Syria in 2016 Will be Like the Balkans in 1914

Scris de ILUMINATI Sam Dec 19, 2015 1:03 am

http://www.unz.com/pcockburn/syria-in-2016-will-be-like-the-balkans-in-1914/

The CIA analyst is confident about what is likely to happen in Syria. He says that “Assad is playing his last major card to keep his regime in power”. He believes that the Assad government will step up its efforts to prove that its enemies “are being manipulated by outsiders”. The probable outcome is a split within Syria’s ruling elite leading to Assad being ousted, though he admits that there is no obvious replacement for him.

The reasoning in the CIA special analysis, entitled “Syria: Assad’s Prospects”, is sensible and convincing, though overconfident that Assad’s days are numbered. The extent of this overconfidence is highlighted by a glance at the date of the document, which is 17 March 1980, or 35 years ago, and the President Assad, whose imminent political demise is predicted as likely, is not Bashar al-Assad but his father, Hafez al-Assad, who died in 2000. The analysis was released by the CIA under the Freedom of Information Act in 2013.

The CIA paper is an interesting read, not least because it shows how many ingredients of the present crisis in Syria have been present for decades, but had not yet come together in the explosive mix which produced the present horrific war. In 1980, the writer assumed that Syrian politics revolved largely around the sectarian differences between the Alawites, the Muslim sect to which the Assads and Syria’s rulers generally belong, and the Sunni Arab majority. The analysis is written in an upbeat tone as it forecasts that splits between the two communities may bring Assad down.

The CIA certainly wanted Assad gone and had some ideas about how this might be achieved. “Army discipline may well collapse in the face of widespread riots,” it says. “This could lead to bloody war between Sunni Muslim and Alawite units. The Alawites, however, may choose to topple Assad before such turmoil develops in order to keep their position secure.”

This last sentence could have been written at any time since 2011 as a summary of what the US would have liked to happen in Syria: it has always wanted to get rid of Assad, but it does not intend to destroy or even weaken the Syrian state and thereby open the door to Isis and al-Qaeda. Even super-powers sometimes learn from history, so the US and its Western allies today hope to avoid a repeat of the disastrous disintegration of Iraq state institutions in 2003 after the overthrow of Saddam Hussein. Tragically, the unnamed CIA analyst eventually got the sectarian civil war he had half-hoped for, but Assad is still there and Syrian people have got the worst of all possible worlds.

US intelligence chiefs are far more outspoken these days than their counterparts in Britain about the calamitous consequences of US-led foreign interventions over the past 12 years. None more so than General Michael Flynn, recently retired head of the Defense Intelligence Agency, the Pentagon’s intelligence arm, who says bluntly in an interview with the German magazine Der Spiegel that the Iraq war “was a huge error. As brutal as Saddam Hussein was, it was a mistake to just eliminate him. The same is true for Muammar Gaddafi and for Libya, which is now a failed state. The historic lesson is that it was a strategic failure to get into Iraq. History will not be and should not be kind to that decision.”

Big players such as the US can more easily afford to admit mistakes than those, like Britain, which are smaller and lacking in confidence about their great-power status. But there is a price to be paid for remaining mute or in denial about past political, military and diplomatic errors. If it is admitted that anything went wrong for Britain in the Iraq, Afghan, Libyan and Syrian wars then it is only in the most general terms. A former diplomat at the Foreign Office says that it was striking how in the years following the Iraq invasion of 2003, he heard “almost nobody in the Foreign Office talk about the decision to go to war or what went wrong”. This may have been because most officials privately opposed the war from the beginning as a bad idea, but did not want to say this publicly, or even within the office.

It is a natural British personal and institutional instinct to hush things up, but after four wars marked by British government blunders and misjudgements, it is curious that information from the intelligence services is not treated with greater scepticism. A recent sign of this was David Cameron justifying his unlikely claim that there are 70,000 moderate anti-Assad fighters in Syria by saying that this figure came from the Joint Intelligence Committee, as if this sourcing put its accuracy beyond doubt. It may be that endless harping on British success in breaking German codes in both world wars has combined with a diet of James Bond movies to exaggerate the reputation of British intelligence.

Foreign political leaders are often more dubious about what their intelligence services really know. Before the start of the Iraq war in 2003, President Jacques Chirac told a visitor that he did not believe that Saddam had any weapons of mass destruction. The visitor said: “Mr President, your own intelligence people think so.” Chirac replied: “They intoxicate each other.” In other words, intelligence services often become echo chambers for obsessive beliefs that are detached from reality.

The very secrecy with which they shroud themselves is useful when denying responsibility for failure. It also makes them vulnerable when governments or their own senior officers want to suppress or doctor politically inconvenient advice.

