AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Grecia are bomba nucleară

In jos

Grecia are bomba nucleară Empty Grecia are bomba nucleară

Mesaj Scris de enigmatica LORELEY Mar Iul 07, 2015 12:52 pm


Importanța pe care jurnaliștii și analiștii de pretutindeni o acordă în aceste zile Greciei nu este un simplu capriciu estival, adică în lipsa știrilor cu ”adevărat” semnificative. Publicul se va fi săturat deja de polemicile aprinse, de tonele de analize economice și politice pe seama succesiunii de evenimente din Atena și marile capitale europene.
Încerc să văd lucrurile dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită, care poate va surprinde mulți cititori, dar poate că va fi considerată demnă de luat în seama și această viziune asupra faptelor care astăzi se petrec sub ochii noștri.
Cazul Greciei poate amorsa o bombă nucleară în Europa, n-ar trebui să avem niciun dubiu. Pentru că, în ciuda divergențelor ideologice din aceste zile, trebuie să spun că nu am impresia că situația elenă poate fi citită corect în paradigma ”stânga-dreapta”.  Dacă poate fi asemănată cu ceva actuala criză din inima Europei, cred că cel mai apropiat este cazul Germaniei de la jumătatea secolului trecut. Ironic, nu? Grecia și Germania par astăzi pe poziții adverse și personifică prin liderii lor întreaga dispută între îndatorați și creditori, dar, de fapt, e un acel ”ceva” care ne arată că poporul grec trece astăzi printr-un fenomen apropiat de cel pe care l-a întruchipat Germania nazistă înainte de a doua conflagrație mondială. Mă voi explica curând.
 
Criza încrederii. Cum a fost posibil OXI?
 
Mai întâi trebuie să cădem de acord că pericolul major legat de criza datoriilor Greciei îl reprezintă problema ÎNCREDERII. Țările europene au resimțit acut criza economică globală din 2009-2011. Unele au trecut cu bine, altele încă mai au de tras. Nu doar Grecia este în plutonul celor care trebuie să gestioneze datoria suverană, ci și Italia, Spania și Portugalia. Blocajul care a apărut între creditori și statul grec, arbitrat, atenție!, chiar de majoritatea alegătorilor greci la referendumul de duminică, naște serioase îngrijorări din partea celor care, într-un fel sau altul, au bani de recuperat. Îngrijorările se manifestă în legătură cu Grecia, dar ele se pot extinde ușor către celelalte state sudice care au un nivel de îndatorare încă nesustenabil.
Răspunsul pe care grecii l-au dat duminică cred că n-a fost îndeajuns de bine explicat, pentru că s-a pierdut din analiză contextul. Pentru mine a fost o mare surpriză acel NU puternic majoritar. Și vă spun și de ce. Pentru că grecii au votat în condiții cu totul și cu totul speciale, adică după o săptămână în care băncile au fost închise, s-au creat neplăceri reale celor care stăteau la cozi pentru a scoate zlinic sume infime de la bancomate, a apărut chiar și o penurie în unele locuri, determinată fie de ”panica aprovizionării”, fie de imposibilitatea continuării unor importuri de bunuri. Mai mult decât atât, principala resursă a Greciei, turismul, s-a văzut amenințată de anulările masive de rezervări ale potențialilor vizitatori, panicați la rândul lor de posibilitatea de a se afla în această vară în mijlocul unor evenimente sociale și economice imprevizibile. Cum o bună parte din greci trăiesc de pe urma sezonului de vară, ai fi zis că o asemenea așteptare i-ar fi putut speria serios.
Aceste consecințe la firul ierbii au fost declanșate nu de creditori, ci chiar de situația în care guvernul grec și-a pus țara, atunci când s-a hotărât să se ridice de la masa negocierilor și să anunțe senin că se află în imposibilitatea de a plăti rata de 1,6 miliarde de dolari la FMI la data scadentă. Un asemenea semnal, alături de decizia de a organiza un referendum, a produs îndată panică, culmea, nu atât la nivelul creditorilor, care au așteptat răbdători referendumul, cât al deținătorilor de conturi în bănci, care au anticipat un potențial GREXIT și s-au repezit să își salveze economiile. Guvernul a luat decizia, cumva firească, de a controla ieșirile de capital, pentru a nu pune băncile, oricum într-o situație fragilă, în pericol.
Cumva imaginea apocaliptică sub ochii grecilor era un deja vu  pentru ce s-ar întâmpla în viitor dacă țara lor va ieși din Euro și va pierde definitiv încrederea celor care vor să aibă siguranța că își primesc înapoi banii împrumutați. Altfel spus, grecii au votat la referendum trimiși deja în iad, simțind pe pielea lor consecințele unui răspuns NU majoritar. Și, totuși, 61% au spus NU. A fost o judecată rațională sau poporul a mers la urne stăpânit de o emoție greu de explicat în termenii unei alegeri raționale?
Cazul Germaniei
Înainte de a răspunde la această întrebare, fac apel la o lectură mai puțin obișnuită. E vorba de Carl Gustav Jung, marele psihiatru elevețian, considerat, alături de Freud, părintele psihanalizei moderne. Jung analizează un fenomen de ”orbire colectivă”, bine speculat de un lider charismatic, care a condus la o mare dramă a umanității: Germania nazistă.
Zice Jung:
”Încă în 1918 am constatat în inconștientul pacienților mei germani tulburări aparte, care nu puteau fi atribuite psihologiei lor personale. Asemenea fenomene impersonale se manifestă în vise întotdeauna ca motive mitologice, așa cum apar și în legende și basme pretutideni în lume. Eu am numit aceste motive mitologice arhetipuri:  adică moduri sau forme tipice în care sunt trăite aceste fenomene colective. Am constatat o tulburare a inconștientului colectiv în fiecare dintre pacienții mei germani. Aceste devieri pot fi explicate cauzal, dar o asemenea explicație este inevitabil nesatisfăcătoare, deoarece arhetipurile pot fi mai ușor înțelese dinspre scopul decât dinspre cauzalitatea lor. Arhetipurile pe care le-am putut observa exprimau primitivism, violență și cruzime. După ce am văzut suficiente asemenea cazuri, mi-am îndreptat atenția spre strania stare de spirit care predomina atunci în Germania. Am fost în stare să recunosc doar indicii ale depresiei și ale unei mari frământări, dar aceasta nu mi-a risipit suspiciunile. Într-un articol pe care l-am publicat atunci, mi-am exprimat presupunerea că ”bestia blondă” se mișcă într-un somn neliniștit și că o răbufnire n-ar fi imposibilă.” Opere Complete (10) Civilizația în tranziție, pag.247
Jung continuă să povestească interpretarea sa:
” Așa cum v-am spus, torentul care a crescut după Primul război Mondial s-a anunțat în visele individuale sub forma simbolurilor colective, mitologice, primitivismul, violența, pe scurt: toate forțele întunericului. Când asemenea simboluri apar într-un număr mare de indivizi și sunt înțelese, ele încep să-i adune la un loc, printr-o forță magnetică, pe acești indivizi, și astfel se formează o masă. Conducătorul ei va fi găsit curând într-un individ care vădește în cel mai mic grad forță de rezistență, cea mai neînsemnată conștiință a răspunderii și, ca urmare a inferiorității sale, cea mai puternică voință de putere. Tot ce este gata de a izbucni se descătușează, iar masa va urma cu irezistibila forță primordială a unei avalanșe” Opere Complete (10) Civilizația în tranziție, pag.248
 
