BOBOR HANDICAPAT şi CURte Constituţională DE CĂCAT
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: ISTORIA -prima si cea dintii carte a unei natii :: PROPAGANDA E MAI EFICIENTA DECIT DIVIZIILE DE BLINDATE(Vladimir Putin ) :: MĂMĂLIGARI ŞI CURVE ÎN OPINCI SI CU FRAC
Pagina 1 din 1
BOBOR HANDICAPAT şi CURte Constituţională DE CĂCAT
BOBOR HANDICAPAT şi CURte Constituţională DE CĂCAT
https://sites.google.com/site/basinicumirosdeambra/bobor-handicapat-si-curte-constitutionala-de-cacat
https://sites.google.com/site/basinicumirosdeambra/bobor-handicapat-si-curte-constitutionala-de-cacat
Hari Bucur-Marcu pe fb
S-a citit hotărârea și motivarea ei, în plenul Curții Constituționale (CCR)! Urmează publicarea. Așa că putem deschide bursa pariurilor.
Eu pun cinci lei noi pe domnul Iohannis, Președintele României, că va redacta și semna decretul de demitere a procurorului șef DNA imediat.
Cu simțul umorului care mă caracterizează, dacă eu aș fi fost în locul domniei sale, aș fi decretat cam așa:
„Se demite din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție doamna Kovesi. Vacantarea funcției începe cu data la care îi expiră termenul din mandatul actual, în 2019.”
„Se demite din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție doamna Kovesi. Vacantarea funcției începe cu data la care îi expiră termenul din mandatul actual, în 2019.”
Lăsând gluma la o parte, luarea în seamă a acestei decizii a CCR înseamnă schimbarea sensului Constituției României, în ceea ce privește instituția Președintelui României.
Din momentul conformării președintelui Iohannis, orice Președinte al României va fi obligat să îndeplinească decizia CCR ca să instituie starea de necesitate, sau să numească ambasadori, ori să acorde gradul de general, ca să nu mai vorbim despre dreptul câștigat astfel de CCR de a decide ca Președintele României să nominalize pe cine vrea Curtea, după ce constată că este un conflict juridic de natură constituțională, între partidul care propune un anumit premier și Președintele României, care nu vrea să îl nominalizeze, pentru că e un infractor condamnat definitiv, de exemplu.
Asta, în condițiile în care nici măcar un singur curtean constituțional nu a fost ales de nimeni, ci numit de cei trei reprezentanți al poporului, aleși prin vot universal, prin care își exercită poporul ăsta român suveranitatea națională. Ajungăndu-se astfel să vedem cum curtenii constituționali decid împotriva voinței celui ales de toată România, deși, comparativ, ei sunt niște neica nimeni, numiți politic de parlamentari infractori, impostori și inepți, precum și de președintele anterior al României, tartorul tuturor.
Suveran, zici, poporule?
-----------------------------------------------------/*/*/*---------------------------------------------------
Pentru militarii români este extrem de important de înțeles și de confirmat cine are ce autoritate în statul ăsta. De ce? Deoarece militarii sunt parte a puterii militare și dețin instrumentele materiale ale acestei puteri. De la baionetă la armele și munițiile cu efecte distructive majore.
Iar puterea militară este angajată doar pe baza deciziei puterilor statului, respectiv puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. De la aceste puteri ale statului așteaptă orice militar indicarea inamicului asupra căruia să angajeze puterea militară de care dispune, precum și misiunile sale, dar și regulile de angajare a sa împotriva acelui inamic. În plus, militarul așteaptă să fie protejat prin misiunea și regulile de angajare de orice lege a războiului sau a dreptului umanitar internațional. Adică, militarul trebuie să fie convins că și misiunea sa și regulile de angajare sunt perfect legale și că nu îl transformă pe el, pe militar, din apărător al patriei și poporului în ucigaș cu simbrie.
Raționament valabil și în afara unei misiuni de luptă propriuzise. Pe timp de pace, cum se zice. Când militarul se pregătește pentru misiune. Inclusiv din punct de vedere al moralului. Neștiind exact când „va suna goarna”, militarul va fi interesat în fiecare moment al carierei sale ca autoritățile publice, adică instituțiile prin care statul își constituie și își exercită puterile sale, să fie populate cu oameni onești, integrii, morali și pricepuți în ale demnității ocupate, astfel încât militarul ăsta să nu se trezească în mijlocul unor atrocități, crime împotriva umanității, război civil sau chiar genocid. La care să fie trimis de acei inși care populează autoritățile publice și sunt ei înșiși infractori, impostori, inepți și imorali. Și care i-ar da misiuni și reguli de angajare militarului nostru doar pentru că scrie pe ei sau pe ușa lor de la birou că pot să facă asta.
Eu nu mai sunt militar. Am fost dar m-am retras. Sau m-au retras, că nu sunt deloc sigur cum de nu mai sunt militar. Dacă ar fi fost pe vremea mea, cu siguranță nu aș fi acceptat să primesc vreo misiune și nici vreo regulă de angajare de la o autoritate publică care este comandantul forțelor armate, președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și Președintele României, atâta vreme cât această instituție se plasează în subordinea a nouă curteni constituționali, când eu știu că vorbim despre nouă inși dubioși, probabil impostori în materia dreptului, cu siguranță proveniți din dreptul comunist (cel care executa în instanțele de judecată atât indicațiile Partidului cât și ordinele Securității Statului), evident imorali și subordonați politic unor infractori, impostori și inepți cu acte în regulă. Pentru simplul fapt că nu aș mai fi avut încredere că misiunile și regulile de angajarea sunt drepte, morale și că mă protejează de exigențele dreptului umanitar internațional și ale dreptului războiului.
Iar puterea militară este angajată doar pe baza deciziei puterilor statului, respectiv puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. De la aceste puteri ale statului așteaptă orice militar indicarea inamicului asupra căruia să angajeze puterea militară de care dispune, precum și misiunile sale, dar și regulile de angajare a sa împotriva acelui inamic. În plus, militarul așteaptă să fie protejat prin misiunea și regulile de angajare de orice lege a războiului sau a dreptului umanitar internațional. Adică, militarul trebuie să fie convins că și misiunea sa și regulile de angajare sunt perfect legale și că nu îl transformă pe el, pe militar, din apărător al patriei și poporului în ucigaș cu simbrie.
Raționament valabil și în afara unei misiuni de luptă propriuzise. Pe timp de pace, cum se zice. Când militarul se pregătește pentru misiune. Inclusiv din punct de vedere al moralului. Neștiind exact când „va suna goarna”, militarul va fi interesat în fiecare moment al carierei sale ca autoritățile publice, adică instituțiile prin care statul își constituie și își exercită puterile sale, să fie populate cu oameni onești, integrii, morali și pricepuți în ale demnității ocupate, astfel încât militarul ăsta să nu se trezească în mijlocul unor atrocități, crime împotriva umanității, război civil sau chiar genocid. La care să fie trimis de acei inși care populează autoritățile publice și sunt ei înșiși infractori, impostori, inepți și imorali. Și care i-ar da misiuni și reguli de angajare militarului nostru doar pentru că scrie pe ei sau pe ușa lor de la birou că pot să facă asta.
Eu nu mai sunt militar. Am fost dar m-am retras. Sau m-au retras, că nu sunt deloc sigur cum de nu mai sunt militar. Dacă ar fi fost pe vremea mea, cu siguranță nu aș fi acceptat să primesc vreo misiune și nici vreo regulă de angajare de la o autoritate publică care este comandantul forțelor armate, președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și Președintele României, atâta vreme cât această instituție se plasează în subordinea a nouă curteni constituționali, când eu știu că vorbim despre nouă inși dubioși, probabil impostori în materia dreptului, cu siguranță proveniți din dreptul comunist (cel care executa în instanțele de judecată atât indicațiile Partidului cât și ordinele Securității Statului), evident imorali și subordonați politic unor infractori, impostori și inepți cu acte în regulă. Pentru simplul fapt că nu aș mai fi avut încredere că misiunile și regulile de angajarea sunt drepte, morale și că mă protejează de exigențele dreptului umanitar internațional și ale dreptului războiului.
------------------------------------------/*******/------------------------------------------------------
Nu sunt jurist și de aceea întreb, aici, pe facebook.
(1) Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității unui document emis de Președintele României, prin care acesta justifică de ce nu emite un decret prezidențial. Și a constatat că este neconstituțional ca Președintele României să invoce în acel document un anumit tip de motivație, cel de oportunitate.
(2) Curtea Constituțională a decis ca Președintele României să întocmească și să emită un decret prezidențial anume. Cel despre care a emis președintele documentul justificativ asupra constituționalității căruia s-a pronunțat Curtea.
(3) În Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale se precizează la Art.2.(1) că această curte se poate pronunța doar asupra „constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.”
(4) În aceeași lege, la Art.2.(4), se mai precizează că „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”
Întrebarea (A): Dacă documentele asupra cărora s-a pronunțat și a decis Curtea Constituțională nu sunt nici legi, nici tratate internaționale, nici regulamente, nici ordonanțe, pe ce bază legală sau constituțională se poate pronunța Curtea asupra acestor documente?
Întrebarea (B): Decizia Curții Constituționale de a-l pune pe Președintele României să semneze și să emită un anumit decret este sau nu asimilabilă interdicției legale de a modifica sau completa cu semnătura președintelui decretul respectiv?
-----------------------------------------------------/*/*/*---------------------------------------------------Pentru toți isterizații și toate isterizatele că, vezi-Doamne, se prăbușește statul și ia foc domnia legii, dacă nu se respectă decizia Curții Constituționale a României (CCR), oricare ar fi ea, este necesar să ne aducem aminte câteva adevăruri constituționale fundamentale:
(1) Deciziile Curții Constituționale sunt „general obligatorii” deoarece premisa filosofică din spatele acestei condiții este că toată lumea, la modul cel mai general, a înțeles exact același lucru din textul constituțional din care decurge decizia CCR. Pentru că se presupune că oricine face lectura Constituției României o face la fel de bine ca oricare altul, cu condiția să știe limba română și să înțeleagă conținutul tuturor termenilor folosiți. Curtea Constituțională nu are rolul de a face lectura Constituției în locul nimănui. Constituția îi conferă doar un singur rol: cel de „garant al supremației Constituției”. Pentru oricine știe ce înseamnă asta, CCR garantează că niciun alt text nu se situează deasupra textului Constituției. Și, acolo unde un text de lege, de tratat, de reglementare sau de ordin guvernamental va decurge din Constituție, CCR garantază că acel text decurge exact așa cum zice Constituția și nu altfel. Astfel încât, de câte ori i se pare CCR că ar scrie în Constituție altceva decât ceea ce scrie și ceea ce înțelegem în general cu toții care cititm același text, avem de a face cu o opinie a CCR, valabilă ca oricare altă opinie și nu o lectură cu valoare de lege. Iar dacă CCR îi zice acestei opinii „decizie”, e treaba ei, nu a noastră, a publicului. Deci, ignorarea ei, a opiniei este egală cu ignorarea oricărei alte opinii și nimic mai mult. Nu este nicio tragedie. Nici constituțională, nici democratică, nici măcar una de drept.
(2) Curtea Constituțională a României nu este autoritate publică, cum este Autoritatea judecătorească, compusă din instanțele judecătorești + Ministerul Public (procurorii) + Consiliul Superior al Magistraturii. Adică, nu este o instituție aparținând puterii judecătorești, ori oricărei alte puteri a statului. Deci, ignorarea completă a CCR nu știrbește nimic din puterile statului, în general, și din puterea judecătorească în particular. Doar creează diviziuni în societate, între cei favorizați de deciziile CCR și cei defavorizați de aceleași decizii. Restul rămânând indiferenți. Sau ignoranți că ar fi vreo problemă.
(3) Curtea Constituțională nu poate avea autoritate asupra vreunei autorități publice (așa cum sunt ele nominalizate și descrise în Titlul III din Constituție), pentru că autoritățile de aceea sunt publice, deoarece se plasează sub autoriatea exclusivă a publicului, fiind ele fie alese, cum sunt Parlamentul, Președintele României și Administrația publică, fie numite de aleșii poporului, cum sunt Guvernul și Autoritatea judecătorească, în aceste două cazuri, cei care le numesc răspunzând pentru asta în fața publicului suveran. CCR are atributul constituțional doar să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională între oricare dintre aceste cinci autorități publice. Dacă nu este juridic și dacă nu este de natură constituțională, orice alt conflict între autoritățile publice nu este de resortul CCR. Așa cum nu este de resortul CCR nici vreun conflict între vreo autoritate publică și altcineva, are nu este autoritate publică. Deci, când CCR își depășește atributul de a soluționa un conflict neapărat juridic de natură constituțională între două autorități publice și se bagă peste un conflict între o autoritate publică și altcineva, care nu este autoritate publică, soluția CCR nu poate fi decât o simplă opinie, deoarece CCR a ieșit deja din cadrul constituțional și legal (Legea CCR) care îi spune ce poate să facă și ce nu. Încă o dată, ignorarea unei asemenea decizii, luate astfel de CCR, nu poate duce la nimic.
(4) Luarea în seamă a unei decizii CCR, adoptată în afara atributelor sale constituționale și legale (constatare ce poate fi făcută de absolut oricine citește Constituția României și Legea de organizare și funcționare a CCR), va duce automat la instituționalizarea unui precedent. Și anume, luarea în seamă a unei asemenea decizii, adoptate de Curte în afara Constituției și a legii, va duce la instituirea cutumei că orice altceva decât ce este constituțional și legal ar „decide” CCR ar fi la fel de „general obligatoriu” cum este ceea ce scriu Constituția României și legea proprie că a fi în atribuțiile CCR să decidă (rezultând implicit că orice altceva nu are voie să decidă). Abia atunci s-ar putea spune că se prăbușește statul și ia foc domnia legii în statul ăsta. Pentru că am avea un caz de legiferare în afara autorităților publice, combinat cu o situație de substituire a atributelor uneia sau mai multor astfel de autorități publice, aparținând puterilor statului, cu voința particulară a nouă curteni constituționali, pe care nu i-a ales nimeni, niciodată, nicăieri.
(1) Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității unui document emis de Președintele României, prin care acesta justifică de ce nu emite un decret prezidențial. Și a constatat că este neconstituțional ca Președintele României să invoce în acel document un anumit tip de motivație, cel de oportunitate.
(2) Curtea Constituțională a decis ca Președintele României să întocmească și să emită un decret prezidențial anume. Cel despre care a emis președintele documentul justificativ asupra constituționalității căruia s-a pronunțat Curtea.
(3) În Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale se precizează la Art.2.(1) că această curte se poate pronunța doar asupra „constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.”
(4) În aceeași lege, la Art.2.(4), se mai precizează că „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”
Întrebarea (A): Dacă documentele asupra cărora s-a pronunțat și a decis Curtea Constituțională nu sunt nici legi, nici tratate internaționale, nici regulamente, nici ordonanțe, pe ce bază legală sau constituțională se poate pronunța Curtea asupra acestor documente?
Întrebarea (B): Decizia Curții Constituționale de a-l pune pe Președintele României să semneze și să emită un anumit decret este sau nu asimilabilă interdicției legale de a modifica sau completa cu semnătura președintelui decretul respectiv?
-----------------------------------------------------/*/*/*---------------------------------------------------Pentru toți isterizații și toate isterizatele că, vezi-Doamne, se prăbușește statul și ia foc domnia legii, dacă nu se respectă decizia Curții Constituționale a României (CCR), oricare ar fi ea, este necesar să ne aducem aminte câteva adevăruri constituționale fundamentale:
(1) Deciziile Curții Constituționale sunt „general obligatorii” deoarece premisa filosofică din spatele acestei condiții este că toată lumea, la modul cel mai general, a înțeles exact același lucru din textul constituțional din care decurge decizia CCR. Pentru că se presupune că oricine face lectura Constituției României o face la fel de bine ca oricare altul, cu condiția să știe limba română și să înțeleagă conținutul tuturor termenilor folosiți. Curtea Constituțională nu are rolul de a face lectura Constituției în locul nimănui. Constituția îi conferă doar un singur rol: cel de „garant al supremației Constituției”. Pentru oricine știe ce înseamnă asta, CCR garantează că niciun alt text nu se situează deasupra textului Constituției. Și, acolo unde un text de lege, de tratat, de reglementare sau de ordin guvernamental va decurge din Constituție, CCR garantază că acel text decurge exact așa cum zice Constituția și nu altfel. Astfel încât, de câte ori i se pare CCR că ar scrie în Constituție altceva decât ceea ce scrie și ceea ce înțelegem în general cu toții care cititm același text, avem de a face cu o opinie a CCR, valabilă ca oricare altă opinie și nu o lectură cu valoare de lege. Iar dacă CCR îi zice acestei opinii „decizie”, e treaba ei, nu a noastră, a publicului. Deci, ignorarea ei, a opiniei este egală cu ignorarea oricărei alte opinii și nimic mai mult. Nu este nicio tragedie. Nici constituțională, nici democratică, nici măcar una de drept.
(2) Curtea Constituțională a României nu este autoritate publică, cum este Autoritatea judecătorească, compusă din instanțele judecătorești + Ministerul Public (procurorii) + Consiliul Superior al Magistraturii. Adică, nu este o instituție aparținând puterii judecătorești, ori oricărei alte puteri a statului. Deci, ignorarea completă a CCR nu știrbește nimic din puterile statului, în general, și din puterea judecătorească în particular. Doar creează diviziuni în societate, între cei favorizați de deciziile CCR și cei defavorizați de aceleași decizii. Restul rămânând indiferenți. Sau ignoranți că ar fi vreo problemă.
(3) Curtea Constituțională nu poate avea autoritate asupra vreunei autorități publice (așa cum sunt ele nominalizate și descrise în Titlul III din Constituție), pentru că autoritățile de aceea sunt publice, deoarece se plasează sub autoriatea exclusivă a publicului, fiind ele fie alese, cum sunt Parlamentul, Președintele României și Administrația publică, fie numite de aleșii poporului, cum sunt Guvernul și Autoritatea judecătorească, în aceste două cazuri, cei care le numesc răspunzând pentru asta în fața publicului suveran. CCR are atributul constituțional doar să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională între oricare dintre aceste cinci autorități publice. Dacă nu este juridic și dacă nu este de natură constituțională, orice alt conflict între autoritățile publice nu este de resortul CCR. Așa cum nu este de resortul CCR nici vreun conflict între vreo autoritate publică și altcineva, are nu este autoritate publică. Deci, când CCR își depășește atributul de a soluționa un conflict neapărat juridic de natură constituțională între două autorități publice și se bagă peste un conflict între o autoritate publică și altcineva, care nu este autoritate publică, soluția CCR nu poate fi decât o simplă opinie, deoarece CCR a ieșit deja din cadrul constituțional și legal (Legea CCR) care îi spune ce poate să facă și ce nu. Încă o dată, ignorarea unei asemenea decizii, luate astfel de CCR, nu poate duce la nimic.
(4) Luarea în seamă a unei decizii CCR, adoptată în afara atributelor sale constituționale și legale (constatare ce poate fi făcută de absolut oricine citește Constituția României și Legea de organizare și funcționare a CCR), va duce automat la instituționalizarea unui precedent. Și anume, luarea în seamă a unei asemenea decizii, adoptate de Curte în afara Constituției și a legii, va duce la instituirea cutumei că orice altceva decât ce este constituțional și legal ar „decide” CCR ar fi la fel de „general obligatoriu” cum este ceea ce scriu Constituția României și legea proprie că a fi în atribuțiile CCR să decidă (rezultând implicit că orice altceva nu are voie să decidă). Abia atunci s-ar putea spune că se prăbușește statul și ia foc domnia legii în statul ăsta. Pentru că am avea un caz de legiferare în afara autorităților publice, combinat cu o situație de substituire a atributelor uneia sau mai multor astfel de autorități publice, aparținând puterilor statului, cu voința particulară a nouă curteni constituționali, pe care nu i-a ales nimeni, niciodată, nicăieri.
Vezi mai multe reacţii
OHA, BOU IN FAŢA PORŢII M ĂŞTI-AL FUT NOAPTEA CA HOŢII
Admin a scris:S-a citit hotărârea și motivarea ei, în plenul Curții Constituționale (CCR)! Urmează publicarea. Așa că putem deschide bursa pariurilor......
Din public, de acasă, din fotoliu, nu pot să nu admir perfidia machiavelică a temelor alese de puterea legislativă și de cea executivă pentru a face inoperantă și irelevantă instituția Președintelui României, cu scopul evident dar și declarat al reprezentanților la vârf ale acestor două puteri de a-și subordona puterea judecătorească.De fiecare dată, artizanii ofensivei împotriva instituției Președintelui României au ales teme inabordabile. Adică, ceva care nu se discută. Fie pentru că discuția nu ar fi niciodată una corectă din punct de vedere politic, fie pentru că există o unanimitate de opinie privind acel subiect, așa că nu ar mai fi nimic de discutat, fie pentru că discuția însăși devine o amenințare la adresa statului.Astfel, președintele în funcție pierde o posibilitate esențială de apărare a instituției pe care o ocupă: cea de a se adresa publicului și de a dezbate cu acesta cazul ofensivei contra-instituționale dusă de puterea legislativă și de cea executivă, cu mijloacele lor specifice de acțiune. Deoarece temele alese pentru a justifica acțiunea anti-instituțională prezidențială sunt nediscutabile.
Vorbim și despre tema mutării ambasadei României în Israel dintr-un loc în altul, și despre tema efectuării unei vizite oficiale în Israel a premierului și a șefului Camerei Deputaților, fără coordonarea lor cu Președintele României, și despre tema demiterii procurorului șef DNA, și despre tema aplicării necondiționate a unei decizii a Curții Constituționale evident neconstituțională.