Early last year, President Barack Obama dismissed Isis, which was beginning to make spectacular advances, as being like a junior basketball team wanting to play in the big leagues. Soon after, it captured most of northern Iraq and eastern Syria. One of the reasons this may have happened was exposed this year when 50 intelligence analysts working for the Pentagon signed a joint letter of protest. They said that their intelligence findings that Isis was getting stronger and not weaker as the White House claimed, were being suppressed or doctored by their chiefs.

This was par for the course. The personal or institutional interests of the heads of intelligence agencies or any other government department are seldom served by bringing bad or contradictory news to those who decide on budgets and promotions. Most of the time this does not matter but today it does, because the stakes are rising in the war in Syria and Iraq. Knowledge of what is happening on the ground should be at a premium.

Serious powers such as Russia and Turkey are being sucked in and have invested too much of their prestige and credibility to pull back or suffer a defeat. Their vital interests become plugged into obscure but violent local antagonisms, such as those between Russian-backed Kurds and Turkish-backed Turkomans, through whose lands run the roads supplying Aleppo. The Syrian-Iraqi conflict has become to the 21st century what the Balkan wars were to the 20th. In terms of explosive violence on an international scale, 2016 could be our 1914.

Scris de ILUMINATI Sam Dec 19, 2015 1:04 am

Analistul CIA este încrezător cu privire la ceea ce este probabil să se întâmple în Siria. El spune că "Assad se joacă ultima carte mare pentru a păstra regimul său la putere". El crede că guvernul Assad își va intensifica eforturile sale de a dovedi că dușmanii săi "sunt manipulați de outsideri". Rezultatul probabil este o ruptură în elita conducătoare Siriei care conduc la Assad a fi demis, deși recunoaște că nu există nici o înlocuire evident pentru el.

Raționamentul în analiza special CIA, intitulat "Siria: Assad Perspectivele lui", este sensibil și convingătoare, deși prea încrezător că zilele lui Assad sunt numărate. Amploarea acestui prea multǎ este evidențiat de o privire la data documentului, care este 17.03.1980, sau în urmă cu 35 de ani, și președintele Assad, al cărui deces politic iminent este prezis mai probabil, nu este Bashar al-Assad, dar sa Tatăl, Hafez al-Assad, care a murit în anul 2000. Analiza a fost lansat de către CIA sub Freedom of Information Act în 2013.

Lucrarea CIA este o lectură interesantă, nu în ultimul rând pentru că arată cât de multe ingrediente ale actualei crize din Siria au fost prezente de zeci de ani, dar nu a venit încă împreună în amestecul exploziv care a produs războiul actual oribil. În 1980, scriitorul presupune că politica siriene învârtea în mare parte în jurul diferențele sectare dintre Alawites, secta musulmană la care Assads și conducătorii Siriei, în general, fac parte, iar majoritatea arab sunnit. Analiza este scris într-un ton optimist, deoarece prognozează că desparte între cele două comunități poate aduce Assad jos.

CIA a vrut cu siguranță Assad căzut și a avut câteva idei despre modul în care acest lucru ar putea fi realizat. "Disciplina Armata se pot prăbuși bine în fața revolte pe scară largă", se spune. "Acest lucru ar putea duce la război sângeros între unitățile musulmani și Alawite sunnite. Cele Alawites, cu toate acestea, pot alege să răstoarne Assad înainte, cum ar tulburări dezvoltă în scopul de a menține poziția lor sigură. "

Această ultimă frază ar fi putut fi scrise în orice moment din 2011 ca un rezumat a ceea ce ne-ar fi plăcut să se întâmple în Siria: ea a dorit întotdeauna să scape de Assad, dar nu intenționează să distrugă sau chiar slăbi statului sirian și, prin urmare, deschide usa la Isis și al-Qaeda. Chiar super-puteri, uneori, să învețe din istorie, astfel încât SUA și aliații săi occidentali astăzi spera, pentru a evita o repetare a dezintegrării dezastruoasă a instituțiilor statului Irak în 2003, după răsturnarea lui Saddam Hussein. Tragic, analistul CIA în cele din urmă a primit anonim războiul civil sectar el a jumătate-sperat, dar Assad este încă acolo și oamenii siriene au primit cel mai rău dintre toate lumile posibile.

Șefii de informații din SUA sunt mult mai deschis în aceste zile decât omologii lor din Marea Britanie cu privire la consecințele dezastruoase ale intervențiilor străine conduse de SUA în ultimii 12 de ani. Nici unul mai mult decât General Michael Flynn, pensionat recent șef al Defense Intelligence Agency, brațul de informații al Pentagonului, care spune răspicat într-un interviu cu revista germană Der Spiegel că războiul din Irak ", a fost o eroare uriașă. Ca brutal ca Saddam Hussein a fost, a fost o greșeală de a elimina doar el. Același lucru este valabil pentru Muammar Gaddafi și pentru Libia, care este acum un stat eșuat. Lecția istorică este că a fost un eșec strategic pentru a intra în Irak. Istoria nu va fi și nu ar trebui să fie un fel de această decizie. "

Jucatori mari, cum ar fi Statele Unite ale Americii poate permite mai ușor de a recunoaște greșelile decât cele, cum ar fi Marea Britanie, care sunt mai mici și lipsite de încredere cu privire la statutul lor mare putere. Dar există un preț care trebuie plătit pentru a rămâne mut sau în negare despre erori politice, militare și diplomatice din trecut. În cazul în care se admite că ceva nu a mers bine pentru Marea Britanie în Irak, Afganistan, războaiele libiene și sirieni, atunci este doar în termenii cei mai generali. Un fost diplomat la Ministerul de Externe spune că a fost izbitoare cum în anii de după invazia din Irak din 2003, a auzit "aproape nimeni în Ministerul de Externe a vorbi despre decizia de a merge la război sau ce a mers prost". Acest lucru poate să fi fost că cele mai multe oficialii s-au opus privat războiul de la început ca o idee proastă, dar nu a vrut să spun asta public, sau chiar în cadrul Oficiului.

Este un instinct personal și instituțional britanic naturale să mușamaliza lucrurile, dar după patru războaie marcat de gafe guvernamentale britanice și greșite, este curios faptul că informațiile de la serviciile de informații nu este tratată cu o mai mare scepticism. Un semn recent de acest lucru a fost David Cameron să justifice cererea sa este puțin probabil că există 70.000 de luptători anti moderate-Assad din Siria prin a spune că această cifră a venit din partea Comitetului mixt de Informații, ca și în cazul în care acest lucru de aprovizionare a pus exactitatea lor dincolo de orice îndoială. Se poate ca cântă fără sfârșit asupra succesului britanic în rupere coduri germane în ambele războaie mondiale a combinat cu o dieta de filme James Bond să exagereze reputația secrete britanice.

Liderii politici străini sunt de multe ori mai multe despre ceea ce dubioase serviciile lor de informații știu cu adevărat. Înainte de începerea războiului din Irak, în 2003, președintele Jacques Chirac a declarat un vizitator care el nu crede ca Saddam avea arme de distrugere în masă. Vizitatorul a spus: "Domnule președinte, oamenii tăi de informații cred." Chirac a răspuns: ". Ei intoxică reciproc" Cu alte cuvinte, serviciile de informații devin adesea camere de ecou pentru convingerile obsesiv, care sunt desprinse din realitate.

Chiar secretul cu care învăluie sine este utilă atunci când nega responsabilitatea pentru eșec. De asemenea, le face vulnerabile atunci când guvernele sau propriile ofițeri superiori doresc pentru a suprima sau medicul de consiliere incomod politic.

La începutul anului trecut, președintele Barack Obama a respins Isis, care a fost început să facă progrese spectaculoase, ca fiind ca o echipa de baschet de juniori care doresc să joace în liga mare. Curând după aceea, ea a capturat cele mai multe din nordul Irakului și de Est Siria. Unul dintre motivele acest lucru poate fi întâmplat a fost expus acestui an, atunci când 50 de analiști de informații care lucrează pentru Pentagon au semnat o scrisoare comună de protest. Ei au spus ca rezultatele lor secrete, care Isis a fost mai puternică și nu mai slabă ca la Casa Albă a afirmat, au fost suprimate sau falsificat de șefi lor.

Acest lucru a fost par pentru curs. Interesele personale sau instituționale ale șefilor agențiilor de informații sau de orice alt departament guvernamental sunt rareori servite prin aducerea vesti proaste sau în contradicție cu cei care decid asupra bugetelor și promoții. Cele mai multe ori acest lucru nu contează, dar astăzi se face, pentru că mizele sunt în creștere în războiul din Siria și Irak. Cunoaștere a ceea ce se întâmplă pe teren ar trebui să fie la o primă.

Puteri grave, cum ar fi Rusia și Turcia sunt aspirate și au investit prea mult de prestigiul și credibilitatea lor sa se retraga sau suferi o înfrângere. Interesele lor vitale devin conectat la antagonisme locale obscure, dar violente, cum ar fi cele între kurzi din Rusia, sprijinit și Turkomans turci sprijinit, prin ale căror terenuri rula pe drumurile furnizoare Alep. Conflictul sirian-irakian a devenit pentru secolul 21 care au fost războaiele balcanice la 20. În ceea ce privește violența exploziv la scară internațională, 2016 ar putea fi 1,914 nostru.

Syria in 2016 Will be Like the Balkans in 1914

Syria in 2016 Will be Like the Balkans in 1914

Re: Syria in 2016 Will be Like the Balkans in 1914