„Tâmpeniile“ domnului Tudose și drumul neabătut spre eșec

Scris de **Admin** Mier Iul 26, 2017 5:04 am

http://revista22online.ro/70264530/tmpeniile-domnului-tudose-i-drumul-neabtut-spre-eec.html

Întreaga concepție care a stat la baza mult veneratului program de guvernare se dovedește eronată, dacă nu frauduloasă.Domnul prim-ministru s-a supărat duminică seara pe opoziție, pe care a acuzat-o de „iresponsabilitate din punctul de vedere al interesului național“pentru că ar fi avertizat că guvernul riscă să rămână fără bani de salarii și de pensii, și a proclamat nervos că este ultima oară când răspunde unor astfel de „tâmpenii“. Dar adevărul este că deja guvernul nu mai are bani pentru salarii sau, mai exact, pentru salarii în plus în sectorul bugetar, pentru că a înghețat angajările în administrație și se apropie foarte repede de fundul sacului cu pensii, altfel nu ar fi impus prin ordonanță o cotă de CAS obligatorie, indiferent de venit. Dacă ar fi avut bani suficienți, miniștrii guvernului PSD nu ar fi adus în discuție în mod repetat chestiunea pensiilor speciale și nu ar fi dat târcoale ca rechinii pilonului al II-lea.

PSD și-a dat termen până la 1 octombrie să „unifice“ legislația privind pensiile, dar nimeni nu știe exact ce se va ascunde sub unificare. Singurii care par siguri că noua lege a pensiilor nu le va aduce nimic bun sunt angajații din zona „instituțiilor de forță“ – poliție, armată, servicii –, beneficiari de pensii speciale, care se pensionează în masă generând probleme serioase în structurile de securitate națională. Tudose însuși a vorbit despre o „hemoragie“ de cadre din structurile militare, iar ministrul Apărării a solicitat explicit în ședința de guvern menținerea actualelor prevederi legale în privința pensiilor militare. Dar, dacă guvernul nu taie de la pensiile speciale ale militarilor și cu siguranță nu va tăia de la pensiile speciale ale politicienilor sau diplomaților, atunci trebuie să găsească bani în altă parte. De aceea, naționalizarea pilonului al II-lea este foarte probabilă ca măsură disperată de confiscare a unor sume destinate pentru satisfacerea nevoilor de moment ale statului. Altfel, va trebui să continue să se împrumute mai mult decât o face acum pentru a plăti pensii și salarii, ceea ce reprezintă o cale sigură către faliment. Așa că, dacă „tâmpeniile“ se emit undeva, atunci la guvern și la PSD se emit.

Cum e posibil ca economia să înregistreze o creștere de 5% și, în același timp, guvernul să aibă un deficit de 3,2%, conform Eurostat, în creștere accelerată? Cum e posibil să se împrumute ca să plătească salarii, pensii și alte datorii, pentru că, de vreme ce investițiile de stat au fost practic suprimate, acolo se duc banii împrumutați? Răspunsul guvernului – atât sub Grindeanu, cât și sub Tudose – a fost că s-a colectat prost. De aceea s-a cerut capul președintelui ANAF și, în cele din urmă, Dragnea a fost nevoit să cedeze și să accepte ca omul impus de el în fruntea Fiscului să fie schimbat. Unii văd în acest pas în spate o înfrângere pentru Dragnea, un semn că pierde guvernarea din mână și că în final va pierde și partidul. Tudose pare să creadă că, dacă Fiscul va strânge și mai mult lațul în jurul contribuabilului, atunci problemele se vor rezolva. „Măsurile de disciplină economico-financiară“ și „o muncă mai intensă, mai asiduă a celor de la ANAF“ reprezintă soluțiile lui Tudose pentru „echilibrarea bugetară“. De echilibru însă nici nu poate fi vorba, cel mult de o revenire sub pragul de 3%, dar până și acest obiectiv este îndoielnic, pentru că nu s-a întâmplat niciodată ca ANAF să treacă de la performanțe execrabile la excelență numai prin schimbarea șefului, asta dacă s-o fi apropiat vreodată de așa ceva. ANAF nu pare să fie eficientă decât atunci când calcă redacțiile publicațiilor care îl deranjează pe Dragnea, nu când e să strângă bani adevărați la buget.

Problema mai profundă este însă alta. Întreaga concepție care a stat la baza mult veneratului program de guvernare se dovedește eronată, dacă nu frauduloasă. Creșterile masive de salarii în domeniul bugetar, inclusiv creșterea salariului minim și a pensiilor nu au adus nici veniturile scontate, nu au îmbunătățit perspectivele unei dezvoltări accelerate și cu siguranță nu au adus „schimbarea de model economic“ de care se tot vorbește. Perspectiva unor salarii potențial mai mari nu i-a convins pe românii din străinătate să se întoarcă și nici pe cei de acasă să nu plece. Dimpotrivă, arbitrariul politicilor guvernamentale și incertitudinea economiei private a accelerat exodul forței de muncă spre Occident în ultima jumătate de an. Investiții nu se fac pentru că nu sunt bani, forța calificată de muncă emigrează, iar cea necalificată fie muncește la negru, fie se mulțumește cu ajutoarele sociale de la stat. Investitorii renunță la afaceri atât pentru că statul le este ostil, dar și pentru că nu au cu cine să își crească afacerea. Or, asta este definiția declinului, nu a dezvoltării pe care ne-o vântură PSD pe la televizor.

Din pură inepție și calcul meschin, Dragnea a mizat viitorul țării la un pariu pe care l-a pierdut. Acum, pare că se încearcă contracararea efectelor dezastruoase ale acestui pariu prin îndepărtarea treptată și a lui Dragnea de la vârful deciziei. Abandonarea impozitelor pe cifra de afaceri de către Guvernul Tudose este un alt semn că Dragnea va trece sau va fi trecut discret în planul al doilea. Dar este puțin prea târziu. Inepția triumfalistă și suficientă a lui Dragnea va fi înlocuită cu inepția rudimentară și bolovănoasă a lui Tudose, dar esența politicii PSD va rămâne aceeași, iar drumul spre eșec va fi „neabătut“, cum le place comuniștilor să spună.