Contele de Saint Germain ABEREAZA : Ce capcană i-a întins SRI lui Klaus Iohannis

1. Sarabanda de “coincidenţe” ce a însoţit chemarea premierului la DNA, “coincidenţe” la care m-am referit pe îndelete într-unul din ultimele mele editoriale şi care, într-o evaluare raţională, statistică, logică, nu lasă loc decât unei singure explicaţii: acţiune la ordin;

2. Heirupismul DNA, trădat prin improvizaţie şi contradicţii. Confruntată cu un ordin ce trebuia pus în aplicare urgent, DNA şi-a pierdut capul:

2.1. a numit la maneta ghilotinei ce trebuia să decapiteze guvernul tării un procuror tânăr, lipsit de experienţă şi instinct de conservare (probabil singurul care a acceptat o expunere atât de riscantă, cu probabilitate mare de compromitere profesională);

2.2. a scos-o la declaraţii publice pe doamna Laura Kovesi care, complet nepregătită, a comis cel puţin două gafe de actor care nu şi-a învăţat bine rolul şi care este stresat că din fosă lipseşte sufleurul:

2.2.1. întrebată cum îşi explică toate “coincidenţele” de evenimente din cazul Ponta, a spus, exact împotriva a ceea ce dorea să spună, că în acţiunile DNA nu este vorba de niciun fel de coincidenţe. Cu alte cuvinte: totul a fost premeditat să se întâmple cum s-a întâmplat: imediat după votul Parlamentului în cazul Şova, exact în ziua depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Ponta, sincron cu petiţia judecătorilor din ţară împotriva CSM etc. etc. etc);

2.2.2. întrebată despre citarea foarte în scurt a premierului la DNA, a afirmat că aceasta s-a produs cu mult timp înainte, minciună imediat demontată de apariţia în presă a documentului oficial de citare, datat cu mai puţin de 24 de ore înainte de momentul acelei declaraţii.

3. Graba preşedintelui Iohannis de a reacţiona public la comunicatul DNA (şi el redactat şi publicat cu o iuţeală de stare de război). Domnul Iohannis, altfel lent şi reflexiv, avea deja pregătită invitarea premierului la Cotroceni (îndată după ce acesta a ieşit de la DNA) şi apoi cererea demisiei lui, ceea ce duce cu gândul la existenţa unui plan ce i-a fost pus preşedintelui pe birou spre exactă şi rapidă ducere la îndeplinire.

4. Grija expresă şi insistentă a SRI de a nu fi asociat acestei tentative de debarcare a premierului Ponta. Să amintim, în acest sens:

4.1. SRI nu mai apare în comunicatul DNA (cum apărea până acum) ca partener al DNA în realizarea acţiunii;

4.2. Bogdan Chireac insistă în mai multe emisiuni TV din prime time că surse extrem de credibile din cadrul SRI i-au telefonat să-l asigure că punerea sub acuzare a lui Ponta este un gest de forţă unilateral al DNA, făcut fără participarea şi chiar fără acordul SRI;

4.3. Ion Cristoiu întăreşte această teză, referindu-se la declaraţiile ostentative ale lui Bogdan Chireac şi confirmând că se înscrie în practicile SRI lansarea, prin intermediu unor lideri de opinie, a unor poziţionări a serviciului faţă de anumite probleme sensibile.

Cam multe ciudăţenii atitudinale, cam multe abateri de la rutina instituţională, ca să nu ne punem întrebarea: nu cumva toate aceste (aparent) anomalii se înscriu în logica unui joc cu miză foarte mare, conceput special ca să nu fie pe deplin înţeles de poporul votant?

Punând cap la cap cele de mai sus şi altele, neaduse în discuţie aici din lipsă de timp şi spaţiu, impresia este că ne aflăm în faţa unui scenariu de luare în stăpânire a ţării de către o forţă neomologată democratic prin vot direct dar dispunând de mijloacele şi resursele necesare pentru a prelua toate pârghiile şi a controla totul, fără a fi ea însăşi supusă vreunei cenzuri reale.

Aţi înţeles, desigur, că mă refer la SRI.

Anomalia 4, explicată mai sus, mi se pare argumentul cheie în emiterea acestei teorii. Un serviciu secret care se străduieşte cu atâta obstinaţie şi risipă de resurse să comunice că el nu a fost prezent acolo, cu siguranţă că a fost. Ba, chiar mai mult, a avut un rol decisiv şi tocmai asta vrea să ascundă.

Planul, în rezumat, este următorul: înscenăm, cu mâna DNA, o punere sub acuzare a primului ministru al României. Acţiunea este de două ori utilă: întâi ca diversiune menită a îngropa “cazurile Rarinca” şi “insurecţia judecătorilor”, ambele devenite extrem de periculoase în ultima vreme, apoi ca o capcană pentru Klaus Iohannis care, dorindu-şi foarte mult un guvern al său, va încuviinţa tacit îndepărtarea lui Victor Ponta chiar şi printr-o metodă nu tocmai constituţională.

Capcana, pentru preşedintele Iohannis, constă în faptul că metoda “nu tocmai constituţională” pe care o va cauţiona, va putea fi foarte uşor incadrată, la momentul potrivit, în devastatoarea categorie a “loviturilor de stat”. Game, set and match!

Ar putea fi făcut şi pus în aplicare un astfel de plan diabolic, de prins la butoniera unui serviciu secret, printr-un şantaj teribil ca acesta, un ditamai preşedintele de republică? Iată că da. În câţiva paşi:

a) atragerea, de partea ideii că Ponta trebuie înlăturat cu orice preţ, a lui Eduard Helvig, omul de încredere al lui Iohannis în SRI;

b) convingerea DNA să ia pe cont propriu iniţierea complotului, să dea loviturii de stat o aparenţă cât mai digerabilă de către popor, cel mai bine aceea a luptei anticorupţie;

c) determinarea lui Klaus Iohannis de a se abate pentru o clipă de la lentoarea lui reflexivă şi de a intra în joc efectiv, măsurabil, decisiv, convins că asta e calea de acţiune corectă şi fără cea mai mică bănuială că ar putea fi acuzat, mai târziu, de complicitate la lovitură de stat. Cred că persoana care l-a convins să ceară public şi repetat demisia lui Ponta, susţinând ca asta ar fi singura soluţie bună pentru ţară (când în realitate este exact pe dos) a fost chiar Eduard Helvig. Nu din trădare ci pentru că el însuşi a fost intoxicat de servicii.

d) organizarea unor mişcări de stradă împotriva lui Victor Ponta, ca şi cum acestea ar fi efectul în masă a discursurilor preşedintelui Iohannis. Iată contribuţia materială a preşedintelui la puci. El nu doar a cerut demisia premierului, el a şi fost combustia necesară maselor dezlănţuite.

Singurele obstacole (deocamdată) în calea ducerii la bun sfârşit a acestui plan diabolic sunt Victor Ponta şi Parlamentul României. Lor ar trebui să le mulţumească azi Klaus Iohannis că încă nu s-a închis uşa coliviei în spatele lui, că încă mai are timp să iasă din capcana ce i-a fost întinsă. Totul este să se poată elibera la timp din tentaculele ce încearcă să-şi definitiveze priza în jurul lui şi să încerce o evadare în direcţia poporului care l-a ales, singurul ce l-ar mai putea, la o adică, face un preşedinte liber şi patriot.