Iată și mecanismul descris de Jung, conform teoriei care l-a consacrat:
”Impresia individului de a fi slab, ba chiar inexistent a fost astfel compensată de răbufnirea poftei de putere, necunoscută până atunci. Era răscoala celor detronați din drepturi, lăcomia nesătulă a sărăcimii. Prin asemenea mijloace ocolite, inconștientul silește omul să devină conștient de sine însuși. Din păcate, mintea inconștientă a individului nu cunoștea nicio valoare care să-l fi făcut apt se a înțelege și a integra reacția, atunci când aceasta îi ajungea în conștiință […] Și astfel, în Germania avalanșa s-a rostogolit  tot mai departe și a scos la iveală conudcătorul ales drept unealta care urma să desăvârșească decăderea națiunii” Opere Complete (10) Civilizația în tranziție, pag.251
Mai sunt și alte citate interesante, dar, celor pasionați de considerațiile psihanalitice ale lui Jung despre Germania nazistă le recomand să citească ”WOTAN”, ”După catastrofă”, ”Lupta cu umbra„ din volumulOpere Complete (10), Civilizația în tranziție, Editura Trei.
Înapoi la Grecia
Dacă ne întoarcem la greci, n-o să vedem ceva foarte diferit în decizia de la referendumul de duminică. Un popor care s-a simțit umilit în ultimii cinci ani, poate nu atât de privațiunile minore totuși față de cele suportate de alții (de pildă, de către români în cei doi ani de austeritate), cât de eticheta de ”leneși” și ”datornici”, își descoperă în inconștientul colectiv acea umbră compensatoare, bine speculată de un lider charismatic. Acel impuls emoțional de mândrie i-a împins către un OXI total irațional. Pentru că ceea ce se întâmpla în realitate nu justifica cu nimic această suprareacție a grecilor. În realitate, creditorii sunt dispuși să continue să finanțeze Grecia și, la limită, chiar să mai ”tundă” încă o dată din marimea datoriei, cu condiția ca grecii să adopte o serie de măsuri instituționale (zise, pe nedrept, de austeritate) ce pot da garanția că banii vor fi recuperați într-un timp rezonabil. Creditorii cer, de pildă, ca bugetul de venituri să reflecte mai realist bugetul de cheltuieli, ca sistemul de taxare să se extindă echitabil și să funcționeze corect pentru toți contribuabilii, ca statisticile contabile furnizate de greci să nu mai poată fi falsificate, așa cum s-a întâmplat în trecut. Iar alternativa era cea pe care grecii tocmai o trăiau în săptămâna dinaintea referendumului, adică, cozi, penurie, scăderea numărului de turiști, să recunoaștem, cu mult mai rea decât așa-numitele ”măsuri de austeritate”.
Puși în fața alegerii, grecii au dat un straniu mesaj la limita psiho-patologiei colective: ”murim de gât cu voi”. Pentru că, în realitate, erau conștienți că va urma prăpădul la ei, dar că e posibilă o asemenea contagiune, încât întreaga construcție europeană să fie aruncată în aer, ceea ce, evident, are consecințe imprevizibile pentru securitatea și stabilitate regională.
Orice popor are momentele sale de cădere, orice popor se confruntă la un moment dat cu umbra lui, exact în acele situații dramatice în care individul se simte devalorizat, umilit, așa cum au fost germanii după primul război (dar și după al doilea) și grecii, după cinci ani de austeritate. Nu este asta o condiție suficientă pentru un dezastru. Mai e nevoie de un lider cinic-oportunist sau sincer întruchipat în mintea lui în Mesia, pentru ca psihicul colectiv să apese pe trăgaci.
La mijlocul secolului trecut, popoarele puteau să-și manifeste aceste clipe de rătăcire cu tancuri, aviație, infanterie. Astăzi, nu mai e nevoie de atâta armament greu pentru a declanșa o criză mondială. Astăzi e suficient să declanșezi o criză a încrederii în lumea financiară ca să arunci lumea în haos. Asemenea crize sunt la fel de greu de stăpânit, ca și o criză militară, dacă nu cumva mai greu, pentru că piețele au gradul lor de nervozitate și asta s-a văzut, de multe ori, în crizele care au afectat pe rând diferite continente. Grecia, spre deosebire de alte țări ale lumii, este legată de o monedă împărtășită de alte 18 țări, e membră într-o uniune monetară. Cu atât mai mare va fi efectul de contagiune la nivelul piețelor financiare.
Alexis Tsipras și acoliții săi împing un popor disperat împotriva realității și evidențelor cu riscul de a declanșa un efect de domino incontrolabil. E mai puțin important acum dacă Grecia va încheia sau nu un acord cu creditorii săi, dacă va mai primi sau nu ajutor financiar, în ciuda încăpățânării politicienilor care-și țin prizonieri alegătorii într-un joc de ruletă rusească. Germenii neîncrederii au apărut deja și va fi greu ca cineva să stăpânească creșterea și înmulțirea lor. Mâine alte și alte țări îndatorate pot apela la ”tactica Syriza” pentru a submina negocierile și, chiar de nu o vor face, va fi greu să convingi creditorii că nu se va întâmpla asta. Și, când creditorii intră în panică, banii nu mai circulă, cu efecte incalculabile pentru toate economiile.
 
Cum se poate apăra un popor de propria depresie și de un ”Tsipras”?
 
Realitatea crudă este că nu se poate apăra niciun popor de un lider oportunist sau închipuit mesianic. El pur și simplu apare, are un simț înnăscut de a identifica valul favorabil și tot ce trebuie să facă e să îl călărească. El poate veni foarte bine legitimat prin alegeri democratice, adică, prin voința poporului, și poporul cu atât mai mult îl va urma. N-am fost niciodată un naiv entuziast al democrației de manual. Democrația este mai degrabă o ideologie, o credință, dar puțin probabil să fie și un mod de organizare optim.
N-aș spune lucrurile astea, dacă nu aș ști că în România, conform sondajelor, 70% din români aplaudă poziția grecilor de ”haiduci planetari”. N-aș vrea să mă gândesc câți dintre români împărtășesc, măcar în sinea lor, narațiunea Syriza cu marea ocultă financiară care suge sângele popoarele nevoiașe. Și mai știu că, în România, avem niște rămășițe ale clasei politice, total decredibilizată, care s-ar agăța cu ghearele și dinții de orice ocazie pentru a nu părăsi scena publică.
Pentru că, iată cum se întâmplă, nu e suficientă o nevroză colectivă care să mobilizeze poporul spre acte ucigașe sau sinucigașe. E nevoie și de acel iresponsabil care să reprezinte umbra națiunii,  care să apese pe pedala magică, sa dea voce impulsului acela inferior, dar violent, care apare inevitabil în situații de cădere. Și cine ne garantează că el nu se va ridica astăzi sau mâine?
O să atac acum o altă poveste sensibilă, pe care puțini au curajul să o discute public. E vorba de raportul între serviciile de securitate și politic. Se vorbește mult la noi și nu doar la noi, despre puterea extraordinară pe care o au serviciile, despre nevoia de a fi controlate de politic, ca în orice democrație. Prea puțini își pun întrebarea dacă nu cumva asemenea structuri, cu activitatea lor secretă, de multe ori netransparentă, dar cu niște obiective foarte clare pe termen lung, de asigurare a securității și stabilității, ar fi cele mai potrivite să oprească un asemenea parcurs dezastruos pentru o națiune. Adică să oprească un lider sau grup de lideri care, democratic, speculeaza un val populist agresiv care să pună în pericol nu doar națiunea însăși, dar și alte state. De unde se vede că democrația poate deveni periculoasă fără un stat puternic. Și, din păcate pentru greci, statul lor este unul slab.
enigmatica LORELEY
enigmatica LORELEY

Mesaje : 112
Data de înscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum