EUGEN SIMION și ION COJA , doi deștepți cu carul! Adică proști de bubuie, proști ca noaptea când dorm...

Scris de **Admin** Dum Mai 06, 2018 10:59 am

EUGEN SIMION și ION COJA , doi deștepți cu carul!

Adică proști de bubuie, proști ca noaptea când dorm, proști bâtă, proști cu diplomă, proști făcuți grămadă, proști cu carul, fraieri cu cioc, tolomaci, nerozi… Literalmente cuvintele limbii române, atât de multe pentru a nuanța ipostazele neroziei, nu sunt suficiente pentru a măsura abisul prostiei celor doi!… Care mai de care dintre ambii închipuindu-se însă mari înțelepți ai Kogaionului, ai intelighenției daco-romane, fără ca nimeni să-i contrazică! Să-i tragă ușurel de mânecă, dacă nu chiar de urechi!

Eugen Simion, mare academician, de două ori, adică în două legislaturi, cu totul opt ani, a fost chiar președintele Academiei, cea adevărată, de pe Calea Victoriei. Trăit și pe la Paris ani buni, ca profesor la Sorbona, apoi la București mare profesor, critic și istoric literar și mai mare, autoritate absolută în toate subiectele abordate, punând lucrurile la punct definitiv și irevocabil de fiecare dată când este solicitat. A schimbat cum a vrut și regulile scrisului, ale ortografiei, după 1990. O autoritate, ce mai?! Tată și bunic! Greu de imaginat ceva / cineva plus ultra ca autoritate și împlinire intelectuală în spațiul carpato-danubian!…

Ion Coja… Face de ani de zile pe Gică contra, un trouble fête, cum bine i-a zis George Ivașcu în 1980, capabil să se supere ca văcarul pe sat și să strice unanimitatea de păreri și idealuri a istoricilor români pe diverse subiecte, dar mai ales pe chestiunea evreiască și a legionarilor. Nu știe să cânte în cor! Ultima oară, zilele trecute, a încercat să demonstreze că numărul exact al evreilor care au beneficiat de holocaustul din Transnistria ar fi fost mult mai mare. Peste un milion de evrei morți în Transnistria și neînregistrați în niciun faire part al istoricilor academici a descoperit Gică acesta… Descoperire în curs de omologare care va pune România pe locul meritat! Cică, zice acest Gică, românii au fost mult mai lucrativi decât nemții în materie de Holocaust! Este ultimul protocronist în viață și habar nu are. A încercat să facă politică la nivel înalt de capul său, fără să conspire, fără să pună botul! S-a făcut de rîsul curcilor! Un rîs în hohote, care nici până azi nu s-a potolit! Dar nu se potolește nici insul! O să-l potolească alții de nici n-o să-și dea seama, când i-o fi lumea mai dragă! Atât e de aerian în calculele sale politice!… Un perdant înrăit! Feriți-vă de înhăitarea cu individul! Un perdant înăscut!

Cei doi, pe la începutul anilor 90, s-au combinat într-un soi de tandem discret, un pas de deux, cu sarcini specifice fiecare: Simion Eugen a procurat marfa, iar Ion Coja a plasat-o în stânga și-n dreapta, cu sârg și cu orice prilej! Marfa fiind cea mai căutată de la facerea lumii: informația! O informație de cea mai mare importanță pentru poporul muncitor de pe plaiurile noastre carpato-euxine. Povestea, spusă pe șleau, fără menajamente, pe scurt, ar suna așa:

Wilhelm Filderman, lider al evreimii din România, cotat peste Ocean a fi „cel mai important evreu din Europa”, individ cu dovedite și inexplicabile simpatii față de români, care s-a pronunțat după 1945 împotriva evreilor sioniști sau comuniști din Occident, de fiecare dată când a avut ocazia să le demonteze calomniile și diversiunile mediatice anti-românești! De la înălțimea acestui piedestal, Wilhelm Filderman a ținut un jurnal strict al evenimentelor la care a luat parte sau a fost martor, de-a lungul anilor trăiți în demnitate și respect chiar și de la adversari! UnJurnal care, prin mărturia atât de prețioasă a lui Wilhelm Filderman, exonerează România, guvernul Ion Antonescu și pe toți românii, în general, de acuzația frivolă, iresponsabilă, de holocaust petrecut în România, de genocid, pogrom. Nimeni nu era mai în măsură ca Wilhelm Filderman să depună mărturie pe acest subiect!

În 1959, Wilhelm Filderman moare. Se poate afla data exactă!… Înainte de a muri, lasă Jurnalulsău în păstrare ultimului său secretar particular, persoană mult mai tînără, evreu cu sentimente pro-românești la fel de puternice, ceea ce nu era lucru rar pe vremea aceea la evreii tangenți cu România. Lăsata testamentară a fost că

„acest Jurnal aparține de drept poporului român, mai exact spus Academiei Române, la care Jurnalul trebuie să ajungă negreșit de îndată ce comuniștii nu vor mai fi la putere în România!”

Comuniști care se cam ținuseră de capul lui Filderman, obligându-l să aleagă Occidentul pentru ultimul său deceniu de viață, deceniul supranumit „obsedant” la București, în mediile mai elevate!…

Așa se face că după 22 decembrie 1989, după ce mai trec câteva luni și toată lumea își dă seama că nu mai e picior de comunist în România, fostul secretar particular al răposatului Wilhelm Filderman începe să caute persoana cea mai îndreptățită căreia să-i încredințeze prețiosul manuscris. Prea mult nu caută și-l identifică în persoana domnului Eugen Simion, proaspăt academician, fost coleg de facultate cu soția domnului secretar, distinsa doamnă Sorina Bercescu. Ba chiar și ceva rudă cu Eugen Simion, ceea ce explică încă o dată alegerea domnului academician pentru acest moment stelar, astral, din cariera sa!

Cu toată discreția se face invitația cuvenită și cu ocazia proximei descinderi la Paris a domnului academician acesta le face o vizită la locuința unde se afla și obiectul cu pricina: câteva caiete pline de scrisul mărunt caligrafiat al marelui avocat care fusese Wilhelm Filderman, cuprinzând datele esențiale privind istoria evreilor din România în timpul guvernării Mareșalului… Text superb pentru bunul renume al românilor! Text unic în literatura holocaustului, infirmându-l categoric pe cel din Transnistria!

Spre mirarea tuturor, Eugen Simion, neforțat de adversar, face cea mai mare greșeală din viața sa, cu reverberații biblice până la a șaptea spiță: părăsește locuința respectivă fără să ia cu el incomodul bagaj! Din motive pe care vreodată va trebui să le explice public, Eugen Simion, ins comod, elegant și dichisit în orice apariție publică, și-o fi zis că nu-i șade bine unui ditamai academicianul să străbată Parisul by night cu maldărul de caiete / dosare în brațe. Dacă-l vede vreo studentă?!… Ce mai rămâne din morga sa până la data respectivă imaculată!… Nu se știe și poate că nu vom afla niciodată ce anume l-a determinat pe Eugen Simion să lase din mână comoara cea mai de preț care îi aterizase fără voia sa în brațe! Cu totul neașteptată! Și nedorită, probabil, căci angaja interese planetare de care Eugen Simion nu avea cum să nu-și dea seamă și să se mire: ce legătură au cu mine, domnule?! Pălăria e prea mare, nu-i pentru…

A găsit o scuză tembelă: o va lua data viitoare pe comoară, când se va întoarce la Paris după ce va fi informat Prezidiul Academiei României asupra chestiunii intempestiv ivite. A simțit nevoia deci să obțină acordul prezidiului Academiei pentru a face cel mai mare serviciu adus vreodată Țării de onorabila instituție! Nu s-a lăcomit să fie singurul laureat!… Erou, la drept vorbind! S-a grăbit să împartă cu colegii din Prezidiul Academiei povara gloriei!

E lucru sigur că la fel de prost n-a mai fost niciodată marele Simion! Și-o fi dat seama pe loc, fuierând a pagubă după ce a părăsit locuința cuplului iudeo-valah din arondismentul parizian cel mai aristocratic, sau ceva mai târziu s-a dumirit?! Eventual când s-a întâlnit cu colegii din Prezidiul Academiei și le-a povestit cum a reușit de a venit cu mâna goală, refuzând să le facă colegilor și neamului românesc serviciul de curierat, de cărăuș, atât de nepotrivit cu poza de pe biroul său! Poză făcută tot la Paris, pe vremea cât a fost profesor de limba română la Sorbona cea vestită!… Ce ani! Ce Paris!…

Așadar, întors la București, marele nostru critic literar, campion al lucidității în exercitarea gustului artistic, literar, le povestește colegilor academici ce descoperire teribilă a făcut el la Paris, ce piesă de maximă valoare istorică națională va aduce dînsul în curând să împodobească cu ea Biblioteca Academiei, secția manuscrise! Mai de preț decât toate manuscrisele eminesciene la un loc, bunăoară!… (Mă rog, părerea mea!)

Încerc să-mi închipui scena ședinței de Prezidiu al Academiei sau cum s-o fi numind instanța în care Eugen Simion a obținut acordul Academiei să se întoarcă la Paris și să revină fără întârziere cu Jurnalul lui Filderman. Dacă chiar aș fi fost de față, aș fi cobit și i-aș fi zis: mișcă-te, domnule, mai repede, și foarte discret, ia primul avion și du-te dracului direct acasă la omul nostru, să nu ți-o ia Mossadul înainte!… Zău că așa i-aș fi spus! Dar putea să se gândească și singur, că-i om mare! Nu mai este de mult pionier!… Cine n-a auzit de Mossad?!…

Bănuiesc însă că va fi rămas un proces verbal al discuțiilor purtate atunci la cel mai înalt nivel academic! M-ar consola întrucâtva să-l citesc!… Să compar cu ședința de prezidiu când s-a refuzat moștenirea de la Brâncuși, atunci, în obsedantul deceniu… Puteau și acum s-o refuze! Ce și cine i-ar fi putut împiedica?! Și totul se rezolva simplu, prin vot! Ce-am avut și ce-am pierdut?!

Firește, de data asta numai Mosadul putea să fie! O fi avut vreo ploșniță montată prin fiecare birou al Academiei sau, mai ieftin și mai simplu, o fi avut vreo cârtiță, două, adică niscai academicieni sensibili la interesele iudee, eventual ei înșiși iudei iudei sau creștinați, care vor fi aflat de la prostănacul nostru de comoara de la Paris, și n-au pregetat să înștiințeze cu maximă celeritate unde trebuia, ca să se acționeze și să pună Mossadul gabja pe ce nu era al lor, dar îi interesa mai mult decât pe noi, în frunte cu Eugen Simion, care nu și-a dat seama din prima, adică de la Paris, pe ce lume trăiește! O lume vicleană, domnule coleg, perversă, mincinoasă, ticăloșită în cele mai murdare înscenări, fără niciun gând bun la adevăr, la căutarea și aflarea adevărului și a adevăraților nevinovați! O lume, să-ți bagi… N-are ea treabă cu adevărul!

Mai iute de picior, plus alte dotări logistice superioare, au făcut ca Mossadul să i-o ia înainte domnului academician. Când acesta a ajuns abia după câteva săptămâni la locul faptei, fapta se săvârșise, mortul de la groapă nu se mai întoarce, domnule academician! Bietul jidov chiar fusese deja înmormântat, lăsând în urma sa casa răvășită de percheziția la sânge făcută de mascați, astfel că au mai luat și alte cele ce li s-au părut interesante, nu numai teribilul Jurnal. Iar gazda, doamna Sorina, rămasă văduvă și șocată pentru tot restul zilelor după vizita ce le-o făcuse această piază rea de Eugen Simion, abia mai putea îngăima vorbe tremurate de spaima celor petrecute. Sagace cum îl știe toată lumea, nu i-a fost greu domnului academician să priceapă întocmai ce se petrecuse după plecarea sa cu mâna goală din luxosul apartament. Deh, o dată vede nașul puțulica finului! Altă ocazie nu se va mai ivi… În zadar a mai revenit la Paris Eugen Simion de nu știu câte ori! Soarta, destinul, nu a mai avut ochi să-l vadă!…

Atenționat de filiala dâmbovițeană, Mossadul a spart ușa de la Paris și a dat buzna în casa oamenilor, s-au răstit la gazde ca la niște trădători ai mamei Israel, au luat ce era de luat, au băgat frică de moarte în oasele fostului secretar particular al lui Filderman, care a și murit, mintenaș după percheziție, cumințit pentru totdeuna, iar din binele pe care cei doi ovreiași angelici au vrut să-l facă României s-a ales praful și pulberea!…

Noroc că bunul nostru coleg nu aduce a samurai nici când e singur în baie, căci, cine știe, altfel, cu ceva sânge în instalație, și-ar fi făcut un harakiri, poate chiar două, pentru imensul deserviciu adus Patriei ne-recunoscătoare, Patriei care nici până azi nu a aflat că marele Eugen Simion ne-a lipsit de piesa cea mai importantă din Muzeul Istoriei Evreilor din România, la a cărui inaugurare primăria Capitalei lucrează zilele astea pe brânci: Jurnalul lui Filderman… Documentul care ar fi zis veto la înființarea Institutului Elie Wiesel și alte monumente mincinoase ale Holocaustului închipuit din România… Ba ar fi scos Holocaustul și de prin manuale! Prăpăd făcea acel Jurnalprintre evreii holocaustologizanți, dacă domnul academician își dădea seama pe ce a pus mâna și nu lăsa din mână ce poți face azi! Nu cunoștea acest precept?… Cine să-l creadă?! Și atunci?!…

Paginile din Jurnal dedicate de Wilhelm Filderman Holocaustului din Transnistria ar fi închis orice dispută, orice sesiune științifică, ar fi declarat nule și fără obiect zeci de teze de doctorat, biblioteci întregi puse pe foc mocnit, discret. Căci Wilhelm Filderman, ca lider al evreimii din România, venea cu autoritatea celui care a petrecut câteva luni de documentare la fața locului printre evreii strămutați în Transnistria, spre a resimți pe propria sa piele cum funcționează un regim de exterminare a evreilor în versiunea românească a genocidului. Citez din Wilhelm Filderman: „s-au petrecut între români și evrei scene de mișcătoare solidaritate umană”! O spune liderul evreimii din România, după ce a stat patru luni printre evreii deportați în Transnistria de mareșalul Antonescu spre a fi salvați! Salvați, nu exterminați, stimați tovarăși de la Yad Vashem! Cât veți mai ține sub obroc mărturia cea mai avizată, a lui Fildermman?! Cât veți mai minți?

Repet citatul, este mortal, letal pentru sioniști: „s-au petrecut între români și evrei scene de mișcătoare solidaritate umană”!

Are cineva dreptul să ascundă faptul că românii, în materie de genocid, de holocaust, sunt o excepție glorioasă, salvatoare pentru demnitatea ființei umane, pentru bunul renume al planetei noastre?! Căci aceasta este crima de care se face vinovat Mossadul și colaboratorul său involuntar și inconștient Eugen Simion: ascund acele „scene de mișcătoare solidaritate Umană”!

Dați-vă seama, mai ales dumneavoastră, mari critici literari, câtă literatură de cea mai curată inspirație, ar fi înnobilat bibiliotecile lumii și sufletele bieților oameni, cititori cu de-a sila ai mizeriilor semnate de tovarășii de idei ai unor Wiesel sau Wiesenthal.

Interese sunt cu nemiluita, pe tot întinsul Europei, ba chiar și peste Ocean, să nu se afle adevărul despre participarea României, a românilor, la crima cea mai rușinoasă pentru omenimea de pe această planetă minunată!…

Despre asemenea scene de mișcătoare solidaritate umană între români și evrei, care le stau în gât la comanditarii Mossadului, opinia publică din cele două țări nu trebuie să afle vreodată! Să afle și să se bucure! Noi trebuie să înghițim ordurile date tiparului de nemernici ca Liviu Biriș și Alexandru Florian, copiilor să le intre în cap scene de groază imaginate de istoricii bezmetici ai holocaustului inventat din Transnistria, holocaust mistificat cap-coadă! Fără fărîmă de adevăr! Fără fărîmă de autenticitate!

Tare sunt curios să citesc procesul verbal de la ședința Prezidiului Academiei Române, ședință ocazionată de întoarcerea cu buza umflată de la Paris a domnului președinte Eugen Simion!… Cu ce cuvinte a mai putut relata epopeea căreia i-a dat naștere nu singur, ci cu ajutorul necunoscut al persoanei – coleg, colegă? care a jucat rolul curelei de transmisie între Academia Română și Mossad! Măcar întrebarea să ne-o punem, dacă răspunsul propriu zis nu-l vom afla: cine ești, Iudo, care ai trimis la Mossad informația despre comoara de pe rive gauche?…

Ce-i al lor e-al lor! Au lucrat bine băieții. Mai ceva ca la ENTEBBE!…

Cu alte cuvinte, mai neaoșe: domnule Eugen, cine credeți că a turnat la Mossad tot ce s-a spus la Academia Română, în ședința Prezidiului, convocată pentru a discuta despre Jurnalul lui Filderman, moștenirea cea mai de preț din istoria Academiei?! Ce facem cu Jurnalul? Îl primim? Dar dacă scrie în Jurnal despre niscai scene de omenie românească?! Ce vom face cu biblioteca de minciuni de la Hasefer, de la Comunitate!… Câți bani ne va da DCA pe maculatura adunată în juma de secol de prostituție, de curvăsărie literară și istoriografică?!

Așadar, cui îi revine meritul de a-l fi împiedicat pe domnul academician să producă un veritabil cutremur în vasta literatură universală a Holocaustului?!… Cine l-a turnat la Mossad pe bietul Simion?!… Eu unul aș merge pe biblicul Cherchez la femme! Nu-s multe femei în Academia Română, dar care sunt, mamă, mamă!… Ce femei!

…În ce constă acum prostia și vina subsemnatului ION COJA? A mai rămas ceva și pentru individul nostru?!…

Păi n-am fost cu nimic mai breaz! Nici eu nu m-am prins despre ce era vorba propriu zis! N-am înțeles ce era de înțeles! Nici eu, nici neica Simion! Repet: amândoi la fel de proști! N-am priceput nimica! Ne-am repezit să pricepem ce nu era deloc greu să pricepem. Iar miezul, esența de foc, iată, abia azi pricepem ce și cum!… Pricep eu! Nu și domnul academician fără intervenția mea lămuritoare! Iat-o:

Pe vremea aceea, cu vreo douăzeci de ani și în urmă, mă aveam bine cu domnul Evghenie, ne vedeam destul de des, și la un moment dat, moment al meu de neatenție, profitând de situația ivită, domnul președinte îmi povestește ce mai e pe la Paris, cum s-a văzut cu fosta noastră colegă de la catedra de limba franceză, îmi transmite cuvenitele salutări, și tot ce a urmat! Inclusiv ce a găsit când a revenit la Paris, cu acceptul Academiei, de am rămas, cum zic alți proști, interzis! Interzis bine!… (Tembelă vocabulă: interzis!…)

Eram cu toții pe la mijlocul anilor 90, abia începuseră marile dezvăluiri și acuzații privind rolul de pionierat, de protocronici, al românilor, în materie de belit evreimea: Hanna Arendt – tot femeie cu Mossadul în sânge, demonstrase deja că suntem poporul cel mai antisemit, că la noi la Dorohoi se începuse Holocaustul… Bașca trenul de la Iași, Abatorul de la București, monumentele Săpunului… Etc., etc. Potop de acuzații cumplite pe capul nostru!… Imposibil de înlăturat ori să mai scoți capul în lume de acuzațile evreilor foști istorici ori activiști ai PCR! Niște ăia urîțiți de minciuni și sperjururi! Iar eu să mor de supărare când aflu că prin cel mai diștept dintre români, însuși președintele deștepților, noi, românii, ratasem cea mai mare ocazie de a-i face de rușine pe detractorii noștri, aducând mărturia mântuitoare „a celui mai important evreu, Wilhelm Filderman”! Adio, mărturie! Adio, Wili Filderman! Nu te merităm!…

Nici azi nu-mi dau seama de ce Eugen Simion m-a ales pe mine ca să-și descarce sufletul!… Mama avea o vorbă, o știa de la bunicul, neica Stan Licoi, coborît cu oile pe țărmul Mării Euxine din legendarul Rășinari: când ai un mare secret, mai bine ia în brațe un copac din pădure și spune-i copacului ce secret ai pe suflet!… M-a luat pe mine în brațe Eugen Simion, știind bine cât sunt de incapabil să tac atunci când e vorba de „sărăcia și nevoile Neamului”! Așa că eu n-am avut încotro: am început chiar de-a doua zi să bat toba cu imixtiunea neelegantă, vulgară, bădărană a Mossadului în istoriografia Holocaustului! Cu raptul Jurnalului, mai păgubos pentru români decât raptul Bucovinei… Am scris în draci, în toate zările Pământului, Ambasadei SUA și Israel, am scris liderilor politici din România, liderilor planetari, la ONU, la UNESCO, la UEFA, la CFR, nu al nostru, ci cel american… reclamând jocul nesportiv și neregulamentar al ditamai Mossadul.

Recunosc, cât de cât m-am îndoit: Să fi fost adevărat ce mi-a povestit domnul academician Eugen Simion?!… A reușit individul să fie de unul singur atât de idiot?!

A reușit, domnule, ce-i al lui e-al lui!…

Curând au apărut și confirmările din tabăra adversă. Mai întâi a lui Teșu Solomovici, într-un text publicat în presă. Cică Jurnalul era cazat acum la Yad Vashem sub „șapte lacăte”! (Evreii au nebunia lor cu numărul 7… Te și miri că la holocaust n-au fost șapte milioane!… Câte unul pentru fiecare înțelept al Sionului…)

La rândul său Buzatu, marele și regretatul Gheorghe Buzatu, îl întreabă pe Jean Ancel dacă știe ceva de fabulosul tezaur de informții de maxim interes pentru noi. Jean Ancel, cât era el de ticălos, confirmă totuși: Jurnalul a ajuns în Israel, este teafăr și autentic, mai multe persoane din România și diasporă au fost premiate și decorate pentru reușita operațiunii respective, dar deocamdată nimeni nu are voie să-l vadă pe Jurnal! Nici măcar el, Jean Ancel, mare antiromân, ca și frate-su Paul Celan, care a mințit atâta pe subiectul suferințele evreilor din România, nu a fost admis în proximitatea Jurnalului... Nu cumva să-l citească și să se vindece de această cumplită boală a spiritului: capacitatea de a minți fără saț! Atât de lucrativă printre istoricii holocaustologizanți din România! Evrei sau români! O apă și un pământ!…

Însă nu se grăbesc noii proprietari să umble la Jurnal, să n-o pățească cum au pățit-o cu Jurnalullui Sebastian, pe care l-au cam falsificat experții de la Mossad și au fost prinși cu „falsul în gură”! Experți de două parale!… Nu-i pentru oricine filologia, domnule coleg V.M.!

Nici cu mine nu mi-e rușine! Se pare că Eugen Simion mi-a spus numai mie care a fost tărășenia de la Paris! N-a mai povestit-o și a doua oară, altei persoane! Iar persoana mea a crezut că-și face datoria de cetățean al acestei planete dacă va povesti întocmai cele aflate în zeci și sute de variante, adică unor cititori sau ascultători radio-tv să-i numeri cu zecile de mii!… Am povestit de sute de ori cum a fost intervenția criminală și de mitocani a Mossadului! I-am înjurat de toate culorile, și de mamă și de tată, și de frați și de surori, și de coroana de flori, aia… Să aibă parte de ea cât mai curând!…

Deci am fost mult mai nerod decât Eugen Simion, care și-a făcut gura fermoar și s-a străduit pe toate căile să uite ce m-a lăsat numai pe mine să povestesc tot ce a pățit bietul Eugen Simion în confruntarea sa, ca un alt David biblic, cu namila de Mossad, ieșit de data asta învingător!… A fost de ajuns să se răstească la bietul Ștrul / Ițic de la Paris și omul s-a relocat la Pere Lachaise, încăpătorul…

