Israel’s Defamation of Judaism: The Rape of the Palestinian People

Scris de ILUMINATI Lun Oct 19, 2015 9:37 pm

http://www.informationclearinghouse.info/article43186.htm

By Norman Pollack

October 19, 2015 "Information Clearing House" - "Counterpunch" - Israel has come a long way since 1967 in the construction of an apartheid state and society with respect to the Palestinians, in truth, the proto-Nazification of policy and conduct in which the gas chamber has been replaced by the more protracted denial of life to the victims of an ethnocentric/racial ideology achieved through the degradation of a whole people: a faucet of inhumanity left running, where genocide is administered in drips rather than in a torrent. But even the latter holds, as now, as the misery and hopelessness sinks into the consciousness of the oppressed, almost as a conscious strategy of still more acute humiliation in the hope that signs of resistance will give pretext and excuse for a show of force and further clamping down.

[size=30]The bombardment of Gaza last summer, a replay of Guernica as a lengthier exercise in domination, artillery replacing the dive bomber, was merely an example of the stored-up hatred and contempt Israelis displayed toward the Palestinians, a twisted mindset crossing the line from punitiveness to outright psychosis as though squashing an ant hill. Israelis do not concede the humanity of their victims, and perhaps do not even see them as victims but mere objects to be pushed around and, as a useful object lesson to them, swept aside, their houses bulldozed, their land taken away, the science of humiliation raised to a fine art. I turn now to the New York Times article by Jodi Rudoren, “East Jerusalem, Bubbling Over With Despair,” Oct. 18, a more sympathetic account of the Palestinians’ plight than is the wont of The Times,[/size]

and therefore to be taken seriously given the usual partiality of the paper.

This, remember, is only now, and not a summary of the decades of oppression which provide context for the events of today. She writes: “East Jerusalem, long the emotional heart of Palestinian life, is now the fiery soul of its discontent.” The recent stabbing attacks—which in my heart I cannot condemn so much as recognize as the desperation of youth otherwise powerless, without dignity or opportunity, they and their parents denied an honorable identity, and hence striking out in any way they can—originated “from within the city’s borders,” an area which also finds, for example, “Fuad Hamed, a successful businessman who condemns the wave of violence but shares the frustration and alienation underlying this new uprising.” Well stated, and I guess what I meant above is that Israelis share in the crimes with equal blood on their hands. Youths do not take knife in hand unless under severest provocation, knowing they will be killed instantly and retaliation taken on their parents. To Israelis, however, they are animals, nothing more, as a way of shielding from the Israeli mind, as a gigantic defense mechanism, the barbarism practiced.

(The scene, not in Rudoren’s account: a knife-wielding teenager, shot multiple times, lying dead on the pavement; a crowd gathers, chanting, “Son of a whore,” “Son of a whore.”)

We see the situation through the eyes of Abu Hamed, hardly an extremist. At 44, he lectures at Hebrew University, “runs two clinics in Israel’s health system, and lives on a comfortable home among Sur Baher’s [a neighborhood of 18,000] tangle of crowded hills.” From his balcony he sees “sprawling Jewish enclaves that he said were ‘built on our lands,’ and the ugly barrier Israel erected that splits Sur Baher from the occupied West Bank.” (Rudoren has the grace to use the word “occupied.”) Hamed takes in more: “These days, he can also see the Israeli soldiers who have blocked two of the neighborhood’s exits and set up a checkpoint to search cars [and people, a photo showing a man raising his shirt before a soldier, rifle in hand] at the third, making the city’s psychic division all the more concrete.” This, a well-to-do section of Jerusalem, not like the poverty found in the Old City and elsewhere. Hamed: “’You have a lot of evidence that you are not a human being.’”

He continues: “’The problem is the policy, because all the time as a Palestinian here you feel that they want to take you out of the city, you have a lot of problems that do not allow you to feel that you are part of the city. IT’S KILLING FROM INSIDE ALL THE TIME.’” (emphasis added) This is a form of genocide practiced internally, and reminds me—“they do not allow you to feel that you are part of the city”—of the system of segregation I witnessed and was repulsed by, growing up in the American South. Rudoren, in highlighting the feelings on both sides, raises the point that Jerusalem’s Palestinians feel “like the neglected stepchildren of both City Hall and the Palestinian Authority, which is headquartered in the West Bank and is barred from operating in Jerusalem. They do not feel wanted here, or part of what is happening there.” An enforced separation, yet frustration, one also surmises, because of Ramallah’s lackluster militancy and lack of leadership.

