Aspecte referitoare la pogromul antievreiesc din iunie 1941 de la Iași (II)

Scris de ion_pribeagu Mar Mai 31, 2016 9:17 am

Autoritățile române și pogromul de la Iași

Un al treilea argument care confirmă că germanii au comis pogromul de la Iași este afirmația unui alt important martor, colonelul Radu Dinulescu, fost șef al Secției a II-a Informații din M.St.M., apropiat al germanilor și admirator al lor, despre care a vorbit totdeauna laudativ. Într-un document din arhivele fostei Securități, reprezentând o declarație nesemnată, posibil a fi fost dată de Eugen Cristescu, cel care declară arată că, fiind în orașul Roman, a primit în vizită la masă pe col. Radu Dinulescu, pe lt. col. Gheorghe Petrescu și alți opt sau zece ofițeri de la Secția a II-a Informații a M.St.M. Cu această ocazie, Radu Dinulescu a relatat că gravele incidente de la Iași au fost săvârșite de germani. Mai mult decât atâta, el a susținut că evreii care nu au fost măcelăriți de germani au fost salvați printr-o acțiune a Secției a II-a din Marele Stat Major, care a luat în primire trenurile cu evreii evacuați la Iași și a încredințat transportarea lor în Muntenia, sub comanda lt. col. Gheorghe Petrescu. De la Iași, evreii au fost îmbarcați în condiții total inumane. Lt. col. Petrescu a oprit trenurile, a degajat cadavrele celor decedați în tren, a curățat vagoanele, a permis evreilor să se spele, le-a oferit apă și mâncare și i-a evacuat în Muntenia. Astfel, Secția a II-a Informații a M.St.M. a realizat o operă salvatoare pentru evreii din Iași, supraviețuitori ai pogromului, care se găseau în zona germană de competență și de comandă, în pericol de a fi lichidați.

De asemenea, în declarație se arată că Ion Antonescu, nemulțumit de abuzurile petrecute la Iași, a aplicat mai multe sancțiuni unor polițiști și unor jandarmi. Privitor la posibila implicare a S.S.I. în pogrom, declarația menționează că acest lucru nici nu ar fi fost posibil, întrucât șeful Centrului de Informații al S.S.I. de la Iași, maiorul Emil Tulbure, era deja trecut în Basarabia, cu tot personalul din subordine, unde, de altfel, a și căzut la datorie, fiind ucis pe front.

Privitor la poziția lui Ion Antonescu față de evenimentele de la Iași, de la sfârșitul lunii iunie 1941, mi se pare sugestiv Ordinul Conducătorului Statului nr. 4914/5 iulie 1941, transmis tuturor prefecturilor, unităților de poliție, jandarmerie, armată și S.S.I. Ion Antonescu a atras atenția asupra consecințelor deosebit de grave pentru poporul român a unor asemenea acte precum pogromul de la Iași. Acest document este o dovadă a faptului că autoritățile statului român nu au fost implicate în crimele de la Iași și le-au dezavuat. Faptul că și unii cetățeni români, civili și militari, s-au dedat la maltratări ale unor evrei și la crime, ca și faptul că autoritățile nu i-au împiedicat pe germani să comită crimele, nu implică autoritățile statului român, ci persoane fizice. Orașul Iași era zonă de război atribuită spre comandă germanilor. Din punct de vedere al implicării românilor în pogrom, militari și civili, aceasta a fost reacția lor întârziată față de manifestările antiromânești și agresiunile unor evrei, săvârșite pe scară largă, cu ocazia evacuării Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, la sfârșitul lunii iunie 1940 și la începutul lunii iulie 1940, ca și a atașamentului evident al evreilor față de inamicul României din acel moment istoric și nu numai, respectiv Uniunea Sovietică, ca și față de complicitatea unor evrei cu inamicul sovietic în zilele premergătoare pogromului, fapt de necontestat, la care ne vom referi și noi în rândurile care urmează.

Într-un raport al prefectului județului Iași, Dumitru Captaru, adresat ministrului Afacerilor Interne al României, din 29 iunie 1941, privitor la evenimentele din timpul pogromului de la Iași, se menționează că generalul Gheorghe Stavrescu, comandantul Diviziei 14 infanterie, a venit la Chestura Poliției pentru a-i liniști pe soldații germani care arestau, maltratau și ucideau evrei, după ce un soldat german a fost împușcat. Prefectul Captaru i-a cerut generalului Stavrescu să intervină pe lângă autoritățile de comandă germane pentru a retrage patrulele de poliție germană de pe străzi. Cu toate acestea, generalul Gheorghe Stavrescu a fost condamnat la muncă silnică pe viață și degradare civică pentru crime de război legate de masacrul evreilor din Iași. A murit în penitenciarul din Aiud în anul 1951.

La proces, în fața instanței Tribunalului Poporului, în timpul interogatoriului, Ion Antonescu a declarat: „[…] [După pogrom] eu m-am dus la Iași și am vorbit cu comandantul general german, pentru că Iașiul era atuncea în zonă militară germană, acolo operau trupele germane și era și zonă de front și tot Iașiul era ocupat de germani, de trupele care trebuiau să treacă Prutul. Și atuncea m-am dus la Iași și am vorbit cu generalul german și i-am spus: „Dacă se mai repetă acest lucru, dau telegramă Führerului și las comanda frontului”. Și atunci, generalul german mi-a spus: „Vă asigur, domnule general, că nu se va mai întâmpla”. […] Din „Jurnalul” lui Ion Antonescu rezultă că el a avut întrevederi cu comandantul militar german al Iașiului, generalul Eugen Siegfried Erich Ritter von Schobert în zilele de 28 și 29 iunie 1941 și 1, 2 și 3 iulie 1941.

Este de reținut că mareșalul Antonescu a declarat în proces că l-a propus ca martor pe Wilhelm Filderman, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, pentru a confirma sau a infirma declarațiile sale privitoare la chestiunile evreiești. Depoziția de martor a lui Wilhelm Filderman a fost favorabilă lui Ion Antonescu. De altfel, încă din martie 1945, cu mult curaj și cu demnitate, dar și cu riscuri, liderul Federației Comunităților Evreiești din România a publicat un articol în ziarul „Curierul Israelit” în care afirma că atunci când „germanii au ordonat deportările (…) mareșalul Antonescu a refuzat din nou să-i deporteze pe evreii din România (…) de-a lungul anilor de persecuție, ne-a susținut neclintit și căruia îi datorăm adâncă recunoștință.” Curajul de a spune adevărul l-a costat pe Wilhelm Filderman funcția, fiind înlocuit prin intervenția Anei Pauker (Hanna Rabinsohn), iar ziarul „Curierul Israelit” a fost primul ziar din România desființat de judeo-bolșevici. În acest ziar publicau evrei pământeni loiali statului român, care nu împărășeau linia antiromânească promovată de judeo-bolșevici.

Pogromul de la Iași nu poate fi pus în legătură cu Ordinul Marelui Stat Major Nr. 4.147/21 iunie 1941, prin care s-a cerut evacuarea evreilor valizi de vârstă între 18 și 60 de ani, din regiunea dintre râurile Siret și Prut, în lagărul de la Târgu Jiu, cu începere din data de 21 iunie 1941. Ordinul, semnat de ministrul secretar de stat I. Popescu, urmărea protejarea spatelui armatelor română și germană care urmau să intre în război contra U.R.S.S. în ziua următoare, iar prezența evreilor, majoritatea sprijinitori ai bolșevismului și adversari ai regimului aflat la putere în România, reprezenta un important factor de risc, din punct de vedere militar și informativ. În document se arată că „acești agenți inamici iau contact cu populația evreo-comunistă, organizând acte de sabotaj, terorism și agresiune”. Este de menționat că în acest ordin, pe lângă precizări detaliate ale modului în care trebuie executată misiunea, se menționa explicit: „Acei care, cu ocazia acestor evacuări, vor prinși în flagrant delict de devastarea bunurilor evreilor, sau își vor însuși recoltele, vor fi deferiți Tribunalelor Militare și vor fi sancționați cu pedeapsa cu moartea. De asemenea, vor fi pedepsiți în mod extrem de sever toți acei care se vor dovedi că au fost necorecți… prefecții județelor vor lua măsuri pentru aprovizionarea celor evacuați și vor veghea ca măsurile ce se iau față de ei să fie civilizate.”

După dificultățile întâmpinate de trupele germane și române la trecerea Prutului în zona Sculeni-Iași, înaintarea pe teritoriul Basarabiei s-a făcut rapid, forțele sovietice, nepregătite pentru acțiuni militare defensive, nefiind capabile să reziste, în acel moment al războiului, atacurilor rapide și concomitente ale forțelor terestre și aero germano-române. În aceste condiții, începând din 23 iunie 1941, sovieticii au trecut la parașutarea de agenți diversioniști și spioni în spatele frontului românesc. Rapoartele militare au sesizat prezența unor semnalizatori ai aviației sovietice, care încadrau zona de bombardament. Bombardamentul sovietic a avut loc în dimineața de 26 iunie, chiar în zona care fusese încadrată prin semnale luminoase. Aceasta, ca și alte considerente au determinat comandamentul german să tragă concluzia că bombardamentele au fost sprijinite de la sol. Au fost doborâte mai multe avioane sovietice și au fost capturate echipajele, toți fiind numiți în bloc „piloți”, în documentele militare. Surpriza a fost că între prizonierii capturați se găseau tineri evrei din orașul Iași, foști studenți la universitate, foști ingineri și meseriași, aflați în evidențele Chesturii Poliției din Iași ca fiind comuniști și care, în iunie 1940, au părăsit România și au trecut Prutul în Basarabia, stabilindu-se în Uniunea Sovietică.

