Apocalipsa după Trump

Scris de **Admin** Mier Mai 09, 2018 5:36 am

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/apocalipsa-dupa-trump/

Decizia SUA de retragere din Acordul nuclear cu Iranul (acord părtinitor oribil bazat pe o minciună, Donald Trump), anunțată ritos de președintele Americii noaptea trecută, nu va fi una catastrofică. Nu va genera un război iminent și nu va crea premise directe pentru un conflict de proporții. Nu va deschide poarta iadului pentru ofensive aeriene împotriva Teheranului. Nu va angaja mobilizări generale, nu va scoate din cufăr goarna pentru război. Decizia lui Trump rămâne însă un gest ritualic care confirmă suplimentar demersul Washingtonului de a crea o nouă ordine globală sau de a consimți ei.

Una din reacțiile perverse ale politicii lui Donald Trump de a reveni la modelul de poziționare externă bazat pe parteneriatul cu Israelul este divorțul de Europa. În acest divorț, anunțat de o serie de infidelități geopolitice reciproce (Brexitul, Siria, migranții, terorismul, Orientul Mijlociu, Acordul comercial, Acordul privind lupta împotriva încălzirii climatice etc.), SUA mută fără scrupule, împotriva unui motor franco-german încă neîncălzit. Efectele sunt imediate: președintele francez și cancelarul german îi solicită în tandem noului președinte rus, în ziua învestirii acestuia în funcție, să deruleze politici externe constructive. Motorul franco-german pare a promite Europei părăsite de americani un viitor coeziv, dincolo de show-rile tantrice ale recentei vizite în SUA a președintelui Macron.

Cum va arăta noua Europă nu numai fără Marea Britanie, dar și cu repoziționări reale și multiple ale Statelor Unite în teritorii de interes comun? Pot Parisul și Berlinul să repare centura de siguranță a continentului, pentru care Washingtonul trudea credibil?

Un nou mod de expresie politică a noului continent va include, în opinia mea, consolidarea trendului unor politici naționale în detrimentul celei colective/coezive. Ne-am putea aștepta la recrudescența/primatul politicilor naționale (prioritar iliberale) în Europa. Când America se dezangajează unilateral, modelul coeziv nu mai are forță de seducție, nu mai atrage.

Degradarea accelerată a coeziunii euro-atlantice mai are mulți monștri în debara. Pentru România, riscul unei poziționări greșite în textura acestor plăci tectonice este uriaș.Intenția originară a Bucureștiului, cea de a utiliza președinția semestrială a Uniunii pentru refacerea/consolidarea parteneriatului transatlantic, eventual prin organizarea unui Summit la vârf SUA-Europa, pare a fi astăzi desuetă. Pariul coeziunii este depășit și pierdut. Este evident că SUA, Franța, Germania și Marea Britanie configurează creativ și tragic, alături de Rusia și China, o nouă ordine globală. În care unul din fundamentele sistemului geopolitic actual, solidaritatea transatlantică, va redeveni conjuctural și episodic.

Retragerea unilaterală a SUA din acordul cu Iranul nu va duce la caducitatea formatului convenit în 2015. Foarte probabil, conform primei reacții a președintelui iranian, Teheranul va continua negocierile cu celelalte cinci state semnatare. Rolul geopolitic al Franței și Germaniei în regiune (și chiar la nivel global) va crește considerabil. Parisul și Berlinul au astăzi un spațiu de manevră aproape neverosimil în urmă cu numai câțiva ani: decid împreună viitorul noii Europe, comandă muzica relației cu Rusia lui Putin, mută geopolitic în Orientul Mijlociu și Îndepărtat etc.

În economia deciziei președintelui Trump par a fi contat mai puțin pledoariile marilor cancelarii europene decât vocea singulară a Tel-Aviv-ului, iar această stare de fapt sporește tensiunile în regiune. Nu până la un conflict iraniano-israelian iminent ori la destabilizări imediate ale Orientului Mijlociu, însă puzzle-ul se reface în direcția repoziționării taberelor beligerante pentru orice tip de scenariu. Riscul producerii unui conflict iminent în Orientul Mijlociu rămâne, în opinia mea, moderat, însă nivelul de beligeranță crește, iar fitilele sunt din ce în ce mai dese lângă butoiul cu pulbere.

