Dragnea și Ponta. Greaua moștenire a PSD

Scris de **Admin** Lun Mar 20, 2017 12:52 am

http://revista22online.ro/70261156/dragnea-i-ponta-greaua-motenire-a-psd.html

Circul dintre Ponta și Dragnea demonstrează că din PSD nu se poate ridica nimeni care să ne conducă țara după valori europene.În mod normal, știrea că Victor Viorel Ponta și-a dat demisia în alb din PSD m-ar fi lăsat rece. Mi-e indiferent ce fac ei în partidele lor, fie că e vorba despre PSD, PNL, PMP și alte P-uri. Mi-e indiferent că se supără unii pe alții, că se toarnă la Parchet, că se pupă, că se aleg președinți, că se dau afară în șuturi din partid. Mi-e indiferent pentru că nu cred că niște indivizi care aleg de unii singuri să se înregimenteze politic, întotdeauna făcând asta pentru o carieră în administrație, sau pentru putere mai multă, sau pentru notorietate mai mare, sau pentru a-și spori afacerile pe banii statului, sau pentru toate astea la un loc, trebuie să ne deranjeze periodic cu frământările lor. Nu e ca și cum eu sau tu l-am băgat pe Victor Ponta, de exemplu, cu forța în PSD, l-am obligat să stea în partidul ăsta nu știu câți ani, să își asume o guvernare social-democrată, să fie lider absolut, astfel încât acum să-i ascultăm suspinele în spațiul public.

Însă demisia în alb a lui Ponta mi-a clarificat un lucru, dacă mai aveam nevoie de încă un argument. Ca o paranteză, demisia asta nedată, ci mai mult milogită, mi se pare o toană de domnișoară răsfățată, care s-a supărat pe iubit, dar s-a supărat doar atât cât știe că el n-o va părăsi. Așteaptă și domnișoara puțină atenție, o floare, un film, o cină, orice, măcar de ochii lumii. Dar să revin la Victor Ponta și la demisia lui scrisă cam agramat, cu mâna tremurândă mai ales pe cuvântul „muncit“, care nu prea i-a ieșit. Însă altceva vreau să vă spun. Victor Ponta, cel care, în urmă cu doi ani, era aproape președintele României, omul care tăia și spânzura în partid, premierul care va rămâne în istorie pentru problemele lui penale, pentru o guvernare rușinoasă, slabă, dar mai ales pentru doliul pe care l-a lăsat guvernul său peste țară după Colectiv, ne vorbește acum, cu aroganța cu care ne-a obișnuit și cu înțelepciunea la care mai mult a râvnit, despre „niște drepturi“. Despre „abuzuri“. Despre faptul că „tânăr și frumos nu mai sunt, dar vreau să fiu liber“.

Nu aflăm concret ce-l supără pe fostul premier în partidul lui, și asta pentru că nici nu ne spune Ponta, cu subiect și predicat, cine-i fură lui libertatea, cine nu-l lasă să vorbească, cine, Dumnezeule!, și cum aduce dictatura în PSD. Nu că dictatura în PSD ar fi o surpriză pentru noi, ceilalți, dar mă gândesc că Ponta, membru marcant, încă din 2002, al PSD, ar fi trebuit să fie obișnuit cu așa ceva, cu o dictatură pe care și el a practicat-o. În fine. Înțeleg, printre oftaturile lui Victor Ponta, că Liviu Dragnea e dictatorul, că el îi îngrădește libertatea și, în concluzie, nu acceptă o asemenea nedreptate, pentru că „nu pot, la vârsta asta, să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, pe care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare“. Sigur, dacă ascultăm și ce zice dictatorul, deducem că victima se supără cam des și cam degeaba, ba chiar e invitată să se liniștească și să pună mâna la treabă, pentru că „e loc de muncă în PSD“.

Teatru ieftin între doi dictatori. Unul deja decăzut. Celălalt, cu un picior în groapă. Amândoi, la fel. Și nu aș fi fost deloc preocupată de joculețul lor penibil de atras privirile publice, de a ne mai sufoca puțin viețile cu nimicurile lor, dacă semi-demisia lui Ponta nu m-ar fi făcut, încă o dată, să mă gândesc că acest individ și călăul lui, Dragnea, nu ar fi bifat cea mai înaltă funcție în partidul care decide acum, din nou, soarta țării. Un partid care a zdrobit visul părinților noștri de a trăi libertatea la care au visat în ‘89. Un partid care încearcă să reducă la tăcere și generația mea, Rezist. Un partid care se pregătește să omoare și viitorul copiilor noștri.

Mă uit la PSD și nu pot înțelege cum, de zeci de ani, un partid încă mare a rămas înțepenit în aceleași mentalități de mult trecute, în care totul se face cu forța. Totul se face călcând vieți în picioare. Totul se face promovând nulități. Un partid în care mulți dintre cei care l-au condus – Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității, Dragnea – condamnat la închisoare pentru furt de voturi, Năstase – pușcăriaș cu acte-n regulă, Ponta – judecat pentru corupție - ar putea câștiga lejer votul de popularitate printre deținuți, nu pentru a conduce o țară.

Noul joculeț de orgolii dintre Dragnea și Ponta îmi arată, însă, altceva. Că partidul acesta, PSD, este gol. E complet putred pe interior. Nu mai există nimeni în el, în afara unor păpușele din paie manevrate de o grupare de așa-ziși lideri. În partidul acesta nu mai e nimic sănătos. Un nucleu, oricât de mic, format din oameni verticali, morali, inteligenți, nepătați de dosare penale, de condamnări, oameni care să stea în picioare, nu în genunchi, în propriul partid, în fața țării lor. Oameni care, chiar și din linia a doua, a treia, a șaptea, să înțeleagă că nu se poate merge mai departe doar cu minciună, doar cu hoție. Oameni cărora să le fie rușine că sunt conduși doar de indivizi care ies sau se pregătesc să intre în pușcării.

Circul dintre Ponta și Dragnea îmi demonstrează încă o dată că din partidul ăsta nu se poate ridica nimeni care să ne conducă țara frumos, decent, după valori europene. Nu se poate ridica, pentru că nu există nimeni așa. E un partid de marionete condus, pe rând, de niște dictatori școliți în laboratoarele de la Moscova. Atât, nimic mai mult. Un partid depășit de timpurile noastre. Un partid care, în lipsa unei inimi care să bată în același ritm cu a țării, merită să își dea ultima suflare, strangulat de mâinile unui infractor dovedit și ale unui plagiator inculpat.