AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Ori este razboi, ori este intelegere secreta?

In jos

Ori este razboi, ori este intelegere secreta? Empty Ori este razboi, ori este intelegere secreta?

Mesaj Scris de Amedeo Mar Oct 20, 2015 1:41 am

http://www.sroscas.ro/site/2015/10/20/ori-este-razboi-ori-este-intelegere-secreta/#more-100799
&
http://antiluzii.blogspot.ro/2015/10/ori-este-razboi-ori-este-intelegere.html

Analistii politici s-au impartit in doua grupuri. Cu opinii foarte clar conturate. Primul grup sustine ca Al Treilea Razboi Mondial a inceput. Cel de-al doilea grup sustine ca, de fapt, ne aflam in prezenta unui pact secret incheiat intre Statele Unite si Federatia Rusa. Ceea ce este insa straniu este ca si acestia sustin teza razboiului mondial. Numai ca cele doua scenarii se bat cap in cap. Numai unul dintre ele poate ramane in picioare.
Daca exista un razboi mondial, atunci exista, in mod obligatoriu, si cele doua puteri globale aflate in conflict. Asadar, intre cine si cine se poarta acest razboi? Dimpotriva. Daca cele doua puteri globale militare, Rusia si Statele Unite, au ajuns la o intelegere si si-au impartit sferele de influenta, atunci nu ne putem afla in prezenta unui razboi mondial. Ci, cel mult, are loc un razboi regional. In care intervin, intr-un fel sau altul, cel putin 40 de state ale lumii. Dar fara pericolul extinderii.
Ce alegem? Care este scenariul corect? Judecand pur cantitativ, putem ajunge usor la concluzia – la care eu unul am si ajuns de mult – ca a fost declansat cel de-Al Treilea Razboi Mondial. Un razboi care nu este deloc asimetric. Dimpotriva. Este cat se poate de clasic. Si se desfasoara dupa tipicul celorlalte doua razboaie mondiale. Avem cel putin 40 de state ale lumii implicate in conflictul din Orientul Apropiat? Avem. Sunt cele mai multe dintre aceste state implicate militar? Sunt. Sunt prezente pe teren marile puteri ale lumii? Sunt. Nu lipsesc Statele Unite, Federatia Rusa, China, statele Uniunii Europene, toate statele NATO, Iranul, Israelul, Yemen, etc.
O a doua caracteristica a unui razboi mondial este ca, pe ultima suta de metri, inainte de debut si imediat dupa, se fac ajustari teritoriale. S-au facut? Evident. Rusia a confiscat peninsula Crimeea si si-a adjudecat partial din teritoriul Ucrainei, regiunile Lugansk si Donet. Iar acum urmeaza, printr-un referendum, ca un teritoriu al statului georgian, care a si fost pretextul unui mic razboi, sa fie alipit Federatiei Ruse.
Sunt cele mai sofisticate echipamente militare aruncate in lupta? Evident. Siria functioneaza nu numai ca un teatru de razboi, ci si ca un teren utilizat, cu populatie cu tot, pentru experimentarea noilor arme. Rusii, cel putin, o dovedesc in fiecare zi. Dar la fel procedeaza si puterile NATO. Ca sa nu mai vorbim despre China si Iran.
Asadar, ce mai lipseste? Nimic. Cu exceptia recunoasterii oficiale a faptului ca ne aflam in plin razboi. Un razboi care, la fel ca si celelalte doua, pe parcursul urmatoarelor saptamani si luni va fi resimtit, din plin, de catre toate statele. Inclusiv de catre Romania. Care este amenintata, inclusiv atomic, pretextul fiind baza americana de la Deveselu. Si nu este deloc intamplator ca decidentii politici de la Bucuresti au marit bugetul Apararii si au trecut, mai mult sau mai putin discret, la recrutari masive.
Daca asa stau lucrurile, mai urmeaza un singur lucru. Sa stabilim, in mod clar, cine sunt principalii jucatori in jurul carora se construiesc sau exista deja marile aliante militare. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare. Se confrunta in acest Al Treilea Razboi Mondial adversarii din perioada Razboiului Rece. Statele Unite si Federatia Rusa. Fiecare dintre acestia incearca sa ia cat mai multe state captive, in postura de aliati. Si, la fel cum s-a intamplat si in celelalte doua razboaie mondiale, exista, si acum, o perioada de incertitudini, in care unele state oscileaza. Asteptand sa intuiasca care va fi tabara castigatoare. Este singurul element care pare a bulversa scena politica mondiala.
Exista analisti prodigiosi, la noi cel mai important fiind Adrian Severin, care, recunoscand din capul locului ca a fost declansat cel de-Al Treilea Razboi Mondial, sustin, totusi, utilizand fel de fel de argumente, dar si “informatii pe surse”, cum ca intre Statele Unite si Federatia Rusa a intervenit un acord in ceea ce priveste cea mai importanta zona a conflictului, cea din Orientul Apropiat. Si ca, Europa, in siajul Statelor Unite, nu face altceva decat sa incerce de zor sa isi reseteze raporturile cu Federatia Rusa. Principalul argument este dat de cateva mutari pe tabla de sah a acestui conflict. America da semne ca se retrage din Siria in timp ce, Federatia Rusa ocupa accelerat teritoriu. Incercand sa duca pana la capat treaba inceputa de NATO. La schimb, nu se mai vorbeste deloc despre agresiunea rusa din Ucraina. Batista este pusa pe tambal. Tema ucraineana lipseste din retorica razboiului. Si, in plus, lideri ai Uniunii Europene lasa impresia ca  isi cer scuze Moscovei si transpira pentru a reface relatia cu demonizatul Vladimir Putin.
Dar daca asa ar sta lucrurile si nu am asista doar la o operatiune inselatoare, care tine si ea de tehnica razboiului, atunci nu ar mai putea fi sustinuta teza unei conflagratii mondiale. Pur si simplu pentru ca ar lipsi cei doi principali protagonisti. Una sau alta. Ori Federatia Rusa a batut palma cu Statele Unite si atunci nu poate fi vorba de un razboi mondial. Ori nu exista nicio intelegere secreta si atunci, avand cei doi poli de putere, plasati in stare de conflict, avem si cel de-Al Treilea Razboi Mondial. Totul este sa ne hotaram.
Amedeo
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum