O VIORICĂ PENTRU LINIȘTEA OCCIDENTULUI

Scris de **Admin** Joi Ian 18, 2018 6:51 am

http://inpolitics.ro/o-viorica-pentru-linistea-occidentului_18438377.html

Ecourile gestului de ieri al președintelui Iohannis de a numi fără rezerve un nou premier pesedist nu doar că nu s-au stins, dar e de așteptat să crească, cel puțin o scurtă perioadă. Se vorbește de trădarea tefeliștilor, a dreptei, de blaturi cu Dragnea, de balcanism politic, de comoditate, de lașitate, de tot felul de alte motive. Cel mai puțin, spre deloc, se vorbește de motivul cel mai plauzibil dintre toate, acela că președintele a ales o Viorică pentru liniștea UE.

Să o luăm metodic.

Puțini vor fi observat că ieri, pe lîngă întîlnirile cu partidele parlamentare, președintele a avut una și cu ministrul italian de Externe, Angelino Alfano, venit la București în vizită oficială.

Indiferent care va fi fost agenda discuțiilor, este absolut exclus să nu se fi discutat – și informațiile noastre spun că s-a discutat! – despre dezastrul care se profilează în Italia peste doar cîteva săptămîni. E vorba de ascensiunea în sondajele dinaintea alegerilor anticipate din 4 martie, pînă la locul întîi, a formațiunii populiste, eurosceptice, Mișcarea 5 Stele, fondată și condusă de un fost stand-up comediant ultra-populist, Beppe Grillo și care îl propune premier pe Luigi Di Maio, un tînăr fără studii superioare, asta apropo de limbile (ne)vorbite de Dăncilă. Cu Grillo pe locul unu – și se așteaptă o creștere masivă în campanie, pe fondul căderii Partidului Democratic al lui Matteo Renzi – cu penalul Berlusconi pe locul 3 și cu Liga Nordului bine plasată, Italia va deveni, practic, oficial și inevitabil, migrena nr.1 a UE.

Ce dureri de cap mai are bătrîna doamnă Europa în momentul de față?

În Cehia, plasată într-un top neoficial pe loc fruntaș între țările euroscpetice, se așteaptă turul doi al prezidențialelor, cu șanse mari pentru actualul președinte Milos Zeman, un autoritarist acuzat, între altele, de apropiere nepermis de mare de Rusia și China. (Cînd ambasadorul american l-a criticat pentru amiciția cu Kremlinul, Zeman i-a interzis accesul la președinție și a comentat că nu-și imaginează ambasadorul ceh la Washington spunîndu-i liderului de la Casa Albă ce să facă).

Aflată și într-un top 5 al țărilor preferate, la nivel mondial, pentru investiții străine, Cehia e văzută ca o posibilă urmașă a Marii Britanii în ce privește ieșirea din UE.

Cum la fel e văzută și Polonia, o altă mare problemă majoră a UE, dar la fel de căutată de investițiile străine. Nu mai vorbim de Ungaria lui Viktor Orban, care formează un veritabil cartel al rebelilor cu cele două sus pomenite. În Ungaria au loc alegeri parlamentare în aprilie, iar Orban e marele favorit. Problema nu dă semne de rezolvare, din contră.

Germania, locomotiva UE, are, ea însăși, probleme mari: de luni de zile nu reușește să formeze un guvern, după victoria nu foarte lejeră a lui Merkel, din toamnă. Peste cîteva zile, socialiștii germani fac congres pentru a decide în privința unei eventuale mari alianțe cu creștin-democrații, dar o condiție forte ar putea fi retragerea lui Merkel din guvern. În cazul în care se decide contra alianței, se face un pas serios spre alegeri anticipate, numai că sondajele avertizează că euroscepticii germani, aflați în creștere masivă, oricum, ar putea crește încă mai spectaculos.

Austria s-a predat deja: noul cancelar, Sebastian Kurz, e un radical aliat cu extrema-dreaptă care dă frisoane reci UE.

