Diaspora şi disperarea (I)

Scris de **Admin** Mar Aug 21, 2018 11:09 pm

Plecăm în acest mini-serial de la o secvenţă ceva mai târzie a unui „proces“, care are un început (1989), dar nu pare să aibă şi un sfârşit previzibil. Generic, acest „proces“ se numeşte „mişcarea străzii“. În „mişcarea străzii“ din 10 August, diaspora a fost doar una, disperarea a fost de toate părţile: a celor revoltaţi, dar şi a celor care au controlat şi au extirpat, în cele din urmă, revolta. Cu o zi înainte, dar în regim seral, Liviu Dragnea, în ipostaza de „Profesor“, cu tabla în faţă şi creta în mână, ne prezintă din nou, la „Antena 3“, „Programul“ politic al PSD, accentul căzând pe dublarea pensiilor în anul 2020. Asistenta lui Liviu Dragnea, adică Olguţa Vasilescu, reia tema profesorală, cu diverse detalii, mai ales cu cifre, care ne uimesc, ne lasă cu gura căscată. Faimoasele cincinale ale lui Nicolae Ceauşescu sunt umbrite de aceste perspective noi, marcate de o lumină orbitoare. Luminile orbitoare vor reveni, la propriu, în ziua de 10 August, pentru a bloca „mişcarea străzii“. Rostul celor două intervenţii publice (Liviu şi Olguţa) era subminarea preventivă a manifestării diasporei, proiectată pentru a doua zi. După o întreagă săptămână – „Săptămâna patimilor“, i-ar putea spune cineva - nu apare la niciun TV, dar aflăm că o altă blondă, cea prioritară, adică Viorica Dăncilă, tot cu pletele reduse sever economico-financiar, se adresează printr-o „Scrisoare“ – şi nu una de dragoste - direct la UE (un „pater familias“, anterior contestat). De aici aflăm, cu uimire, ce i s-ar fi putut întâmpla poporului român, dacă dânsa şi dânşii nu erau „pe fază“, ca să prevină un dezastru naţional. Nu ştim ce făcea doamna Dăncilă în această „Săptămână a patimilor“. Aflăm că era în concediu, iar cu „Scrisoarea“ menţionată, sperăm că s-a şi autoconcediat. Cert este că Şeful ei suprem, adică Liviu Dragnea, pătimea, în acest timp, într-un restaurant, împreună cu o „bombonică“ mai fragedă şi mai dulce, comparativ cu Bombonica cea deja consumată. Din ecuaţie mai lipsea doar Adrian Năstase, adică Bombonel (mânca-l-ar nu mai ştiu eu cine pre el).Mersul evenimentelor din „Săptămâna patimilor“ urmează să fie reconstituit. Sarcină care pare mai complicată decât aceea din filmul românesc „Reconstituirea“. Solicitată de jurnalişti să-şi exprime opinia, ministreasa (sau ministriţa) Carmen Dan afirmă că intervenţia „forţelor de ordine“ are în spate aprobarea unui Procuror militar, prezent acolo. Aflăm ulterior că era vorba de un Procuror militar, de serviciu în acea zi fatidică, şi care, în drum spre casă, a trecut prin Piaţa Victoriei. Văzând ce a văzut, dânsul s-a autosesizat, încât s-a autosesizat şi Parchetul militar. De unde a primit Carmen Dan informaţia falsă („mincinoasă“, i-ar spune Liviu Dragnea) despre acel Procuror!? Aflăm, apoi, că şi mai în spate (în culisele deciziilor politico-militare) stă Prefectul (sau Prefecta) Capitalei, al cărei nume complet este Speranţa Clişeru. Un nume cam paradoxal, întrucât „speranţa“ este luminoasă şi ea moare ultima, pe când „clişeul“ este mecanic şi direct executiv. Informaţiile venite din diverse „puncte“ ale Puterii (în special ale Executivului) se contrazic pe ore şi pe minute, semn evident al haosului şi al disperării inerente. Cum spunea şi un poet: „Zboară veşti contradictorii / Se-ntretaie firele“. Numitorul comun al acestor intersecţii informaţionale se numeşte simplu transfer de răspundere şi de responsabilitate, cu precizarea că răspunderea este juridică, iar responsabilitatea este morală. Dacă mergem din aproape în aproape (sau „Pas cu pas“, cum ar zice Klaus Johannis) putem identifica, uşor şi repede, cel puţin cinci niveluri ale Puterii decizionale. În vârful piramidei, deşi perfect mascat, stă Liviu Dragnea, iar unul dintre punctele din baza piramidei se numeşte Sebastian Cucoş. Conferinţa de presă, pe care acest Cucoş a susţinut-o în faţa jurnaliştilor, este una antologică şi merită să fie conservată într-o Istorie a mass-media. În faţa jurnaliştilor, pe un piedestal înalt, ca un soclu pentru o viitoare statuie, stă Sebastian Cucoş. În spatele lui, pe un perete, la înălţimea necesară, cuviincioasă, stau Arhanghelii Mihail şi Gavril, ca Sfinţi care conduc „Cetele de îngeri“, dar sunt şi Protectori ai Jandarmeriei române, deci şi ai „procesului“ în desfăşurare. În stânga vorbitorului stă steagul României, ceva mai departe fiind întrevăzut şi steagul UE. Deşi fugitiv, oratorul sărută steagul din partea inimii sale (Stânga) Simetric, în dreapta lui sunt aşternute medaliile (mai mici şi mai mari), cu care el a fost distins şi promovat de-a lungul biografiei profesionale de 22 ani. În paranteză, fie spus, tot 22 au fost acuzaţiile pe care Tudorel Toader le-a adus împotriva lui Kovesi, Şefa DNA, aceasta fiind îîn cădere, nu în urcare. Şeful îşi laudă colegii pentru tot ce au făcut aceştia cu prilejul unor dezastre naturale, dar nu percepe nici o moleculă, nici o umbră din dezastrul civic, petrecut sub ochii lui şi ai noştri (atât cât am putut vedea) Apoi, se laudă cu un concurs care a fost „corect“, şi ne mai spune că stă în aşteptarea validării lui de către CSAT. Apoi, îşi ia „catrafusele“ şi pleacă, fără a răspunde la vreo întrebare a jurnaliştilor, care au rămas cu „gura căscată“. Aşa am rămas şi noi pe parcursul altor secvenţe ale aceluiaşi „proces“, asupra căruia vom reveni.