Leanţo (şi alte baragladine) , pa şi pu ...la revedere :Statui prea mari pe socluri prea mici

Scris de MIKUTZA CE KURAI Vin Mar 31, 2017 4:07 am

Vestea că muza fostului președinte ar putea petrece câteva anotimpuri în infern pentru luare de mită și abuz în serviciu a pus în mișcare corul de bocitori de presă dirijat de Traian Băsescu, să convingă audiența că această Jană d'Arc a epocii Băsescu este martirizată pentru simpla vină de a fi existat în viața partidului. Ea însăși susține că sentința e doar o victorie de etapă a sistemului. Știe pe ce informații secrete se bazează DNA, doar că acelea trebuie citite altfel. ”Am văzut aceste note ale SRI. Informațiile care erau nu erau despre Udrea, ci despre acești oameni care făceau afaceri între ei,” spune cea care, mai an, când era șefa cancelariei la Cotroceni, avea mereu pregătit citatul potrivit din rapoartele SRI pentru momentul potrivit. Mai are niște denunțuri rezervă și, în comparație cu cei pe care se pregătește să-i toarne, este nevinovată. Este o victimă a momentului politic, a sistemului, a binomului sau a polinomului, că nu mai știe nici ea, dar nu se dă bătută.

Entuziaștii sistemului juridic din România exultă. Era momentul: faptele de care fusese acuzată doamna cu tocuri de fier a partidului erau în pragul prescripției. Chiar și așa, dosarul în care sunt previzibile recursuri, amânări și rejudecări pare o picătură în oceanul infracțional pe care a navigat și a naufragiat cariera ei politică. Desigur, multe le-a făcut din dragoste de șefi și partid, dar vreo două-trei tunuri s-au dus în afacerile clienților, primul fiind șeful de acasă, multimilionarul Cocoș, o altă poveste de succes penal în economia românească.

Dorin Cocoș este veriga tare din lanțul infracțional al soției. A fost una dintre păsările-sanitar ale politicii românești care curăță sârguincioase resturile financiare dintre colții crocodililor partidului când nu sunt lăsate să plece de-a dreptul cu câte-o bucată mai mare de prădătorii ghiftuiți ai partidului. El și grupul său de interese au fost interfața flămândă a marilor escrocherii instituționalizate de stat. Dacă i s-ar fi lăsat suficient timp să se coacă în pepiniera de cadre a partidelor, ajungea tura viitoare pe listele electorale într-o poziție eligibilă. Deși unii, mai timizi, preferă să rămână în umbră, să se ocupe doar de finanțarea partidelor și de redactarea listelor, ca să nu fie acuzați de conflict de interese și de probleme cu integritate.

Nu ar fi primul care să vrea să facă o țară mai bună pentru el și ai lui. Conturile lor sunt, cu certitudine, doar vârful icebergului, dar chiar și vârful acesta este o țeapă extremă care ne-a penetrat ani buni Produsul Intern Brut și portofelele, făcându-ne viața mult mai interesantă, dureroasă și plină de provocări. Istoria lor se întinde ca zăpada nucleară pe decenii de degradare economică și socială și a contribuit consistent la somnul paradoxal al rațiunii electorale din care se nasc tot soiul de monștri politici. Sărăcia instituționalizată, care ține captive falii demografice consistente, bugetari și pensionari, asistați și premiați, armate de rezervă pentru asalturile electorale finale, a fost moșită de câteva generații politice care au contribuit cum au putut la mancurtizarea generală, prezentând-o drept maturizare politică și loialitate ostășească.

Acesta a și fost planul găștilor care au preluat puterea de la începutul anilor 1990, cele din care făcea parte și fostul președinte Băsescu alături de alți politicieni, afaceriști, interlopi sau bancheri care astăzi dau lecții de democrație și economie de piață. Lor trebuie să le mulțumim că au creat o Românie mai bună pe care o populează și o conduc ei și ai lor, lăsându-ne nouă restul. E suficient să consultăm lista celor mai bogați români pentru a vedea că sunt, mai toți, părinți și copii, nepoți și fini ai Revoluției și ai momentelor confuze care au urmat. Justiția și politica se confundă de multe ori cu conflictul generațional dintre aceștia. Succesul lor în viață este una dintre cele mai mari contradicții evoluționiste: singurele lor afaceri reușite au fost cele date la pachet de amicii lor politici prin licitații trucate sau atribuiri directe. Nu au inventat nimic, nu au fost mai inteligenți ca alții, nu au învins dificultăți și nici nu au născocit soluții, pentru că mai toți bogătanii României au fost aleși de grupări restrânse de interese pe alte criterii decât cele de excelență, competiție sau merite. Elena Udrea însăși a îmbinat mereu utilul cu foarte plăcutul, fără să se ferească de plăcerile ei vinovate, pe care uneori le prezenta drept virtuți sau talente. I s-au creat alibiuri pentru că era considerată piesa-cheie a întregii construcții politice. Acum se poate întâmpla orice, odată ajunsă cheia fostei guvernări în mâinile justiției căci nu doar sufletul rănit explică crizele televizate ale fostului președinte. Desigur, este un dosar politic, așa cum sunt multe altele pentru că, în general, criminalitatea economică într-o țară criptocomunistă în care statul și-a păstrat interesul și influența asupra unor hălci consistente din economie este produsul programelor politice și-al planurilor cincinale de furturi și abuzuri clocite în incubatoarele partidelor guvernamentale. Marile găinării au fost motivate politic de foamea și imoralismul politicienilor a căror singură preocupare a fost să drapeze evidentele furturi cu acte și decizii adoptate majoritar chiar dacă semnăturile erau false iar adoptarea se petrecea după comiterea infracțiunii.

Istoria crizelor postbelice din România este o istorie a abuzurilor politice și economice, o istorie despre transformarea metodică, cu ajutorul mecanismelor de partid și de stat, a oamenilor obișnuiți în materie primă și resursă de bunăstare pentru cadrele politice și pretorienii lor. Partidele politice de după decembrie 1989 au preluat ceva din cinismul partidului comunist, poate pentru că materialul uman provenea în mare măsură din bazinul electoral al acestuia din urmă. Odată cu aroganța, s-au servit și de metodele care supraviețuiesc bine merci și lărgesc tot mai mult clivajul între o populație tot mai sărăcită și clubul multimilionarilor politici. Parchetele, serviciile secrete, poliția și justiția în general sunt privite cu neîncredere tocmai pentru că dosarele pe care le pun pe masa judecătorilor sunt fie proaste, incomplete și nesemnificative, fie apar mereu prea târziu, după ce politicianul sau demnitarul cu pricina și-au pierdut relevanța și trebuie să facă loc altora în lanțul trofic, mai puțin pofticioși, mai loiali partidului și șefilor invizibili, mai maleabili.

Elena Udrea a fost parte a unei rețele politice care transforma abuzurile în practică curentă și contribuabilii în scut uman împotriva ploilor acide ale crizei economice. Astfel protejate, marile averi au crescut chiar în zilele când criza înjumătățea salariile și speranța la viață a multor români. Sunt anii în care politicienii au făcut cele mai multe împrumuturi din bănci în condiții reciproc avantajoase. Anii în care, conform declarațiilor de avere și interese, au început să achiziționeze case în Brazilia, terenuri în Gran Canaria, mașini de colecție, slujbe plătite european pentru soții semialfabetizate și educație anglo-saxonă pentru copii și nepoți. Sunt anii în care Adriean Videanu își construia vila aceea cu etaj, piscină și helioport din salariul mediu pe economie, cum spunea el. Concura cu alt teleormănean de succes, Liviu Dragnea, posesor și el al unui modest palat ridicat din salariul lui de bugetar. Probabil că aceste două monumente sunt cele mai importante investiții din ultimele trei decenii în economia județului.

Elena Udrea însăși o ducea în acea vreme ca-n sânul lui Avraam, regină a trântorilor din partid, ridicată pe culmile prosperității de slugile politice care o prețuiau nu doar pentru ce era, ci și pentru potențialul ei. Mulți susțin că a fost demonizată pentru că era frumoasă și inteligentă. Pe vremea când era Primă doamnă ilegitimă a partidului, era flatarisită la scenă deschisă de oameni la fel de frumoși și inteligenți care, pentru că au știut să-i aprecieze frumosul, au fost gratificați cu ambasade, ministere, case, conturi, credite și recunoștință pe linie de partid și de stat pentru toată familia. Ea și alții asemeni ei au încurajat cum au putut artele, mai ales pe cea a lingușelii și a furtului practicat pe milioane de contribuabili care nici acum nu s-au dumirit ce li se întâmplă. Electoratul năucit a fost greaua și folositoare moștenire a tuturor partidelor guvernamentale. Loviți de crize în lobul frontal, mulți votanți au probleme cu memoria și reacțiile de apărare. Nu mai răspund decât la beculețul roșu pe care patronii lor politici îl aprind, semn că le pregătesc cina. Cumva zăpăceala lor e de înțeles pentru că, deși li se promitea majorarea salariului sau a pensiei, se întrevede pericolul măririi poverilor fiscale generale, în primul rând ale nebugetarilor, ale celor care investesc și riscă pe o foarte alunecoasă scenă economică în care competiția liberă e o glumă. Așadar, generozitatea unui guvern care promite prin vocea ministrului finanțelor că, în ciuda marilor cheltuieli promise pentru acest an, deficitul se va menține sub 3% este dacă nu suprarealistă, cel puțin la fel de mincinoasă ca și poveștile de succes ale multor milionari de carton. În ciuda optimismului afișat de Liviu Dragnea, servituțile economiei sunt prea mari pentru a fi suportate de un buget atât de mic. În fapt, promisiunile iresponsabile de acum sunt schema Ponzi finală, formă de deturnare și de evaziune fiscală similară marilor rețete și rețele de corupție care au drenat miliarde de euro din buget, din privatizări sau din fondurile europene. Ele au același efect: imobilizarea electoratului care, odată atârnat în pânzele de paianjen ale guvernului, va servi drept rezervă energetică strategică pentru că nu degeaba e omul cel mai de preț capital.

PSD ne propune un nou paradox, asimetric: promite majorări salariale fără ca ministrul finanțelor să fi calculat până la această oră impactul bugetar (promite că va trimite la Bruxelles documente în aceste sens până la sfârșitul lui aprilie) care, spun economiștii, va răsturna echilibrele și va accelera inflația. Între timp, politicienii partidului pretind ca abuzul în serviciu să fie redefinit juridic (chiar și fosta primă doamnă a partidului, Bombonica Dragnea, speră să scape astfel dintr-un dosar penal, spunând că prejudiciul de 50 de mii de euro nu este o faptă penală, poate doar o neglijență) pentru că justiția se poate interfera în deciziile politice.

Actorii principali ai negocierilor parlamentare pe tema modificării codurilor penale sunt și cei cărora le-a trecut, nu odată, pe la ureche glonțul de argint al ridicării imunității. Cine crede că discuția aceasta are o dimensiune morală pentru că beneficiarii posibilelor abuzuri în serviciu sunt contribuabilii se înșală. Singurii beneficiari ai acestor abuzuri sunt politicienii care le fac. E drept, abuzul în serviciu trebuie definit mai clar, însă cu certitudine nu de cei care bat azi din pinteni prin parlament, ei înșiși un produs al abuzului de serviciu electoral. Astfel că nemulțumirea lui Liviu Dragnea față de evaluarea călduță făcută de ministrul Justiției procurorilor vine din faptul că șeful Camerei Deputaților știe că intransigența justiției față de PSD se explică nu neapărat prin abstracțiuni legislative, ci prin acțiuni umane. Are însă o speranță: aceea că Laura Kövesi ar putea ajunge la Parchetul european, o promovare cât o retrogradare. Ironia sorții face ca tocmai productivitatea penală a PSD-ului să-i fi creat procuroarei șefe de la DNA această aureolă de justițiară. E un număr de prestidigitație care a creat iluzia că răul absolut al hoției și banditismului de stat își are Statul major în buncărul lui Liviu Dragnea, dar cum spuneam, banul de furat nu are miros și nici hoția culoare politică.

Sunt statui (vezi cazul Elenei Udrea) care, crescând nemăsurat de mult, își sfărâmă propriul postament. Însăși Laura Kövesi, pe care n-o mai încape soclul, are de dat multe explicații în legătură cu activitatea ei - de la complicitatea cu serviciile secrete de ale căror surse și resurse s-a folosit, la scurgerile de informații pe canale de presă privilegiată, de la transformarea justiției într-un reality show la ore de mare audiență, la plagiatul doctoral. Pentru că una dintre marile surse de corupție din România este anticorupția bine orientată politic.