OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 1:25 am

Rezumarea primului mesaj :

https://sites.google.com/site/mareegradinafacebook/oha-urmareste-cu-mare-atentie-si-preocupare-cum-sase-besinosi-ce-caca-pe-constitutie

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 FXGvNebcRbDDBKIjYUMl_31_78d5df0ac130f93e074dc072eb191fe8_image

Va scoate CCR România din UE? Miza reală a deciziei.

http://www.ziare.com/ccr/decizii/va-scoate-ccr-romania-din-ue-miza-reala-a-deciziei-1515571

Decizia pe care CCR ar urma sa o ia astazi nu este decat in foarte, foarte mica masura despre Laura Codruta Kovesi, desi, aparent, in joc este revocarea sau nu a domniei sale din functia de procurorsef DNA. Dna Kovesi este oricum in ultimul an de mandat, fara posibilitate de prelungire, adica a ajuns aproape in situatia numita de americani "lame duck".

Adica acea perioada a mandatului in care, in mod normal, privirile se indreapta mai mult catre viitor, catre succesor. Pe aceasta logica, intreg demersul acestei revocari declansata de Tudorel Toader pare stupid. Dar logica lui tine exact de faptul ca nu despre LCK e vorba, ci despre modificari seismice la nivelul arhitecturii statului si al statutului european al Romaniei.

Nu am nicio indoiala ca o majoritate CCR ar decide cu mare placere ca presedintele a provocat un conflict cu ministrul Justitiei si ca urmare ar fi obligat sa o revoce pe dna Kovesi. Fiecare din motivele lui: ordin politic si/sau razbunare personala. Si ma bazez pe felul in care CCR a ajuns sa abuzeze Constitutia in interese private.

Dar o asemenea decizie este imposibil de motivat din cauze pe care tehnic le-a explicat cel mai bine in pledoaria domniei sale de la CCR, prof. univ. dr. Simina Tanasescu incepand cu faptul ca nu e vorba despre niciun conflict constitutional. Pentru a fi asa ceva, ar fi fost nevoie ca atributia in cauza, adica revocarea procurorilor, sa fie una prevazuta de Constitutie. Si nu e. Chiar CCR a constatat in Decizia 45/2018 ca nu exista nicio prevedere constitutionala in materia numirii si revocarii procurorilor.

Fiind vorba despre o prevedere din Legea 303, respectarea sau incalcarea ei este verificata de instanta de contencios administrativ. Deci dl Toader nu are decat sa-si caute acolo dreptatea revocarii.

Sigur ca argumentele sunt cu mult mai multe si, cum spuneam, au fost expuse exceptional de profesoara de drept constitutional Simina Tanasescu.

In mod normal, sesizarea ministrului Justitiei ar trebui respinsa de pe scaun, exact cu deciziile CCR in mana, chiar cu opiniile formulate de dl Tudorel Toader pe cand era judecator constitutional. Ma intreb daca procurorul sef DNA Daniel Morar ar fi acceptat sa fi fost la mana ministrului Tudor Chiuariu care sa-l fi putut revoca oricand dorea?

Daca totusi CCR va schingiui cumva Constitutia si statul de drept admitand sesizarea, se vor intampla in principiu doua efecte de maxima gravitate:

1.CCR va marca o borna esentiala in transformarea Romaniei din republica semi-prezidentiala intr-una parlamentara fara ca poporul sa fie consultat, prin simpla vointa a cel mult 9 oameni care nu raspund pentru deciziile lor nici disciplinar, nici penal, nici politic. Pentru ca acesta este efectul golirii sistematice de atributii a functiei prezidentiale.

Si vom ajunge in situatia perfect aberanta ca singurul politician ales prin vot universal si direct de electoratul Romaniei, din tara si de oriunde din lume, sa aiba atributii inferioare unui ministru care nu a primit niciun vot direct pentru functia pe care o ocupa si a carui functie depinde strict de vointa unui sef de partid.

2. Romania nu va mai indeplini criteriile pentru a fi membra UE. Legile justitiei, intre care si L303, care prevede procedura de numire si revocare a procurorilor sefi, a fost initiata in 2004 de guvernul Nastase si adoptata cu voturile PSD pentru ca reprezenta conditia sine qua non pentru ca Romania sa intre in UE.

Pana in acel moment, procurorii erau numiti si revocati, surpriza!, de ministrul Justitiei. Asa cum exista si sectia pentru anchetarea magistratilor, reinviata de PSD- ALDE. Dupa ororile din perioada ministrului Rodica Stanoiu, care discuta dosarele penale in sedintele de partid, PSD a fost pus in fata unei alegeri simple: schimba situatia sau rateaza aderarea.

A venit ministrul Cristian Diaconescu care a elaborat proiectele celor trei legi, 303, 304 si 307, potrivit unor exigente nenegociabile ale Comisiei Europene. Si esentiala era scoaterea justitiei de sub control politic. De aceea in prima forma a Legii, aceea adoptata in 2004, procurorii erau propusi de CSM si numiti de presedinte.

Adica ministrul era cu totul absent din procedura. Si sa nu va imaginati ca PSD a fost fericit sa voteze asa ceva. Dar alegerea era foarte clara: ori accepta, ori termina cu aderarea, chiar asa cum a fost ea, cu clauza de salvgardare pe justitie. Un PSD cu mult mai european decar cel de acum a acceptat. Cristian Diaconescu a povestit pentru Ziare.com tot ce s-a intaimplat atunci.

Dupa doi ani, guvernul Tariceanu era cel care reintroducea ministrul in procedura, doar ca titular al propunerii de numire/revocare insa, modificare facuta prin OUG semnat de dl Tariceanu.

Daca Romania sterge totul cu buretele si revine la situatia anterioara adoptarii Legii 303, deci in situatia preaderare, inseamna ca ea nu mai indeplineste criteriile de aderare si intr-un fel, incalca Tratatul de aderare. Un avertisment a fost deja inclus in Raportul GRECO privind legile justitiei.

Regresul este cu atat mai grav cu cat lui Tudorel Toader numai fusta ii lipseste pentru a fi Rodica Stanoiu.

Deja vedem ca isi permite sa ii acuze pe procurori in bloc de represiune nedreapta, deci de comiterea unei infractiuni impotriva justitiei, declaratie care pentru sectia de procurori din CSM (patrulaterul Savonea- Baltag- Oprina- Tant nu vede, nu aude) a considerat ca poate reprezenta o incalcare a independentei justitiei.

Ministrul isi permite sa arunce in derizoriu raportul GRECO si sa ii batjocoreasca pe expertii organismului european.

Isi permite sa afirme ca sefa DNA ar fi fost reclamata de fostul procuror Negulescu, informatie care daca ar fi fost adevarata, ar fi reprezentat dezvaluirea unui aspect nepublic dintr-un dosar penal, la care nu trebuia sa aiba acces legal. Doar ca, dupa cum afirma chiar de dl Negulescu care neaga categoric existenta denuntului impotriva lui LCK, a fost o minciuna cu care ministrul a urmarit sa manipuleze.

Ministrul isi permite sa ceara apararea independentei procurorului care il ancheteaza pe dl Negulescu in fata presiunilor procurorului general, desi procurorul cu pricina neaga categoric existenta oricarei presiuni deci nevoia de aparare a independentei sale. Suspiciunea asupra procurorului general si anchetei a fost insa aruncata cu intentie, in mod evident.

In schimb, acest ministru nu cere apararea independentei nimanui dupa ce completul de 5 judecatori al ICCJ care o judeca pe Elena Udrea a reclamat ingerinte nepermise ale comisiei SRI in dosarul Gala Bute.

Acest ministru, dezlantuit de-a dreptul impotriva justitiei, ar urma sa aiba in mana soarta oricarui procuror-sef, de la numire la revocare. Si dupa cum spune Cristian Diaconescu: "orice procuror, de la Bucuresti, la Vascauti, cand se va uita la dosarul unui lider politic se va gandi in primul rand la faptul ca el e seful ministrului Justitiei", de care depinde stapanul absolut al parchtelor".

Cred ca este clar ca ne indreptam spre un regim de casapire a justitiei, care sa devina arma de strivire a adversarilor puterii, fix ca pe vremea Rodicai Stanoiu.

Nu cred ca la Bruxelles ii pasa cuiva cine e de vina pentru aceasta oroare. Desi nu am nicio indoiala ca s-au lamurit cu cine au de-a face la CCR, probabil nu vor da vina pe Curte: Asa trebuie sa fie potrivit Constitutiei, spune Curtea voastra? Inseamna ca aveti o Constitutie in dezacord cu imperativul statului de drept, ceea ce nu putem accepta.

Asta e de fapt decizia CCR de astazi. Nu despre utimele luni de mandat ale dnei Kovesi. Nu despre presedintele Iohannis. Este despre Romania in UE sau in afara ei,scrie Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com.

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 9:47 am

Şerban Nicolae: E de discutat serios despre suspendare, dacă Iohannis refuză revocarea şefei DNA

http://www.mediafax.ro/politic/serban-nicolae-e-de-discutat-serios-despre-suspendare-daca-iohannis-refuza-revocarea-sefei-dna-17236685

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va refuza să o refuze pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, se poate vorbi serios despre o suspendare a şefului statului, din cauza încălcării unei decizii a CCR.

Întrebat de MEDIAFAX, dacă s-a-r impune suspendarea lui Klaus Iohannis, după deciziei de miercuri a Curţii Constituţionale a României (CCR) prin care şeful statului urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA, Şerban Nicolae a spus că se poate vorbi cu seriozitate despre acest subiect.

"E de discutat foarte serios de data aceasta pentru că practic, în mod evident, preşedintele României refuză obligativitatea unei decizii a Curţii Constituţionale şi refuză supremaţia Constituţiei. La acest lucru se referă textul din Constituţie care vorbeşte de încălcări grave ale Legii fundamentale. În caz de încălcări grave ale Constituţiei, preşedintele poate fi suspendat şi se organizează referendum pentru demitere. În mod evident, dacă preşedintele României comite un asemenea gest de sfidare a unei decizii a CCR, a pune sub semnul întrebării autoritatea CCR şi practic de negare a supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii normele, înseamnă că domnul Iohannis nu mai e preşedintele României de facto şi nu ne mai rămâne decât să stabilim acest lucru", a afirmat senatorul PSD, Şerban Nicolae, pentru MEDIAFAX.

Cu toate acestea social-democratul a precizat că se îndoieşte că preşedintele Klaus Iohannis nu va ţine cont de decizia Curţii Constituţionale.

"Practic o persoană care încalcă cu bună ştiinţă Constituţia nu poate să fie apărătorul Constituţiei şi cel care veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. E clar că lucrurile acestea trebuie să revină în sarcina unei alte persoane care să îndeplinească funcţia de preşedinte al României. Dar mă îndoiesc. N-aş vrea să merg cu speculaţiile atât de departe. Nu cred că domnul Iohannis se va agăţa de funcţia de preşedinte chiar în contra Constituţiei. Nici mie nu mi-au convenit nişte decizii ale CCR, dar asta nu înseamnă că mi-aş permite vreodată, din postura de deţinător al unei funcţii publice, să sfidez CCR, Constituţia şi deciziile date de Curte", a completat Nicolae.

Acesta a făcut şi speculaţie juridică, spunând că judecătorii CCR au spus în mod expres că Iohannis trebuie să semneze decret de revocare, pentru a nu putea fi invocat ca precedent în cazuri similare.

“Este cât se poate de radicală (comunicatul de presă al CCR – n.r.). E prima oară când îi spune cu subiect şi predicat «ai de făcut asta». Eu aş face o speculaţie juridică, în sensul că au particularizat-o foarte precis acum pe Kovesi şi de aceea punctul 2 spune că preşedintele trebuie să emită decretul de revocare al procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, tocmai ca să nu poată fi invocat direct ca precedent pentru situaţii similare. Adică să poată fi analizate şi alte situaţii individual. Curtea nu a spus «domnule, dacă se cere revocarea atunci preşedintele să emită decretul de revocare al acelui şef din Parchet a cărui revocare se solicită». Nu. A zis foarte clar «dispensa asta se referă nu la chestiuni de principiul, ci strict la speţa Kovesi»”, a conchis Şerban Nicolae.

Nicolae: E posibil să demisioneze Kovesi înainte de a fi revocată

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca Laura Codruţa Kovesi să demisioneze din funcţia de procuror-şef al DNA înaintea de semnarea decretului de revocare de către preşedintele Klaus Iohannis.

"E posibil (ca Laura Codruţa Kovesi să demisioneze - n.r.). Ar putea să facă gestul acesta, să demisioneze înainte de a fi revocată pentru că în mod cert nu ar avea de ce să fie foarte încântată de o decizie de revocare care se face intempestiv şi ca formă de sancţiune administrativă. Aici nu era vorba de o revocare pentru că i s-a terminat mandatul, ci pur şi simplu e ca o formă de sancţiune ca urmare a unei conduite necorespunzătoare în această funcţie. Nu-i desfiinţată ca persoană, dar ca şef al DNA, din punctul meu de vedere, are foarte multe minusuri, foarte mutle elemente negative care arată un management profund defectuos, o conduită total nepotrivită", a afirmat miercuri, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD, Şerban Nicolae, precizând că nu ar putea să se lanseze în speculaţii cu privire la cine ar putea veni ulterior la şefia DNA, în locul Laurei Codruţa Kovesi.

CCR arată, în comunicatul oficial de miercuri privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi.

"Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în comunicatul CCR.

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:13 am

Președinte slab. Ce mai poate face Klaus Iohannis

https://republica.ro/presedinte-slab-ce-mai-poate-face-klaus-iohannis

Discuția nu mai este despre doamna Kovesi, nu mai este despre DNA, nu mai este nici măcar despre lupta anticorupție, ci despre republica în care vrem să trăim. Azi, prin decizie CCR, s-a schimbat regimul constituțional al României. Azi, prin hotărâre politică, s-a decis că cele 6 milioane de voturi ale președintelui sunt mai slabe decât cele 3 milioane de voturi ale Partidului. În numele acestei legitimități arbitrare, PSD-ALDE, fără niciun fel de consultare populară, au făcut funcția prezidențială irelevantă, au decis că România trebuie să aibă un președinte slab.

În timp ce opoziția nu reușise să se dezmeticească, reacționând pe lângă subiect, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu le-a dat tuturor dezlegarea șaradei de la Curtea Constituțională: cei care-și imaginau că, dacă au dreptul să-și voteze direct președintele, trăiesc într-o „republică semiprezidențială” sunt naivi făcuți grămadă. În realitate, hotărârea CCR se citește în următoarea cheie, a continuat domnul Tăriceanu: suntem o „republică parlamentară” și nu una oricum, ci un forte, căci președintele are doar un rol „solemn”, de sculă de scris a ministrului Justiției. Domnul Tăriceanu are dreptate în descifrarea deciziei CCR, însă ce uită să spună domnia sa e că nimeni nu a dat mandat PSD-ALDE să golească de conținut funcția prezidențială și, mai mult decât atât, nimeni nu a votat Republica despre care ne povestește președintele Senatului.

Republica lui Dragnea a fost decisă la Partid, oficializată la Guvern, prin ministerul Justiției și validată de cei 6 judecători constituționali ai puterii. De azi, e oficială, cu un simplu amendament, repet: nimeni nu a votat așa ceva. Or, asta nu poate fi acceptat. A trece cu vederea acest blitzkrieg instituțional înseamnă să fii complice la preluarea ostilă de către Partid a tuturor instituțiilor din această țară, de la secretariatul de școală, la Curtea Constituțională și acum Președinția României. A repeta litania că „deciziile CCR nu se discută, se execută” înseamnă a fi părtaș la un atac al Partidului la arhitectura instituțională a României. Dimpotrivă, o astfel de decizie care privește felul în care arată țara în care trăim trebuie discutată, trebuie dezbătută, trebuie validată popular. Nu se pot strânge câțiva oameni în capoate roșii să decidă că de azi încolo președintele ales al țării e un obiect de mobilier.

Comunicatul prin care CCR îi transmite președintelui „calea de urmat” (și care spune imperativ: „Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”) are aerul obraznic al slugii șmechere care simte că s-a schimbat stăpânul. Vechi valet al lui Adrian Năstase, dl. Valer Dorneanu știe cum se propagă cu viteza sunetului prin instituțiile statului zvonul că s-a schimbat jupânul. Autoritatea președintelui se face țăndări. Primii care vor mișca în pluton vor fi directorii „instituțiilor de forță” aflate în coordonarea președintelui, care simt că forța s-a mutat în altă parte.

Ce poate face președintele? Este o situație aparent fără ieșire.

Poate să accepte decizia CCR și să se conformeze somației din comunicat. Și-ar lua o piatră de pe suflet, s-ar îndepărta de problema Kovesi, care de la o vreme pare să-l tragă în jos, ar avea un final de mandat liniștit, cu covor roșu, tăieri de panglică și vacanțe în afară. Nu l-ar mai alege însă nimeni și ar sfârși la fel de trist și de învins precum Emil Constantinescu.

Poate să tergiverseze semnarea decretului de revocare. Ar fi o crasă inadecvare la moment, ar da dovadă că nu înțelege că funcția prezidențială e amenințată, ar prelungi agonia, în condițiile în care deciziile CCR nu mai pot fi atacate cu apel. Boală lungă, moarte sigură: ar fi tocat în următoarele luni de zile de bine instruita armată a Partidului doar pe acest subiect, astfel încât obiecțiile sale legitime la proasta guvernare n-ar mai fi auzite de nimeni.

Poate însă să se bată: nu pentru sine, nu pentru doamna Kovesi și nici măcar pentru anticorupție, ci pentru un principiu simplu - acela că în țara asta votul trebuie să fie respectat. Cei care jubilează azi după decizia CCR își amintesc probabil dezamăgirea pe care au trăit-o la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci când același CCR le-a spus că votul lor nu contează. Azi judecătorii constituționali dezamăgesc din nou, de data asta cealaltă jumătate de Românie, luând o decizie care face practic irelevant votul a 6 milioane de români.

Președintele Klaus Iohannis decontează acum o lungă perioadă de compromisuri și cedări, în care a jucat în registrul unei coabitări reciproc avantajoase cu PSD. I-a dat lui Liviu Dragnea „încă o șansă” când i-a pus-o pe Viorica Dăncilă premier - în disprețul populației alfabetizate din țara asta. I-a dat un deget, acum dl. Dragnea îi ia gâții. Dl. Iohannis nu cred că știe în acest moment încotro s-o apuce: să accepte Republica Dragnea sau să o refuze? Consecințele sunt neprevăzute pentru sine. Dacă acceptă decizia CCR, ar renunța de bunăvoie la greutatea voturilor pe care le are în spate. Dacă nu acceptă decizia CCR, ar fi considerat un președinte abuziv, care nu respectă legile și instituțiile, prin urmare suspendarea ar avea o justificare logică. Dl. Iohannis nu trebuie însă să uite că orice politician - și în special președintele - mai are o carte, chiar și atunci când totul pare pierdut: întoarcerea la popor.

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:15 am

Democrația sub asediu. Oamenii aceștia nu mai au timp de subtilități

https://republica.ro/democratia-sub-asediu-oamenii-acestia-nu-mai-au-timp-de-subtilitati

Ce se întâmplă astăzi este oglinda aproape perfectă a lașității noastre colective. Lașitatea celor care nu am conștietizat că a vorbi despre greșelile noastre, ca și despre greșelile altora este perfect normal. Că doar prin (auto)exigență și ambiția de a fi mai buni nu riscăm să devenim ticăloși. Suntem unde suntem pentru că nici măcar nu învățăm odată că există ceva incredibil de eliberator în a-ți asuma responsabilitatea pentru consecințele greșelilor făcute. Că a greși e uman, dar a nu recunoaște e jignitor. Ipocrizia trebuie arătată ca atare. Răul cel mai mic e doar o formă de a dormi anesteziați în pat cu răul cel mai mare. Și asta se vede acum. Asta trăim acum. Consecințele coabitării cu răul mai mic.

Ani de zile ne-am mințit că ticăloșia nu ne afectează dacă știm să ne construim câte un mic univers în care să fie bine și călduț. Ani de zile am uitat că datorăm totuși ceva bunicilor noștri injectați de frigul cumplit al câte unei Jilave comuniste. Ani de zile am uitat că părinții noștri și-au rupt sufletele îndurând o tranziție în care uneori au fost poate mai batjocoriți decât înainte de revoluție. Iar ei au îndurat toate astea cu un gând pe care noi acum riscăm să îl trădăm – că viitorul va fi mai bun, mai just și mai echitabil.

Acum puțină vreme, mi s-a amintit de o manieră urâtă rău că este de o naivitate cruntă să îți imaginezi că există în toți oamenii capacitatea de a înțelege că sunt linii roșii peste care nu se trece. Am greșit imaginându-mi că nu sunt suficiente resurse de ticăloșie pe lumea asta pentru a înțelege un lucru de bun simț – sunt unele lucruri care pur și simplu nu se fac.

Eu sper să îmi fi învățat lecția și să am capacitatea de a duce consecințele greșelilor mele. Și cred că cel mai bun lucru din a fi om înseamnă inclusiv opțiunea de a-ți asuma decizii greșite. Eu nu mai sunt dispusă să mă mulțumesc cu ridicolul „merge și așa”. Cred în moderație, dar mai cred și în faptul că trebuie să vorbești (sau chiar să urli) când ceva e greșit.

Așa că, fără alintătură sau metaforă, vă spun că, în opinia mea, treaba e groasă rău! Oamenii ăștia nu au timp sau chef de subtilități. Democrația din țara asta, șchioapă cum e ea, este sub asediu. Când instituțiile pică una câte una și unica virtute rămâne starea de preș, nu putem asista impasibili. E rușinos.

Cred și că e o rușine să te mulțumești cu puțin sau să nu îți pese că în jurul tău se zdrobesc temeliile unei societăți democratice (alea puține construite sau rămase). Va trebui să luăm decizii. Unele vor fi proaste. Dar câtă vreme avem în noi capacitatea de a ne asuma când vom vedea acele greșeli și câtă vreme ele nu sunt făcute cu rea-credință, cred că avem o șansă.

Dacă tăcem și ne mulțumim în continuare cu câte o fărâmă de „merge și-așa”, ne așteaptă doar un veac de lașitate.

***

HOPA , IACA SI tOCILĂ CĂLARE PE O CĂMILĂ

Nu mai spuneți că ne-o merităm... Eu n-o merit, mulți dintre voi n-o meritați: ați mers la vot, ați ieșit în stradă, ați țipat, ați înghețat, v-ați certat cu neamurile, ați făcut tot ce v-a stat în putință, doar că nu ați înțeles din timp cu cine aveți de-a face și că am fost pregătiți să fim soft și să credem că binele învinge dacă ne comportăm frumos și civilizat. De ani de zile așa ne-au frăgezit televiziunile și presa. De ani de zile cei cu gura mare au fost ținuți la o parte ca niște ciumați. De ani de zile am scris că tâlharii ăștia nu știu decât de frică și am fost considerată nefrecventabilă pentru că limbajul meu ofensează uneori naturelul simțitor al celor care au crezut cu sinceritate că poți să te-nțelegi cu niște borfași în mod civilizat. Că o să-i sensibilizeze cu apelurile la patriotism sau morală. Că pe dracu să ne pieptene cu hipstăreală cu tot, în timp ce ne încalecă și ne dau m@@ie toate zdrențele adunate de prin funduri de cătune, care acum își spun parlamentari, care nu știu nici să scrie, nici să vorbească și poate nici tabla înmulțirii n-au știut-o niciodată.

Deci, nu mai spuneți că ne-o merităm, spuneți că țara asta nu ne merită pe noi. Nu ne merită un rahat din Alexandria și nici niște curci proaste din Videle, o hienă senilă ca Tăriceanu și nici porcarii din Parlament. Nici putoarea de la Cotroceni nu ne merită. Când o să înțelegem că statul suntem noi, iar ei sunt angajații noștri, atunci vom ști să ne cerem drepturile, vom ști să ne ducem peste ei și să-i scoatem afară cu forța și cu picioare-n cur. La alții s-a putut, se poate și la noi. A trecut vremea simbolismului, a venit vremea răfuielii.

Angela Tocilă

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:18 am

Să vedem acum cît curaj are președintele Iohannis....el are posibilitatea de a refuza să semneze revocarea procurorului Laura Codruța Koveși, iar acest lucru ar duce automat la începerea procedurii de suspendare.
Să vedem acum ce curaj are justiția din România.....Maine, într-un stat în care oamenii care fac justiție ar avea și dureri la propriu pentru atacul direct primit ar renunța să-și mai exercite profesia....Justiția din România, GREVĂ Generală.
Dacă poporul ăsta îndobitocit ar mai avea o umbră de luciditate acum era în stradă.....în 1989 pe 21 seara în față la Inter erau tancuri, securiști și militari cu armele în mînă gata să apere fără să ezite pe Ceaușescu și regimul....și au făcut acest lucru fără , dovadă cimitirele.....azi, ce pizda mă-sii vă mai oprește mă lașilor să vă deșteptați și să lăsați statul "după perdele"?
Vă fute grija de copiii pe care i-ați adus pe lume, de voi și neamul vostru? .....Doar justiția și un stat de drept vă poate garanta că tot ce vă doriți poate și deveni realitate....trezește-te țugulane, acum ai ocazia să se și merite.
***
Nu obișnuiesc să comentez deciziile CCR. Dar decizia de astăzi afectează mai multe puncte de echilibru in arhitectura statului. Și e o decizie vădit politică.
Până acum CCR reușise să-și păstreze rolul de arbitru constituțional și de aceea m-am ferit să fac vreun comentariu. Astăzi, însă, Curtea a luat o decizie care privește exclusiv căderea unui cap, fără să-și mai facă vreo grijă că dărâmă o construcție statală bine articulată.
E vorba de două efecte grave -
1. Scoaterea Președintelui din mecanismul de revocare a șefului DNA, lăsând pe termen lung soarta acestuia la mâna unor posibili dăncili, tudorei sau dragni, mafioți sau păpușile mafiei.
2. Subordonarea unei ramuri a justiției intereselor politice ale unei majorități, oricare ar fi ea.
Pe scurt, au aruncat apa din copaie cu tot cu bebeluș.
Acum, referitor la apa din copaie. LCK n-a fost vreun înger și nici DNA, sub conducerea ei. S-au comis abuzuri și erori. S-au făcut compromisuri politice, unele în interesul public, pe termen mai lung. Cu toate astea, au fost destule efecte pozitive și, în esența, o întărire a statului confruntat cu mai marii granguri ai tranziției. Un câștig cert care ne obligă să nu aruncăm cu pietre în Kovesi, chiar dacă o mai tragem de urechi uneori.
Iohannis nu e inocent deloc in decizia de astăzi, chiar dacă ce spun acum o să-i supere pe admiratorii absoluți ai săi. Când deciziile Curții sunt politice, președintele are pârghii (subterane, ce-i drept) să se implice in favoarea rezultatului dorit de el. Dar nu imi e clar dacă Iohannis chiar și-a dorit altceva. Le-am spus unor amici din presă cu mai mult timp in urmă să nu mai fie naivi. Nici Iohannis n-o voia pe Kovesi la DNA. Dintr-un motiv politic ușor de înțeles. O lua la pachet de la înaintașul lui cu tot cu activul și pasivul ei. Fiecare președinte își dorește un om nou "al lui" acolo. Iar Kovesi i s-a cam băgat pe gât.
Cât despre CCR și componența ei, e clar că Dorneanu e un profesionist mediocru cu profilul slugii politice perfecte. Uitați-vă la cariera lui de până acum și-o să înțelegeți cum s-a nimerit el prin funcțiile alea mari pe care le-a ocupat. De admirat Morar, pe care mulți s-au grăbit să-l hulească in a doua etapă a carierei sale. El a rămas integru atunci când a fost vorba de o decizie cu efecte grave asupra statului, în ciuda antipatiei evidente pe care i-o poartă lui Kovesi.
Bref, sunt multe vinovății în decizia de azi, dar ce se vede la mine e că statul și-a tăiat un picior pentru că șchiopăta puțin cu el.

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:25 am

Cine poate să îi spună Parlamentului României cum să voteze? Evident, doar poporul suveran poate să facă asta! De aceea Constituția spune că orice vot imperativ este nul!

De ce e important să precizăm asta? Pentru că doar cine poate să îi spună Parlamentului cum să voteze poate să îi spună și Președintelui României cum să semneze!

Deci, orice semnătură imperativă a Președintelui este la fel de nulă ca orice vot imperativ al Parlamentului. Deoarece vorbim despre cele două organe liber alese, prin care se exercită suveranitatea națională.

*****

Comunicatul Curții Constituționale a României, referitor la hotărârea ei privind „soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României” conține o serie de „argumente” care par să fie parte a hotărârii. Cel mai „serios” este că ministrul justiției este menționat în Constituție separat față de Guvern și că menționarea asta ar face ca orice conflict are ministrul justiției cu oricine să fie unul de natură constituțională. Și, pentru că e ministrul justiției, să fie și un conflict juridic. Desigur, ministrul justiției nu este „autoritate publică”, în sensul și litera Constituției, dar asta nu o împiedică pe Curtea Constituțională să hotărască „general obligatoriu”.

Ca să înțelegeți enormitatea și stupizenia „argumentului” curtenilor constituționali, vă propun un exercițiu. Luați textul comunicatului, presupuneți că el este similar cu textul hotărârii încă nepublicate și înlocuiți peste tot sintagma „ministrul justiției” cu sintagma „sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale”. Iar articolul de referință cu ministrul justiției înlocuiți-l cu Articolul 9 din Constituție, care spune că „Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.”

Prin exercițiul ăsta veți constata că, dacă are chef, Curtea Constituțională a României poate „soluționa” orice conflict de muncă dintre sindicate, patronate și asociațiile profesionale, ori între ele sau unele dintre ele și autoritățile publice, cu condiția să fie unul juridic (cum ar fi contractul colectiv de muncă). Pentru că sunt prevăzute expres în Constituție!

Dacă nici asta nu v-a convins că avem de a face cu un abuz de competență, vă propun să găsiți dumneavoastră orice entitate publică menționată în Constituție și să faceți aceeași înlocuire. Veți vedea că „argumentul” curtenilor este valabil și dacă CCR „soluționează” conflicte juridice între Armată și sindicate, între Consiliul Suprem de Apărare a Țării (care nici el nu este o autoritate publică constituțional vorbind) și Parlament, între oricine și oricine, doar pentru că e menționat în Constituție.

După care vă propun să lăsăm Curtea Constituțională să guverneze în pace. Să hotărască ea legi, bugete, decrete prezidențiale, acorduri internaționale, probleme de mediu, de muncă, de viață, de asistență socială. Toți ceilalți, aleși sau numiți urmând să aplice „general obligatoriu” hotărârile Curții, așa cum sunt ele, pentru că nici nu există vreo cale de atac, ele fiind și „definitive”.

*****

“E sfârșitul democrației, oameni buni! “

E sfârșitul democrației, oameni buni! Fără nicio exagerare. Cealaltă variantă e o schimbare completă de paradigmă. a scris Moise Guran pe blogul său.

Sfârșitul?

Moise Guran

https://www.moise.ro/2018/05/30/sfarsitul/

Într-un fel, da. Nu se mai poate astfel. Avem nevoie de reconstrucția legislației penale, de depolitizarea și a CCR și a altor instituții ale statului și, categoric, de o reformă constituțională. Decizia Curții Constituționale este bazată pe un fals grosolan (citiți-l neapărat pe Liviu Avram) dar nu cred că soluția este o furișare pe tertipuri juridice. Azi Constituția a fost schimbată într-un mod în care nici Constituția însăși nu o permite. Independența Justiției nu poate fi revocată nici chiar prin revizuirea Constituției, e scris negru pe alb. Dar a făcut-o CCR într-un mod explicit, schimbând, așa cum interpretează chiar Tăriceanu și forma de guvernare, din republică semiprezidențială, în republică parlamentară, cu un președinte decorativ. Și cu procurori subordonați politicienilor. Ce ne facem mai departe? În primul rând să observăm faptul că nici chiar această decizie a CCR nu-l scapă pe Dragnea. De ce au mai căsăpit-o pe Kovesi atunci? Dincolo de ambiții și revanșă pură față de DNA în general și față de Codruța Kovesi, în special, acesta este ultimul test. Dacă Strada nu reacționează suficient de ferm, atunci va veni și ordonanța aia de urgență care-l scapă. Acum, repede, că deja îl frige o decizie a Înaltei Curți. Varianta suspendării președintelui rămâne, totuși, un back-up viabil pentru Dragnea (iar CCR îi dă instrumente), căci, pe de o parte, este greu de presupus că Iohannis va accepta pur și simplu decizia CCR (dacă o face, cariera sa politică se cam termină) iar, pe de altă parte, eventuala suspendare a președintelui dă posibilitatea unui interimat care ar putea introduce imediat în vigoare orice. Deci nu, nu referendumul contează, ci perioada de interimat.

După cum vedeți, nu iau aproape deloc în calcul emiterea pură și simplă a unui decret din partea președintelui. Nu mai este doar despre Codruța Kovesi (tot respectul pentru ea). E despre toți procurorii, despre atribuțiile președintelui și chiar despre forma de guvernare scrisă în Constituție. Pe de altă parte, decizia CCR nu are un termen până la care trebuie acordat decretul ăla, deși îi suspectez că vor repara această greșeală în motivare. Emiterea decretului ar echivala cu acceptarea modificării explicite a Constituției și ghici cine veghează la respectare ei!

Președintele încă mai are câteva atribuții pe care CCR nu le-a ciuntit. El poate convoca imediat un referendum pe această temă, poate adresa mesaje națiunii, se poate adresa Parlamentului sau poate iniția chiar revizuirea Constituției. (Da, ar avea rost, în ciuda majorității, am explicat de am obosit, citiți aici.)

Totuși, la cum l-am văzut pe Iohannis în acești ani, el este foarte rar proactiv, este mai degrabă reactiv. Încerc să vă spun că, probabil, la fel ca Dragnea, Iohannis va căsca ochii și urechile la ceea ce se întâmplă în stradă în aceste zile și își va adapta strategia (presupunând că are una).

Așa că nu vă luați după televizor sau după cele câteva zeci de trolli care își taie venele pe facebook că degeaba iese lumea. În aceste zile doar strada contează cu adevărat pentru ceea ce urmează. Din păcate nu (mai) sunt decât două variante după decizia de azi a CCR. Subordonarea Justiției e un fapt juridic acum. Dragnea va numi procurorii, va decide probabil și ce anchete se (mai) fac. Nu, nu ale lui. Cu alea e clar. Va decide de exemplu dacă va fi cineva anchetat pentru fraudarea viitoarelor alegeri. E sfârșitul democrației, oameni buni! Fără nicio exagerare. Cealaltă variantă e o schimbare completă de paradigmă. Trebuie să schimbăm tot, să reconstruim democrația, să recâștigăm libertatea pentru care au murit oameni acum 28 de ani. E sfârșitul? Da, poate fi sfârșitul acestei lumi șchioape, a politicianismului de cumetrie, a oligarhiei corupte, dar totul depinde de Stradă. Doar Strada mai contează. Nu în weekend, nu o dată la două-trei luni! Astfel de mitinguri dau un mesaj slab, de înfrângere și resemnare. Zilnic! Până la căderea guvernului, dizolvarea parlamentului și apoi refacerea Constituției. Noi nu mai avem altă cale.

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:27 am

Ce ne facem? Întreabă un prieten. Cu ce? Cu această ofensivă multidirecționată și sofisticată de protejare a corupției și corupților din România! Ofensivă dusă cu mijloacele democratice ale Legislativului și Executivului, sub aprobarea tacită a Justiției.

Răspunsul la această întrebare a prietenului este extrem de simplu. Ori ne facem că plouă, ori ne facem treaba de cetățeni.

Să notăm că ambele variante sunt de resortul exclusiv al publicului național ca atare. Nu poate veni nimeni din afară să facă oricare dintre aceste două lucruri pentru publicul național, așa cum publicul însuși nu poate delega sau încredința adoptarea și efectuarea oricărei dintre aceste două variante vreunui reprezentant de-al său, din interior.

Desigur, varianta să ne facem că plouă este foarte puțin consumatoare de energie populară. Spre deloc. Singurul consum energetic necesar este cel pentru întoarcerea capului. În schimb, câștigul de pe urma acestui consum este nul. Deci, chiar așa minim, consumul acesta este făcut în gol. În plus, consecințele vor fi dezastruoase pentru poporul indolent. Iar costurile pentru reducerea efectelor acestor consecințe sunt întotdeauna enorme.

Cealaltă variantă, cea a exercitării responsabilităților de cetățean de fiecare dintre noi, este evident mare consumatoare de energie populară. În schimb, câștigurile de pe urma consumării acestei energii sunt imense. Beneficiile sunt imediate.

Dacă e să construim un model teoretic simplicat, să ne aducem aminte că, pentru fiecare leu pe care îl câștigăm prin muncă sau prin tranzacții între noi, plătim statului 40 de bani. Dacă întoarcem capul atunci când statul dă acești 40 de bani corupților, înseamnă că i-am dat statului niște bani degeaba. Doar că, deoarece acești 40 de bani nu sunt folosiți decât în foarte mică măsură pentru ca statul să producă bunuri publice, noi nu mai beneficiem nici de educație de stat, nici de sănătate publică, nici de ordine publică, nici de reprezentare diplomatică, nici de cultura națională, nici de apărarea națională, decât în prea mică măsură. Dar pierderile noastre nu se opresc aici. Pentru nevoile noastre individuale de educație, de sănătate, de protecție la dezordinea publică, trebuie să mai dăm din cei 60 de bani rămași din leul muncit de noi. Iar unii dintre noi, mai săraci, ajungem să și cerșim la alții niște bani pentru sănătatea noastră, pentru că cei 60 de bani rămași nu ne ajung. Și asta, doar din cauza corupției naționale.

Dar putem merge cu acest model teoretic și mai departe. Când statul nu mai cheltuiește decât mai nimic pentru administrația publică, pentru apărarea națională și pentru reprezentare diplomatică, din cei 40 de bani, pe care noi îi dăm din fiecare leu câștigat prin muncă sau prin tranzacții, atunci statul se prăbușește. Situație în care ajungem să nu mai putem face nici măcar acel leu pe care să îl împărțim cu statul.

În schimb, dacă adăugăm un efort cetățenesc la fiecare leu pe care îl câștigăm prin muncă sau prin tranzacții între noi, determinăm statul să elimine corupția și să chetuiască acei 40 de bani cu cap și cu onestitate deplină, astfel încât noi să beneficiem de pe urma lor chiar mai mult decât am dat.

Este drept că efortul acesta cetățenesc presupune încredere că fiecare va face la fel și că nu va încerca fiecare să profite de pe urma efortului făcut de vecinul său. Mai este drept că efortul cetățenesc nu se măsoară în bani câștigați ci în bani pe care nu îi mai pierdem, ceea ce e mai greu de înțeles de cei care oricum nu dau statului cât ar trebui să îi dea și mai și fură de la stat. E drept. Dar aceste observații nu ar trebui să fie o piedică în calea nimănui care vrea să își demonstreze prin fapte responsabilitatea sa de cetățean.

*****

întrebări pentru onorata Curte Constituțională

https://www.euractiv.ro/justitie/cateva-intrebari-pentru-onorata-curte-constitutionala-10904

CCR a emis o ciudată decizie prin care ajută PSD-ALDE să scape de șefa DNA. Câteva întrebări legate de această decizie rămân, deocamdată, fără răspuns.

O decizie ce pune pe jar întreaga clasă politică și societatea civilă stă sub mai multe semne de întrebare. Nu încercăm să dezlegăm modul în care a gândit Curtea Constituțională, dar unele întrebări pot fi puse, în mod legitim, în urma acestei decizii:

1.Dacă ministrul are primul, ultimul și singurul cuvânt în revocarea unui procuror șef, de ce mai este nevoie de un întreg lanț inutil al avizelor și semnăturilor? De ce este nevoie de avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fie el și consultativ? De ce se mai așteaptă o semnătură a președintelui Klaus Iohannis când decizia este deja luată de un ministru numit politic?

2. De ce în comunicatul Curții Constituționale se precizează ce trebuie să facă într-un fapt consumat, deci trecut, președintele Klaus Iohannis, când deciziile CCR sunt valabile doar pentru viitor?

3. Cum raportăm prezenta decizie a CCR cu precedentele emise de aceeași instituție în care s-a statuat că președintele are rolul central în numirea, deci și revocarea procurorilor șefi?

4. Dacă Tudorel Toader consideră că „revocă” este imperativ și nu dă loc unor interpretări în sensul „poate revoca”, cum interpretăm sintagma „la propunerea ministrului Justiției”? „Propunerea” dă voie celui căruia i se adresează să aleagă dacă acceptă propunerea sau nu? În textul legii nu scrie „la cererea”.

Art 54, alin 4 din legea 303/2004 privind statutul magistraților:

”Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător”, prevede articolul 54 la alineatul 4”.

Pe scurt, Curtea Constituțională a reușit performanța de a-și schimba la 180 de grade jurisprudența. Mai mult, a reușit performanța de a întoarce legislația la cea anterioară aderării la Uniunea Europeană, cea în care procurorii erau subordonați ministrului Justiției.

Prin această decizie, Curtea Constituțională nu a revocat un procuror șef, fie el al DNA, ci a reintrodus frica de ministrul Justiției în sânul tuturor procurorilor din România, așa cum se întâmpla înainte de intrarea în Uniunea Europeană.

Decizia Curții Constituționale îl transformă, practic, pe președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii în simple instituții de decor, iar procurorii trec, efectiv, în subordinea politicului.

Valter Dorneanu, susținut de PSD, fost parlamentar PSD

Marian Enache, susținut de PSD, fost parlamentar PSD

Simona-Maya Teodoroiu, susținută de PSD-ALDE

Mona Pivniceru, susținută de majoritatea PSD-PNL (fostul USL)

Attila Varga, susținut de UDMR, fost parlamentar UDMR

Mircea Minea, susținut de fostul PDL

Livia Stanciu, numită de președintele României Klaujs Iohannis

Daniel Morar, numit de fostul președinte al României, Traian Băsescu

Petre Lăzăroiu, numit de fostul președinte al României, Traian Băsescu

Scris de **Admin** Joi Mai 31, 2018 10:32 am

Democrația sub asediu. Oamenii aceștia nu mai au timp de subtilități

https://republica.ro/democratia-sub-asediu-oamenii-acestia-nu-mai-au-timp-de-subtilitati

Ce se întâmplă astăzi este oglinda aproape perfectă a lașității noastre colective. Lașitatea celor care nu am conștietizat că a vorbi despre greșelile noastre, ca și despre greșelile altora este perfect normal. Că doar prin (auto)exigență și ambiția de a fi mai buni nu riscăm să devenim ticăloși. Suntem unde suntem pentru că nici măcar nu învățăm odată că există ceva incredibil de eliberator în a-ți asuma responsabilitatea pentru consecințele greșelilor făcute. Că a greși e uman, dar a nu recunoaște e jignitor. Ipocrizia trebuie arătată ca atare. Răul cel mai mic e doar o formă de a dormi anesteziați în pat cu răul cel mai mare. Și asta se vede acum. Asta trăim acum. Consecințele coabitării cu răul mai mic.

Ani de zile ne-am mințit că ticăloșia nu ne afectează dacă știm să ne construim câte un mic univers în care să fie bine și călduț. Ani de zile am uitat că datorăm totuși ceva bunicilor noștri injectați de frigul cumplit al câte unei Jilave comuniste. Ani de zile am uitat că părinții noștri și-au rupt sufletele îndurând o tranziție în care uneori au fost poate mai batjocoriți decât înainte de revoluție. Iar ei au îndurat toate astea cu un gând pe care noi acum riscăm să îl trădăm – că viitorul va fi mai bun, mai just și mai echitabil.

Acum puțină vreme, mi s-a amintit de o manieră urâtă rău că este de o naivitate cruntă să îți imaginezi că există în toți oamenii capacitatea de a înțelege că sunt linii roșii peste care nu se trece. Am greșit imaginându-mi că nu sunt suficiente resurse de ticăloșie pe lumea asta pentru a înțelege un lucru de bun simț – sunt unele lucruri care pur și simplu nu se fac.

Eu sper să îmi fi învățat lecția și să am capacitatea de a duce consecințele greșelilor mele. Și cred că cel mai bun lucru din a fi om înseamnă inclusiv opțiunea de a-ți asuma decizii greșite. Eu nu mai sunt dispusă să mă mulțumesc cu ridicolul „merge și așa”. Cred în moderație, dar mai cred și în faptul că trebuie să vorbești (sau chiar să urli) când ceva e greșit.

Așa că, fără alintătură sau metaforă, vă spun că, în opinia mea, treaba e groasă rău! Oamenii ăștia nu au timp sau chef de subtilități. Democrația din țara asta, șchioapă cum e ea, este sub asediu. Când instituțiile pică una câte una și unica virtute rămâne starea de preș, nu putem asista impasibili. E rușinos.

Cred și că e o rușine să te mulțumești cu puțin sau să nu îți pese că în jurul tău se zdrobesc temeliile unei societăți democratice (alea puține construite sau rămase). Va trebui să luăm decizii. Unele vor fi proaste. Dar câtă vreme avem în noi capacitatea de a ne asuma când vom vedea acele greșeli și câtă vreme ele nu sunt făcute cu rea-credință, cred că avem o șansă.

Dacă tăcem și ne mulțumim în continuare cu câte o fărâmă de „merge și-așa”, ne așteaptă doar un veac de lașitate.

***

HOPA , IACA SI tOCILĂ CĂLARE PE O CĂMILĂ

Nu mai spuneți că ne-o merităm... Eu n-o merit, mulți dintre voi n-o meritați: ați mers la vot, ați ieșit în stradă, ați țipat, ați înghețat, v-ați certat cu neamurile, ați făcut tot ce v-a stat în putință, doar că nu ați înțeles din timp cu cine aveți de-a face și că am fost pregătiți să fim soft și să credem că binele învinge dacă ne comportăm frumos și civilizat. De ani de zile așa ne-au frăgezit televiziunile și presa. De ani de zile cei cu gura mare au fost ținuți la o parte ca niște ciumați. De ani de zile am scris că tâlharii ăștia nu știu decât de frică și am fost considerată nefrecventabilă pentru că limbajul meu ofensează uneori naturelul simțitor al celor care au crezut cu sinceritate că poți să te-nțelegi cu niște borfași în mod civilizat. Că o să-i sensibilizeze cu apelurile la patriotism sau morală. Că pe dracu să ne pieptene cu hipstăreală cu tot, în timp ce ne încalecă și ne dau m@@ie toate zdrențele adunate de prin funduri de cătune, care acum își spun parlamentari, care nu știu nici să scrie, nici să vorbească și poate nici tabla înmulțirii n-au știut-o niciodată.

Deci, nu mai spuneți că ne-o merităm, spuneți că țara asta nu ne merită pe noi. Nu ne merită un rahat din Alexandria și nici niște curci proaste din Videle, o hienă senilă ca Tăriceanu și nici porcarii din Parlament. Nici putoarea de la Cotroceni nu ne merită. Când o să înțelegem că statul suntem noi, iar ei sunt angajații noștri, atunci vom ști să ne cerem drepturile, vom ști să ne ducem peste ei și să-i scoatem afară cu forța și cu picioare-n cur. La alții s-a putut, se poate și la noi. A trecut vremea simbolismului, a venit vremea răfuielii.

Angela Tocilă

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 12:29 am

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 Moto10

YO TAC (cu maximă atenţie ) ŞI TAC (cu preocupare) , CE DREAK SĂ FAC ?

Klaus Iohannis se află în cel mai dificil moment al mandatului său. Este pus în fața unei alegeri prin care, indiferent ce va decide, își va asuma riscuri majore, care ar putea însemna finalul carierei sale politice.Nici victoria detașată a PSD-ALDE în alegerile parlamentare din 2016, nici propunerea Vioricăi Dăncilă ca premier nu l-au pus într-o asemenea poziție atât de delicată precum a făcut-o decizia CCR care, practic, îl somează să o revoce pe Laura Codruța Koveși de la șefia DNA. Nici măcar Traian Băsescu, în vara lui 2012, nu a fost atât de vulnerabil. Iată de ce.Dacă alege să le facă pe plac judecătorilor CCR și ministrului Justiției, adică lui Liviu Dragnea (coordonatorul echipei Dorneanu - Toader) și semnează revocarea lui Koveși, Iohannis își va nemulțumi profund milioane de susținători. Deși mulți dintre cei care văd în el ultima redută în fața asaltului coaliției de guvernare împotriva statului de drept, a justiției și al parteneriatelor occidentale înțeleg că deciziile CCR sunt obligatorii, văd în deciziile lui Dorneanu și Toader un abuz atât de revoltător încât nu se pot împăca cu gândul că președintele va accepta ce i se impune și că nu va opune rezistență.S-a văzut asta în iarnă, când a desemnat-o rapid pe Viorica Dăncilă ca premier. Și astăzi este considerat coautor la instalarea celui mai incompetent prim-ministru din istoria Românei. Cu toate că între timp a abandonat atitudinea pasivă față de PSD și de Liviu Dragnea, susținătorii săi nu uită că a avut opțiunea de a o respinge pe Dăncilă, cum a făcut și cu Shhaideh, și că a ales să nu o facă pentru a nu risca suspendarea.De această dată, însă, frustrarea celor care l-au votat ar fi de zece ori mai mare. Pentru că șefia DNA are o valoare simbolică uriașă, care depășește cu mult statura Laurei Codruța Koveși. Șefia DNA este marele premiu râvnit de vechiul și de noul USL de șase ani încoace. Asta își doresc mai mult decât orice, pentru că asta le va readuce imunitatea pierdută odată cu ratarea președinției de către Adrian Năstase, în 2004.Dincolo de faptul că efectele cele mai nocive al deciziei CCR sunt distrugerea echilbrului puterilor în stat și readucerea tuturor procurorilor sub controlul politicului, punerea principalei redute anti-corupție sub comanda unui magistrat după chipul și asemănarea lui Tudorel Toader va fi echivalată cu începutul unor schimbări și mai dramatice. Reîntoarcerea României la perioada ante-2005, când Rodica Stănoiu tăia și spânzura în parchete și în instanțe, anunță o prăbușire sistemică.Va fi semnalul că ne întoarcem la un model de guvernare pe care îl consideram depășit definitiv, cel în care nimeni din justiție și din stat nu îndrăznea să sancționeze hoția și abuzurile de zi cu zi ale celor de la putere. Dacă președintele acceptă așa ceva fără să lupte va fi privit ca și cum ar consimți ca 13 ani de schimbări importante în relația dintre cetățeni și conducători să fie aruncați la coșul de gunoi.Dacă decizia CCR ar fi picat într-un alt context politic, nu unul dominat de planurile PSD-ALDE de a schimba legile justiției, de a modifica codurile penale, de a scăpa de pușcărie corupți și infractori de toate soiurile, la grămadă, Iohannis nu ar fi avut o problemă majoră. S-ar fi confruntat o perioadă de timp cu ostilitatea celor care o apreciază pe Laura Codruța Koveși dar dacă ea ar fi fost înlocuită cu un procuror competent, cu dosare grele în spate, validat de un ministru al Justiției de bună credință, pierderea de popularitate ar fi fost minimă.Însă, în condițiile în care Tudorel Toader este cel care ar gestiona procedura de selecția a înlocuitorului lui Koveși și având deja precedentul propunerii unui procuror controversat pentru șefia DIICOT, este de înțeles de ce șansele de a avea un profesionist onest și curajos la conducerea DNA sunt aproape egale cu zero.Din modul în care Toader ceartă Comisia Europeană și GRECO se vede și cât de mult i-ar păsa de observațiile partenerilor străini față de o numire care ar pune sub semnul întrebării viitorul luptei anti-corupție. Nu ar avea nicio ezitare să numească omul care îi va da fi dat în plic de Liviu Dragnea și/sau Călin Popescu Tăriceanu! Indiferent ce spun europenii, americanii sau din ce în ce mai puținii oameni care protestează în stradă.Dacă președintele se supune ordinului CCR, tot ce va urma după revocarea lui Koveși se va deconta și la el, printr-o pierdere serioasă de încredere, în cascadă. Fiecare etapă ce va fi bifată de Toader pentru a instala succesorul la șefia DNA va genera valuri de indignare, așa cum generează și valurile de gafe ale Vioricăi Dăncilă. Toate vor eroda, ca efect secundar, și imaginea lui Klaus Iohannis, cel care prin cedarea sa ar face posibilă mascarada.Deznodământul acestei alegeri a președintelui: șansele sale de a fi reales în 2019 ar scădea dramatic. Da, mai este un an și jumătate pâna la scrutinul prezidențial, însă recuperarea procentelor pierdute ar depinde și de o răsturnare de situație în raportul de forțe cu PSD-ALDE. Slabe șanse, însă, să se întâmple așa ceva câtă vreme există deja semne palpabile că din ce în ce mai puțini oameni din instituțiile care îi sunt aproape mai îndrăznesc să se opună tăvălugului pornit de Dragnea și de Tăriceanu.Și dacă oamenii care l-au votat în 2014 și-ar reconsiderea poziția și de teama restaurației l-ar susține din nou, cu un stat intrat complet pe mâna adversarilor rezultatul va fi în mâna celor care vor controla procesul electoral și vor număra voturile. Asta dacă va mai candida. Nu este exclus ca după acapararea justiției să i se facă o ofertă de nerefuzat pentru a ceda puterea înainte de termen și a nu mai candida încă o dată.Nici a doua opțiune nu este lipsită de riscuri. Din contră. Dacă va refuza să o revoce pe Koveși, președintele va fi, cel mai probabil, suspendat. Ce câștigă? Agresiunea PSD-ALDE îi va radicaliza susținătorii. În stradă și la vot, rezistența lui Klaus Iohannis va mobiliza un număr mare de oameni. Vulnerabilitatea? Nu are un partid mare în spate.Chiar dacă Ludovic Orban și încă vreo câțiva lideri îl susțin, PNL nu este total de partea sa. Având în vedere că președintele și-ar pune mandatul la bătaie pentru susținerea șefei DNA, nu ar fi deloc o surpriză ca numeroși baroni locali, atât din vechiul PNL dar și din vechiul PD-L, să joace de partea PSD.Chiar dacă de la București președintele PNL ar da mesaje puternice de susținere a președintelui, în final va conta ce fac activiștii din teritoriu. Dacă ei nu se implică pentru mobilizarea electoratului de partea lui Iohannis, lupta este ca și pierdută.PSD are oricum prima șansă, având în vedere că sunt la putere, au bani, dar și pentru că rețeaua lor este foarte motivată să lupte împotriva DNA. Dacă beneficiază și de non-combat-ul unei părți din PNL, riscul ca președintele să fie demis, în pofida unor susținători vocali în București și în marile orașe, este foarte mare. USR este încă prea mic pentru a contrabalansa, în teritoriu, jocurile alianțelor transpartinice care s-ar putea forma pentru a pune cruce anticorupției.Ca președintele să câștige în pofida unei astfel de conjuncturi politice defavorabile ar fi nevoie ca valul de susținere populară să fie realmente masiv. Nu ar fi exclus să se întâmple asta. Ce fac PSD și ALDE de un an și jumătate, guvernarea catastrofală, nesiguranța privind pensiile private, conflictele cu UE, gafele în serie ale Vioricăi Dăncilă, au completat cu supramăsură motivele pentru care sute de mii de oameni au ieșit în stradă în februarie 2017.Teoretic, numărul celor care ar sări în apărarea președintelui ar trebui să fie azi și mai mare. Au primit suficiente dovezi că nu doar justiția ci și stabilitatea economică și perspectiva rămânerii în UE sunt în pericol. Teoretic. Practic, numărul celor care mai sunt dispuși să iasă în stradă a scăzut constant. Mulți s-au obișnuit cu răul sau s-au lăsat anesteziați de bruma de prosperitate împrăștiată de creșterile de pensii și salarii, susținute cu bani împrumutați.Pe de altă parte, faptul că din ce în ce mai puțini oameni sunt dispuși să protesteze în stradă nu înseamnă că nu ar ieși la vot pentru a împiedica demiterea președintelui. Întrebarea cheie: vor ieși atât de mulți cât să acopere psoibilele fraude și să învingă blaturile transpartinice? Având în vedere că un astfel de miracol i s-a mai întâmplat o dată lui Iohannis, în 2014, nu este exclus.Marea necunoscută o reprezintă, după cum scriam și mai sus, atitudinea unor instituții cheie. În 2012, în 2014 și în 2016, toate instituțiile cheie au reușit să facă front comun, în ciuda unor jocuri punctuale motivate de agende personale și au apărat interesele statului. Nu am derapat major pentru că au intervenit decisiv când acțiunile unor actori politici au depășit liniile roșii.Când am fost la un pas de măsluirea voturilor sau când au adoptat ordonanțe nucleare au intervenit și au salvat, cel puțin temporar, situația. S-ar mai întâmpla la fel și azi, dacă președintele ar fi suspendat pentru că se opune unui abuz și dacă s-ar umbla la voturi? Mi-e teamă că nu.Prea multe semne au fost în ultima vreme că unele instituții închid ochii la încălcarea a numeroase linii roșii ca să fim siguri că și-ar regăsi onoarea în al doisprezecelea ceas. De aici vine principalul risc în cazul în care președintele va alege să nu aplice decizia CCR. Este mult mai mare decât cel generat de un posibil blat transpartinic.Ambele opțiuni prezintă riscuri imense ca președintele să iasă înfrânt din această încercare. Dar, în final, va trebui să aleagă dacă riscă să piardă făcându-le pe plac lui Dragnea, Toader și Dorneanu, baricadat în Cotroceni, acuzat de lașitate, rămas fără puteri, așteptând un miracol ce nu va mai veni niciodată, sau să fie înfrânt într-o luptă politică măsluită, dar în care dreptatea este de partea sa, având alături milioane de oameni, demascând încă o dată esența infracțională a celor care nu suportă să trăiască într-o țară în care Justiția este liberă ,A doua opțiune este, de fapt, singura care i-ar permite să iasă învingător și dacă pierde.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 6:24 am

https://www.moise.ro/2018/05/31/domnule-presedinte-nu-pierdeti-timpul-hai-cu-referendumul/

Nu sunt pentru ignorarea sau încălcarea unei soluții a Curții Constituționale. Cu toată lipsa de respect pentru acea adunătură de politruci oportuniști, dacă președintele sau vreo autoritate ignoră o decizie a CCR, asta va crea un precedent periculos pentru decenii. Nici nu sunt de părere că unor infractori care ne-au făcut constituția praf, trebuie să le răspundem în același mod, infracțional. Nu! Societatea trebuie să caute soluții legale și ele încă mai există.Deciziile Curții Constituționale devin parte a Constituției, prin interpretarea acesteia (indiferent că îi schimbă ilegal sensul, ca acum) ceea ce înseamnă că doar un act juridic de o forță constituțională poate anula această ultimă decizie (nici măcar singura decizie de acest fel, tot ieri CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea președintelui pe Legea privind organizarea judiciară). Or singurul act de putere constituțională, adică cel puțin egal cu o decizie a CCR este un referendum, fie el unul de revizuire a Constituției (dar acela necesită o lege constituțională prealabilă, votată de parlament cu majoritate calificată), fie, da, chiar și un referendum consultativ.

Mi se pare că președintele Iohannis nu mai are o altă soluție. Au fost sugerate în media câteva tertipuri avocățești, care pot fi viabile până la un punct, dar ele nici nu rezolvă fondul problemei (schimbarea Constituției prin decizie a CCR) ba chiar crează alte precedente, așa cum ar fi chiar aducerea deciziilor CCR sub jurisdicția Justiției (o contradicție în sine).

Scurt, și ca să nu mă împrăștii în prea multe idei, să reținem una și bună – Președintele poate convoca un referendum în care să ceară populației să se pronunțe pe subordonarea procuorilor față de ministrul Justiției și aceasta este singura modalitate de a nu ignora și, în același timp, de a nici nu permite ca nociva decizie a CCR să își producă efecte.

În acest sens, mi se pare că președintele Iohannis ar face bine să nu piardă timpul așteptând o motivare ce nu are cum să fie foarte diferită de comunicatul amplu și explicit al CCR, și să convoace referendumul imediat, căci oricum el are loc după 30 de zile de la convocare.

De rezultatul acestui referendum depinde totul și, de fapt, nimic. Nimic în varianta în care populația acceptă soluția CCR – e fix același lucru ca în situația în care nu are loc niciun referendum, nu? E sfârșitul războiului pentru Justiție, oricum.

Dacă populația respinge însă la referendum soluția CCR, dincolo de faptul că ea este anulată implicit, efectul se extinde inclusiv asupra modificărilor aduse Legilor Justiției, deja adoptate, căci i se opune forța suverană exprimată de națiune, potrivit Articolul 2 (Al. 2) din Constituție. Apoi, mai e ceva, extrem de important – societatea chiar are nevoie acum de o astfel de victorie. Ea ar canaliza energii și ar deschide drumul și către spargerea unității de monolit a grupului infracțional din Parlament, și către depolitizarea CCR și, în final, către o reformă constituțională fără de care greu mai poate supraviețui democrația în țara noastră. Sigur, nu vom putea avea o schimbare de Constituție cu actualul parlament, dar inițierea ei (chiar respinsă) crează o platformă comună și pentru alegerile prezidențiale și pentru unitatea Opoziției și o mai mare coerență a acesteia.

Așa că, domnule președinte, reevaluați timingul! Aceste zile, de până la publicarea motivării și a deciziei CCR în monitorul oficial sunt prețioase! Nu le pierdeți, că și așa am pierdut prea mult timp!

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 6:29 am

http://www.romaniacurata.ro/ce-ar-trebui-sa-faca-presedintele/

Președintele Iohannis pare pus în fața unei mari dileme constituționale, dar din punct de vedere moral decizia nu poate fi decât una singură.

Decizia Curții Constituționale este pe bună dreptate supusă controversei, căci ea pare să rupă un echilibru delicat pe care Constituția îl instituia între ramurile puterii executive, oferind de aici înainte mai multă putere ministrului de justiție. Din valurile de reacții am reținut două argumentații care, prin coerența lor, reprezintă bine cele două poziții politice ale momentului. Una este a judecătorului Cristi Danileț, care susține că decizia Curții ar avea drept consecință anularea totală a rolului pe care îl joacă președintele (cristidanilet.wordpress.com). A doua este a judecătoarei Dana Gârbovan care caută să demonstreze că, în ciuda temerilor, ministrul justiției nu va dobândi puteri discreționare și că președintele își conservă totuși o parte din rol (facebook.com/dana.girbovan).E bine ca aceste argumentații să fie citite cu atenție împreună cu decizia Curții Constituționale, dar ne este teamă că, în cele din urmă, dezbaterea juridică nu e deloc suficientă. Căci la temelia oricărei serii de argumente se va găsi mereu o opțiune politică, una care joacă rolul unei axiome nedemonstrabile. De pildă, de ce diminuarea rolului președintelui ar fi un dezastru în sine? Sau de ce se consideră că președintele ar putea fi mai neutru și mai obiectiv din punct de vedere politic decât ministrul de justiție? De ce ministrul de justiție pare ”vinovat” din principiu? Și ce anume îi conferă președintelui o poziție morală superioară? Nimeni nu răspunde la aceste întrebări, care, odată puse, dezvăluie mize de regulă neexplicitate.Nu întâmplător, în mod direct sau aluziv, decizia CCR este comparată cu ce s-a întâmplat în Polonia și Ungaria, acolo unde au avut loc anumite reașezări în sistemele constituționale de natură să limiteze puterea de intervenție a unor forțe supranaționale. În România cel puțin, așa cum a fost evident încă din perioada celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, președintele este mult mai susceptibil de a urma o linie politică decisă la Bruxelles decât oricare politician. Prin urmare pentru Bruxelles, dar și pentru alte capitale interesate să inducă un anumit curs politic, este mult mai avantajos ca președintele să dețină controlul parchetelor, căci el este mai ușor de convins să se înscrie în anumite politici supranaționale, chiar dacă ele nu au acceptul partidelor și opiniei publice interne. Un exemplu bun este politica de austeritate impusă de președintele Băsescu în 2010, dar poate și mai bun este exemplul Italiei, unde președintele Sergio Mattarella a refuzat în aceste zile instalarea unui guvern al majorității, în aplauzele comisarilor de la Bruxelles și spre stupoarea opiniei publice interne. Nu întâmplător se vorbește acum în Italia despre suspendarea președintelui, subiect care ne este atât de familiar.Pe scurt, în România ar avea loc astăzi o mișcare politică menită să restabilească controlul național asupra parchetelor. Presupoziția este că niciodată parchetele nu sunt perfect independente și neutre. De undeva tot trebuie să-și tragă îndemnurile și autoritatea. Parchetele urmează inevitabil o anumită linie, măcar prin simpla precizare a priorităților. Ca să nu mai spunem că putem asista la intervenții directe, deși este greu de demonstrat acest lucru.Dar, indiferent cum ar sta lucrurile, este clar că pentru Bruxelles sau pentru Washington, care au acordat o susținere masivă și explicită șefei DNA, situația a devenit penibilă, căci, în ciuda unor ample eforturi mediatice, Laura Codruța Kövesi este un personaj profund compromis care nu mai poate asigura credibilitatea sistemului pe care îl reprezintă.Să începem cu lucrurile aparent mai puțin importante. A plagiat în teza de doctorat și a mințit în mod ridicol cu privire la acest aspect care ar fi fost suficient pentru destituirea ei. Dar sunt apoi motivele grave care țin de abuzurile procedurale, anchetele realizate în colaborare cu SRI, persiflarea deciziilor Curții Constituționale și imixtiunea în actul legislativ. Despre fiecare dintre aceste aspecte am scris în detaliu.Prin urmare, ce ar trebui să facă președintele Iohannis? Adevărul este că, indiferent de cum se așează el față de politica internă sau față de contextul lărgit european, el trebuia să o revoce demult pe Laura Codruța Kövesi. Și-ar fi păstrat atunci întreaga autoritate prezidențială care, orice ar face astăzi, pare știrbită.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 9:28 pm

https://www.g4media.ro/subiect-cu-implicatii-majore-curtea-neconstitutionala-a-romaniei-mandatul-unuia-dintre-judecatori-depaseste-limita-stabilita-de-constitutie.html

Curtea Constituțională a României (CCR) funcționează de două luni încălcându-și propria jurisprudență și, implicit, Constituția, după cum rezultă dintr-o decizie a Curții pronunțată în martie 2018 și analizată de G4Media.ro împreună cu experți în drept. Unul dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, se află în funcție de 10 ani, în condițiile în care în Constituție scrie că mandatele sunt de 9 ani. Lăzăroiu a fost numit în funcție în 2008 pe un rest de mandat și reinvestit în 2010, dar CCR tocmai a decis în martie că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală. Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții. Dacă Curtea funcționează ilegal, atunci se mai ridică o întrebare: cât de legală este ultima decizie privind revocarea șefei DNA?

Problema a fost semnalată zilele trecute de judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, pe Facebook: ”Tudorel Toader: <<Nu există decizie CCR care să nu fie respectată de orice persoană sau autoritate>>. Însă eu tot reflectez asupra caracterului general obligatoriu al oricărei decizii a CCR, nu doar al unora, pentru că vreau să înțeleg și mărturisesc că sunt într-un mic blocaj. Am în vedere, așa cum am spus, situația d-lui judecător constituțional care stă în funcție de 10 ani, deși CCR a zis negru pe alb general obligatoriu acum vreo două luni că e neconstituțional mecanismul prin care se tinde la depășirea termenului constituțional de 9 ani. Așadar dânsul este în funcție și azi. Situația juridică e neatinsă în pofida deciziei CCR general obligatorii (…) Sincer, eu chiar vreau să înțeleg, însă uneori îmi pare că nici constituționalul nu mai e ce am învățat eu prin facultate, iar Constituția nu s-a schimbat. Așadar ce e general obligatoriu, de când și pentru cine?”

Subiectul pe larg. Curtea Constituțională este compusă din nouă judecători, fiecare dintre ei numit pentru un mandat de 9 ani. Durata mandatului unui judecător CCR este precizată negru pe alb în art. 142 alin (2) din Constituție:

”Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”.

Legea de organizare și funcționare a Curții (47/1992) conține o prevedere declarată neconstituțională. Potrivit acestei prevederi, mandatul unui judecător poate fi prelungit cu până la 3 ani. Iată ce spune art. 68 alin (3) din Legea 47/1992: ”În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin. (2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

Cu alte cuvinte, Constituția spune că mandatul unui judecător CCR este de maximum 9 ani – ”nu poate fi prelungit sau înnoit” – , în vreme ce legea de funcționare a Curții extinde durata mandatului unui judecător până la maximum 12 ani.

Doi judecători sunt în situația de a fi avut mandate mai mari de 9 ani, maximul permis de Constituție:

Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției, judecător constituțional vreme de 10 ani, din 2006 până în 2016;
Petre Lăzăroiu, judecător aflat în funcție de 10 ani. El a fost numit în 2008 de fostul președinte Traian Băsescu pentru restul de mandat de 2 ani lăsat liber de Petre Ninosu și reînvestit în 2010 pentru un mandat complet de 9 ani. Potrivit legii de funcționare a CCR, mandatul lui Lăzăroiu expiră în 2019. Potrivit Constituției, el ar fi trebuit să înceteze în 2017.

Neconstituționalitatea prevederii din legea de funcționare a CCR, care statuează extinderea cu 3 ani a mandatului de judecător, a fost constatată de Curte prin Decizia 136 din 20 martie 2018.

Opoziția a atacat la CCR trei modificări aduse de PSD – ALDE legii de funcționare a Curții: superimunitatea judecătorilor, superpensiile acordate acestora și extinderea cu 5 ani a mandatului de judecător. Curtea a declarat neconstituționale două dintre modificări: superimunitatea și extinderea mandatului.

Iată ce spune Curtea Constituțională în motivarea deciziei din 20 martie 2018 (decizia 136) referitor la prelungirea mandatului unui judecător constituțional: ”dispozițiile legale care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art.1 alin.(5) din Constituție, potrivit cărora <<În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie>>”.

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 Decizia-CCR-136-1

”Principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, conform cărora <<Nimeni nu este mai presus de lege>>. Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituționale, legiuitorul să eludeze o interdicție de natură constituțională. Mai mult, acesta are obligația de a elimina din dreptul pozitiv soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, precum cea care se regăsește în actualul art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată”.

În sprijinul deciziei de constatare a neconstituționalității prevederii care oferă posibilitatea prelungirii mandatului unui judecător CCR, Curtea invocă o recomandare a Comisiei de la Veneția: ”orice prelungire de mandat a unui judecător constituțional și chiar opțiunea legislativă de a permite realegerea unui judecător pentru un nou mandat după exercitarea primului poate determina subminarea independenței judecătorilor”.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a decis (1) că propria lege de funcționare încalcă legea fundamentală și (2) că prevederea care permite prelungirea cu mai mult de 9 ani a mandatului de judecător trebuie eliminată.

Cine ce trebuia să facă pentru a pune CCR în legalitate

Decizia a fost pronunțată în 20 martie 2018 și publicată în Monitorul oficial nr. 383 din 4 mai 2018. Din acest moment curge termenul de 45 de zile, timp în care Parlamentul trebuie să pună în acord legea cu decizia CCR. Parlamentul e încă în termen, dar alta este marea problemă.

Potrivit experților în drept consultați de G4Media.ro, decizia CCR trebuia aplicată de președintele Curții din momentul adoptării ei. Astfel, art. 31 alin 3 din legea de functionare a CCR prevede că ”dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.”.

Cu alte cuvinte, din data de 20 martie, momentul pronunțării deciziei, președintele CCR, Valer Dorneanu, trebuia să-l notifice pe șeful statului că mandatul unuia dintre judecători a expirat și că trebuie să facă o nouă nominalizare. Petre Lăzăroiu a fost numit de fostul președinte Traian Băsescu, prin urmare tot președintelui României îi revine dreptul de a face o nominalizare. Din cei 9 judecători ai CCR, trei sunt propuși de președinție, trei de Senat și trei de Camera Deputaților.

De unde revine obligația președintelui CCR de a notifica președinția? Din aplicarea mutatis mutandis a articolului 68 din legea de funcționare a CCR, care impune președintelui Curții să notifice autoritatea atunci când expiră mandatul unuia dintre judecători: ”(1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.”

Fiind o situație extraordinară, președintele CCR ar fi trebuit să notifice președinția de îndată, adică din 20 martie, că mandatul unuia dintre judecători a expirat ca urmare a deciziei Curții de a nu permite adunarea mandatului între de 9 ani la un rest de mandat.

Așadar, de aproape două luni și jumătate, Curtea Constituțională funcționează, în ceea ce privește componența sa, prin încălcarea Constituției. În tot acest timp, judecătorul Petre Lăzăroiu a luat decizii privind constituționalitatea unor acte normative, inclusiv – pe 30 mai 2018 – cea privind obligarea președintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, deși prezența sa în cadrul Curții este neconstituțională.

Declarațiile reprezentanților PSD – ALDE după hotărârea de miercuri Curții în privința șefei DNA: Deciziile CCR trebuie respectate

Imediat după decizia CCR de miercuri, 30 mai, prin care era constatată existența unui conflict constituțional între președinte și Guvern generat de refuzul șefului statului de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi, reprezentanții majorității guvernamentale s-au grăbit să îi atragă atenția lui Klaus Iohannis că deciziile Curții trebuie respectate.

Tudorel Toader, ministrul Justiției: ”Nu există decizie a Curţii Constituţionale care să nu producă efecte juridice sau care să nu fie respectată de orice persoană fizică sau autoritate”.

Florin Iordache, fost ministru al Justiției: ”Codruţa, go home! Au fost și decizii care ne-au plăcut, cum a fost aceasta, și decizii care nu ne-au plăcut, dar ele sunt obligatorii și trebuie respectate”.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului: ”Preşedintele trebuie să dea curs cererii de revocare care o priveşte pe şefa DNA”.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 9:38 pm

https://www.comisarul.ro/articol/explodeaza-bomba-votul-lui-dorneanu-anuleaza-deciz_948461.html

Explodează bomba? Votul lui Dorneanu anulează Decizia CCR? Ginerele său, Petre Tobă, are dosar la DNA! Președintele a dat aviz să fie cercetat! Dorneanu era obligat de lege să se abțină, dar a votat! Despre acest amănunt n-a vorbit nimeni în spațiul public...

Generalul Petre Tobă, fost ministru de interne, este ginerele său, fiind căsătorit cu fiica lui Dorneanu, Simona, ingineră la Raiffeisen Bank! Mai mult, președintele Iohannis a dat avizul ca Tobă să fie pus sub acuzare de DNA.

Procurorii DNA au cerut pe 1 septembrie 2016 aviz pentru inceperea urmaririi penale fata de ministrul de Interne Petre Toba, in dosarul deturnarii de fonduri de la Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI).

Comunicatul DNA din 1 septembrie 2016:

În completarea comunicatelor nr. 1136/VIII/3, 1140/VIII/3 din data de 29 august şi 1146/VIII/3 din 31 august 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, respectiv TOBĂ PETRE, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Tobă Petre ministru al Afacerilor Interne are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 1 aprilie 2016, în contextul în care, la Direcția Națională Anticorupție se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (care ulterior a fost trimis spre judecare, vezi comunicat 634/VIII/3 din 11 mai 2016), Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente. Solicitarea procurorilor, formulată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi cele din domeniul informaţiilor clasificate, viza câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, privind normativele a căror încălcare a fost reţinută în sarcina funcţionarilor acuzaţi penal în legătură cu gestionarea fondurilor operative.

Concret, în prezenta cauză, s-a constatat că ministrul Afacerilor Interne Tobă Petre a refuzat, în mod discreționar, declanșarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și deturnare de fonduri, adică într-o situație în care este exclusă protecția informațiilor clasificate, conform art. 3 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, întrucât ar conduce la ignorarea art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzaţiei penale).

Totodată, necesitatea declasificării normativelor anterior menţionate are la bază şi prevederile art. 137 din Constituţia României, potrivit cărora gestionarea şi controlul fondurilor instituţiilor publice trebuie reglementate prin normative neclasificate, respectiv prin legi.

Lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinației legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securității naționale. Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanță pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingii de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.).

Relevant este că, în situații absolut similare (deturnarea fondurilor pentru protecția martorilor și, respectiv, deturnarea fondurilor operative), ministrul Tobă Petre a procedat complet diferit: a declasificat normativele M.A.I. în dosarul nr. 596/P/2015, dar a refuzat solicitarea procurorilor în dosarul nr. 20/P/2016. Astfel, ministrul Tobă Petre a dat curs, în luna ianuarie 2016, solicitării

Direcției Naționale Anticorupție și a declasificat normele privind administrarea și controlul fondurilor pentru protecția martorilor, gestionate de o structură a Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), o parte dintre norme fiind absolut identice cu cele referitoare la administrarea fondurilor operative, fondurile gestionate de O.N.P.M. fiind o categorie specială de fonduri operative. Dosarul respectiv nr. 596/P/2015 a fost trimis spre judecare (vezi comunicat nr. 80/VIII/3 din 1 februarie 2016).

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 9 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 9:45 pm

http://www.ziare.com/stiri/justitie/exclusiv-replica-soc-din-partea-oecd-recenta-decizie-a-ccr-contravine-echilibrului-puterilor-in-stat-si-independentei-sistemului-judiciar-in-romania-1515927

Directa subordonare a procurorilor fata de un actor politic reprezinta o incalcare clara a independentei sistemului judiciar, ceea ce poate avea consecinte grave in privinta statutului tarii in cadrul organizatiilor internationale, afirma seful structurii anticoruptie din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, Drago Kos.Candidatura Romaniei pentru aderarea la OECD, depusa in 2012 si reinnoita in 2016 si 2017, este definita pe site-ul ministerului de Externe drept "obiectiv strategic al politicii externe romane, inclus in actualul program de guvernare".

Intr-un scurt interviu pentru Ziare.com, Drago Kos a facut declaratii extrem de transante:

Recenta decizie a CCR contravine in mod evident echilibrului puterilor in stat in tara dvs si independentei sistemului judiciar. Nu pot evita sentimentul ca este o actiune intentionata, cat timp am mai vazut asemenea stranii interferente ale unor curti constitutionale din Balcani in lupta anticoruptie in ultimii ani.

Magistratii romani au clarificat ca nu vor reveni la vechile timpuri, cand politicienii le spuneau ce si cum. Comunitatea internationala ii va sustine in aceasta privinta.

DNA este una dintre povestile de succes in lupta anticoruptie la nivel mondial. Functionarea si rezultatele sale sunt model de studiu pentru generatii de studenti in intreaga lume.Actualul guvern al Romaniei nu vrea sa continue lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si face orice pentru a gasi o scuza in acest sens.

Ministrul vostru al Justitiei va invata curand, intr-un mod dur, ca este intr-o mare eroare. Imi pare rau ca imaginea tarii are de suferit din cauza declaratiilor lui impulsive.Achitarile sunt o componenta normala a oricarei proceduri judiciare normale in orice tara normala. N-as vrea sa traiesc intr-o tara in care procurorii obtin 100% condamnari.

Considerati ca independenta unui procuror a carui activitate se afla explicit sub autoritatea ministrului Justitiei, om politic, parte dintr-un guvern politic, este garantata?

Independenta activitatii unui procuror este una dintre premisele esentiale pentru ca ei sa desfasoare o munca obiectiva si impartiala. Activitatea tuturor organizatiilor care se ocupa de munca procurorilor este directionata catre asigurarea acestei independente.

Directa subordonare a procurorilor fata de un actor politic reprezinta o incalcare clara a acestui principiu, ceea ce poate avea consecinte grave in privinta statutului tarii in cadrul organizatiilor internationale.

Faptul ca un procuror-sef poate fi numit sau revocat exclusiv prin vointa ministrului Justitiei, fara ca presedintele Romaniei sau Consiliul Superior al Magistraturii sa aiba vreun cuvant de spus, poate reprezenta un pericol pentru independenta sistemului judiciar?

In primul rand, o asemenea solutie schimba sistemul care a facut ca Romania sa fie privita ca una dintre tarile cu cel mai mare succes in lupta anticoruptie la nivel inalt. Romania a fost un model pentru multe tari care au luptat pentru independenta sistemului judiciar.

Recenta decizie a CCR contravine in mod evident echilibrului puterilor in stat in tara dvs si acestei independente a sistemului judiciar. Nu pot evita sentimentul ca este o actiune intentionata, cat timp am mai vazut asemenea stranii interferente ale unor curti constitutionale din Balcani in lupta anticoruptie in ultimii ani.

Cum comentati faptul ca peste 600 de magistrati, atat procurori, cat si judecatori, au semnat o declaratie comuna in care cer respectarea independentei justitiei, a standardelor europene si a tratatelor la care Romania e parte privind activitatea justitiei? Il percepeti ca pe un strigat dupa ajutor?

Magistratii romani, procurori si judecatori, sunt mult prea profesionisti si mandri pentru a cere ajutor. Au luat pozitie, ceea ce corepunde standardelor internationale, si au clarificat pentru toata lumea ca sunt constienti de ceea ce se intampla si nu vor reveni la vechile timpuri, cand politicienii le spuneau ce si cum. Comunitatea internationala ii va sustine in aceasta privinta.

Cum apreciati activitatea DNA in lupta anticoruptie?

DNA este una dintre povestile de succes in lupta anticoruptie la nivel mondial.Functionarea si rezultatele sale sunt model de studiu pentru generatii de studenti in intreaga lume, model care ii invata cum magistrati profesionisti pot aduce schimbarea si pot determina tranzitia tarii lor din epoca de piatra a coruptiei catre cea a unor rezultate si standarde in lupta anticoruptie care sunt recunoscute pe plan international.

Ministrul Justitiei considera ca recomandarile GRECO, care se refera inclusiv la reducerea rolului ministrului Justitiei si cresterea rolului CSM in numirea procurorilor-sefi, dar si la eliminarea unor modificari la legile justitiei, considerate nocive pentru independenta justitiei, sunt facultative, iar expertii GRECO ar fi destul de slab pregatiti. Cum comentati aceste pozitii ale ministrului Toader?

Este interesant de observat ce sunt politicenii in stare sa spuna in apararea actiunilor lor, atunci cand acestea incalca standardele internationale si bunul simt. In principiu, e foarte simplu: actualul guvern al Romaniei nu vrea sa continue lupta impotriva coruptiei la nivel inalt - o lupta intruchipata de DNA - sa continue si face orice pentru a gasi o scuza in acest sens. Este o teribila greseala: poporul roman a dovedit deja ca intelege ce se intampla si o va dovedi din nou.

Colegii mei de la GRECO nu au nevoie sa-i apar eu, dar vreau sa spun ceva: ministrul vostru al Justitiei va invata curand, intr-un mod dur, ca este intr-o mare eroare. Imi pare rau ca imaginea tarii are de suferit din cauza declaratiilor lui impulsive. Si sa nu uitam: nu doar GRECO, ci si alte organizatii internationale asteapta de la Romania sa garanteze independenta procurorilor si a sistemului judiciar.

Achitarile reprezinta in mod obligatoriu dovada unei represiuni nedrepte impotriva inculpatului?

In mod cert, nu! Achitarile sunt o componenta normala a oricarei proceduri judiciare normale in orice tara normala. N-as vrea sa traiesc intr-o tara in care procurorii obtin 100% condamnari. Asta inseamna ca tara respectiva nu are nevoie de instante de judecata.Avand experienta consistenta in lupta anticoruptie la nivel mondial, va pot spune ca argumentatia pe care ati mentionat-o este o tactica obisnuita a autorilor faptelor de coruptie si a aliatilor lor care se tem ca intr-o zi vor ajunge si ei sa dea socoteala in fata justitiei.

Sper ca poporul roman sa nu creada in aceasta argumentatie cat timp comunitatea internationala cu siguranta nu crede.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 9:58 pm

https://www.cotidianul.ro/revocarea-lui-kovesi-presiuni-uriase/

Decizia Curții Constituționale de miercuri care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi a radicalizat la maximum cele două tabere politice.Liderii Opoziției îl îndeamnă pe Iohannis să nu respecte decizia, cerându-i să convoace un referendum, în vreme ce reprezentanți ai Puterii solicită ca partidele care nu respectă hotărârile CCR să fie declarate neconstituționale și indică un termen în care trebuie semnat decretul de revocare.

Tabăra Opoziției

Ludovic Orban, președintele PNL:„Şase judecători români au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat şi care pune în pericol democraţia României şi care afectează Constituţia României. În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituţională în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, am identificat o serie de elemente extrem de grave. CCR este cea care trebuie să fie garantul respectării supremaţiei Constituţiei, dar chiar CCR încalcă Constituţia, călcând în picioare principiul independenţei justiţiei. Pentru că nu poţi considera că mai este respectat principiul independenţei justiţiei, atunci când magistraţii sunt lăsaţi la cheremul unui ministru al justiţiei, care este numit politic. CCR nu poate să oblige preşedintele să facă ceva în contextul atribuţiilor sale constituţionale. CCR nu poate obliga preşedintele României, care este omul care beneficiază de cea mai mare legitimitate, nu pot şase judecători ai CCR să afecteze atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi să se substituie, de fapt, voinţei exprimate de cetăţeni. Din păcate, CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituţiei, nicidecum să interpreteze toate actele sau legile în cadrul constituţional. PNL nu poate să stea nepăsător în faţa unei decizii atât de evident neconstituţională şi împotriva democraţiei, considerăm că nu poate fi luată în considerare această decizie a CCR şi mai ales, nu poate să genereze niciun fel de efect în ceea ce priveşte acţiunea şi activitatea preşedintelui României”.

Traian Băsescu, președintele PMP:„Foarte multe decizii ale CCR nu sunt respectate. Nici de insanțe. Nici de Parlament. Intrăm într-un cerc vicios în ceea ce privește autoritatea. Iar dacă sunt create precedente până la urmă, în locul președintelui Iohannis mi-aș asuma să continuu aceste precedente de nerespectare a hotărârilor Curții Constituționale”.„Cu PSD nu se poate altfel decât cu bâta. Cu PSD-ul ori te baţi de dimineaţă până seara ca să obţii ceva, ori dacă te prind în moleşeală te lasă fără atribuţii. E foarte important să ai ieşiri frecvente pe lucruri importante, să taxezi lucruri importante, să îi ţii pe ei în tensiune, nu să te ţină ei pe tine. I-am spus şi la schimbarea mandatelor, domnule preşedinte, am ţinut-o eu 10 ani cu lupta anticorupţie”.“Nu e singura dată când Curtea dă o decizie aiurea, dar avem instrumentul referendumului pe care preşedintele trebuie să îl joace, după părerea mea, pentru că, altfel, rămâne şi vom avea preşedinţi fără atribuţiuni, preşedinţi care nu mai stabilesc echilibru între paridele politice, care influenţează Guvernul, şi justiţie. (…) Soluţia ar fi fost ca astăzi (joi – n.r.) preşedintele să trimită o scrisoare Parlamentului pentru a emite un decret de referendum prin care să întrebe dacă doar ministrul Justiţiei poate numi şi revoca un procuror sau dacă doar preşedintele poate numi sau revoca un procuror. Soluţia este referendum obligatoriu, indiferent dacă îl suspendă (din funcţie pe preşedinte – n.r.). Dacă este şi suspendare, le face pe amândouă deodată, într-o singură sesiune. Dacă învinge la referendum, al doilea mandat de preşedinte este ca şi pus pe masă”.

Dacian Cioloș, fost premier numit de Iohannis:„Cred că domnul preşedinte trebuie să rişte orice din punct de vedere politic pentru a apăra Constituţia şi pentru a apăra principiile clare ale Constituţiei. El reprezintă o funcţie foarte importantă în stat, una dintre ultimele baricade care apără statul de drept şi cred că trebuie să fie foarte ferm în apărarea Constituţiei. Din păcate, majoritatea politică reprezentată astăzi în Parlament, şi-a depăşit de mult mandatul primit de la alegători”.„Curtea Constituțională e politizată și ia clar decizii subiective, în sprijinul intereselor politice ale PSD de a controla justiția. Majoritatea actuală din Parlament nu are legitimitate politică să încerce subordonarea justiției, nu a fost votată pentru asta. E nevoie de o modalitprin care cetățenii să se poată exprima față de aceste decizii instituționale care ies clar din mandatul primit la alegeri. Un referendum mi se pare foarte oportun pentru a tranșa în privința dorinței românilor de a continua lupta împotriva corupției. E necesară o reformă a statului care să includă și o reformă a CCR în așa fel încât numirea judecătorilor, funcționarea si deciziile acesteia să nu mai fie deloc sub imperiul presiunii politice sau ale intereselor unui partid sau altul. Mișcarea România Împreună/ RO+ pregătește astfel de propuneri pe care le va prezenta în Programul Politic al partidului”.

Tabăra Puterii

Liviu Pleșoianu, deputat PSD:„Propunere: Curtea Constituțională să se pronunțe asupra #NECONSTITUȚIONALITĂȚII partidelor care contestă Deciziile Curții Constituționale! N-ar fi o idee bună, Ludovic Orban? (…) Principiul fundamental al statului de drept este domnia legii. În Legea Fundamentală scrie clar că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. În chiar Legea partidelor politice scrie foarte clar că partidele care militează împotriva respectării legii sunt #NECONSTITUȚIONALE. Prin urmare, dacă PNL militează împotriva respectării Legii Fundamentale (care spune clar că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii), rezultă imediat că PNL este un partid #NECONSTITUȚIONAL.”

Tudorel Toader, ministrul Justiției:„Am văzut tot felul de opinii (…) cu privire la efectele deciziei şi momentul de la care se produc acele efecte. Prima precizare ar fi că nu există decizie a CCR care să nu producă efecte juridice, nu există decizie a CCR care să producă efecte juridice de la altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial. Pentru preşedinte, obligaţia de a emite decretul revocării nu se naşe peste 30 de zile, sau 45 de zile, cum auzeam pe cineva. Obligaţia se naşte, apare imediat când se publică decizia în Monitor. Pentru că toate deciziile, aşa spune Constituţia, produs efecte de la publicarea în Monitrul Oficial”.”Toate deciziile Curţii sunt imperative, obligatorii, şi să nu o respecte (Iohannis – nr.), îmi este greu să îmi imaginez această variantă”.

Florin Iordache, deputat PSD:”Probabil că în motivarea Curții va fi termenul prevăzut (până când Iohannis trebuie să semneze decretul- nr.). Dacă nu, vorbim de termenul din Contencios, de 30 de zile”.

Carmen Dan, ministrul de Interne: Aşa cum cunoaştem, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Mă aştept ca preşedintele României să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale, pentru că, până la urmă, preşedintele este garantul Constituţiei”.

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 10:11 pm

https://www.cotidianul.ro/iohannis-s-a-busit-de-kovesi/

Na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! Dezinvoltul nostru președinte, mulțumit și hiper-mulțumit de prestația DNA-ului (în ciuda nenumăratelor aiureli și abuzuri vizibile pe scena publică, mai ales în încălecarea cu forța a unor politicieni), s-a trezit în fața unei situații complicate. Conform deciziei Curții Constituționale a României, lucrurile au ajuns în fața unui conflict constituțional între ministrul Justiției și președinte, care pe baza unor păreri de tramvaist a spus că n-are nici un motiv de demitere a procurorului-șef DNA.

Iaca, nu-i ca la Primăria Sibiului și nici ca în scandările rezistacilor din Piața Victoriei!După decizia judecătorilor de la CCR, Laura Codruța Kovesi, abia revenită de la o defilare pe la microfonul Organizației Națiunilor Unite, este în situația de a fi demisă. Nu după gălăgia Pieței, nici după sfaturile diplomaților americani și europeni, ci după litera Constituției României.Iată scurta veste de la CCR, cea care a șocat miercuri toată suflarea Binomului și a susținătorilor: „Am admis, cu majoritate de voturi, și am stabilit că există un conflict între ministrul Justiției și președinte datorat refuzului președintelui de a da curs propunerii ministrului Justiției“ (Valer Dorneanu).Pe Internet, demonstranții din Piața Victoriei fierb și cheamă la proteste, la revoluție, deși declarația ministrului Justiției ar trebui trecută prin capacitatea lor de analiză, nu prin pompele de adrenalină.„Decizia CCR valorifică principiul constituțional potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Președintele României nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiției, care are astfel de competenţe, stabilite atât la nivel constituțional, cât și la nivel infraconstituțional.“ (Tudorel Toader, ministrul Justiției)Dacă tabăra #rezist, sau Binomul, sau președintele (penibil mulțumit de prestația DNA) ar citi declarația profesorului Ioan Vida, unul dintre cei care au participat la redactarea Constituției (ea nefiind redactată doar de „părintele“ Antonie Iorgovan), s-ar dumiri și s-ar mai calma: „Atunci când s-a făcut Constituția asta, din care eu am scris o parte bună, s-au stabilit competenţele legate. Aceste competenţe legate înseamnă atunci când un ministru propune ceva, iar președintele nu face decât să confirme, să îi dea putere acelei decizii.În România nu s-a înțeles că în Constituția noastră există competenţe legate“ (prof. Ioan Vida).Am reprodus citatele din cei doi profesori pentru a-i invita la calm pe unii cititori mai aprinși de politică. Campania împotriva CCR, începută deja cu luni în urmă (presupun că și pentru a influența decizia de miercuri), este o escaladare a comportamentului democratic. Și a celor din stradă, și a celor care îi instigă la asta în mod direct sau mai pe ocolite. Principalul lor argument este că odată cu debarcarea Laurei Codruța Kovesi marea anticorupție din România va înceta. Probabil că, după mintea unora din PSD, chiar asta ar și urma. Numai că nu se poate. Unii chiar nu înțeleg că România nu-și poate permite stoparea anticorupției, după cum nu mai poate continua să se facă singură de rîs și să își toarne singură găleți cu lături în toate reuniunile internaționale. În rest, tărăboiul cu „vai, anticorupția“ nu-i decît un slogan care pare a fi de nedemontat.De ce s-a aventurat Klaus Iohannis în apărarea prostească a șefei DNA, cînd dovezile abuzurilor au depășit cu mult o anume rată? Nu rămîne decît o explicație banală! Că șefa DNA executa ordinele președintelui sau că aceasta știa despre campaniile sale.Că s-ar putea să avem parte de o stopare a anticorupției ca instrument de luptă politică este cu totul altceva!

Scris de **Admin** Vin Iun 01, 2018 11:59 pm

http://www.dw.com/ro/dreptul-de-a-rezista/a-44043514

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 LDPRQKQfcTRhKVjUB8uiyZ9rmeax6Owx8JrzfhV-HZYYr_A17J6tv7Uy7zAc1IvzIhl-zLmwwaRXbbhqM7kHm_ugc0P6E4zOjg8xfKlMCUDK8uiG1Z08Kd-wUYhk8MpXq545hZ94L567mhVe2fEjo1qwcFslxhxwJ9Kx8k3av7daaIl4BjgWt50KQE06Tj-smyCkfIa2c-g0P0vHz4uf3EyW-UiH-4zBq-456uvqmrzXbaEAsXzIVFUwjOizvQcVjOlgWl6ffQ6wuZZb78eYcskLpjABaA_Z-adAxFpEB5eysm9m3s9t7eFcQv_ONsR3XMrmJSjuCchzyXKD3WsO6z56GmCzMSyvqF4sJW_3AccbJXZS69rXZ0LA2ZBxJrZykGF2k76hRPMJOO2eXsetoGhc2dVU0pJqFoLDRS2rSVVyGdwFpRVRFZUPMbQWA2fuhGa0dOfYyAKoefDIC3odbCkmSNd0Tf9myUKgtS_-0VvP3WnwZSjzPccNQ-ZBMNhfm34yQ5V-wSRYXyLhlIuuvqqH0q21S2Ox26Rzt9f-unFhP0FoBEKWTULWUjrUPpRBGelAWqHrPwYyYpUTMYszQY21i6cy1utk4FTY0ggG=w960-h720-no

Ce au de făcut românii după votul CCR care le desfiinţează democraţia? Dar preşedintele, care a fost transformat 'par ordre du mufti' PSD-ist, în paiaţă? Dar cancelariile occidentale?Deşi, expresie a suveranităţii naţionale, a fost ales direct de cetăţeni, Preşedintele României s-a văzut deposedat de prerogativele sale constituţionale cheie.Întrucât, printr-o decizie şi un ordin abuzive ale CCR, şeful statului a devenit, vai, o figură decorativă, electoratul care s-a pronunţat în favoarea lui s-a văzut scos din joc şi expediat, cu desconsiderare totală, pe tuşe, în timp ce Constituţia a fost călcată, laolaltă cu Democraţia, în picioare.

