A Post-Paris “Clash of Civilizations”?

Scris de **Admin** Vin Noi 20, 2015 11:51 pm

http://www.unz.com/tengelhardt/a-post-paris-clash-of-civilizations/

&

https://sites.google.com/site/daleluivadimitadandanache/a-post-paris-clash-of-civilizations

Honestly, I don’t know whether to rant or weep, neither of which are usual impulses for me. In the wake of the slaughter in Paris, I have the urge to write one of two sentences here: Paris changed everything; Paris changes nothing. Each is, in its own way, undoubtedly true. And here’s a third sentence I know to be true: This can’t end well.

Other than my hometown, New York, Paris is perhaps the city where I’ve felt most at ease. I’ve never been to Baghdad (where Paris-style Islamic State terror events arerelatively commonplace); or Beirut, where they just began; or Syria’s ravaged Aleppo (thank you, Bashar al-Assad of barrel-bomb terror fame); or Mumbai (which experienced an early version of such a terror attack); or Sana’a, the capital of Yemen, now partly destroyed by the U.S.-backed Saudi air force; or Kabul, where Taliban attacks on restaurants have become the norm; or Turkey’s capital, Ankara, where Islamic State suicide bombers recently killed 97 demonstrators at a peace rally. But I have spent time in Paris. And so, as with my own burning, acrid city on September 11, 2001, I find myself particularly repulsed by the barbaric acts of civilian slaughter carried out by three well-trained, well-organized, well-armed suicide teams evidently organized as a first strike force from the hell of the Islamic State (IS) in Syria and Iraq.

The Paris attacks should not, however, be seen primarily as acts of revenge from a distinctly twisted crew, even though one of the murderers reportedly shouted, “You killed our brothers in Syria and now we are here.” Instead, they were clearly acts of calculated provocation meant to reshape our world in grim ways. Worse yet, their effectiveness was pre-guaranteed because, as has been true since 9/11, the leaders of such terror groups, starting with Osama bin Laden, have grasped the dynamics of our world, of what makes us tick and especially what provokes us into our own barbarous acts, so much better than our leaders, our militaries, or our national security states have understood them (or, for that matter, themselves).

Here in a nutshell is what bin Laden grasped before 9/11: with modest millions of dollars and a relatively small number of followers, he and his movement couldn’t hope to create the world of their fervid dreams. If, however, he could lure the planet’s “sole superpower” into stepping into his universe, military first, it would change everything and so do his work for him. And indeed (see: invasion of Afghanistan, invasion of Iraq), an operation mounted for an estimated $400,000 to $500,000, using 19 dedicated (mostly Saudi) followers armed only with paper cutters, did just that.

And it’s never stopped since because, just as bin Laden dreamed, Washington helped loose al-Qaeda and its successor outfits from the constraints of a more organized, controlled world. In these last 14 years of failed wars and conflicts of every sort, American military power, aided and abetted by the Saudis, the British, the French, and other countries on a case-by-case basis, essentially fractured the Greater Middle East. It helped create five failed states (Afghanistan, Iraq, Libya, Syria, and Yemen), worlds in which terror groups could thrive and in the chaos of which they could attract ever more recruits.

Wiping Out the Gray Zones

Think of the Islamic State and various al-Qaeda crews as having developed (to steal a term from commentator John Feffer) “splinterlands” strategies. To continue to grow, they need the U.S. and its allies to lend them an eternally destructive hand to further smash the worlds around them. So in response to the Paris attacks, French President Francois Hollande’s statement that “we will lead a war which will be pitiless” was just what the terror doctor ordered, as was the growing pressure in Washington for a “big military response” to Paris. The first French reprisal air strikes against IS’s Syrian “capital,” Raqqa, were indeed launched within two days.

All of this is like manna from heaven for the Islamic State, the more “pitiless” the better. After all, that group’s goal, as they write in their magazine and online, is “the extinction of the gray zone” in our world. In other words, they seek the sharpening of distinctions everywhere, which means the opening of abysses where complexity and interaction once existed. Their dream is to live in a black-and-white world of utter religious and political clarity (and calamity), while engaging in what American pundits like to term a “clash of civilizations.” And — what a joy for the Islamic State! — Republican presidential candidates are already responding to the Paris attacks, as Marco Rubio did, by calling for just such “a civilizational conflict with radical Islam.” As he put it, “This is not a grievance-based conflict. This is a clash of civilizations… And either they win, or we win.” Jeb Bush similarly responded: “This is an organized effort to destroy Western civilization and we need to lead in this regard.” The answer, of course, is “war.” Various Republican candidates are also now calling for only accepting Syrian Christians as refugees here. You can’t be more black and white than that.

