AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Gușă: DNA să ancheteze Fondul Suveran. Să se deschidă dosar penal in rem

In jos

Gușă: DNA să ancheteze Fondul Suveran. Să se deschidă dosar penal in rem Empty Gușă: DNA să ancheteze Fondul Suveran. Să se deschidă dosar penal in rem

Mesaj Scris de Admin Joi Iun 07, 2018 10:06 pm

”Ne aflăm într-o situație care a mai existat în istoria noastră recentă - toate privatizările frauduloase, în defavoarea interesului național, care au fost votate în Parlament, au fost scutite apoi de cercetări penale care să-i aducă fie pe cei care le-au votat în fața Justiției să plătească cu libertatea sau cu banii, fie să poată să întoarcă aceste devalizări ca să putem printr-o negociere sau anulare a lor să ajungem într-o formulă care să ne avantajeze. Nu e vorba despre averile politicienilor. Este vorba de averea cetățenilor României. Cazul poate să fie comparat și cu Fondul Proprietatea. Trebuie să ne uităm cât de mari au fost profiturile și în ce măsură a beneficiat statul român de ele, pentru că și la Fondul Proprietatea profiturile s-au externalizat într-o proporție extrem de mare și România a fost din nou devalizată”, a declarat Cozmin Gușă.Dacă DNA chiar dorește să apere bugetul României de atacurile corupților ar trebui să se autosesizeze de urgență, subliniază consultantul politic. ”Lucrurile enumerate de un fost prim-ministru, Victor Ponta, fost președinte al PSD, deci în cunoștință de cauză, sunt de maximă gravitate; orice procuror s-ar putea autosesiza și poate să deschidă deja un dosar in rem prin care cei care au cunoștință de acest lucru, începând cu Ponta și terminând cu cei care au participat la fluxul parlamentar de a impune acest proiect de lege, să fie chemați la audieri ca să nu ne trezim în fața unor decizii care să nu mai poată fi întoarse. (...) Scopul cu care acest fond a fost înființat descrie un mega-scandal la care dacă mai adăugăm și plângerea penală a liderului Opoziției, Ludovic Orban, care vorbea de interese ale lui Dragnea și ale alor săi avem răspunsul la necesitatea ca Justiția să funcționeze. Dacă Justiția mai poate funcționa cât timp nu i s-a pus botniță, cred că acesta este subiectul cel mai legitim, cel puțin pentru DNA, să se poată sesiza și să înceapă cercetări”, a explicat Cozmin Gușă.Consultantul politic subliniază că e vorba de o chestiune de responsabilitate cetățenească din partea presei și ”o sarcină de serviciu pentru cei care se numesc procurori”, puși să vegheze asupra legalității actelor care au incidență cu acte de corupție ale funcționarilor. Ponta a făcut un denunț legitim și nimeni din statul român, de la Iohannis în jos, nu poate avea scuză că n-a știut. Privatizările frauduloase de pe vremea lui Năstase s-au făcut, n-au fost mediatizate, s-au trecut prin Parlament, s-a terminat cu ele. Acesta e un early warning. Toți cei plătiți să vegheze asupra legalității și cei care semnează angajamentul că deservesc patria ar trebui să se sesizeze de urgență. Privatizările și Fondul Proprietatea sunt într-un fel același scandal ca înființarea acestui Fond Suveran - ciudată, nenecesară, netransparentă, dedicată unor interese personale. Un fel de mită transnațională pentru schimbarea politicii de alianțe a României”, a atras atenția Cozmin Gușă.Pentru parlamentarii care vor vota, fiind avertizați înainte de vot, discutându-se asta inclusiv în plen, probabil că votul pentru acest gen de privatizare, fără să mai cerceteze sau să-l amâne, ar putea fi o circumstanță agravantă cu ocazia audierilor, subliniază consultantul politic. ”Mecanismul parlamentar e foarte clar. Schimbul de mailuri dintre cei care coordonează această constituire de fond și cei care o implementează în mecanism parlamentar poate fi o dovadă clară că aici se încearcă ceva. Nu mai vorbesc de fel de fel de posibile și necesare interceptări telefonice sau de altă natură care cred că s-au făcut. Să vedem - dacă e doar o speculație, asta trebuie demonstrat de către cei care-și iau angajamente în urma votului”, a mai afirmat Gușă.Este posibil ca la nivel PNL să apară poziții publice, însă partea cea mai importantă, subliniază consultantul politic, este cea legată de această mărturie publică a unui fost președinte PSD și fost prim-ministru care cunoaște bine și detaliile cooperării lui Dragnea și a altora de acolo, cercurile din Israel și Rusia pe care le-a enunțat public. ”Procurorii au tot ceea ce le trebuie ca să deschidă un dosar in rem rapid”, a mai afirmat Cozmin Gușă.Puterea pune la cale furtul anului în Parlament. Deputații se grăbesc să voteze inființarea fondului-mamut format din companii ale statului. Proiectul a fost deja adoptat de Senat şi modificat astfel încât doar 33 de societăţi să se regăsească în Fondul Suveran de Investitii şi nu 89, aşa cum prevedea forma iniţială a documentului.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum