Chiar este Iohannis un erou nevinovat care se luptă voinicește cu hidra pesedistă?

Chiar este Iohannis un erou nevinovat care se luptă voinicește cu hidra pesedistă?

Așa că acum, când îl vedeți ieșind cu o morgă supărată declarând una și alta despre Dragnea și PSD, ar trebui să vă aduceți aminte de niște etape:

1. La plecare sa din fruntea PNL ca urmare a alegerii în funcția de președinte al României a lăsat-o în fruntea partidului pe Alina Gorghiu. Una dintre cele mai agresive voci ale fostului USL, o corcită cu PSD, prietenă intimă cu Firea și Oana Stancu-Zamfir de la Antena3. Consecință? PNL i-a făcut cadou, în 2016, fotoliul de primar Gabrielei Firea după cea mai penibilă și dubioasă campanie de desemnare a candidatului la primăria Bucureștiului din istoria noastră politică postdecembristă..

2. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut Iohannis în calitate de președinte? L-a numit în funcția de șef al cancelariei prezidențiale pe Dan Mihalache, unul dintre cei mai slinoși pesediști, precursorul lui Codrin Ștefănescu și Pleșoianu. Acesta a fost primul gest care a stârnit rumoare.

3. În 2015 i-a chemat pe liderii de carton ai PNL și le-a cerut să nu se opună proiectului de alegere a primarilor într-un singur tur. Un gest despre care s-a vorbit doar cu jumătate de gură. Dar care a avut, vedem acum, consecințe dramatice. Vă mai aduceți aminte cum s-a fofilat și Cioloș, în 2016, să dea o ordonanță de urgență care să îndrepte lucrurile?

4. „Imparțialul” și „echidistantul” nostru președinte a negociat, după tragedia Colectiv, cu Dragnea formarea așa-zisului guvern tehnocrat Cioloș. Deși erau cu spatele la zid și expuși oprobiului public, președintele nu a măturat pe jos cu pesediștii. Dimpotrivă, a creat premisele ca Dragnea să preia puterea în PSD și i-a lăsat și pușculița cu bani, adică ministerul Dezvoltării. În loc să detoneze PSD-ul, președintele a devenit aliatul lui Dragnea.

5. La sfârșitul lui 2016 a venit decontul parțial al tuturor acestor decizii greu de înțeles, greu de explicat. Una dintre ele, decizia inexplicabilă a lui Cioloș de a candida la parlamentare, în orice formulă. În jurul său se crease o bulă de speranță pentru electoratul de dreapta. Cine îi înjură astăzi pe cei care n-au ieșit la vot în 2016 lăsând dreapta din Parlament într-o penibilă minoritate ar trebui, în egală măsură, să-i înjure și pe Iohannis și Cioloș. Cioloș n-a ajuns de capul lui nici premier și nici „independent”. Iar dacă mai sunt unii care ar putea spune că nu-l putea forța președintele pe Cioloș să candideze aceia sunt niște cretini.

6. Toți cei care au ieșit în stradă la începutul lui 2017 și toți cei care încă evocă gestul eroic al președintelui de a se duce peste Grindeanu în ședința de guvern trebuie să afle, în sfârșit, adevărul. În seara de dinaintea evenimentului la Cotroceni se dormea bine. Vestea că sunt elefanți la Palatul Victoria a aflat-o președintele de la un consilier care fusese sunat disperat și cu insistență de un jurnalist. Cam rușinoasă treaba pentru președinte, nu? Dar cât se poate de adevărată. Uneori, istoria romanțată despre eroismul unor personaje nu are nicio legătură cu realitatea crudă. Ba, dimpotrivă. 

Toate acestea sunt fapte. Cu mici excepții, așa cum este firesc în politică, ele sunt publice. Concluzia o trage fiecare dintre voi...