Flegma simbolică a lui Diaconescu pe barba lui Striblea

Scris de **Admin** Joi Apr 23, 2015 8:56 pm

Flegma simbolică a lui Diaconescu pe barba lui Striblea merită aplauze

Dacă ești, ca mine, consumator pasiv de TV românesc doar la serviciu, iar acasă sau în timpul liber tratezi cu ignore putregaiul pixelat al canalelor de ştiri autohtone, există, din an în Paşti, riscul să scapi unele întâmplări memorabile.

De fuga politicianului Cristian Diaconescu din studioul unde tronau moderatorul Striblea şi strigoiul clanului Zăvoranu am aflat abia după două zile. În ciuda tardivităţii, am ştiut că e o veste bună.

Faptele sunt simple şi le reiau, pe scurt, pentru cei care s-au lămurit de mult că a-ţi irosi viaţa în faţa televizorului deschis pe B1, RTV, A3 sau Realitatea e o opţiune tâmpită în cel puţin 9 cazuri din 10.

Cristian Diaconescu, un politician destul de absent, politic vorbind, în ultima perioadă, a acceptat o invitaţie la B1TV pe o temă destul de generoasă: telejustiţia. În studio, fauna clasică: Tudor Barbu, un vorbete universal, cu şcoala OTV-ului în CV, plus un jurnalist căruia i-am uitat numele, plus un domn de la Camera de Comerţ. Şi dacă am uitat pe cineva, nu prezint scuze: -)

Despre telejustiţie s-o fi vorbit, poate, la un moment dat. Nu sunt sigur, pentru că n-am urmărit emisiunea, după cum am precizat de la început. Cronicarii TV şi blogurile de media au notat însă că, până la telejustiţie, s-a vorbit mult, obsesiv, patologic despre: Oana Zăvoranu, înmormântarea Mărioarei Zăvoranu şi războiul CNA-ului cu televiziunile care şi-au pus, din nou, poalele în cap cu ocazia îngropăciunii promovate, pe bani grei, la nivel de eveniment naţional.

Diaconescu a suportat stoic, pe post de mobilier de studio, mizeria asta preţ de o oră. Apoi s-a ridicat şi a plecat.

În acest gen de context chiar nu mă simt extrem de confortabil (…) Concentrați-vă pe această temă și, cu tot respectul (…) dă-mi voie să mă retrag”, i-a spus Diaconescu moderatorului.

Sintetizez: un cetăţean invitat la o emisiune TV a constatat că nu face parte din filmul respectiv şi s-a retras. Bunul simţ şi logica încadrează acest gest la capitolul „normalitate”.

Însă peisajul media românesc are alte definiţii pentru normalitate.

Mi-au stârnit, de pildă, un zâmbet amar câteva postări ale cititorilor care au comentat incidentul pe Reporter Virtual.

S-a dus la UNPR (un partid dubios, un fel de jolly-joker al guvernărilor – precizare pentru necunoscători, n.r.)” „Râde lumea de el, că are amantă cu 20 de ani mai tânără, şi se dă neprihănit”.

Aşa, şi? Pot să adaug şi eu câteva bile negre în contul domnului Diaconescu: a abandonat jalnic, în 2010, competiţia internă în PSD şi a nivelat terenul pentru ca Victor Ponta să iasă preşedinte de partid. Şi ştim cu toţii ce s-a întâmplat după. Apoi, ajuns după nişte ani la PMP, s-a lăsat călcat în picioare, politic vorbind, de rinocerii tropăitori din partid care au impus-o – putem bănui la ordinul cui – pe Elena Udrea candidat prezidenţial, aventură sfârşită catastrofal din punct de vedere politic, după cum ştim.

La limită, Cristian Diaconescu, posesorul unui profil academic interesant şi un om aparent stăpân pe domeniul său de competenţă (Dreptul), poate fi considerat un politician ratat.

Asta nu mă împiedică să reiau: aşa, şi? Ratat sau nu, neprihănit sau nu, el a fost promotorul bunului simţ şi al normalităţii în momentul în care a abandonat o discuţie interminabilă grefată monstruos pe un subiect sordid.

Că puseul de bun simţ al politicianului Diaconescu a arătat ca o flegmă simbolică pe barba moderatorului Striblea, e altă poveste, care merită, şi ea, tratată pe scurt, cu materialul clientului. Adică examinând argumentele invocate de B1TV/Striblea pentru tentativa nesingulară (replicată la nivelul celorlalte staţii tv) de a egala în abjecţie bâlciul în care a fost transformată altă ceremonie funerară, cea a lui Sergiu Nicolaescu. O tentativă nereuşită, după opinia mea.

Deocamdată, să remarcăm că, oricâte păcate i s-ar putea imputa unui om, asta nu-i interzice dreptul la o faptă bună. Doar comuniştii, rămaşi în pană de idei în disputa lor cu americanii, apelau la argumentul suprem: „Voi vorbiţi, care i-aţi omorât pe negri?”

Cititorii Reporter Virtual şi cei ai Paginii de Politică vor şti – sunt convins de asta – cui să dea dreptate în situaţia în care, examinând un roată auto, un mecanic va spune că vede o anvelopă de 15 inci iar un filosof pervers va pretinde că e un OZN din Proxima Centauri.

Filosoful are, poate, avantajul notorietăţii dar bunul simţ e de partea mecanicului.

