Ferma protestatarilor

Scris de **Admin** Dum Noi 15, 2015 10:41 am

http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/11/15/ferma-protestatarilor-10130

Ferma protestatarilor Daca-unirea-dace-puterea

Zilele trecute am fost pe la țară să profit de vremea frumoasă ca să mai pun ceva pomi fructiferi și să fac pregătirile de iarnă, dar și să mai uit de politichie și de minciunile zilnice și aburelile de la televizor. Am crezut că măcar câteva zile nu o să mai aud de tehnocrați, de independenți, de proteste aranjate si confiscate, de ONG-uri Sorosizate pas cu pas, de „civilizație”.

Am luat țeapă. Ziua a fost cum a fost, soare, liniște, aer curat, lucru, aproape nu știu cum a trecut. Când a venit seara însă am intrat în casă dar cu urechile tot afară să aud cum latră câinii și cum se ceartă țăranul cu nevasta că nu e tare mămăliga. La un moment dat, nu îl mai aud pe Tico nici pe Cora și nici pe Lupi câinii mei de pază. Doar Nerro era cu mine, el este body-guard. Ies afară strig la ei, nimic. Îl întreb pe Nerro dacă știe ceva și văd că lasă ochii în jos. E clar, îmi spun, ăsta știe ceva și nu spune. Îl iau cu binișorul îl întreb dacă știe ceva și îl văd că o ia către fundul curții. La mine după gard, în spate este o viroagă între dealuri plină de tecari, mărăcini, măceși și muri, loc numai bun pentru o întâlnire conspirativă. Nici telefoanele nu merg acolo, aşa că nici interceptări nu se pot face. Aviz amatorilor! Când ajung acolo, aud vorbe în șoaptă și când mă apropii ce văd? Se strânseseră animalele de prin curțile oamenilor și puneau la cale de o revoltă. Nu știu unde voiau să meargă, dar spuneau ceva de proteste și demisii pas cu pas. M-am așezat domol lână un copac și am tras cu urechea. Iată ce vorbeau:

Vaca, celebra vacă despre care se spune că râde, se plângea şi plângea că nu mai are ocazia să își aleagă ea partenerul, nu a mai făcut sex de 5 ani, dar este mulsă în fiecare zi, este însămânțată artificial, nu mai aleargă nimeni după ea, nu are ocazia sa vadă si ea cum se bat taurii pentru farmecele ei, nu mai simte mana stăpânului mângâindu-i ugerele, Acuma UE o obliga să fie mulsă cu “prezervative” acţionate electric, totul este artificial, până şi iarba are gust de plastic cu atâtea ploi acide, după ce o rumegă o vomită toată de rămâne cu toate stomacurile goale. Practic mănâncă degeaba. Şi mai este şi înjurată că nu mai dă lapte ca altă dată, că erau mai bune vacile comuniste că dădeau lapte mai mult şi mai gras. Păicum să îi mai vină să râdă, săraca? Zicea că a ajuns “La Vache qui pleure”.

Măgarul era supărat ca i s-au luat drepturile. Zicea că este o specie pe cale de dispariție, nu mai poartă samar pe spinare, acum poartă alți măgari care nici nu mai sunt atenți la zbieretele lui, stau cu ochii si urechile în telefoane si tablete şi se uita la telenovele în loc sa se mai uite şi în gura lui, să vadă ce ii lipsește. Înainte când spuneai măgar, lumea vizualiza un animal cu patru picioare, două urechi mari, coada şi … bine dotat. Astăzi când spui măgar lumea se gândește la animale cu două picioare, cravată, pensii speciale, salarii speciale, carnet de partid, imunitate. Cât despre dotare, ce să mai vorbim, nu au nici măcar boaşe, dar alte alea. A dispărut rolul conducător al măgarului în cadrul turmei, acuma măgarii nu mai sunt măgari nici ei, nu mai au autoritate printre oi, sunt niște caricaturi Emo care zbiară a pagubă şi plâng toată ziua. Statutul de măgar nu îţi mai asigură prestanţă, măgarii adevăraţi au ajuns de râsul lumii iar cei care le-au luat locul se pretind “aleşii neamului.”

Câini,e adevărat nu ai mei, erau supărați că sunt eutanasiați, goniți, castrați, îndepărtați din societate. Nici viața de câine nu le mai aparține, aceasta a fost preluată tot de animalele în două picioare, dar fără cravată, fără casă, fără serviciu, fără protecție socială. Din cauza lor, câinii nu mai au acces nici la tomberoane. Nici în canale şi maidane sau clădiri părăsite, nu mai au loc din cauza celor care altă dată le aruncau şi lor câte un os. Apropo de oase, nici de ele nu mai au parte, măgarii în două picioare au pus monopol pe ele și se bat pe ciolanul puterii de zici că vine Apocalipsa. A trecut demult perioada când omul hrănea câinele cu o bucată de pâine, acuma oamenii sunt gata să ia pâinea din gura câinilor. Asta nu mai e viaţă de câine, e bătaie de joc.

Oile făceau şi ele scandal, supărate că au rămas fără mâncare, nu mai au loc de pășunat, păşunile au fost transformate în stadioane în pantă, patinoare fără gheață, telegondole, pârtii de schi pe care nu schiază nimeni, pădurile nu mai există nu mai au unde sta și ele la umbră. În plus, a dispărut spiritul de turmă, fiecare oaie merge de capul ei, cu berbecii nu te mai înțelegi, le-a intrat la toți democrația în cap. Adevăratul spirit de turma a suferit o transhumanță, practic a fost confiscat, ca și revoltele populare, de animalele în două picioare, care cum apare unul cu o vuvuzea și strigă jos cutărică, cum se înghesuie toți ca la strungă de zici că se împarte lapte și miere. Da de unde, se aleg toți cu blana dată jos și rămân de fiecare dată cu pielea goală flămânzi și păcăliți. Pe vremuri oile erau băgate la tuns mai împinse, mai forţate dar oamenii ăștia intră la belit singuri nechemaţi, neforţaţi “ca oile” dar nu e adevărat, intră ca prosţii. Mai mare râsul.Nici câinii de pază nu mai au grija lor, acuma trebuie să se păzească pe ei, pentru că tremură de frică să nu le ia locul cine ştie ce câine electronic cu senzor de mișcare iar ei să fie transformați în mănuși sau trimişi în bordeluri sofisticate prin țări civilizate pentru că unii “mondeni” s-au săturat de căţelele lor, acuma vor căţele “veritabile”. Doamne fereşte!

Porcii sunt cei mai nemulțumiți. Iată ce spunea un grăsun cam costeliv : “Păi pe vremuri era o veselie când venea Crăciunul, toată lumea bucuroasă, eram şi noi mai mulți în familie, nu eram tăiați toți, unii eram păstrați de prăsilă, alții pentru Paşte sau pentru Crăciunul următor, exista o speranță în fiecare că nu va fi el cel ales iar dacă se întâmpla, se întâmpla, asta era. Chiar și ignatul era altfel. Păi când se apropia, parcă și stăpânul era mai atent cu tine, cu o lună înainte și cei mai săraci te puneau la îngrășat ca pe corigenţi, iar în ziua cea mare, îți dădeau să bei până te îmbătai ca marinarul și nici nu simțeai când îți luau jugulara, doar simțeai așa o mângâiere, mai clipeai de câteva ori din ochi, mai grohăiai odată de la revedere și gata, erai șorici.

Păi acum cine își mai permite să ţină mai mulți porci, stai singur în coteţ, nu vezi nici lumina zilei, nici mâncare, mai rău ca la Beciul Domnesc. Acum din momentul în care ai fost cumpărat, sarmale scrie pe tine, parcă de măsoară când te cumpără țăranul, să vadă câte opinci ies din pielea ta. Iar cu regulile astea europene, adio țuiculiță sau rom, în loc să te îmbete pe tine, se îmbată țăranul ca porcul și nu se mai trezește o săptămână, până e gata carnea şi trece la “adidaşi”. Și bomboana pe colivă o pun cei care ne confundă cu politicienii. Auzi discuții pe stradă:” Bă ai auzit ce a spus cutare? Dar tu ai văzut ce a făcut ăla?Păi ce e mai breaz? Dă-i mă dracu sunt toți niște porci.” Nu e adevărat, nu au nici o legătură cu noi, porcii adevărați, de la noi omul are un câștig, măcar odată pe an, dar de la ei nici unul, nici măcar din patru în patru ani, ei doar se îngrașă dar de tăiat nu îi taie nimeni, iar de şorici, ce să mai zic, e mai gros ca blindajul antitanc.”

Am vrut să mai stau să aud mai departe, dar m-am ruşinat şi am plecat tiptil să nu ma simtă şi să nu trag eu pentru toate oalele sparte de alţii. Ajuns în casă nu îmi mai venea nici să îl privesc pe Nerro în ochi, pe el, cel care fusese cu mine la toate protestele şi demonstraţiile. El săracu mă privea cu ochii lui mari încercând să mă consoleze, parcă spunându-mi, “lasă tati, trec toate, că uite şi protestele alea de la Universitate, s-au stins, cenuşă s-a ales din tot focul protestatar, totul se îngroapă odată cu morţii. Ce crezi că or să facă ăştia ceva? Vine unul la ei, le promite drobul de sare, le dă de mâncare, un braţ de fân, un os de ros, o ţuică mică, sau câte un post de şef de turmă şi gata. Apoi vine o organizaţie pentru protecţia animalelor, le preia plângerile, se proclamă reprezentant al tuturor animalelor, merge la troc cu şefu, vorbesc muteşte şi se înţeleg ca chiorii şi gata, uită toţi de ce s-au adunat. “

I-am spus că nu se poate, nu se pot comporta şi ei ca oamenii, ar fi prea de tot. Eu încă mai sper ca măcar ele, animalele să nu se lase prostite şi să nu pună botul la toate promisiunile şi minciunile politicienilor, dar mai ştii ? De acuma când nu găsesc pe Tico prin curte ştiu unde e, dacă nu cumva, cine ştie, o avea Nerro dreptate.