Acționînd ca o rață mecanică, Klaus Iohannis a provocat o gravă Criză politică
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Cu magarul lui Buridan din OHANISTAN in ABSURDISTAN :: MOFTURI si MOFTANGII cu care ne mandrim
Pagina 1 din 1
Acționînd ca o rață mecanică, Klaus Iohannis a provocat o gravă Criză politică
Vineri, 5 iunie 2015, premierul României, Victor Ponta, a fost convocat la DNA și pus sub învinuire atît ca avocat, cît și ca premier. Pentru acuzațiile ca avocat, urmărirea penală a început. Pentru acuzațiile ca premier, se impune votul Camerei Deputaților. Dacă aici solicitarea DNA e acceptată, DNA poate începe urmărirea penală și, drept urmare, președintele Klaus Iohannis îl poate suspenda. La scurt timp după Comunicatul DNA, Klaus Iohannis, dînd dovadă de o neobișnuită iuțeală, a ieșit în spațiul public cu o declarație de presă:„Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru acum este o criză politică.
Solicit demisia premierului Victor Ponta”.
Ne reamintim cu toții Afacerea Incompatibilitatea candidatului Klaus Iohannis în campania electorală. Așa cum dezvăluie Elena Udrea în Spovedaniile sale, ceilalți candidați, în frunte cu Victor Ponta, pariau pe o judecare a Procesului în timpul campaniei electorale și, mai ales, pe o sentință negativă pentru Klaus Iohannis. Firește, dacă ar fi fost să gîndim după trăncăneala despre Justiția independentă, ÎCCJ ar fi trebuit să judece Dosarul în timpul campaniei electorale, ba chiar între cele două tururi. Eu însă am scris la vremea respectivă că o sentință înainte de scrutin ar însemna tranșarea bătăliei politice la masa verde. La vremea respectivă, atît Klaus Iohannis, cît și PNL, au sprijinit de artileria propagandistică din dotare, au susținut teza că ÎCCJ va fi înțeleaptă. ÎCCJ a fost înțeleaptă. A amînat judecarea pînă după al doilea tur de scrutin. Deși Elena Udrea susține că, astfel, ÎCCJ a decis în favoarea lui Klaus Iohannis. La vremea respectivă, comentînd amînările succesive ale ÎCCJ în privința judecării, scriam pecristoiublog.ro:
„Nu cred că Înalta Curte și-ar asuma responsabilitatea copleșitoare de a scoate din joc pe unul dintre cei doi candidați care vor intra în turul al doilea.
Mi-e greu să cred și că ar îndrăzni să-l declare pe Klaus Iohannis nevinovat.”
Deși chiar Livia Stanciu invoca la vremea respectivă că Justiția nu ține cont de realitățile social-politice, viața a dovedit că ține cont. Teza Justiției care nu ține cont de nimic, nici măcar de România, a fost scoasă din poșetă și de Codruța Kovesi, pentru a justifica convocarea lui Victor Ponta la DNA. Firește, ca de obicei, distinsa ne crede proști. Cum ne-a crezut și cînd a pornit la contraofensivă în cazul Mariana Rarinca, introducînd recursul în anulare și încercînd să terfelească imaginea judecătorilor care au contrazis abuzuri. Nicăieri în lume Justiția, care e totuși o instituție a statului de drept și nu a Universului nemărginit, nu dă foc la țară nici chiar și de dragul Adevărului juridic. Cu atît mai mult trebuie să țină cont și de realități o instituție precum DNA, care e prin Constituție reprezentantă a statului.
Din start să precizăm că Dosarul e un moment gogolian creat de niște analfabeți care habar n-au cine e Gogol, eventual crezînd că e un unchi dinspre mamă al Codruței Kovesi.
Punerea sub învinuire a unui premier în exercițiu al României, într-o perioadă în care, în fine, domnea o oarecare stabilitate și, prin asta, provocarea unei grave instabilități politice, e o decizie care și-ar avea justificarea doar într-o faptă de corupție strigătoare la cer, care revoltă opinia publică, sau într-o crimă comisă de premier cu o zi înainte. Să provoci o gravă criză politică pe baza unui Dosar de care rîd și curcile (Victor Ponta ar fi primit, cînd era avocat, bani de la firma lui Dan Șova, fără să fi făcut prea mare lucru pentru asta!) e o infracțiune doar pentru halucinațiile Codruței Kovesi. Ca să nu mai spunem că DNA purcede la un raționament de o gogomănie pe care nici ofițerii acoperiți din presă n-ar fi putut s-o pună pe hîrtie. În schimbul banilor primiți pe de-a moaca în 2007, Victor Ponta l-a propus (atenție, la propus doar, nu l-a numit, președintele Traian Băsescu tăcînd complice!) pe Dan Șova ministru. Despre Dan Șova am o părere execrabilă. Asta nu mă împiedică să văd că DNA creează prin aceasta precedentul prin care oricine poate fi pus sub acuzare. Klaus Iohannis a propus-o pe Alina Gorghiu drept președintă a PNL. Duduia nu putea fi, judecînd după competențele politice ulterioare, nici secretara dactilografă a președintelui PNL. În campania electorală, Klaus Iohannis a primit asistență pe de-a moaca de la Alina Gorghiu.