Numai că, numai că, numai că namila de Goliath a respectat întocmai parabola biblică și a luat-o în barbă până la urmă Mossadul, de mai mare dragul! Degeaba ne-am dat de ceasul morții și eu, și domnul Eugen, căinând pierderea atâtor informații pe care le conținea Jurnalul lui Filderman. Ne-am pripit să disperăm și să ne declarăm bătuți la curul gol de mascații Mossadului, cu nimic mai fioroși decât ai noștri, de la DNA, și la fel de tolomaci! Mai tolomaci ca tandemul românesc. E drept, i-au făcut ei de petrecanie bietului ovrei care a avut grijă de Jurnal atâtea decenii, ca de ochii din cap, ca să ni-l pună nouă în brațe neprihănit de experții Mossadului care se învârt de mai bine de 20 de ani în jurul textului neștiind ce și cât să falsifice din el. S-au trezit pe birou cu un pericol de explozie atomică luat lui Eugen Simion din mână ca-n fabula corbului cu vulpea și cașul… Iar acum îi frige în mână cumplitul text!…

Domnilor de la Mossad și din guvernul Israelului, care v-ați felicitat pentru izbânda de la Paris! Sunteți oare mai proști decât Eugen Simion și Ion Coja, luați la un loc sau separat?! Nici domniile voastre nu vă dați seama că valoarea Jurnalului a scăpătat serios, mă refer la valoarea informațiilor din cuprinsul textului, al însemnărilor zilnice consemnate de scrupulosul avocat al adevărului românesc, fie-i în veci numele pomenit cu respect și onorul cuvenit?!… Numitul WILHELM FILDERMAN, salvatorul onoarei jidove!

…Ba chiar și onor cititorii acestui text searbăd și pretențios pot fi luați ca martori, căci nu-s cu nimic mai deștepți decât deștepții deștepților pomeniți atât de des în nevolnic textul de față: ai dumneavoastră Simion Eugen și Coja Ion, bașca cei de la Mossad care-i și întrece!… Nu-i așa că nici dumneavoastră nu v-ați prins că, de fapt, nu avem de ce deplânge dispariția Jurnalului?! La fel cum, în contrapartidă, nici Mossadul nu are de ce să se bucure ca fraierii de captura lor, care a băgat în mormânt un evreu nevinovat!… Unul în plus, ce mai contează?!, și-or fi spus șefii din Mossad, cu gândul la cei șase milioane!… Uite că contează! Căci acel ovrei nu e ovrei de rând, ci a fost depozitarul celui mai important secret de pe planetă și nu l-a luat cu el în mormîntul săpat de specialiștii de la Mossad! L-au omorît degeaba! De parcă ovreiul ăla, al cărui nume nu-l mai țin minte, să-i zicem acel IȚIC, parcă a știut ce va urma și a avut grijă să se răzbune pe Mossad chiar înainte ca acesta să-i intre în casă și să-l umilească ca pe ultimul sefard!… Ițic, văr bun cu Ițic dezertorul, și-a făcut datoria față de românașii pe care i-a iubit atât, și odihnește în pacea meritată, pe câmpiile cu verdeață și cântice ângerești!… Misiunea sa, primită de la maestrul Filderman, a fost îndeplinită! Bucură-te, Simioane! Bucură-te, frate Ioane! Dumnezeu le-a dat peste mâna cea mult prea lungă a Mossadului, a KGB, Securitate, CIA și alte arătări infernale de același soi!

Căci, oameni buni care ați suferit până la acest paragraf al reclamației, chiar și voi, cotizanți ai Mossadului, aflați că informația de care aveam cel mai mult nevoie nu se află printre însemnările lui Filderman! Mai avem noi zeci și sute de mărturii despre Transnistria că nu a fost un spațiu al suferinței și al morții! Cu și fără Jurnalul lui Filderman adevărul despre Transnistria ne este cunoscut! Înșiși oficialii evrei, probabil că după ce au aflat ce scrie Filderman în Jurnal, află calea adevărului și fac declarații tot mai aproape de adevărul că românii nu au făcut niciun genocid, niciun Holocaust!… Ultimul, Netanayahu însuși, în urmă cu câteva săptămâni a fost mai explicit ca orice alt oficial israelit!… Sper să nu-l coste! Așadar, Transnistria este capitol închis! Capitol fumat! Nimeni nu mai crede ce s-a tot inventat pe acest subiect….

Mare nevoie aveam de altă informație, tot din partea lui Wilhelm Filderman, transmisă prin același secretar particular, al cărui nume nu poate să rămână mai departe necunoscut. Eugen Simion cunoaște bine acest nume și nu va pregeta să-l rostească întru neuitarea întregii planete. Căci acesta este nivelul la care vorbim acum, în ultimele rânduri ale acestui text de însemnătate istorică mapamondială: nivel planetar.

Să ne aducem aminte de unde am plecat, citez:

„ Lăsata testamentară a fost că acest Jurnal aparține de drept poporului român, mai exact spus Academiei Române, la care Jurnalul trebuia să ajungă negreșit de îndată ce comuniștii nu vor mai fi la putere în România.”

