România 2018 – Regresia instalată Rutina publicistică și percepția curentă ridică primele săptămâni ale anului la rang de reper, interval de trecere, de înnoire. O sumă de așteptări în atmosfera de sărbătoare, predominant optimiste, urări de bine și invit

Rutina publicistică și percepția curentă ridică primele săptămâni ale anului la rang de reper, interval de trecere, de înnoire. O sumă de așteptări în atmosfera de sărbătoare, predominant optimiste, urări de bine și invitații la vals.

Ușor fals...

Dinamica structurală, în procesualitatea ei extinsă la nivel temporal și nu de puține ori implicări publice sau ascunse, hrănesc o gramatică ușor diferită.

Desigur, vor fi momente frumoase, festive, promițătoare, prin care noul an se va onora. Rămâne de văzut cum ne raportăm la realitatea adâncă, la "fișa medicală" inerentă a intervalului, sec și obiectiv, care va urma.

Nu toate paginile sunt roz.

La o privire mai atentă ies în prim-plan tendințe și chiar mecanisme nu tocmai îmbucurătoare.

Un pachet de regresii instalate, cu potențial de extindere și aprofundare prin care 2018 se va înscrie în manualul de istorie al "României care este"... O schemă sumară, incompletă, ca o simplă alertă analitică pentru un interval desigur, mult mai complex, contradictoriu, costisitor. Pentru interesul public și într-o diversitate toxică, pentru cel individual. Oarecum, și o alertă sumară, fără pretenții, către jucătorii de nivel înalt, lent, atotcuprinzător. Totuși, o luminiță la capătul tunelului.

Ar putea fi regresia tema anului?! De fapt, o clrificare în poziționarea tendințelor care domină viața curentă, dinamica structurală și până la urmă, adesea doar târziu, mediul politic, instituțional.

Regresia nu apare subit, se coace în tăcere, în subsolul structural, fără conceptualizări și predicții sistemice. Semințele regresiei sunt împrăștiate, adesea aleator, pe câmpuri multiple. Prin "rădăcini" se îndind însă fără ecou public și cuprind sever dimensiuni și tendințe de primă importanță.Sesizarea unei regresii apare cel mai adesea ca o simplă critică, plângere de moment, reproș ignorat, către un factor expus la vești proaste.

Mult mai important însă, este a considera regresia un exemplu-cheie din colecția curentă de evoluții, ca un reper sistemic. Ca un semnal într-un diagnostic ce ar putea marca, pe o durată nedefinită inițial, evoluția și chiar destinul unor domenii de primă importanță.Niciodată completă, lista de regresii poate fi totuși o sursă de neînlocuit în analiza riscului de țară, în prognoza și planificarea strategică și desigur în politicile uzuale, curente.

Temerea în raportarea la "vești proaste" rămâne una dintre cele mai uzuale și costisitoare slăbiciuni pentru puternicii zilei. Prea ocupați față de sâcâiala cu detalii negative. Un discernământ calificat și responsabil în identificarea, asumarea și raportarea activă la colecția de "troubles" rămâne o sursă de neînlocuit în managementul instituțional. Și, de ce nu, chiar o sursă de succes.

Unii chiar le iau în serios...

Iată câteva pachete.

1. O Clasa politică falimentara (Identitate, Viziune, Inițiativă)

Absența identităților clasice (liberalism, social-democrație, naționalism, creștin-democrație, ecologism ș.a.) rămâne una dintre cele mai largi și profunde regresii din mediul politic românesc și unul dintre paradoxurile tranziției de la comunismul totalitar la "democrație".

Dezinteresul deplin pentru "cultura politică" minimală, atât la nivel de membri de partid, dar mai grav, la nivel de "lideri" generează un recurs pe cât de uimitor pe atât de sterilizant referitor la tema pluralismului ca dimensiune esențială a democrației.

Partidele care încă păstrează etichetele "clasice" au regresat în simple "găști", mase obediente, în așteptarea de promovări, privilegii și, tot mai des, protecție în fața legii. Fără diferențe. Mafiotizarea partidismului s-a impus ca o tendință instalată, dominantă în prim-planul vieții publice și a celei "ascunse".

De aici, o uniformizare a abordarilor, a pachetelor de inițiative, centrate tot mai mult pe jocuri de interese.

Nu întâmplător, dar cu paguba derivată, reținerile semnificative în implicarea politică a oamenilor din mediile culturale, universitare și a celor cinstiți și harnici din antreprenoriat.

2. Prezența Civică sumara (Fragmentare, Izolare socială, Inerție)

Un "individualism" precar, o "colecție de cioburi", derivate din marile grupuri sociale anterioare tranziției (clasa muncitoare, țăranimea cooperatistă, intelectualitatea ș.a.). Prăbușirea structurilor totalitare, "teroarea securității", disciplina de partid, statul la coadă ș.a. au fost înlocuite masiv cu tentațiile consumerismuliu primitv, ale micilor proprietăți particulare, susținute prin centrarea obținerii unor câștiguri mărunte, imediate, nu întotdeauna legale.

Indiferența față de viața publică, la nivel comunitar, profil profesional, gnerrație, stimulată de o mobilitate haotică, centrată pe "oportunități" efemere, este dublată de noile frici individuale și colective. O șansă majoră de influențare, alimentată de instabilitate pe piața muncii, incertitudine normativă și indiferență reciprocă.

Dispariția solidarității pe teme și stări asigură o inerție individuală și colectivă în raportarea la tendințe altfel critice, uneori acute.

Reculul "societății civile" un mit ne urmat în partea finală a tranziției, disoluția mișcării sindicale și acapararea ONG-urilor ca formă de acoperire pentru proiecte dubioase se cumulează într-o colecție de regresii cu efect major în descompunerea vieții publice, a democrației (la orașe și sate). 

61% dintre români nu au votat la alegerile din decembrie 2016.

3. Comunicare și Dezbatere Publică de spanac Informație, Stare, Audiență)

Un decalaj în creștere între dinamica și complexitatea stărilor și așteptărilor la diverse nivele și accesul la surse calificate, responsabile, active de informare marchează mediul de viață curentă, nivelul de asociere, anticiparea și capacitatea de adaptare.

"Inundația" de senzațional, scandalos, simplificator livrate pe canalele de știri, comentarii ieftine și vedetism sexualizat se impun ca una dintre principalele modificări a ceea ce visam cândva în legătură cu "libertatea presei". O industrie a manipulării în plină expansiune la nivelul consumului curent, al vieții publice, cât mai departe de agenda reală.

Un deficit in creștere în definirea, aducerea la zi și deschiderea de noi perspective calificate și responsabile pe tematica agendei publice devine pe zi ce trece o țintă atinsă. Noua competiție, agresivă și perversă, de impunere a "minciunii colective" ca dimensiune dominantă a vieții curente se derulează nestingherit în absența unor surse alternative.

Impostura și o gamă tot mai largă de complicități, jocuri de culise, acoperiri și misiuni penetrează prin media viața individuală și colectivă.

Iata de ce, o tot mai vastă "orbire colectivă" se impune ca un mecanism influent, fără riposă, pentru tendințe clientelare, conformism electoral, încurajând noile tendințe autoritare.

4. Deficitul de Integritate și Profesionalism în Administrație (Incompetență, Corupție, Clientelism)

Probabil cea mai gravă, pătrunzătoare și activă amenințare pentru România prezentă și "viitoare".

Combinarea organică între corupție și incompetență generatoare de clientelism atotcuprinzător a devenit sursă curentă de demolare a "statului de drept", atât cât a fost instituit, susținut și practicat în România postcomunistă.

În context regional, în cadrul UE și oarecum și la nivel global, dobândim un handicap major, descalificant pentru integrarea efectivă, benefică, în structurile și mecanismele pieței externe.

Dincolo de nivelurile de anomie atinse, mult mai gravă devine instalarea și extinderea nelimitată a influenței unor mecanisme "informale" care pervertesc tot mai profund structurile administrative pe nivele multiple. O nouă "arhitectură", toxică și perversă se impune la nivel instituțional, dincolo de etichete și norme declarate formal. Un pachet de stări de dezordine administrativă cu impact managerial direct asupra treburilor curente va genera "metastaza".

5. Înstrăinarea Avuției Naționale (Resurse naționale, Terenuri agricole, Păduri, Forța de muncă)

O capcană majoră, strategică a tranziției, prin raportarea superficială și iresponsabilă la valorile și oportunitățile economiei de piață. Într-o țară lipsită de un nucleu de putere, cu viziune, capacitate și prestigiu.

Expunerea la înstrăinare structurală, funcțională și demografică nu a fost urmarea unei invazii, a unor presiuni, ci prin "forțe proprii". Prin pervertirea rolului și beneficiilor privatizării, a investițiilor străine sub tentația unor rezultate "rapide" măsurate de distribuirea discreționară a beneficiilor.

Înstrăinarea avuției naționale va rămâne în istorie ca o regresie sistemică acceptată și asumată. Procesele sunt deja puternic instalate și nu există nici reacții, nici factori politici, programe pentru a le modera. De fapt, e prea târziu.Iluzia revenirii forței de muncă emigrată în Occident, ușor machiată ca "diasporă" nu semnifică în primul rând o "vină colectivă" a celor care au părăsit meleagurile patriei, cât un handicap structural al plonjării pe o piață externă dinamică și agresivă.

Lista valorilor expuse în continuare la înstrăinare este deschisă și jucătorii (externi și interni) interesați, tot mai bine poziționați pe o piață pe cât de ambivalentă, pe atât de agresivă.

România, pe cale de dispariție?!!

6. Servicii Publice Mediocre și Falimentare (Educație, Sănătate, Locuire...)

O evoluție divergentă de neoprit între inerția "Școlii românești" și explozia complexității lumii în care noii veniți pe lume, pe piață, ar urma sa triasca, să se afirme, să performeze.

Rutină, inerție și absența stimulării directe a celor implicați ne țin departe de standarde în plină mișcare.

Excepții individuale, în domenii diverse, mențin iluzia, miturile despre români excepționali care au uimit lumea de-a lungul veacurilor. O iluzie narcisistă ieftină și păguboasă, într-o lume în care performanța individuală și colectivă se derulează în contexte profund schimbate, greu accesibile și generatoare de decalaje severe.

Mai vizibilă și jalnică prin suferință directă și risc vital se impune piața serviciilor de sănătate. Un declin ce ține de infrastructură, dotare tehnologică, motivație profesională trimite prestația terapeutică la morgă.

Desigur, și la noi, dominația industriei farmaceutice globală și omniprezentă întreține regimul toxic.

Declinul locuirii și al locuinței la români, în actualele contexte, structural, financiar și normativ, este de neoprit. Marile cartiere devin pe zi ce trece marea periferie. Majoritatea populației se confruntă cu o mizerie colectivă la nivel urban, în marile orașe, în micile localități și la sate, care va deveni o povară națională greu de înfruntat.

7. Recunoașterea și Implicarea Externă – un fiasco instalat (Inerție, Izolare, Subordonare)

Poziționarea geo-strategică, într-un spațiu problematic, a contat cândva ca o sursă de iluzii și mofturi diplomatice. Un start preliminar în UE și o prezență festivă în NATO rămân pași pe o cărare întortocheată, neasfaltată, expusă la surprize. Capacitatea și determinarea de asumare de roluri, proiecte, stări rămâne modestă, mai ales în finalizare, ritm, inițiativă. S-a aprins lumina în dormitor, în zonă, în surse de risc și amenințare.

Puțini mai contează în plan extern, pe România ca jucător efectiv, elevat, eficient. "Războiul hibrid", ca temă critică a intervalului, dincolo de dezvăluiri și aspecte controversate, se plasează în agenda internă asumată ca o simplă poveste science-fiction.

Raporturile cu o Ungarie ambivalentă, ambițioasă și adesea aiuritoare într-un naționalism de operetă generează scurte episoade de tensiune și neliniște fără a fi urmate de clarificări și acorduri decisive. Românii și maghiarii din Covasna și Harghita își văd de treabă în condiții nu dintre cele mai profitabile. Cui îi pasă de fapt?!...

Revenind la temele mari, prezența, atâta la care avem acces și recunoaștere în structurile UE și NATO este deja o poveste fumată, obosită. Mai rămân basmele raporturilor cu SUA. Tot mai neclare, sumare, fără acoperire economică semnificativă.

A auzit cineva de China, Japonia?!...

Parcă doar la Muzeul Țăranului Român.

8. Accesul la Viitorul imaginar (Priorități, Mobilizare, Desprindere)

Tema viitorului a devenit o iluzie. Posibil, aproape sigur, intervalul următor se va compune dintr-un pachet de regresii pe multiple planuri. Într-o inerție sistemică puternic instalată.

Absența publică masivă în Prezentul efectiv, derivată din capacitatea modestă de a defini prioritățile, de a asuma în profunzime eforturi de desprindere și mai ales de finalizare, în special de a rupe cu o confuzie atotcuprinzătoare, se constituie într-un mecanism amplu, complicat, copleșitor care domină sever viața și dinamica publică.

Dilema derivată: ce se întâmplă cu o țară, cu o lume, o realitate care nu mai dispune de un viitor de substanță, asumare și o capacitate de desprindere dintr-un trecut confuz și toxic?

Nu se întâmplă nimic!

"Nimic" însă, înseamnă multe!

Lasă loc pentru evoluții haotice, toxice, ruinătoare.

România, încotro?!

P.S.: Scuze pentru deranj...