Să ne amintim: Prutul este încă acolo!

Scris de **Admin** Joi Iun 08, 2017 10:01 am

Pe dată de 22 iunie 1941, Ion Antonescu ordona trupelor româneşti începerea Războiului de Reîntregire a României prin celebrul sau Ordin „Ostaşi, va ordon: treceţi Prutul! Sdrobiti vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiti din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbuna a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre !". A însemnat o luptă pentru reîntregirea naţiunii după ce în iunie 1940 s-au pierdut Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herța în urmă ultimatumului sovietic, în august, jumătate din Transilvania a fost cedată Ungariei şi în septembrie Cadrilaterul, Bulgariei. Visul României Mari a rezistat doar 20 de ani. În acel moment, aliaţii României nu erau în niciun moment capabili să îşi onoreze promisiunile. Franţa fusese învinsă fără echivoc, iar trupele englezeşti fuseseră retrase înapoi în Anglia pentru a nu fi capturate de armata germană, statele din Înţelegerea Balcanică respectiv Iugoslavia, Turcia şi Grecia nu au răspuns prompt apelului de ajutor dat de România. Un caz special, totuşi ar fi Turcia care s-a declarat capabilă să intervină militar împotriva U.R.S.S., dar nu mai conta datorită precipitării alarmante a evenimentelor. După abdicarea regelui Carol al ÎI-lea în favoarea fiului sau Mihai I, puterea de facto îi revine generalului Ion Antonescu care s-a aliat cu Germania. Atunci, această era cea mai sănătoasă şi, de fapt, unică şansă a României pentru reîntregirea naţională.O alianţă cu U.R.S.S. împotriva Germaniei pentru recuperarea Transilvaniei şi Cadrilaterului era imposibilă în contextul în care ameninţările la graniţa din partea sovieticilor erau în continuare din ce în ce mai accentuate şi mai ales că România atât şi Polonia au acţionat ca un tampon în răspândirea comunismului sovietic. Încă o speranţa o reprezenta Războiul de Iarnă dus de finlandezi împotriva Armatei Roşii invadatoare din noiembrie 1939 până în martie 1940 în care sovieticii s-au dovedit incapabili de a înfrânge rezistenţă finlandeză, pierderile acestora fiind însumate la aproape un million, în timp ce Finlanda a pierdut aproape 25.000 de soldaţi. Se spune că un general rus după război a comentat asupra situaţiei „Am câştigat suficient pământ pentru a ne îngropa morţii". Toate aceste condiţii erau favorabile intrării în război de partea Germaniei şi pe dată de 22 iunie armatele germane, româneşti, ungureşti, slovace, italiene şi finlandeze au deschis un front de 2.800 de kilometri împotriva U.R.S.S. în cea mai mare conflagraţie din întreagă istorie.

Pe dată de 5 iulie, armata română eliberează oraşul Cernăuţi în aplauzele oamenilor şi pe 16 iulie oraşul Chişinău. După victoriile împotriva sovieticilor şi recuperarea teritoriilor anexate a apărut întrebarea dacă trebuie continuat războiul. Ion Antonescu după insistenţele lui Adolf Hitler decide să meargă mai departe cu această alianţa, chiar dacă o parte a populaţiei era împotriva şi printr-o scrisoare adresată Führer-ului pe 31 iulie, îl asigura de sprijinul României numai dacă această va însemna regândirea atitudinii germane faţă de Dictatul de la Viena şi a Tratatului de la Craiova, în urmă căruia s-a pierdut Ardealul şi Cadrilaterul. Din pacate, cursul războiului a intrat pe un alt fagaș și odată cu înfrângerea de la Stalingrad, armatele germană și română s-au aflat în retragere tactică continuă până în anul 1944, când linia frontului a ajuns din nou pe Nistru. În mai, a fost Bătălia de la Târgu-Frumos şi în august şi septembrie „Operaţiunea Iaşi-Chişinău" care a grăbit ieşirea României din Axa prin lovitura de stat din 23 august 1944 (trădarea regelui Mihai şi predarea, în plin conflict militar, a comandantului de facto al Armatei Române - n.r.). Practic, prin ordinul generalului Antonescu din 1941 s-a pus în mişcare un lanţ de evenimente ce invariabil ne afectează şi astăzi, degeaba există discuţii despre ce s-ar fi întâmplat pentru că orice am fi făcut tot rău am fi ieşit. Exemplul Poloniei este cel mai bun; ţară care a luptat împotriva invadatorilor săi de la bun început şi totuşi asta nu a împiedicat să fie secţionată de U.R.S.S. şi Germania sau să fie instaurat un regim comunist după sfârşitul războiului. Acolo unde cizma rusească a păşit, nu a mai plecat.

Din păcate, aceasta continuă. Apatia şi indiferenţă poporului transmisă de la conducerea ţării care face tot posibilul să subjuge legile şi democraţia pentru interesele proprii reuşeşte doar în a şterge demnitatea şi respectul nostru de sine ca naţiune! Trecutul trebuie amintit şi comemorat mai ales un astfel de moment marcant ce a însemnat implicarea României într-un conflict ce a luat viaţă a peste 60 de milioane de oameni şi a redus Europa la ruină. Trecutul acesta conturează personalitatea poporului şi oricât de dureros ar fi trebuie să îl privim în faţă. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat după instaurarea regimului comunist sau ce a fost impregnat în memoria românilor de istoria subordonată intereselor sovietice ne-am arătat nou înşine în iunie 1941 acolo pe Prut că avem determinarea în a ne face dreptate, am arătat că putem să ne împotrivim împotriva unui inamic oricât de mare pentru a ne proteja poporul care suferea dincolo de graniţe. Aşa că noi acum de ce uităm sacrificiul lor?

SURSA