Oare ce are de făcut, în aceste condiţii, dispreţuitul preşedinte? Dar umiliţii români? La ce ajutor pot ei spera din Occidentul încă democratic?Deşi exultă, alianţa PSD-ALDE-UDMR are toate motivele să tremure de frică, după ce s-a folosit de CCR şi de mijloace formal democratice spre a crea o nouă Românie, condusă de o oligarhie ce restaurează ceauşismul fără Ceauşescu, spre a desfiinţa, în numele libertăţii, separaţia puterilor şi, deci, statul de drept. Pentru că, mergând prea departe, a dat românilor dreptul de a-i rezista.Semn că alianţa guvernamentală se teme sunt încercările tot mai susţinute ale puţinilor ei adepţi, de a justifica strident şi contondent nejustificabilul. Alături de ei combat propagandiştii ruşi din subordinea lui Vladimir Putin, fostul KGBist din Petersburg, oraş pe care, poate nu întâmplător, Valer Dorneanu l-a vizitat înaintea fulminantei sentinţe a Curţii pe care o conduce PSD-istul.Şi unii şi alţii încearcă să centreze abuziv discuţia asupra Laurei Codruţa Kövesi, chit că toată lumea cu scaun la cap înţelege perfect că nu procurorul șef al DNA e problema deciziei CCR. Că în joc au fost independenţa magistraţilor şi, deci, a justiţiei, separaţia puterilor şi, deci, statul de drept, funcţia prezidenţială cu prerogativele ei şi, deci, votul românilor, constituţia ţării şi democraţia, precum şi statutul şi locul României în UE şi NATO, inclusiv în raport cu regimuri precum al lui Putin.Analizând declaraţia CCR, una abuzivă, depăşind masiv atribuţiile Curţii, chiar dacă se consideră că e legal constituită, de vreme ce îi ordonă preşedintelui un act care nu e în atribuţia ei să-l dispună, precum şi mincinoasă, întrucât neagă nejustificat motivele de legalitate şi constituţionalitatea demersului prezidenţial, observatorii oneşti vor avea dificultăţi să conchidă că ar mai fi ceva de salvat la decizia celor şase. E clar ca lumina zilei spiritul Constituţiei, nu doar litera ei. Nu mai puţin clar pare ce au întreprins Dorneanu şi ceilalţi cinci judecători ai CCR. Decizia lor definitivă şi, teoretic, obligatorie, a ignorat nu doar avizul CSM. Adoptată în absenţa unui referendum, hotărârea cu pricina a nesocotit drepturile românilor de a decide dacă li se schimbă forma de guvernare şi sistemul politic, transformându-li-se ţara din republică semiprezidenţială în dictatură parlamentară cu voie de la judecătorii unei Curţi violând spiritul şi litera constituţiei.Or, dacă, adoptată în răspăr cu suveranitatea poporului român, decizia CCR e, până la urmă, ilegală şi anticonstituţională, în ce măsură e obligat preşedintele s-o respecte? Dar cetăţenii? Dar partenerii externi, care au încheiat acorduri pe bază de angajamente româneşti de prezervare a independenţei justiţiei, acorduri ce se văd, fie şi subtil, încălcate, prin decizii doar în aparenţă legale, în condiţiile în care normele internaţionale au, oricum, prioritate în faţa opţiunilor naţionale?Dacă lucrurile stau aşa, e de datoria tuturor, nu doar a preşedintelui, de a protesta şi de a rezista. E, pentru toţi, un act de bun simţ, de igienă morală şi politică şi de respect faţă de lege şi de constituţie, să refuze categoric transpunerea ori validarea oricăror decizii, oricine le-ar adopta, de natură să violeze legea fundamentală şi s-o pună pe butuci, să schimbe sistemul politic, instituţional şi de stat al României, precum şi alianţele ei şi, în fine, să dezavueze voinţa suverană a românilor. Dreptul constituţional de a rezista (încălcării suveranităţii poporului, exercitării unei puteri care nu pleacă de la popor şi, deci, distrugerii democraţiei şi statului de drept) e explicit acordat cetăţenilor germani, în conformitate cu articolul 20 al legii fundamentale a Republicii Federale.Evident, partizanii restauraţiei comuniste româneşti, manifestate, după un lung şir de defecţiuni democratice, şi prin sentinţa CCR, nu vor atrage atenţia asupra acestui drept constituţional, întemeiat pe drepturile naturale, preferând argumentul falacios, avansat şi de ministrul român al justiţiei, T. Toader, potrivit căruia şi ministrul german al justiţiei l-a demis pe procurorul general al Germaniei.Or, sistemul german, în care statul de drept n-a ajuns să fie realmente în pericol, e altul decât al României. În sistemul nemţesc procurorii sunt, parţial, parte a executivului şi deci pot fi demişi de superiorii lor politici, dacă de pildă atacă libertatea presei, cum a făcut-o procurorul general german.În România, nu întâmplător s-a prevăzut, după ingerinţele masive într-o justiţie complet controlată şi coruptă prin subordonare politică în comunism şi postcomunism, ca magistraţii să fie independenţi de executiv şi legislativ, astfel încât să se asigure macăr o minimă separaţie a puterilor, fără de care nu poate funcţiona statul de drept.În Germania procurorul general s-a văzut demis nu pentru că ar fi încercat să lupte împotriva corupţiei la nivel înalt, care sapă la temelia unui astfel de stat, ci, dimpotrivă, pentru învinuirea de a fi atentat la libertatea presei, care este un pilon esenţial al democraţiei. Dreptul de a rezista organelor de stat care înlătură ordinea constituţională, cum a făcut CCR prin decizia sa, drept stipulat expresis verbis de Constituţia Germaniei, derivă din dreptul natural. E întemeiat pe filosofia aristoteliană, pe legitimitatea legilor şi sentinţelor judecătoreşti, pe ideea valorii supreme a libertăţii şi a dreptăţii, de care drepturile nu pot fi vidate. Pentru că se tem că preşedintele şi românii şi-ar putea asuma acest drept, făcând joncţiunea împotriva demersurilor antidemocratice ale establishmentului PSD-isto-ALDE-ist, cu care UDMR e complice, susţinătorii cleptocraţiei de pe malurile Dâmboviţei au declanşat o virulentă campanie de calomniere a preşedintelui. Campania e menită să-l despartă definitiv de baza sa electorală. Oneroasa misiune de a-l izola complet, nu doar instituţional, ci şi politic le-a fost, inutil de subliniat, înlesnită. A facilitat-o, pe de o parte, tradiţia formelor fără fond româneşti. Şi au ajutat-o, pe de alta, greşelile evidente, repetate, comise de preşedinte.Le-a săvârşit nu doar prin non-combat şi ambiţia de a fi, cu orice preţ, nejucător, ci şi pentru că, prost sfătuit din capul locului şi excesiv de legalist şi constituţionalist, s-a văzut deposedat de prerogative ”pas cu pas”, printr-un ”altfel de politică”, pe cale aparent legală şi constituţională, aşa cum democraţia s-a desfiinţat aparent democratic, în numele democraţiei.Apoi, a uşurat aceeaşi misiune proasta pregătire politică a unui popor prea multă vreme călcat, comunist, pe grumaz, astfel încât li s-a pervertit unora, prea multora, instinctul libertăţii. O parte a poporului, oricum anemiat de emigraţia unei bune părţi a celor hotărâţi să nu renunţe la libertate, n-a înţeles, deci, pe deplin, importanţa drumului la urne, în faţa cărora unii s-au ”pişat pe el de vot”.Cum, nu mai puţin regretabil, n-a priceput nici valoarea politică, în democraţie, a opţiunii în favoarea răului mai mic, în stare să-i pedepsească, în caz de malversaţiuni, pe potentaţi şi să contribuie astfel, fie şi lent, la primenirea scenei politice.In fine, dedemocratizarea românească s-a văzut condiţionată de problemele generale ale europenilor. Angrenaţi în criza cronică a refugiaţilor, în Brexit, accidentarea raporturilor est-vest din Comunitate, criza americano-irano-siriană, criza populistă marcând Italia, incertitudinile politice spaniole şi riscul de război comercial cu SUA, eurocraţii îşi închipuie că ar avea treburi mult mai urgente decât să intervină spre a media între Preşedinte, Parlament şi CCR întru salvarea democraţiei dâmboviţene.Prin urmare, din partea lor românii nu se pot aştepta, pe termen scurt, la mare ajutor. Spunem, deci, noapte bună democraţiei? Sau mai e vreo soluţie? Desigur. Dar nu, neapărat, ca-n '89, o nouă ”loviluţie”.

Scris de **Admin** Sam Iun 02, 2018 3:01 am

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/curtea-constitutionala-si-ambitiile-regimului-dragnea/

Curtea Constituţională devine, o dată cu decizia de ieri, unul dintre actorii esenţiali ai regimului Dragnea în tentativa de lichidare a statului de drept şi de rescriere a constituţiei înseşi. Contrastul cu anul 2012, remarcat şi de Vlad Perju în analiza sa, este evident. De această dată, tribunalul constituţional nu mai este o pavază a domniei legii, ci un complice al puterii politice. Coaliţia parlamentară PSD ALDE UDMR este majoritară şi la nivelul Curţii Constituţionale.Dincolo de aspectele tehnice, decizia de ieri este una menită a schimba regimul politic. Pentru PSD şi pentru Liviu Dragnea, erodarea funcţiei prezidenţiale este una dintre priorităţi. În condiţiile în care capacitatea PSD de a câştiga alegerile pentru funcţia de şef de stat este limitată, spre a folosi un eufemism , golirea de conţinut a oficiului însuşi este alternativa îmbrăţişată , programatic. Procesul este evident şi el ajunge la un punct culminant. Prin judecata Curţii Constituţionale, ceea ce i se refuză Preşedintelui este însuşi dreptul de a lua hotărâri într-unul din domeniile pe care legea fundamentală i le rezervase. Accentul pus pe “ legalitate “ în detrimentul “ oportunităţii” este o manieră eufemistică de a reduce la irelevanţă pe şeful de stat. România încetează, treptat, să mai fie un stat de drept şi o republică semiprezidenţială, devenind un regim oligarhic, întemeiat pe logica privilegiilor. Parlamentarizarea la care asistăm este travestiul sub care se ascunde voinţa arbitrară a unui grup care a luat ostatic statul român.Pentru Ministerul Public şi pentru separaţia puterilor în stat, decizia de ieri marchează consfinţirea primatului factorului politic. Prin marginalizarea şefului de stat şi a CSM, Ministrul Justiţiei este investit cu autoritatea ultimă în materia selectării personalului din Parchete. Ameninţată, fatal, de acest curs este nu doar independenţa procurorilor, ci şi libertatea cetăţenilor înşişi. Politica redevine,precum a fost şi în era Rodicăi Stănoiu, factorul ce decide cariere. Ingerinţele, intimidarea, patronajul sunt uneltele de care ministrul justiţiei dispune, spre a executa comenzile stăpânilor săi de partid şi de stat.Ambiţiile regimului Dragnea sunt limpezi, în acest context definit de reaşezări dramatice. Miza nu mai este persoana procurorului- şef al DNA, ci modul în care funcţionează republica însăşi. Pentru cei ce conduc România, dominaţia parlamentară este primul pas în direcţia dominaţiei absolute. Eliminarea pluralismului este acompaniată de slăbirea pârghiilor care pot asigura echilibrele instituţionale. Votul din Camere poate justifica tot, inclusiv abolirea de facto a egalităţii în faţa legii, prin mutilarea legislaţiei penale şi procesual- penale. Exuberanţa grotescă a domnului Florin Iordache este semnul acestei determinări de a merge până la capăt.Curtea Constituţională, nereformată şi colonizată politic, este, pentru regimul Dragnea, o redută cu atât mai preţioasă cu cât ea este inexpugnabilă. Ratarea ocaziilor de regândire a regimului constitutuţional este responsabilă pentru această involuţie dramatică. România este, în continuare, guvernată în cadrele unei ordini modelate de FSN, la 1991, ca şi la 2003. Aceasta este realitatea pe care nu o putem ignora.Cât despre Preşedintele României, renunţarea, deliberată, la activism a însemnat instalarea în pasivitatea care a permis noii majorităţi de după 2016 să atace, frontal, edificiul funcţiei sale. Coabitarea îşi are regulile sale, pe care un şef de stat este obligat să nu le ignore. Iar una dintre aceste reguli îi impune datoria de evita,cu orice preţ,izolarea. În aceste momente, Preşedintele Republicii este confruntat cu o încercuire aproape completă. Regimul Dragnea a pregătit, minuţios, acest atac menit să scoată din luptă pe cel care este depozitarul legitimităţii conferite de votul direct al românilor.Libertatea şi separaţia puterilor sunt ameninţate, în aceste zile, de către aceia care sunt chemaţi să le fie custozi. Dincolo de persoana, trecătoare, a domnului Dragnea se află perspectiva consolidării despotismului fondat pe manipulare, pe clientelism şi pe intimidare mediatică. Valorile cuprinse în pactul nostru euro- atlantic sunt atacate,frontal. Datoria care ne revine este de a le apără. Spre a ne reafirma demnitatea de cetăţeni ai unei patrii care nu poate fi proprietatea unui partid unic.

Scris de **Admin** Sam Iun 02, 2018 3:09 am

http://www.contributors.ro/editorial/cum-trebuie-reactionat-la-decizia-curtii-constitutionale/

Viitorul democratiei constitutionale din Romania depinde in mare parte de reactia pe care Presedintele Iohannis si societatea civila o vor avea la decizia de ieri a Curtii Constitionale.Este evident ca decizia Curtii face parte dintr-un proces mai lung si destul de usor de anticipat prin care puterea politica incearca aservirea statului si implicit distrugerea sistemului constitutional. Spre deosebire de Ungaria si Polonia, unde procesul de distrugere a statului constitutional este aproape complet, situatia Romaniei are un numar de particularitati: in Romania, presedintele ramane, cel putin deocamdata, o autoritate politica si institutionala care se opune distrugerii statului de drept (nu exista nici o institutie similara in Ungaria parlamentara si Polonia semi-prezidentiala unde aceeasi forta politica controleaza parlamentul, presedintia si guvernul); in Romania exista o monitorizare UE mai atenta decat in alte tari, in special in domeniul independentei justitiei; coruptia ii face pe liderii politici romani, de la Nastase la Ponta la Tariceanu si acum Dragnea, mai vulnerabili si mai usor de anticipat decat sunt Orbán si Kaczyński; discursul nationalist, care joaca un rol important de legitimare a politicilor statului in Ungaria si Polonia, este in circulatie in Romania insa este inca departe de a deveni discursul oficial sau dominant al statului; capacitatea de reactie a societatii civile in Romania s-a dovedit, in ultimii ani, mult superioara societatii civile din Ungaria si chiar din Polonia.Pe acest fundal vine decizia de ieri a Curtii Constitutionale. Curtea de acum nu mai este institutia din vara anului 2012, cand judecatorii constitutionali au salvat democratia constitutionala. Acum avem nesansa sa aflam, cum au aflat-o si cei din Ungaria, Polonia, Rusia, Turcia, Venezuela, printre altii, cum atacurile la adresa statului constitutional sunt mult mai perfide atunci cand vin din partea judecatorilor constitutionali.Vor fi multe de spus dupa ce citim motivarea Curtii. Insa este extrem de important ca reactiile la decizia de ieri sa vina inainte de publicarea motivarii. Aceste reactii trebuie sa fie imediate si corect calibrate, din perspectiva nu doar a efectelor acestei decizii, dar si a luptei pe termen lung pentru salvarea statului de drept.Concret, Presedinte Iohannis trebuie sa reactioneze dur si imediat, insa in acelasi timp sa protejeze autoritatea institutiei. El trebuie sa anunte, cat de curand, ca va pune imediat in aplicare decizia Curtii dupa publicarea in Monitorul Oficial. Orice ezitare in aceasta privinta l-ar discredita personal si ar afecta grav statul constitutional. S-ar putea probabil imagina o situatie cu totul exceptionala in care presedintele sau o alta o institutie ar fi indreptatiti sa nu aplice o decizie a Curtii. Nu suntem insa acum intr-un asemenea caz limita.Declaratia privind aplicarea deciziei Curtii nu este decat inceptul, nu sfarsitul rolului presedintelui. Atat societatea civila cat si presedintele trebuie sa ceara explicatii, ultimul evident in limitele rolului constitutional, de la judecatorii constitutionali care au votat pentru decizia de ieri. Redactarea motivarii deciziei va reveni cel mai probabil Presedintelui Curtii, Valer Dorneanu, insa nu uitati ca toti cei sase judecatori din majoritate vor trebui sa isi puna in joc numele si reputatia prin semnarea intregii motivarii. Comunicatul Curtii semnaleaza un numar mare de elemente ale deciziei ce vor fi greu de motivat: distinctia dintre legalitate si oportunitate in cazul deciziilor institutiilor cu puteri executive; interpretarea extrem de restansa a conditiilor de legalitate; interpretarea deciziei presedintelui in cazul de fata ca fiind una de oportunitate, nu legalitate; ordinul direct ca presedintele sa emită decretul de revocare din funcţie a doamnei Kövesi. Multi din acesti factori sunt incompatibili cu logical sistemului semi-prezidential, cu deciziile precedente si practica Curtii Constitutionale. Presedintele ar trebui sa informeze opinia publica in termeni ce pot fi intelesi de publicul larg despre interpretarile Curtii de pana acum, si cum decizia de ieri pare o ruptura de neinteles – cel putin judecand pe baza comunicatului de presa – cu practica constitutionala din trecut. In plus, presedintele ar trebui sa explice, grav si raspicat, care sunt efectele deciziei Curtii pentru independenta justitiei si pentru obligatiile pe care Romania si le-a asumat in UE. Va fi cu atat mai greu pentru majoritatea de 6 judecatori sa isi distruga reputatia adaugandu-si numele la o asemenea decizie cu cat presiunea din spatiul public devine mai intensa in orele si zilele urmatoare.Sa nu uitam nici opiniile separate, a caror publicare este extrem de importanta. Dat fiind ca, printr-o hotarare recenta extrem de controversata, Curtea Constitutionala i-a acordat presedintelui curții dreptul de a refuza publicarea opiniilor separate, este vital sa se faca presiuni pentru ca opinia sau opiniile separate ale celor trei judecatori (Morar, Minea si Stanciu) sa fie facute publice. Sa speram ca judecatorii minoritari vor redacta opinii pe care presedintele Dorneanu nu le va putea respinge. Mai probabil, insa, este ca Dorneanu va face tot posibilul sa nu publice nici o opinie separata. In acest caz, atat presedintele cat si societatea civila vor trebui sa reactioneze. In Polonia, spre exemplu, manifestantii au proiectat pe cladirile guvernamentale deciziile judecatorilor constitutionali pe care guvernul refuza sa le publice in jurnalul oficial. E posibil ca aceasta e directia spre care ne indreptam in acest moment. Nu e nici o garantie ca statul de drept va supravietui, sigur este doar ca statul de drept nu va supravietui daca nu e aparat.

Scris de **Admin** Sam Iun 02, 2018 5:59 am

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22480180-poate-face-cnd-unicul-arbitru-este-cel-care-ncalc-regulile.htm

Miercuri, 30 mai 2018, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat cu privire la cererile Ministrului Justiţiei şi a Guvernului României de constatare a existenţei unor conflicte de natură constituţională cu Preşedintele României, după ce domnul Klaus Werner Iohannis a refuzat propunerea Ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, de a o revoca pe doamna Laura Codruţa Kovesi din poziţia de Procuror Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Încă nu avem decizia în sine cu întreaga sa motivare, dar putem întrevedea mare parte din argumentaţia juridică din chiar textul comunicatului CCR:

„Curtea a statuat că, în cazul revocării procurorului din funcţiile de conducere, prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, ministrul justiţiei acţionează în cadrul unor limitări stricte impuse de lege, sub forma cazurilor care, în mod obiectiv, justifică revocarea din funcţia de conducere a procurorului. Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.”¹

Drept urmare, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională

„cu majoritate de voturi, a statuat:
1. Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.”

Aceasta este însă departe de a fi singura decizie sau hotărâre controversată a CCR din iunie 2017 şi până în prezent. Inundaţi de un an şi jumătate de fluxul continuu de ştiri despre legile justiţiei şi despre tentativele de modificare a codurilor penal şi de procedură penală, tindem poate să uităm de acte şi fapte consumate, cu implicaţii juridice serioase, care s-au întâmplat în acest interval de timp. În mod special, mai multe decizii şi o hotărâre a Curţii Constituţionale a României au generat serioase controverse şi chiar contestări în anul 2017, iar noi credem că, chiar dacă în acest moment se discută mai puţin, problemele ridicate de ele persistă.

De asemenea, întrucât deciziile şi hotărârile CCR sunt irevocabile şi direct executorii, nu pot fi supuse niciunei căi de atac, nici măcar Curtea însăşi nu poate reveni asupra lor, şi au valoare de precedent judiciar, credem că obţinerea unor opinii ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) este un obiectiv actual şi necesar. O astfel de opinie sau set de opinii ar putea clarifica în ce măsură CCR poate acţiona aproape ca un legiuitor pozitiv sau ce părţi din deciziile sale au caracter obligatoriu ori de recomandare, inclusiv cum s-ar putea contracara situaţia în care însăşi Curtea Constituţională este cea care, abuzând de prerogativele sale, încalcă grav Constituţia.

De fapt, dacă este să ne aducem aminte, organizațiile neguvernamentale şi grupurile civice Aradul Civic, CIVICA (Iaşi), Evoluţie în Instituţie (#Insist), Grupul de Acţiune Civică Bacău, Iniţiativa Craiova, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara (federaţie a 10 ONG-uri din Timişoara), Institutul pentru Politici Publice, Liga Civică Galaţi şi Oradea Civică (membre ale reţelei civice naţionale Contract România) şi grupurile civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy şi #Rezistenţa, au efectuat un demers în acest sens în august 2017. Ele au încercat, printre altele, să convingă Administraţia Prezidenţială că Preşedintele României ar trebui să defere chestiunile de drept implicate în două decizii şi o hotărâre a CCR Comisiei de la Veneţia (care nu poate fi sesizată de oricine, ci doar de Guvern, Preşedinte, Camerele Parlamentului, precum şi de Curtea Constituţională însăşi). Aşa cum ştim din ceea ce este deja istorie, Preşedintele Klaus Iohannis a fost aproape de neînduplecat în iniţierea unui astfel de demers, de-abia în relaţie cu legile justiţiei hotărându-se în ceea ce este practic al treisprezecelea ceas.

Mai exact, ceea ce s-a cerut în august 2017 de către organizaţiile amintite mai sus a fost sesizarea de către Preşedintele României a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) pentru o opinie privind problemele de drept ridicate de: a) Decizia nr. 396/06.06.2017, prin care Curtea Constituţională a României a impus Parlamentului să legifereze un prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu, b) Hotărârea nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente a Curţii Constituţionale a României (prin care preşedintele CCR a fost investit cu o adevărată prerogativă de cenzură), precum şi c) Decizia nr. 277/21.07.2017, care a stabilit un drept exclusiv al Curţii Constituţionale a României de a se pronunţa direct asupra hotărârilor judecătoreşti supuse căii extraordinare de atac a revizuirii în condiţiile art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă.

Pentru început, trebuie să observăm că atunci când în activitatea Curţii Constituţionale apar circumstanţe care impun clarificări, România, ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, poate cere opinia Comisiei de la Veneţia, creată în mod expres pentru a asista statele în chestiuni de acest gen. Curtea Constituţională se bucură de independenţă, iar această independenţă trebuie respectată şi ocrotită de autorităţile statului român şi de societate în general. Această chestiune reprezintă o prioritate în contextul european actual, în care putem observa că, pe fondul propagării ideilor aşa-numitei democraţii iliberale, Curţile şi Consiliile Constituţionale devin obiectul unor modificări constituţionale şi/sau legislative de natură să le limiteze competenţele, să le reducă de la rolul de garante ale respectării Constituţiei la cel de instituţii cu funcţie simbolică, să le subordoneze altor autorităţi din stat şi intereselor politice. Este cazul Poloniei, Ungariei etc.

O situaţie evident diferită este cea din România, în care pericolul pentru instanţa de contencios constituţional pare a veni din interiorul său. Tendinţa unora dintre judecătorii Curţii Constituţionale a României, extrem de evidentă în ultimii doi ani, de a împinge practica Curţii spre exces şi spre suprapunerea asupra atribuţiilor altor puteri din stat poate provoca, pe de o parte, o scădere a eficienţei acţiunii Curţii şi, pe de altă parte, o reacţie din partea altor autorităţi, a Parlamentului în primul rând, eventual sub presiunea protestelor de stradă, care ar putea considera la un moment dat că este oportun, ca şi în ţările citate mai sus, să limiteze puterile Curţii şi să reducă independenţa acesteia prin modificarea legii de organizare şi de funcţionare (Legea nr. 47/1992).

Decizia de azi, precum şi hotărârea şi deciziile mai sus amintite au generat probleme majore de interpretare a Constituţiei şi legilor, probleme care au creat dezbateri contradictorii şi chiar proteste publice, pe fondul tentativelor Guvernului şi majorităţii parlamentare actuale de a aduce modificări ale legislației penale contrare cerinţelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aşteptărilor Comisiei Europene, partenerilor României din UE şi NATO şi societăţii în ansamblul ei. În toate cele patru speţe, exact instituţia chemată să impună respectarea Constituţiei a interpretat într-o manieră imprudentă legea fundamentală şi propria lege de organizare şi de funcţionare. De aceea, în opinia autorului acestor rânduri, autor şi a mare parte din argumentaţia juridică folosită în materialele puse la dispoziţia Administraţiei Prezidenţiale în august 2017, Comisia de la Veneţia este cam singurul organism care poate desluşi cu suficientă autoritate respectivele probleme de interpretare a Constituției şi a legii, astfel încât să putem depăşi impasul (chiar dacă recomandările sale nu au un caracter obligatoriu).

Aşadar, haideţi să analizăm în ordine cronologică fiecare decizie şi hotărâre din cele amintite în parte:

I. Decizia din 30.05.2018 (şi aspecte din Decizia nr. 45/30.01.2018): Aşa cum am precizat şi mai sus, nu avem încă motivarea acestei decizii, aşa că nu putem analiza decât acele raţionamente juridice cuprinse în comunicat. Însă putem observa că, în optica majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale care au votat azi, Preşedintele asigură doar un control de legalitate şi de regularitate a procedurii de revocare, atunci când ceea ce se cere este revocarea şefilor celor mai importante structuri ale Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism). Rolul central i-ar reveni Ministrului Justiţiei, care numai el poate aprecia oportunitatea unei revocări.

Din acest expozeu lipseşte Consiliul Superior al Magistraturii, despre care ştim că dă un aviz consultativ, care însă priveşte nu doar regularitatea şi legalitatea procedurii, ci şi oportunitatea ei. Şi nu se poate altfel, deoarece Constituţia României dispune prin art. 133 alin. (1) că „(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.”, iar în art. 134 alin. (1) adaugă că „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.” În cazul celor trei procurori cu funcţii de conducere amintiţi mai sus, prin efectul Legii nr. 504/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ministrului Justiţiei şi nu CSM îi revine dreptul de a face propunerile de numire sau revocare, dar acesta din urmă păstrează totuşi prerogativa de a emite un aviz consultativ.

Fiind vorba de garantul independenţei justiţiei, avizul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi limitat doar la considerente privind legalitatea şi regularitatea procedurii, ci poate să cuprindă şi aprecieri de oportunitate. Însă ce sens mai are avizul CSM sub aspectul temeiurilor de oportunitate ale deciziei pe care urmează să o ia Preşedintele, dacă acesta din urmă este limitat strict la a verifica aspectele de legalitate şi de regularitate, de formă, fără a mai putea să se pronunţe în vreun fel asupra fondului propunerii Ministrului Justiţiei, chiar dacă aceasta a fost integral combătută prin aviz? Şi, per a contrario, dacă am admite interpretarea Curţii Constituţionale, de ce a plasat legiuitorul avizul CSM după propunerea Ministrului Justiţiei, în ordinea paşilor procedurali, şi nu invers, cum ar fi fost logic dacă soluţia acestuia din urmă cu privire la oportunitate trebuie obligatoriu asumată de către Preşedinte?

Mare parte din argumentaţia Curţii Constituţionale se bazează pe următorul text constituţional: „ARTICOLUL 132 (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” Potrivit comunicatului CCR, „Curtea a stabilit că art.94 lit.c) din Constituţie este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii [a se vedea Decizia nr.285/2014], aplicându-se, deopotrivă şi în ipoteza revocării/ eliberării din funcţie. În schimb, art.132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor.”

Pentru a înţelege mai bine ce încearcă majoritatea de azi din Curtea Constituţională a României să ne comunice, am aruncat o privire în Decizia nr. 45/30.01.2018, care a fost emisă ca răspuns la obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României- Secţiile Unite faţă de o serie întreagă de dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi faţă de această lege în ansamblul său.²

În această decizie putem astfel citi că: „(…) competenţa Preşedintelui este una legată, în sensul că emiterea decretului de numire este consecinţa şi rezultatul firesc al propunerii iniţiate de Consiliul Superior al Magistraturii, fără a putea refuza cu caracter definitiv această propunere. Faptul că s-a reglementat posibilitatea Preşedintelui de a refuza o singură dată propunerea de numire a avut în vedere un element de curtoazie, de consultare şi colaborare între autoritatea executivă şi cea judecătorească, în sensul de a da substanţă atribuţiei respective a Preşedintelui. Aceasta a fost normativizată extra legem şi nu contra legem (…) aşadar, în dezvoltarea Constituţiei, dar nu în contra sa, fiind acceptată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale; însă, eliminarea acestei atribuţii expres normativizate a Preşedintelui României nu pune nici o problemă de constituţionalitate din perspectiva art.94 lit.c), art.125 alin.(1) şi (2) şi art.134 alin.(1) din Constituţie; din contră, are loc o consolidare a rolului Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independenței justiţiei, acesta fiind, de altfel, entitatea care gestionează, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, selecţia judecătorilor şi procurorilor.

143. Prin urmare, Curtea constată că „refuzul” Preşedintelui României nu avea şi nu putea avea caracter definitiv, fiind mai degrabă expresia unei consultări între autorităţi, astfel încât eliminarea sa nu aduce atingere atribuţiilor Preşedintelui prevăzute la art.94 lit.c) şi art.125 alin.(1) din Constituţie. De altfel, chiar şi în logica normei legale criticate, Preşedintele României tot extra legempoate purta o corespondenţă cu Consiliul Superior al Magistraturii, dacă identifică anumite probleme în numirea în funcţie a judecătorilor/ procurorilor, dar revine Consiliului Superior al Magistraturii competenţa decizională de a-şi retrage eventual propunerea de numire, fără ca Preşedintele să poată respinge propunerea de numire astfel înaintată.”

Ideea că dreptul de refuz al Preşedintelui la numirea magistraţilor ar fi determinat de curtoazia dintre instituţiile statului este cel puţin exotică şi de-a dreptul discriminatorie. Un astfel de refuz arbitrar, determinat de curtoazie, afectează perspectivele de carieră ale unei persoane, iar acestea nu pot face obiectul unor decizii subiective, fără temeiuri de formă şi de fond. Aşadar, Preşedintele nu este limitat la considerente doar de legalitate şi de regularitate în numirile şi revocările de magistraţi. Iar rostul limitării la un singur refuz nu este indiciul că Preşedintele e, de fapt, mai mult oficiantul unei solemnităţi decât factorul decident, ci doar o dispoziţie legală menită să evite eventualele abuzuri din partea şefului statului şi blocaje în funcţionarea puterii judecătoreşti. Este o limitate menită, de asemenea, să oprească ca nu cumva prerogativa prezidenţială de numire şi de revocare a magistraţilor să nu devină pretextul unor ingerinţe ale Preşedintelui împotriva puterii judecătoreşti, în condiţiile în care Preşedintele aparţine totuşi de puterea executivă.

Însă cel mai interesant pasaj din Decizia nr. 45/30.01.2018 este paragraful 165: „Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art.94 lit.c) din Constituţie. În consecinţă, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.”

Putem constata astfel că Decizia din 30.05.2018 face o aplicaţie a considerentelor enumerate în paragraful 165 al Deciziei nr. 45/30.01.2018. Dar, dacă ne uităm mai atenţi, acea sintagmă pe care îşi construieşte întregul raţionament Curtea Constituţională este, de fapt, una vagă şi succintă: „procurorii îşi defăşoară activitatea (…) sub autoritatea ministrului justiţiei”. Pentru a o înţelege corect este nevoie să revizităm, chiar pe la începutul textului Constituţiei României, art. 1 alin. (4): „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.” Aşadar, oricum am înţelege că activitatea procurorilor se desfăşoară sub autoritatea Ministrului Justiţiei, întrucât acesta este membru al Guvernului şi deci parte componentă a puterii executive, nu putem discuta decât în termeni care să nu fie de natură să afecteze principiul separaţiei şi egalităţii puterilor în stat şi actul de justiţie.

De aceea, carierele procurorilor ţin de resortul Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, iar numirile şi revocările din magistratură se efectuează fie de CSM direct (pentru stagiari), fie de Preşedintele României (pentru magistraţii definitivi, precum şi anumite funcţii de conducere). Preşedintele României este de asemenea membru al puterii executive, dar, spre deosebire de membrii Guvernului, este ales prin vot direct şi universal de către cetăţenii care sunt deţinătorii suveranităţii de stat, pe care o exercită prin reprezentanţi aleşi (art. 2 alin. (1) din Constituţie: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.). De asemenea, Preşedintele, potrivit art. 80 alin. (1) din Constituţia României „(…) veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Ca mediator între puterile statului, este mai logic ca Preşedintele să fie decidentul final în materia numirii şi revocării magistraţilor definitivi, respectiv a anumitor funcţii de conducere din structurile puterii judecătoreşti, decât Ministrul Justiţiei.

Suspectăm aşadar că Decizia din 30.05.2018 a CCR, ca şi anumite pasaje din Decizia nr. 45/30.01.2018 au mai puţin de-a face cu o interpretare şi aplicare a textului constituţional în litera şi în spiritul său, cât au în spate nevoia unora dintre judecătorii Curţii Constituţionale de a servi interesele unora din persoanele şi entităţile aflate la rădăcina numirii lor ca judecători ai CCR (ştiut fiind că acesta este totuşi un organism numit politic şi situat în afara puterii judecătoreşti), inclusiv de a da o finalizare propriilor umori formate în anii în care respectivii judecători erau membri ai unor partide politice şi ocupau diferite demnităţi publice executive şi legislative cu sprijinul respectivelor partide.

II. Decizia nr. 392/06.06.2017: în motivarea Deciziei nr. 392/06.06.2017, ca parte a unei consideraţii pe care nu se sprijinea verdictul la excepţia de neconstituţionalitate ridicată de doamna Bombonica Prodana, Curtea Constituțională a impus Parlamentului să legifereze un prag valoric dincolo de care fapta încadrabilă ca abuz în serviciu să dobândească caracter penal. Teoretic, deciziile CCR, inclusiv motivările, au caracter obligatoriu, dar în dreptul anglo-saxon, de unde este împrumutat precedentul judiciar care operează în cazul deciziilor CCR, acest caracter revine doar verdictului şi considerațiilor pe care se sprijină verdictul, nu şi consideraţiilor colaterale.

Mai mult decât atât, în acest caz se pune problema dacă CCR poate da instrucţiuni atât de specifice Parlamentului, dacă îi poate impune soluţii legislative. Nu există niciun dubiu că este în puterea Curţii Constituţionale să suspende aplicarea dispoziţiilor legale pe care le găseşte ca fiind neconstituţionale, precum şi că interpretările în cheie constituţională ale textelor de lege de către Curtea Constituţională sunt obligatorii. Dar în momentul în care Curtea Constituţională nu se limitează la a semnala existenţa unei lipse de constituţionalitate pe care Parlamentul are un anumit termen pentru a o repara, fiind la latitudinea Parlamentului să găsească soluţia care să rezolve deficienţa semnalată de CCR, ci se impune Parlamentului o anumită soluţie tehnică, atunci Curtea se erijează în legiuitor pozitiv primar. Ceea ce contravine Constituţiei.

Astfel, art. 61 alin. (1) din Constituţia României precizează în modul cel mai tranşant: “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” Parlamentul poate să delege această autoritate Guvernului, abilitându-l să emită Ordonanţe şi Ordonanţe de Urgenţă, care ulterior însă trebuie şi ele confirmate prin lege adoptată de Parlament, dar calitatea sa de unic legiuitor pozitiv primar e atât de puternică încât chiar şi referendumul naţional convocat de Preşedintele României conform art. 90 din Constituţie are doar caracter consultativ. Tocmai prin prisma acestui caracter consultativ şi a faptului că Parlamentul este, în România, totuna cu puterea legislativă, a putut face acesta abstracţie de rezultatele referendumului din 2009, chiar dacă tot Constituţia prevede în art. 2 alin. (1) că: “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Dacă cetăţenii cu drept de vot chemaţi la referendum, deşi titulari ai suveranităţii naţionale, nu pot impune Parlamentului ce să legifereze, atunci cu atât mai puţin poate impune Curtea Constituţională. În cazul de faţă, pragul valoric la abuzul în serviciu. Există, deci, o suspiciune întemeiată, exprimată în dezbaterile publice şi de profesionişti ai dreptului, că ne aflăm în faţa unei încercări de exercitare a unor drepturi exclusive ale Parlamentului de către un organism care nu este desemnat prin alegeri libere, periodice şi corecte, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) din Constituţie.

Prin urmare, în opinia subsemnatului, orice recomandare a CCR care excede semnalării deficienţei de constituţionalitate sau interpretării din perspectivă constituţională a textului de lege, aşa cum este el scris, ar trebui privită exact ca o recomandare şi exceptată de la caracterul obligatoriu al deciziei CCR. Curtea Constituţională nu are calitatea de legiuitor pozitiv, aşadar orice soluţii propuse Parlamentului ar trebui privite ca elemente de doctrină juridică şi tratate ca propuneri legitime, dar neobligatorii. Iar pentru confirmarea acestei diferenţieri între elementele obligatorii şi recomandările neobligatorii din deciziile Curţii Constituţionale, cosider că ar fi indicat ca una dintre autorităţile competente amintite mai sus (Preşedinţie, Guvern, Parlament sau Curtea Constituţională însăşi) să se adreseze Comisiei de la Veneţia.

III. Hotărârea nr. 1/22.06.2017: În strânsă legătură cu Decizia amintită anterior, prin Hotărârea nr. 1/21.06.2017, plenul Curţii Constituţionale cu majoritate de voturi l-a împuternicit pe Preşedintele CCR să cenzureze opiniile separate sau concurente ale judecătorilor CCR, putând să le oprească pe unele de la publicarea în Monitorul Oficial, deşi art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale precizează foarte clar: „Judecătorul care a votat împotrivă poate formula opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurentă. Opinia separată şi, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia.”

Sesizată de una dintre organizaţiile semnatare ale documentului amintit în introducere, Asociaţia Platforma Iniţiativa România, cu o cerere de retractare a Hotărârii nr. 1/22.06.2017, pe motiv că este o hotărâre administrativă, deci nu constituie precedent judiciar obligatoriu, şi că încalcă drepturile constituţionale ale judecătorilor CCR, Curtea a emis următorul răspuns:

„Referitor la mesajul dvs., înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 2957 din 26 iunie 2017, prin care solicitaţi reaprecierea Hotărârii 1/22.06.2017, considerând posibilă această reapreciere întrucât, „din punctul nostru de vedere, hotărârea nu a fost adoptată în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale ale CCR, fiind, de fapt, o hotărâre adoptată în materie administrativă”, care „încalcă dreptul judecătorilor CCR de a se exprima liber şi independent în formularea opiniilor separate sau concurente”, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

După cum se arată în preambulul său, Hotărârea Plenului nr.1 din 22 iunie 2017 a fost determinată de „necesitatea precizării elementelor structurale intrinseci opiniei separate sau concurente subsumate unui raţionament logic dezvoltat în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, a limitelor în care judecătorul constituţional îşi poate manifesta dreptul legal de a redacta opinie separată sau concurentă şi a obligaţiei de rezervă pe care trebuie să o manifeste judecătorul Curţii Constituţionale în a-şi exprima puncte de vedere care, într-un final, neagă însăşi obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale”. Aşadar, nu s-a urmărit să se aducă atingere deplinei independenţe a judecătorului constituţional în a-şi exprima punctele de vedere, respectiv de a-şi exercita dreptul legal de a redacta opinie separată sau concurentă, ci doar s-au evocat coordonatele pe care acestea trebuie să le respecte, şi anume „repere doctrinare şi jurisprudenţiale, obiectivizate în concepte şi noţiuni ştiinţifice.”

De asemenea, se observă că Hotărârea nr.1 din 22 iunie 2017 a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art.6, art.14, art.50 şi ale art.51 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevederi ce îi conferă Plenului plenitudine de competenţă în aprecierea compatibilităţii regulilor privitoare la procedura jurisdicţională, precum şi a măsurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii Constituţionale. De altfel, art.4 din hotărâre prevede în mod expres că aceasta „priveşte atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale, circumscriindu-se exclusiv acestora”.”

Dacă ne uităm însă la articolele de lege citate în răspuns, art. 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale spune că CCR îşi desfăşoară activitatea în plen şi deciziile, hotărârile şi avizele sale sunt adoptate cu majoritate de voturi, art. 14 că procedura jurisdicţională a CCR se completează cu procedura civilă (acolo unde procedura specifică nu prevede), art. 50 că plenul CCR îndeplineşte funcţiile acesteia şi poate lua orice măsură necesară bunei desfăşurări a activităţii Curţii (dar nu şi încălcarea unor norme imperative din lege, cum e cea din art. 59 alin. (3) citat mai sus), iar art. 51 alin. (1) stabileşte condiţiile de cvorum de prezenţă şi de majoritate minimă.

Niciunul dintre aceste articole nu dă dreptul preşedintelui ori plenului Curţii Constituţionale să aprecieze pertinenţa unei opinii separate sau concurente a unui judecător al Curţii, acesta fiind singurul responsabil de conţinutul şi de acurateţea ştiinţifică a respectivei opinii. Iar acea opinie, fără niciun fel de condiţionare, trebuie publicată în Monitorul Oficial exact aşa cum dispune art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Scris de **Admin** Sam Iun 02, 2018 6:06 am

Astfel, în ceea ce priveşte fondul hotărârii:

Actul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. 1 si 2 din Legea nr. 47/1992, fiind de natură de a afecta în mod grav independenţa judecătorului Curţii Constituţionale. Astfel, din economia dispozițiilor art. 2 si 3 din hotărâre rezultă o vădită şi nelegală ingerinţă în activitatea de judecată a judecătorului Curţii Constituţionale a României, ingerinţă constând în instituirea unui veritabil mecanism de control, exercitat în mod netransparent şi arbitrar, asupra opiniilor acestuia.

Conform hotărârii, decizia cenzurării unei opinii separate sau concurente aparţine în exclusivitate Preşedintelui Curţii Constituţionale, acesta, în urma unei simple „discutări” a deciziei, nu se ştie în ce cadru şi potrivit cărei proceduri, fiind singurul care constată existenta aşa-ziselor „abateri” de la aşa-zisele „reguli de redactare” şi hotărăşte cu privire la soarta respectivei opinii. Practic, se poate spune că independenţa unui judecător al Curţii Constituţionale se opreşte acolo unde încep aprecierea şi constatarea Preşedintelui Curţii Constituţionale, pe baza unor criterii pur subiective, cum ar fi cel care interzice „aprecierile cu caracter sentenţios, ostentativ, provocator sau cu tentă politică [...]” (art. 1 alin. 2 teza finală).

De notat că nicio dispoziţie din Legea nr. 47/1992 sau Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012 nu recunoaşte Preşedintelui Curţii Constituţionale o astfel de atribuţie. De altfel, aceste dispoziţii prevăd în mod limitativ cazurile în care Preşedintele Curţii Constituţionale, în exercitarea atribuțiilor sale, emite rezoluţii, regula fiind în sensul că acesta emite ordine (art. 9 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 si art. 5 alin. (2) din Regulament).

Nu în ultimul rând, mecanismul de control descris mai sus generează o formă indirectă de tragere la răspundere juridică a unui judecător al Curţii Constituţionale pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor, instituind sancţiunea neluării în seamă a opiniei sale, aspect interzis de dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Actul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (3) rap. la art. 14 din Legea nr. 47/1992 si art. 426 alin. 2 Cod de procedură civilă, fiind de natură a restrânge exerciţiul dreptului legal al judecătorului Curţii Constituţionale de a formula opinie separată sau concurentă.

Considerăm că hotărârea este un act administrativ emis în aplicarea dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 426 alin. 2 Cod de procedură civilă, având o forţă juridică inferioară. In aceste condiţii, faţă de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, acest act nu poate depăşi limitele dispoziţiilor legale în executarea cărora a fost emis. Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă inexistenţa vreunor reguli, condiţionări sau limitări în ceea ce priveşte formularea opiniilor separate sau concurente. După cum se arată chiar în cuprinsul hotărârii, dreptul de a formula opinie separată sau concurentă este un drept prevăzut de lege, a cărui exercitare nu poate fi restrânsă printr-un act cu forţă juridică inferioară, respectiv un act administrativ.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 permit Curţii Constituţionale doar să stabilească compatibilitatea regulilor procedurii civile cu procedura jurisdicţională prevăzută de Legea nr. 47/1992, iar nu şi să edicteze noi reguli de procedură, peste limitele celor dintâi.

Actul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 137/2000, în sensul în care instituie o discriminare, în sensul art. 2 din acelaşi act normativ, între judecătorii Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a formula opinie separată sau concurentă, drept recunoscut de art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, se cuvine a observa mai întâi că hotărârea introduce reguli de redactare doar în ceea ce priveşte opiniile separate sau concurente, pentru opinia majoritară neexistând astfel de reguli. Practic, simplul fapt că un judecător al Curţii Constituţionale a votat împotrivă sau este de acord cu soluţia, dar pentru considerente diferite, îl pune pe acesta în situaţia de a se confrunta cu o adevărată excludere sau cel puţin restricţie în ceea ce priveşte dreptul său de a formula opinie separată sau concurentă. În plus, caracterul vădit subiectiv al unor reguli şi criterii introduse prin actul atacat nu face decât să agraveze caracterul discriminatoriu în sine ale acestora.

Acesta a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 70 si art. 75 rap. la art. 2 alin. (2) Cod civil, în sensul în care limitează dreptul la liberă exprimare al persoanei, judecător al Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte formularea opiniei separate sau concurente.

Considerăm că obligaţia de rezervă, prevăzută în mod expres de lege, este unica limitare permisă din perspectiva celor de mai sus, însă aceasta nu se poate extinde, cu atât mai puţin nu poate afecta dreptul, de asemenea prevăzut de lege, de a formula opinie separată sau concurentă. In măsura în care legiuitorul primar ar fi considerat necesar, ar fi circumstanţiat sau cel puţin reglementat el însuşi exerciţiul dreptului la liberă exprimare al persoanei, judecător al Curţii Constituţionale, prin formularea de opinii separate sau concurente. Or, în cazul de faţă, aşa cum am arătat, avem de-a face cu un simplu act administrativ, cu forţă juridică inferioară legii, inapt să introducă în mod valabil o limită în ceea ce priveşte dreptul arătat mai sus.

Hotărârea a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, în sensul în care îngrădeşte accesul persoanelor la informaţii şi documente de interes public.

Faţă de dispoziţiile art. 2 lit. a) si b) din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile publice şi art. 59 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, opinia separată sau concurentă formulată de un judecător al Curţii Constituţionale reprezintă în mod cert o informaţie de interes public ce ar trebui comunicată din oficiu de către această instituţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 544/2001. Ceea ce pentru Preşedintele Curţii Constituţionale ar putea constitui „aprecieri cu caracter sentenţios, ostentativ, provocator sau cu tentă politică [...]” (art. 1 alin. (2) teza finală), pentru un alt cetăţean, cu precădere pentru un profesionist sau cel puţin pasionat al dreptului, ar putea constitui o importantă sursă de informaţie cu privire la activitatea şi practica singurei instanţe de contencios constituţional şi, prin aceasta, o informaţie de deosebit interes public, mai ales în speţe cu un puternic ecou în rândul opiniei publice, respectiv intens dezbătute în spaţiul public. În mod evident, situaţia generată de hotărârea CCR contravine în mod flagrant dispoziţiilor Legii nr. 544/2001.

Nu în cele din urmă, este discutabilă şi modalitatea aleasă de actuala majoritate din cadrul Curţii Constituţionale pentru a impune această nouă regulă internă cu totala desconsiderare a principiului existent încă din dreptul roman că ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem). Conform art. 11 lit. B din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CCR adoptă hotărâri atunci când: „a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului; b) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului; c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; d) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.” Niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în cazul Hotărârii nr. 1/22.06.2017.

IV. Decizia nr. 377/21.07.2017: Sesizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) – Secţiile Unite cu privire la o serie de prevederi introduse în Parlament în Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconsţituţionalitate, dar, din nou prin motivare, a inserat o serie de consideraţii care ar trebui să fie obligatorii şi care extind competenţele CCR deopotrivă peste cele ale puterii legislative şi ale celei judecătoreşti:

„72. Fiind lămurită problema autorităţii competente să exercite controlul de constituţionalitate, Curtea reţine că, în prezent, dispoziţiile art. 146 lit. a) teza întâi şi lit. d), respectiv lit. b), c) şi l) din Constituție, coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, reglementează expres controlul de constituţionalitate, pe de o parte, al actelor normative de reglementare primară, iar, pe de altă parte, al tratatelor internaţionale, al regulamentelor şi al hotărârilor parlamentare. Astfel, controlul de constituţionalitate a hotărârilor judecătoreşti, pe calea plângerii de neconstituţionalitate, nu este încă normativizat.Prin urmare, Curtea reţine că exercitarea unui control de constituționalitate asupra hotărârilor judecătoreşti implică o verificare a conformităţii acestora cu Constituţia, control care poate fi realizat numai de Curtea Constituţională, nu şi de instanţele judecătoreşti, iar decizia instanţei constituţionale astfel pronunţată poate constitui motiv de revizuire a hotărârii judecătoreşti anulate pe motive de neconstituţionalitate. Dar nicidecum nu se poate realiza un control de constituţionalitate al hotărârii judecătoreşti de către instanţa competentă să judece o cerere de revizuire pentru că s-ar ajunge în situaţia înfrângerii plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în materia controlului de constituţionalitate. În caz contrar, Constituţia ar deveni subiectul unor interpretări mai mult sau mai puţin eterogene la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti existente în România. De asemenea este evident că, în aceste coordonate, calea de atac extraordinară a revizuirii nu este mijlocul juridic adecvat pentru controlul de constituţionalitate al hotărârilor judecătoreşti.

73. În consecinţă, Curtea constată încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, precum şi ale art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de lege. Constatându-se o asemenea încălcare a prevederilor constituţionale, Curtea nu va mai analiza dacă sintagma “încălcarea prevederilor constituţionale” respectă sau nu cerinţele de calitate a legii, pentru că numai dacă o asemenea competenţă aparţinea instanţelor judecătoreşti sintagma în cauză era vagă, inexactă şi lipsită de precizie; în schimb, în măsura în care s-a stabilit că, în realitate, controlul de constituţionalitate al hotărârilor judecătoreşti este o dimensiune a competenţei Curţii Constituţionale, sintagma în cauză este clară, precisă şi previzibilă, însă contrară textelor constituţionale antereferite.

74. Pentru identitate de rațiune, Curtea, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmează să îşi extindă controlul de constituţionalitate asupra art. II pct. 1 din lege cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 14 din Codul de procedură civilă, pentru că evaluarea conformității hotărârii judecătoreti cu deciziile Curţii Constituţionale reprezintă, de asemenea, un aspect al controlului de constituţionalitate pe calea plângerii de neconstituţionalitate. Prin urmare, şi acest text legal încalcă art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1) și art. 142 alin. (1) din Constituţie. De altfel, evaluarea conformităţii unei soluţii legislative cu deciziile Curţii Constituţionale este, de asemenea, un aspect al controlului de constituţionalitate prin prisma art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la respectarea efectelor general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 49 și următoarele, sau Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21 și următoarele.]. Mai mult, Curtea Constituţională este competentă a se pronunţa asupra situaţiei de neconstituţionalitate create prin nerespectarea considerentelor unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii [Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, paragraful 37].

75. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că legiuitorul a plecat de la o premisă corectă din punct de vedere al art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la respectarea Constituţiei de către toate autoritățile publice, inclusiv de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile pe care le pronunţă, însă a reglementat un mecanism juridic defectuos atât cu privire la autoritatea competentă să exercite controlul de constituţionalitate, cât şi cu privire la modalitatea procedurală prin care aceasta se realizează.

76. Având în vedere art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra art. II pct. 1 din lege cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 15 din Codul de procedură civilă în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legilor. În acest sens, Curtea constată că acest text legal stabileşte ca motiv de revizuire pronunţarea unor sancţiuni în temeiul unor dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data la care s-a născut raportul juridic dedus judecăţii. Or, în materie procedural civilă, sancțiunile sunt definite, în doctrină, drept măsuri cu caracter de constrângere menite să garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele şi condiţiile după care trebuie să se desfăşoare activitatea judiciară în pricinile civile. Ele îndeplinesc o dublă funcţie: de a-i preveni pe participanţii la procesul civil să respecte disciplina procesuală şi de a-i sancționa pe cei care o încalcă. Acestea pot fi nulitatea, decăderea, perimarea, suspendarea cauzei, amenzile judiciare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, despăgubirile pentru partea prejudiciată sau în materie civilă nulitatea, reducţiunea, inopozabilitatea, prescripţia extinctivă, uzucapiunea etc. (…)

80. Având în vedere art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra art. II pct. 2 și 3 din lege, întrucât aceste texte legale stabilesc, pe de o parte, tipologia hotărârilor ce pot fi revizuite în aplicarea motivelor de revizuire nou-reglementate şi, pe de altă parte, termenele de exercitare a acestora. Prin urmare, Curtea reţine mutatis mutandis încălcarea, prin aceste texte, a prevederilor constituţionale încălcate prin textele de lege care reglementează noile motive de revizuire, şi anume art. 1 alin. (3) și (5), art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţie.”

Urmărind pasajele subliniate mai sus, putem constata, în interpretarea noastră, că CCR dublează rolul de unic legiuitor pozitiv primar al Parlamentului. Astfel, cu de la sine putere, Curtea constată că există un domeniu încă nenormativizat, introduce o nouă instituţie juridică -„plângerea de neconstituţionalitate”-, îşi apropriază funcţia de control de constituţionalitate al hotărârilor judecătoreşti (deşi Curtea Constituţională NU aparţine puterii judecătoreşti şi chiar ea citează art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie care precizează foarte clar ce instituții ale statului constituie puterea judecătorească) şi îşi extinde controlul de constituţionalitate astfel încât, de fapt, să-şi impună modificările pe care le aduce legii.

Or aşa cum am mai argumentat, chiar dacă CCR poate emite interpretări obligatorii ale normelor legale din punct de vedere constituţional, ea nu poate crea lege. Nu este legiuitor pozitiv. Nu poate crea instituţii juridice şi nu-şi poate apropria competenţe pe care Constituţia şi legiuitorul nu i le-au conferit.

Iar în această decizie, pe lângă suprapunerea puterii legislative, avem de-a face şi cu asumarea puterii judecătoreşti de către CCR. Numai puterea judecătorească poate pronunţa şi, respectiv, controla hotărâri judecătoreşti, controlul Curţii Constituţionale referindu-se la texte de lege. Aşa cum arătam mai sus, Curtea Constituţională nici măcar nu este parte a puterii judecătoreşti, chiar dacă membrii săi se numesc judecători şi funcţionarea este similară celei a unei instanţe judecătoreşti.

Desigur, de lege ferenda, am putea admite necesitatea şi introducerea unei instituţii a controlului de constituţionalitate al hotărârilor judecătoreşti şi exercitarea acestei atribuţii de către Curtea Constituţională, însă o astfel de reglementare nu poate fi generată de Curte însăşi, ci trebuie să facă obiectul unei legi adoptate de către Parlament. Iar eventuala reglementare trebuie să separe clar controlul de constituţionalitate de judecarea fondului cauzei, care revine exclusiv puterii judecătoreşti.

Aşadar, interpretând extensiv dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care îi dau dreptul să-şi stabilească singură competenţele şi opresc orice altă autoritate de a contesta formal, prin Decizia nr. 377/21.07.2017, Curtea se erijează în legiuitor pozitiv, în instanţă judecătorească şi chiar şi în Adunare Constituantă, din moment ce ceea ce ea dispune, aşa cum dispune, contravine chiar textului constituţional.

Considerăm că este o evoluţie care trebuie evaluată şi de o expertiză externă şi independentă, altfel se va ajunge în final la o dezechilibrare a întregii ordini constituţionale, cu consecinţe imprevizibile. Însă, în lipsa mecanismelor interne şi fără a uita vreo clipă necesitatea păstrării independenţei Curţii Constituţionale, credem că aducerea şi a acestui subiect în atenţia Comisiei de la Veneţia ar fi de natură să ofere necesara clarificare.

1 https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRESA-304

2 https://www.ccr.ro/files/products/45_-_27_febr_2018.pdf

Scris de **Admin** Mier Iun 06, 2018 12:25 am

https://www.g4media.ro/spatiile-de-manevra-ale-presedintelui-iohannis-ce-spun-juristii-despre-faptul-ca-decizia-ccr-in-cazul-kovesi-a-fost-luata-cu-participarea-unui-judecator-cu-manatul-expirat-cine-poate-sa-l-inlocuiasc.html
Verdictul specialiştilor în drept consultaţi de G4media.ro nu este unul favorabil preşedintelui Klaus Iohannis în chestiunea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA. Şeful statului trebuie să respecte decizia instanţei de contencios constituţional care îl obligă să o revoce pe Kovesi, altfel s-ar crea un precedent periculos pentru statul de drept, au declarat specialiştii consultaţi. În plus, expirarea mandatului unuia dintre judecători (Petre Lăzăroiu, după cum a arătat G4media.ro) şi pronunţarea de către Curte a unor decizii având în complet un judecător cu mandatul expirat nu ar fi o problemă de legalitate a deciziei privind-o pe Kovesi. Unii dintre juriștii consultați de G4Media.ro susțin, însă, că președintele Iohannis poate emite decretul de încetare a mandatului lui Petre Lăzăroiu de la CCR.

G4media.ro: Ce efecte are asupra legalităţii deciziei CCR privind-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, faptul că CCR a pronunţat, după data de 4 mai, decizii având în complet un judecător cu mandatul expirat? Poate fi acesta motiv de invalidare a deciziei CCR cu Kovesi?

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 Radu-Carp-300x225

Radu Carp, profesor universitar doctor în drept, membru PNL: “Decretul de numire a domnului Petre Lăzăroiu nu poate fi revocat de emitent (Preşedintele României). Am văzut comentarii care afirmă că acest lucru ar fi posibil. Nu trebuie acuzat Preşedintele României că nu face ceea ce nu are dreptul să facă. Actul administrativ respectiv poate fi anulat în instanţa de contencios, cu efect de la data deciziei instanţei judecătoreşti. Însă cererea de anulare ar trebui adresată de o persoană care ar putea dovedi un interes legitim. Ori în acest moment, o asemenea persoană nu există (nu există o propunere a Preşedintelui României în locul domnului Lăzăroiu). Să presupunem că Preşedintele României ar numi un judecător în funcţie. Numirea nu poate avea efect decât de la data publicării în Monitorul Oficial. O asemenea decizie nu poate afecta deciziile deja luate de CCR, deoarece ar contrazice principiul securităţii juridice şi cel al neretroactivităţii. Desigur, persoane care să speculeze pe marginea acestui aspect au fost şi vor mai fi, dreptul este însă o ştiintă exactă care operează cu norme şi principii clare, iar referitor la acele aspecte care nu se pot aplica clar, metodele de interpretare sunt finite şi precise.

G4media.ro: Poate fi invalidată decizia cu Kovesi?

Radu Carp: “Nu, din cauza faptului că CCR este garantul supremaţiei Constituţiei, principiu enunţat în Constituţie, ceea ce înseamnă că deciziile sale nu pot fi contestate în faţa unei alte instanţe judecătoreşti sau invalidate de Parlament”.

G4media.ro: Poate preşedintele să nu pună în aplicare decizia CCR cu Kovesi? Ce spaţiu de manevră are?

Radu Carp: “Decizia CCR este extrem de criticabilă. Din foarte multe puncte de vedere. Preşedintele României are atribuţia de mediator între puterile statului. Poate convoca ministrul justiţiei, membrii CSM pentru a găsi o soluţie. Preşedintele poate prin mediere să ajungă la un compromis, respectiv: revocarea Procurorului-şef DNA şi numirea unui interimar de către Procurorul general în aceeaşi zi, cu acordul prealabil al ministrului Justiţiei. Apoi, propunere nouă în interval de 30 de zile adresată CSM care să se angajeze că nu va tergiversa analiza propunerii, angajamentul MJ că nu va contesta, angajamentul Preşedintelui că va numi în funcţie respectiva persoană imediat. Este nevoie deci de o mediere mai amplă, cu consultarea tuturor actorilor. S-a dovedit că orice actor implicat care abuzează de puterea sa distruge întregul mecanism. De fapt, în 2004 aşa a fost gândit acest mecanism: consensual. Soluţia nu poate fi decât aplicarea normelor care ţin de revocare/numire conform intenţiei legiuitorului: consensual. Mecanismul medierii este specific regimurilor semi-prezidenţiale, nu celor parlamentare.

G4media.ro: Poate preşedintele să amâne revocarea lui Kovesi până în ultima zi a mandatului ei? Adică în mai 2019?

Radu Carp: “Poate să amâne oricât, dar normele constituţionale trebuie interpretate cu bună credinţă, inclusiv deciziile CCR, interpretate în sensul de a produce efecte şi nu de a nu produce efecte. O amânare pe o perioadă foarte lungă ar încălca acest principiu.”

G4media.ro: Ce se întâmplă dacă preşedintele nu pune în aplicare decizia CCR? Nici Parlamentul nu a pus în aplicare referendumul cu 300 de parlamentari, aşa cum a remarcat fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Radu Carp: “Cunoaşteţi răspunsul la această întrebare, la fel ca şi mine. Paralela este interesantă, dar nu corespunde adevărului. Noi am fost de acord, prin rezultatul referendumului din 1991, să învestim CCR cu aceste puteri. Dacă vrem mai puţine puteri, trebuie să fie revizuită Constituţia.”

G4media: Dacă totuşi, prin absurd, preşedintele nu pune în aplicare decizia CCR, este suspendat şi se ajunge la referedum de demitere. Întrebarea e: poate poporul sa invalideze o decizie CCR?

Radu Carp.ro: “Nu se va ajunge la niciun referendum, în nicio situaţie. Preşedintele României va pune în aplicare toate deciziile CCR, nu pentru că îi este frică de suspendare, ci pentru că până acum a respectat foarte strict legea. A nu respecta ordinea de drept înseamnă a da un exemplu că oricine are dreptul să nu o respecte. Poate chiar asta s-a şi dorit prin paragraful final al deciziei CCR: o invitaţie la nerespectarea ordinii de drept, o capcană abilă, o indicaţie atât de dură, încât reflexul automat să fie nerespectarea deciziei. Un test la adresa capacităţii Preşedintelui României de a acţiona sau nu în limitele Constituţiei.”

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 Elenina-Nicut-267x300

Elenina Nicut, avocat: “Legalitatea deciziilor CCR după data de 4 mai 2018 este, din punctul meu de vedere, o discuţie cel putin ineficientă,atâta vreme cât, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, acestea sunt definitive şi general obligatorii. În ipoteza stabilirii unei eventuale compatibilităţi a Codului de procedură civilă cu procedura în faţa CCR, răspunsul ar fi negativ, în condiţiile în care regula este că se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege, iar nu doar legea, ci chiar Constituţia interzic o astfel de cale de atac.

În al doilea rând, atâta vreme cât Decretul nr. 553/2010 prin care dl Lăzăroiu a fost numit judecător la CCR este în fiinţă şi deci îşi produce efectele, nu se poate vorbi despre o expirare a mandatului său, cu atât mai puţin, despre o nelegală compunere a Plenului CCR. Din punctul meu de vedere, există două soluţii privind situaţia în discuţie:

1) demisia d-lui Lăzăroiu din funcţia de judecător la CCR, dată fiind situaţia sa juridică, generată de Decizia nr. 136/2018, la pronunţarea căreia a participat;

2) emiterea de către Preşedintele României a unui decret prin care să se constate încetarea efectelor Decretului nr. 553/2010, emis în baza art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, lipsit în acest moment de temei constituţional, având în vedere Deciziile CCR nr. 136/2018, dar şi nr. 392/2017 şi nr. 414/2010.”

G4media.ro: Ce efecte ar putea avea asupra deciziilor CCR date după data de 4 mai, inclusiv aşadar asupra deciziei cu Kovesi, faptul că CCR a avut în complet un judecător cu mandatul expirat?

Elenina Nicuţ: “Niciun efect. Judecătorul Lăzăroiu e prezumat a fi în mandat legal. Până nu există actul administrativ, el e în funcţie, în baza prezumţiei de legalitate a decretului prin care a fost numit.”

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie - Pagina 2 Adrian-Toni-Neacsu-300x194

Adrian Toni Neacşu, avocat (apărătorul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a liderului PSD Liviu Dragnea, el însuşi condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu ore suplimentare pe când era membru CSM):“În primul rând cred că este nefiresc faptul că această temă a pretinsei expirării a unui mandat de judecător la CCR a fost aruncată în spaţiul public de un judecator şi membru CSM (Bogdan Mateescu, judecător membru CSM – n.r.). Magistraţii au obligaţia de rezervă şi cu atât mai mult n-ar trebui să se înroleze în acţiunea de demolare a credibilităţii şi autorităţii unei instituţii esenţiale pentru stabilitatea statului de drept, cum este Curtea Constituţională. Pe lângă faptul că demersul este incorect etic şi dezastruos din punctul de vedere al echilibrului constituţional, el este şi greşit din punct de vedere tehnic.

Se invocă drept temei pentru a justifica încetarea mandatului d-lui Lăzăroiu o Decizie a Curţii Constituţionale care nu are nici o legătură cu asta. Decizia 136/2018 publicată în 4 mai 2018 a fost pronunţată în controlul constituţional înainte de promulgarea legii. Ce înseamnă asta? Printr-un proiect de lege s-a intenţionat introducerea în Legea nr. 47/1992 privind organizarea CCR a unui text de lege care să permită expres cumularea întotdeauna a restului de mandat al judecătorilor CCR cu mandatul întreg de 9 ani. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar un număr de 38 de senatori de la PNL şi USR au sesizat Curtea Constitutională cu o obiecţie de neconstutuţionalitate. Deci, din start susţinătorii acestei acţiuni de ruinare a CCR omit să spună că decizia pe care o invocă nu se referă la un text de lege în vigoare, ci la unul care se află încă în dezbatere parlamentară. Efectul Deciziei 136/2018 nu este suspendarea de drept a efectelor textului declarat neconstituţional, cum am auzit spunând politicieni şi chiar jurişti cunoscuţi, pentru simplul considerent că decizia nu priveşte un text din legea în vigoare, ci un text din proiectul legislativ aflat la Senat. Efectul este obligaţia pentru Parlament să înlăture neconstituţionalitatea astfel cum a fost constatată.

Este foarte adevărat că instanţa constituţională afirmă în motivare că şi actualul art. 68 alin 3 din lege, care permite cumulul de mandate pentru acelaşi judecător dacă anterior a completat un mandat mai mic de 3 ani, este în contradicţie cu Constituţia. Însă tot Curtea Constituţională stabileşte singurul efect al deciziei sale şi anume că Parlamentul este obligat să facă modificarea corespunzătoare. Până la această modificare art. 68 alin. 3 produce efecte în continuare. În concluzie, Decizia 136/2018 nu a suspendat nici un text în vigoare din Legea 47/1992 şi nici nu putea, de vreme ce este pronunţată într-un control anterior promulgării legii, iar nu într-o excepţie de neconstituţionalitate vizând texte în vigoare. Singurul efect al acestei decizii, aşa cum prevede expres art. 18 alin. 3 este ca Parlamentul să reexamineze dispoziţiile respective pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Astfel fiind, în prezent se aplică pe deplin prevederile art. 68 alin. 3 din legea în vigoare care permit cumulul unui rest de mandat mai mic de 3 ani cu un mandat întreg de 9 ani. Aceste prevederi legale vor ieşi din vigoare doar la momentul la care Parlamentul va adopta, iar Preşedintele va promulga o modificare a Legii nr. 47/1992 care să le înlăture, astfel cum a decis Curtea Constituţională. Din acel moment, efectele se vor produce doar pe viitor, în sensul că niciun judecator al CCR nu va mai putea deţine un mandat mai lung de 9 ani. Mecanismul arătat mai sus, bazat pe efectele diferite ale deciziilor pronunţate în controlul anterior şi posterior al legii, e simplu şi orice jurist de bună credinţă îl înţelege fără efort. Mandatul d-lui Lăzăroiu, spre disperarea unora, nu poate fi pus în discuţie, iar atunci când vorbim de ordinea constituţională scopul nu scuză mijlocele ci, dimpotrivă, mijloacele imorale şi incorecte arată cât de hidos este scopul.”

G4media.ro: Deci dvs. spuneţi că CCR a fost legal constituită şi că decizia cu Kovesi nu poate fi invalidată.

Adrian Toni Neacşu: “Curtea a fost şi este legal constituită. Nici o modificare legislativă ulterioară nu va putea pune în discuţie vreuna din deciziile CCR pronunţate anterior.

G4media.ro: “Preşedintele poate să nu aplice decizia CCR? Să presupunem, prin absurd, că preşedintele nu pune în aplicare decizia CCR, este suspendat şi se ajunge la referedum de demitere. Poate poporul să invalideze o decizie CCR?

Adrian Toni Neacşu: “Preşedintele este obligat să aplice decizia CCR, el fiind parte în conflictul constituţional şi având obligaţia constituţională de a se conforma. Conflictul constituţional, adică încălcarea Constituţiei, există din momentul în care Preşedintele a refuzat pe considerente de oportunitate să dispună revocarea, iar orice întârziere înseamnă o prelungire a acestui conflict cu Constituţia însăşi. Preşedintele este singurul care poate decide cât timp prelungeşte în timp conflictul lui cu Constiţuia, dar cu costuri incomensurabile pentru ordinea constituţionala şi stabilitatea statului de drept. Referendumul nu poate viza aplicarea sau nu a unei decizii a CCR, aşa cum un referendum nu poate viza anularea unei hotărări judecătoreşti prin care s-a dispus o condamnare. De altfel o hotărâre a CCR nu poate face niciodată obiectul unui referendum.”

G4media.ro: Poate Preşedintele să aplice decizia CCR privind-o pe Kovesi cu termen de intrare în vigoare a revocării în mai 2019, adică la expirarea mandatului ei?

Adrian Toni Neacşu: “Teoretic da, dar nu cred că se va ajunge la aşa ceva. În acest moment, preşedintele e în culpă, Curtea i-a spus că încalcă Constituţia. Niciun calcul politic nu-l poate face să ignore asta. Oricum, după câteva zile se poate declanşa o nouă sesizare la CCR tot pe conflict juridic determinat de întârziere. Am fi de râs, iar europenii şi în special nemţii nu se joacă cu Curţile Constituţionale. La ei Curtea Constituţională e mai presus şi decât CEDO, e de neimaginat ca o instituţie să nu-i respecte deciziile. Vreau să spun că nu putem intra în mandatul de anul viitor (România deţine preşedinţia Consiliului UE în primul semestru al lui 2019 – n.r.) cu un asemenea scandal.”