O lume din ce în ce mai nesigură, fără micile conveniențe care o făceau să pară stabilă a la longue (solidaritatea transatlantică, echilibrul hegemonic al SUA și Rusiei, predictibilitatea relațiilor internaționale etc.), nu poate face totuși nici America mai sigură (așa cum eronat și ipocrit promitea noaptea trecută liderul ei), ci doar mai singură. Autoizolarea Americii, care vrea acum centură de castitate în locul uneia de siguranță, nu prevestește dimineți însorite pentru Europa și nici pentru România.

Opțiunea de prioritizare a relațiilor noastre externe (parteneriatul cu Statele Unite vscontinuarea și consolidarea angajamentelor paneuropene), care altădată ni se părea artificială și nenuanțată, devine aproape obligatorie. Pe fondul unor politici externe neconcludente și dezamăgitoare ale Bucureștiului, obligația de prioritizare de mai sus, căreia i se adaugă bonusul gestionării confuze a temei relațiilor cu Israelul și mutării Ambasadei la Ierusalim, poate produce cataclisme locale. Zeii de pe Dâmbovița se prefac a nu ști.

Astăzi Franța, Germania, Marea Britanie, Rusia și China, fără SUA, vor negocia viitorul acordului cu Teheranul. Mâine tot ele vor stabili viitorul postamerican al lumii?

Scris de **Admin** Mier Mai 09, 2018 5:43 am

https://www.g4media.ro/sua-s-au-retras-din-acordul-nuclear-cu-iranul-cum-interpretam-anuntul-lui-trump.html

Caracterizându-l drept “dezastruos” şi “îngrozitor,” preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, semnat în 2015. Liderul de la Casa Albă a afirmat că acordul ce datează din perioada Obama a fost “o ruşine” pentru el “ca cetățean” american şi, în ciuda rugăminţilor venite din partea aliaţilor europeni, Trump a declarat că va reimpune sancțiunile economice împotriva Iranului, care au fost ridicate la semnarea înţelegerii.

Anunţul preşedintelui Trump a pus capăt lunilor de speculaţii legate de poziţia administraţiei republicane faţă de acordul cunoscut sub numele de Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA. În ton cu strategia agresivă pe care Casa Albă încearcă să o proiecteze în plan extern în ultimele luni, anunţul lui Trump nu a venit deloc ca o surpriză. Retragerea americană a fost aşteptată şi considerată de mulţi analişti ca inevitabilă. Surprinzătoare a fost poate doar vehemenţa şi tonul dur folosit de liderul american, care au pus într-o situaţie delicată toţi ceilalţi actori implicaţi în înţelegerea cu Iranul. Ce se va întîmpla mai departe?

Preşedintele Trump a criticat constant înţelegerea încheiată de marile puteri cu Iranul, în anul 2015. În timpul campaniei electorale pentru alegerile din 2016, acordul cu Teheranul a fost unul dintre subiectele preferate de discuţie ale candidatului republican, care a promis că va retrage Statele Unite din “capcana” întinsă de Iran. Criticile s-au intensificat după ce Trump a ajuns în fotoliul de la Casa Albă. Dar ce anume l-a nemulţumit pe liderul american?

Trump a afirmat că JCPOA doar a limitat activitățile nucleare ale Iranului pe o perioadă determinată; nu a reușit să oprească dezvoltarea rachetelor balistice; și a oferit regimului de la Teheran 100 miliarde de dolari pe care acestea le-a cheltuit pe “arme, teroare și opresiune” în întregul Orient Mijlociu.

Imediat după declaraţia făcută de Donald Trump, preşedintele iranian Hassan Rouhani a spus că “Statele Unite au anunțat că nu își respectă angajamentele.” Liderul iranian a afirmat că ţara sa va respecta acordul chiar şi fără participarea SUA, însă a avertizat că ar putea să îşi reia programul nuclear (Iranul a susţinut mereu că acest program urmăreşte doar scopuri civile, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a verificat respectarea acordului).