În aceeași zi de 26 iunie 1941, fruntași ai comunității evreiești din Iași au fost chemați la Chestura Poliției și anunțați de capturarea tinerilor evrei și de colaborarea populației evreiești din Iași cu inamicul sovietic. Fruntașii evrei au solicitat Chesturii de Poliție ca vinovăția acelor oameni capturați să nu fie transferată asupra tuturor evreilor. Atât populația, cât și autoritățile statului și mai ales militarii erau într-o stare de mare încordare și datorită faptului că în ziua de 25 iunie 1941, sovieticii au lansat asupra trupelor germane și române gaze toxice de luptă. Ofițerii de contrainformații atașați unităților de transmisiuni au atenționat că unii colaboratori neidentificați ai sovieticilor au pătruns și au interceptat comunicații militare române. Apoi, la unele fabrici din Iași au fost arborate drapele roșii, iar bolșevismul era asimilat integral evreilor. Toate aceste acțiuni antiromânești rămase cu autori neidentificați, au fost puse pe seama evreilor, singurii susținători ai bolșevicilor de pe teritoriul României.

În 29 iunie 1941, generalul Alexandru Ioanițiu, șeful Marelui Stat Major, a transmis o telegramă către comandamentele marilor unități referitoare la acțiunile de spionaj, de sabotaj și de agresiune săvârșite de agenți inamici în spatele frontului, cu ajutorul populației evreiești. De asemenea, din ordinul generalului Ion Antonescu s-a comunicat prin presă și prin radio că la Iași au fost executați 500 de judeo-comuniști care au executat focuri de armă împotriva soldaților germani și români. Se cerea populației să îi divulge pe străinii care au intrat în oraș și pe toți cei suspecți, menționându-se că tăinuirea prezenței lor se pedepsește cu moartea. Chestorul delegat al Poliției Iași, lt. col. C. D. Chirilovici, a raportat în scris ministrului Afacerilor Interne condițiile concrete în care, pe străzi menționate nominal, populația evreiască a deschis foc asupra coloanelor militare germane și române.

Implicarea populației evreiești în acțiunile inamicului sovietic împotriva României este o realitate care nu mai poate fi nici contestată și nici eliminată din analiza cauzelor pogromului de la Iași, din 26-29 iunie 1941.

Câteva concluzii privitoare la pogromul de la Iași

Evenimentele prezentate foarte pe scurt mai sus au contribuit mult la crearea unui cadru psihologic de adversitate deosebită față de evrei, atât în rândul germanilor, cât și în rândul românilor. La germani, furia era cu atât mai mare cu cât în Germania asemenea atitudini minoritare împotriva statului, a trupelor și a majorității etnice nu se întâlneau. Pentru români, în acele momente, unele dintre cele mai importante din întreaga istorie a țării, atitudinile antiromânești ale unui mare număr de evrei și crimele pe care aceștia le săvârșiseră cu un an în urmă, cu ocazia evacuării forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, se dovedeau a nu fi fost singulare, ocazionale și accidentale, ci deveniseră o constantă. Acest lucru a creat cadrul favorizant pentru declanșarea unor răzbunări. Pe acest fond, acțiunile militarilor germani din SS, au fost catalizator și pentru unii români, militari și civili, care au săvârșit abuzuri, inclusiv crime, împotriva unor evrei a căror posibilă vinovăție nu fusese cercetată de nimeni.

Zona în care se găsea orașul Iași era zonă militară germană, trupele române fiind subordonate comandanților germani, așa cum în zonele militare românești, trupele germane se aflau sub comandă românească. În zona militară germană orice operațiune era ordonată sau aprobată de germani și nu se putea face în afara voinței comandanților germani.