Scris de **Admin** Joi Iun 07, 2018 8:55 pm

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-presedintele-iohannis-nu-trebuie-sa-se-lase-intimidat.-ratiunea-de-stat-cere-fermitate/?utm_source=Newsletter+ILD&utm_campaign=42762a1f3b-RSS_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_b2dfe8ba3a-42762a1f3b-186566601

La emisiunea lui Rares Bogdan, acum doua zile, acesta a incercat sa afle de la doi dintre cei mai galonati si respectati juristi romani in spatiul politic postcomunist -Valeriu Stoica si Cristian Diaconescu- cam ce ar mai fi de facut in situatia imposibila generata de actuala putere si amplificata iresponsabil de CCR. Cum s-ar putea raspunde la formidabilul asalt anticonstitutional si antidemocratic savarsit de PSD si complicii sai, inlusiv cei de la CCR?!Valeriu Stoica si Cristian Diaconscu fost tehnic foarte corecti. Au vorbit in calitate de constitutionalisti. Au fost masurati si prudenti. Si in prudenta lor constitutionalista au ilustrat un lucru remarcabil: Cum pier democratiile. Care e logica si atitudinea perfect constitutionala si rationala si decenta prin care se sinucid statele liberal-democrate.

Ce au spus:

Nu poti raspunde unui act anticonstitutional sau neconstitutional cu un act tot anticonstitutional sau neconstitutional.
In constitutie nu exista prevazut mecanism corectiv la deciziile CCR.
Solutia democratica si legala: votul. Procesul politic normal sa inlature de la putere cauza fundamentala a problemei: PSD, ALDE etc. Undeva, candva in viitor.
Solutia constitutionala: abolirea sau reformarea CCR. Undeva, candva in viitor.
Solutia civica: romanii sa inteleaga in sfarsit ca democratia presupune organizare si implicare si costuri. Nu e ceva ce vine din cer (citeste de la Stat, UE sau SUA) pe gratis. Undeva, candva in viitor.
Solutia partinica: reformare partidelor pe baza punct (5). Undeva, candva in viitor.

Si probabil a mai fost ceva dar am uitat, pentru ca toate erau la fel de irelevante in raport cu incendiul, cu criza momentului.Toate corecte, bune si frumose. Frustrarea insa putea fi taiata cu cutitul. In studio si in randul spectatorilor. Cei doi nu aveau de fapt de spus nimic in plan politic direct. Au zis ceva vag cum ca Iohannis trebuie sa raspunda cu un “Plan” nu o “declaratie”. Dar in ce consta “Planul” nu am putut afla si mi-e teama ca nici domniile lor nu ar fi putut preciza daca ar fi fost fortati sa o faca…Pe scurt, impresia mea era ca ei recomadau tacit sa dea curs cererii de revocare (Nu poti raspunde unui act anticonstitutional sau neconstitutional cu un alt act tot anticonstitutional sau neconstitutional, nu?). Si apoi mai vedem ce si cum… Cei doi sperau ca viata va continua netulburata apoi. Nu va fi la noi ca in Turcia. Nu. Se sugera cumva ca va veni o vreme cand PSD si CCR vor lasa de la sine adversarilor lor capacitatea sa fie scoase din dispozitiv, abolite, reformate etc. Democratia isi va urma cursul si va duce cumva, candva, la aplicarea punctelor de mai sus.Asta poate fi o judecata corecta. Spun sincer asta. E foarte posibil ca Valeriu Stoica si Cristian Diaconescu sa aiba dreptate. Sper sincer. Dar care e probabilitatea? Aceasta e intrebarea. E o loterie. Ne aflam in fata unui moment de cumpana. Nimeni nu stie cum vor reactiona cei de la PSD dupa aceasta victorie. Vor escalada? Se vor opri si vor reduce presiunea? Le mai dam o sansa, sau nu?Intrebare ajutatoare: Ce din comportamentul de pana acum al PSD si cleptocratilor ne spune ca trendul va fi cel sugerat de cei doi eminenti juristi? Nu stiu. Totul e un calcul de probabilitati si o intuitie. Momentan cei de la Putere organizeaza un miting pe tipic nazisto-comunist. Puterea se autiosustine prin adunari publice masive, organizate prin pargiile puterii de stat si adminsitrative. Poftim de speculeaza ce ar putea urma…Orium ideea e ca de aici intram in domeniul judecatii POLITICE. Pentru ca dreptul constitutional si jurisprudenta e una, judecata politica e alta. Asadar: Ce garantie exista ca un agresor patent al constitutiei si institutiilor democratice in momentul t1, t2, t3 va deveni brusc, in momentul t4 –cand are si mai multa putere si miza e si mai mare-, garant al alegerilor libere si al constitutiei?!Asta e miza momentului. Asta e acum in discutie. Judecata lui Iohannis si a suporterilor sai si ai democratiei si constitutiei in Romania, asupra acestui fapt trebuie sa aplice cu precadere. Nu asupra tangentelor si conexelor. Povestea cu CCR e doar pretextul si agravarea unei situatii de facto mai vechi, in derulare si escaladare. E momentul unei judecati politice de o importanta masiva.Sa fim constienti de un fapt esential. O astfel de situatie e tipica in istoria politica a democratiilor occidentale. Ce faci cand adversarul nu respecta regulile? Ce faci cand adversarul nu respecta regulile si nerespectandu-le poate distruge irevocabil sistemul politic? Ce faci cand adversarul nu respecta regulile si nerespectandu-le te poate distruge pe tine, irevocabil, adica te poate elimina sau incapacita ca forta sau entitate politica relevanta?S-a tot facut vorbire de anii 30. E caz tipic. Dar cumva ne facem ca nu intelegem. Cand Carl Schmitt cerea actiuni politice drastice impotriva agresorilor Constitutiei Republicii de la Weimar, constitutionalistii germani liberali-democrati –inclusiv mult apreciatul de catre subsemnatul, Arnold Brecht–sustineau abulic ca nu poti raspunde unui act anticonstitutional cu un act tot anticonstitutional sau neconstitutional. Rezultatul se stie. Si Hitler tot cu incetinitorul a mers, erodand la margine jocul democratic-constitutional, cu si in regulile jocului democratic-constitutional. Venezuela? Turcia? Chiar e asa de strain patternul ca sa ne fie ininteligibil? Ca sa nu ne starneasca o neliniste?Ceea ce poate bun, frumos si corect in domeniul judecatii abstracte constitutionaliste poate fi catastrofa in domeniul judecatii POLITICE. Pentru ca dreptul constitutional si jurisprudenta e una, judecata politica e alta. “Vai ne ataca tatarii si nu respecta “de iure belli”! E jaf si macel. Ce facem?!” Raspuns: “Nu, in niciun caz nu putem sa le raspundem la fel. Am incalca “De iure belli ac pacis”. Grotius spune la pagina cutare… samd… Si in plus am deveni ca ei daca le-am raspunde la fel… Vreti sa devenim ca ei? Nu. Mai bine sa jefuiasca si violeze tot, sa ia tot si sa distruga. Dar litera si spiritul De iure belli ac pacis sa ramana nestirbit in sufletele noastre”.Presedintele Iohannis este autoritate POLTICA ultima in statul roman. Functia sa este sa dea expresia ultima a “Ratiunii de Stat”, care este ratiune politica nu juridica. Indiferent de ce decizie va lua, decizia sa trebuie sa vizeze “Ratiunea de Stat” a Statului Roman. Actiunile ce urmeaza vor trebui sa se bazeze in judecata politica, nu exegeza juridica. Este unul din momentele rare cand rationamentul constitutional si juridic trebuie sa fie evaluat si atriculat in lumina absoluta a Ratiunii de Stat. Presedintele Iohannis nu trebuie sa se lase intimidat in exercitatarea acestei prerogative supreme. Si nu trebuie sa se lase confuzat de scolastica si sofistica juridica.Recomandand altfel, dovedim ca nu am inteles nimic din cazul dramatic si plin de consecinte al Republicii de la Weimar si a ceea ce reprezinta acest caz in istoria poltica a lumii moderne.

Dragos Paul Aligica

Scris de **Admin** Joi Iun 07, 2018 9:08 pm

http://www.ziare.com/stiri/justitie/va-incalca-iohannis-constitutia-romania-intre-doua-hauri-si-calea-de-iesire-1516707

Motivarea Deciziei CCR nr. 358/2018 privind conflictul presedinte - ministrul Justitiei este cu mult mai grava decat lasa sa se intrevada dispozitivul si arata foarte clar ca tinta principala a acestui demers nu este sub nicio forma persoana Laurei Codruta Kovesi, ci functia prezidentiala si statutul procurorilor.Explicit, cu litere ingrosate chiar, CCR consacra subordonarea procurorilor fata de ministrul Justitiei si aboleste independenta acestora: "procurorii nu pot invoca o pozitie de independenta, asemenea judecatorilor" si devin nici mai mult nici mai putin decat "agenti ai Guvernului".Autoritatea ministrului asupra lor "are o semnificatie foarte puternica" si "se refera la o putere de decizie in privinta gestionarii carierei procurorilor". Mai exact, ca sa fie foarte clar, "autoritatea ministrului Justitiei nu este una administrativa, din contra, acesta are plenitudine de competenta sub aspectul autoritatii asupra procurorilor".Nu asupra instrumentarii dosarelor, arata motivarea, dar aceasta independenta cum poate fi garantata in conditiile subordonarii totale?

Spre exemplu, sa luam sesizarea de la DIICOT in privinta dnei Dancila si a dlui Dragnea. Ea este pe masa unui procuror care va sti ca este un agent guvernamental, cu toata cariera dependenta de ministru. Va veni si noul sef al DIICOT, care va sti foarte clar ca functia lui depinde strict de ministru. Ce se intampla daca "agentul guvernamental" va considera ca acolo exista temei pentru o actiune penala? Cam cat timp va trece pana sa ii fie luat dosarul si eventual sa zboare din DIICOT sau, daca asta nu se va intampla, in cat timp va fi revocat seful agentului, procurorul sef DIICOT?

Fix asa era pe vremea Rodicai Stanoiu, cand dosarele se discutau in sedintele PSD la care participa si deputatul Valer Dorneanu, asta au corectat legile din 2004, de asta a murit procurorul Panait, acolo ne intoarcem. Si nu e de mirare atat timp cat argumentele pe care se intemeiaza aceasta prabusire sunt citate din sedintele CPUN. Cu CPUN-ul dominat de comunistii din FSN argumenteaza CCR in Romania europeana.In ceea ce-l priveste pe presedinte, CCR il transforma intr-un functionar care are dreptul sa verifice, practic, doar daca sunt bifate toate etapele procedurii de revocare si daca actele sunt in dosar cu sina: "presedintele Romaniei are doar o competenta legala in cadrul acestei proceduri, limitata la verificarea conditiilor de legalitate a procedurii. (...) Presedintele nu este indrituit sa realizeze o analiza decizionala asupra modului in care este motivata propunerea".Curtea ajunge pana acolo incat vorbeste despre puterea discretionara a ministrului Justitiei: "argumentele cuprinse in propunerea de revocare a procurorului din functia de conducere, prevazuta de art.54 alin. (1) din Legea nr.303/2004, precum si temeinicia acestora se subsumeaza competentei discretionare a ministrului justitiei". (paragraful 114)Ce rol mai are CSM? De anexa a ministrului, care intai propune si decide si apoi intreaba CSM: "Consiliul Superior al Magistraturii - Sectia pentru procurori emite un aviz consultativ, care este un reper pentru ministrul Justitiei in decizia sa de a-si sustine in continuare propunerea de revocare".

Presedintele, spune CCR, nici macar nu are voie sa tina cont de intreg avizul CSM pentru ca el contine si o evaluare de temeinicie a propunerii de revocare, temeinicie care tine strict de puterea discretionara a ministrului.Cum raspunde totusi ministrul pentru revocarea aceasta definita explicit ca discretionara? Politic. Prin motiune de cenzura: competenta discretionara a ministrului Justitiei "generand, astfel, o raspundere politica, in primul rand, a ministrului Justitiei si, in al doilea rand, a Guvernului in fata Parlamentului, putand deveni incidente chiar dispozitiile art.113 si art.114 din Constitutie, referitoare la votarea unei motiuni simple sau de cenzura, dupa caz".Deci Curtea admite explicit ca revocarea unui procuror-sef este un act politic. Dar numai din punctul de vedere al ministrului si al guvernului pentru ca "presedintele Romaniei nu isi asuma vreo raspundere politica, ci doar juridica in sensul legalitatii desfasurarii procedurii care se finalizeaza cu decretul de numire".Dar nici prapadita aceea de evaluare de legalitate pe care judecatorii i-o recunosc, teoretic, nu ii e permisa acum presedintelui. Nu are voie sa verifice nici daca dosarul nu era cu sina, ci cu snur, ci este obligat direct sa semneze decret de revocare.Prin urmare, un ministru posibil niciodata votat de niciun om, cum este actualul ministru, are puteri discretionare si drept de decizie politica in fata presedintelui votat de intreg electoratul Romaniei, presedinte redus la rol de notar.

Acesta este un delir total care anuleaza tot ceea ce Romania si-a asumat prin intrarea in UE si contrazice flagrant concluziile ultimului Raport GRECO, recomandarile MCV. CCR a pus Romania pe curs de coliziune cu Uniunea Europeana si o arunca in evul mediu al justitiei anteUE si antiUE.Si o spun cu toata responsabilitatea: aceasta decizie a CCR nu poate sa fie respectata pentru ca este vadit nelegala si neconstitutionala. De-abia prin aplicarea deciziei neconstitutionale presedintele ar incalca grav Constitutia Romaniei care la art 148 arata suprematia angajamentelor asumate de Romania la intrarea in UE. Potrivit acestuia: "Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii"

Romania este acum intre doua hauri si intr-unul dintre ele tot trebuie sa paseasca.

Unul este ca presedintele sa nu respecte o decizie a CCR, principial un fapt regretabil, dar justificat cat timp este vorba despre o decizie neconstitutionala si, pe deasupra, cu un mare viciu de validitate. Ea este asumata de numai 4 judecatori, pentru ca trei au opinie separata, care demonteaza linie cu linie decizia si motivarea asa-zis majoritara, si alti doi au opinie concurenta in care argumenteza de fapt ca avem un conflict intre CSM si ministru, nu un conflict intre presedinte si ministru, ceea ce dinamiteaza practic intreaga decizie.

In orice caz, pentru opozitia - fie explicita, fie prin amanare sine die a semnarii decretului - la decizia CCR, care distruge si functia prezidentiala, si rolul CSM si independenta procurorilor presedintele raspunde politic in fata electoratului. Raspunde politic pentru ca alege sa apere Constitutia inclusiv in fata CCR, cand Curtea o ia razna si electoratul stabileste daca a gresit sau nu.

Celalalt hau este recunoasterea unei puteri absolute fara cenzura, fara lege si fara limite pentru o institutie ai carei membri nu au nicio raspundere, de niciun fel, nici juridica, nici politica, si care au inceput sa reconfigureze Romania ca republica parlamentara, cu un sistem judiciar din anii '90.Daca maine, sa zicem, dupa inca o vizita a lui Valer Dorneanu la Moscova, aceasta CCR va decide ca aderarea Romaniei la UE e neconstitutionala ce facem? Respectam decizia si iesim din UE?Credeti ca nu e posibil? Este nu doar posibil, ci previzibil daca cititi Decizia 104/2018, care practic arata o intentie cat se poate de clara in aceasta directie.In aceasta decizie, CCR vorbeste despre "identitate constitutionala nationala", pune sub semnul intrebarii obligativitatea hotararilor CJUE deoarece "ramane la aprecierea Curtii Constitutionale aplicarea in cadrul controlului de constitutionalitate a hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene sau formularea de catre ea insasi de intrebari preliminare in vederea stabilirii continutului normei europene. O atare atitudine tine de cooperarea dintre instanta constitutionala nationala si cea europeana, precum si de dialogul judiciar dintre acestea, fara a se aduce in discutie aspecte ce tin de stabilirea unor ierarhii intre aceste instante".CCR spune clar ca "aderarea la Uniunea Europeana nu poate afecta suprematia Constitutiei asupra intregii ordini juridice". Deci Constitutia, in interpretarea CCR, poate fi contrara angajamentelor europene asumate de Romania. Adica fix ce se intampla prin Decizia 358/2018.Dar opozitia la aceasta nenorocire nu este suficienta. Presedintele trebuie sa cheme poporul la lungul drum al reconfigurarii statului: ce fel de republica, ce fel sistem judiciar si ce independenta pentru procurori, ce fel de CCR? Drumul iesirii din haul cel mic.

Scris de **Admin** Joi Iun 07, 2018 9:11 pm

http://www.ziare.com/ccr/stiri-ccr/de-ce-judecatorii-ccr-morar-stanciu-si-minea-nu-cred-ca-klaus-iohannis-e-obligat-sa-o-revoce-pe-kovesi-1516671

Decizia Curtii Constitutionale care il obliga pe presedintele Klaus Iohannis sa emita decretul de revocare a Laurei Codruta Kovesi nu a fost luata in unanimitate. Trei judecatori au emis opinii separate, in care argumenteaza ca presedintele Iohannis nu a declansat un conflict constitutional refuzand cererea lui Tudorel Toader.Astfel, judecatorii CCR Livia Stanciu, Daniel Moral si Stefan Minea au semnat opinii separate de decizia adoptata de majoritatea CCR.

Argumentele lui Daniel Morar: Fiecare autoritate publica si-a indeplinit atributiile

- "Propunerea de revocare din functia de conducere apartine ministrului justitiei, care se poate sesiza din oficiu sau la cererea adunarii generale, a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori a procurorului general al Parchetului National Anticoruptie (in prezent procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie), propunerea este analizata de Consiliul Superior al Magistraturii, care o avizeaza pozitiv sau negativ, decizia revenind Presedintelui Romaniei, care prin decret dispune revocarea din functia publica.

- Presedintele are dreptul sa invoce motive de oportunitate.

- "Ori de cate ori apreciaza ca nu sunt intrunite aceste motive, Presedintele Romaniei poate refuza motivat cererea de revocare din functia de conducere.

Pe de alta parte, intrucat textul de lege nu distinge cu privire la obiectul evaluarii pe care Presedintele o face asupra propun erii de revocare, este evident ca legea nu a limitat aceasta analiza doar la indeplinirea conditiilor de legalitate". scrie judecatorul Daniel Morar.

Argumentele lui Stefan Minea: Nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natura constitutionala

"Nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natura constitutionala intre autoritati publice din moment ce una din partile intre care s-a iscat diferendul nu are calitatea ceruta de textul constitutional - aceea de autoritate publica", arata judecatorul Minea.

Argumentele Liviei Stanciu: Guvernul nu are atributii legale de revocare a procurorilor

Ministrul Justitiei nu reprezinta o autoritate publica constitutionala in sensul articolului 146 lit.e) din Constitutia Romaniei si deci nu poate fi parte intr- un conflict juridic de natura constitutionala

- "In cadrul procedurii de revocare a Procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Presedintele Romaniei a pronuntat o hotarare, in sensul nerevocarii din functie a acestuia, incheind, finalizand practic procedura declansata de Ministrul Justitiei, astfel ca nu poate fi pusa in discutie problema crearii de catre Presedinele statului a unui blocaj institutional"

- "Nu s-a putut stabili o depasire din partea Presedintelui Romaniei a limitelor de competenta pe care legea i le confera in procedura de revocare a Procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi"

- "Nu s-a putut stabili o imixtiune a Presedintelui Romaniei in competentele celorlalte institutii implicate in procedura de revocare a Procurorului-sef DNA, respectiv in competentele Ministrului Justitiei si ale Consiliului Superior al Magistraturii"

- "Nu s-a putut stabili o incalcare a principiului cooperarii loiale intre autoritati din partea Presedintelui Romaniei", argumenteaza, pe larg, Livia Stanciu.

Curtea Constitutionala argumenteaza, in decizia si motivarea publicate joi seara ca presedintele Klaus Iohannis este responsabil de declansarea conflictului constitutional cu ministrul Justitiei, ale carui atributii le-a cenzurat, refuzand revocarea lui Kovesi de la sefia DNA. Daca avea obiectii de legalitate, Iohannis putea cere reexaminarea cazului, arata CCR in motivare.

"Din analiza adresei Presedintelui Romaniei prin care a refuzat sa dea curs propunerii de revocare din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a doamnei Laura Codruta Kovesi, Curtea retine ca Presedintele Romaniei a constatat regularitatea si legalitatea procedurii de revocare, singurele obiectii ale acestuia vizand oportunitatea masurii. In acest context, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul justitiei si Presedintele Romaniei, generat de refuzul Presedintelui Romaniei de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi", se arata in motivarea CCR.Curtea Constitutionala indica, in motivarea de 133 de pagini pe care a publicat-o, joi, ca presedintele Klaus Iohannis ar fi avut o solutie de iesire in cazul revocarii lui Kovesi, si anume aceea de a cere ministrului Justitiei, doar pe motive de legalitate, reexaminarea cazului.

Scris de **Admin** Joi Iun 07, 2018 9:51 pm

http://evz.ro/iohannis-scila-caribda.html

Am auzit de curând această expresie și ea este cea mai potrivită pentru a descrie situația în care se află astăzi Klaus Iohannis. Ea presupune că trebuie să alegi între două rele și că va trebui să alegi răul cel mai mic. Dacă Președintele Iohannis nu ar fi fost atât de preocupat de propria sa aroganță, de presa deontoloagă, de magistrații de culoar, de tefeliștii manipulați, lipsiți de cultură și ar fi analizat la rece decizia pe care ar fi trebuit să o ia în legătură cu revocarea procurorului șef al DNA, ar fi realizat că cel mai mic rău era să o demită.

Dar siguranța sa, dată de importanța propriei persoane și funcții, dublată de înverșunarea celei ce ocupa temporar acea poziție, l-a orbit într-atât încât nu a mai putut gândi lucid. Cererea de conflict, anunțată de dârzul Tudorel Toader trebuia să îl determine să nu joace la zaruri atribuțiile prezidențiale. Pentru că dacă nu ar fi riscat, s-ar fi păstrat iluzia populară cum că el ar avea acea competență, deși nu era așa. Și procurorii cu funcții de conducere ar fi crezut în continuare, chiar dacă în mod fals, că Iohannis ar mai fi „tătucul” lor.Dar el nu și NU. El a riscat întocmai ca un cartofor înveterat, punând totul pe o singură carte … ce avea să se dovedească pierzătoare. Căci disperarea Sistemului ține de alte resorturi: problema nu este că trebuie să plece Kovesi înainte de termen, cu mai puțin de un an, ea era deja compromisă. Adevărul crunt cu care se confruntă acum este că pierd controlul absolut asupra procurorilor și, pe cale de consecință, asupra dosarelor instrumentate de aceștia împreună cu judecătorii supuși, de culoar.Așadar, Iohannis nu mai numește oameni de Sistem în funcții și vor trebui să îl „capaciteze” pe ministrul justiției să o facă. Or, un președinte în funcție este mult mai vulnerabil, mai dependent de Sistem decât un ministru al justiției, care nu prea poate să își permită să stea cu mâinile încrucișate când observă că populația dezavuează comportamentul abuziv al structurilor de forță.Pentru că dacă rămâne în pasivitate pierde voturi… iar democrația e pe voturi. Președintele nu era perceput de popor ca având vreun rol în politica penală, pentru că pur și simplu… nu avea și atunci percepția negativă se detașa de rolul și atribuțiile sale. De aceea, el își permitea să se prefacă a fi un etern luptător anticorupție, fără nicio nuanță și nu avea nimic de pierdut, ba chiar producea daune electorale în rândul partidului guvernamental.Procedând așa, riscând totul, a ales deja răul cel mai mare și, pe lângă pierderea atribuției de numire prin noile legi ale justiției, a pierdut acum și aparenta atribuție de revocare. Ea era oricum neconformă cu Legea Fundamentală, dar o păstra așa, cu aparența de forță în mână.Așadar, Iohannis a pierdut tot, deși putea să câștige puțin: am fi trăit toți cu iluzia că el este intransigent, nu tolerează ce a făcut ACEST procuror șef, dar decizia este în continuare în mâinile sale. Așa a pierdut mai tot și s-a făcut de tot râsul apoi, cu planul „secret” pus la cale cu personaje gen Veve, Dănileț și Matileț: spuneți că CCR a greșit și discreditați judecătorii. A aflat astfel și Comisia de la Veneția cam ce poate pielea Sistemului în România. Nu va mai putea nimeni niciodată să se văicărească la Comisia de la Veneția pentru a sprijini „anticorupția”, care a ajuns vătămătoare pentru întreg eșafodajul statului de drept.Iohannis a ales! A ales-o pe „divina Caribda” și și-a scufundat corabia. Dacă alegea Scila, rămânea doar fără câțiva marinari, însă mai putea naviga. Ghinion!

Scris de Continut sponsorizat

OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie