MIDNIGHT KILLER, NIȘTE MAIMUȚE ȘI HANNAH ARENDT

Cei plecați spun, de regulă, mai multe despre cei rămași decât despre ei înșiși. Așa se întâmplă și în cazul de față, căci dacă tot umblăm cu salubritatea morală în gură de dimineața până seara, credem că ar fi cazul să o și fumăm.

Cel plecat nu a fost deloc genul nostru, dar nu gusturile sunt în discuție aici, ci exercițiul unei anume libertăți cu geometrie variabilă. Înțelegem apoi nazurile oamenilor de radio de tipul lui Andrei Gheorghe, le scuzăm, le trecem cu vederea, la fel veleitățile de orice fel; nu și rasismul, în acest caz islamofobia. (La rigoare, admitem că folosirea unui astfel de termen nu este neapărat semnul rasismului, xenofobiei, căci pot exista și alte motivații neonorante, dar lipsa de control al limbajului rămâne la fel de problematică în cazul conflictului israelo–palestinian în care povestitorul a plonjat buimac, întrucât are în mod cert rolul de a le încuraja.)

Andrei Gheorghe nu s-a dus din proprie inițiativă la o manifestare palestiniană, cum cred eronat până și unii dintre militanții Cauzei Palestiniene de la noi, nici la Zoo, în Teritoriile Ocupate, sub Zidul Rușinii, ca să facă poze cu „maimuțele“, ci: „În prima zi, devreme, mult prea devreme suntem invitați la ministerul informațiilor, adevărului și resurselor“ – nu se înțelege dacă israelian sau palestinian, iar denumirea respectivă este în bătaie de joc (în fapt, fiind vorba despre două departamente diferite). A trecut deci pur și simplu prin acea manifestație, fapt care este spus în chiar primul rând (cf. http://andreigheorghe.ro/664-palestina-si-ziua-timbalelor/).

Ce s-ar fi ales însă de el dacă spunea despre copiii evrei că sunt „maimuțe“? Mai era pretin apoi cu Vladimir Tismăneanu?

Nu Tismăneanu este în centrul discuției aici, deși el reprezintă un caz revelator – am înregistrat această tristă evoluție în altă parte și nu este necesar să revenim asupra ei (cf.http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2016/04/despre-cum-o-prietenie-intelectuala.html) – ci: anti-rasismul cu două greutăți, două măsuri și maniera noastră de raportare la el. A tuturor.

În rest, Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace pe cel care s-a dorit a fi un Jack Killian al radioului autohton!

*

Vladimir Tismăneanu dă un răspuns în doi peri la chestiunea ridicată de noi cu prilejul plecării lui Andrei Gheorghe (anti-rasismul selectiv, libertatea cu geometrie variabilă), ceva din care nu se înțelege dacă la aceasta se referă sau la altceva, și care în conținut sună exact ca la partid: «mai facem și greșeli, dar linia politică este corectă, tovarăși!»

Or un astfel de răspuns este la fel de problematic, și mai ales pentru ditai profesorul american, bașca director român al Centrului de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt“ de la Universitatea București. Căci prin luările sale de poziție din ultimii ani, din ultimul timp mai ales, Vladimir Tismăneanu contribuie nu la amorsarea și stimularea dialogului, la o dezbatere calmă, serenă, ci la isterizarea ei, corolar la întărirea extremelor, fapt care face „lupta“ sa și mai necesară.

Convins că zavera dintre cele două facțiuni ultraexecutive de la noi este cheia de boltă a Universului, el alimentează un climat de confruntare. Nu se mulțumește însă cu atât, ci trădându-și propriile angajamente anterioare, îi diabolizează pe cei care le-au rămas fideli, aruncă anateme și acordă indulgențe, totul într-un limbaj plin de violență și scatologie.

Este un pompier piroman care dezbină societatea românească și îi asmute pe cercetătorii din științele sociale unii împotriva altora, cu scopul de a-și hrăni ambițiile personale. Ceea ce nu are nimic de-a face cu știința și, la fel puțin, cu Hannah Arendt.