Teheranul urmează să decidă următoarele sale mişcări după ce va discuta cu Franţa, Marea Britanie, Germania, Uniunea Europeană, Rusia şi China, iar de felul în care vor răspunde iranienii va depinde foarte mult dacă acordul continuă sau nu să funcţioneze. Cel puţin până atunci, înţelegerea nucleară este în moarte clinică.

Într-o declaraţie comună, Franța, Germania și Marea Britanie – care sunt și ele semnatare ale înțelegerii – au afirmat că “regretă” decizia americană, în timp ce diplomatul şel al Uniunii Europene, Federica Mogherini, a precizat că UE “e determinată” să menţină acordul. Nicio surpriză aşadar din partea liderilor europeni: aceştia şi-au declarat mereu sprijinul pentru înţelegerea cu Iranul, iar luările lor de poziţie sunt perfect normale. De altfel, cu excepţia SUA, toți semnatarii acordului cu Iranul – incluzând aici şi Rusia, şi China -, au fost în favoarea menținerii acestuia.

La fel de normală este şi poziţia Israelului, unul dintre principalii aliaţi ai Americii din regiunea fierbinte a Orientului Mijlociu. Premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că “sprijină pe deplin” retragerea “curajoasă” a Statelor Unite dintr-o înţelegere “dezastruoasă.”

Mai puţin aşteptată a fost doar vehemenţa cu care liderul Statelor Unite a vorbit despre acord, afirmând clar că sancţiunile împotriva Iranului vor fi reimpuse în totalitate. “Aceasta a fost o înţelegere îngrozitoare care nu ar fi trebuit făcută vreodată” și care nu împiedică Iranul să continue dezvoltarea de arme nucleare, a spus Trump, insistând că “America nu va fi ţinută ostatic de şantajul nuclear… Nu vom permite orașelor americane să fie amenințate cu distrugerea și nu vom permite unui regim care strigă Moarte Americii să obţină acces la cele mai distrugătoare arme de pe Pământ.” Virulenţa liderului american a fost evidentă, el vorbind de un acord “slab,” prost negociat şi “nebunesc,” care i-ar permite “principalului stat sponsor al terorismului” să dezvolte arme nucleare.

Un acord contestat

Dacă cineva mai avea îndoieli legate de decizia pe care urma să o ia preşedintele Trump, acestea au fost spulberate săptămâna trecută. Într-un discurs pe care l-a ţinut în urmă cu câteva zile de la cartierul general al Forţelor Armate israeliene (IDF) din Tel Aviv, premierul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat “fișierele nucleare secrete ale Iranului,” obţinute în urma unei operaţiuni ultra-secrete realizate de serviciul de spionaj Mossad.

Şeful Executivului israelian a arătat audienţei zeci de mii de pagini și fișiere digitale de pe 100 de CD-uri care conțin “documente incriminatoare, diagrame incriminatoare, prezentări incriminatoare, planuri incriminatoare, fotografii incriminatoare, videoclipuri incriminatoare și multe altele” despre Programul AMAD al Iranului (acest proiect, condus de omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh şi destinat centralei nucleare de la Fordow, prevede amplasarea unui focos nuclear de 10 kilotone pe o rachetă balistică Shahab-3. Proiectul a fost oprit în 2003, însă israelienii afirmă că este ţinut la îndemână de Teheran, gata să fie pus în acţiune în momentul în care know-how-ul va fi perfecţionat).

Aşa cum am scris la momentul respectiv, prezentarea făcută de premierul israelian Netanyahu a fost orchestrată pentru a susține poziția liderului american de retragere din JCPOA. Potrivit surselor, Trump hotărâse deja la momentul respectiv ce va face cu acordul nuclear. Discursul lui Netanyahu nu a făcut altceva decât să pregătească terenul pentru anunţul de marţi al liderului de la Casa Albă.

Președintele Trump a spus mereu că acordul nu prevede interzicerea permanentă a programului nuclear, nu acoperă rachetele balistice şi nu include vreo menţiune referitoare la activitatea malignă a Republicii Islamice în Orientul Mijlociu şi Apropiat, unde acordă sprijin unor grupări teroriste şi unde s-a implicat în conflictele din Irak, Siria, Liban sau Yemen.

Cum poate fi însă interpretat anunţul de marţi al preşedintelui american? Sunt mai multe componente ce trebuie remarcate:

Pe plan extern

* Statele Unite îşi continuă strategia externă agresivă, aşa cum a fost dovedită şi în ceea ce priveşte Coreea de Nord, negocierile comerciale cu China sau cele cu Canada şi Mexic legate de NAFTA. Este evident faptul că actuala administraţie copiază aproape la indigo tehnicile de negociere împrumutate din trecutul de om de afaceri al lui Trump. E o atitudine în forţă, aproape brutală, care e menită să descurajeze şi să timoreze adversarul, ce va accepta în final să facă compromisuri. Până acum, această abordare a dat roade. Foarte probabil, echipa de securitate naţională a Casei Albe a ales acelaşi modus operandi pe principiul: dacă a mers până acum, de ce să nu o folosim şi în continuare? Rămâne de văzut dacă ea este soluţia câştigătoare şi în acest caz.

* Echipa de securitate naţională a lui Trump – cu ambasadorul John Bolton şi fostul şef CIA, Mike Pompeo, în fruntea diplomaţiei – dovedeşte, pentru oricine ar mai fi avut îndoieli, că are o influenţa uriaşă asupra strategiei externe a Casei Albe. Abordarea directă, fără mănuşi şi plezanterii inutile, devine regulă în Administraţia Trump. Ne putem aştepta în continuare la strategii similare şi în alte dosare internaţionale, căci, aşa cum a spus Trump marţi, “Statele Unite nu mai fac amenințări goale.”

Fără doar şi poate, această strategie face ca Statele Unite să se afle în cazul Iranului pe o poziţie contrară celei exprimate de aliaţii săi europeni (Marea Britanie, Franţa, Germania). E greu de presupus însă că liderii europeni vor face ceva care să irite suplimentar Statele Unite. Cel mai probabil, ei vor accepta resemnaţi şi dezamăgiţi decizia Casei Albe şi vor încerca, de ce nu, să convingă Iranul să revină la masa negocierilor. Ar fi o mişcare ideală, căci, până una alta, aceasta este administraţia americană în funcţie, cu ea trebuie să discuţi în aceşti ani şi nu e exclus ca ea să mai prindă încă un mandat la Casa Albă.

* Presiunea asupra Iranului s-a intensificat brusc. Acuzat că a înşelat Statele Unite şi comunitatea internaţională, regimul de la Teheran este pus într-o situaţie delicată. Imediat după declaraţia făcută la Casa Albă, Donald Trump a semnat un memorandum prin care se reimpune sancţiuni economice devastatoare împotriva Iranului şi impune altele noi, cu scopul de a forţa guvernarea de la Teheran să se întoarcă la masa negocierilor pentru încheierea unui nou acord. Oficialii administraţiei Trump şi-au exprimat convingerea că, la fel cum s-a mai întîmplat o dată, sancţiunile economice vor funcţiona şi de această dată, urmând să constrângă regimul iranian să negocieze (până în 2015, pierderile estimate ale Iranului ca urmare a sancţiunilor internaţionale s-au cifrat la 500 de miliarde de dolari).

* Foarte probabil, situaţia economică din Iran se va deteriora ca urmare a sancţiunilor şi va provoca nemulţumiri în rândul populaţiei. Nu este exclus ca regimul să fie confruntat cu revolte interne, care vor adăuga presiuni suplimentare asupra liderilor. De altfel, în discursul său, Trump a vorbit şi de poporul iranian care “a suferit timp îndelungat. Poporul american este alături de voi. Au trecut aproape 40 de ani de când această dictatură a preluat puterea și a luat ostatică o națiune mândră… Dar viitorul Iranului aparține poporului său. Ei sunt moștenitorii adevăraţi ai unei culturi bogate și a unui pământ străvechi. Şi ei merită o națiune care face dreptate visurilor lor, cinste istoriei lor și slavă lui Dumnezeu.”

Strategia lui Trump, de a critica vehement regimul de la Teheran şi de a-şi declara în acelaşi timp sprijinul pentru cele 80 de milioane de iranieni, ar putea să anunţe chiar şi lucruri mai importante. Sunt destule voci care consideră că anunţul lui Trump şi tonul său vehement sunt parte a unei campanii ce are ca obiectiv final schimbarea regimului de la Teheran (Mujahedeen-e-Khalq – MEK este una dintre grupările iraniene din exil care e susţinută atât de republicani, cât şi de unii dmocraţi americani, şi al cărui nume a apărut de câteva ori în zilele de dinaintea anunţului lui Trump).

Pe lângă reimpunerea de sancţiuni economice (despre care se speră că vor provoca la un moment dat revolta iranienilor şi colapsul regimului), al doilea scenariu menţionat este că America urmăreşte să provoace Teheranul să îşi repornească programul nuclear. Acest lucru va uşura decizia Statelor Unite de a declanşa un atac preventiv împotriva Iranului. În ambele cazuri, schimbarea de regim este obiectivul final.

De altfel, noul avocat al lui Trump, Rudy Giuliani, a spus sâmbăta trecută că preşedintele american este “dedicat” schimbării de regim în Iran, menţionanâd numele lui Bolton şi Pompeo pentru a-şi argumenta afirrmaţia că SUA urmăresc o politică mai dură legată de Iran. “Schimbarea de regim din Iran este singura cale de a obţine pacea în Orientul Mijlociu” şi e “mai importantă decât un acord israeliano-palestinian,” a afirmat Giuliani.

* Aşa cum a făcut şi în alte situaţii (în cazul Siriei, de exemplu, când a oferit Moscovei o ramură de măslin), Trump a rezervat câteva paragrafe în discursul său acuzator pentru a întinde o mână Iranului sau, mai bine zis, acelei părţi din conducerea de la Teheran care ar accepta să dialogheze cu Statele Unite. “Liderii iranieni vor spune, în mod firesc, că refuză să negocieze un nou acord; ei refuză. Şi aceasta este în regulă. Probabil aș spune același lucru dacă aș fi în locul lor. Dar faptul e că vor face o înţelegere nouă și durabilă, care să aducă beneficii întregului Iran și poporului iranian. Când ei o vor face, voi fi pregătit, dispus și capabil (să o fac). Se pot întâmpla lucruri minunate pentru Iran și se pot întâmpla lucruri importante pentru pacea și stabilitatea pe care noi toți o dorim în Orientul Mijlociu.”

Înlocuiţi acum Iran cu Coreea de Nord în rândurile de mai sus. Dacă vi se pare un discurs cunoscut, nu greşiţi foarte tare: e acelaşi tip de abordare pe care Trump l-a avut şi cu Phenianul. În cazul “micului om rachetă,” strategia liderului american a funcţionat. Dacă, aşa cum se spune, istoria se repetă, ar trebui să ne îndreptăm spre un rezultat similar şi în cazul Iranului. Diferenţele dintre cele două regimuri sunt însă foarte mari şi nimic nu garantează că lucrurile vor evolua la fel.

* Anunţând reluarea sancţiunilor complete împotriva regimului, Trump nu a lăsat aproape niciun spaţiu de manevră. Acest lucru va avea repercusiuni majore nu doar asupra personajelor politice implicate, ci şi asupra companiilor străine care încearcă să facă afaceri cu Iranul. Poziţia acestora – inclusiv firme americane – va fi extrem de dificilă. În cazul în care nu vor respecta solicitările Americii – şi, foarte probabil, unele nu o vor face -, ele vor ajunge sub lupa Departamentului Trezoreriei de la Washington.

Abordarea în forţă a Statelor Unite va limita Și eforturile pe care lideri precum președintele francez Emmanuel Macron le vor face pentru a salva acordul, în ciuda faptului că aceştia s-au angajat înainte și după anunțul lui Trump de a menţine acordul cu Iranul.

* Anunţul retragerii americane din acordul nuclear cu Iranul creşte şi presiunea pusă pe Coreea de Nord. În timpul discursului de marţi, Trump a făcut referire la Coreea de Nord şi a anunţat apoi că secretarul de stat Mike Pompeo era în drum spre Phenian. Includerea Coreei de Nord într-un anunţ despre Teheran nu a fost întâmplătoare. Trump era conştient că declaraţia sa a fost urmărită cu atenţie de dictatorul comunist şi de cei din jurul său. Mesajul transmis e simplu: nu încercaţi să ne păcăliţi, aşa cum a făcut Iranul, fiindcă veţi păţi la fel.

* Israelul a ieşit câştigător. Aşa cum am văzut, premierul israelian a salutat aproape imediat anunţul lui Trump, iar satisfacţia sa a fost evidentă. Israelul a făcut un lobby puternic pe lângă Administraţia Trump pentru a renunţa la acordul încheiat sub preşedintele Barack Obama. Cu câteva zile înainte de inaugurarea ambasadei SUA la Ierusalim, relaţia dintre cele două părţi este excelentă.

Un entuziasm similar a fost probabil şi la Riad. Duşmanul tradiţional al Iranului, Arabia Saudită trece în prezent printr-o serie de transformări interne, iar lovitura dată de americani acordului cu Iranul a fost privită cu satisfacţie în regatul saudit care nu priveşte deloc cu ochi buni infuenţa prea mare a Iranului în regiune.

Pe plan intern

* Prin retragerea Americii din acordul nuclear, Donald Trump bifează o nouă promisiune electorală. Subiectul a fost abordat constant în timpul campaniei electorale şi, deşi nu a fost la fel de important pentru baza sa electorală precum economia, imigraţia sau comerţul, Trump l-a adus în discuţie ori de câte ori a fost vorba de greşelile externe ale administraţiei democrate. Acum, la un an şi jumătate de la alegerea sa la Casa Albă, Trump îşi respectă promisiunea făcută algătorilor. Căci, înainte de orice, viitorul candidat Trump are nevoie de fapte concrete cu care să se prezinte în faţa votanţilor. Alegeri legislative importante bat la uşă, iar scrutinul prezidenţial din 2020 se anunţă unul de foc. E normal ca omul politic Trump să facă din acordul nuclear cu Iranul un punct esenţial pentru campaniile electorale care urmează şi să îl folosească pentru a obţine voturi. E o chestiune de matematică de bază.

* Anunţul lui Trump privind înţelegerea cu Iranul are o semnificaţie aparte şi din alt punct de vedere. Retragerea Americii din acest acord – considerat cea mai importantă realizare externă a fostei administraţii – şterge cu buretele încă una dintre moştenirile lui Obama. După loviturile aplicate Acordului de la Paris şi celui Transpacific (TPP), Trump aruncă la coş şi acordul cu Iranul. Într-o declaraţie de 950 de cuvinte, fostul preşedinte a spus că decizia anunţată de marţi este “greşită.” Analizând paşii actualei administraţii, unele voci afirmă că mişcările preşedintelui republican sunt gândite tocmai pentru a face uitată moştenirea lui Barack Obama, iar deciziile sale nu au legătură cu interesele Americii, ci reflectă o ranchiună personală a actualului lider american faţă de predecesorul democrat. Dacă e aşa, istoria ne va lămuri. Ceea ce ştim cu certitudine în momentul de faţă e că America se retrage din acordul cu Iranul şi, la fel ca toată lumea, aşteptăm să vedem care vor fi următoarele mişcări în cea mai agitată regiune de pe glob.

Surse: BBC, Washington Post, Foreign Policy, Euronews, The New York Times, FoxNews

Apocalipsa după Trump

Apocalipsa după Trump

SUA s-au retras din acordul nuclear cu Iranul. Cum interpretăm anunţul lui Trump?