AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

ANALIZĂ. Cutremurul Shhaideh. Ce-o leagă de Dragnea, care tuna zilele trecute că "trebuie să rămână în guvern"

In jos

ANALIZĂ. Cutremurul Shhaideh. Ce-o leagă de Dragnea, care tuna zilele trecute că "trebuie să rămână în guvern" Empty ANALIZĂ. Cutremurul Shhaideh. Ce-o leagă de Dragnea, care tuna zilele trecute că "trebuie să rămână în guvern"

Mesaj Scris de Admin Vin Sept 22, 2017 10:43 pm

Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală de procurorii DNA. E un moment critic pentru Liviu Dragnea, din cel puţin două puncte de vedere - penal şi politic. Primul rămâne de competenţa procurorilor anticorupţie să-l desluşească, pe cel de-al doilea îl putem noi lămuri mai jos.La nici două săptămâni după euforia declanşată de câştigarea alegerilor parlamentare din 11 decembrie, Liviu Dragnea era deja negru de supărare. "O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine, deocamdată, dar în același timp nici nu pot să arunc de pe umeri o responsabilitate uriașă dată de un vot popular masiv, o răspundere care e a mea în primul rând", spunea liderul PSD, parcă înghiţindu-şi fiecare cuvânt. "Această demnitate" trimitea, bineînţeles, la funcţia de premier al României.
Gândul începuse probabil să-l macine încă dinaintea afişării rezultatelor oficiale, dar la fel de probabil e şi faptul că, până în ultima clipă, nu se şi împăcase definitiv cu ideea, că s-a mai agăţat de speranţe, că s-a lăsat ispitit să negocieze, că şi că, şi că... Cel puţin, aşa s-ar deduce din celelalte vorbe spuse, tot atunci, pe marginea subiectului: "Aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcția de prim-ministru în Guvernul României. În același timp, am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui României și, în plan principal, nu secundar, de o lege în vigoare". 
Confruntat cu acest peisaj potrivnic, liderul PSD s-a repliat. Viteza cu care a găsit înlocuitor pentru Cel-De-Neînlocuit, ca şi neechivocul cu care şi-a exprimat încrederea în respectivul surogat indicau că soluţia de avarie era totuşi la îndemână, fiind din timp pregătită şi, cel puţin din perspectiva calculelor dramatice pe care şi le făcuse, că numele nu fusese ales la întâmplare.
Aşa a apărut Sevil Shhaideh în cărţile politicii mari, ca propunere de premier pentru noul guvern format în jurul PSD. 
Mai jos, o scurtă cronologie a declaraţiilor liderului social-democrat, dar şi o evaluare rapidă a poziţiei rezervată lui Sevil Shhaideh în structura guvernamentală, ambele ilustrând importanţa personajului Shhaideh în viaţa politică a lui Liviu Dragnea. Poate, cine ştie, detalii cu valoare documentară în acest sens vor veni la un moment şi direct, chiar de la cei doi.
Decembrie. Aici împărţim apele în două momente relevante, un soi de Înainte şi După.
Înainte, adică ziua în care Dragnea a anunţat că are de gând s-o instaleze şefă la Palatul Victoria. Marea Şefă. Iată, deci, ce zicea Liviu Dragnea atunci: "Am spus că va fi un om care arată bine. Sunt consecvent (...). Cu doamna Sevil Shhaideh eu am lucrat preţ de 13, 14 ani în diverse asociaţii ale autorităţilor locale, am lucrat împreună la iniţiative legislative. Era pe cealaltă parte a baricadei când ne luptam cu guvernul. Este un om în care eu am foarte mare încredere, de fapt a fost singura în care am avut încredere din interiorul PSD că poate pune în practică acest program de guvernare pentru care eu am răspunderea maximă".
După, adică ulterior anunţului făcut de presedintele Klaus Iohannis, cum că respinge prima propunere pentru Palatul Victoria, în persoana lui Sevil Shhaideh. Cuvinte cheie: "stupefacţie", "sistem ocult", "securistoid", "suspendare", etc. Astfel, după ce a admis că a "am urmărit şi noi cu stupefacţie anunţul preşedintelui", Dragnea a intrat cu bocancii în subiect: "Dacă în urma acestei analize pe care o vom face rapid, vom ajunge la concluzia că e bine să-l suspendăm pe președinte, nu voi avea nicio ezitare. Ne gândim la creearea unei comisii care să analizeze dacă gestul președintelui este constituțional".
August. "M-am uitat pe evidența prezentată și de vicepremierul Ciolacu și de doamna vicepremier Shhaideh, sunt doar două sau trei locuri unde sunt în curs de realizare, dar sunt în grafic".
Septembrie. Dragnea, cam iritat, chiar săptămâna asta: "Nu. Din partea partidului nu (adică nu e propunere - n.r.) şi eu în Parlament nu aş vota-o, dintr-un motiv foarte simplu: trebuie să rămână în guvern. Şi vă spun foarte sigur că Sevil Shhaideh nu are acest gând. De unde a apărut această informaţie? Şi cu ce scop? Până în 2011 se făceau în Parlament negocieri politice, erau nişte cutume pe care le-a rupt PDL la vremea aia. Cine vrea să-şi depună documentele pentru Curtea de Conturi - sunt 6 posturi acolo - îi invit să le depună la Parlament, parlamentarii îi vor audia în comisii şi îi vor vota. Deci, nu vreau să fac negocieri politice, le-am spus-o colegilor mei".
Dar acestea sunt doar câteva din declaraţiile care spun deja suficient de mult despre apropierea dintre cei doi.
După cum zicea însuşi Dragnea, care i-a şi fost martor la căsătorie, "a fost singura în care am avut încredere din interiorul PSD că poate pune în practică acest program de guvernare", "cu doamna Sevil Shhaideh eu am lucrat preţ de 13, 14 ani în diverse asociaţii ale autorităţilor locale, am lucrat împreună la iniţiative legislative".
Nu întâmplător, chiar dacă Liviu Dragnea nu a reuşit să o pună şefa Executivului, tot a izbutit să o plaseze în fruntea ministerului pe care la un moment dat el însuşi l-a condus, cel al Dezvoltării. Care la drept vorbind, nu e un minister, ci o conductă de bani total netransparentă, umflată cu zeci de miliarde de lei de la buget şi pusă în slujba Partidului. Partid pe care Dragnea îl controlează azi ca nimeni altul.
Nu întâmplător, chiar dacă nu a reuşit să o pună şefa Executivului, tot a izbutit să o plaseze în organigrama Guvernului astfel încât să fie conectată la marile proiecte ale liderului PSD: Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, ori Codul Administrativ (tangent cu modificarea legii care l-a ţinut pe Dragnea departe de Palatul Victoria).
Nu întâmplător, atunci când a trebuit să demisioneze din fruntea Ministerului Dezvoltării, Liviu Dragnea i-a pasat funcţia lui Sevil Shhaideh.
Nu întâmplător, Sevil Shhaideh s-a numărat printre ţintele critice intrate în vizorul lui Sorin Grindeanu atunci când Liviu Dragnea a început operaţiunea de evacuare din Guvern a premierului devenit rebel.
Şi probabil că nu întâmplător, Sevil Shhaideh a ajuns să fie pusă azi sub urmărire penală într-o poveste sulfuroasă al cărei cap de afiş riscă să fie tocmai Liviu Dragnea. O poveste de proporţii, din câte pare deja.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum