Calul de dar nu se caută la dinţi – mai ales dacă e troian
Pagina 1 din 1
Calul de dar nu se caută la dinţi – mai ales dacă e troian
http://adevarul.ro/international/europa/calul-nu-cauta-dinti-mai-ales-e-troian-1_579eedf55ab6550cb86091fc/index.html#
Tot ce mai pot face liderii europeni e să se de-radicalizeze. Adică, să pună capăt fixaţiei relativiste care ţine loc de gîndire şi politică la Berlin şi Bruxelles. Altfel, Europa îşi va trăi repede sfîrşitul, într-o coproducţie alimentată de două dogme terminale. Una care ucide – terorismul islamic.Şi una care se sinucide – relativismul neabătut al liderilor care apar după fiecare măcel şi ne asigură că, peste doar cîteva atentate, ne vom covîrşi adversarul prin virtute.
După măcelărirea rituală a unui preot francez în mijlocul bisericii, era de aşeteptat altceva. Era de aşteptat ca lideii europeni să se trezască despuiaţi în faţa realtăţii şi mînaţi de o uriaşă poftă de bun-simţ.
S-a întîmplat altceva. Europa are doi lideri: unul politic şi unul spiritual. Cancelarul german şi Papa. Amîndoi au dat faliment. Din nou, riguros şi inventiv.
Un preot e hăcuit în altar de terorişti musulmani? Cancelarul Merkel ne asigură că nu e suficient pentru închiderea porţilor. Migraţia va continua! Dar Angela Merkel minte de două ori. Mai întîi, pentru că Angela Merkel, şi nu altcineva, a lăsat un sac de bani pe divanul Sultanului Erdogan, după care Turcia a blocat refugiaţii. Apoi, pentru că tot Angela Merkel a avut grijă să se uite intens în altă parte, pentru a lăsa Austria şi Ungaria să închidă coridorul care duce spre Germania. Rezumînd, doamna Merkel închide tiptil porţile pe care le-a deschis într-un acces iresponsabil, după care comunică lumii că va continua să le ţină deschise. Generozitatea şi ipocrizia curg. Combinaţia e drogul preferat al liderilor occidentali şi domana Merkel şi-a comandat o cisternă.
În aceeaşi zi, Papa Francisc soseşte la Cracovia şi observă că ţara e plină de preoţi pe care n-are cine să îi ucidă. Prin urmare, Papa cere unei naţiuni arhicatolice şi înmărmurite să primească refugiaţi. Nu ucraineinii fugăriţi de ruşi, de care Polonia e plină, ci muslmanii care tocmai dovediseră, în Normandia, că ştiu ce să facă într-o biserică. Mesajul papal a curpins şi o analiză după care lumea occidentală e hăcuită din motive care ar trebui să o ruşineze: lăcomia, banii, războiaele pentru petrol şi resurse. Cu asmenea idei, Papa putea scoate din scenă Grateful Dead la Woodstock. Avem un Papă socialist şi, fireşte, totul e în ordine.
Întrebarea inevitabilă e: pe cînd primul Papă musulman? Nu se poate? Ba da. În lumea nouă, căsătoria între un bărbat şi o femeie discrimnează cuplurile masculine şi feminine. Atunci, şi alegerea repetată a unui Papă creştin discrimnează muslmanii. Aşadar, la treabă! Încă un brînci şi Europa cade!
De peste Ocean vin ajutoare entuziaste. La Congresul Democraţilor, au trebuit să treacă 61 de cuvîntări, pînă cînd cineva a citit un discurs necorectat şi a pomenit anemic pericolul terorist. Jacques Hamel, batjocrit şi înjunghiat în altar, a fost preot în Normandia, vreme de 58 de ani - pînă la 85 de ani. Normandia e liberă pentru că stă pe cimitire americane. 30.000 de soldaţi americani sînt îngropaţi în Normandia. Măcar pentru asta, Normandia trebuia pomenită. Dar Hillary Clinton nu are timp de istoria libertăţii, pentru că floarea tinerimii americane îngropată în Normandia nu votează.
O altă descoperire deşteaptă e ideea după care Statul Islamic se chinuie şi se dă de ceasul morţii noastre să provoace un război religios. Of! Cu cine? Cu bisericile goale? Cu Franţa şi Germania care au gonit crucea din şcoli şi spitale? Cu UE care a afurisit orice cuvînt despre creştinism în documentele oficiale? Cu o euro-trupă de stîngo-drepto-centrişti care ascund, laolaltă, baza creştină a Europei?
În fond, ce înţeleg aceşti oameni prin Europa? Zona euro? Aqcuis communautaire? În regulă, deşi regula e mică. Pentru atîţia francezi care riscă să fie taxaţi de rasişti, Europa şi Franţa sînt Charles Martel, învingătorul de la Tours, splendoarea de la Chartres şi creştinismul tragic din adîncimile sfîşiate ale gîndirii lui Pascal.
Europa a fost pălmuită şi înjunghiată postmortem în biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray. Lumea în care relativiştii ne aştern de dormit nu continuă Europa, ci o aruncă nemilos peste bord. Cu atît mai mult după masacrul din biserica franceză, oamenii care ne conduc insistă să uităm cine şi de ce sîntem. Ar trebui să nu ştim că Europa e triumful creştinismului. Idee reacţionară? Mă doare în cotul cu care ţin închisă uşa pe care o forţează prostia!
Pentru liniştea dogmaticilor: Europa creştină s-a făcut tot din migranţi. Din slavi, unguri, germanici şi alte turme tulburi, dar numai şi numai după ce au primit botezul. Pe asta stă, azi, dl. Juncker. O poate vedea dacă binevoieşte să ţină cont de cultură şi de gravitaţie. La naşterea Europei, a fost botezul. Şi azi? Le cerem simpaticilor noştri asistaţi social musulmani să asimileze Tratatul de la Lisabona? Pînă îl termină, nu mai rămîne urmă de Europa.
Terorismul e doar braţul înarmat al unui process istoric fatal pe care liderii europeni îl au pe conştiinţă.
Astfel, pentru prima oară în istoria Europei, o majoritate locală şi culturală nu mai e controlată, trecător, de dominaţia militară a unei minorităţi din afară. Nu. Sub ochii noştri şi sub povaţa blîndă a doamnei Merkel, majoritatea locală e înlocuită, definitiv, de un import consimţit, încurajat să refuze integrarea (doctrina multiculturală) şi invitat să stea în preajma bancomatului umplut de stat (asistenţa socială). Ce pare război religios e ceva mult mai simplu. Un asalt care ne ştie slabi şi foloseşte frica pentru a obţine repede putere, control şi mult dorita poziţie de întreţinut. Robia, tributul şi domnia. Cunoaştem. Vechi procedee musulmane. Ţinta e Vestul pentru că e bogat şi are un mare dor de sinucidere. În Est, avem doar femei, dar drept-credincioşii terorişti vor tot pachetul. Vom fi, deci, ultimii pe listă.
Ideea de bază a radicalilor relativişti care pozează în lideri ai Europei e că, în lumea noastră progresistă, calul de dar nu se caută la dinţi. Mai ales dacă e troian. Propunerea e contrasemnată de faimoşii muslmani moderaţi care apar după fiecare hăcuială şi ne spun că sînt buni germani sau francezi. Ce nu ne spun ei e că musulmanii care se mai scapă de năbădăi cu bomba sau camionul trăiesc bine protejaţi printre fraţii lor moderaţi. De aici trebuie pornit.
Ce-ar fi dacă domnii care planifică tăieri de preoţi ar fi deportaţi? Ce-ar fi dacă, un ofiţer l-ar întreba, discret, pe cutare moderat: Dl. Suleiman, aud că nepotul dvs. citeşte manuale de pirotehnie. Îl deportăm sau ne spuneţi cu ce alţi studioşi se întâlneşte în sala de lectură? Adică, muncă de servicii secrete, aşa cum se face cu adevărat. Israelian. Şi ce-ar fi dacă nu s-ar mai aproba deschiderea de noi moschei şi centre culturale muslmane? Din lipsă de spaţiu pentru cimitire creştine.
Asta, dacă vrem să facem ceva. Liderii europeni ne spun că nu se poate şi că ne tot înalţăm moral. Rămînem Stăpînii Universului. Totul e să ne dăm like-uri.
Subiecte similare
» VeoriCA CĂ-I Dăncilă„A ales serviciile secrete!”FALS -serviciile au ales-o pt că e tută absolută Pleșoianu , mă leși ?
» a înebunit şacalul cu dinţi cariaţi şi mustaţă
» Vanatorii de antisemiti - niste babe fara dinti
» După cei trei ani cuminţi, Ponta face dinţi
» Dăncilă e premier , Oha un căcăcios , un președinte slab , nepregătit cu un precedent USL-ist.Un simplu turist .
» a înebunit şacalul cu dinţi cariaţi şi mustaţă
» Vanatorii de antisemiti - niste babe fara dinti
» După cei trei ani cuminţi, Ponta face dinţi
» Dăncilă e premier , Oha un căcăcios , un președinte slab , nepregătit cu un precedent USL-ist.Un simplu turist .
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|