Caligula pe roşu, Imperiul pe verde

Scris de **Admin** Lun Iun 25, 2018 9:23 pm

https://m.adevarul.ro/news/politica/caligula-rosu-imperiul-verde-1_5b309e32df52022f758180ac/index.html

Pre Scriptum. Din două, amîndouă: dacă îl condamni pe Caligula pentru că l-ai prins traversînd pe roşu, ori te faci că nu ştii pe ce cine condamni, ori ştii foarte bine dar nu ai nimic împotriva Imperiului.

Scriptum. Liviu Dragnea e un nabab monumental şi trecut cu vederea. Singura explicaţie a lipsei de interes oficial pentru imperiul Dragnea e că, într-adevăr, avuţia lui nu se distinge prea bine din satelit. Altfel, de la nivelul solului, palatele, domeniile, firmele, puterile totale ale lui Dragnea peste tot ce e viu prin partea locului sînt cunoscute şi sar în ochi. Agoniseală onestă? Numai dacă, în ultimii 760 de ani, moşii şi strămoşii lui Dragnea au trăit cu iaurt de casă şi au pus economiile într-un fond mutual de succes turbat. Pe baza acestei supoziţii pline de bun simţ, Dragnea a fost agăţat pentru abuz în serviciu. Nababul n-a fost deranjat. Oare de ce?

Cu sau, mai ales, fără voia unui numeros onor public-masă de manevră, a venit clipa operaţiei de naivitate. Aşadar: e Dragnea vinovat de abuz în serviciu? După toate semnele, da. La fel de sigur: Dragnea e un caz tipic de Uber Voievod local. O acumulare de bani şi putere născută şi îngrăşată din marea tulburare post-comunistă care a pus în buzunarul noii clase conducătoare şi impostoare bugetul statului, contractele publice, ministerele, legile şi bunăvoinţa aparatului judiciar. Dacă lucrurile stau aşa, de ce e condamnat Dragnea pentru abuz în serviciu şi nu pentru abuzul infinit mai grav împotriva avuţiei şi lumii româneşti?

Pentru că, în înţelepciunea ei considerabilă, justiţia a ales calea care duce şi rămîne la persoană. Nu la sistem. O cercetare asupra originilor imperiului Drganea risca să descopere legături vinovate în toate direcţiile. Ea ar fi implicat toate guvernele şi partidele şi ar fi adus sistemul în pragul mormîntului. Tone şi zeci de tone de documente comerciale şi administrative aşteaptă să fie citite şi să spună povestea schemei care l-a făcut nabab pe Dragnea. Cercetarea rămîne în sarcina istoricilor, ba chiar a arheologilor, iar aceştia în sarcina fără rod a unui sistem de educaţie care promovează analfabetismul titrat. Prin urmare, nici o ameninţare nu pîndeşte rînduielile actuale, în următoarele cîteva (puţine) milenii.

În isteţimea ei adesea subestimată, justiţia a procedat prudent. A selectat. Îl decartăm pe Dragnea, dar protejăm sistemul.

O condamnare pentru abuz în serviciu e comodă şi convenabilă. Ea îi priveşte doar pe Dragnea şi cercul de micro-trepăduşi întreţinuţi cu sub-firimituri rămase de la mega-dezmăţ. Aproape nu există parlamentar, ministru sau demnitar care să nu ţină prin curte un păsăret miluit din angajări fictive. Asta e regula şi treaba cutărui sau cutărui şef darnic sau obligat partidului care l-a pus în scaun. Avantajul e că, în cazul în care justiţia o cere, coţcăria poate fi decontată strict personal. Sistemul rămîne neatins.

În isteţimea ei adesea subestimată, justiţia a procedat prudent. A selectat. Îl decartăm pe Dragnea, dar protejăm sistemul. Sistemul din care - pentru numele lui Dumnezeu şi al statul de drept! - şi noi facem parte.

Autorul acestor rînduri nu are nimic împotriva acestei scheme. În fond, ea reflectă perfect momentul istoric pe care l-am cucerit, fără luptă, în 1989. Şi tot ea descrie atît inexistenţa societăţii româneşti, cît şi gradul ei de participare la faimoasa victorie a democraţiei asupra comunismului. Problema e altundeva şi e a altcuiva.

Problema e că nu poţi să răcneşti prin pieţe după democraţie, dacă o faci pe un aranjament ţie necunoscut. Un joc în care democraţia presupune două lucruri: expulzarea lui Dragnea şi bunul mers spre veşnicie al sistemului care l-a născut pe Dragnea. Ar trebui să înţelegem şi să alegem clar, măcar între noi, fundamentaliştii: ori vrem democraţie internă, ori invocăm democraţia bănuind că ea există undeva, în afară, într-un rezervor de oxigen care ar trebui să ne viziteze ţara. Dacă ne zbatem doar pentru satisfacţia de a-l vedea înlăturat pe Dragnea şi facem din asta pariul final, sîntem complici involuntari la farsă. Iar justiţia e un instrument masiv şi tăios într-un război intern fără sfîrşit.

Locul nostru e în UE din motive mult mai profunde decît ne vine să cercetăm. În esenţă, pentru că nu avem alt loc pe lume.

Ce trist! Ce ireparabil de trist! Năzuinţa românească spre democraţie şi justiţie stă pe o bîlbîială nobilă, dar insistentă. Pe speranţa fără de speranţă că binele poate fi importat şi înscăunat fără alte schimbări interne, în afara cîtorva decapitări agreate extern. Linia care uneşte mazilirea fanariotă, plutonul de execuţie de la Tîrgovişte şi statul de drept merge înainte dar duce mereu înapoi.

Alergăm, aşa cum am mai făcut-o în istorie, după un regim care ne iese foarte bine în imaginaţie şi nu prinde sămînţă pe pămînt. De data asta, am ales valorile UE. Nu e bine? Ba e foarte bine dar numai dacă pricepem ce valori am ales şi pînă unde se poate lucra cu ele.

Putem fonda o identitate, un fel de a trăi împreună şi o lume rezistentă la rău, pe baza acestor valori? Numai în parte. E greu de crezut că se va găsi vreodată omul care, în faţa primului născut, la contactul cu prea mulţi vizitatori (ruşi, chinezi, musulmani) sau în clipa morţii, va ridica ochii spre boltă, sperînd să vadă acolo Comisia Europeană.

Aceste rînduri nu încearcă să pledeze şepreşte pentru divorţul de UE. Locul nostru e în UE din motive mult mai profunde decît ne vine să cercetăm. În esenţă, pentru că nu avem alt loc pe lume. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu ne-am făcut vreunul şi mai înseeamnă că e bine să ai o cultură înainte să o critici sau să o modifici. Aşadar, avem tot dreptul să ne apărăm de corupţie dar, neştiind cum de ne-am afundat şi de ce nu mai ieşim din ea, riscăm să devenim lozinci încarnate. Europeni de tribună.

Problema noastră comună şi nelecuită e incapacitatea de a face politică. Mai clar spus, sîntem scufundaţi într-un război intern fără sfîrşit pe care l-am declarat totuna cu politica. Nu există confuzie mai gravă şi mai periculoasă.

Politica e o imposibilitate în România. Tot ce facem, de la vulgaritatea furibundă şi trădările în cascadă, pînă la încăpăţînarea şic a rezistenţilor şi ciobănismul pur pesedist spune că sîntem căzuţi în afara politicii. Asta, pentru că politica e ocupaţia raţională a acelor naţiuni care au ajuns, cîndva, la un acord insesizabil dar profund. Un acord care înlătură foamea de furt, dorinţa de vătămare şi excluziunea reiprocă. O sumă de presupoziţii, valori şi reuşite comune. De obicei, o religie, o societate înfăşurată în jurul familiei sau, mai aproape de noi, o burgezie naţionalistă şi cuminte la cap. Nu am construit niciodată aşa ceva.

Motivele sînt complicate dar e cert că nu am pus deoparte acel fond uman ultim care poate da o naţiune politică plauzibilă. Adică un grup social care se ocupă de problemele coumne şi nu de escrocarea celorlalţi sau de vînătoarea de himere ideologice cool. Aniversăm 100 de ani de Unire în jurul unei cifre, nu în mijlocul unei naţiuni care a luat cunoştinţă de ea însăşi.

Consecinţele acestei situaţii pre- sau extra-politice sînt formidabile. Le avem, de 30 de ani, sub ochi. Înainte de orice: diletantismul furios. Stînga şi dreapta nu există. Partidele care se cer înţărcate la dreapta sau la stînga sînt imitaţiile penibile ale unor amintiri şi lecturi răzleţe. La fel de nimicitoare sînt emfaza şi parafraza democratică. În lipsă de construcţie şi identitate internă, toată lumea împrumută din mers drapele, principii şi iluzii care te ţin la modă, te fac frecventabil sau te înalţă în propriul clasament moral.

Vina cu adevărat criminală e a celor ce organizează aceste jocuri de oglinzi paralele şi petarde încrucişate. A celor ce vînd satisfacţie fără reparaţie. A celor ce cheamă la luptă în numele justiţiei, pentru a-şi netezi calea în sistem.

Aşa de pildă, Ministerul Educaţiei observă de unde bate aerul condiţionat şi adoptă o Strategie Naţională pentru reeducarea părinţilor care îşi văd de casă şi de copii, în loc să îşi cretinizeze odraslele cu teorii sexuale avansate. Un minister socialist într-un guvern socialist, cu dame de la Videle şi grătare sub birouri, face platforme post-modern progresiste. Ce slugărnicie derutată!

De cealaltă parte, lumea bună participă la demonstraţii de rezistenţă în care cere democraţie subită şi înţelege prin asta înfundarea lui Dragnea. Foarte bine! Dragnea va cădea şi tot ce va urma pentru democraţia românească va fi ocazia unor noi demonstraţii. Problema care ne va ţine loc de viitor e infernală. Şi ea va fi hrănită nu atît de absenţa democraţiei cît de ideea după care democraţia e o secreţie UE care face un grup să se simtă mîndru că se separă de restul societăţii pe care o numeşte democratică.

Post Scriptum. Vina cu adevărat criminală e a celor ce organizează aceste jocuri de oglinzi paralele şi petarde încrucişate. A celor ce vînd satisfacţie fără reparaţie. A celor ce cheamă la luptă în numele justiţiei, pentru a-şi netezi calea în sistem. Caligula pe roşu, Imperiul pe verde!