Este de reținut faptul că, după crimele și alte abuzuri săvârșite în 26 iunie împotriva unor evrei, de către cetățeni români, alături de germani, în noaptea de 26/27 iunie, Chestura Poliției a efectuat o serie de arestări în rândul românilor identificați a fi fost vinovați de acele fapte. Acest lucru dovedește și el, după părerea mea, că autoritățile române nu au plănuit și executat pogromul. Implicarea unor militari români alături de militarii germani în pogromul de la Iași a fost încurajată și de faptul că, în zilele anterioare evenimentelor, cu ocazia prezenței lui Ion Antonescu pe linia frontului, acesta a ordonat ca cei care acționează contra intereselor armatei române și ale țării, în spatele frontului, să fie executați pe loc. Sub acoperirea acestui ordin, care, în condițiile războiului, era corect din punct de vedere legal, moral și național, s-au făcut abuzuri. În același timp, fiind zonă militară aflată sub comandă germană, după cum am arătat, militarii SS fiind direct implicați, românii au fost încurajați și fără teamă de răspundere. În rândul românilor și germanilor sălășuia sentimentul certitudinii vinovăției evreiești și convingerea că, după decenii, a sosit ora „socotelilor”.

Abordând problema implicării autorităților statului român în evenimentele de la Iași, din 26-29 iunie 1941, o analiză obiectivă a evenimentelor nu poate exclude dreptul autorităților de poliție, jandarmerie, a celor militare, de a percheziționa o zonă de război, o parte a populației care pactizase cu inamicul, de a lua măsuri elementare de securitate națională. Identificarea în cercetare a unor asemenea acțiuni, nu poate fi folosită drept temei pentru învinovățirea autorităților statului român de agresiune antisemită. Abuzurile și crimele care s-au produs nu au fost făcute pentru că victimele erau evrei, ci pentru că ei îi susțineau pe sovietici, în majoritate zdrobitoare, sovieticii erau inamicul României cu care țara se afla în război.

Nimeni nu neagă existența pogromului. Pogromul a avut loc, un mare număr de evrei au fost uciși, faptele petrecându-se în zona militară de sub comanda germană, săvârșite de germani și de români, care i-au secondat din convingere, intrigați de complicitatea evreilor cu inamicul cu care România se afla într-un război pe viață și pe moarte. Dar pogromul nu a fost ordonat de autorități ale statului român. El a fost o recție spontană a germanilor și a românilor la acțiuni concrete, repetate, deosebit de grave ale evreilor ca și complici ai acțiunilor sovietice împotriva României. La această concluzie a ajuns și istoricul Florin Constantiniu.

În scrierile unor autori, mai ales evrei, despre acest eveniment, s-a afirmat că pogromul s-a întins pe perioada zilelor de 26-29 iunie 1941. În declarația sa din 1962, Traian Borcescu afirmă că pogromul de la Iași a fost declanșat în 26 iunie, a continuat pe 27 iunie, s-a încheiat pe 28 iunie, iar în 29 iunie era „complectă (sic!) liniște la Iași”.

După 63 de ani de la acest eveniment, într-un eseu intitulat „Holocaust sub guvernarea Antonescu”, publicat sub egida Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului, evreul Marcu Rozen afirmă că pogromul de la Iași a început pe data de 29 iunie 1941 și a durat până pe 1 iulie 1941. Desigur, autorul se găsește într-o eroare de fond, în urma căreia cititorul nu ia act de pogromul înfăptuit de patrulele germane pe străzile Iașiului și în curtea și în clădirea Chesturii Poliției unde au pătruns aducând evrei, maltratându-i și ucigându-i, cititorul neavizat luând act de faptul că principalii autori ai crimelor ar fi românii, iar morții din primele zile ale pogromului (26-27 iunie) nu sunt menționați, ci contabilizați alături de morții din cele două trenuri în care au fost duși în Muntenia evreii din spatele frontului germano-român.

Pe lângă faptul că neimplicarea S.S.I. în crime împotriva evreilor a fost dovedită în cadrul procesului din anii 1945-1946, Traian Borcescu declară că S.S.I. s-a implicat și a contracarat un pogrom împotriva evreilor la Galați, în 1943.

În încheiere, doresc să arăt că în prefața la cartea Aurel Karețki, Maria Covaci, Zile însângerate la Iași, București, Editura Politică, 1978, istoricul evreu Nicolae Minei Grünberg, care a fost mulți ani redactor șef-adjunct al revistei „Magazin istoric”, scrie: „În România Holocaustul nu a avut loc tocmai pentru că, cu foarte puține și nesemnificative excepții, călăii cu zvastică nu numai că nu s-au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie inițiativă, dar s-au lovit de refuz, în tentativele lor de a recruta complicități, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportărilor sau altor acțiuni de genocid”.

Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu