Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4)

Scris de **Admin** Sam Ian 06, 2018 7:22 am

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1)

In „Carol und Mme Lupescu”, Joachim von Kürenberg, incearca in realitate, sub un titlu frivol, sa faca opera istorica, evocånd momentele principale din viata politica a Romåniei sub dinastia de Hohenzollern.

Venirea pe tronul Romåniei a printului Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, dupa ce fratele sau mai in vårsta Leopold si contele de Flandra refuzasera oferta din Bucuresti, a fost fara indoiala un act de curaj. Austro-Ungaria era categoric ostila instaurarii unei dinastii germane la gurile Dunarii. Rusia si Turcia nu erau mai favorabile, si chiar regele Wilhelm I al Prusiei considera nedemn pentru un Hohenzollern sa devina vasalul sultanului.

Dar mai ales dupa sosirea in tara, noul domnitor s-a vazut pus in fata unor probleme insolvabile.

Pretutindeni domneau stari de lucruri jalnice: saracie, mizerie, primitivism si epidemii. Patura conducatoare levantina, de atunci, nu era cu mult mai vrednica decåt cea pe care au cunoscut-o generatiile urmatoare påna azi, 2007. Coruptia si abuzurile subminau embrionarul aparat de stat.

Fara a fi exceptionale calitatile printului Carol, erau insa cele mai potrivite pentru indreptarea relelor gasite. Metodic, tenace, cu un deosebit simt al datoriei si un instinct sigur in recunoasterea realitatilor vietii de stat, fostul elev al Academiei Militare de la Potsdam era predestinat pentru o opera administrativa sanatoasa. Nu a reusit insa sa stabileasca contactul sufletesc necesar cu colaboratorii sai si masa poporului. Desi insufletit de dorinta de a-si servi tara, a ramas påna la sfårsit fidel amintirii patriei de origine.

E greu de spus, in ce masura acest atasament pentru Germania a influentat asupra rezultatelor politicii externe. Un stat mic si vasal Turciei, nu cåntarea mult in planurile marilor puteri. Oricum, in actiunea de eliberare a peninsulei balcanice, principatul romån a avut un avans fata de popoarele sud-slave, care insa nu s-a soldat cu succese proportionale importantei, de atunci, al elementului romånesc in Balcani.

Bismark a elogiat in memoriile sale intelepciunea politica a domnitorului Carol, cu care s-a intålnit de mai multe ori la Bad Ems. La Congresul de la Berlin (1878) insa, cancelarul Bismark a tinut sa multumeasca pretentiile rusesti, acceptånd cedarea sudului Basarabiei, in schimbul unei compensatii mult prea insuficiente in Balcani. In politica de mentinere a prieteniei germano-ruse, drepturile cuvenite tånarului stat romån au servit numai ca obiect de tårguiala.

In preajma primului razboi mondial, dualismul loialitatii Regelui Carol I s-a vazut pus intr-un conflict dramatic cu aspiratiile poporului romån, care nu puteau fi realizate decåt alaturi de puterile Antantei. Singura iesire nu o vedea decåt in mentinerea unei stricte neutralitati. Contelui Csernin i-a dat asigurari ca „atåt timp cåt voi trai, armata romåna nu va lupta contra Austro-Ungariei”. Dar, in zadar a incercat sa-si apere punctul de vedere in Consiliul de Coroana de la 3 august 1914. Tache Ionescu s-a ridicat si a declarat: „Nu vad nici o dificultate sa facem razboiul alaturi de Franta si fara Majestatea Sa Regele!”. Doua luni dupa aceasta scena, Carol I era mort. Nepotul sau Ferdinand a devenit Regele Romåniei.

Problema de constiinta care a omoråt ultimele clipe ale Regelui Carol I, apasa si asupra inceputului domniei lui Ferdinand I. Convingerea lui era ca trebuie sa tina regatul impotriva tuturor presiunilor, in afara de conflict. „Neutralitate?” il infrunta Regina Maria. „In mijlocul unui astfel de razboi, neutralitatea inseamna demoralizarea poporului nostru!”. Ezitarea il expune atacurilor voalate ale presei din capitala care il compara cu Cunactor Fabius Maximus. Cånd insa plenipotentiarul german ii aminteste ca nu trebuie sa uite ca e un Hohenzollern, ii raspunde cu demnitate: „N-am uitat acest lucru, dar nici ceea ce am invatat ca german – sa fiu loial. Am jurat credinta poporului meu si nu ma gåndesc sa-mi calc juramåntul!”

Trimisului Frantei, Robert de Fleures, i-a marturisit: „De la inceputul domniei mele mi-am pus problema de constiinta: Am datoria sa tiu seama de originea si de familia mea? Nu! Numai Romånia importa!”

Intre Ionel Bratianu, ultimul reprezentant de marca al dinastiei guvernamentale liberale si Regina Maria, personalitatea stearsa a Regelui se afirma anevoie. Autorul trece ingaduitor peste extravagantele, aventurile amoroase si setea nestinsa de viata a Reginei Maria. Pentru inalta societate a capitalei pe care Kiderlen-Wächter o descrie ca necunoscånd nici un fel de bariere morale, libertatile suverane nu apar socante.

Interventiile Reginei in luarea hotarårilor politice decisive nu sunt intotdeauna fericite. Un lucru nu se poate contesta nepoatei Reginei Victoria a Angliei: pasiunea cu care si-a insusit revendicarile nationale majore.

Dupa inceperea Conferintei de Pace pleaca la Paris pentru a pleda in persoana cauza Romåniei. Clemenceau se arata inaccesibil la inceput: „Multumesc pentru onoare, Majestate, dar nu pot suferi pe primul Dvs. ministru!” si i-a enumerat cererile teritoariale ale Romåniei: Transilvania, Banatul, Crisana si Maramures, Bucovina si Basarabia.

Lui Loyd George ii spune pe un ton care nu suporta contrazicere: „Romånia e recunoscatoare armatelor aliate. Prin victoria lor, de care nu m-am indoit niciodata, s-a asigurat triumful justitiei care impune unirea tuturor Romånilor!”.

Pacea de la Buftea (1918) si aversiunea care se acumulase impotriva Romåniei, in urma atitudinii violente a lui Ionel Bratianu, au zadarnicit satisfacerea revendicarilor nationale, asa cum au fost fixate in acordul secret din 1916. Totusi, noua Romånie si-a dublat suprafata si populatia. Pentru consolidarea unitatii astfel realizate, raspunderi grele se impuneau deopotriva guvernelor si dinastiei. Viitorul dinastiei era insa intunecat de evolutia nenorocita a caracterului printului mostenitor – Carol (viitorul rege Carol II)– destrabalat, fara simtul onoarei si total inconstient de misiunea pe care trebuie sa o indeplineasca un monarh. De la fuga de pe front ca sa sfårseasca cu aventura grotesca de la Odessa, påna la final, dupa ce adusee tara pe marginea prapastiei, Joachim Kürenberg ii urmareste pas cu pas viata presarata cu crime, desfrånare si lovituri politice si financiare, de gangster. O bogata documentatie romåna si straina, plus conversatii personale cu mai toti membrii fostei familii regale si personalitati bine initiate in scandalurile de la palat, da la iveala multe fapte cunoscute si tot atåtea pe care cenzura le-a acoperit cu grija. Singura scuza pentru faradelegile nemaipomenite este explicatia pe care i-a dat-o doctorul Mamulea, generalului Averescu: „Ca medic il consider un tip patologic. Nu uitati ca in vinele printului mostenitor curg cinci feluri de sånge cu tendinte ereditare in contradictie una cu alta”.

In loc sa fie bagat in casa de nebuni, naivitatea si oportunismul politicienilor romåni i-au pregatit, dupa ce renuntase de patru ori la tron, cei zece ani de orgie sångeroasa si afaceri oneroase”.

Coruptia si abuzurile inaugurate de domnia cuplului Carol II – Magda Lupescu (Wolf), a adus pe primul plan al rezistentei contra tiraniei, organizatia nationalista Garda de Fier. Påna atunci Miscarea Legionara se manifestase politic prin o sustinuta atitudine anticomunista, dublata pe antisemitism in primul rånd „pentru ca mai toti conducatorii comunisti erau evrei. Dar „spre deosebire de antisemitismul national-socialismului german, nu era motivat rasial ci cultural-national si religios”.

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) Carol-I-150x150

Foto.Carol I

Intre national-socialism si legionarism, autorul nu descopera nicio identitate, nicio asemanare. Garda de Fier s-a nascut inaintea national-socialismului si cu totul din alte cauze. Mai mult, totalitarismul care a fost deseori reprosat Miscarii Legionare e numai consacrarea principiului de autoritate, absent in viata politica romåneasca. „Pentru cine analizeaza temeinic directivele fixate de Corneliu Codreanu, rezulta ca Miscarea nu e totalitara, ci autoritara, nu e agresiv-nationalista ci conservativ-nationala, nu extremista de dreapta ci social reformatoare. In timp ce national-socialismul s-a sprijinit in Germania, pe mica burghezie, femei si soldati, dar si pe aventurieri, – asa zisele naturi de mercenari – in spatele lui Codreanu stateau studentii, taranimea si generatia tånara a clerului si teologii”. Prigonirile si procesele impotriva Miscarii se termina toate cu intarirea ei. Atentatele puse la cale de oamenii de casa ai Elenei Lupescu sunt denuntate in timp. Incercarile Regelui de a capta tineretul in organizatia Straja Tarii esueaza, din cauza ca „ideile proaspete si naturale ale lui Codreanu gaseau mai mult rasunet in inima lui, decåt tiradele desarte ale regelui”.

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) Corneliu-Zelea-Codreanu-150x150

Foto.Corneliu Zelea Codreanu

Dupa victoria Garzii de Fier in alegerile din 1937, singura salvare pe care banda din fruntea tarii o mai vede, e instaurarea dictaturii absolute si savårsirea crimei din noaptea Sfåntului Andrei (uciderea lui C.Codreanu si a unui numar de legionari fruntasi, n.n.), cu participarea activa sau aprobarea tacita a intregii clase de politicieni. „Oamenii nostri politici” a spus odata C.Codreanu, „sunt fideli numai cåta vreme nu le ceri o dovada de credinta”.

Lasånd in urma numai nenorociri, Regele asasin e fortat, doi ani mai tårziu (1940) sa plece din tara pentru a carui inflorire se straduisera cinstitii sai inaintasi, Corol I si Ferdinand I. E a cincea renuntare la tron pe care Carol II a semnat-o.

La 30 decembrie 1947, fiul sau Mihai, ultimul rege din dinastia de Hohenzollern abdica la cererea comunistilor, semnånd urmatoarea declaratie (contra filodorma): Mihai I Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala Rege al Romåniei.

La toti de fata si viitor sanatate.

In viata Statului romån s-au produs in ultimii ani adånci prefaceri politice, economice si sociale, cari au creiat noi raporturi intre principalii factori ai vietii de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astazi conditiilor stabilite de Pactul fundamental – Constitutia Tarii – ele cerånd o grabnica si fundamentala schimbare.

In fata acestei situatiuni, in deplina intelegere cu factorii de raspundere ai Tarii, constient si de raspunderea ce-mi revine, consider ca institutia monarhica nu mai corespunde actualelor conditiuni ale vietii noastre de Stat, ea reprezentånd o piedica serioasa in calea dezvoltarii Romåniei. In consecinta, pe deplin constient de importanta actului ce fac in interesul poporului romån, ABDIC pentru mine si pentru urmasii mei de la Tron, renuntånd pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romåniei.

Las poporului romån libertatea de a-si alege noua forma de Stat.

Dat la Bucuresti, astazi 30 Decembrie 1947. ss Mihai.

Autorul e german si de origine nobiliara. Simpatia pe care o marturiseste mereu pentru casa de Hohenzollern izvoraste deci dintr-un dublu sentiment de solidaritate nationala si de casta. Ajungånd la sfårsitul pasionatei sale expuneri, simtul de obiectivitate il obliga insa sa constate ca bilantul domniei Hihenzollern-ilor in Romånia nu s-a soldat cu rezultate impunatoare. De ce s-a terminat era initiata de Carol II in imprejurari atåt de umilitoare? „Poate a fost de la inceput fals ca Romånii si-au adus domnitorul lor din Sigmaringen. Ar fi fost mai bine poate, daca boierii s-ar fi inteles intre ei si lasånd la o parte gelozia si discordia, ar fi ales un print din mijlocul lor” (pentru conformitate Aurel.S.Marinescu).

Cåteva observatii.

Insasi Declaratia de abdicare de pe tron a regelui Carol II este un model de viclenie, minciuna, demagogie, planuri ascunse. Iat-o:

Romåni, vremuri de adånca tulburare si ingrijorare trec peste scumpa mea Tara. De acum 10 ani, cånd am luat locul de adånca raspundere de a fi cårmuitorul Patriei mele, fara preget, fara odihna si cu cea mai desavårsita dragoste, m-am straduit de a face tot ce constiinta imi poruncea pentru binele Romåniei.

Azi, zile de vitregie nespusa indurereaza Tara, care se gaseste in fata unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pamånt in care am fost nascut si crescut, sa le indur, trecånd astazi fiului meu, ce stiu cåt de mult il iubiti, grele sarcini ale domniei.

Fara aceasta jertfa pentru salvarea Patriei, inalt cea mai calda rugaciune ca ea sa-i fie cåt mai folositoare. Lasånd poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toti romånii sa-l inconjoare cu cea mai calda si desavårsita credinta si dragoste, ca sa-si poata gasi in ele reazemul de care are atåta nevoie greaua-i raspundere ce de azi apasa asupra umerilor sai fragezi.

Tara mea sa fie pazita de Dumnezeul parintilor nostri, care sa-i harazeasca cu cåt mai falnic viitor. Traiasca Romånia!

6 septembrie 1940. (ss) Carol.

Cu alte cuvinte, fiul sau scump, viitorul Rege Mihai domnea temporar, printr-o „delegatie”, ceea ce se confirma prin faptul ca in tot timpul exilului sau, fostul rege Carol, a lucrat neobosit spre a reveni pe tronul Romåniei, atåt de banos. El a cheltuit multi bani subventionånd un preot ortodox excroc din SUA, Glicherie Moraru care a infiintat o organizatie procarlista „Comitetul National al Romåniei Libere” si a editat si un ziar; a subventionat un fost diplomat falit si admirator al sau din SUA, Citta Davila care si el e creat o organizatie pro-Carol „Free Romania”. S-a intålnit cu unii cu care a avut in tara diferite „combinatii”: Leon Fischer, Radu Irimescu s.a. Dar si cu multi diplomati sovietici. Si-a oferit „ajutorul” Angliei si Statelot Unite in lupta de eliberare a Romåniei, care nu numai ca l-au refuzat dar nici nu l-au acceptat sa se stabileasca pe teritoriile lor. A avut in Mexic numeroase contacte cu ambasadorul sovietic din Mexic, C.Umanski, cu scopul unei eventuale intoarceri pe Tronul Romåniei cu ajutorul Moscovei, adica a URSS-ului cel mai mare dusman al tarii romånesti, asa cum s-a dovedit din 1918 la zi. Cåt de departe au mers promisiunile sovietice si aranjamentele lui Carol se va cunoaste numai cånd arhivele sovietice vor fi facute publice.

In orice caz, diplomatia sovietica a avut in vedere si varianta aducerii pe tronul Romåniei a lui Carol; urma sa aleaga care dintre tata si fiu ar fi mai slugarnic, mai lichea colaborationista.

Ca proba, simplii soldati si ofiteri sovietici, probabil cei ce apartineau serviciilor lor secrete, in inaintarea lor in Moldova in 1944, au facut propaganda in favoarea ex-regelui Carol II. De exemplu, adresa nr.5595 a Prefectului Roman catre MAI (Ministerul Afacerilor Interne), cu data de 8 mai 1944, prin care colonelul V.Maescu raporteaza pe långa binecunoscutele si obisnuitele furturi, jafuri, violuri savårsite de sovietici in judetele Iasi si Baia si un fapt deosebit: „Sovieticii fac propaganda printre locuitori contra M.S.Regelui Mihai si guvernului si le arata fotografia fostului rege Carol, spunåndu-le locuitorilor ca ei il vor aduce pe regele Carol in Romånia”.

In adresa nr.5617 a Prefecturii judetului Roman catre MI-Cabinet, datata 8 mai 1944, raspuns la ordinul telegrafic cifrat nr.939 din 2 mai 1944, se raporteaza ceea ce au declarat romånii veniti din nordul Moldovei (militari si civili), din zona deja ocupata de bolsevici. Pe långa tot felul de samavolnicii, munca fortata, furturi, rechizitionari, jafuri, se raporteaza un fapt uluitor: „Locuitorilor li se aratau fotografiile M.S.Regelui Mihai I si ale fostului rege Carol II si erau intrebati de catre militarii sovietici care din aceste doua personaje le place mai mult. Cei care raspundeau ca Regele Mihai este regele tarii erau amenintati cu bataia, pe cånd cei care spuneau ca fostul rege Carol le place mai mult, li se raspundea haraso”, semneaza prefect – colonel V.Maescu.

Vasile Haralambie Bårzu din satul Barbatesti, comuna Baiceni, judetul Iasi, aflat doua saptamåni sub ocupatie ruseasca a declarat la 6 mai 1944, in fata autoritatilor: „Soldatii rusi beau mult, se imbatau si ne aratau fotografia fostului rege Carol si ne spuneau despre el haraso”.

Ion Neculai Ciobanu, din aceeasi comuna, la aceeasi data, a declarat in fata preotului: „Veneau soldatii rusi, dintre care unii stiau romåneste. Ei ne aratau fotografii de-ale MS.Regelui Mihai si ale Dlui Maresal Antonescu, pe care le zgåriau, zicånd ca le vor veni de hac. Mai ziceau ca vor izbavi Romånia care, de acum inainte va fi una cu Rusia, aratåndu-ne ca va veni fostul rege Carol al II-lea”.

Sunt zeci de probe de acest fel care arata ca astfel se executa un sondaj primitiv printre romåni si se demonstreaza ca aceasta actiune nu era deloc intåmplatoare; fostul rege era tinut de sovietici in rezerva ca o posibila alternativa la guvernare, desigur, pe baza unei intelegeri. Deci påna acolo mergea tradarea acestui infect fost rege, care vorbea in actul abdicarii sale de „scumpa mea tara”, „binele Romåniei”, „marea mea dragoste pentru acest pamånt”, Tara mea sa fie pazita de Dumnezeu” si alte asemenea afirmatii demagogice lansate de aceasta comedie tradatoare. (Va urma)

Aurel Sergiu Marinescu

http://www.curentul.net/2010/02/01/monarhia-romana-inceput-frumos-final-rusinos-1/

Scris de **Admin** Sam Ian 06, 2018 8:04 am

http://www.curentul.net/2010/02/09/monarhia-romana-inceput-frumos-final-rusinos-2/

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

In final, Stalin a vazut ca si fiul poate sa-i fie folositor pentru cåtiva ani, si tot atåt de slugarnic ca si tatal asa ca l-a pacalit cu cåteva acadele numite: Ordinul Victoria, un avion mic si altele, folosindu-l atåta timp cåt a avut nevoie de el, adica de prezenta lui decorativa.

De aceea nu este deloc de mirare faptul ca azi, in scurtele sale discursuri, fostul rege Mihai vorbeste, numai despre „scumpul meu bunic Ferdinand”, numai de Hohenzollernii Regele Carol I si Ferdinand I, cunoscuti si apreciati ca fauritorii Romåniei moderne. El lasa impresia ca n-a fost procreiat de un tata care a fost Carol II despre care este constient ca a fost o catastrofa pentru tara – deci el s-a nascut ca zeii din „spuma marii”.