Klaus Iohannis l-a numit de Dan Mihalache consilier prezidențial. Să credem c-a comis o infracțiune de conflict de interese, dat fiind că în campanie, Dan Mihalache i-a făcut o serie de servicii.
Să admitem însă că procurorii DNA au găsit de cuviință că ei fac ce vor mușchii lor.
Victor Ponta își poate da demisia din multe puncte de vedere.
Moral, pentru c-a făcut prostia să anunțe cu ceva timp înainte că va demisiona dacă va fi chemat la DNA. Lesne de imaginat că Binomului SRI-DNA nu i-a venit să creadă ochilor. Victor Ponta punea în mîna dușmanilor săi, prin această declarație hazardată, pistolul cu piedica trasă.
Politic, pentru că tema – premierul urmărit penal - va fi exploatată la sînge de adversarii politici și din presă.
Din punct de vedere constituțional, însă, premierul Victor Ponta nu e obligat să-și dea demisia. Pentru acuzația cu conflictul de interese, Camera Deputaților urmează să se pronunțe în privința urmăririi penale. Dacă solicitarea DNA e acceptată, potrivit Legii, președintele Klaus Iohannis îl poate suspenda pe premier. Îl poate, nu-i obligat, atenție!
Dacă nu, la Moțiunea de cenzură, Parlamentul îl poate demite pe Victor Ponta, presupunînd că parlamentarii nu vor concepe ca un premier să fie urmărit penal.
Mai există o posibilitate.
Ca unul dintre partidele care alcătuiesc Coaliția de guvernare sau un grup masiv din PSD să se desolidarizeze de Victor Ponta. În aceste condiții, Victor Ponta părăsește Guvernul.
După anunțul făcut de DNA, Klaus Iohannis trebuia să se rezume la o Declarație în care să susțină că, după el, din punct de vedere moral, Victor Ponta ar trebuie să-și dea demisia.
Ca președinte arbitru, cum trompețea în campania electorală, Klaus Iohannis trebuia să lase partidele politice, presa, societatea civilă, Parlamentul să se pronunțe în chestiunea dacă Victor Ponta trebuie sau nu să-și dea demisia.
Dacă vedea că refuzul lui Victor Ponta a dat naștere unei instabilități social-politice, Președintele, în ipostaza sa constituțională de arbitru, putea interveni cerînd demisia lui Victor Ponta.
Klaus Iohannis a ieșit, însă, și a cerut în chip oficial demisia lui Victor Ponta.
Dar nu numai atît.
Într-un interviu înregistrat și difuzat seara pe TVR, el sugerează parlamentarilor să voteze Moțiunea de cenzură prin care să vină la guvernare Partidul Meu, invocînd convocarea lui Victor Ponta la DNA.
E limpede.
Klaus Iohannis s-a implicat în scenariul anticonstituțional de schimbare a Guvernului prin intermediul DNA.
Înainte de Revizuirea Constituției din 2003, președintele îl putea revoca pe premier.
Prevederea constituțională a fost responsabilă de crize politice majore în România postdecembristă: mineriada din septembrie 1991, demiterea lui Radu Vasile de către Emil Constantinescu.
La revizuirea Constituției s-a ţinut cont de această experiență nefericită.
S-a prevăzut astfel expres faptul că premierul nu poate fi demis de către președinte.
Gestul lui Klaus Iohannis de vineri, 5 iunie 2015, anunță o tentativă de a-l demite pe premier chiar și împotriva Constituției.
Premierul în exercițiu e chemat la DNA și pus sub urmărire. Dacă dosarul e solid sau nu, dacă această convocare e sau nu rezultatul unei conspirații, dacă procurorul era treaz sau nu, sînt amănunte lipsite de importanță.
Important e ca premierul să fie chemat la DNA.
Din punct de vedere juridic, un procuror poate declanșa urmărirea penală împotriva unui cetățean și dacă în loc de file la dosar are hîrtie igienică. În definitiv, urmărirea penală e o investigație care se poate încheia cu NUP sau cu trimiterea în judecată. În cazul de față, avem de-a face doar cu începerea urmării penale față de avocatul Victor Ponta. Pe baza acestei convocări, ușor de aranjat în România unde nu Parlamentul, ci Binomul SRI-DNA e stăpînul țării, președintele iese și cere demisia premierului. Se aranjează apoi o întreagă campanie – cu mișcări de stradă violente – pentru a se pune presiune pe premier. Premierul demisionează. Acesta e scenariul prin care se încearcă acum demiterea premierului de către președinte.
Să zicem că premierul demisionează.
Practic, președintele l-a demis pe premier.
Ce ne facem în viitor?
Vine premier Cătălin Predoiu.
La un moment dat, Cătălin Predoiu cade în dizgrațiile lui Klaus Iohannis.
Momentul Victor Ponta a creat precedentul.
Se aranjează o chemare a premierului la DNA și punerea sub învinuire.
Președintele iese și-i cere demisia.
Și astfel, prevederea constituțională e fentată.
Prin folosirea DNA ca ghioagă în răfuielile politice.
Din Declarația de presă a lui Klaus Iohannis, înțelegem că premierul e acuzat de declanșarea unei crize politice.
Criza politică n-a fost declanșată nici de premier, nici de DNA.
Criza politică a fost declanșată de Klaus Iohannis.
Presa lumii n-a scris că premierul a fost chemat la DNA, ci că președintele i-a cerut demisia.
De ce a făcut Klaus Iohannis acest gest declanșator de criză politică?
În timpul campaniei electorale, candidatul Klaus Iohannis declara într-un interviu acordat ziarului Gândul din 15 octombrie 2014:
„Nu pot să accept ca preşedintele României să fie un politician manevrat de structuri, instituţii, grupuri de interese, grupuri de partid. Preşedintele României trebuie să fie preşedintele românilor, nu al instituţiilor, al structurilor, trebuie să fie un om liber, care nu este manevrat de nimeni. Eu sînt un om liber.”
Nu știu dacă, la vremea respectivă, candidatul Klaus Iohannis era un om liber.
Sigur e că, după ce a ajuns președinte, el ne-a dovedit că nu e un om liber.
Cum să fie liber un președinte care a cîştigat alegerile prin Diversiunile puse la cale de Structuri, interesate în conservarea Puterii și după plecarea lui Traian Băsescu?
Cum să fie un om liber cel care a beneficiat de sprijinul dat de Livia Stanciu pentru ca procesul de incompatibilitate să fie amînat după alegeri?
Cum să fie un om liber cel care știe că Binomul SRI-DNA folosește cătușele pentru a șantaja politicieni, jurnaliști, patroni de presă, oameni de afaceri pentru prezervarea Statului de Drepți ridicat pe ruinele Statului de Drept?
Habar n-am dacă președintele a fost inițiatorul Complotului sau doar un simplu actor în scenariul pus la cale pentru răsturnarea Guvernului prin forță și nu pe cale constituțională.
Știu însă că a declanșat o Criză politică majoră cerînd în chip oficial demisia premierului.
Și sînt înclinat să cred c-a făcut-o și ca un om manevrat.
De fapt nu un om, ci o rață, o rață mecanică a Structurilor.
MARTOLOG- Mesaje : 132
Data de înscriere : 06/06/2013
Subiecte similare
» Iohannis transformă criza de Guvern în criză politică
» CRIZA POLITICA MERGE INAINTE. SAU CUM ISI BATE IOHANNIS JOC DE ROMANIA
» CCR ofera protectie politicienilor in fata legii si arunca Romania in criza politica. Ce va face presedintele Iohannis?
» Victor Ponta i-a dat șah lui Klaus Iohannis. Cum va răspunde Binomul SRI-DNA, Poliția Politică a Președintelui?
» cu toată viteza înainte spre sinuciderea politică. Klaus Iohannis riscă suspendarea
» CRIZA POLITICA MERGE INAINTE. SAU CUM ISI BATE IOHANNIS JOC DE ROMANIA
» CCR ofera protectie politicienilor in fata legii si arunca Romania in criza politica. Ce va face presedintele Iohannis?
» Victor Ponta i-a dat șah lui Klaus Iohannis. Cum va răspunde Binomul SRI-DNA, Poliția Politică a Președintelui?
» cu toată viteza înainte spre sinuciderea politică. Klaus Iohannis riscă suspendarea
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Cu magarul lui Buridan din OHANISTAN in ABSURDISTAN :: MOFTURI si MOFTANGII cu care ne mandrim
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum