Iohannis într-un unghi toxic
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Iohannis într-un unghi toxic
Klaus Iohannis a repetat greșeala comisă atunci când a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă: a uitat că nu este doar "primul notar al țării" (ca să extind formula lui CTP), ci și un politician care vrea voturi. Dacă mergem spre nuanțe, greșeala de la începutul anului a fost adâncită, președintele evitând până și să vină în fața publicului cu o declarație formală de 10-20 de cuvinte.
(Sibiu. Poză preluată de pe flixbus.ro).
Gândindu-ne la temperamentul președintelui și la cariera sa de primar într-un oraș ordonat, este lesne de înțeles de ce el nu a simțit necesar să vorbească. A uitat însă că este principalul vector de comunicare și principalul depozitar de încredere al spațiului anti-coaliție din societatea românească. Atât instituțional cât și în sondajele de opinie de până mai ieri, acest spațiu nu avea un reprezentant mai înalt. Iohannis era singurul stâlp. (Situația era extrem de ofertantă. Prin comparație, Traian Băsescu avea o competiție solidă în sondaje din partea Monei Muscă iar când ea a dispărut din scenă, Crin Antonescu a avut o candidatură solidă la prezidențiale și imediat după aceea s-au luat măsurile de austeritate).
Într-un astfel de cadru, ești susținut și încurajezi, declari și ești share-uit, aperi și ești apărat. Între lider și susținători are loc un ping-pong complex. Încrederea este validată și revalidată.
În contextul în care Iohannis a anunțat că va candida la prezidențialele din 2019, comunicarea sa din ultima vreme a fost eronată, dacă nu catastrofală. Klaus Iohannis e izolat de rezultatul unor alegeri parlamentare care-l obligă să desemneze premieri PSD pe bandă rulantă (până acum 3; Ion Iliescu a desemnat 4 în toate mandatele sale luate împreună) și să nominalizeze membri PSD pentru funcții de fel și chip (cazul SIE) sau să revoce pe cine vrea PSD să revoce (cazul Kovesi). Îi produce acest lucru o stare de supărare, de anxietate și de enervare, cum ar fi de așteptat? Poate. Nu știe nimeni. El și-a manifestat nemulțumirea față de un aspect sau altul al guvernării, în special cele economice, dar - ca un făcut - strict nu în momentele-cheie.
Privind strategic, este posibil ca Iohannis să fi visat la ce a visat și Carol I la sosirea în România Mică: ani relaxați de putere fără responsabilitate, o sinecură formală într-o țărișoară irelevantă, un cumul de liniști și de vacanțe, din când în când punctate de demararea unor teme ofertante intelectual dar fără șanse de realizare concretă (reforma educației, proiectul de țară, etc).
În acest caz, drumul lui Carol I ar fi trebuit studiat cu atenție, suveranul pomenindu-se într-un fel de parc de distracții pentru masochiști, adică jonglând la un moment dat cu abdicarea, conducând un război major contra turcilor, manageriind o scenă politică complexă și plină de orgolii (România Mică a avut 24 de prim-miniștri în 50 de ani), o creștere economică inegală (vezi răscoala din 1907), dezbateri interne dureroase (acordarea cetățeniei române evreilor, faimosul articol 7, a provocat certuri infinit mai mari decât inițiativa din acești ani a Coaliției Pentru Familie) precum și o geopolitică înspăimântătoare (țara zăcea între trei imperii titanice și pofticioase) iar la final un război mondial care diviza opinia publică.
Iohannis are în față un PSD extrem de diferit de cele din trecut, mult mai disperat și activ, care funcționează pe principiul "după noi, potopul". Numai asta e de ajuns, aspectele geopolitice și de alte feluri pot fi menționate în trecere.
Să tragem linia.
1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte - dacă va fi să fie candidat în 2019 - își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
1b. Campania din 2019 e pe făraș. "Votați Iohannis pentru că..." Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
1c. "Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?" Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului "OUG 13", la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.
2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. Nu mai există vectori de comunicare pro-Iohannis, de la influenceri la intelectuali - n-au fost oricum niciodată prea mulți. Iohannis e singur, călâu, prea fierbinte pentru cei care vor apă rece și prea înghețat pentru cei care vor un jet torid. Ca element de raportare, Dacian Cioloș a putut crea un partid cu prezență din ce în ce mai răspicată în sondajele de opinie - Iohannis n-ar putea să facă acest lucru pentru că nu are cu ce să se mândrească (trecut) sau să propună (viitor). Asocierea din ce în ce mai repetată cu Emil Constantinescu (care însă a avut tăria să dea un discurs explicativ națiunii) va produce reorientări anti-ciclice. Teodor Tiță paria acum câteva luni pe un curent neo-Macovei (link), eu intuiesc un potențial neo-Băsescu, excesiv de comunicativ și de dinamic. Apa va găsi o cale, publicul anti-PSD e mare și capabil de reorientări rapide, a mâncat sigle și lideri pe pâine timp de 30 de ani, nu-și va pierde acum flexibilitatea.
Gândindu-ne la temperamentul președintelui și la cariera sa de primar într-un oraș ordonat, este lesne de înțeles de ce el nu a simțit necesar să vorbească. A uitat însă că este principalul vector de comunicare și principalul depozitar de încredere al spațiului anti-coaliție din societatea românească. Atât instituțional cât și în sondajele de opinie de până mai ieri, acest spațiu nu avea un reprezentant mai înalt. Iohannis era singurul stâlp. (Situația era extrem de ofertantă. Prin comparație, Traian Băsescu avea o competiție solidă în sondaje din partea Monei Muscă iar când ea a dispărut din scenă, Crin Antonescu a avut o candidatură solidă la prezidențiale și imediat după aceea s-au luat măsurile de austeritate).
Într-un astfel de cadru, ești susținut și încurajezi, declari și ești share-uit, aperi și ești apărat. Între lider și susținători are loc un ping-pong complex. Încrederea este validată și revalidată.
În contextul în care Iohannis a anunțat că va candida la prezidențialele din 2019, comunicarea sa din ultima vreme a fost eronată, dacă nu catastrofală. Klaus Iohannis e izolat de rezultatul unor alegeri parlamentare care-l obligă să desemneze premieri PSD pe bandă rulantă (până acum 3; Ion Iliescu a desemnat 4 în toate mandatele sale luate împreună) și să nominalizeze membri PSD pentru funcții de fel și chip (cazul SIE) sau să revoce pe cine vrea PSD să revoce (cazul Kovesi). Îi produce acest lucru o stare de supărare, de anxietate și de enervare, cum ar fi de așteptat? Poate. Nu știe nimeni. El și-a manifestat nemulțumirea față de un aspect sau altul al guvernării, în special cele economice, dar - ca un făcut - strict nu în momentele-cheie.
Privind strategic, este posibil ca Iohannis să fi visat la ce a visat și Carol I la sosirea în România Mică: ani relaxați de putere fără responsabilitate, o sinecură formală într-o țărișoară irelevantă, un cumul de liniști și de vacanțe, din când în când punctate de demararea unor teme ofertante intelectual dar fără șanse de realizare concretă (reforma educației, proiectul de țară, etc).
În acest caz, drumul lui Carol I ar fi trebuit studiat cu atenție, suveranul pomenindu-se într-un fel de parc de distracții pentru masochiști, adică jonglând la un moment dat cu abdicarea, conducând un război major contra turcilor, manageriind o scenă politică complexă și plină de orgolii (România Mică a avut 24 de prim-miniștri în 50 de ani), o creștere economică inegală (vezi răscoala din 1907), dezbateri interne dureroase (acordarea cetățeniei române evreilor, faimosul articol 7, a provocat certuri infinit mai mari decât inițiativa din acești ani a Coaliției Pentru Familie) precum și o geopolitică înspăimântătoare (țara zăcea între trei imperii titanice și pofticioase) iar la final un război mondial care diviza opinia publică.
Iohannis are în față un PSD extrem de diferit de cele din trecut, mult mai disperat și activ, care funcționează pe principiul "după noi, potopul". Numai asta e de ajuns, aspectele geopolitice și de alte feluri pot fi menționate în trecere.
Să tragem linia.
1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte - dacă va fi să fie candidat în 2019 - își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
1b. Campania din 2019 e pe făraș. "Votați Iohannis pentru că..." Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
1c. "Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?" Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului "OUG 13", la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.
2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. Nu mai există vectori de comunicare pro-Iohannis, de la influenceri la intelectuali - n-au fost oricum niciodată prea mulți. Iohannis e singur, călâu, prea fierbinte pentru cei care vor apă rece și prea înghețat pentru cei care vor un jet torid. Ca element de raportare, Dacian Cioloș a putut crea un partid cu prezență din ce în ce mai răspicată în sondajele de opinie - Iohannis n-ar putea să facă acest lucru pentru că nu are cu ce să se mândrească (trecut) sau să propună (viitor). Asocierea din ce în ce mai repetată cu Emil Constantinescu (care însă a avut tăria să dea un discurs explicativ națiunii) va produce reorientări anti-ciclice. Teodor Tiță paria acum câteva luni pe un curent neo-Macovei (link), eu intuiesc un potențial neo-Băsescu, excesiv de comunicativ și de dinamic. Apa va găsi o cale, publicul anti-PSD e mare și capabil de reorientări rapide, a mâncat sigle și lideri pe pâine timp de 30 de ani, nu-și va pierde acum flexibilitatea.
reactii
1 oră ·
În România, avem o lege care permite unui infractor condamnat pentru o infracțiune legată de calitatea lui de parlamentar să fie din nou ales în Parlamentul României, de unde să aibă inițiative legislative de schimbare a legislației pe baza căreia a fost condamnat și a devenit infractor cu acte în regulă. Desigur, fiind vorba despre o lege votată, promulgată și publicată, ea se aplică, nu se comentează! Că așa este într-un stat de drept, unde domnește legea!
În România, avem o altă lege care permite unui infractor să ocupe a treia demnitate în stat, să conducă una dintre camerele Parlamentului și să amenințe procurorul șef anticorupție ce i-a obținut condamnarea că o va da afară din funcție. Desigur, fiind vorba despre o lege votată, promulgată și publicată, ea se aplică fără șovăire și nu se comentează! Că așa este într-un stat de drept, unde domnește legea.
În România, avem o lege care îi precizează Curții Constituționale în ce probleme se poate pronunța, ori poate adopta hotărâri, sau poate să își îndeplinească celelalte atribuții din Constituție și din legea organică, rezultând de aici că această Curte nu se poate pronunța, nu poate lua hotărâri și nu poate acționa în nicio altă privință. Desigur, fiind vorba despre o lege votată, promulgată și publicată, ea nu se aplică, iar Curtea Constituțională face ce vrea, în afara textului și spiritului acestei legi. Printre altele, complet în afara artibuțiilor sale constituționale și legale, Curtea decide în favoarea unui impostor dovedit în materia dreptului, care acționează la ordinele și în favoarea unui infractor cu acte în regulă, pentru darea afară din funcție a procurorului șef anticorupție, deoarece i-a obținut infractorului condamnarea definitivă. Că așa este în România, care nu este stat de drept și unde nu domnește legea.
Decât atunci când legea este favorabilă infractorilor.
Regimurile totalitare nu se instalează decât în națiunile lipsite de nuanțe în înțelegerea conceptului de guvernare. Națiuni unde publicul este suficient de primitiv în gândirea colectivă, încât să nu poată înțelege decât lucrurile simple, tranșante, despre el și despre statul pe care îl populează.
Regimul totalitar aplică o concepție de guvernare de extremă, prin excelență. Extremă în care nu mai poți găsi nuanțe. Unde totul este deja tranșat din punct de vedere conceptual. Monocolor. Adică, regimul totalitar, fie că este un regim de stânga sau de dreapta, are o retorică pe înțelesul publicului guvernat.
Bine și rău: binele este ce fac guvernanții, răul este ce face oricine altcineva. Amic și inamic: amici sunt toți cei care susțin guvernanții, inamicii sunt toți ceilalți. Drept și nedrept: dreptate au doar guvernanții și ai lor, toți ceilalți fiind automat nedrepți. Adevăr și minciună: adevărul este tot ce spun guvernanții, orice altceva este minciună. Iubire și ură: doar dragostea de guvernanți este iubire, dragostea de oricine altceva este ură față de guvernanți. Patriotism și trădare: doar dăruirea pentru ca țara să fie condusă de guvernanții ăștia este patriotism, trădare este să crezi că și altcineva ar mai putea guverna țara aia. Și așa mai departe.
Trebuie să recunoașteți că unui asemenea discurs monocolor, fără nicio urmă de nuanță, nu îi poți opune o alternativă sofisticată. În care același individ din fruntea guvernării este bun, dar mai face și rele. În care și opoziția are de multe ori dreptate, iar guvernanții sunt uneori sunt nedrepți. În care a critica guvernul pentru erorile de guvernare nu înseamnă că ești inamicul guvernanților, așa cum abținerea de a critica opoziția nu înseamnă că ții cu ea, necritic.
Și nu poți veni în fața unui public primitiv cu un discurs nuanțat nu pentru că publicul nu ar fi suficient de educat și de capabil să înțeleagă ce îi zici, ci pentru că, în momentul în care publicul ăsta își dă seama că nu poate pătrunde cu mintea lui colectivă sensul nuanțat al discursului tău, tu devii automat inamicul acestui public. Răul. Urâtul, Falsul. Trădătorul.
**********
Prima lecție pe care mi-am însușit-o ca militar este că nicio lege, nicio regulă și niciun ordin nu se aplică ori nu se îndeplinește automat.
Asta, deși cultura vremurilor când m-am format eu ca militar era cea în care i se cerea fiecărui cetățean să creadă, adică să preia necritic „indicațiile prețioase” ale conducătorului de partid și de stat.
De ce militarul nu poate aplica sau îndeplini vreo prevedere sau vreun ordin în mod automat, fără preluare critică? Pentru mai multe motive, de natură legală și morală.
Dintre motivele legale, cel mai evident este cel că militarul nu este exonerat de răspunderea penală, dacă execută o misiune sau un ordin ilegale atât după legile naționale, cât și după legile universale.
Dintre motivele morale, cel mai puternic este că militarul este posesorul unei puteri distructive prin excelență. Adică, militarul poate face rău cuiva, ba chiar poate ucide pe cineva dintr-o simplă mișcare a mâinii înarmate. Iar răul acesta nu mai poate fi îndreptat vreodată. De aceea, orice militar trebuie să se convingă singur că acțiunea lui este una perfect morală, adică una de bine, înainte de a o săvrâși, deoarece acțiunea asta este și una ireparabilă. Degeaba îi va părea rău după...
Așa că eu am o deformație profesională, dobândită prin educația militară: nu cred în infailibilitatea nici unei legi, a niciunei reguli, a niciunei decizii. Le respect și le aplic doar după ce m-am convins că fiecare dintre ele este dreaptă, onestă și de bine.
Desigur, a nu aplica o lege nedreaptă nu este egal cu a încălca acea lege. Spre deosebire de încălcarea legii, care se petrece întotdeauna în ascuns, astfel încât cel care o încalcă să nu fie prins și pedepsit, refuzul de a aplica o lege evident nedreaptă este întotdeauna un gest transparent. Nu numai că este făcut în văzul lumii, dar este și explicat lumii de cel ce refuză să aplice legea nedreaptă.
Și mai este ceva: cel care încalcă o lege este pedepsit conform acelei legi sau conform legii penale. Cel care refuză să aplice o lege nedreaptă nu este pedepsit. Poate fi însă sancționat cu îndepărtarea lui din funcția în care ar fi trebuit să aplice legea aceea nedreaptă. Și asta doar dacă nu a reușit să îi convingă pe ceilalți de moralitatea și justețea deciziei sale de a nu aplica necritic legea.
Deci, atunci când îl văd pe Președintele României că aplică necritic o prevedere neconstituțională și nelegală, cu argumentul că nu are ce face, deoarece așa scrie în lege că așa trebuie să facă el, ca Președinte al României, eu mă gândesc că ocupantul funcției nu are defel educație militară. Că nu îi pasă că face un rău ireparabil, prin executarea unui ordin ilegal.
Dar, cum spuneam, gândul ăsta al meu nu este unul obiectiv, ci unul influențat de deformația mea de atitudine, dobândită ca militar. Deci, oricine altcineva poate să creadă și să vadă altfel aceeași problemă.
*************
9 ore ·
În bula mea de facebook continuă să se rostogolească teza că „bune, rele, deciziile Curții Constituționale a României (CCR) se aplică! Dacă vrem să fim un stat de drept, în care să domnească legea”. Iar rostogolirea acestei teze o fac prieteni de-ai mei virtuali, pe care îi creditez și cu inteligență, și cu onestiate.
De aceea, mai fac încă o dată un demers prietenesc: nu e așa! Din mai multe motive.
(1) Deciziile CCR nu sunt despre domnia legii. În mod expres, CCR nu are voie să aplice nicio lege, alta decât legea de funcționare a CCR. Curtea asta nu dă sentințe. Nu stabilește vinovății și nevinovății. Tocmai pentru că nu îi dă voie legea. Tot ce face CCR este să decidă ce texte doar din legile ieșite din Parlament și din ordonanțele de guvern (deci nu și din decretele prezidențiale) respectă regula de supremație a Constituției în legiferare și ce texte din legi și din ordonanțe nu respectă așa ceva. Atât, în ceea ce privește domnia legii.
(2) Statul de drept nu se întemeiază pe CCR. De aceea curtenii CCR nu sunt aleși de poporul căruia îi aparține suveranitatea națională, ci sunt numiți de reprezentanții aleși ai acestui popor suveran.
(3) Prin deciziile sale, CCR nu poate face dreptate. Și nici nu poate face vreo nedreptate, fie ea juridică, fie de altă natură. De aceea nu există vreo cale de atac la deciziile CCR. Și de aceea deciziile CCR sunt generale și obligatorii. Pentru că singurul lucru pe care are voie să îl decidă CCR este despre supremația Constituției. Materie în care CCR este autoritatea supremă. Dar, așa cum Constituția nu prevede nici infracțiuni și nici sancțiuni pentru săvârșirea unor infracțiuni, nici CCR nu poate decide cine a încălcat Constituția și ce pedeapsă ar fi aplicabilă pentru această încălcare. Ori să decidă ce să facă cineva, în asemenea situație. Ca să nu mai vorbim despre faptul că CCR nu se poate pronunța pe nicio speță penală sau civilă, inclusiv administrativă, decât în ceea ce privește controlul de constituționalitate.
(4) Orice altă decizie ar emite CCR în afara atribuțiilor sale constituționale și legale, atribuții limitate la controlul de constituționalitate a textelor de lege, din tratatele internaționale și din ordonanțe, precum și a modului de aplicare a acelor legi, nu mai poate fi o decizie care să fie automat generală și obligatorie. Iar ignorarea unei asemenea decizii nu poate duce nici la șubrezirea statului de drept, nici la haos legislativ, nici la instaurarea bunului plac în justiție, pentru simplul fapt că CCR nu are treabă cu niciunul dintre aceste domenii._________
N.B. În data de 3 iulie 2018, domnul Gianni Buquicchino, președintele Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, i-a adresat președintelui CCR un mesaj ce include acest pasaj: ”I would like to recall that in a democratic state, governed by the rule of law, criticism of constitutional court decisions is permissible. Freedom of expression is a fundamental value in a democratic state but the holders of public office must show restraint in their criticism. Disrespectful criticism and public calls not to execute the Court’s decisions are inadmissible. The decisions of Constitutional Courts are final and binding and they have to be implemented. This important position of the Constitutional Courts also comes with a high responsibility for the Courts to adopt decisions that are in conformity with the Constitution and its principles.” Nu îl traduc aici. Important este de înțeles poziția de principiu a Comisiei și Consiliului că deciziile curților constituționale sunt generale și obligatorii doar în măsura în care ele sunt bazate pe constituții și pe principiile constituționale. Desigur, domnul Buquicchino nu poate să spună ce s-ar întâmpla dacă vreo curte constituțională ar lua decizii în afara sau împotriva prevederilor constituției din țara respectivă. Pentru că nu își poate imagina o asemenea instanță. Noi însă putem să ne imaginăm. Ba, chiar mai aplicat, putem să vedem asta, când ne uităm la CCR
Sebastian Lazaroiu
Sebastian Lazaroiu
Fiți și voi mai încrezători.
Din amintirile mele, de câte ori jubilează televiziunile PSD, ca un făcut, urmează ceva rău pentru PSD. Ăsta ar trebui să fie primul indicator.
Al doilea indicator e Codrin Ștefănescu, după părerea mea, cel mai realist comunicator astăzi. Posac, ingrijorat, resemnat, după anunțul revocării, intr-o intervenție televizată, a început să se burzuluiască la Statuparalel, că sigur pregătește ceva să le dea borșul pe gură.
Al treilea indicator că Iohannis nu mai e în tandrețuri cu Dragnea (dar a fost, e adevărat) e sentința pentru Dragnea în primă instanță cu executare. Poate că n-o să vă placă ce auziți acum, dar sentința putea fi la fel de bine de achitare.
Al patrulea indicator ține de un pattern al numirilor de premier din partea PSD făcute de Iohannis. Am avut trei până acum: Grindeanu, Căruțașu' și Tămpa. Statuparalel a avut grijă tot timpul să fie un om de-al lor (Grindeanu și Căruțașu') sau un om fără imunitate parlamentară (Grindeanu sau Tâmpa).
Sebastian Lazaroiu
1. Iohannis, ca de obicei, inabil la capitolul comunicare. Nu-ți trimiți purtătorul de vorbe să anunțe o decizie atât de importantă. Un președinte trebuie să rămână puternic mai ales la ananghie. Dar să trecem...
2. Iohannis avea pârghii să n-ajungă în situația asta, adică la decizia CCR care i-a ciuntit din atribuții. Și aici, repet, mai grav decât demiterea lui Kovesi, prin voința avocatului Cosa Nostra, Tudorel, e pierderea unei atribuții prezidențiale care ar fi asigurat independența procurorilor in situații de coabitare.
3. Lui Iohannis nu i-a căzut bine de la început s-o asume pe Kovesi, venită cu pasivul ei de la fostul președinte al țării. Aici e de înțeles.
4. Azi e mai important cine vine, nu cine pleacă. Kovesi a acumulat un capital politic uriaș în toți anii ăștia, pentru că așa a fost natura jocului. Ea îl poate folosi făcând reclame la detergenți sau poate intra în politică unde experiența și popularitatea sunt mai utile societății. Ar fi păcat să i se dea doar o sinecură.
5. În mod normal ar trebui să urmeze Viorica, iar PSD stie deja asta (dacă mă întrebați pe mine, Dragnea era ultimul om care-și dorea demiterea lui Kovesi, dar și-a dat seama prea târziu că schimbă regina pentru o tură). Odată luată Viorica, Dragnea pierde partidul și guvernarea și se pregătește pentru un secol de ocnă sau un lung exil în Madagascar.
6. Dacă Iohannis scapă de marioneta lui Dragnea la guvern și își pune un premier loial (chiar din PSD), următorul șef DNA va fi propus de altcineva decât de avocatul mafiei, Tudorel.
7. Kovesi a făcut și greșeli și politică în anii ăștia. E ușor s-o judeci după manualul de democrație. Viața reală însă e mai grea. S-aștepți de la șefa anti-corupție, într-o țară in care corupția e un mod de viață, să fie impecabilă, e ca și cum ai cere coșarului să poarte uniformă de bucătar. Sper că va primi, la un moment dat, o decorație din partea statului român.
Așadar, Viorico, meik ă foto and pack your shit. Liviu, pe lângă că furi de la copii săraci, nu știi nici șah. Rușine!
Subiecte similare
» Avantajul teribil al candidatului Iohannis „Dacă Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, probabil nu le-ar fi pus într-un parc public, ci într-un muzeu închis”. Normal!
» Madame Macron şi madame OHANA lui PALTON
» Senzațional: Într-o viață anterioară, Iohannis a avut șase case la Ierusalim și îl chema Caiafa!
» DOI ÎNTR-O BARCĂ. KLAUS IOHANNIS ŞI ALINA GORGHIU
» Cum l-a cumpărat Victor Ponta pe Klaus Iohannis dînd bani de la Buget pentru transformarea Vilei Lac 3 într-o Piramidă Prezidențială
» Madame Macron şi madame OHANA lui PALTON
» Senzațional: Într-o viață anterioară, Iohannis a avut șase case la Ierusalim și îl chema Caiafa!
» DOI ÎNTR-O BARCĂ. KLAUS IOHANNIS ŞI ALINA GORGHIU
» Cum l-a cumpărat Victor Ponta pe Klaus Iohannis dînd bani de la Buget pentru transformarea Vilei Lac 3 într-o Piramidă Prezidențială
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: OHA si PNL :: Despre ȚOAPE și ȚOPISME cu nea Ilie de la sculărie
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|