Dintr-o decenta nobiliara, autorul lucrarii de mai sus (Joachim von Kürenberg, mentionat in numarul precedent, n.n.) si datorita faptului ca autorului i-au lipsit informatiile despre activitatea lui Carol II in exilul sau din Spania, Portugalia, Mexic, Cuba, Brazilia si inapoi in Portugalia (cartea fiind scrisa in 1950) si deasemeni, autorul din pudoare, nu a detaliat toate aspectele imorale, ale dinastiei Hohenzollern. Ca urmare consideram ca este necesar pentru doua generatii de romåni sa cunoasca si mai pe larg ce s-a intåmplat, cu adevarat, in domniile ultimilor doi regi ai Romåniei – Carol II si Mihai I. Asta nu inseamna ca inaintasul Rege Ferdinand si mai ales Regina Maria au avut o viata model de moralitate. Sunt destule de spus despre membrii familiei Hohenzollern din Romånia (printesa Ileana, Elisabeta, printul Nicolae si altii).

Gradul cel mai inalt de imoralitate, de promiscuitate, l-a atins Carol II. Trecutul sau este extrem de bogat in fapte, impletit cu afaceri, jafuri si aventuri sentimentale. De aceea asupra acestui „tata” de care fiul sa face ca nu-l cunoaste si n-ar fi auzit de el, vom starui mai mult, deoarece se vede clar imoralitatea ce a domnit in familia regala romåna. In spatele „maretului” rege s-au ascuns toate putreziciunile, toate orgiile si toate faptele nerusinate ce se petreceau in garsoniera din strada Palatului, in vila din Aleea Vulpache si in toate castelele regale. Viitorul suveran si-a inceput cariera „sentimentala” luånd amantele tatalui sau; Mita Biciclista i-a fost initiatoare, pentru ca Lili Gheorghiade dupa ce a secatuit caseta particulara a tatalui si-a continuat opera, golind-o si pe aceea a fiului. Carol II a inceput o serie de orgii vestite in anii premergatori primului razboi mondial. Castelul sau personal de la Sosea a devenit un adevarat lupanar. Prin 1915-1916, pasiunea „cea mare” a lui Carol a fost Zizi Lambrino, cu care s-a casatorit in timpul razboiului, fugind in secret la Odessa, de la Cartierul General al armatei. Carol era ofiter romån iar fapta sa se chema tradare si oricare in locul sau ar fi fost trimis in fata plutonului de executie.

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) Regele-Carol-II-impreuna-cu-fiul-Regele-Mihai-I-150x150

Foto.Regele Carol II cu fiul, Regele Mihai.

Carol insa a fost reprimit in armata si Zizi trimisa, impreuna cu un august vlastar (este vorba de Mircea, n.n.), nascut intre timp, la Paris, unde a ramas påna la moarte. Si pentru ca bietul Carol sa poata uita si sa se consoleze, a fost imbarcat pe un yacht si trimis sa se plimbe prin Oceanul Indian påna in Japonia. Desigur ca divertismentul regal a fost subventionat din bugetul tarii. Pe vasul de croaziera, in drum spre Japonia pentru vindecarea „bolii sentimentale a desfrånatului”, Carol s-a tinut de chefuri iar in fiecare port erau aduse la bord prostituate sau sotii de ofiteri englezi. Intors in tara, Carol a avut legaturi cu o frumoasa actrita casatorita – sotul un foarte cunoscut artist. Sotul a incercat sa demaste mocirla de la curte dar nu a reusit.

In sfårsit Carol a intålnit „marea pasiune”, pe Elena Magda Lupescu (Wolf). El va fi legat cu statornicie de aceasta femeie. Cu toate ca, prin viata lui s-au perindat sute de femei, acesteia i-a ramas credincios påna la moarte. Elena Magda Lupescu a exercitat o influenta deosebita asupra regelui.

In vila din Aleea Vulpache se puneau la cale toate afacerile. Intre doua jocuri de poker se formau guverne sau se ridicau oameni. Impreuna cu Carol, Elena Lupescu a facut afaceri colosale; inzestrarea armatei, timbrul aviatiei s.a.

In 1926, la 4 ianuarie, Carol este indepartat de tron si silit sa se exileze. A plecat la Paris, impreuna cu Elena Lupescu unde isi continua chefurile si unde viziteaza toate cartierele desfråului si betiilor. Numai ca viata aceasta costa bani si ex-printul i-a gasit. Pe de o parte primea din tara de la familie si de la guvern, destui bani, dar putini pentru cheltuielile lui.

Pe de alta parte a intrat in legatura cu unele persoane politice din tara care i-au promis ca il vor aduce pe tron. La guvern erau taranistii gelosi pe succesele liberalilor ce se intinsesera pe decade. In acelasi timp, a luat contact cu cercurile financiare din Paris cu care in acelasi timp trata si guvernul romån un imprumut in vederea stabilizarii. Carol a facut presiuni prin acestia pentru revenirea sa pe tronul Romåniei. Si in final a reusit, mai ales ca financiarii parizieni si londonezi il si imprumutasera cu sume substantiale. Carol le-a promis ca in cazul revenirii sale in tara le va acorda posibilitati de venituri importante ca sa le rasplateasca darnicia. Si ca rege s-a tinut de cuvånt fata de ei.

Intors in tara, ca rege (in 1930), Carol a fost si mai desfrånat. Pe långa amantele care aveau un stagiu mai indelungat, el aducea noapte de noapte, in apartamentul din spatele palatului, femei de toate categoriile. S-au perindat pe acolo, prostituate, fetiscane oarecare, fiice si sotii ale ministrilor si magnatilor. Cei din urma isi aduceau singuri femeile påna la poarta. Nu conta familia daca in joc era obtinerea de noi privilegii, avantaje financiare sau titluri – iar destrabalarea regelui era un bun prilej care nu trebuia scapat.

Regele Carol II iesea pe jos noaptea, sau la volanul masinii sale si culegea femei de pe strada. Gabriel Marinescu, prefectul politiei capitalei punea pe portiunea Sf.Ionica, Cåmpineanu, Brezoianu, cele mai frumoase prostituate. „Dl.Popescu” le ducea apoi in apartamentul sau unde urma un ceremonial tip pentru orice femeie. La plecare, femeia primea de la aghiotant un plic cu bani – ceea ce demonstra ca nu era prea darnic.

Carol mai avea si altele cu durata diferita. Era in perioada in care se lansase moda „miss”-urilor si care se practica in toate tarile. Carol insa, show-ului i-a dat o solutie practica. Organiza concursuri „miss” – cåstigatoarea devenea, din oficiu, amanta regala. Cazul cel mai cunoscut a fost al Martei Dumitrescu, pe care regele a expediat-o in strainatate. Si actritele erau „slabiciunea” augustului suveran. De la Josephine Backer si Mirna Loy, trecånd pe la artistele noastre de revista si påna la vedeta de cinema Any Ondra, „prietenele” regelui au fost felurite si numeroase. Desigur aceasta comportare era un mijloc de a sprijini cultura romåna, altfel, titlul de „rege al culturii” nu isi gaseste justificare.

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) Regina-Ana.-sotia-lui-Mihai-150x150

Foto.Regina Ana, sotia lui Mihai.

La Elena Lupescu, in Aleea Vulpache, aveau loc jocuri de carti si betii montruoase. Acolo au mers, de obicei, oamenii de banca si magnatii industriei care erau fericiti sa lase in punga regala cåteva milioane, ceea ce insemna noi si mari avantaje ce urmau sa le fie acordate. La masa de poker se faceau afacerile dar se formau si guvernele. Acolo a fost aranjat guvernul Goga si tot acolo, mai tårziu, numirea lui Armand Calinescu. Nelipsiti la partidele de joc, erau rivalii Max Auschnit si Nicolae Malaxa. Si acest imoral si vicios monarh a domnit timp de zece ani, lingusit de ministrii si magnatii industriei si finantelor, storcånd mereu banii poporului.

Iata cum Carol II a condus tara „fara preget si fara odihna”, „cu cea mai desavårsita dragoste”, pentru „binele Romåniei”! Nu pare hazliu?

Mirror Magazine din New York, datat 12 februarie 1961, intr-un articol intitulat „Lupta salbatica pentru averea lui Carol”, descrie actiunile intreprinse de fostul rege Mihai, primul fiu al ex-regelui Carol, numit „printul Carol” si Elena Magda Lupescu, fosta Tåmpeanu si fosta sotia unui locotenent, devenita amanta lui Carol, pentru mostenirea averii ramase dupa moartea sa – ea fiind casatorita oficial cu Carol.

Revista face afirmatia ca cea mai dezordonata Casa Regala a tuturor timpurilor este aceasta „casa regala” a Romåniei, dupa ce descrie intreaga viata a fostului rege aventurier Carol; dezertarea, abdicarile de la tron, casatoria cu Elena a Greciei, nasterea fiului, amanta Lupescu de o viata.

Se apreciaza ca lupta pentru averea sa ramasa – bani, bijuterii, proprietati si obiecte de arta, inseamna lupta pentru 90 milioane dolari (la nivelul 1961 valoarea dolarului – probabil azi in 2007 ar fi 200 milioane).

Deasemeni, ca o noutate, articolul precizeaza ca dupa 37 de ani de lupta, in 1957, la 4 ani dupa moartea mamei Zizi Lambrino si moartea singurului ei barbat, Carol, un tribunal portughez a hotaråt ca Mircea este primul fiu legitim al fostului rege si are dreptul sa se numeasca Printul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Si justitia franceza s-a pronuntat in acelasi sens. Ceea ce a convins ambele tribunale a fost prezentarea a peste 1.000 de scrisori de dragoste scrise de Carol lui Zizi, in care ii declara dragoste chiar si casatorit cu Elena de Grecia, mama celui de al doilea fiu al sau (Mihai).

Presa europeana a avut un subiect suculent si ziarele, revistele au scris numeroase reportaje cu privire la regele Carol II si viata sa.

De exemplu, la 27 iunie 1930, confidential, de la Legatia romåna din Lisabona, a fost expediata o corespondenta (nr.297) direct prof.G.G.Mironescu, atunci Ministrul Afacerilor Straine, cu urmatorul continut: „Domnule Ministru, avem onoarea a trimite alaturat Excelentei Voastre, in original si traducere, o corespondenta din Bucuresti aparuta in „Diario de Lisboa” din 24 iunie 1930. „O drama de dragoste. Poporul romån asteapta impacarea printesei Elena cu regele Carol“. „Bucuresti, iunie – publicitatea si opinia publica formeaza legenda despre Majestatea Sa, printesa Elena si secretul vietii sale. A existat si un anunt ca ea s-ar fi impacat cu sotul ei si ca ea a decis sa stearga trecutul cu buretele. Altii afirma contrariu, asigurånd ca impacarea nu se va face niciodata, ca printesa Elena asa distanta si asa ascultatoare la sunetul inimii, niciodata nu va fi atrasa de pasinile politice.

Adevarul este ca „regina“ continua sa locuiasca in palatul ei din Kisselef iar regele in resedinta din Cotroceni. Ei nu s-au intålnit decåt de doua ori dupa revenirea lui Carol. Ultima oara a fost la un prånz la printul Nicolae. Ceea ce se poate spune ca lucrurile nu sunt asa de bune cum se crede.

Poporul romån continua sa creada in viitor impacarea definitiva a sotilor regali, reluarea vietii conjugale care va marca solutia politica si morala.

Intre timp asteptånd reintoarcerea sa pe tron, printesa Elena nu conteneste de a domni asupra inimii poporului. Operele de caritate sunt dragostea ei care o absoarbe in mod complet. De doua sau trei ori pe saptamåna ea viziteaza Dispensarul Sfånta Elena care a fost fondat de ea. Bolnavii, doctorii, infirmierele o adora ca pe un idol, ca pe o sfånta. Este o femeie care sufera si totusi te simti bine in anturajul ei.

Departe de privirile indiscrete, printesa Elena se refugiaza in umbra manastireasca a palatului Kisselef, care se inchide ca un mormånt, in timp ce ea intra pentru a se ruga. Poporul romån se roaga cu ea, pentru ca viata lui sa suråda din nou – la fel ca si dragostea”. Si Carol a expulzat-o pe Regina Elena.

Dupa Diktatul de la Viena (30 august 1940), situatia regelui Carol al II-lea a devenit imposibila. Poporul romån indurerat si revoltat il acuza in gura mare de incapacitatea sa politica ce dusese tara la dezastru. Acuzatiile erau profund indreptatite fiindca regele, dupa ce l-a demis pe Nicolae Titulescu in 1937, a luat asupra sa responsabilitatea politicii externe care s-a soldat cu sfårtecarea tragica a statului. Romånia a pierdut intr-un an, Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Hertei, Ardealul de Nord si cele doua judete din sudul Dobrogei. Tot valul de nemultumiri acumulate in 10 ani de jaf tålharesc si destrabalare fara fråu, ce facusera din palatul regal un tripou si un lupanar, se ridica furios impotriva tronului, si regelui acum cånd dictatura sa si a camarilei sale nu mai avea puterea sa il inabuse.

Guvernul Gigurtu, care avusese sarcina de a lichida politica nefasta, a demisionat. Carol, izolat si unanim acuzat, si-a vazut colacul de salvare in generalul Ion Antonescu – scos, spre uimirea politicienilor – din domiciliul fortat de la Bistrita olteana, unde il internase peste capul si fara stirea guvernului Gigurtu. A face dintr-un adversar ambitios, un salvator, era solutia disperarii. Ion Antonescu voia sa alcatuiasca guvernul cu Iuliu Maniu si Dinu Bratianu. Acestia i-au oferit colaborarea daca obtine de la rege puteri dictatoriale.

Carol, incoltit din toate partile, a suspendat Constitutia si l-a numit dictator pe Antonescu, prin decretul din 4 septembrie 1940. Acest decret era semnalul totalei infrångeri a aceluia care timp de 10 ani a fost satrapul Romåniei, pe care a jefuit-o in mod barbar.

Cei doi sefi de partide compromise i-au conditionat noului conducator, colaborarea, de abdicarea regelui. Ion Antonescu s-a executat si in noaptea de 5 spre 6 septembrie, Antonescu a obtinut abdicarea. Dar Carol in mijlocul dezastrului tarii, s-a tocmit ca un geambas. El a cerut ca despagubire pentru renuntarea la tron, suma de 24 milioane lei/aur, platibila in interval de doi ani, cu care Antonescu a fost de acord. Cånd a venit in discutie succesiunea la tron a lui Mihai, Elena Lupescu, concubina lui Carol, furioasa pe tara care ii scapa din gheare, s-a opus cu inversunare. Voia sa ia in strainatate si progenitura regala. Ion Antonescu a infruntat-o, iar Carol i-a cedat, in speranta ca lasa in urma un agent docil, in fiul sau. Ce rezulta de aici? Ca viitorul rege al Romåniei, Mihai I, desi in acel moment, major, n-avea niciun pic de personalitate sau de vointa proprie. El era un simplu obiect pasiv in mijlocul tårguielii. Daca Elena Lupescu ar fi biruit, el s-ar fi supus orbeste cocotei regale si ar fi plecat tot asa cum s-a supus parerii adverse si a ramas; Mihai a fost o papusa in måinile celor ce se tårguiau pe soarta tarii.

Toate aceste informatii si cele ce urmeaza au fost scrise de Nichifor Crainic, fostul ministru al propagandei, in guvernul Antonescu; informatii pe care le-a aflat direct din gura maresalului Ion Antonescu, la un ceas de cånd s-a produs scena abdicarii.

In dimineata zilei de 6 septembrie, la ora 5, a sosit la palatul Cantacuzino, unde se afla sediul Consiliului de Ministri (Guvernul din acel timp, n.n.) si generalul Antonescu, care de fapt se afla singur, Mihail Manoilescu, girantul Ministerului de Externe (desi Guvernul Gigurtu demisionase, ministrii ramasesera giranti). El nu a adus scrisoarea de abdicare a lui Carol care era asteptata conform intelegerii, in schimb aducea scrisoarea de garantie prin care tara trebuia sa-i plateasca lui Carol cele 24 de milioane de lei/aur, pretul abdicarii. Astfel regele trebuia sa se asigure intåi de bani si numai dupa aceea sa renunte formal la tron. Antonescu i-a citit-o lui N.Crainic apoi injurånd a semnat-o.

Tot ce se petrecea atunci in tara venea din porunca si sub vigilenta germana; legatia germana i-a interzis generalului Antonescu sa faca un guvern cu I.Maniu si Dinu Bratianu si i-a impus sa i-a la cårma tarii pe Horia Sima si pe legionari.

Scrisoarea lui Carol de abdicare a sosit cu intårziere, adusa de un functionar al palatului. Dupa citirea ei, Antonescu a hotaråt sa-l instaleze pe rege (Mihai,n.n.). Vasta sala a tronului era goala. Toate lichelele si afaceristii camarilei unei domnii tålharesti disparusera. Intr-un colt girantii Justitiei, Externelor si Internelor; la mijloc Ion Antonescu, Gh.Lupu, presedintele Curtii de Casatie si Patriarhul Nicodim; in ungherul din dreapta casa militara si civila reprezentate de circa 20 de persoane.

Cånd Mihai – viitorul rege a intrat in Sala tronului, Patriarhul i-a inmånat o hårtie pe care era scris juramåntul format dintr-o singura fraza, compusa de generalul Antonescu. Mihai, bålbåind fiecare cuvånt, nu a jurat pe Constitutia tarii – care era atunci suspendata de tatal sau – ci el ca rege a jurat lui Ion Antonescu credinta – celui care era atunci „seful statului”.

Dupa acest act caraghios, I.Antonescu in cåteva cuvinte a cerut noului rege sa respecte legile tarii. Nimeni din cei prezenti nu era reprezentant al poporului. Poporul romån a fost absent la inscaunarea lui Mihai. El era simbolizat prin golul enorm al salii pustii a tronului. Nici tronul din fundul salii nu a fost atins de rege care insa, intr-o tacere rece, a dat måna cu fiecare participant, iar cånd a trecut in grupul casei militare si civile a izbucnit un plåns general, plångeau cu totii ca la o inmormåntare. Usa prin care intrase Mihai a ramas intredeschisa si prin deschiderea ei – ca o crapatura – fostul monarh alaturi de cocota Elena Lupescu asistase la instaurarea fiului sau, odrasla unei familii intrata in putrefactie. Asa ca a asistat si Elena Lupescu care a fost unul din groparii dinastiei Hohenzollern.

Cånd la 14 septembrie 1940, Antonescu si-a format noua echipa guvernamentala, a convocat pe giranti (fostul guvern Gigurtu) pentru ramas bun. Facånd expunerea evenimentelor, el a cautat sa mentioneze ca nu a patat „Tronul Tarii cu nici o picatura de sånge” si a incheiat cu cuvintele: „Astfel am ridicat in fruntea tarii pe idiotul asta!”. Desigur era vorba de Mihai caci cu infantilismul lui cerebrar, iremediabil, Mihai a fost ridicat nu din vointa poporului romån care nu l-a confirmat niciodata. El a fost un simplu manechin regal expus in vitrina statului.

(va urma)

Scris de **Admin** Sam Ian 06, 2018 8:06 am

http://www.curentul.net/2010/03/01/monarhia-romana-inceput-frumos-final-rusinos-3/

Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut la 25 octombrie 1921, in castelul Foisor de la Sinaia. Scoala primara a terminat-o in noiembrie 1932.

Cånd tatal sau a renuntat la tron, pentru a treia oara, el a devenit rege la vårsta de sase ani. S-a constituit atunci o Regenta – un consiliu care a condus in numele lui, format din printul Nicolae (unchiul sau, fratele lui Carol), Buzdugan, primul presedinte al Curtii de Casatie si Patriarhul Miron Cristea. Ei au exercitat prerogativele regale dupa moartea regelui Ferdinand I (20 iulie 1927) påna la revenirea lui Carol ca rege (la 8 iunie 1930).

Tutelat de femei

Copil fiind, s-a aflat in permanenta alaturi de doua femei: mama lui, printesa Elena a Greciei, singura prin divortul de Carol II, iar cealalta fiind matusa lui, ducesa de Spoleto, ulterior devenita ducesa d’Aosta; doua femei parasite de sotii lor.

Cånd tatal sau a fugit din Romånia insotit de Elena Lupescu, Mihai a fost uns rege – la 6 ani – si se spune ca, plångånd si-a intrebat mama: „Ce inseamna sa fiu rege? O sa mi se ia jucariile?”

Dupa 25 octombrie 1939 pe långa ca era print ereditar al tronului (pe care il ocupase din 1930 tatal sau, fara vointa tarii) mai era senator de drept; membru al Academiei Romåne si sublocotenent in armata, titluri date din lichelism si linguseala politica caci el nu a studiat decåt 8 clase de liceu (cum era pe vremea aceea, n.n.).

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) King_Mihai_I_of_Romania_postcard-150x150

Spre deosebire de alte vlastare regale care studiaza la scoli militare de prestigiu (fara nici o discriminare) – din tarile lor sau la faimoase universitati, Mihai a terminat 8 clase de liceu facute la o scoala din cadrul palatului; cu profesori alesi din diferite licee iar la sfårsitul fiecarui an scolar, la examen participa ca spectator si tatal sau, Regele Romånilor, asa ca niciun profesor nu-si risca cariera si poate viata sa puna in „incarcatura” odrasla regala. Clasa scolara in care a studiat – dupa un program scolar normal – a fost compusa din circa 12 elevi recrutati din toate mediile sociale. Deci nicio universitate n-a fost onorata de Mihai. Copil fiind insa a avut o viata fara bucurii intre cele doua femei austere. Baiatul era inspaimåntat si de bunica sa, regina Maria (care numai model de moralitate nu a fost) care i-a interzis sa se joace cu o fetita. O a patra femeie care a avut mare influenta asupra lui Mihai a fost miss Saint-John careia el ii datoreaza cunoasterea la perfectie a limbii engleze ca si talentul cu care cånta la pian.

In 1930, cånd tatal sau s-a urcat pe tron, printesa Elena – mama lui Mihai – si sora ei, au parasit Romånia iar el a devenit print mostenitor cu titlul de mare voievod de Alba-Iulia. Din acel moment a cincea femeie se intercala in viata lui, Elena-Magda Lupescu (Wolf), amanta regelui Carol II.

Regele Mihai I bun mecanic

Mihai s-a refugiat in unele divertismente: s-a ocupat de mecanica auto, tåmplarie si nu este gresit sa se spuna ca a avut o deosebita atractie in special pentru mecanica auto si cu anii a devenit un foarte inalt calificat mecanic si poate ca aceasta era singura meserie care o putea face.

Lui Carol ii conveneau preocuparile fiului sau; el nu ar fi vrut ca Mihaita sa se amestece in politica caci pentru el, fiul sau, ramånea un eventual rival. De cåte ori Carol dadea fiului un sfat, acesta ii raspundea invariabil: „Stii am fost si eu rege”.

In acest timp se stia la palat ca a fost in acelasi timp amantul a doua surori balerine.

In sfårsit, in septembrie 1940, tatal sau a abdicat de la tronul Romåniei, a plecat cu amanta sa si Mihai a devenit Rege in conditiile prezentate mai inainte. Si iata decretul dat de noul rege Mihai I la 14 septembrie 1940 prin care proclama noul guvern:

„Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, Rege al Romåniei, la toti de fata si viitori, sanatate. Am decretat si decretam:

1. Statul Romån devine stat national legionar.

2. Miscarea Legionara este singura miscare recunoscuta in noul stat, avånd ca tel ridicarea morala si materiala a poporului romån si dezvoltarea puterilor lui creatoare.

3. Domnul General Ion Antonescu este Conducatorul Statului National Legionar si seful Regimului Legionar.

4. Domnul Horia Sima este Comandantul Miscarii Legionare.

5. Cu incepere de la data acestui Inalt Decret, orice lupta intre frati inceteaza.

Dat in Bucuresti la 14 septembrie 1940, (ss) Mihai.

Conducatorul Statului Romån si Presedintele Consiliului de Ministri (ss) general Ion Antonescu”

Astazi, ca si in exil, fostul rege Mihai se lauda cu atitudinile sale, cu ideile sale democratice. In putinii ani de inceput ai exilului sau a refuzat cu inversunare o unitate nationala (a celor din exil, n.n.) din care sa faca parte si legionari.

In cartea Nimic fara Dumnezeu – Noi convorbiri cu Mihai I al Romåniei, autor Mircea Ciobanu, editura Humanitas, Bucuresti 1992, fostul rege face urmatoarea afirmatie (pag.21): „La constituirea primului Comitet (din exil, n.n.) au participat reprezentantii tuturor partidelor care intrasera in ultimul guvern democratic de la Bucuresti: taranisti, liberali si social-democratii lui Titel Petrescu. Atåt. S-a actionat in felul acesta pentru ca romånii si autoritatile de la Washington sa nu aiba nici o indoiala asupra orientarii noastre, care trebuia sa ramåna una democratica”. (Obs. Este vorba de primul CNR – Comitet National Romån – 1949, presedinte gen.N.Radescu, format la New York. Numai ca fostul rege dezinformeaza – in ultimul guvern „democratic” de la Bucuresti au intrat si comunistii prin L.Patrascanu, T.Georgescu s.a.)

Intrebare M.Ciobanu: „ar fi fost posibil altminteri?”

Fostul Rege raspunde: „Da, ar fi fost posibil. In vara 1948, membrii miscarii legionare care se aflau in Occident au cerut sa aiba si ei reprezentanti in Comitetul romånilor”.

Mircea Ciobanu: ‚Aceasta cerere vi se pare acum, legitima, dupa trecerea atåtor ani?”

Fostul Rege: „Nu vreau sa judecam asa lucrurile. Fiecare intåmplare are doua insemnatati; una din timpul cånd s-a petrecut si alta dobåndita dupa trecerea unui oarecare timp. In chestiunea aceasta, opinia mea de acum nu e importanta. Imi aduc aminte insa care a fost opinia noastra dictata de imprejurari. Am spus nu. Cei care au ridicat documentul afirmau ca sunt stråns legati de dinastie”.

Mihai Ciobanu, ca sa faca pe desteptul, lingusitor declama: „Asta era prea mult daca ne amintim numai felul cum au petrecut legionarii trenul cu care pleca din tara regele Carol” (incercare de a-l omori in gara Timisoara). Numai ca M.Ciobanu nu face distinctie intre dinastie si Carol un criminal imoral care a jefuit tara.

Regele raspunde: „Da, era mult din punctul lor de vedere. Ei erau insa fractionati si declaratia de azi a unui grup putea fi contrazisa måine de alt grup. Aproape insa toate asigurarile lor sunau bine”.

M.Ciobanu: „Vi le mai amintiti?”

Fostul rege Mihai: „Da, le-am retinut, pentru ca ne aflam intr-un moment important al vietii noastre politice. Ei asigurau intreaga diaspora ca renunta la organizatia lor politica si ca se vor incadra, fiecare, dupa constiinta lui, in formatiuni politice cu caracter democratic. Se angajau sa se tina cåt mai departe de framåntarile si luptele ce s-ar putea ivi in politica romåneasca si chiar sa renunte la orice idee sau formula politica totalitara”.

M.Ciobanu: „Si totusi s-a spus NU acestei participari”.

Fostul rege Mihai: „Asa a fost, s-a spus nu. In toata lumea libera, frica de totalitarism…”

Observatie: Din nou fostul rege ocoleste adevarul; el era sub totala influenta a grupului Visoianu-G.Niculescu-Buzesti-Cretzianu, adica parte din conspiratorii de la 23 august care n-au dorit un comitet de unitate nationala ci o gasca restrånsa in jurul lor de oameni supusi. Mai ales pretinsul democrat Visoianu, in tinerete fusese de stånga si era mare dusman al legionarilor.

Si cu toate ca fostii legionari considerau Miscarea Legionara desfiintata si mai declarau ca ei nu vor sa aduca prejudicii Comitetului National Romån, ca nu se vor conuduce dupa nici un principiu extremist si asigurau ca vor sustine stabilirea unor relatii normale intre romåni si natiunile conlocuitoare – o spune fostul rege – acelasi care inveninat si influentat a respins aceasta colaborare spre binele tarii – unitatea nationala in exil.

Mai este insa o intrebare: daca fostul rege era asa de democrat, antitotalitar, de ce in septembrie 1940 a acceptat tronul si apoi de ce n-a demisionat sa plece in exil dupa tatal sau, declarånd el insusi, prin decret oficial publicat in Monitorul Oficial – Statul Romån „stat national legionar – Miscarea Legionara singura recunoscuta in tara – H.Sima, Comandantul Miscarii Legionare”. De ce a acceptat sa fie regele unui regim legionar totalitar? Cånd a fost cinstit?

Ca rege al tuturor romånilor, fata de barbaria si crimele savårsite de autoritatile horthyste in Ardealul de Nord ocupat, niciodata nu a dat o declaratie de protest.

Ca rege al tuturor romånilor, dupa rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941 niciodata nu a facut o declaratie de condamnare a crimelor si faradelegilor petrecute, indiferent cine le-a facut.

Dupa inscaunarea sa ca rege, preucuparile sale s-au diversificat: pe långa mecanica auto, caii de rasa, pustile de vånatoare si femeile. Era probabil la Curtea Regala, un sistem de educatie, neaplicat in alte parti, gratie caruia amantele tatalui erau trecute fiului; asa s-a intåmplat cu Mihaita, care a mostenit imoralitatea bunicii si a tatalui sau. Prima sa „prietena” a fost o cunoscuta actrita bucuresteana care a trecut din alcovul din fundul curtii in acela din Calea Victoriei al Marelui Voievod. Si urmånd pilda tatalui sau a inceput sa ia la rånd fiicele si sotiile marilor industriasi. Din fostele colege de joaca din palatul de la Sosea, Mihai le-a facut amantele sale, fara nerusinare. Nicolae Malaxa, pentru a obtine avantaje, a adus plocon la palat pe singura lui fiica, Irina, care l-a avut pe Mihai ca primul ei „prieten”. Ea era bruneta, cultivata, tandra, gånditoare si romantica; Mihai o invita deseori la castelul Peles de unde plecau la vånatoare de lupi, conducånd masina Alfa-Romeo cu 120 km/h. Faptul arata nu numai desfråul de la curte ci si putreziciunea si adånca imoralitate ce a domnit in clasa romåneasca avuta. Intåmplator, datorita unei boli in familie, Irina l-a cunoscut pe doctorul Palade care ulterior i-a devenit sot, si asa a scapat din mocirla si cupiditatea in care fusese introdusa.

Nici sectorul artistic nu era neglijat de Mihai, „fermecatorul” Mihaita. Numeroase actrite si-au datorat ascensiunea faptului ca au trecut macar o noapte prin alcovul regal.

Generalul Ion Antonescu, intr-adevar odata instalat la cårma tarii in mod voit a ignorat familia regala; conceptia lui fiind aceea de monarhie constitutionala asa cum vazuse in Anglia cåt timp a fost la Londra atasatul militar al Romåniei. In plus el avea o bogata cunoastere a imoralitatii, coruptiei si intrigilor ce au domnit in dinastia Hohenzollern; doar pentru protestul sau facut regelui Carol caruia ii condamna comportarea scandaloasa a fost internat cu domiciliu fortat la Bistrita olteana. Si, deci, nu a fost nimic neasteptat cånd la inceputul lunii septembrie 1940, a lansat un apel catre tara in care afirma: „Familia Regala va fi de acum inainte, prin exemplul de moralitate, de sobrietate, de nepartinire, de modestie, de constiinta si de tinuta patriotica, simbolul de care se va inspira vesnic familia romåneasca. Trebuie inlaturate cu deosebire din Curtea Regala, politica, imoralitatea, cupiditatea si intriga; persoanele de la Palat vor fi numite de Rege, cu consimtamåntul Conducatorului Statului si se vor schimba – in afara de marii demnitari si marea doamna de onoare – din 6 in 6 luni”.

Evident, Antonescu facea aluzie la viata de scandal pe care o dusese tatal tånarului rege Mihai. Saracul general Antonescu cåt de naiv a fost cånd a ignorat proverbul romånesc „aschia nu sare departe de trunchi”.

Regel Mihai suferea de o anumita insuficienta. De aceea, de foarte multe ori era apucat de crize nervoase care frizau nebunia. Martorii au fost pusi de multe ori in situatia de a-l duce in camera sa pe regele care-si pierduse cunostinta. Deseori se iscau certuri intre Mihai si mama sa din cauza acestor crize provocate de prea repetatele vizite feminine. Din cånd in cånd ziarele anuntau: „Majestatea Sa Regele a plecat cu avionul la Savårsin”. Savårsin a devenit locul de desfråu si de vånatoare al lui Mihai. Domeniul era foarte ferit de indiscretie; aici veneau reprezentantii diferitelor trusturi sau puteri straine. Aici se puneau la cale afacerile politice si economice. Registrul cu semnaturi asezat in holul castelului a disparut caci din acele iscalituri se puteau trage concluzii si se puteau explica unele atitudini asupra unor masinatii. Dar in afara de aceasta era ultimul refugiu al „tulburatorului” Mihaita.

Orgiile care nu puteau avea loc la Bucuresti se desfasurau la Savårsin. Fostul rege, aici la Savårsin, lua „contact cu tara”; medicul de plasa (forma de organizare administrativa, n.n.) si preotul ii aduceau in pavilionul de vånatoare fetele satelor, care erau pångarite de regele desfrånat, iar aducatorii fetelor erau coplesiti de onoruri si inaintati in slujba. Unul dintre medici, prin meritele si serviciile sale aduse „patriei si regelui” a ajuns secretar general al Ministerului Sanatatii.

Mihai pleca insotit de unul din cåinii sai, Haiduc sau Hotul, la Savårsin pe calea aerului. Cu masinile sosisera mai inainte „bachantele”. Se incingeau chefuri monstruoase regizate de tånarul secretar particular al regelui si fost coleg de liceu, Mircea Ioanitiu.

Trebuie stiut ca termenul „Regina-mama” pentru Elena, sotia lui Carol al II-lea si mama lui Mihai a putut fi folosit in Romånia datorita generalului Ion Antonescu care in prima zi de guvernare a trimis principesei Elena o telegrama in Italia, unde locuia ea, in care o ruga respectuos sa ia primul tren si sa vina „cu un minut mai devreme långa prea tånarul rege al tarii (avea 19 ani, n.a.) spre a-i completa educatia (!!) „pe care patria noastra i-o doreste fierbinte”.

La sosirea in tara, in ziua de 14 septembrie 1940, Antonescu i s-a adresat cu apelativul „Regina-mama” – care a devenit titlul ei oficial.

Probabil insa ca nici in fata plutonului de executie, el nu a realizat imensa greseala pe care a facut-o aducånd in tara aceasta femeie vicleana care profitånd de o oarecare insufienta mintala a fiului ei si lipsa lui de cultura, de fapt ea s-a implicat in multe atitudini politice ale lui Mihai, careia i-a dictat hotarårile ei. Apoi rolul nefast pe care l-a avut in conspiratia de la 23 august nu trebuie neglijat; ea, ani de zile, a alimentat cu ura pe fiul ei, contra maresalului Antonescu.

In „Amtintirile unui romån-american” de Jacques Vergotti, fost ofiter de ordonanta la palat, amintiri pe care le-a publicat mai intåi in ziarul „Lumea Libera” din New York, intr-o serie de articole si apoi, am auzit ca, si intr-o carte la Bucuresti, scrie: „Numai Regina mama realiza ca Antonescu il ignora pe rege in mod intentionat. Eu imi dadui seama numai cu timpul cum Majestatile lor se refereau, in limba engleza si oarecum ironic, la Antonesti, folosind numele de Bij pentru general si numele de Bijded pentru Mihai Antonescu. Si aceasta atitudine regala era deja din primavara anului 1941 cånd Conducatorul se ocupa din ce in ce mai mult cu pregatirile razboiului contra bolsevismului”.

Si tot J.Vergotti mai scrie: „… am aflat de la tatal meu vitreg, prieten cu generalul Ion Gheorghe, atasatul militar din Berlin care cunostea amanunte despre intrevederea Hitler-Antonescu de la München (in vederea pregatirii razboiului contra URSS)” Se poate crede oare ca acest domn Vergotti nu a informat pe rege si regina-mama, de favorurile careia se bucura, despre aceste noutati? In acei ani 1938-40 erau mari concentrari si lumea stia de desplasari militare in Moldova, de provocarile sovietice, zilnice, la noua frontiera de pe Prut incåt si un taran mai istet banuia ca razboiul era aproape. Nu mai vorbim de bucurestenii aflati in functii mai mici sau mai mari care la råndul lor impartaseau prietenilor vestile, informatiile, parerile, incåt toata tara stia ca va urma razboiul.

Azi, ca sa faca pe persecutatul de catre generalul Antonescu, afirma ca el n-a stiut ca rege de inceperea razboiului din rasarit decåt ascultånd postul de radio englez BBC.

La 22 iunie 1941, luptånd alaturi de armata germana impotriva bolsevismului, in acele momente de glorie militara romåneasca si euforie a intregului neam romånesc, cånd lupta pentru repunerea bornelor de hotar pe Nistru – nimeni in Romånia nu a fost impotriva, in afara de comunisti.

Desi nu a fost consultat in legatura cu angajarea tarii in razboi (in primul rånd „domneste nu guverneaza” si in al doilea rånd era total needucat politic si infantil) regele Mihai a trimis in dimineata zilei de 22 iunie 1941 o telegrama lui Ion Antonescu, aflat in zona frontului prin care ura militarilor romåni „sanatate si putere sa statorniceasca pentru vecie dreptele granite ale neamului”

Si cum razboiul s-a declansat la ora 4 dimineata, 22 iunie 1941, se poate crede oare ca expediind telegrama de mai sus in dimineata aceleaisi zile chiar nu stia de inceperea razboiului si a trebuit sa afle de la radio englez BBC långa care a lipit urechea la ore asa de dimineata? (va urma)

Aurel Sergiu Marinescu

Nota autorului la momentul publicarii acestui serial in editia tiparita. Cu nr.33 (384), 30 august 2007, a inceput publicarea unui vast material istoric privind Casa Regala romåna, in special viata si activitatile ex-regelui Mihai I. Materialul va fi publicat in patru parti: Partea I. Regele Mihai påna la 23 august 1944; partea a II-a. Perioada 23 august – abdicarea din 30 decembrie 1947; partea a III-a va cuprinde activitatea si neactivitatea ex-regelui Mihai in exil, in perioada 30 decembrie 1947 påna dupa 1990 (revenirea in tara), si partea a IV-a, atitudinea noua fata de neocomunisti si cea de-a doua abdicare. Materialul – care va fi publicat in serial, timp de mai multe saptamåni, este sustinut de documente, lucrari publicate, articole din presa straina si romåna si se bazeaza strict pe ADEVAR; adevar care trebuie stiut asa cum a fost, placut sau dureros. Nu este inutil sa precizez ca responsabilitatea pentru cele scrise imi revine in totalitate. Aurel Sergiu Marinescu

Scris de **Admin** Sam Ian 06, 2018 8:12 am

http://www.curentul.net/2010/03/15/inceput-frumos-final-rusinos-monarhia-romana/

Nu numai Antonescu il considera „un copil necopt” si nu avea incredere in capacitatile lui intelectuale, fiind si semi-alfabet, dar din cartile aparute la multi ani de la sfårsitul razboiului, care analizeaza razboiul contra URSS se poate usor deduce ca Hitler i-ar fi cerut lui Antonescu sa nu pomeneasca nimic despre proiectata operatiune „Barbarossa”, nici regelui Mihai, nici ministrului romån la Moscova, Grigore Gafencu. Stia deci Hitler ce stia, ca doar avea cele mai perfectionate servicii de informatii.

Tot J.Vergotti ne mai spune o multime de lucruri interesante. Astfel el stia in 1941 ca un ofiter romån il informase pe ambasadorul american Frank Gunther, aflat adeseori in vacanta la Predeal si musafir al Casei Regale, ca armata germana pregatea invazia impotriva Rusiei. Mai mult, J.Vergotti scrie negru pe alb: „unul dintre generalii germani care lucra la pregatirea acestui plan de invazie a URSS, denumit codificat Barbarossa, generalul Liszt, locuia la Predeal. Intr-o zi, cånd m-am dus sa-l iau la masa la generalul I.Antonescu, l-am gasit cu harta operationala pe birou, pe care erau marcate cele 3 directii de atac, principale: Leningrad, Moscova si Caucaz. Si cum eram in legaturi bune cu ambsadorul Gunther si generalul Antonescu, i-am informat de ceea ce vazusem”.

Si cum sa nu credem ca locotenentul Vergotti care era in legaturi si mai bune cu regina mama si schia cu fiul sau nu le-ar fi spus si lor noutatea?

J.Vergotti afirma clar: „gen.Antonescu dorea sa ma ocup de Regele Mihai, sa nu fiu protocolar – ca un aghiotant si totodata sa-l izolez oarecum de prietenii lui vechi de pe vremea regelui Carol, legati de Malaxa si Aschnitt”.

Azi, dupa ani, fostul rege dezinformeaza grosolan, vrånd sa para o victima a maresalului Antonescu si degajåndu-se de ceea ce el considera ca i-ar strica imaginea de democrat occidental.

El stie foarte bine ca la inceputul Cruciadei contra bolsevismului – 21 iunie 1941, entuziasmul poporului era general si intreg poporul a aprobat lupta de eliberare a fratilor basarabeni si bucovineni, subjugati de sovietici din vara 1940. Toti romånii au aprobat lupta contra Rusiei (sub forma ei comunista), cea care de 200 de ani a reprezentat un pericol pentru romåni si tara romåneasca. Si sigur, nici Mihai nu se putea sustrage acestui entuziasm si patriotism romånesc. De aceea de cåteva ori a vizitat ostasii romåni pe front in Basarabia si chiar dincolo, in Crimeea, si niciodata atunci n-a schitat vreo opozitie la prezenta armatei romåne in stepa calmuca, Sevastopol, Cuban sau Caucaz.

Azi a uitat toate aceste vizite, cum a uitat si vizita la Hitler si decoratia „Crucea de fier”; peste toate l-a palit o amnezie si nu mai reaminteste decåt pentru uzul intern la moda decåt ca a fost de acord cu eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, dar n-a fost de acord cu trecerea armatei romåne peste Nistru. Adica a impacat – crede el – si capra si varza. Dar cum poate gåndi un militar cu minime cunostinte militare ca o armata angajata in lupta pe circa 200 km – linia frontului – sa se retraga. Ce ar fi facut inamicul? Cum ar fi reactionat aliatul, Germania atunci cea mai puternica forta militara in fata acestei dezertari a liatului romån? Si apoi lupta era distrugerea acestei puteri imperialiste, Rusia, pericol cancerigen pentru teritoriile europene!

J.Vergotti ne spune multe lucruri interesante, unele insa trecute prin gåndirea lui de privilegiat si rasfatat al Casei regale. Astfel ne spune ca „Regina mama (in plin razboi, n.n.) vorbea cu fiul ei, de obicei englezeste – desi vorbea foarte bine romåna, franceza si desiguri greaca, ceea ce ii irita pe musafirii legionari sau germani care erau invitati la masa, fiindca de fapt, cei doi foloseau un limbaj conventional avånd pentru fiecare personaj principal cåte o porecla si astfel se evita a se sti de cine se vorbeste”.

Elegant, nu? Regal, nu? Sa vorbesti in prezenta musafirilor intr-o limba pe care ei nu o inteleg, ceea ce in prezenta comunistilor nu si-au permis.

Regina mama pe maresal l-a poreclit „Bij” iar pe Mihai Antonescu „BijDead” si folosea limbajul conventional si in convorbirile telefonice pe care le avea in fiecare seara cu sora ei, principesa Irena care traia in Italia, fiind maritata cu ducele de A’osta.

In 1942, intreg globul era angajat intr-un imens conflict mondial. Romånia fusese aliata cu Franta si Anglia dar ambele nu si-au putut respecta obligatiile, ele insele fiind in incapacitate de a se apara in fata Germaniei, care se dovedise prima putere in Europa. In Romånia, Antonescu intre doua rele pentru Romånia (Rusia si Germania) a ales-o pe cea mai acceptabila, a luat hotarårea de a lupta alaturi de Germania contra Rusiei care subjugase 3 milioane de romåni in Basarabia si Bucovina de Nord. Apoi Rusia se aliase cu America si Anglia intr-o alianta bizara; cele mai avansate democratii din lume aliate cu cea mai criminala dictatura din istorie, si totul parea cam aiurea si impotriva firii.

Activitatea regelui se reducea la aceea de observator. Relatiile lui personale erau reduse la cercul demnitarilor de la palat; este ceea ce se stia frumos despre el, si desigur cåte o vånatoare. Cu una din aceste ocazii, baronul A.Mocsony a propus regelui ca sa-l angajeze ca secretar pe Ionel Stårcea; se stia ca batrånul baron Anton Mocsony voia sa-l adopte pe tånarul diplomat pe care intentiona sa-l plaseze la palat.

Ionel Stårcea facea parte din grupul de diplomati care lucrasera la Geneva, la Societatea Natiunilor cu Nicolae Titulescu (desigur tot cu o „pila”), grup care ii mai cuprindea pe G.Niculescu-Buzesti, Titus Pogoneanu si George Anastasiu – toti conspiratorii cei mai importanti care au jucat un rol major in evenimentele anilor 1943-1944.

O istorie interesanta legata de Antoniu – baron de Mocsony, fiul sau adoptiv, Ionel Mocsony-Stårcea, castelul de la Savårsin si Regele Mihai I o scrie Miron Butariu, in cartea „O viata de om”, aparuta in SUA, Los Angeles, 1991, pag.62-63. Pe scurt, autorul cartii, avocat si jurisconsult al Domeniilor A.Mocsony a luat parte la romånizarea SIABUL, societate industriala considerata cu capital evreiesc, de catre Domeniile Mocsony. Dupa moartea batrånului baron Antoniu Mocsony, fiul sau adoptiv Ionel Mocsony-Stårcea a luat conducerea domeniilor si intreprinderilor. In toamna 1943, Ionel, baron de Mocsony-Stårcea impreuna cu avocatul Domeniilor, Miron Butariu s-au deplasat la Budapesta cu un subdirector de la Banca Nationala pe post de consilier comercial. Scopul calatoriei era cumpararea castelului Hunyadi de la Savårsin. S-au dus tratative si s-au incheiat actele de transmitere a proprietatii incåt dupa Craciunul 1943 s-au facut toate formele legale de trecere a proprietatii castelului asupra baronului. La scurt timp dupa aceea, la indrumarea baronului, avocatul Miron Butariu a redactat contractul de vånzare-cumparare prin care proprietatea castelului Savårsin, abia cumparat trecea asupra regelui Mihai. Se pare ca Ionel Mocsony-Stårcea nu si-a gasit linistea påna cånd nu a våndut recent-cumparatul castel Regelui Mihai, pe långa care tatal sau adoptiv, Baronul A.Mocsony, intervenise sa-l angajeze. Nu s-a stiut niciodata pretul cumpararii acestui castel de catre rege si de fapt nu este prea folositor a se cunoaste, deoarece se fac acte fictive de vånzare, iar in realitate este o donatie sau se trece pretul vånzarii inzecit mai mic decåt pretul real. In orice caz, fostul proprietar 2-3 luni al castelului Savårsin, a obtinut functia la palat, unde a fost activ in conspiratia impotriva lui Antonescu, si s-a ocupat cu administratia Casei civile a regelui, un fel de „taiat frunze la cåini”, cåt si de „maistru de vånatoare”.

Dar baronul Ionel Mocsony-Stårcea a fost si eroul unui mare scandal la palat. In mesajul de Anul Nou facut de el pentru rege a strecurat cåteva propozitii in care subtil ataca politica Germaniei, aliata atunci cu Romånia. Cum era firesc, ambasada germana a sesizat si comunicat Maresalului nemultumirile si neplacerea legata de acest mesaj radiodifuzat si publicat in toate ziarele romånesti. Maresalul Antonescu a fost furios si a dat ordin ca Mocsony-Stårcea sa fie trimis pe front. Baronul s-a baricadat in palatul regal pe care nu l-a parasit, aparat cu strasnicie de regina-mama si fiul ei. In plus baronul a mai cerut ajutor de la Mitropolitul Balan al Sibiului si presedintelui Curtii de Casatie. Conflictul s-a aplanat cu greu si baronul nu a cunoscut frontul, in special din cauza opozitiei la ordinul Maresalului a cuplului regal mama-fiu.

Un scandal mai mare a izbucnit la palat in prima jumatate a anului 1942. Jacques Vergotti ofiter de ordonanta al regelui si apoi prefect al palatului, fusese numit in primul serviciu de generalul Antonescu care il cunostea si ii cunostea familia. Grec la origine, locotenent in armata romåna, cultivat si vorbitor a mai multe limbi straine, cu rude bogate in toata Europa, facea la råndul sau parte din protipendada romåneasca. Era necasatorit si un tip sportiv, cu multe relatii in „aristocratia” romåna.

Nu dupa mult timp dupa ce a ajuns la palat, conform atmosferei de acolo a devenit „favoritul” reginei-mama, ceea ce n-a deranjat pe nimeni. Numai ca susnumitul fiind ofiter activ a uitat acest amanunt si bazåndu-se pe protectia fustei regale, n-a mai tinut cont de disciplina militara; a uitat sa-si salute ofiterii superiori, fie ei generali, a uitat regulile militare de politete, a devenit arogant si increzut. Cum era normal, unele reclamatii facute de ofiterii superiori au ajuns la Antonescu, care pe baza unui decret lege existent, obliga pe toti ofiterii din armata romåna sa faca un stagiu de 3 luni pe front; el a dat dispozitii ca lt.J.Vergotti, conform ordinului 168 din 6 mai 1942 al MAN-Cabinet sa fie mutat in compania de politie a diviziei a 4-a infanterie (era ofiter de jandarmi, n.n.). „Plecarea se va face in 24 de ore”. Cu alte cuvinte, trimis pe front la 7 mai 1942, intors cu putin inainte de 23 august 1944, ceea ce a produs o mare jale si durere reginei mame, care astfel a avut un motiv puternic in plus sa-l urasca si sa-l dusmaneasca pe Antonescu; ura care a stat la baza actului de la 23 august 1944.

De fapt explicatiile dusmaniei permanente ce regina mama Elena a purtat-o impotriva lui Antonescu sunt:

1. Bugetul pe anul 1942 a permis discutiile si nemultumirile reginei caci lista civila era redusa la un minim strict atåt pentru regina mama cåt si pentru rege. Ea, regina, nu avea in vedere razboiul plus cheltuielile bugetare facute cu ceilalti membri ai familiei, principesele Ileana si Elisabeta, printul Nicolae si considera ca regele este cel mai dezavantajat.

2. Dupa invazia germana a Greciei, ea ca grecoaica patrioata a avut un motiv in plus sa-l urasca – pe långa Germania – si pe aliatul ei Antonescu. In calitate de presedinta a Crucii Rosii n-a ezitat sa trimita ajutoare la Atena.

3. Antonescu il proteja tot timpul pe rege, consideråndu-l prea tånar si deseori nejudecat, or aceasta protectie a lui Antonescu, regina mama a interpretat-o ca o lipsa de respect fata de monarh, ca dispret si ignorare a fiului sau. De exemplu, Mihai a vrut sa mearga pe front pe linia intåi sa imbarbateze trupele, Antonescu s-a opus datorita pericolelor la care se putea expune. El vizitase trupe in Crimeea si Transnistria. Regina mama a interpretat opozitia lui Antonescu ca un act ostil impotriva prezentei si popularitatii regelui.

4. Cu spitale bombardate si numarul ranitilor de pe front in crestere la care s-au adaugat ranitii de pe urma bombardamentelor, din lipsa de localuri, maresalul a fost nevoit sa i-a unele masuri urgente dictate de necesitatile momentului. La Bucuresti, pe cheiul Dåmbovitei, in Cotroceni, se gaseau un grup de cladiri cunoscute ca „grajdurile regale”, unde era herghelia de cai precum si locuintele unor salariati ai palatului. Dat fiind gravitatea situatiei, Antonescu a dispus golirea cladirilor si transformarea lor in spitalul pentru mari mutilati Z.I.303. Aceasta miscare a trezit furia reginei mame impotriva maresalului, acuzat ca nu s-a consultat cu factorul constitutional.

Dar cea mai nostima comportare a regelui Mihai – inainte de 1944 – o gasim povestita, cu lux de amanunte, publicata in revista franceza „Cavalcade – Le magazine français de classe internationale”, nr.93 din 15 ianuarie 1948, articol reprodus in „Facla” din 15 octombrie 1980, „Carpati”, nr.23, „Actiunea Romåneasca” New York, februarie-aprilie 1981 si reprodus de subsemnatul in „Curentul International” din 18 august 2005, pag.5B. De data aceasta reproducem numai un fragment din acest lung articol intitulat „Tragicul si sentimentalul destin al regelui Mihai al Romåniei”.

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4) Generalul-sovietic-aprinde-tigara-Regelui-Mihai-150x150

Foto.General sovietic aprinde tigara regelui Mihai

„Un rege a plecat spre exil si dragoste. Un rege de 26 de ani si-a parasit tronul pentru dragoste. Aceeasi curiozitate pasionata inconjoara pe Mihai al Romåniei si pe Ana, logodnica sa, ca altadata pe Eduard al Angliei si pe Wallis Simson.

Nici dragostea, ca si tragedia politica, nu s-a jucat intr-un act. Destinul acestui rege don Juan, a fost marcat intodeauna de femei. El a crescut in mijlocul povestilor despre femei. El a fost alintat de nenumarate femei. El a tinut puterea sa regala ajutat de femei. El este detronat de o femei, si a trebuit ca Stalin insusi sa impinga pe Ana Pauker pe aceasta tabla de sah romåneasca pentru a face pe Mihai sah mat…

O copilarie austera si o tinerete nefericita. A avut o copilarie austera intre doua femei fara bucurii. Bunica, mama lui Carol, deasemeni inspaimåntase pe copilul rege. Dupa o primavara inflorita, o vara luxurianta si o toamna arzatoare inca, Maria suferea o iarna riguroasa. Ea ura pacatul pe care il cunostea bine. Fetitele nu erau admise in jocurile lui Mihai. Acest trio de printese era intarit prin Miss Saint-John, profesoara de engleza si pian…

Un avion depuse pe Carol la Bucuresti intr-o dimineata de iunie 1930. A doua zi era proclamat rege si Elena pleca in exil. In curånd tatal sau (al lui Mihai, n.n.) l-a instalat intr-un palat la sosea. Mihai nu uitase pe mama sa, Elena de la Florenta il cere. Carol il trimise pentru cåteva luni, dar fosta regina a avut cuvinte prea tari la adresa Elenei Lupescu. Amanta a aflat. Ea ceru regelui inapoierea lui Mihai. El a revenit dar a pastrat frumoasei roscate o ura niciodata stinsa. Aceasta copilarie nenorocita a imprimat copilului si adolescentului de mai tårziu un caracter inchis. Se pasiona pentru mecanica si cånta la pian deasemeni Bach, Brahms, Mozart si Debussy.

Si totusi impetuosul monarh se nelinistea de a vedea pe fiul sau inchis in sine si inclinat in ostilitatea lui fata de Magda (Elena) Lupescu, spre misoginism. Oare a fost si el la originea primelor lui succese?

In curånd Mihai incepu sa-si cåstige reputatia sa de „tombeau de coeurs”. I se punea in sarcina succesul de a fi fost in acelasi timp amantul a doua incåntatoare surori, dansatoare la opera.

Mihai avea doua verisoare dintre care era rugat sa aleaga viitoarea sa sotie. El nu stia sa decida care ii placea mai mult afara de cazul ca nu-i placea niciuna. Deodata a inceput razboiul si in 1940 Carol a trebuit sa fuga. Elena reveni, matusa de Aosta deasemeni. Mihai a redevenit rege, mereu celibatar. Dar era conducatorul Antonescu care domnea peste romåni…

Mihai se multumi sa domneasca peste inimile celor mai frumoase romånce. Mai mult ca totdeauna, masinile, pustile de vånatoare, caii de rasa au constituit fondul vietii sale, ca si cuceririle galante care trebuiau sa-l preocupe toata ziua.

A urmat cunostinta fetei lui Malaxa (de care am scris mai inainte, n.n.), apoi alta.

Regii prefera roscatele. Si pe urma, intr-o seara el intålni pe Dolly Chrissolegos. Era in vara anului 1942, la o serbare de noapte in gradina palatului regal (in plin razboi, n.n.). Printr-o ironie a soartei Dolly era roscata ca Magda (Elena) Lupescu. Roscata, alba, cu ochi mari verzi de zeita greaca. Avea 20 de ani. Era in toata stralucirea ei.

– Cine este? intreba Mihai.

– Este nevasta unui traficant. S-a maritat la 16 ani. El era functionar la telefoane si (cu voce joasa) comunist. El cåstiga multi bani cu germanii. El o bate. Ea are de amant pe un colonel de cavalerie. Ea… Numele ei? Dolly Chrissolegos.

Putin dupa asta, ea se numea „Dodo” pentru rege, „Lulu” pentru popor, in amintirea Magdei Lupescu. Mihai o instala in Parcul Filipescu. El vine acolo in fiecare zi. O pasiune de 5 ani incepe. Iata ceva ce nu avea nimic contrariant nici pentru ocupant, nici pentru Antonescu. Elena se alarma dar fiul ei nu voia sa auda nimic.

In plus nimeni nu banuia ca frumoasa roscata ar fi avut alte scopuri decåt placerea si dragostea. Ori, intr-o noapte de februarie 1943 cineva bate la geamul lui Dolly. Cu gulerul ridicat, cu caciula pe ochi, un barbat astepta. Ea il recunoaste imediat.

– Tu? intra tovarase.

– Am fost parasutat in seara aceasta. Trebuie sa ma ascunzi.

– Bine tovarase Bodnaras.

– Regele este nebun dupa tine? Bine, fati datoria.

Intr-o zi, Mihai insusi primi pe un alt om al Moscovei, Patrascanu.

– A sosit momentul, spune el regelui. Dupa Stalingrad soarta s-a schimbat. Maniu, Bratianu, merg cu noi. Vorbiti mamei M.Voastre. Elena asculta si aproba.

Iata pe regina mama de acord cu favorita. Amåndoua intaråta ambitia tånarului barbat. La 23 august „Dodo” spune regalului sau amant: „-Porneste Mihaita”. Regele il primeste pe Antonescu, face sa fie arestat. Germanii sunt inca acolo. Energia lui Mihai ii ia din scurt, ii domina. Poporul romån freamata de entuziasm pentru rege. Cånd soseste armata rosie, tara era deja intoarsa. Romånia se alatura aliatilor. „Dodo” a cåstigat.

-Nu s-a facut totul micuto, ii spune vechea sa amica, Ana Pauker. Ana Pauker institutoare altadata, a cunoscut inchisorile romånesti. – Iubeste mult pe regele tau. Fa-te iubita de el… ii spune Ana Pauker”. (Va urma)

Aurel Sergiu Marinescu

Nota. Cu nr.33 (384), 30 august 2007, a inceput publicarea unui vast material istoric privind Casa Regala romåna, in special viata si activitatile ex-regelui Mihai I. Materialul va fi publicat in patru parti: Partea I. Regele Mihai påna la 23 august 1944; partea a II-a. Perioada 23 august – abdicarea din 30 decembrie 1947; partea a III-a va cuprinde activitatea si neactivitatea ex-regelui Mihai in exil, in perioada 30 decembrie 1947 påna dupa 1990 (revenirea in tara), si partea a IV-a, atitudinea noua fata de neocomunisti si cea de-a doua abdicare. Materialul – care va fi publicat in serial, timp de mai multe saptamåni, este sustinut de documente, lucrari publicate, articole din presa straina si romåna si se bazeaza strict pe ADEVAR; adevar care trebuie stiut asa cum a fost, placut sau dureros. Nu este inutil sa precizez ca responsabilitatea pentru cele scrise imi revine in totalitate. Aurel Sergiu Marinescu

Nota redactiei. Republicam aceste episoade in versiune online.

Scris de Continut sponsorizat

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4)

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4)

Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (2)

Monarhia romana. Inceput frumos, final rusinos (3)

Monarhia romåna. Inceput frumos, final rusinos (4)

Re: Monarhia Romana – Inceput frumos, final rusinos (1-4)