Ponta nu se mai întoarce în România.

Scris de Marco_polo2013 Joi Iun 25, 2015 5:05 am

Motto: Cum e sacul, așa și peticul.

În acest moment Victor Ponta mai e doar un bidon de informații cu robinetul spart ce face autostopul în căutare de protecție la Istanbul. În context, ar fi mai degrabă dezirabil ca statul român să asigure recuperarea acestuia cât mai curând posibil înainte să o facă alții, spre binele lui Ponta dar și al camaradului său de arme geamăn, Sebastian Ghiță, un alt proaspăt incapacitat ajuns în poziția lui Ponta: poziția sifonului disperat.

Problema zero a lui Ponta și a celor la care duc firele împletite în nodul din gâtul exilatului e generată de principala slăbiciune structurală a profilului în cauză: Victor Ponta nu rezistă sub tensiune și toți cei interesați știu acest lucru. În absența păpușarilor ce l-au obișnuit cu măsluirea permanentă a cărților în favoarea sa, Victor Ponta nu e capabil să se descurce de unul singur și nu va rezista în arest ori în condiții de detenție. Dacă se va întoarce în România, Victor Ponta o va face doar din frică și pentru că a ales să-și facă viața mai ușoară, atât cât mai e posibil în acest moment.

Din această perspectivă, devine inteligibilă starea de prostrație melancolică în care s-a aflat Victor Ponta în cursul escalei sale la Baku căci, dincolo de ultimul avion spre libertate (limitată) în care acesta s-a îmbarcat imediat după votarea moțiunii de cenzură, Victor Ponta privea, printre altele, spre familia abandonată conștient și spre viitorul care tocmai a încetat să mai existe. Nu a fost ușor pentru Victor Ponta să-și vadă ultima carte a ordonanței de urgență împotriva DNA tăiată prin refuzul ministrului justiției și al vicepremierului de a se arunca în aer pentru și împreună cu inconștientul premier inculpat, actualmente autosuspendat din funcție. Însă orice alt deznodământ ar fi fost inacceptabil pentru România.

*

Dincolo însă de problemele imediat-penale ale gemenilor Ponta-Ghiță, persistă încă în România un model de comportament prost și extrem de păgubos, model ce va fi eradicat la nivel instituțional doar printr-un dureros și exemplar tratament de dezvățare și dezintoxicare aplicat din interior de acele instituții ale statului ce își înțeleg corect propriile responsabilități conform Constituției.

Acest tip de comportament poartă numele de obediență în fața ordinului ilegal al superiorului, iar de departe cel mai devastator exemplu îl reprezintă pasivitatea și complicitatea cu care diverșii actori colectivi și individuali angrenați în sistemul de pârghii instituționale ale statului român privesc și se raportează la ordonanțele de urgență emise abuziv prin încălcarea condițiilor excepționale prevăzute în Constituție.

Până când nu se va consolida o practică de rezistență instituțională, urmată de înlăturarea, inclusiv din Constituție, a efectelor imediate prin care aceste abuzuri legislative flagrante permit intervenția fulgerătoare a executivului asupra status-quo-lui legislativ aprobat de Parlament și asupra procedurilor aplicabile în România în sensul cel mai larg, nu se va putea vorbi de stat de drept consolidat în România.

Din această perspectivă, rămâne permanent îngrijorătoare fractura logică în care se află gândirea și cultura juridică a românilor avizați atunci când trebuie să genereze o reacție față de abuzul flagrant reprezentat de intrarea imediată în vigoare a unei ordonanțe de urgență ce excede în mod evident limitele cadrului prevăzut în Constituție. În regulă generală, din vara lui 2012 încoace, dilemele sunt mai mereu prezentate ca imposibile iar lamentările sunt nesfârșite, însă în realitate soluțiile sunt simple, în spiritul Constituției și la îndemâna tuturor, chiar dacă litera imperfectă a Constituției pare a nu oferi actualmente cadrul de rezistență necesar și suficient pentru contracararea unor asemenea abuzuri ale puterii executive din România.

Pentru claritate, este suficientă testarea prin amplificare la absurd a modelului precar însă aparent necontestat în prezent în România, potrivit căruia guvernul poate emite cu impunitate ordonanțe de urgență ce intră imediat în vigoare și produc efecte ireversibilechiar dacă acestea exced în mod evident limitele prevăzute de Constituție și chiar dacă acestea vor fi ulterior anulate de Curtea Constituțională.

Potrivit practicii găunoase validate de modelul mai sus menționat, guvernul ar putea emite, spre exemplu, o ordonanță de urgență prin care hotărăște desființarea Curții Constituționale cu efect imediat și implementarea acțiunii de către agenții de ordine publică ai statului în următoarele 48 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial, aflat în subordinea directă a guvernului.

Dacă Avocatul Poporului, impus de guvern în parlament, nu sesizează Curtea Constituțională, aceasta din urmă se află, procedural și teoretic, în imposibilitate de a statua asupra ordonanței și, drept urmare, va fi desființată, inclusiv fizic, de agenții de ordine publică trimiși de guvern pentru evacuarea sediului Curții Constituționale și legitimarea cetățenilor ce încă se mai cred judecători constituționali și ocupă cu ilegală impertinență o clădire aflată în proprietatea statului reprezentat de guvern.

Or, dincolo de caracterul aberant al unei astfel de situații, și dincolo de faptul că un număr semnificativ de acte și acțiuni în formă de tentativă, mai mult sau mai puțin echivalente cu modelul de mai sus, au fost sistematic executate ori planificate în diferite versiuni și variante de guvernele ultimilor trei ani și de majoritatea parlamentară ce a susținut respectivele guverne, o astfel situație nu poate și nu trebuie să aibă decât un singur răspuns:

(a) din partea actorilor instituționali vizați de astfel de acțiuni de anihilare instituțională – rezistența și refuzul de a recunoaște autoritatea unui act de autoritate neconstituțional și nelegal (chiar dacă acesta poate fi aparent legal în plan procedural);

(b) din partea agenților puterii publice însărcinați cu executarea unor astfel de acte abuzive – refuzul de a executa un ordin ilegal al superiorului ierarhic/instituțional, cu corolarul căparticiparea la ori pasivitatea față de executarea unor astfel de acțiuni va fi ulteriorconsiderată complicitate și participare la acte de subminare a ordinii constituționale.

O ilustrare concretă, de manual, și utilă prin analogie, a protocolului de acțiune în cazul refuzului de executare al unui ordin ilegal al superiorului se regăsește în cazul acțiunilor din teatrele de război, în contexul special al infracțiunilor ce reprezintă crime de război.

Dacă, spre exemplu, un pluton de recunoaștere aflat într-o patrulă de recenzare a populației locale într-o zonă de insurgență, se confruntă cu un atac izolat/o ambuscadă, soldat(ă) cu victime în rândul plutonului, iar comandantul plutonului ordonă represalii și execuții în rândul populației civile locale, fiecare soldat din cadrul plutonului, în frunte cu adjunctul comandantului ce emite un astfel de ordin ilegal și criminal, au datoria de a refuza executarea unui astfel de ordin și de a lua măsurile necesare pentru înlăturarea de la comandă a acestuia din urmă, inclusiv prin incapacitarea (temporară ori permanentă) a acestuia în cazul în care se transformă într-un pericol direct și imediat pentru securitatea subunității respective și a misiunii acesteia.

Aceasta fiind teoria, diferența dintre practică și teorie se complinește în final, în armatele civilizate, prin trimiterea în fața curții marțiale ori, după caz, a instanțelor penale internaționale. Însă nimic din cele de mai sus nu poate ține locul discernământului, precum și curajului și determinării de a rezista unui ordin ilegal, pe care militarii sunt obligați să le manifeste atunci când se găsesc în teatrul de operațiuni. Chiar și în situații critice, chiar și când viața le este în pericol.

* * *

Post scriptum: O nouă majoritate pentru Lege și un guvern pentru români, nu pentru oligarhi.

Odată cu autoevacuarea din țară pe termen (mult prea) vag definit a premierului urmărit penal Victor Ponta, devine din ce în ce mai clar că actuala stare de lucruri nu mai poate continua neschimbată până la alegerile programate la termen în 2016. Fie se generează premisele necesare pentru alegeri anticipate în toamna lui 2015, organizate de un guvern intermar din care Victor Ponta nu mai face parte, fie se generează o nouă majoritate în parlament ce își asumă: (i) ori un guvern politic de uniune națională (fără PSD, însă) până în 2016, ori (ii) un guvern tehnocrat (de preferat), neutru și în interes național, până la aceeași dată. Acesta din urmă ar oferi și un binemeritat și util timp de respiro partidelor parlamentare în vederea pregătirii alegerilor din 2016 fără sabotarea constantă (cu rea voință ori din prostie pură) a intereselor românilor și a statului român de după 2016. Jocul de-a guvernarea practicat de premierul Ponta în ultimele luni nu mai poate fi nici cauționat și nici susținut de către acea parte din clasa politică românească ce își mai dorește să mai aibă un viitor și după 2016. Creativitatea politicienilor din actualul parlament are tot interesul să se manifeste la cote maxime și cu accente susținut majoritare căci, la starea actuală a lucrurilor în România, domniile lor sunt doar niște umbre ce trăiesc pe timp împrumutat de la alții și, nu în ultimul rând, de la poporul român suveran.

http://www.contributors.ro/administratie/victor-ponta-nu-se-mai-intoarce-in-romania-%C8%99i-cateva-clarificari-legate-de-spiritul-constitu%C8%9Biei/