Un pericol: Folosirea Emoției colective de moment de către forțele obscure pentru rezolvarea intereselor lor politico-mafiote

Scris de **Admin** Mar Noi 03, 2015 4:35 am

http://www.evz.ro/un-pericol-folosirea-emotiei-colective-de-moment-de-catre-fortele-obscure-pentru-rezolvarea-intereselor-lor-politico-mafiote-romania-lui-cristoiu.html

&

https://postarilegerulienealezilei.wordpress.com/2015/11/03/un-pericol-folosirea-emotiei-colective-de-moment-de-catre-fortele-obscure-pentru-rezolvarea-intereselor-lor-politico-mafiote/

Vineri, 30 octombrie 2015, un incendiu provocat de o neglijență criminală la un club din București a avut drept urmare o Tragedie: 31 de morți și peste 150 de răniți. Nu e prima tragedie din istoria României. Cea de vineri noaptea a dat naștere însă unei emoții colective unice prin proporțiile ei nemăsurate:

Trei zile de doliu național, delir de confesiuni, poezioare, păreri și interjecții pe Internet, zbierete pe post de talk-show-uri la televiziunile de știri, marșuri în București și-n alte orașe ale țării, greu de definit în esența lor (nu se știe nici acum dacă erau de durere, de compasiune, de solidaritate sau de protest), isterii care au înlocuit, în cazul jurnaliștilor stînd prost cu nervii, comentariul profesional.

O imagine asupra emoției colective ne-o dă unul dintre cele mai surprinzătoare fapte din țesătura de fapte care constituie Evenimentul:

Klaus Iohannis, cel care n-a reacționat pînă acum la nici o Criză majoră de politică internă și externă, dispărînd, mai ales în weekend, într-o dulce muțenie, s-a trezit brusc într-o suită de hiperactivități spectaculoase:

A pus să i se scrie pe facebook trăirile imediate, din care am înțeles c-a fost cutremurat, cuvînt care i-a plăcut atît de mult încît la repetat pe tot traseul popasurilor protocolare de sîmbătă, a venit la București în pentru el Sfînta zi de sîmbătă ca să dea gata pelerinajul obligatoriu pe la locurile intens mediatizate, a chemat la ordine pe Procurorul general dîndu-i prețioase indicații de cum să se desfășoare ancheta penală, a transmis un mesaj pentru teledonul Trustului Intact, la iuțeală revizuit și adăugit pentru a fi publicat pe facebook drept Mesaj adresat românilor, după ce, mai mult ca sigur la sunat Dan Mihalache și i-a zis că Trustul lui Dan Voiculescu e rău famat în ochii electoratului de Dreapta.

Emoția colectivă a fost unică din cel puțin trei motive:

1. A fost vorba de un incendiu într-un spațiu închis, responsabil de imagini apocaliptice, descrise cu lux de amănunte de cei care au fost la club, dar și de cei care nici nu știu pe unde e șandramaua, momentul fiid un bun pretext pentru starletele de Dîmbovița să-și facă nițică publicitate pe gratis.

2. Evenimentul a fost amplificat de rețelele sociale și de televiziunile de știri, dar mai ales de faptul că s-a petrecut în București și, prin urmare, s-a putut transmite în direct imediat.

O tragedie mult mai mare – arderea Bisericii din Costești – Argeș, în noaptea de Vinerea Paștelui, 18 aprilie 1930, soldată cu moartea a 144 de persoane, n-a produs o emoție colectivă asemănătoare, pentru că la vremea respectivă nu erau televiziunile de știri și rețelele sociale.

Au lipsit imaginile cutremurătoare de la fața locului, a lipsit tremuriciul fătucelor de la televiziune și mai ales au lipsit postările pe facebook ale celor care fuseseră în Biserică și scăpaseră ca prin minune.

De ce se trebuie să subliniem că Tragedia a produs o Emoție colectivă ieșită din comun?

Pentru că mai ales la români, neam iute la trăiri explozive, tot atît de rapid stinse ca și cum s-au iscat, Emoția colectivă de moment e principalul dușman, dușmanul de moarte al lucidității, de care trebuia să dea dovadă Autoritățile, politicienii, jurnaliștii.

Mult mai grav, așa cum s-a văzut în cazul Diversiunii criminale cu teoriștii din decembrie 1989, Emoția colectivă de tip românesc poate fi exploată de Serviciile secrete pentru a-și rezolva interesele lor politico- mafiote fără nici o legătură cu siguranța națională.

Ca și în alte împrejurări postdecembriste, există riscul ca, sub puterea emoției de moment, amplificate de isteriile mediatice, să se facă greșeli ireparabile în materie de reacție ale Autorităților.

Cum există riscul ca Emoția să fie folosită de Băieții de la Secu pentru a impune măsuri care convin Poliției politice a Președintelui și clientelei din presă și din politică a acestei Poliții.

Autoritățile responsabile cu măsurile cerute de o astfel de Tragedie s-au confruntat cu mai multe premiere:

– Halucinanta rapiditate a catastrofei, care a făcut inutilă orice intervenție a pompierilor.

– Numărul mare de răniți de un fel aparte (arși), care reclamă anumite proceduri de salvare și îngrijire.

– Presiunea mediatică impusă de transmisiile în direct de către televiziuni, dar și de către rețelele sociale, conectate la reacția de tip în timp real.

– Izbucnirea incendiului vineri noaptea, cînd Spitalele își reduc personalul la personalul de Gardă.

Operațiunile de salvare trebuie raportate la aceste premiere pentru a putea fi evaluate.

Din cîte se știe, o adversitate categorică mă desparte de Raed Arafat. M-a pîrît la Consiliul Discriminării și acesta, bulan al Guvernului Victor Ponta, m-a amendat cu 14 milioane lei vechi. Relația mea cu dr Raed Arafat nu-mi spulberă însă luciditatea de analist.

Prin urmare, ca om care a urmărit la toate televiziunile de știri desfășurarea operațiunilor, dar mai ales ca scriitor convins că românii sunt capabili de brambureli ieșite din comun, pot spune că ele s-au desfășurat corect. Emoția colectivă, dar mai ales implicarea presei în păruielile politice, fac ca, ici-colo, aceste măsuri să fie puse sub semnul îndoielii. Mărturii ale unor persoane de la fața locului, grav perturbate de clătinarea personalității la vederea dezastrului sau de nevoia egocentrică de a se da mari, sînt exploatate de unii jurnaliști în chip nepermis din punct de vedere profesional.

Nepermis, deoarece dincolo de intervențiile isterice ale unora ghicești nostalgia după vremurile cînd fel de fel de buticuri mediatice trăiau de pe o zi pe alta din banii negri aduși cu sacoșa.

Desigur, au fost și bîlbîieli și chiar nereguli în desfășurarea Operațiunilor de salvare.

În astfel de împrejurări sînt bîlbîieli și nereguli chiar și în țările hipercivilizate, ba chiar și la marțieni, dacă aceștia ar avea cluburi de noapte.

Prin raportare la împrejurări, de data aceasta Autoritățile au dat măsura unei competențe mai puțin întîlnite în România postdecembristă.

Indiscutabil, emoția colectivă, luată și de presă, pe post de gripă aviară, explică bombănelile că salvările n-au venit chiar înainte de a se declanșa incendiul, intervențiile publice prin care se cere transportarea arșilor la clinicile de lux din străinătate sau construirea unor Spitale uriașe care să aștepte, cu paturile goale și aparatele nefolosite, victimele unui dezastru asemănător.

La fel de imbecile mi se par și cererile ca spitalele să spună în direct, la tv, cît de repede vor muri arșii.

Astfel de deraieri ale presei sunt explicabile doar prin folosirea mizeră a Emoției colective în cadrul bătăliei politico- mafiote din România postdecembristă.

În astfel de ocazii, principalele victime ale Emoției colective sînt politicienii.

Speculînd emoția de moment, politicienii se năpustesc, ca ploșnițele, asupra morților și răniților, pentru a suge capital politic din suferința lor. Spre onoarea lor politicienii români au dovedit în acest caz un bun-simț salutar. Cu excepția celor responsabili de Operațiunile de salvare, Raed Arafat, Gabriel Oprea și Nicolae Bănicioiu, politicienii au evitat să iasă în față ca buricul.

Singura excepție o reprezintă Klaus Iohannis.

Imobil pînă acum în anul de mandat, dispărut săptămîni întregi, chiar și cînd România avea nevoie de intervenția sa, Klaus Iohannis a sărit brusc de la ipostaza de Rață mecanică la cea de Cocoș.

Aberante prin raportarea la ceilalți demnitari, el a trecut hotarele procedurilor protocolare – compasiune, prezențe la locurile tragediei – pentru a-și asuma ipostaza de Nicolae Ceaușescu la Cutremurul din 1977:

Chemarea la ordine a Procurorului general și a altor doi demnitari pentru a-i da raportul.

Habar n-am dacă e începutul unei prestații de tip Traian Băsescu sau doar o tresărire de moment sugerată de consilieri.

Deși lingușitorii din presa prezidențială s-au grăbit să-l ridice în slăvi și să-i îngîne formula Corupția care ucide, ridicînd-o la nivelul replicilor rămase în Istorie, gen, Va fi sărbătoare și pe strada noastră, presa de Stalin la 7 noiembrie 1942, înaintea loviturii de la Stalingrad, Klaus Iohannis a reacționat din nou aiurea într-un moment în care se cerea maximă înțelepciune în prestația publică. Prin raportare la imobilismul de pînă acum, la prudența împărtășită de ceilalți politicieni, hiperactivismul lui Klaus Iohannis atinge penibilul absolut, cel atins doar de politicienii în goana lor după imagine.

Așa cum am scris și pe cristoiublog.ro, România are din punct de vedere istoric, năravul hei-rupismelor provocate de emoții colective.

La fel s-a întîmpla și acum.

Sub puterea Emoției colective, s-a declanșat campania guvernamentală Șo pe cluburi!constînd în verificarea și închiderea celor găsite în neregulă.

Pentru ca și aici să se manifeste caragialismul românesc, presa a ridicat în slăvi decizia unui patron de club care a funcționat pînă acum ilegal de a-l închide din proprie inițiativă mărturisind pe facebook c-a fost un criminal.

Mai rămînea ca, după violul în grup de la Vaslui, alți violatori să anunțe pe facebook că ei și-o taie în semn de solidaritate cu fata violată și presa noastră năucă să le cînte gestul!

Tragedia de la Colectiv nu ține însă doar de improvizațiile tipice afaceriștilor care vor să scoată bani mulți din bani puțin investiți.

În situația cluburilor se află mii de locuri din țară în care se adună mulțimi: de la teatru, cinematografe pînă la stadioane.

În cele mai multe situații, preîntîmpinarea unor tragedii precum cea de la Colectiv reclamă măsuri mult mai costisitoare decît închiderea unor cluburi:

Închiderea definitivă, refacerea construcției.

În sărăcia în care se zbat multe locașuri de cultură, cum se vor rezolva aceste chestiuni?

Mult mai bine ar fi dacă, făcînd față Emoției colective Guvernul ar lua în calcul măsuri pe termen lung, cu adevărat temeinice, și nu măsuri de circumstanță, pentru a închide gura bombănitorilor.

În astfel de împrejurări Emoția colectivă de tip românesc se constituie într-un pericol mortal pentru anchetă.

Jurnaliști isterici, unii dintre ei cu tendință politică evidentă, cer 24 din 24 de ore grăbirea anchetei, arestarea la întîmplare, dar mai ales arestarea din motive politice. Pentru că e de partea UNPR și nu a PNL, a Partidului meu, primarului sectorului 4 i se vrea capul, deși doar o anchetă temeinică poate arăta dacă are sau nu o răspundere.

La fel și cu toți cei implicați în afacere.

Să nu uităm că Procesul va dura.

Și ca și-n alte cazuri, dacă probele nu sînt temeinice, există riscul ca vinovații să fie achitați peste cîțiva ani, cînd lumea va uita tragedia.

Independența Justiției rezidă în îndepărtările nu numai față de politic, dar și față de opinia publică.

Nimic nu e mai primejdios decît graba de a da satisfacție isteriei publice trecătoare prin măsuri luate la plezneală.

Nu în ultimul rînd, nu pot să nu constat că emoția publică are drept victimă libertatea de gîndire.

În astfel de împrejurări, tot ce contrazice aprinderea de moment, riscă să fie beștelit.

Pentru că a cutezat să observe că trei zile de Doliu Național sînt prea multe, Propaganda politică spunîndu-și cuvîntul, Aurelian Pavelescu de la PNȚCD a fost spînzurat mediatic. După opinia mea, forța unei societăți moderne constă în toleranța față de opiniile care-i contrazic stările de spirit colective.

Vă mai amintiți Teroriștii din decembrie 1989?

Dacă ai fi spus că aceștia sunt o Diversiune pusă la cale de echipa Ion Iliescu pentru a-și conserva puterea dobîndită prin Lovitura de stat, mai mult ca sigur ai fi fost linșat ca terorist.

Azi, teza Diversiunii e deja o axiomă.

Pentru sănătatea unei națiuni e bine ca să fie lăsat în spațiul public și păreri care contrazic ceea ce s-a numi Consensul emoțional.

Politicieni, jurnaliști se întrec în a lăuda solidaritatea românilor cu victimele Tragediei.

Permițîndu-mi să deranjez multe trăiri de telenovelă, voi avertiza că putem vorbi de o reacție corectă a societății românești doar cu următoarele condiții:

1. Cerințele publice față de Autorități să fie susținute și după trecerea timpului, cînd Emoția colectivă se va stinge.

2. Opinia publică dă vegheze ca Emoția colectivă de moment să nu fie folosită de forțe obscure pentru rezolvarea intereselor lor politico-mafiote.