În Olanda, sentimentele anti-comunitare sunt la nivel ridicat, firesc în țara care a respins prin referendum Constituția europeană. În plus, anul trecut, partidul extremistului Geert Wilders – cel păzit nonstop de bodiguarzi înarmați din cauza pozițiilor și declarațiilor sale – s-a plasat pe locul doi în alegerile parlamentare. În Suedia, se așteaptă ca la alegerile parlamentare din toamnă naționaliștii de la Democrații Suedezi să își sporească zestrea parlamentară, țările scandinave fiind, oricum, considerate critici acerbi ai UE și ai fenomenului migraționist.

În Spania sunt probleme bineștiute cu independența Cataluniei, iar, de aici, au apărut alte probleme mari și cu Serbia, țară aspirantă la integrarea în UE, dar care a început să ia distanță, acuzînd Bruxellesul de ipocrizie: în Kosovo s-a putut, în Catalunia nu?

Irlanda e considerată și ea, de către politologii europeni, drept o candidată importantă la ieșirea din UE, atinsă de schijele Brexitului britanic.

Despre Franța, care a fentat la mustață taifunul Le Pen, anul trecut, și Grecia, campioana anti-europenismului, nici nu are sens să mai vorbim.

Cum nu are sens să mai vorbim – chiar dacă nu sunt din UE – de lipsa oricărei șanse ca Rusia să se desprindă de autoritarismul lui Putin, la alegerile de peste cîteva luni, ori Turcia de cel al lui Erdogan.

O VIORICĂ PENTRU LINIȘTEA OCCIDENTULUI 1105063

Ne place, nu ne place, UE se zbate în convulsii anul acesta. Și nimeni nu știe cum ar putea arăta anul viitor.

Există un număr relativ mic de țări membre care nu ridică probleme majore, în această perioadă.

Din fericire, printre ele se numără și România.

Țara nu merge rău economic, are chiar perspective de mai bine, are stabilitate socială și chiar politică, în ciuda unor schimbări de guvern în ultimul an.

De bine, de rău, în parlament nu avem nici eurosceptici, nici extremiști.

De ce ar fi trebuit ca președintele Iohannis să provoace o criză politică, una care să ducă la anticipate, după mintea PNL și USR, alimentînd masiv, totodată, și apetitul pentru mișcări de stradă ale unui segment al populației?

Ce binefaceri ar fi adus, spre exemplu, anticipatele, în condițiile în care după alegerile din 2016, sondajele au relevat o scădere a orientării pro-europene a românilor sub 50%?

Probabil doar șansa intrării în legislativ a unor partide eurosceptice, care se tot chinuie să scoată capul pe margine.

Niște anticipate cerute de un partid, USR, care denunță instabilitatea din PSD, dar care a avut cinci congrese în doi ani, și de un partid, PNL, care arde pe altarul DNA, dar care și-a desemnat un candidat de premier judecat pentru corupție, în persoana lui Ludovic Orban.

Și încă unul suficient de ridicol încît să declare că așteaptă să-l cheme președintele la guvernare.

Klaus Iohannis a ales o mișcare care să mențină calmul pe scena politico-socială și, important, una menită să transmită un mesaj excelent către cancelariile europene. Mai ales înaintea unei reuniuni extrem de importante, programată mîine, între cancelarul german Angela Merkel și preşedintele francez Emmanuel Macron, la Paris, reuniune consacrată tocmai viitorului Europei.

Care nu e prea roz.

Deocamdată, România nu se înscrie în grupul țărilor-problemă.

Sigur că decizia președintelui dezamăgește profund niște grupări care tocmai se pregăteau să se specializeze profesional în domeniul protestelor isterico-ilegale.

Un risc pe care e probabil că Iohannis l-a calculat și și l-a asumat conștient, vezi și anunțul subtil privind atenta consultare a opiniilor de pe rețelele sociale.

Iohannis a riscat dezamăgirea tefeliștilor pentru că știe că are mult mai mult de cîștigat pe alte părți, în special din exterior.

Dar, mai ales, pentru că știe realitățile mioritice: în doar cîteva zile, dezamăgiții de ieri se vor întoarce, tîrîș și pîș-pîș, pe locul de la coada formată în spatele șefului statului după alegerile din 2014. Un loc prea călduț pentru a-l abandona. (Bogdan Tiberiu Iacob)