Puțină lume e conștientă că românitatea nu se termină la Dunăre. Aici, Marile Puteri nu au tolerat dreptul românității de a avea un stat propriu

Scris de ana morosana Vin Dec 22, 2017 4:26 am

Prof. Radu Baltasiu, o lecție de istorie necunoscută: Puțină lume e conștientă că românitatea nu se termină la Dunăre. Aici, Marile Puteri nu au tolerat dreptul românității de a avea un stat propriu

Pentru a înțelege problema românilor, trebuie să punem chestiunea într-un context mai larg, și anume raportul poporului român cu ideea de stat, altfel nu devine inteligibilă drama aromânilor.

Aromânii și-au creat deodată cu ceștilalți de la nordul Dunării, dacă nu mai devreme. În evul mediu timpuriu, latinii care căutau să impună ordinea lor în imperiu bizantin, turcii de-altfel, bizantinii dădeau nas în nas cu formațiuni statale românești, vlahe, la Sud de Dunăre. Ele erau atât de importante încât s-au constituit într-un imperiu Româno - Bulgar, care a dăinuit până la mijlocul Evului Modului. Ceea ce este construcție interesantă, insuficient studiată, nepotrivit abandonată de istoriografia noastră, ne mai vorbind de conștiința noastră publică, manualul de istorie care este plin de „E-uri”, între ghilimele.

În ceea ce privește chestiunea statalității, trebuie să spunem că și românii nord-dunăreni au trecut prin numeroase dificultăți în a-și construi statul. Aici Marile Puteri nu au tolerat, nu doar pentru daco-români, în general pentru Românitatea orientală...cu greu i s-a concedat dreptul de a avea stat. Când i „s-a dat” acest drept, de către marile puteri, mă refer la statalitatea noastră modernă, acest stat trebuia să fie slăbit, trebuia să fie mereu în căutare de sprijin. Nu neapărat de stăpân, de sprijin. Să fie sub oarecare dependență politică. Întotdeauna s-a căutat ca cele trei state românești să fie separate. În momentul în care Mihai Viteazul a încercat unificarea lor, puterea care tindea să ia în gestiune Estul Europei l-a ucis fără prea multe gânduri. Deși semnase un tratat de alianță cu Mihai Viteazul, deși Mihai recunoscuse suzeranitatea habsburgică. Românii ardeleni au continuat să fie loiali, într-o oarecare măsură, acestei himere numite Imperiul Habsburgic. Chiar în preajma primului război mondial, un intelectual de talia lui Aurel Popovici vorbea despre un imperiu habsburgic federal. Iată că ispita aceasta a funcționat și la Nord de Dunăre, după cum românii de la Sud s-au dedicat cu trup și suflet, și-au dat banii, au constituit Banca Națională a Greciei, le-au făcut flota grecilor, le-au compus imnul, pentru a fi...uciși de greci.

Este o chestiune greu de înțeles. Este Papanace care a încercat să o înțeleagă prin paradigma poporului ferment - aromânii sunt acea ramură sudică a poporului român destinată să propulseze în orbita civilizației pe oricare altcineva. E o dramă din care au încercat să trezească, numai că momentul ales de ei să încerce să reintre în istoria modernă, prin stat, pentru că numai statul îți dă accesul la istorie, a fost un moment foarte prost. România era cât pe ce să fie îngenuncheată în 1917, am intrat brusc în presiunea comunistă din care am ieșit destul de greu. Este această moștenire istorică a unei conjurații, ar spune unii, a faptului că românii au o problemă cu statalitatea.

Întotdeauna, cineva sau ceva ne-a împiedicat...istoria, deși au fost mari puteri care au făcut asta. Iată de pildă, noi am avut mari dificultăți în a ne redobândi Transilvania din partea Franței aliate. Cine citește mărturiile și corespondența aliaților diplomați din Budapesta constată că cei cu care o mare problemă cu înaintarea Armatei Române în Transilvania au fost tocmai reprezentanții Franței aliate.

O bună parte dintre cuvintele jignitoare, a discursului anti-românesc, acea stratagemă mass-media împotriva statalității românești au venit din Franța. Sora noastră latină...

Momentul de deschidere al Italiei, care s-a luat în 1942-1943, s-a aflat sub un cer al ratării, datorită nefavorabilității contextului geo-politic. Trebuie să recunoaștem că aromânii n-au reușit să aibă stat și au fost condamnați la o oarecare mediocritate, pentru că statul îți dă acces la cultura majoră. Ei au reușit să se manifeste ca oameni de cultură în raport cu o mare idee creatoare de stat.

Fie că a fost aceea a Greciei, fie că a fost ideea națională românească. Noi datorăm foarte mult românilor sud-dunăreni, plecați din Moscopole în special. Ei au reușit să se manifeste și să se maturizeze ca și cultură, în România.

Statalitatea românească are o componentă culturală importantă. Ideea de stat este culturală în primul rând. Cred că una dintre învățăturile întâlnirii noastre de azi, trebuie să găsim o cale, prin asemenea adunări, dincolo de siteuri, întâlniri, să tragem de mânecă autoritățile competente, să nu ne mai jucăm cu denumirea de aromâni.Să dispară noțiunea de aromân din Institutul Național de Statistică. INS constituie aromânii o minoritate națională, sunt puși alături de unguri, evrei, etc. Sunt câteva persoane acolo, inculte, trebuie puțin vorbit cu ele și trimise la școală. Și asta numai societatea civilă o poate face. Până la urmă, gura lumii funcționează. Noi suntem, aici, gura lumii pe problema românească.

În momentul în care, frații noștri derutați, alții cumpărați, vor avea câștig de cauză, adică Academia Română, cabinetul primului ministru, MAE, își vor însuși că aromânii sunt altceva decât români, atunci se va termina cu orice acțiune de sprijin a aromânilor de către singura lor patrie, care este România. Ce înseamnă asta? Că se vor greciza, pentru că este singurul vector activ din Balcani la această oră. Macedonenilor nu le pasă de faptul că ei sunt conduși de un aromân - ultimul prim-ministru a fost un aromân -, printre cei mai bogați macedoneni sunt aromâni. E și asta o discuție, a uitării de sine a aromânilor, pe care iarăși o putem înțelege prin teoria poporului ferment. Nu e suficient să exiști ca să ființezi, trebuie să produci în continuare un soi de dedicare față de propria identitate etnică. Și macedo-românii au cam obosit, ei nu mai produc cultură. Au nevoie de teatru, de proiecție de film, au nevoie de tabără. Cei cu oarecare zvâcnire sunt din Albania. Cu surprindere bucuroasă am constatat că în Grecia există o preocupare pentru propria identitate, numai că acolo este un stat european, desigur, numai că securitatea lor își face foarte bine treaba și e foarte greu să discuți pe față despre identitatea lor națională pe filon latin.

Iar la noi este o indolență: pe de-o parte avem oameni indolenți care nu cunosc realitatea și care vor să dea bine în fața Europei, iar Europa, cred ei, se ocupă cu minoritățile. Se bucură că au una în județ și trebuie să iasă cu ea în față, uitând sau pierzând din vedere - și asta e treaba instituției prefectului, care apără interesele statului - că în acel moment interzic accesul României, un acces legitim, în Balcani. Din ce motiv ar trebui să fac o școală la Deviaca, dacă ăia nu mai sunt români? Înseamnă că ingerez în treburile interne ale Albaniei și ar trebui să fiu oprit la frontieră. Nici măcar acea școală nu e făcută de statul român, ci pe spetele unui lider local, aromân, care din când în când primește niște bani de la Ministerul Românilor de Pretundindeni. Din când în când, când funcționarilor li se pare că hârtiile nu sunt suficient de complexe ca să dea drumul la bani. Am făcut o singură biserică în ultimii 27 de ani, la Corcea, care nici aia nu e terminată. A murit părintele și biserica tot nu s-a terminat. În acest moment, slujba e în limba albaneză.

Asemenea acte, gesturi, să le ducem mai departe, să facem petiții. Nu în sensul de a vorbi fără noimă, de a fi gureși, ci de arăta statului român că mai sunt niște oameni de catre trebuie să aibă grijă. El are grijă, de altfel, dar din în când. Eu mai lucrez și în altă instituție, care din fericire, se mai ocupă și de aromâni. Foarte puțină lume este conștientă că românitatea nu se termină la Dunăre, iar și mai puțină lume este conștientă că românitatea înseamnă cultură, iar asta înseamnă acțiune de zi de zi și la rândul ei cultura nu înseamnă nu doar sarmale, dansuri și pupat piața Independenții. Cultura înseamnă acțiune politică, lobby, acțiune sistematică, înseamnă educației, manual, înseamnă spațiu public, cum este acesta, înseamnă muncă sistematică.