"Elogiu Transilvaniei" de Mircea Eliade

Scris de **Admin** Joi Noi 23, 2017 2:24 am

Simplul fapt că Transilvania a rezistat aproape o mie de ani – este un miracol. Dar eu nu cred că este vorba numai de o simplă rezistentă pasivă. Transilvania nu a supravietuit numai tuturor frământărilor istorice din jurul si dinlăuntrul ei. transilvania a continuat să crească, să rodească, să-si justifice drepturile istorice si geografice printr- un anumit stil de viată spirituală si culturală. Mărturisesc din capul locului că am o nesfârsită admiratie pentru transilvăneni, si în general pentru toti românii de dincolo de munti. Îi admir mai ales pentru adâncimea vietii lor morale, pentru demnitatea lor românească, pentru bărbătia lor dârză si dreaptă. Sunt atât de exasperat de desteptăciunea bucurestenilor, de smecheria muntenească si de melancolia moldovenească – încât ador naivitatea, cumintenia si puritatea românilor “de dincolo”. Cred că stilul lor de viată sufletească salvează în bună parte superficialitatea si scepticismul de doi bani al regătenilor. transilvania a fost secole de-a rândul centrul idealului românismului. Acum, după Unire, ar fi putut ajunge centrul de regenerare si dinamizare al unei Românii întregi si responsabile. Niciodată nu vom uita stupiditatea politicianismului român dintre 1919 – 1930, care a trimis în provinciile alipite toată zgura mahalalei si toate lăturile partidelor. Nici o pedeapsă nu va fi prea crudă pentru acei criminali inconstienti ai politicii românesti, care au îngăduit să treacă 18 ani de la Unire, fără ca să cimenteze definitiv apropierea sufletească de acesti frati mai curati si mai întelepti. Ar fi trebuit să trimitem în provinciile alipite toate elitele culturii si administratiei românesti. Ar fi trebuit ca astăzi, în 1936, să nu existe liceu ardelenesc fără profesori excelenti din Regat, si să nu existe sat de granită fără cazarmă si bibliotecă. Dacă, imediat după Unire, politica românească ar fi fost condusă de fanatici nationalisti – astăzi Transilvania ar fi fost un paradis înarmat. Noi ne-am multumit cu declaratii platonice si manifestatii politice. Nu stiu câti sefi politici din România Mare au înteles capacitatea de rezistentă si de creatie a Transilvaniei; câti dintre ei au pătruns adânca semnificatie a unei culturi românesti evoluând alături cu două culturi net superioare si totusi întrecându-le. Simplul fapt al muzicii românesti din transilvania – care îsi păstrează originalitatea, desi e înconjurată si amenintată de atâtea influente – este un fenomen spiritual care trebuie să dea de gândit unui om de stat. Există în Transilvania o extraordinară cantitate de energie pe care politica românească de astăzi n- a dezlăntuit-o si n-a canalizat-o. Sunt acolo oameni care au în sângele lor secole de prigonire si primejdie; oameni care sunt obisnuiti din mosi strămosi să spună adevărul cu orice risc. Oameni a căror viată are un singur sens: lupta. Si în celălalte provincii românesti lupta a fost si a rămas un instrument favorit “elitelor”. Dar în Transilvania lupta a avut întotdeauna un caracter istoric; se apăra fiinta unui neam – nu se cucereau privilegiile unei clase sau voturile unui partid. O luptă politică în vechea Transilvanie – însemna o revolutie, cu riscurile ei: temnita, moartea. Oamenii care veneau la întrunirile politice, îmbrăcau cămasa mortii. Cea dintâi revolutie socială din Europa au făcut-o trei români de dincolo: Horia, Closca si Crisan. Cel mai mare mit politic al României moderne l-a creat Avram Iancu. Politica însemna [mult], pentru Transilvania, dar de aici si până la primejduirea “românismului”, mai e cale lungă. Cum am putea noi crede că un neam ofensiv si creator ca neamul românesc poate fi primejduit de cineva? Numai gândul acesta e umilitor. Numai ideea că trebuie să luăm “măsuri de pază”. Nu-si dă nimeni seama că tăria românismului stă tocmai în dispretuirea oricăror măsuri de pază? Să încercăm să privim lucrurile istoric, nu politic. Si istoric, nu ne poate fi teamă de nimic. Atât timp cât energiile creatoare românesti n-au secat, nu ne pasă. Evreii au dreptul să se agite, pentru că destinul lor e să-si demonstreze existenta prin cele mai tragice eforturi omenesti. Ei se pot considera persecutati, pentru că asta îi ajută să supravietuiască. Noi nu avem nevoie de intransigentă si intolerantă, vicii străine structurii noastre. “Românismul” n-are nici un rost creator în politică. El există în istorie, si asta e deajuns.

[În Vremea, an VIII, 5 mai 1935, nr. 386, p. 3, Sursa]