Aceasta a fost însărcinarea cu care Filderman i-a complicat viața secretarului său particular și i-a pus și capăt! Rog publicul să mai citească o dată fraza cu pricina, căreia acum, după atât amar de ani, eu unul îi dau cea mai mare importanță, mai mare decât importanța Jurnalului însuși, cu toate sutele sale de pagini! Autorul este același Wilhelm Filderman, considerat de evreii din America a fi fiind „cel mai important evreu din Europa”! Un evreu cu asemenea statut trebuie să fi fost unul dintre cei mai importanți evrei din lume, dintre cei mai influenți, mai informați etc. Un evreu cunoscător al celor mai importante secrete ale evreimii, putem spune fără teamă de a greși!

…Și acum, bomba! Bomba bombelor, de nimeni așteptată, dar ce cutremur va produce!

Căci întreb: ce secret al evreimii putem deduce că era bine cunoscut lui Wilhelm Filderman? Un secret pe care sunt sigur că Filderman nu-l dezvăluie nicăieri pe cuprinsul Jurnalului și în tot ce a mai scris! Dar îl dezvăluie în Testamentul oral încredințat secretarului său particular! Acesta trebuia așadar să dea Jurnalul Academiei Române „de îndată ce comuniștii nu vor mai fi la putere în România”!

Vă prindeți? Pricepeți ce informație uluitoare ne dă Filderman fără să vrea, fără să știe?!

Deci Filderman a apreciat că mai tînărul său secretar va mai fi în viață în ziua când comuniștii din România vor pierde guvernarea Țării!… Mai clar spus: Filderman știa în 1959 că peste 20-30 de ani comunismul va dispărea din România și nu numai! Va ieși definitiv din scenă!… Va părăsi ringul, arena competiției istorice!…

Încă și mai clar: Filderman, ca lider evreu, a fost informat că nu va dura prea mult mascarada comunistă și va fi demontată, aruncată la coșul de gunoi al istoriei! Și cine va demonta șandramaua? Cine alții decât cei care au ridicat-o, știind bine pentru ce interval de timp!… Cu termen de valabilitate! Numai nouă, fraierilor, ni se vorbea despre viitorul comunist inexorabil al omenirii. Și, de frică, exasperați, i-am crezut!… Am crezut în eternitatea comunismului atot-biruitor!… Așa cum crezi în eternitatea răului! N-am sperat că vom asista la agonia și dispariția sa! Dispariția imperiului răului!…

Așadar, în 1959, probabil și mai înainte, evreul Wilhelm Filderman știa de falimentul comunismului că (1) se va produce (2) la câteva decenii, două-trei distanță, după moartea sa… Cine a mai cunoscut acest secret teribil? Noi nu! Nici cei mai mulți evrei! Mai năuci ca noi, constructori de nevoie ai viitorului de aur…

Firește, comentariile sunt mai multe. Și nu se vor opri ușor. Las deocamdată subiectul în dezbaterea voioasă a colegilor de pe site. Eu mă simt prea obosit după efortul de a mă dumiri asupra informațiilor primite de la marele prieten al românilor care a fost Wilhelm Filderman…

Să ne înțelegem: bănuiala că unii au știut că șandramaua comunistă se va prăbuși au avut-o destul de mulți comentatori politici, după 1990. Dar era o bănuială!… Acum, când descoperim „argumentul Filderman”, putem fi siguri că au fost UNII care au conceput experimentul comunist ca pe un experiment menit a se renunța la el la ceas stabilit chiar din prima fază a experimentului, în faza de proiectare a acestuia. Adică înainte de 1917… S-a știut dinainte de 1917, au știut-o unii, probabil evrei cu toții, că revoluția bolșevică se va resorbi și va intra în incapacitate de a mai amăgi lumea!… Va intra în colaps, în prăbușire de sine! În implozie!…

Aceasta este concluzia la care obligă aventura pariziană a domnului Eugen Simion! Informațiile pe care le-a cules de pe front, din confruntarea cu Golemul sionist! Informații care s-au agățat de uniforma academică ca scaieții de lâna oilor! Așa au ajuns la noi, de nu ne-am dat seama din prima clipă de valoarea lor! Oricum, meritul principal tot dlui academician îi revine… Să ne trăiască! Le-a tras-o onor Mossadului!…

E momentul să închidem cercul, revenind la cei doi feți logofeți!

Așadar Eugen Simion când și-a dat seama ce mare greșeală a făcut n-a ales tăcerea, căci abia așa s-ar fi dovedit a fi ceea ce nu este: un ticălos! Căcăcios o fi, dar nu și ticălos! Și dacă nu a acceptat să tacă, ce putea să facă? Să vorbească dumnealui sau altul în auzul general despre angelitatea celor doi ovreiași și despre ticăloșia – asta da ticăloșie, a Mossadului. A decis că cel mai bine ar fi să vorbească altul, care nu a luat parte la tragedie. E mai convingător! Una e să fii povestitor, și alta e să fii personaj, erou participant, fatalmente subiectiv! Și așa a ajuns Eugen Simion la băiatul, cunoscut ca mare povestaș! Ca mare gură spartă!