De ce ar fi atât de atenți artizanii ofensivei cu alegerea temelor? Pentru că tipul de ofensivă pe care îl duc ei este de natură instituțională. Ei opun unor prevederi constituționale și legale noi cutume. Creează precedente.Și atunci când vine vorba despre ignorarea instituției Președintelui României în probleme de ședință de guvern care dezbate un subiect de securitate națională și politică externă. Dacă președintele în funcție nu critică dur, nu sancționează o asemenea faptă și dacă nu ia măsuri ca asemenea lucru să nu se mai întâmple, se creează un precedent care va fi urmat de o altă situație similară, pe o temă aleasă cu aceeași grijă, ajungându-se ca, prin repetiție să se ajungă la o nouă cutumă, să se schimbe sensul Constituției, cu consecințe evidente pentru securitatea națională, dar și pentru exercitarea suveranității naționale de poporul suveran, prin reprezentantul său ales democratic.Numai că, deoarece tema a fost laborios gândită și meșteșugit aleasă, orice critică dură, orice sancțiune, orice măsură ca să nu se mai întâmple ignorarea instituției Președintelui României sunt întâmpinate cu argumentul că președintele în funcție are el ceva și cu evreii, dar și cu partenerul strategic american, cel care deja își mută ambasada! Lăsând astfel cale liberă ca precedentul ignorării de către Executiv a instituției Președintelui României în politica externă să se transforme în cutumă.La fel, și când vine vorba despre ignorarea instituției Președintelui României în materie de coordonare a vizitelor externe ale înalților demnitari ai statului român, orice protest prezidențial, orice luare critică de poziție, orice măsură ca așa ceva să nu se mai întâmple sunt întâmpinate cu contr-argumentul că președintele în funcție trebuie că e anti-semit, dacă se leagă el de o vizită istorică a premierului și a președintelui Camerei Deputaților în Israel, efectuată cu cel mai vizibil succes. Așa că tăcerea prezidențială, sau gestul timid prezidențial de a lămuri situația nu sunt suficiente pentru ca precedentul creeat să nu ducă la o cutumă, în care instituția Președintelui României devine complet irelevantă, atunci când vine vorba despre contactele internaționale, la cel mai înalt nivel, pe teme de securitate și de apărare națională.Dar și în cazul demersurilor reprezentanților la vârf ai puterii legislative de a „pune mâna pe Justiție”, adică de a-și subordona puterea judecătorească, instituția Președintelui României este făcută irelevantă prin schimbarea ierarhiei instituționale, președintele devenind cutumiar secretarul ministrului Justiției, cel prin care se duc demersurile de „punere a mâinii pe Justiție”.
Așa că, atunci când vine vorba despre demiterea unui procuror șef cu destule probleme, dar pe care președintele în funcție nu îl poate demite fără să se asocieze cu infractorii, inculpații și impostorii din Legislativ, sau măcar fără să îi ajute, prin a le face loc să își pună „omul lor” în locul procurorului șef demis, orice gest prezidențial de a se opune, de a preveni precedentul este contrat cu argumentul că președintele „o ține în brațe” pe procurorul șef, care este parte a „statului paralel” și care „fabrică dosare politice”. Ca să nu mai vorbim că și-a plagiat teza de doctorat.Putem continua, asociativ, de altfel, și cu situația când Curtea Constituțională decide evident în afara competențelor sale constituționale, doar ca să creeze precedentul ca instituția Președintelui României, cea care are atributul la fel de constiuțional să „vegheze la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice” să se subordoneze și Guvernului, prin ministrul Justiției, dar și Curții Constituționale, care îi impune ce să facă și cum să semneze Președintele României, dându-i mandat imperativ, anti-constituțional.Dacă președintele în funcție reclamă publicului suveran decizia Curții Constituționale ca lipsită de merit constituțional și legal, el este imediat acuzat că pune în pericol statul, prin ignorarea unei decizii a Curții Constituționale! Că astfel creează el un precedent ca nimeni să nu mai ia în seamă aceste decizii, vreodată!Acestea de mai sus sunt doar cazurile cele mai vizibile și mai recente. Dar același lucru se întâmplă și în afara privirilor publicului. În cazul modificării legilației privind legile justiției, dar și legile securității naționale. Iar temele alese pentru a-l împiedica pe președinte să protesteze, să se opună, să critice sau chiar să ia măsuri de prezervare a statutului constituțional al instituției Președintelui României sunt menite să contra-argumenteaze cu ideea că președintele ar fi împotriva măsurilor de combatere a terorismului, împotriva industriei naționale de apărare, că ar fi cu America contra Europei sau invers, după caz, și alte asemenea teme prin care să curme din fașă orice discuție despre ofensiva aceasta împotriva instituției Președintelui României.
-------------------------/*************/-----------------------------------
În mașină, astăzi, ascult Radio România Actualități. La subiectul cu decizia Curții Constituționale, radioul mă avertizează că urmează să ascult „opinia” unuia Nicolicea și a „ministrului Justiției” despre subiectul ăsta.Desigur, am schimbat postul, ca să nu fac vreun accident. Dar m-am întrebat, totodată: cum e posibil ca Radio România Actualități să ignore faptul că Nicolicea este un impostor notoriu? Și în materia dreptului fără studii, și ca „revoluționar” fără revoluție. De ce ar fi interesați cei de la RRA de opinia unui asemenea impostor? Care mai are și comportament vizibil de derbedeu? Cu ce ar fi mai interesantă pentru publicul ascultător opinia lui, față de opinia unuia din Clanul Cămătarilor?
Cât despre „ministrul Justiției”, ce ar mai avea insul de spus, la radio, pe un subiect tranșat în favoarea lui de Curtea Constituțională? Ce informație ar crede redactorii RRA că oferă ăsta, pe acest subiect? Cunoscând că, în plus, ocupantul actual al demnității este un impostor academic, cu un comportament infracțional de notorietate, insul încasând onorarii din banul public pentru promovarea plagiatului și a falsului în cel puțin un caz de doctorat și de concurs pentru postul de conferențiar universitar!Oare cei de la RRA nu știu sau nu le pasă că difuzarea unor „opinii” lipsite de credibilitate, deoarece sunt emise de impostori, infractori și imorali, duce automat la decredibilizarea lor, a RRA? Dacă nu știu, le spun eu: am dat pe alt post! Poate nici nu le pasă că nu au putut să mă manipuleze cu transmitere unor asemenea „opinii”!
Cât despre „ministrul Justiției”, ce ar mai avea insul de spus, la radio, pe un subiect tranșat în favoarea lui de Curtea Constituțională? Ce informație ar crede redactorii RRA că oferă ăsta, pe acest subiect? Cunoscând că, în plus, ocupantul actual al demnității este un impostor academic, cu un comportament infracțional de notorietate, insul încasând onorarii din banul public pentru promovarea plagiatului și a falsului în cel puțin un caz de doctorat și de concurs pentru postul de conferențiar universitar!Oare cei de la RRA nu știu sau nu le pasă că difuzarea unor „opinii” lipsite de credibilitate, deoarece sunt emise de impostori, infractori și imorali, duce automat la decredibilizarea lor, a RRA? Dacă nu știu, le spun eu: am dat pe alt post! Poate nici nu le pasă că nu au putut să mă manipuleze cu transmitere unor asemenea „opinii”!
Ultima editare efectuata de catre Admin in Vin Iun 08, 2018 5:59 am, editata de 1 ori
A fi sau a nu fi Klaus Iohannis
https://politicata.wordpress.com/2018/06/08/a-fi-sau-a-nu-fi-klaus-iohannis/
Iata faptele
– avem o decizie si o motivatie ambele abracadabrante, publicate de C.C.R., nici macar insusite de majoritatea care a votat ( doi dintre cei sase prezinta opinii „concurente” ) decizie care in esenta ei suprascrie texte Constitutionale transformand Presedintele Romaniei intr-un fel de notar care trebuie doar sa semneze orice ii trazneste prin capsor unui politruc care e numit de un partid ca ministrul Justitiei.
– avem o Constitutie si niste legi intr-atat de amatoristico-idiotic concepute incat o decizie a CCR, oricare ar fi aceasta, trebuie respectata chiar daca contravine tuturor angajamentelor asumate pentru admiterea in UE.
Acum , incercand sa ignoram opiniile celor 1001 de specialisti, constitutionalisti, habarnisti si parerologi, care au inundat televiziunile si online-ul, hai sa vedem ce optiuni are K.W.Iohannis dupa ce va studia documentul care, subliniez, are putere de lege ? Nu multe.
Cum n-as vrea sa ma lansez pe coclauri pe care nu le cunosc, cele ale incalcitului Drept dambovitean, m-as limita sa judec ce-as face eu in locul lui Iohannis si raspunsul mi se pare simplu : daca am jurat sa apar Constitutia, nu pot sa-mi permit sa o incalc chiar daca nu-mi place absolut deloc ceea ce a derivat din ea . Asta as face eu.
In timpul asta, azi la ICCJ, ar trebui sa vedem la lucru completul care l-a achitat pe Tariceanu, procedand la fel si cu daddy Liviu in dosarul „Bombonica”.
E vorba de „maretia dreptului”, remember ? De aceea n-as dori sa fiu in locul Presedintelui. Restul , vorba poetului, it’s blowing in the wind…
Iata faptele
– avem o decizie si o motivatie ambele abracadabrante, publicate de C.C.R., nici macar insusite de majoritatea care a votat ( doi dintre cei sase prezinta opinii „concurente” ) decizie care in esenta ei suprascrie texte Constitutionale transformand Presedintele Romaniei intr-un fel de notar care trebuie doar sa semneze orice ii trazneste prin capsor unui politruc care e numit de un partid ca ministrul Justitiei.
– avem o Constitutie si niste legi intr-atat de amatoristico-idiotic concepute incat o decizie a CCR, oricare ar fi aceasta, trebuie respectata chiar daca contravine tuturor angajamentelor asumate pentru admiterea in UE.
Acum , incercand sa ignoram opiniile celor 1001 de specialisti, constitutionalisti, habarnisti si parerologi, care au inundat televiziunile si online-ul, hai sa vedem ce optiuni are K.W.Iohannis dupa ce va studia documentul care, subliniez, are putere de lege ? Nu multe.
- respecta art 147 (4) din Constitutie ” Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
Aici se deschid destul de multe optiuni, de la demisia lui Kovesi care ar lasa in offside politrucii CCR ( cum sa demiti pe cineva care nu mai e in functie ? ) pana la problema mult mai ampla a unui referendum pe problemele legislatiei . Asta ca sa nu mai vorbim de absenta unui termen in care Presedintele ar trebui sa-si faca publica optiunea - nu se conformeaza deciziei CCR si deci nu respecta art. 147 (4) , caz in care cu precizie de 100 % PSD-ALDE il suspenda si-si desavarsesc opera prin Tariceanu, indiferent de rezultatul suspendarii ( logic nu are cum sa fie aprobata, 6,1 persoane nu vor pune botul sa se prezinte la vot pentru asa ceva )
Cum n-as vrea sa ma lansez pe coclauri pe care nu le cunosc, cele ale incalcitului Drept dambovitean, m-as limita sa judec ce-as face eu in locul lui Iohannis si raspunsul mi se pare simplu : daca am jurat sa apar Constitutia, nu pot sa-mi permit sa o incalc chiar daca nu-mi place absolut deloc ceea ce a derivat din ea . Asta as face eu.
In timpul asta, azi la ICCJ, ar trebui sa vedem la lucru completul care l-a achitat pe Tariceanu, procedand la fel si cu daddy Liviu in dosarul „Bombonica”.
E vorba de „maretia dreptului”, remember ? De aceea n-as dori sa fiu in locul Presedintelui. Restul , vorba poetului, it’s blowing in the wind…
Cool post
Subiecte similare
» OHA urmăreşte cu mare atenţie şi preocupare cum şase beşinoşi ce cacă pe Constituţie
» Kă Kovesi e chiar Albă ca zăpada (cu rochiţa pătată de spermă de cei şepte pitiHOŢI ce o vor fără chiloţi)
» injustiţia unui BOBOR AMORŢIT şi un DRAGNEA DE NECLINTIT
» Dăncilă e premier , Oha un căcăcios , un președinte slab , nepregătit cu un precedent USL-ist.Un simplu turist .
» Anti-constituţionala lege 217 din 2015
» Kă Kovesi e chiar Albă ca zăpada (cu rochiţa pătată de spermă de cei şepte pitiHOŢI ce o vor fără chiloţi)
» injustiţia unui BOBOR AMORŢIT şi un DRAGNEA DE NECLINTIT
» Dăncilă e premier , Oha un căcăcios , un președinte slab , nepregătit cu un precedent USL-ist.Un simplu turist .
» Anti-constituţionala lege 217 din 2015
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: ISTORIA -prima si cea dintii carte a unei natii :: PROPAGANDA E MAI EFICIENTA DECIT DIVIZIILE DE BLINDATE(Vladimir Putin ) :: MĂMĂLIGARI ŞI CURVE ÎN OPINCI SI CU FRAC
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum