Oha si Tonta -doua jeguri : Post-scriptum la Ziua Victoriei

Scris de Marco_polo2013 Mar Mai 12, 2015 9:44 pm

"Este datoria noastră să cinstim memoria victimelor (din Al Doilea Război Mondial - n.n.) şi să ascultăm cu atenţie avertismentul pe care sacrificiul lor ni-l adresează." "Ameninţările trecutului ne îndeamnă să luptăm împotriva uitării". "Actul comemorării este necesar şi pentru a sensibiliza conştiinţele în privinţa ameninţărilor la adresa păcii. Folosesc acest prilej pentru a solicita să se investească mai mult în educaţia istorică."

Sunt vorbe pe care le-a spus preşedintele României, Klaus Iohannis, la Gdansk, unde oficialităţile poloneze au marcat 70 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, aducând un omagiu vibrant conaţionalilor decedaţi în timpul acestei conflagaţii mondiale şi au evocat cu deosebită căldură toate sacrificiile umane şi materiale pe care poporul lor le-a făcut în acei siniştri ani. La Gdansk, polonezii, la unison, lideri şi oameni simpli, au predat o lecţie de demnitate şi vibraţie patriotică în sensul ei cel mai vibrant şi curat, dezbărat de orice nuanţe ieftine, ploconeli şi gratulări desuete ori circumstanţiale.

Pornind de la acest reper de moralitate şi demnitate naţională, pe care Klaus Iohannis l-a cunoscut în direct la Gdansk, cum a omagiat preşedintele României cele 780.000 de victime (cu puţin sub cele americane şi britanice, la un loc!) din rândul poporului nostru în acest crâncen război, dintre care trei sferturi pe frontul din Est, în care jertfa românească la Cotul Donului întrece orice închipuire, cum a onorat ardeleanul Iohannis miile de români morţi în luptele de la Oarba de Mureş ori pe cei ce au plătit cu sânge eliberarea ultimului petic de pământ românesc, imortalizată în acel monument de la Carei, sau pe cei care, cu acelaşi preţ suprem au luptat în Ungaria, Cehia sau Slovacia? Iată spusele absolut jenante, goale de substanţă şi conţinut pe care el a catadicsit să le rostească la Bucureşti, la numai o zi după ce văzuse cu ochii lui cum îşi omagiază polonezii eroii: "Puţine zile din calendar au darul de a vorbi deopotrivă despre trecut, prezent şi viitor. Puţine zile sunt încărcate în egală măsură de amintirea unor evenimente dureroase din istorie, dar şi de speranţă. 9 mai este o asemenea zi. Mă bucur că avem ocazia de a o celebra împreună şi vă mulţumesc că sunteţi aici. Marcăm Ziua Europei, dar şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această zi este, însă, una aparte şi pentru că se împlinesc 138 de ani de la momentul proclamării independenţei de stat a României, obţinută cu jertfa a mii de români. Toate acestea se cuvin a fi amintite şi onorate astăzi".

Cel care a rostit cuvintele de mai sus, dornic să yesmenizeze cu orice chip şi prilej Vestul, inversează în mod stupid sensul istoriei adevărate, se înscrie în linia penibilă a celor care odinioară făceau aceleaşi gesturi pupincuriste faţă de Stalin ori Kremlin. Politicianul cu studii superioare, care deţine funcţia supremă în statul român nu ştie un lucru elementar, şi anume că, pentru a putea marca azi Ziua Europei, mai înainte s-a consemnat sacrificiul acelor milioane şi milioane de oameni din lume, între care şi al celor 780.000 de români, pe care, în aceste zile, statele din care au provenit acele victime uriaşe ca număr le-au omagiat cu cel mai mare respect, la 8 mai (în Vest) şi la 9 mai (în Rusia).Excepţia se numeşte din păcate şi din nefericire ROMÂNIA, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta. Ei doi nu au fost capabili să depună o coroană de flori la Oarba de Mureş sau Carei, nu au fost în stare să adreseze un mesaj în memoria celor 780.000 de conaţionali prin a căror jertfă ei sunt unde sunt pe scara politică românească, nu au organizat o manifestare publică nici măcar de uz intern în care cei ce au luptat pentru fruntariile ţării şi fiinţa naţională să fie pomeniţi. Europenizaţi peste noapte, dar, în fond, mimând penibil acest europenism, Iohannis şi Ponta şi toţi ceilalţi ca ei sunt în realitate goi pe dinăntru, nu au nimic comun cu adevărata fibră a poporului, care, de fapt, este mai autentic şi mai european decât orice declaraţie sforăitoare a celor doi şi a altora ca ei.

Într-un mod jenant ei s-au circumscris unui aşa-zis front vest-european al boicotului la adresa lui Putin şi a Moscovei, dar şi ăia şi ei nu pot să-şi bată joc de cele 26 de milioane de victime provenite din fosta URSS, în care fiecare familie a avut de suferit, de cele 92.000 de localităţi rase de pe suprafaţa pământului în aceeaşi zonă, de uriaşele distrugeri materiale, nu pot şterge cu buretele ceea ce, în 2005, la Moscova, omagiau cu deplin respect preşedintele SUA, George W. Bush, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, premierul Marii Britanii, Tony Blair, şi cancelarul Germaniei, Gerhard Schröder. Şi asta tot cu prilejul Zilei Victoriei! Cum de ignoră ei faptul că Angela Mekel s-a dus la Moscova spre a depune o coroană de flori în memoria numeroaselor victime ale hitlerismului, iar ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a vizitat joi locurile unde s-a purtat bătălia de la Stalingrad, şi a cerut oficial scuze Rusiei pentru suferinţele pe care trupele germane i le-au provocat în acea cumplită confruntare?

Da, azi, există această criză mondială determinată de cea ucrianeană, dar cine le dă dreptul şi în numele cui ignoră învăţămintele celui de Al Doilea Război Mondial? Cum pot trece cu vederea gestul doamnei Merkel şi pe cel al şefului diplomaţiei germane, pentru care una este boicotul anti-Putin, şi alta răspunderea faţă de victime şi suferinţele lor? Cum de uită că actuala construcţie europeană are la bază destinderea, dialogul şi respectul reciproc şi că prin noul Război Rece, cultivat cu nesaţ şi de Vest şi de Est, ne întoarcem la vremuri vetuste, cu implicaţii incalculabile?

Iohannis, profesorul, şi Ponta, temporarul "doctor în drept", trebuie şcoliţi urgent. Şi o spun cu orice risc, prima lecţie li se poate da plecând de la vorbele lui Lucreţiu Pătrăşcanu, pentru care a şi plătit cu viaţa, şi anume că "înainte de a fi comunist, sunt român". Şi cei doi, înainte de a fi europeni, sunt români. Măcar în acte! Cât priveşte 9 Mai - ziua proclamării independenţei de stat a României -, este Istoria nostră adevărată, pe care nu ne-o schimbă nimeni, indiferent cum s-ar numi.

http://www.cotidianul.ro/post-scriptum-la-ziua-victoriei-261415/