ÎNTR-O SOCIETATE PROGRESISTĂ, CANCERUL ARE DREPTURI ȘI IMUNITĂȚI

O societate progresistă, și Belgia adăpostește spre lauda ei una, este societatea în care progresul a atins ultimul său stadiu, cel apoteotic, metastaza. Într-o astfel de societate, infractorii știu că beneficiază de protecția unui sistem legislativ, care le garantează nu numai drepturile, dar și imunitățile. Pentru că, atunci când infractorii sunt arestati de zeci de ori, fără să facă o zi de închisoare, nu ai cum să numești chestia asta  altfel decât imunitate. Care trebuie acordată, deoarece “închisoarea nu este un remediu”, cum bine a constatat Christiane Taubira – o figură marcantă a justiției progresiste. Și este déjà un drept al infractorilor ca, în cazul infracțiunilor grave, să fie pedepsiți cu suspendare sau eliberați cu mult înainte de termen.

Și e normal să fie așa, din moment ce societatea progresistă consideră în nemarginita și patologica ei toleranță, că aceia care fură, incendiază, jefuiesc și atacă, sunt în realitate nu indivizi care o agresează, ci victimele ei, pentru că i-a tratat cu indiferență, i-a marginalizat, discriminat și complexat sub diferite forme, obligându-i astfel să încalce legea. A-i pedepsi cu cruzime, după ce el a fost cel care i-a impins în brațele răului, este un act de barbarie, pe care progresul nu-l poate accepta. Așa că, dacă nu i-a putut integra înainte de a comite crime, încearcă să-i recupereze pe infractori chiar în timp ce aceștia le săvârșesc.

Pentru că Belgia, ca și Franța, sunt țări civilizate – nu ca “sălbaticia” de peste ocean, care-și obligă, se spune, 10% din populație să trăiască într-un univers concentraționar – figuri notorii ale “marelui banditism” au putut să devină – după ce societățile progresiste le-au ajutat să evadeze dintre zidurile ce le îngrădeau idealurile, repunându – le la sanul lor – piese de bază ale mașinăriei terorismului islamic.

Dacă frații Cherif și Said Kouachi nu ar fi fost eliberați înainte de termen, s-ar mai fi bucurat Charlie Hebdo de o faimă mondială? Dacă Amedy Coulibaly (jefuitor de bănci și traficant de droguri), fișat de autoritățile franceze drept “islamist radical” și condamnat, în 2013, la 5 ani pentru deținere de armament și complicitate la evadarea unui islamist periculos, nu ar fi fost eliberat înainte de termen, ar mai fi putut el să ne arate, în ianuarie 2015, cât de bine pregătite sunt trupelor RAID? Ar mai fi putut Said, Cherif și Amedy să ucidă câțiva zeci de francezi, dând astfel altor zeci de milioane prilejul să se comporte eroic în fața terorismului islamic, arborând un afiș pe care scria “Je Suis Charlie”? Nu!

Ei, la fel este și în Belgia! O Franța mai mică ca teritoriu, dar la fel de virusată de progres. Nu i-a crescut pe Cherif și Said, dar i-a avut pe Ibrahim și Khalid El Bakraoui – tot frați. În 2010, Ibrahim a fost condamnat la 9 ani, pentru că a tras în polițisti cu kalashnikovul, în timpul unui jaf de bancă, și a băgat 3 gloanțe în unul dintre ei. Așadar, în 2016 ar fi trebuit să fie în închisoare. Nu mai era, demult! La sfârșitul lui 2011, Khalid a fost condamnat la 5 ani pentru furt de mașini. Asupra lui s-a găsit un kalashnikov. Și Khalid trebuia să fie în pușcărie în 2016, dar a fost redat societății, înainte de termen, ca și fratele său. În barbara Americă, care, deabia acum, sub Obama, a început să faca primii pași spre orizontul progresului socialist, și-ar fi petrecut următoarele 3 vieți într-o celulă. Dar, pentru că democrația progresistă îi garantează cancerului dreptul de a o ucide, pe 22 martie 2016, Ibrahim s-a aruncat în aer pe aeroportul Zaventem, iar Khalid i-a urmat exemplu în stația de metrou Maelbeek – 31 de belgieni au fost uciși, 270 răniți.

Belgienii, ca și francezii, s-au comportat eroic – nu au reacționat. Ca și închisoarea pentru infractori, reacția hotărâtă și violentă în fața islamismului nu este un remediu, consideră multi. Pentru că, dacă ar fi, ar însemna ca s-a progresat degeaba.