Rudoren explains further: “Civic and cultural institutions decamped years ago for the West Bank city of Ramallah. In Arab East Jerusalem, there are too few classrooms, and too many dropouts. It is difficult to get a permit to expand a home; 98 illegal structures were demolished last year. Three-quarters of the population lives below Israel’s poverty line.” This last is the clincher, and can be multiplied throughout the territories, from the squalor of living conditions to the blockade preventing medicines from reaching Gaza. City residency permits local travel for Palestinians, yet that only reveals to them the heightened contrast in lifestyle between themselves and Israelis. In the words of Sari Nusseibeh, a past president of Al Quds University: “’On the one hand, yes, you have open access to Israeli society—on the other hand you also have more knowledge about the discrimination that’s being practiced against you. Major issues that you identify with as a Palestinian and a Muslim, your dignity and self-respect, your position, your role, these are in total and constant conflict.’”

The upshot? Rudoren readily admits that the recent stabbings “that have killed seven Israeli Jews, five of them in Jerusalem, since Oct. 1,” as well as “at least 16 suspected assailants … shot dead by Israelis … along with more than 20 other Palestinians in clashes with security forces,” have a longer-term causation. At the very least, “East Jerusalem has been a hotbed since July 2014, when Jewish extremists kidnapped and murdered [i.e., burned him alive] Muhammad Abu Khdeir, a 16-year-old from the Shufat neighborhood.” Following that, there were approximately 1,600 stone-throwing incidents over the next three months and 700 arrested. This year, Sept. 13-Oct 15, 380 were detained, “171 of them minors.” The account does not relate the armed response, including the use of live ammunition.

Some background: “Arab East Jerusalem is not a single place but a series of some two dozen disparate satellites.” Hamed’s neighborhood is better off; many are overcrowded, poverty-ridden, somewhat isolated. How did it get this way? Rudoren’s discussion is forthright: “Israel captured it all from Jordan in the 1967 war, and expanded Jerusalem’s boundaries to 27 square miles from 2.3. Israel’s annexation was rejected by the United Nations, and most of the world considers the territory occupied.” She adds, “Today, 200,000 Jews live beyond Israel’s original border, most in new developments—widely considered illegal settlements—like those Mr. Abu Hamed can see from his balcony, 2,000 scattered among the Palestinian enclaves.”

To all intents and purposes, Jerusalem personifies apartheid, Hamed’s own neighborhood each day having a “line of cars at the lone remaining exit … stretched for hundreds of yards,” and, as an example, “Moussa Dabash, 44, who runs a tour-bus company, said he was searched under his shirt and between his legs.” This is a microcosm of the imposed dependence and humiliation: “’If I say a word, they’ll accuse me of trying to stab them,’ he said. The soldier who searched me, I told him, ‘Why are you doing this?’ He said, ‘Because you are terrorists.’” Hamed, also delayed, related that “a couple and their two children died in a fire last year …. because engines are dispatched to Sur Baher from another Palestinian neighborhood rather than from the closer Jewish ones.”

That is not the Judaism I grew up with and was raised in, inceptively small “d” democratic in every respect, particularly on issues of race and poverty. As Jews, we knew discrimination and could more readily empathize with those also discriminated against, blacks, those in poverty, other minorities, labor in general, all the while rising above the grubbiness and intolerance of an America, already in the 1940s from the standpoint of my personal experience, saturated in conspicuous consumption, xenophobia, antiradical, rising above—even if an escape—to beauty and excellence in everything from human intelligence to sports to aesthetics, participation in the universality of creativity in whatever form it took. This did not have to be an exclusively Jewish trait, and indeed it was the very spirit of cosmopolitanism that gave it energy and a certain sublimity, and freed it from chauvinistic dogmatism. Jews, whether observant or secular, identified with the common man, using the term unself-consciously, just as in the 1940s, and before my adolescence, in the 1930s, antifascist. That is the Judaism Israel has defamed, I might even say, desecrated, so that rape of the Palestinians, as in the title, refers not just to their bodies, but their identity of personhood, their being, that has been violated.

My New York Times Comment on the Rudoren article, same date, follows:

As a Jew, I am deeply ashamed of Israel and its treatment of the Palestinians. Israel is a horrible corruption of Judaism, a world religion identified before the 1960s with a deeply penetrating HUMANISM that was reflected in knowledge, observance, music, the arts in general, scientific learning and mathematics, and liberal politics. Now, so much of that rich heritage is gone, insulted by the actions, condescension, ethos of contemporary Israel, and infecting all of world Jewry.
Israelis have shown themselves beyond cruelty, an internalization of the very darkness that resulted in the Holocaust, only now it is the Palestinians of today who are the Jews of yesterday and the Israelis of today who show the arrogance of those who formerly persecuted the Jews. Israelis gleefully show their muscle at every turn, delighting in the humiliation of the Palestinians and not realizing how this not only violates the teachings of Torah but reveals the inner evil and psychological rot of those who dominate.
How sticks and stones, even knives, can be taken as other than marks of desperation, as meanwhile Israeli security forces have the latest, most lethal weapons, and are prepared to use them as a reflex action, shows the gross imbalance of force. How did it come to this? As a youth growing up in the 1940s-50s I saw Israel as the paragon of democratic socialism (even then I was unaware of the the start of ethnic cleansing and contempt for the Palestinians). Far worse today.

Norman Pollack has written on Populism. His interests are social theory and the structural analysis of capitalism and fascism. He can be reached at pollackn@msu.edu.

Scris de ILUMINATI Lun Oct 19, 2015 9:39 pm

EUROPAGES Israel a iudaismului: Răpirea poporul palestinian

de Norman Pollack

19 octombrie 2015 "Informații Clearing House" - "CounterPunch" - Israel a parcurs un drum lung din 1967 în construirea unui stat apartheid și societate în ceea ce privește palestinienii, într-adevăr, proto-denazificare de politică și desfășoare în care camera de gazare a fost înlocuit cu negarea mai îndelungată de viață a victimelor unei ideologii etnocentrică / rasiale realizat prin degradarea unui întreg popor: un robinet de neomenie stânga funcționare, în cazul în care genocidul este administrat în picături, mai degrabă decât într-un torent. Dar chiar și acestea din urmă deține, ca și acum, ca și mizeria și disperarea se scufundă în conștiința celor asupriți, aproape ca o strategie conștientă de umilire și mai acută, în speranța că semne de rezistență va da pretext și scuză pentru un spectacol de forță și prindere mai jos.

Bombardamentul din Gaza vara trecută, o reluare a Guernica ca un exercițiu mai lung în dominație, artilerie înlocuirea bombardier dive, a fost doar un exemplu de ura și disprețul depozitate-up israelieni afisate față de palestinieni, un mod de gândire răsucite traversează linia de punitiveness la psihoza Câștigător ca și cum strivești un furnicar. Israelienii nu recunosc umanitatea a victimelor lor, și, probabil, nici nu-i vezi ca victime, ci simple obiecte pentru a fi împinsă în jurul și, ca o lecție utilă pentru a le, măturat la o parte, casele lor demolat, țara lor luat, știința de umilire ridicat la o artă. Mă întorc acum la articolul New York Times de Jodi Rudoren, "Ierusalimul de Est, cu peste Barbotare Disperare," 18. octombrie, un cont de mai simpatic din situația palestinienilor "decât este obiceiul de The Times, și, prin urmare, să fie luate în serios având în vedere părtinirea obișnuită a lucrării.

Acest lucru, amintiți-vă, este abia acum, și nu un rezumat al decenii de opresiune care asigură context pentru evenimentele de azi. Ea scrie: "Ierusalimul de Est, timp inima emoțional al vieții palestiniene, este acum sufletul de foc de nemulțumire sale." Recentele atacuri-care tip criză în inima mea eu nu pot condamna atât de mult ca recunosc ca disperarea tinerilor altfel putere, fără demnitatea sau oportunitate, ei și părinții lor a negat o identitate onorabil, și, prin urmare, lovind în orice fel posibil originea-"din interiorul granițelor orașului," o zonă care constată, de asemenea, de exemplu, "Fuad Hamed, un om de afaceri de succes, care condamnă valul de violență, dar acțiuni frustrarea și alienare care stau la baza acestei noi revoltă. "Ei bine spus, și cred că ceea ce am vrut să spun mai sus este că cota de israelieni în crimele cu sânge egal pe mâinile lor. Tinerii nu iau cuțitul în mână, cu excepția cazului în mai severă provocare, știind că va fi ucis instantaneu și represalii luate de părinții lor. Pentru israelieni, cu toate acestea, ele sunt animale, nimic mai mult, ca o modalitate de protectie din minte israelian, ca un mecanism de apărare gigantic, barbaria practicat.

(Scena, nu în contul Rudoren lui: un adolescent-inarmati cuțit, împușcat de mai multe ori, morți pe trotuar, o mulțime adună, cântând, "Fiul o curvă", "Fiu de curvă".)

Vedem situația prin ochii Abu Hamed, cu greu un extremist. La 44 de ani, predă la Universitatea Hebrew, "se execută două clinici în sistemul de sănătate din Israel, și trăiește într-o casă confortabilă între Sur Baher lui [un cartier de 18.000] încurcătură de dealuri aglomerat." De la balconul său vede "trântit enclave evreiești că a spus au fost "construit pe meleagurile noastre," și bariera urât Israel ridicat care desparte Sur Baher din Cisiordania "(Rudoren are harul de a folosi cuvântul" ocupat ".) Hamed ia mai:". Aceste zile, el se poate vedea, de asemenea, soldații israelieni care au blocat două dintre ieșirile din cartier și a înființat un punct de control pentru a căuta mașini [și oameni, o fotografie care arată un om ridica cămașa în fața unui soldat, pușcă în mână] la a treia, ceea ce face psihic orașului diviziune tot mai concrete. "Acest lucru, o sectiune bine-to-do din Ierusalim, nu ca sărăcia găsit în orașul vechi și în altă parte. Hamed: "" Ai o mulțime de dovezi că nu ești o ființă umană. ""

El continua: "" Problema este politica, deoarece tot timpul ca un palestinian aici simți că doresc să te scot din oras, aveți o mulțime de probleme care nu vă permit să simtă că ești parte din orașul. IT ucide din interiorul tot timpul. "" (Sublinierea noastră) Aceasta este o formă de genocid practicat pe plan intern, și me- reamintește "nu vă permit să simți că ești parte a orașului" -Din sistemul de segregare I asistat și a fost respins de către, în creștere până în America de Sud. Rudoren, în evidențierea sentimentele pe ambele părți, ridică punctul în care palestinienii din Ierusalim simt "ca vitregi neglijate atât Primăriei și Autoritatea Palestiniană, care are sediul în Cisiordania și este interzis să funcționeze în Ierusalim. Ei nu se simt dorit aici, sau o parte din ceea ce se întâmplă acolo. "O separare aplicate, dar frustrare, o asemenea surmises, din cauza militantismului și a lipsei de conducere destul de fragil Ramallah lui.

Rudoren explică mai departe: "Civic și instituțiile culturale decamped de ani în urmă pentru orașul West Bank de Ramallah. În Ierusalimul de Est, există prea puține săli de clasă, și prea multe abandonuri. Este dificil de a obține un permis de a extinde o casa; 98 structuri ilegale au fost demolate anul trecut. Trei sferturi din populație trăiește sub pragul sărăciei a Israelului. "Această ultimă este clincher, și pot fi multiplicate de-a lungul teritoriilor, din mizeria de condiții de viață la blocada prevenirea medicamente de la a ajunge Gaza. Oras rezidenta permite de turism locale pentru palestinieni, dar care dezvăluie doar pentru a le contrastul sporit în stilul de viață între ele și israelieni. În cuvintele lui Sari Nusseibeh, un presedinte trecut de Al Quds University: "Pe de o parte, da, aveți acces liber la societatea pe israeliene de altă parte, aveți, de asemenea, mai multe cunoștințe despre discriminarea care fiind practicat împotriva ta. Problemele majore pe care le identifică cu un palestinian si un musulman, demnitatea și respectul de sine, poziția, rolul tau, acestea sunt în conflict totale si constant. ""

Rezultatul? Rudoren admite ușor că recentele înjunghieri ", care au ucis șapte evrei israelieni, cinci dintre ele în Ierusalim, de la 01 octombrie,", precum și "cel puțin 16 atacatori suspectate ... împușcat mortal de israelieni ... împreună cu alte peste 20 de palestinieni în ciocniri cu forțele de securitate, "au un cauzalitate pe termen mai lung. Cel puțin, "Ierusalimul de Est a fost un focar din iulie 2014, când extremiști evrei rapit si ucis [adică, a ars-l viu] Muhammad Abu Khdeir, un vechi de 16 de ani, din cartierul Shufat." După aceea, s-au aproximativ 1.600 de incidente în următoarele trei luni și 700 de arestați-a aruncat piatra. În acest an, 9.13-10.15, 380 au fost reținuți, "171 dintre ei minori." Relatarea nu se referă răspunsul armate, inclusiv utilizarea de muniție.

". Arab Ierusalimul de Est nu este un singur loc, ci o serie de unele două duzini de sateliți disparate": Unele fundal cartier Hamed este mai bine; multe sunt supraaglomerate, sărăcie călărit, oarecum izolat. Cum a ajuns în acest fel? Discuție Rudoren este sincer: "Israel totul capturat de la Jordan în război din 1967, si sa extins granițele Ierusalim la 27 de mile pătrate de la 2.3. Anexarea lui Israel a fost respinsă de către Organizația Națiunilor Unite, și de cele mai multe din lume consideră că teritoriul ocupat. "Ea adaugă:" Astăzi, 200.000 de evrei trăiesc dincolo de frontieră originale Israelului, cel mai mult în noile evoluții-considerat așezări-cum ar fi ilegale cei domnul Abu Hamed poate vedea din balcon său, 2000 împrăștiate printre enclavele palestiniene. "

Pentru toate punctele de vedere, Ierusalim personifică apartheid, cartierul propriu Hamed în fiecare zi cu o "linie de masini de la Lone ieșire rămas ... întins pentru sute de superb," și, ca un exemplu, "Moussa Dabash, 44 de ani, care conduce un tur Autobuzul companie, a declarat că a fost căutat de sub cămașa și între picioare "Acesta este un microcosmos al dependenței impuse și umilința:". "Dacă spun un cuvânt, mă vor acuza de a încerca să-i înjunghie, a spus el . Soldatul care ma căutat, i-am spus: "De ce faci asta?" El a spus: "Pentru că sunt teroriști." Hamed, de asemenea, întârziate, a relatat că "un cuplu și cei doi copii au murit într-un incendiu de anul trecut .... deoarece motoarele sunt expediate la Sur Baher dintr-un alt cartier palestinian, mai degrabă decât de la cele mai aproape de evrei. "

Că nu este iudaismul am crescut cu și a fost crescut în, inceptively mici "d" democratic în toate privințele, în special pe probleme de rasă și de sărăcie. Ca evrei, am știut discriminare și ar putea empatiza mai ușor cu cei asemenea discriminate, negri, cele din sărăcie, alte minorități, muncii, în general, toate în timp ce în creștere de mai sus grubbiness și intoleranța unui Americii, deja în 1940 din punct de vedere de experiența mea personală, saturată în consumul ostentativ, xenofobie, antiradicalice, în creștere de mai sus, chiar dacă o evadare la frumusețea și excelența în totul, de la inteligența umană la sport la estetica, participarea la universalitatea de creativitate în orice formă a luat. Aceasta nu trebuie să fie o trăsătură exclusiv evreiesc, și într-adevăr a fost foarte spiritul cosmopolitismului care a dat energie și o anumită sublim, și eliberat-o de dogmatism șovin. Evreii, chiar antifascist atent sau secular, identificat cu omul de rând, utilizarea termenului unself-conștient, la fel ca în anii 1940, și înainte de adolescența mea, în anii 1930,. Acesta este Israelul iudaismul a defăimat, am putea spune chiar, profanate, astfel că violul a palestinienilor, la fel ca în titlu, nu se referă doar la corpurile lor, dar identitatea lor de personalitatea, ființa lor, care a fost încălcat.

My New York Times Comentariu pe articolul Rudoren, aceeași dată, astfel:

Ca evreu, eu sunt profund rușinat de Israel si tratamentul acesteia a palestinienilor. Israelul este o corupție oribil al iudaismului, o religie lume identificate înainte de anii 1960, cu un umanism profund penetrant, care a fost reflectat în cunoaștere, respectarea, muzica, artele în general, de învățare, științifice și matematică, și politică liberale. Acum, atât de mult încât a bogat patrimoniu este plecat, insultat prin acțiunile, condescendență, etosul Israel contemporane, și infectarea toate lumea evreimii.
Israelienii s-au arătat dincolo de cruzime, o internalizarea foarte întunericul care a dus la Holocaust, abia acum este palestinienii de azi, care sunt evreii de ieri și de israelienii de astăzi, care arată aroganța celor care anterior persecutat pe evrei. Israelienii arată voios musculare lor la fiecare pas, incanta în umilirea palestinienilor și nu realiza cum acest încalcă nu numai învățăturile Torei, dar relevă putregai rău și psihologică interioară a celor care domina.
Cum bastoane și pietre, chiar cutite, pot fi luate și alte mărci decât de disperare, ca fortele de securitate israeliene au în același timp cele mai recente, cele mai multe arme letale, și sunt pregătiți să le utilizeze ca o acțiune reflex, arată dezechilibrul brut de forță. Cum sa ajuns la acest lucru? Ca un tânăr crescut în 1940-'50 am văzut pe Israel ca Paragon socialismului democratic (chiar și atunci am fost conștient de începerea purificării etnice și dispreț pentru palestinieni). Mult mai rău astăzi.

Norman Pollack a scris pe populism. Interesele sale sunt teoria socială și analiza structurală a capitalismului și fascismului. El poate fi contactat la pollackn@msu.edu.

Israel’s Defamation of Judaism: The Rape of the Palestinian People

Israel’s Defamation of Judaism: The Rape of the Palestinian People

Re: Israel’s Defamation of Judaism: The Rape of the Palestinian People