“EXPERIMENTUL BELGIA”?

Scris de **Admin** Lun Noi 23, 2015 11:21 am

http://www.curentul.info/lumea-i-cum-este/12994-experimentul-belgia

Mai anii trecuţi treburile m-au dus, pentru mai puţin de 24 de ore, în Belgia, de fapt la Bruxelles. Şi cea mai puternică impresie care mi-a rămas este cea din primele clipe de după aterizare. Pe lungile culoare şi trotuare rulante ale aeroportului în zadar am căutat cu ochii vreo inscripţie, vreo frântură de text, cât de mică, în franceză pe panourile, afişele, ecranele etc. din incintă. Mai toate în engleză, şi rătăcite pe ici-pe colo câteva în flamandă. Curios, mi-am zis, că doar franceza/valona e limba oficială în acesta ţară. A, greşesc, era totuşi ceva şi în franceză, textul de pe un afiş de tipul Vizitaţi Franţa sau Parisul.

“Dacă e marţi, e Belgia” era titlul unui film amuzant şi uşurel de pe vremuri despre moda fast-travel, a turiştilor care bifează cu repeziciune supersonică monumente, oraşe, tări, continente. Astăzi, titlul filmului sună sumbru. Iar Belgia sta cu răsuflarea întretăiată în aşteptarea unei iminente (dar evitabile , totuşi) catastrofe. Să vorbim de rău o asemenea tară într-un asemenea moment? Da, pentru că nu o vorbim spre răul ei, ci spre învăţătură, şi ei, şi nouă, celorlamti peste care s-ar putea prăvăli un experiment de tipul celui încercat acum pe seama Belgiei.

Pentru că, trebuie spus chiar în acest moment când nu se ştie încă dacă ţara va cunoaşte sau nu un carnagiu terorist, şi când toată lumea cu mintea sănătoasă este alături de ea, solidaritatea nu trebuie să inhibe proclamarea unui adevăr crud: Belgia este pradă unui experiment. Conştient sau nu. Din păcate, ne e vorba de gogoriţe conspirationiste, ci de fapte concrete, pe care le aminteşte, punandu-pe la un loc, un om politic francez şi şef de partid, de dreapta, Christian Vanneste. “Belgia, remarcă el, face din nou să se vorbească despre ea. Capitala ei este intr-un fel cea a Uniunii Europene, dar tot ea a devenit simbolul derivelor continentului. Capitală cosmopolită unei ţării fără frontiere, pe care tensiunile interne o ameninţă cu implozia, ca şi pe alte state ale continentului de altfel, pentru ca Europa să nu mai fie decât un mozaic inconsistent, Belgia este gaura neagră care reţine toată energiile europene”. Nedreaptă, aceasta caracterizare?

Belgia, ne reaminteşte omul politic francez, se arată a fi model singular în multe privinţe, dar un model de neurmat. În capitala ţării şi a Europei, în cartierele din apropierea sediiilor instituţiilor europene, o imigraţie masivă şi necontrolată a facilitatat crearea unor active reţele jihadiste. Abaaoud, unul dintre tartorii atentatelor teroriste de la Paris aici îşi avea sălaşul. Belgia este ţara cu cei mai mulţi (procentual) “combatanţi” înrolaţi în trupele ISIS .

Dar Belgia excelează şi prin alt tip de experimente, nu mai puţin contrariante, în câmpul societal. Căsătorii între persoane de acelaşi sex, fecundare în vitro, inseminare post-mortem, mame purtătoare, eutanasiere – toate drepturi ale cetăţeanului, înscrise în lege. Legislaţia anti-drog e laxă, cea a traficului de arme şi de tot felul de mărfuri altfel interzise e şi ea generoasă. Toleranţa religioasă nu se dezminte nici ea, ca dărnicie: statul finanţează ridicarea de moschei în numele tratamentului egal pentru religii.

Totul pare a fi permis, e aşa de bine… De altfel. Belgia a arătat anii trecuţi unei lumi întregi că se poate trăi mult şi bine şi fără guvern, căci a înscris în Guiness Nook recordul mondial de durată al unei crize guvernamentale. Şi nu se ştie dacă teritorul ţării va mai rămâne unitar ori se va diviza între zona flamanda şi cea valona (cu o incertă, că statut, regiune bruxelleză).

Este, aceasta, o viziune răuvoitoare, care ponegreşte un venerabil stat european, şi aşa aflat la ananghie? Nu, sunt realităţi prea bine ştiute. Din cauza lor s-a ajuns aici? Nu, nu numai din cauza lor, nu neapărat din cauza căsătoriilor monosex se pun la cale atentate teroriste. Însă oricum, şi destructurările de tot felul, de la cea al familiei până la cea a statului, lasă societatea belgiană fără capacitate de răspuns în faţa unor sfidări teribile cum este cea din acest moment.

E de urmat acest model belgian în Europa Unită (încă?), în paradigma de globalizare care se va impune? Sunt experimentele belgiene aici enumerate reţete de aplicat şi în celelalte state din UE, din arealul mondial al democraţiei, din lumea civilizată sau ”civilizată”? Oare aşa va arăta lumea globalizată de mâine?

Să scape cu bine Belgia din această încercare şi poate că apoi se vor găsi răspunsuri şi la asemenea întrebări, vitale totuşi.