HUNGARISMUL DEȘĂNȚAT ÎN OFENSIVĂ :

Scris de **Admin** Mier Oct 26, 2016 1:56 am

Ce naste din pisica…

Dupa cum ne-au dovedit evenimetele acestor zile caniculare, ofensiva si agresivitatea hungarismului dezlantuit a ajuns la paroxism. Intreg centrul Europei, format din state ca Slovacia, Serbia, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Slovenia, dar mai cu seama Romania este supus unui neincetat foc propagandistic concentrat, comandat de la Budapesta, cu puternice accente amenintatoare, prin care ni se solicita cedari de teritorii prin constituirea de autonomii, instituirea de protectorate, etc. Toate acestea in numele unui vis bezmetic pe care stramosii lui Tokes Laszlo, Kelemen Hunor si Borbely Laszlo l-ar fi avut inca de la plecarea lor din strafundurile Asiei spre Europa, pe care si-o inchipuiau ca pamant al nimanui, si unde sperau sa-si intemeieze o tara numai a lor. Evident un vis cu totul nerealizabil, dar cultivat din generatie in generatie si alimentat cu himere, pana in zilele de azi si care nu se vor implini niciodata. si pentru ca este greu sa gasesti explicatii la asemenea manifestari cu totul anacronice pentru inceput de secol XXI, suntem obligati din nou sa apelam la sursele istoriei, pentru a vedea de unde aceste devieri comportamentale ale unei natiuni, harnice, dar atat de nelinistita, suferinda de preaplinul unei ambitii desarte, lipsita insa de simtul masurii, din cale afara de artagoasa, capabila de ura fara limita, fata de proprii ei vecini.

In scrierile noastre anterioare am urmarit parcursul triburilor maghiare, de obicei din anul venirii lor in Europa si al asezarii in Panonia. Este vorba de anul 896. Iata insa ca avem la dispozitie un documentar care vorbeste si de viata lor anterioara.

Pe maghiari primele, documente istorice ii retin ca mogiori, slavii botezandu-i pe la anul 500 e.n., cu apelativul de unguri, denumire venita de la tribul ugrilor. Triburile mogiore au fost impinse din salasurile lor din regiunea nordica a Uralilor unde au stationat o vreme indelungata, deplasandu-se apoi spre sud, intre Don si Kuban. Urmand acelasi drum ca alti turcomani, in perimentrul imens dintre lacul Aral, Marea Caspica, Urali, Volga si Caucaz, in stepa de azi ucraineana s-au adunat o multime de triburi provenite din Mongolia, de la frontierele Chinei, inca din timpul hunilor, printre care si mogiorii si bulgarii.Tot aici ii intalnim si pe kazari, viitorii evrei ai europei centrale si de sud-est, care au format o federatie a primului stat turc si care a durat de la anii 550 la 650, disparand apoi fara urma. Dupa cu afirma istoricul Toynbee, kazarii i-au folosit pe mogiori pentru incasarea tributurilor de la slavi si finlandezi. Dupa o coabitare de mai multe secole in acest areal mogiorii au trecut Donul, iar la 830 s-au intins spre Nipru, in regiunea care va lua numele de Lebedia, de la unul din sefii triburilor. Aceasta deplasare s-a facut cu permisiunea kazarilor, spun documentele, in al caror imperiu erau integrati, care au dat si primul lor rege, pe Almus si pe fiul sau Arpad. Acesta i-a condus pe mogiori in Atelcuz (Buceagul de azi) si de aici in Panonia, la 896.

Asa si-au facut ungurii aparitia la poarta Europei, in care viata economica si social-politica era deja statuata dupa canoanele societatii feudale, adica state si statulete fragile, lipsite de aportul puterii centrale. Constituiti in hoarde, deci unitari, ca de altfel si ceilalti turcomani, ungurii au fost superiori la capitolul militar si, desi foarte precari la cel al civilizatiei, chiar si din punct de vedere numeric, au reusit sa se impuna relativ usor. Decimati; la 896, de catre bulgari si pecenegi, fapt ce i-au facut sa paraseasca Atelcuzul si sa ia drumul Panoniei, ungurii s-au refacut relativ repede si, eliminand incursiunile pe la vecini, inclusiv in Ardeal, pentru procurarea celor trebuincioase traiului, ii intalnim la scurta vreme antrenati in mari batalii cu germanii si francezii, ajungand pana la Oceanul Atlantic, intorcandu-se acasa prin nordul Italiei. Atacul in hoarda le-a priit, numai ca, intre timp occidentalii si-au schimbat si ei inzestrarea si tactica de lupta, astfel incat dupa anii 950 norocul nu le-a mai suras ungurilor. In batalia de la Augsburg, din Germania, de la 955 sunt zdrobiti de armatele lui Otto I, apoi au urmat infrangerile din sud si sud-est cu bulgarii si bizantinii, situatie catastrofala care i-a dus in pragul disparitiei. Era in jurul anului 1000. Salvarea le-a venit de la increstinarea in rit occidental. Inspiratia divina a fost colosala. De aici si crezul lor ca „Dumnezeu este ungur”. Papa, impreuna cu ceilalti occidentali, pe cale de a deveni catolici (schisma a avut loc oficial in 1054, dar neoficial mult mai repede), care ii considerau „batausii Europei” i-au sprijinit pe unguri in razboiul fratricid, proaspat declansat intre cele doua religii surori, tinta fiind tocmai tarile cu religie ortodoxa, printre care slavii si romanii, ultimii trecuti sub presiunea bulgara si influenta greaca la ortodoxism. Asadar, ungurii n-au trebuit sa mai faca expeditii indepartate si riscante, prada se afla chiar in jurul lor. Era vorba de teritoriile si bogatiile apartinand romanilor, slovacilor, sarbilor, croatilor, bosniacilor etc., pe care le-au cucerit integral sau partial. Nu insistam acum asupra acestui proces care a durat secole de-a randul, dupa atat de cunoscuta tactica a pasilor marunti. Cert este ca ungurii au pus stapanire pe o buna parte a Europei, subjugand popoare pe care au vrut apoi sa le elimine din cartea de istorie a Europei prin asimilare. si trebuie sa recunoastem, contextul de atunci le-a favorizat planul asa-zisei Ungarii mari, desi la randul lor, au platit suficient tribut altora. Dar chiar daca au fost desfiintati de turci mai bine de 175 de ani, in urma luptei de la Mohacs, din 1526, chiar daca la 1699 au intrat ei sub aripa habsburgica, diabolica lor lucrare anterioara acestor caderi, de distrugere a natiunilor din centrul Europei a avut perenitate, ei nerenuntand nici un moment la ceea ce au cucerit in secolele XI-XV, invocand la infinit dreptul medieval, si ori de cate ori a fost nevoie, de „Jus primae ocupanti”, adica dreptul primului ocupant. Sa ne aducem aminte ce puternica opozitie a intampinat coregentul Iosif al II-lea, urmasul Mariei Tereza la tronul Imperiului Habsburgic, cand cu prilejul vizitei de la 1773 din Transilvania a incercat sa amelioreze situatia romanilor, iobagiti si scosi in afara legii prin acel Unio Trium Nationum de la 1437, nobilii unguri, secuii si patricienii sasi invocand tocmai acest „drept istoric” si mentinerea nestirbita a pozitiilor statornicite in timp. Pastrarea timp de secole a acelorasi structuri si raporturi sociale, a acelorasi forme de exploatare, reactia puternica de respingere a oricaror forme de modernizare a societatii, la nivelul starilor a facut din Europa ocupata de unguri, zona cea mai putin dezvoltata si mai inapoiata a batranului continent. Aceasta in totala contradictie cu situatia din tarile Imperiului Habsburgic neaflate sub stapanirea ungureasca, precum Boemia si Moravia, adica Cehia, Galitia (sudul Poloniei) Nordul Italiei si Tirolul, nordul Bucovinei,si, daca vreti, insusi vestul Ungariei, aflat mai multi ani sub stapanirea austriaca. Asadar cu toata fala lor de mari ocupanti, ungurii nu s-au putut mandri niciodata cu statutul de vrednici gospodari si administratori, cum este cazul austriecilor, de stapani generosi cu cei oprimati care au lasat si ceva bun in urma. Din contra, ei au lasat urme adanci de cruzime prin istorie, cu care n-ar fi trebuit sa se laude niciodata si cu atat mai mult in zilele de azi. Faptele lor de acest fel nu-i pot situa in nici un caz in randul alesilor lui Dumnezeu sau al raselor superioare.

Analistii care au studiat si studiaza acest anacronic comportament, de a iesi la mezat in secolul XXI cu instrumente propagandistice medievale, etaland pretentii absurde, consumate de multa vreme de istorie se intreaba ce altceva poate urmari Budapesta prin toate aceste ridicole manifestari decat mentinerea nestinsa a flacarii galcevii in tarile fostului imperiu in care ungurii sunt minoritari. Iata ca se adevereste faptul ca in aceste zone niciodata nu va fi liniste atata vreme cat Ungariei i se va permite sa-si faca jocul acesta murdar (si cu atat mai mult, prin actiuni evidente pe teritoriul altor state, cum este Romania), indemnandu-i pe conationalii lor la actiuni separatiste si de nesupunere fata de statele in care traiesc si unde printr-o politica de loialitate si-ar putea construi alaturi de majoritari o viata mult mai prospera si mai confortabila, chiar fata de cei din patria –mama. Oricum, pentru ca aceste galcevi nu aduc nimic bun, romanii vor trebui, daca vor sa nu se trezeasca goliti pe dinauntru, sa puna hotarat piciorul in prag, pentru ca prin autonomii si regionalizari cu dedicatie nu mai este vorba in nici un caz de asigurarea unor drepturi ale minoritatilor, ci de cu totul si cu totul altceva.

03.06.2014

Ioan Cismas,

Jurnalist, Scriitor

http://www.clipa.com/a19521-Ce-naste-din-pisica%E2%80%A6.aspx