Fum şi miros de tămâie…

Scris de **Admin** Joi Dec 14, 2017 10:37 pm

http://www.ziarulnatiunea.ro/2017/12/15/fum-si-miros-de-tamaie/

Despre cineva care „sare calul”, exteriorizându-se public în afara limitelor normalităţii, se spune că este „dus cu pluta”. Drept este, plutele nu mai sunt la modă, însă „ducerea cu pluta” a rămas la fel de actuală ca şi acum un veac sau mai multe, fie că se întâmplă la Cotroceni, la Parlament (cazul spectacolului public de circ din 11 decembrie a.c.), la Palatul Victoria, în pieţele publice, la mitinguri şi proteste, – cu sau fără bluză roşie -, asta ca să ne referim doar la manifestările colective. De când s-a anunţat oficial că senectutea sa Mihai şi-a pierdut cetăţenia pământeană, plecând pe alte tărâmuri, „plutaşii” au sărit calul. Unul, dus rău de curent, a cerut B.O.R. să facă nefăcute: să canonizeze un nevrednic! Doamne, mare Ţi-e grădina şi mulţi „plutaşi” o mai populează!

Din câte cunosc, apanajul minunilor nu este zona lucrativă a slujitorilor bisericii. Misiunea lor pământeană este limitată la educarea poporului în spiritul învăţăturilor şi poruncilor Domnului, la iertarea micilor păcate lumeşti şi… cam atât. Vindecarea săriturilor peste cal ale „plutaşilor” se înscrie în atribuţiile slujitorilor lui Esculap… câţi au mai rămas ne-emigraţi după 1990. Mulţi, puţini, buni sau malpraxişti (şi aici „grădina” e mare), jurământul le cere să se preocupe de vindecarea celor betegi, inclusiv a celor cu minte de „plutaş”. Ar fi de zis câte ceva şi despre paraziţii cu blazon ai sfârşitului de veac al XIX-lea şi cel de-al XX-lea. Să-i luăm pe rând:
– Karol Eitel Friedrich-Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen zis şi Carol I (1881-1914) – rege al cupidităţii, înavuţirii şi zgârceniei;
– Ferdinand-Victor-Albert-Minrad von Hohenzollern-Sigmaringen zis şi Ferdinand I (1914-1927) – personaj fără personalitate, dar singurul care a ţinut cont că era rege al românilor;
– Karol Eitel fără drept la „von Hohenzollern-Sigmaringen”, zis şi Carol al II-lea (1930-1940) – dezertor, aventurier şi escroc de mare anvergură;
– Mihai Eitel, şi el fără drept la „von Hohenzollern-Sigmaringen”, zis şi Mihai I (1940-1947) prunc uşor retardat (pe vremea copilăriei sale încă nu se pusese în circulaţie cuvântul), apoi personaj de decor, trădător de ţară şi, după 1990, parazit profitor de bunuri necuvenite ale poporului român, favorit de conjunctură al bugetarilor de la Spitalul Naţional de Psihiatrie.

Ei au fost regii României. Cel puţin aşa se spune, dar dacă ţinem seama de prevederile Constituţiei din 1923, situaţia devine delicată… Conform art. 83 alin. (2) din Constituţia României din anul 1923, „Regenţa va exercita totdeodată şi tutela succesorului Tronului în timpul minorităţii lui” (deci, în acea perioadă Mihai nu a fost rege! – n.a.). În art.82 al Constituţiei din 1923 se stabilea că Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniţi, dar înainte de suirea sa pe Tron, el va depune un Jurământ:”Art. 82 : Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniţi. La suirea sa pe Tron, el va depune mai intâiu în sânul Adunărilor întrunite următorul Jurământ: « Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului »„. Jurământul la care fac referire prevederile imperative ale art.82 din Constituţia României din anul 1923, nu a fost depus de Mihai I, ceea ce conduce la concluzia evidentă că prin nerespectarea prevederilor constituţionale în vigoare la acea vreme, în perioada 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947 Mihai I Nu a fost „Rege al Românilor”. Suirea pe tron era posibilă numai după depunerea Jurământului prevăzut în art.82 al Constituţiei României din 1923.

Ce mai putem spune: patru, Doamne, şi toţi patru… Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne că n-au fost mai mulţi! Nu punem la socoteală halebardierii caselor „regale” şi „împărăteşti” ale lui Iulian, ale lui Cioabă Sr., Cioabele Jr. & Co, cărora, deşi încoronaţi după legile lor, nu le-au putut fi eliberate certificate de „suverani”.

Socotesc necesară pledoaria mea de până aici, pentru înţelegerea celor ce urmează. În înalta sa ne-înţelepciune, un „plutaş” bine lovit cu leuca, a cerut Bisericii Ortodoxe Române ca pe lângă bunurile necuvenite, să fie trecută în inventarul „congelatului” de la Versoix şi aura de sfânt. Motivele invocate ar fi numeroasele minuni înfăptuite de cel care a bântuit planeta peste nouă decenii şi pe care unii – până la trecerea Styxului – l-au numit „ultimul criminal în viaţă” al celui de-Al Doilea Război Mondial: „minunea” de la 23 august 1944, „minunea” de la 30 decembrie 1947, „minunea” tăcerii de şapte decenii, contra renta viageră, „minunea” semnării ticăloasei Declaraţii de la Budapesta din 1989, „minunea” neachitării impozitelor pentru înzestrarea „casei regale” a republicii România cu moşteniri inventate… şi alte asemenea fenomene „patriotice”, paranormale sau „minuni”, pe care nu oricine are harul şi ocazia să le împlinească şi să beneficieze de consecinţe. Toate „minunile” enumerate şi multe altele, de diferite calibre, precum bazaconia cu casa regală a republicii (dar pe asta au făcut-o alţii, deci, nu se pune) l-au motivat pe plutaşul lovit cu leuca să declare: „Judecând suferința surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”. Judecând după suferinţele îndurate de poporul român, pricinuite de la regi încoace, de-a lungul istoriei, ar însemna ca tot Neamul Românesc să fie canonizat! Nici oportunitatea „alteţelor regale” prin care, Mihai, ar putea fi declarat patron şi proprietar al Catedralei Mântuirii Neamului nu m-ar mira. În România iohannist-koveşistă orice este posibil!

Capacităţile creierului rămân învăluite în mister, mesajele subliminale emise fiind cea mai puternica armă a omului; benefică sau malefică, după caz. Ceea ce s-a întâmplat în acest an, la 11 decembrie este un exemplu mai mult decât grăitor despre influenţa activităţii cerebrale asupra propriului organism, dar şi asupra celor din jur. De la tribună s-au emis mesaje a căror forţă uriaşă pot schimba destine, pot ucide sau pot salva. Decesul cetăţeanului Mihai Eitel botezat postdecembrist „de România” a fost transformat în jalnic prilej de navigaţie cu pluta la nivel înalt. Neştiutorii să afle, iar cunoscătorii de istorie să-şi reamintească faptul că Wilhelm al II-lea, Kaiserul Germaniei a interzis Regelui Ferdinand şi tuturor urmaşilor săi ataşarea apartenenţei la dinastia prusacă Hohenzollern-Sigmaringen. „Şoimii patriei”, pre numele lor „Tusea şi junghiul”, deţinători ai funcţiilor de preşedinţi ai celor două Camere de la Spitalul Naţional de Psihiatrie numit „Parlamentul României” şi supuşii lor, slugoii robotizaţi, aleşii fără scrupule ai neamului, au maculat atmosfera sărbătorilor creştine de la capăt de an. Circoteca „regală” recentă încă neconsumată integral mai adaugă o lovitură imaginii – şi aşa terfelită – României postdecembriste.

Întreaga turmă adunată în şedinţă comună a ridicat osanale abdicatului din ’47 şi a ascultat smerită temenelele stalinist-paranoide, emise pe unde ultra-scurte de chiriaşul de la Cotroceni, de coana Margareta Duda, de cei doi „şoimi ai patriei”, de Iuda din capul guvernului şi – volens-nolens -, de şeful B.O.R., adus cu japca la spectacol. Cu tămâierile lor groteşti de origini roller-ise şi parfum N.K.V.D.-ist-staliniste, au umplut sala adunării cu mirosul răşinii folosite în ceremoniile oamenilor bisericii. Dar să vedem şi parte plină a paharului: ceva tot a fost bine. Tămâierea poate fi socotită şi drept moliftă pentru alungarea lucrărilor necuratului din Casa Poporului şi cine ştie, poate va lumina bugetarii Spitalului Naţional de Psihiatrie „Parlamentul României” să facă legi aplicabile şi durabile, în interesul Naţiei. De această dată, mesajele emise de purtătorii ilegali de creiere au fost malefice, cu efecte dăunătoare asupra masei de manevră, consumatoare de droguri televizate.

Găsesc de cuviinţă ca în momentele de mare cumpănă, în care se află respectul faţă de adevărul istoric şi grotescul spectacolului de teatru absurd, din 11 decembrie 2017, de la Spitalul Naţional de Psihiatrie „Parlamentul României” să citez cuvintele unui vrednic român din stânga Prutului plecat şi el, de curând, în lumea veşniciei: „Oamenii lipsiţi de memoria trecutului pot fi mai uşor manipulaţi şi transformaţi în slugi ascultătoare de stăpân, în duşmani ai fraţilor şi surorilor, ai părinţilor şi strămoşilor lor. Clio, muza istoriei, a fost batjocorită şi înlocuită cu o altă muză, cea a falsificării trecutului, ce urmărea un singur scop, să ne zdruncine temelia spiritualităţii româneşti. Dintr-un mijloc de luminare, de cultivare a individului, Istoria Românilor a fost transformată […] într-un instrument de traumatizare a românilor […]. Istoricilor obiectivi le revine nobila misiune de a restabili adevărul şi de a-l face accesibil pentru cei dornici de a-l afla”. (Alexandru Moşanu).

Dacă tot am adus vorba mai înainte de catedrale, se pare că elveţienii nu i-au oferit decedatului decât casă, nu şi loc de veci. De-aia, cei din şatra regală vor să-l aducă, musai, „în familie” – lângă bunicu-său, lângă tac-su şi „duduia”. Totuşi, ca să nu-i deranjeze pe mai vechii locatari de la Curtea de Argeş, „alteţele” dudale îi vor aduce copârşeul pe drum de seară, discret, cu trenul şi ca să nu vadă lumea ce se află înăuntru, accesul publicului la îngropăciune va fi interzis. Oare ce ascund? Oase, cenuşă, scurgeri de la decongelare, aer de Aubonne sau Versoix? Chiar dacă s-au găsit oameni în sutană care declară că ora înmormântării nu are restricţii, de câţi ani duc în spate, nu-mi amintesc ca în România Ortodoxă, mortul să fie dus la groapă după 11 zile (poate chiar doi ani, cum spune gura târgului) sau că ceremonia înmormântării să fie făcută la „lumina întunericului”, precum aceasta a cetăţeanului Mihai, programată pe 16 decembrie 2017. Ca strigoii… Nu lipsesc decât focul şi dansul adepţilor Întunericului. Oameni buni, faceţi crucea mare că… mortul e bătrân!

Notă: Cine s-a găsit să devină „avocat al diavolului”? Mercenarul pe care actualul şef al statului l-a numit ambasador al României la Berlin când nici măcar nu era cetăţean român. Oportunistul cu spoială aristocratică, dar lipsit totalmente de scrupule, care, înainte de 1989 lătra vrute şi nevrute comandate şi vindea gogonele la „Europa liberă” (inclusiv găselniţa cu cele 60.000 de victime, iar acum clămpăne că Gorbaciov ar fi fost de acord (atunci) cu reinstaurarea monarhiei în România. Aceştia sunt cei care reprezintă statul român în afara graniţelor.