In the European context and with the destruction of those “gray zones” in mind, the Paris attacks should also be considered the Islamic State’s first foray into the politics of the 2017 French presidential campaign. Think of those mass killings as a wholehearted endorsement of the extremist candidate Marine le Pen, whose poll numbers were already on the rise even before the attacks, and her anti-Muslim, anti-immigrant National Front Party. She is now, in effect, IS’s chosen candidate, the one most likely to go after gray zones. In the process, of course, pressure on France’s large,increasingly isolated Muslim population will only increase.

Such attacks are guaranteed to put wind in the already billowing sails of far right-wing parties all across Europe. It should, for instance, have come as no surprise that, in the wake of the Paris attacks, Konrad Szymanski, the European affairs minister for Poland’s new far-right government, almost instantly declared his country unlikely to abide by recently negotiated European Union (EU) quotas on accepting refugees from the Greater Middle East. And we’re only going to see more of this in the post-Paris world. With the assistance of IS and other jihadist groups, the elimination of such gray areas in Europe could, in the end, help crack the EU open, while pushing France’s Muslims into an even worse situation, which would, of course, mean more potential recruits for groups like the Islamic State.In other words, from IS’s point of view, the Paris attacks and other acts like them represent a potential horn of plenty. Sadly, it’s not the only organization that will reap such benefits — and I’m not just referring to other jihadist outfits either. Such acts are, after a fashion, similarly useful in the Western world. Think of it as a kind of unspoken bargain between two “civilizations” from hell.

Take the United States, a place where, in the years since 9/11, the danger of being attacked by an Islamic terrorist could be slotted in somewhere between being “shot” byyour dog and being shot by a toddler who has found a loaded, unlocked gun in your house, purse, or car. Among the many perils of American life from car crashesto suicide, E. coli illnesses to floods, injuries fromcrumbling infrastructure to mass killings by non-Islamic lone wolves, Islamic terrorism remains at the bottom of the barrel in the company of other frightening but rare events like shark attacks. Yet the American national security state has essentially been built and funded to protect you from that danger alone.

Put another way, the officials of that security state have bet the farm on the preeminence of the terrorist “threat,” which has, not so surprisingly, left them eerily reliant on the Islamic State and other such organizations for the perpetuation of their way of life, their career opportunities, their growing powers, and their relative freedom to infringe on basic rights, as well as for that comfortably all-embracing blanket of secrecy that envelops their activities. Note that, as with so many developments in our world which have caught them by surprise, the officials who run our vast surveillance network and its staggering ranks of intelligence operatives and analysts seemingly hadn’t a clue about the IS plot against Paris (even though intelligence officials in at least one other country evidently did). Nonetheless, whether they see actual threats coming or not, they need Paris-style alarms and nightmares, just as they need local “plots,” even ones semi-engineered by FBI informers or created online by lone idiots, not lone wolves. Otherwise, why would the media keep prattling on about terrorism or presidential candidates keep humming the terror tune, and how, then, would public panic levels remain reasonably high on the subject when so many other dangers are more pressing in American life?

The relationship between that ever-more powerful shadow government in Washington and the Islamic terrorists of our planet is both mutually reinforcing and unnervingly incestuous. Both, of course, emerge as winners when the gray zones begin to disappear. When Paris is hit, after all, law enforcement agencies in the U.S. instantly increase their “alert levels”; the CIA director pushes back hard against “hand-wringing over intrusive government spying” and the minimalist restrictions on electronic surveillance put in place in recent years; the FBI heightens “its surveillance of Americans under investigation for apparent ties to the Islamic State”; and, among other things, more police patrols are sent out in major cities, while local law enforcement “vigilance” rises even in places like Niagara Falls, New York. In Los Angeles, post-Paris, extra patrols were typically sent “to ‘critical sites’ and [the city’s police department was] monitoring the ongoing situation, even though it said there were no known threats.”

The lack of obvious threats is, of course, beside the point when American “safety” is at stake! In the meantime, the road toward a more locked-down, secretive, governmentally intrusive, less democratic world is being well paved.

A Dance of Death

Think of this as a kind of global danse macabre in which ISIS attacks — eight committed guys, some possibly trained in combat in Syria or Iraq, with AK-47s, suicide vests, and rental cars — spread death, chaos, panic, and alarm in our world at next to no cost at all. In response, Washington and its allies engage in a big-budget version of the same, including intensified air campaigns which will, of course, end up taking out civilian targets and infrastructure.

Think of what the U.S. military does when it heads out to destroy those gray zones as the Kobane or Sinjar Strategy. Kobane was a largely Kurdish town on the Turkish border that IS militants besieged and partially took in 2014. They were driven back early this year by the same combination of forces that recently retook the town of Sinjar in northern Iraq: Kurdish fighters and American warplanes. By the time both were retaken, American bombs and Islamic State IEDs and booby-trapped houses had insured that those towns would be largely uninhabitable wrecks, littered with corpses and the skeletons of buildings.

Similarly, plans by the U.S. to intensify the bombing of those Syrian oilfields under the control of the Islamic state (to cut into its supply of funds) reflect a strategy that, whatever its immediate successes, is guaranteed to further wreck the infrastructure of the region. This will help ensure that, no matter what happens to the Islamic State, “Syria” or any state structure like it will be no more. Such acts of destruction, largely from the air, have been taking place across the Greater Middle East since 2001. From Libya to Syria, Iraq to Yemen, the Sinjar Strategy has demonstrably done little to bring success to the U.S. and its allies in their various wars. It has, however, helped create a zone of failed and increasingly fragile states. It has left uprooted populations leading skeletal lives in haunted lands that are also hunting grounds for extremists of every sort. Consider this the dream world of Osama bin Laden and Abu Bakr al-Baghdadi, as well as the perfect breeding ground for yet more extreme nightmares of our age. A dance of death indeed.

As it happens, I’ve barely ranted and not yet wept. If anything, on reaching the end of this piece, I find myself depressed. The future shouldn’t be so easy to see or so repetitively predictable. And it’s a terrible thing to know that, as the gray zones of our planet continue to disappear and wrecked worlds spread, the tempo of that dance of mutual death and destruction stands every chance of speeding up as the “music” only grows louder.

Tom Engelhardt is a co-founder of the American Empire Project and the author of The United States of Fear as well as a history of the Cold War, The End of Victory Culture. He is a fellow of the Nation Institute and runsTomDispatch.com. His latest book is Shadow Government: Surveillance, Secret Wars, and a Global Security State in a Single-Superpower World.

Scris de **Admin** Vin Noi 20, 2015 11:53 pm

Sincer, nu știu dacă să declama sau plânge, nici unul dintre care sunt impulsuri obișnuite pentru mine. În urma sacrificării de la Paris, am nevoia de a scrie unul dintre două propoziții aici: Paris a schimbat totul; Paris nu schimbă nimic. Fiecare este, în felul ei, fără îndoială adevărat. Și aici e un treia teză știu să fie adevărat: Acest lucru nu se poate termina bine.

Altele decât orașul meu natal, New York, Paris este, probabil, orașul în care m-am simțit cel mai mult la usurinta.Nu am fost niciodată la Bagdad (în cazul în care evenimentele teroriste stil Paris stat islamic sunt relativ obișnuit);sau Beirut, în cazul în care doar a început; sau Siria devastat Aleppo (mulțumesc, Bashar al-Assad a baril-bombă teroare faima); sau Mumbai (care a înregistrat o versiune timpurie a unei astfel de atac terorist); sau Sana'a, capitala Yemenului, acum parțial distruse de Forțele Aeriene Arabia sprijinit de SUA; sau Kabul, unde atacurile talibanilor asupra restaurante au devenit norma; sau capitala Turciei, Ankara, unde atentatori sinucigasi stat islamic recent ucis 97 de manifestanți la un miting de pace. Dar am petrecut timp la Paris. Și astfel, ca și în propria mea ardere, oraș acru pe 11 septembrie 2001, mă aflu respins în special de actele barbare de sacrificare civile efectuate de trei bine pregătiți, bine organizate, echipe de suicid bine înarmate evident organizate ca Primul vigoare grevă de dracu 'a statului islamic (IS), în Siria și Irak.

Atacurile de la Paris ar trebui să nu, cu toate acestea, să fie văzută în primul rând ca acte de răzbunare de la un echipaj distinct de fire răsucite, chiar dacă unul dintre criminali strigat relatărilor, "Ai ucis pe frații noștri în Siria și acum suntem aici." În schimb, ei au fost acte în mod clar de provocare calculat menite de a remodela lumea noastră în moduri sumbre. Mai rău încă, eficacitatea lor a fost pre-garantat, deoarece, așa cum a fost adevărat de la 9/11, liderii acestor grupuri teroriste, începând cu Osama bin Laden, au înțeles dinamica lumii noastre, de ceea ce ne face să bifați și mai ales ceea ce provoacă ne în propriile noastre acte de barbarie, mult mai bine decât liderii noștri, militarii noștri, sau statele noastre naționale de securitate le-au înțeles (sau, pentru care contează, se).

Aici, în scurt este ceea ce înțeles bin Laden înainte de 9/11: cu milioane de dolari și modeste un număr relativ mic de adepți, el și mișcarea sa nu putea spera să creeze lumea viselor lor fierbinți. Dacă, cu toate acestea, el ar putea atrage planetei "singura superputere" în pas cu pas în universul lui, în primul rând militară, s-ar schimba totul la fel și munca sa pentru el. Și într-adevăr (a se vedea: invazia din Afganistan, invazia Irakului), o operațiune montat pentru un estimata 400.000 $ la 500.000 $, folosind 19 dedicate fani (cea mai mare parte din Arabia Saudită) înarmați doar cu freze de hârtie, făcut doar că.

Și niciodată nu a oprit de la deoarece, la fel ca bin Laden a visat, Washington ajutat pierde Al-Qaida și utilaje de succesor de constrângerile unei lumi mai organizat, controlat. În aceste ultime 14 de ani de războaie eșuate și conflictele de orice fel, puterea militară americană, ajutat și instigat de saudiții, britanicii, francezii, și alte țări pe o bază de la caz la caz, fracturat în esență, Orientul Mijlociu Extins. Aceasta a ajutat la crearea cinci state eșuate (Afganistan, Irak, Libia, Siria și Yemen), lumi în care grupurile teroriste ar putea prospera și în haosul pe care le-ar putea atrage tot mai multe recruți.

Ștergerea Din zonelor Gray

Gândiți-vă la statul islamic și diverse echipajele al-Qaeda ca au dezvoltat (să fure un termen de la comentator John Feffer) "splinterlands" strategii. Pentru a continua să crească, de care au nevoie Statele Unite și aliații săi pentru a le da o mână veșnic distructiv pentru a sparge în continuare lumea din jurul lor. Deci, ca răspuns la atacurile de la Paris, președintele francez Francois Hollande declarație că "vom duce un război care va fi nemiloasă" a fost doar ceea ce medicul comandat teroare, așa cum a fost presiunea în creștere în Washington pentru o "răspuns militarmare" la Paris. Primele franceze lovituri aeriene împotriva represaliilor sirian "de capital", este a lui Raqqa, au fost într-adevăr lansate în termen de două zile.

Toate acest lucru este ca mana din cer pentru statul islamic, cu atât mai "nemilos" mai bine. La urma urmei, obiectiv pe care grupul lui, așa cum scrie în revista lor și on-line, este "dispariția zonei gri" în lumea noastră. Cu alte cuvinte, ei caută ascuțirea distincții de pretutindeni, ceea ce înseamnă deschiderea de abisuri unde odată a existat complexitate și interacțiune. Visul lor este de a trăi într-o lume alb-alb de claritate religioase și politice totală (și calamitate), în timp ce angajarea în ceea ce americană analiști ca pe termen un "conflict de civilizații." Și - ceea ce o bucurie pentru statul islamic! - Candidatii republican la presedintie sunt deja răspunde la atacurile de la Paris, așa cum a făcut Marco Rubio, de asteptare pentru doar, cum ar fi el a pus, "Acesta nu este un conflict bazat pe plângere" un conflict civilizației cu islamul radical. ". Aceasta este o ciocnire a civilizațiilor ... Și nici ei castiga, sau vom câștiga "Jeb Bush în mod similar. Răspuns:" Acesta este un efort organizat de a distruge civilizația occidentală și trebuie să conducă în această privință "Răspunsul, desigur, este". război. "Diferite candidați republicani sunt, de asemenea, acum apel pentru doar acceptarea creștini sirieni ca refugiați aici.Nu poți fi mai alb-negru decât atât.

În contextul european și cu distrugerea acestor "zone gri" în minte, atacurile la Paris ar trebui să fie luate în considerare, de asemenea, prima incursiune a statului islamic de la politica de 2,017 campaniei prezidențiale franceze. Gândiți-vă la aceste crime în masă ca o aprobare din toată inima a candidat extremist Marine Le Pen, a cărui numere de sondaj au fost deja în creștere, chiar înainte de atacuri, și ei anti-musulmane, anti-imigrație Partidul Național Front. Ea este acum, de fapt, este candidatul lui ales, cel mai probabil pentru a merge după zone gri. În acest proces, desigur, presiune pe mare, Franței din ce în ce izolat populația musulmană va crește doar.

Astfel de atacuri sunt garantate pentru a pune în vânt pânzele deja tălăzuire de departe partidele de dreapta întreaga Europă. Ar trebui, de exemplu, au venit ca o surpriză faptul că, în urma atacurilor de la Paris, Konrad Szymanski, ministrul afacerilor europene pentru noul guvern de extrema-dreapta din Polonia, aproape declarat instantaneu țara sa este puțin probabil să respecte recent negociate Uniunii Europene ( UE) cote privind acceptarea refugiaților din Orientul Mijlociu Extins. Și vom doar de gând pentru a vedea mai mult din această din lumea post-Paris. Cu ajutorul IS și alte grupuri jihadiste, eliminarea unor astfel de zone gri în Europa ar putea, în cele din urmă, ajuta la crack deschis UE, în timp ce împinge musulmanii din Franța într-o chiar mai rau situație, care ar fi, desigur, înseamnă mai mult potențialii recruți pentru grupuri, cum ar fi State.In islamice alte cuvinte, din punct de vedere este, a atacurilor de la Paris și alte acte, cum ar fi ele reprezintă un corn al abundenței potențial. Din păcate, nu este singura organizație care va culege astfel de beneficii - si nu sunt doar referindu-se la alte tinute jihadiste, fie. Astfel de acte sunt, după o modă, în mod similar util în lumea occidentală. Ganditi-va ca un fel de afacere nerostită între două civilizații "" din iad.

Ia Statele Unite ale Americii, un loc în care, în anii de după 9/11, The pericolul de a fi atacat de un terorist islamic ar putea fi transformat într-undeva între a fi "shot" de cainele tau si a fi împușcat de un copil care a gasit o încărcat , arma deblocat în ta casa, poseta, sau masina. Printre multe pericole ale vieții americane de la accidente auto la sinucidere, E. coli bolile de inundații, accidente la mărunțire a infrastructurii pentru crimele în masă de lupi singuratici non-islamice, terorismul islamic rămâne în partea de jos a baril în compania altor evenimente infricosatoare, dar rare, cum ar fi atacuri ale rechinilor. Cu toate acestea, starea de securitate națională americană a fost, în esență, construit și finanțat pentru a vă proteja de acest pericol singur.

Pune-un alt mod, oficialii acestui stat de securitate au pariat ferma pe preeminența teroriste "amenințarea", care are, nu atât de surprinzător, le-a lăsat straniu bazează pe statul islamic și alte astfel de organizații pentru perpetuarea modul lor de viață, oportunitățile de carieră, competențele lor în creștere, și libertate relativă de a încălca drepturile fundamentale, precum și pentru faptul că patura confortabil atotcuprinzatoare a secretului care învăluie activitățile lor. Rețineți că, la fel ca atât de multe progrese în lumea noastră, care le-au prins de surprindere, oficialii care conduc nostru rețea de supraveghere vastă și ei rândul uimitor de agenți de informații și analiștii aparent nu au avut o idee cu privire la IS complot împotriva Paris (chiar dacă oficiali ai serviciilor secrete din cel puțin o altă țară evident făcut). Cu toate acestea, indiferent dacă ei văd amenințări reale vine sau nu, au nevoie de alarme stil Paris și coșmaruri, la fel cum au nevoie de "parcele", chiar și cele locale semi-inginerie de informatori FBI sau create on-line de idioți singuri, nu lupi singuratici. În caz contrar, de ce ar ține mass-media bolborosind pe despre terorism sau candidații la președinție mereu fredona melodia teroare, și cum, apoi, ar publice nivelurile de panică rămâne destul de ridicat pe această temă, atunci când atât de multe alte pericole sunt mai presante în viața americană?

Relația dintre care din ce în ce mai puternic guvern din umbră de la Washington și teroriștii islamici ale planetei noastre este atât de consolidare reciprocă și enervant incestuos. Ambele, desigur, apar drept câștigători în cazul în care zonele gri încep să dispară. Când Paris este lovit, la urma urmei, agențiile de aplicare a legii din SUA instantaneu crește lor "niveluri de alertă"; CIA directorul împinge înapoi greu împotriva "mână-stoarcerea peste spionaj guvern intruziv", iar restricțiile minimaliste privind supravegherea electronică pus în aplicare în ultimii ani; FBI-ul sporește "supravegherea sa de americani în curs de investigare pentru legături aparente cu statul islamic"; și, printre altele, mai multe patrule de poliție sunt trimise în marile orașe, în timp ce de aplicare a legii la nivel local "vigilență" se ridică, chiar și în locuri cum ar fi Niagara Falls, New York. În Los Angeles, după Paris, patrule suplimentare au fost de obicei trimis "la" site-uri critice "și [departamentul de poliție al orașului a fost] de monitorizare a situației în curs de desfășurare, chiar dacă a spus că au existat amenințări cunoscute."

Lipsa de amenințări evidente este, desigur, pe lângă punctul în care "siguranță" American este în joc! Între timp, drumul spre o mai blocat-jos, secretos, lumea guvernamental intruziv, mai puțin democratic este în curs de bine pavat.

Un dans de moarte

Gândiți-vă la acest lucru ca un fel de nivel mondial Danse macabru în care atacurile ISIS - opt baieti angajate, unele posibil instruiți în luptă în Siria sau Irak, cu AK-47, veste de suicid, si închirieri de mașini - moartea răspândit, haos, panică, și alarmă în lumea noastră, la nici un cost de lângă la toate. Ca răspuns, Washington și aliații săi se angajeze într-o versiune cu buget mare de la aceeași, inclusiv campanii de aer intensificat, care va fi, desigur, ajunge scoaterea obiective civile și infrastructură.

Gândiți-vă la ceea ce face armata americană, atunci când se îndreaptă pentru a distruge aceste zone gri ca Kobane sau Strategiei Sinjar. Kobane era un oraș mare măsură kurdă pe granița cu Turcia, care este militanți asediat și parțial a luat în 2014. Ei au fost conduse înapoi la începutul acestui an de către aceeași combinație de forțe care recent a reocupat orașul Sinjar în nordul Irakului: luptători kurzi și avioane americane. Până în momentul ambele au fost reluate, bombe americane și islamică de stat IED si case prins-armelor au asigurat că aceste orașe ar fi epave în mare parte nelocuibile, presărat cu cadavre și schelete de clădiri.

În mod similar, planurile SUA de a intensifica bombardarea acestor campuri petroliere siriene sub controlul statului islamic (pentru a reduce în aprovizionarea cu fonduri) reflectă o strategie care, indiferent de succesele sale imediate, este garantat pentru a distruge în continuare a infrastructurii din regiune . Acest lucru va contribui la asigurarea că, indiferent de ceea ce se întâmplă cu statul islamic, "Siria", sau orice structură de stat ca el nu va mai fi. Astfel de acte de distrugere, în mare parte din aer, au avut loc în întreaga Orientul Mijlociu Extins din 2001. De la Libia în Siria, Irak pentru a Yemen, Strategia Sinjar a demonstra făcut prea puțin pentru a aduce succes în Statele Unite și aliații săi în diferitele lor războaie. Acesta a fost, totuși, a ajutat la crearea unei zone de statele eșuate și din ce în ce fragile. Ea a lăsat populațiile dezrădăcinate de conducere viața scheletice în terenuri bantuite care sunt, de asemenea, de vânătoare motive pentru extremiștii de orice fel. Luați în considerare această lume visul lui Osama bin Laden și Abu Bakr al-Baghdadi, precum și teren propice ideal pentru cosmaruri încă mai extreme ale epocii noastre. Un dans de moarte, într-adevăr.

Așa cum se întâmplă, am ranted abia și nu încă plâns. Dacă ceva, la atingerea sfârșitul acestei piese, mă aflu deprimat. Viitorul nu ar trebui să fie atât de ușor pentru a vedea sau cam asa ceva repetitiv previzibil. Și e un lucru teribil să știe că, în calitate de zonele gri ale planetei noastre continuă să dispară și naufragiat lumi răspândit, ritmul de care dansul morții reciproce și distrugere reprezintă toate șansele de a accelera ca "muzica" doar crește mai tare.

Tom Engelhardt este un co-fondator al Imperiului Proiectului american și autor al Statelor Unite ale Fear,precum și o istorie a Războiului Rece, Sfârșitul Victoriei Culturii. El este un membru al Institutului Nation și rulează TomDispatch.com. Ultima sa carte este Shadow Guvernului: supraveghere, Secret Wars, și un stat de securitate globală într-un singur-Superputere Mondial.

A Post-Paris “Clash of Civilizations”?

A Post-Paris “Clash of Civilizations”?

O post-Paris "ciocnire a civilizațiilor"?