Iar băiatul mamii ce și-a zis? Ce și-a închipuit că se va întâmpla cu cel care va ieși pe piață cu vestea neagră a dispariției Jurnalului?… Fiind deja Stan Pățitul, eu, subsemnatul, am știut că va urma un soi de moarte civilă a mea, de asasinat sui generis, de excludere a Măndelului din lumea cea mediatizată și singura reală în fapt… Dispariția din viața publică a inconștientului propovăduitor al adevărului românesc! Vestitul cherem rabinic, de care oricum aveam parte încă dinainte de 1990. Eram învățat ca măgarul cu samarul să nu exist pentru edituri, redacții, onoruri și funcții publice, sau măcar vreo mențiune pe o pagină obscură!… Pagubă în ciuperci! Nimeni nu-mi va reclama sau deplânge dispariția de pe ring!

În schimb, ca admirator și cunoscător al operei scrise și nescrise – adică al marilor sale proiecte culturale, ale domnului academician Eugen Simion, eram conștient, mai conștient chiar decât domnia sa de marile prejudicii ireparabile aduse culturii naționale dacă vreun ticălos de conclav rabinic ar fi aruncat asupra domnului Eugen cheremul blocării la mantinelă, complotul tăcerii și al ignorării! Al calomnierii și denigrării, al defăimării celui mai rafinat produs al vieții noastre academice, intelectuale!… Așa cum au făcut-o cu alții, atâția, în amintitul deceniu de dictatură kominternistă! Ce-i poate opri s-o mai facă și azi, când ne călăresc atât de bine?!

Mă întreb cât se poate de senin, adică senin și punct: a știut, a bănuit sau măcar și-a dorit Eugen Simion ca aceasta să fie reacția mea atunci când voi afla de marea nedreptate ce ni s-a făcut la cel mai înalt nivel a evreimii mondiale? N-a fost nevoie să-mi ceară ori măcar să-mi sugereze și eu am preluat ștafeta! Am acceptat să mă fac partenerul și paratrăznetul lui Eugen Simion! Porta vocea sa!… Să povestesc eu în locul domniei sale, la toată lumea, cum își bate joc Mossadul de istoria românilor și a evreilor! Cine, domnilor din Mossad, are nevoie de hăul, de abisul acestui genocid inventat sută la sută?! La ce le trebuie cominterniștilor sau sioniștilor, evreilor diabolici care l-au imaginat și strică atâtea vieți ca să-l susțină?! Strică mintea a milioane de români, tineret mai ales, inventând o crimă colectivă a părinților lor, a poporului român, minciună care să ascundă ceea ce s-a petrecut în realitate: acele fără de număr momente de solidaritate umană dintre români și evrei! Momente de omenie! De împlinire emoționantă a naturii umane!

Cui nu i-a plăcut minunatul capitol din istoria evreilor intitulat Evreii sub guvernarea antonesciană, sub protecția Mareșalului?! Un capitol care, prin eludarea sa, face atâta rău și evreilor, îndeosebi tineretului evreu?! Cât de reconfortant ar fi pentru acești tineri, după ce fac îndătinata vizită la Auschwitz, atât de răvășitoare pentru suflețelul lor, să se oprească la Cluj, la Cernăuți ori la Chișinău, oriunde în spațiul românesc, să ia cunoștință de reversul holocaustului, de holocaustul făcut „la mișto”, á la legère, în manieră daco-romană, ca pe vremea lui Dromichete și alți protocroniști care l-au precedat pe George Alexianu și pe Ion Antonescu, în minunată Istoria Omeniei Românești…

Ion Coja

Post scriptum și fără comentarii:

Rabinul Reichorn din Praga, la 1896, despre planul de iudaizare a proprietăţilor funciare: «în numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi marii proprietari şi puterea va fi a noastră».

Marcus Eli Ravage, text publicat în „Century Magazine”, Februarie 1928. Îl transcriu cu o ușoară stilizare, cu speranța că îi voi spori puterea de circulație. Merită:

Voi, creștinii, încă nu ați început să vă dumiriți cât suntem de vinovați față de voi! Nici până azi nu ați priceput că noi, evreii, suntem intrușii. Noi suntem subversivii. Noi v-am distrus lumea în care erați obișnuiți să trăiți, v-am pervertit idealurile, v-am schimbat destinul, am făcut ravagii în lumea și în viața voastră.

Noi am fost la originea nu numai a ultimului mare război, ci și la toate revoluțiile majore din istoria voastră. Noi am adus dezbinare, neînțelegeri, confuzii și frustrări în viața voastră privată și publică, și asta facem în continuare. Nimeni nu vă poate spune cât timp vom continua așa! Cine știe ce destin măreț și glorios ați fi avut dacă noi v-am fi lăsat în pace!”(s.n.)

…Dacă noi v-am fi lăsat în pace!

Peter W., coleg și prieten din primii ani de școală, la una din întâlnirile foștilor absolvenți ai Liceului Mircea cel Bătrân: „Dacă nu veneau comuniștii la putere, părinții mei nu ar fi plecat niciodată din România…” M-am jenat să-i spun bunului meu coleg cine erau cei care au adus și au administrat comunismul în România!

Ion Coja