Cine apara securitatea cui?
Pagina 1 din 1
Cine apara securitatea cui?
Dintr-o anumita perspectiva, Uniunea Europeana este in pericol. Pentru ca la baza constructiei europene – cel putin asa s-a spus – sta principiul solidaritatii. Solidaritate in jurul a ce? In primul si in primul rand, ea trebuie legata de securitatea statelor membre. UE plus NATO le garanteaza suveranitatea si integritatea teritoriala. Dar iata ca, cel mai puternic stat al Uniunii Europene vine ,astazi, si spune ca Rusia nu trebuie intaratata. Si ca atare, statele tampon, statele santinela ale NATO si UE nu ar trebui sa primeasca intariri si garantii militare. Mai este aceasta solidaritate?
Culmea este ca retorica de pana acum a doamnei Merkel a utilizat si ea, din plin, conceptul de solidaritate. Referindu-se mai intai la solidaritatea fiscala, in sensul ca statele membre ar trebui sa-si controleze, la sange, deficitul si, apoi, odata cu declansarea nenorocirilor din Siria si Irak, solidaritatea a fost utilizata pentru a impune statelor din est cote de refugiati. In ciuda oricarei logici. Si in ciuda Constitutiilor acestor state, prin care este interzisa colonizarea. Astazi, doamna Merkel nu mai scoate o vorba despre solidaritate, atunci cand este pusa sub semnul intrebarii insasi suveranitatea statelor din Europa de Est. Adica, valoarea suprema care ar putea da sens solidaritatii.
Se reaseaza in mod straniu si, dupa opinia mea, scandalos si extrem de periculos, planetele. La scara globala. Germania da semne ca se indeparteaza, in mod ostentativ, de Statele Unite. Si incearca sa tare dupa ea, in aceasta aventura, intreaga Europa. Germania, care are extrem de multe interese economice comune cu cele ale Rusiei, devine, pe zi ce trece, tot mai insensibila. La incalcarea flagranta de catre Putin a normelor internationale. Si da semnale ca ar schimba bucuroasa tabara. Asta se intampla dupa ce, ruinata fiind de razboiul pe care ea insasi l-a initiat, Germania a fost iertata de datorii si, mai mult decat atat, nu si-a platit nici datoriile de care nu putea fi iertata. Cum ar fi cele circa 18 miliarde de euro cuvenite Romaniei. Iar culmea este ca Statele Unite, in beneficiul Germaniei, in primul rand, au initiat planul Marshall. Un program puternic finantat, care a asigurat repornirea economiei Germaniei.
Iar astazi, doamna Angela Merkel ii intoarce fundul Americii. Si sare sprintena in bratele lui Vladimir Putin. Nu cred ca este intamplator uriasul scandal Volkswagen. Care va costa Germania in jur de 30 de miliarde de euro. Revelatiile privind practicile ilegale ale reprezentantilor Volkswagen, care au condus la inselarea a zeci de milioane de oameni, au fost facute in Statele Unite. Cred, prin urmare, ca America isi plateste si ea cum poate polita.
Dar dincolo de scandalul Volkswagen, dincolo de politica perfida a doamnei Angela Merkel, care probabil va insemna si sfarsitul carierei ei politice, un fapt ramane cert. Si este de natura sa ne ingrijoreze in cea mai mare masura. Daca Germania se opune solicitarii statelor din Europa de Est de a beneficia de mai multa protectie militara, atunci este clar ca Germania se pregateste sa ne vanda. Si ca a aruncat la cosul de gunoi toate angajamentele legate de solidaritate.
SURSA: CorectNews.com
Subiecte similare
» Cine apara securitatea cui?
» Cine ne mai apără de banda penală?
» Petre Țuțea: „Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?”
» Petre Țuțea: Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?
» Dacă Fifor nu va mai fi ministru de Interne, cine-l va mai apăra pe eroul Cumpănașu? Dacă va fi răpit, vândut și trimis să se prostitueze?
» Cine ne mai apără de banda penală?
» Petre Țuțea: „Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?”
» Petre Țuțea: Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?
» Dacă Fifor nu va mai fi ministru de Interne, cine-l va mai apăra pe eroul Cumpănașu? Dacă va fi răpit, vândut și trimis să se prostitueze?
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|