Acum, despre argumentele proliferării epidemiei de Zăvoranu în programele TV:

Televiziunile știu foarte bine cam câtă lume se va uita la un subiect sau altul. Românii petrec cel mai mult timp din întreaga Europă la televizor, aproximativ 5 ore și jumătate pe zi. Cu cât țările sunt mai bogate, cu atât această durată scade. Cert este însă că majoritatea acestor oameni preferă tipul de programe cu Oana Zăvoranu. Între Oana Zăvoranu și o analiză politică sau un subiect social, spectatorii o vor alege pe prima (…) Remediul se numește educație. Opriți-vă copiii să se uite la televizor. Alegeți-le canalele, puneți-le o carte în mână. Explicați-le tot ce văd. Refuzați voi programele astea și siliți televiziunile să vă caute. Ele vor ști să vină după voi. E o chestiune de supraviețuire.” (de pe striblea.ro)
„Televiziunile sunt obligate să trăiască într-o piață prăbușită, cei mai mulți lideri de opinie le acuză că sunt finanțate neclar și netransparent, iar în momentul în care un membru CNA propune ca o cotă de 5% din încasările cabliștilor să fie date televiziunilor pentru supraviețuire, propunerea este criticată invocându-se regulile pieței, iar piața a vorbit: în aceste zile o vrea pe Oana Zăvoranu.” (din argumentaţia B1TV prezentată sub forma unui material montat).

Fără a aduce contra-argumente personale la aceste suţineri, voi prezenta câteva raţionamente similare, care ne sunt contemporane.

Dacă n-ar exista consumatori de droguri, producţia şi comerţul cu droguri s-ar prăbuşi, lumea ar fi mai frumoasă şi mai sănătoasă iar noi ar trebui să ne căutăm de lucru.” (Traficant de droguri.)
„Dacă oamenii, în general, n-ar fi beţivi, alcoolul nu s-ar vinde şi n-ar exista atâtea crime, bătăi şi violuri. De vină sunt popii, care nu-i conving pe oameni să bea cu măsură, şi Guvernul, fiindcă taxează abuziv şi-i împinge pe bieţii consumatori spre băuturi ieftine şi de proastă calitate, care le scurtează viaţa”. (Producător de alcool accizat.)

Reţineţi, în toate cele patru cazuri, argumentaţia de tip „cerc vicios din care eu fac parte şi pentru ne-ruperea căruia este de vină oricine în afară de mine.”

Şi pentru a nu încheia fără sancţionarea minciunii prin omisiune, adaug:

* opţiunea editorială a televiziunilor pentru sordid-tabloid implică opţiunea pentru un public prezent în mod majoritar în categoria „venituri reduse, educaţie redusă, mobilitate redusă”. Un alt public, posibil minoritar în raport cu prima categorie, dar cu venituri şi educaţie mai consistente, are în prezent aproximativ zero motive pentru „consumul” de programe TV.

Ghinion, vorba unui clasic ajuns preşedinte, dar pentru cumpărătorii de spaţiu publicitar în mass-media a doua categorie este mai interesantă decât prima, chiar dacă prima e mai numeroasă. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi gândiţi-vă: dintre sutele de mii de pensionari nevoiaşi şi/sau asistaţi social, ofertaţi cu zegrasul cotidian de istericale politice şi/sau ţoape agramate în studio, pentru câţi ar fi interesantă sau motivaţională reclama la o nouă maşină vândută cu discount? Sau oofertă de tip „Prima Casă”? Sau orice altă reclamă, exceptând, eventual, loteria bonurilor fiscale?

Apoi, pentru fidelizarea unui public non-tabloid, cu discernământ mai ridicat, este nevoie ca mass-media să furnizeze ÎNCREDERE. Încrederea e printre ultimele lucruri pe care bâlciul ţi le inspiră. Pentru că ceea ce se face la noi pe TV, spre batjocura unui CNA castrat, este bâlci, nici măcar circ. Circul presupune alte standarde, o tradiţie solidă, şcoală şi povestea lui Fram, ursul polar. Bâlciul o are pe Femeia cu barbă lavabilă, îl are pe înghiţitorul de săbii cu lamă retractilă şi inspiră foarte multăNEÎNCREDERE împreună cu reacţia de a asista la show cu mâinile în buzunare, pentru a-i descuraja pe ucenicii hoţilor.

Advertiserii români s-au convins, de mult, care este adevărata valoare a GRP (Gross rating point) pe televiziunile româneşti. De aceea, când perfuziile cu bani de partid s-au împuţinat sau au dispărut, televiziunile, care şi-au justificat opţiunea pro-jeg editorial prin nevoia de supravieţurie, au constatat că nu le ajung banii din reclamă pentru a supravieţui. Nu mă credeţi pe cuvânt. Nu e cazul. Întrebaţi-i direct pe advertiseri.

* nesimţirea cu care unii îndeamnă la educaţie în timp ce livrează gunoi merită taxată. Nu vă faceţi griji, nestimaţi realizatori. Oameni educaţi există. Părinţi care-şi îndreaptă copiii spre educaţie şi-i ţin departe de televizor încă există destui. Faptul că ei nu se uită la programele voastre nu-i împiedică să existe. Dar, în cele din urmă, s-ar putea să vă împiedice pe voi să mai existaţi în această formă, cu care v-aţi obişnuit, profesional vorbind, precum Cocoşatul de la Notre Dame cu cocoaşa.

PS: Domnul Striblea a lucrat, pe vremuri, la BBC România până la închiderea acestei staţii. BBC România nu avea, poate, anvergura profesională a companiei-mamă de la Londra, dar avea nişte standarde pe care azi nu le mai regăsim în peisajul autohton. Faptul că domnul Striblea a trecut, aparent cu naturaleţe în aceşti ani, de la conduita editorială BBC la cea de tip RTV şi, în cele din urmă, la cauţionarea fenomenului Zăvoranu în audiovizualul românesc este, să spunem aşa, o dovadă irefutabilă a versatilităţii profesionale a domniei sale.