Şoc la Bruxelles: Jean-Claude şi Frans, reţinuţi pentru deturnare de fonduri! Micul Pentagon. Casa de nebuni (41)

Scris de **Admin** Vin Mar 01, 2019 1:38 am

https://www.gandul.info/puterea-gandului/adrian-onciu-fictiune-politica-micul-pentagon-casa-de-nebuni-episod-41-soc-la-bruxelles-jean-claude-si-frans-retinuti-pentru-deturnare-de-fonduri-17894563

De câteva zile, tresărea la cel mai mic zgomot. Un dosar scăpat pe jos, o uşă trântită, un avion survolând clădirea spitalului, toate îi creau un gol în stomac, îi accelerau bătăile inimii şi îl făceau să transpire. Se ştia urmărit pas cu pas, patru agenţi de filaj îl însoţeau pretutindeni. Începuseră să nu se mai ferească, aproape că deveniseră ostentativi. Le plăcea să-l vadă cum suferă, cum se zvârcoleşte chinuit de sentimentul vinovăţiei.

Camerele video camuflate prin pereţi îl scoteau din minţi. Nu avea intimitate nici măcar la toaletă. Iar privirile insistente ale noii secretare, Kamy, le tradusese cu trei iniţiale arhicunoscute: SSP. Serviciul Secret Psihiatric îi plasase un spion în coastă cu misiunea clară de monitorizare şi intimidare.

Existau semne că laţul începea să se strângă. Ştia din auzite că noul procuror şef venise la Bruxelles cu metodele ei. Că era intransigentă, nemiloasă, foarte dură cu suspecţii. Îi plăcea să-i umilească, nu înainte de a-i perpeli o perioadă, cât să cedeze psihic şi să recunoască inclusiv lucruri pe care nu le făcuseră. Dacă măcar ar fi bănuit, poate s-ar fi gândit mai bine, ar fi prelungit perioada de evaluare. Doar că acum devenise tardiv. Trebuia să se descurce pe cont propriu, să iasă din încurcătură cât încă avea o mică şansă.

Îl sună pe vicele Frans pentru o discuţie între patru ochi. Îşi dădură întâlnire în parcarea de la subsolul spitalului, apoi Jean-Claude o chemă pe secretară. Când o văzu, din nou, în fusta scurtă până sub fund, încercă să pară neafectat. Luă un creion şi-l muşcă puternic, pe urmă se uită aiurea, pe geam, cât îi vorbi despre motivul plecării lui de la birou înainte de terminarea programului. Era început de week-end şi îşi cumpărase bilet la concertul lui Smiley de pe stadionul Regele Baudouin (fost Heysel).

Asistenta Kamy avea unele suspiciuni. Îl apucă de cravată şi i-o băgă, cu mişcări lascive, fix între sânii ei mari care mai aveau puţin şi evadau din sutienul întins la maxim. Terorizat de idee, doctorul îşi trase rapid cravata şi privi cu spaimă spre locul din perete unde ştia că se află camera minusculă de supraveghere. Exact asta i-ar mai trebui, un dosar de hărţuire sexuală şi tentativă de viol!

Asistenta râse.

- Stai liniştit, Jeane, nu-ţi fac nimic. Doar mă jucam şi eu, ca fetele.

Îşi muşcă buza, provocator, pe urmă ieşi mişcându-şi fesele mulate în minijupă, ca două pistoane de la motorul cu aburi al unei locomotive de-abia pornite din gară. Avea oareşice clasă, nu degeabă făcuse cursurile alea de seducţie şi spionaj la Academia de Informaţii Psihiatrice din Bruxelles.

Deja umed în palme, Jean-Claude se şterse cu cămaşa scoasă din pantaloni, pe urmă coborî cu liftul în parcare. Doi dintre agenţii de filaj îl luară în primire imediat ce ajunse în dreptul maşinii. Vicele Frans îl aştepta cu fundul pe capotă. Fuma un joint şi medita în legătură cu posibilitatea de a cere azil politic în Serbia sau Madagascar. Era băgat în aceeaşi oală cu Jean-Claude. Acţionaseră împreună şi bănuiau că rămăsese o chestiune de zile (sau chiar ore) până când agenţii aveau să le bată la uşă. Aşa că trebuiau să preia iniţiativa. Să acţioneze primii.

Se urcară în maşină cu Frans la volan. Le fusese montat la bord un emiţător GPS cu înregistrare audio - cel puţin în trafic, nu aveau cum să se debaraseze de filaj. După ce trecură cu viteza melcului pe lângă o manifestaţie de protest a mişcării #MeToo, Jean-Claude îi spuse colegului să tragă pe dreapta, în parcarea de la Mega Image. Imediat în urma lor opri şi maşina de filaj, un VW Tiguan negru cu geamuri fumurii.

Cei doi doctori merseră pe jos o bucată, până la intrarea într-un club exclusivist frecventat de minorităţile LGBT. Sperau să scape de urmăritori. Un transsexual îmbrăcat în costum de pionier îi conduse în camera de la etaj, unde două femei topless (în pantaloni scurţi, din piele) îi aşteptau. Jean-Claude le făcu semn să iasă, aveau nevoie de intimitate. Îşi turnă trei degete de whisky Lagavulin, deschise televizorul, îşi desfăcu nodul de la cravată şi se apropie de urechea lui Frans.

- Suntem în siguranţă. Putem vorbi...

Circumspect, vicele Frans începu să ciocănească pereţii cu degetul arătător, în căutare de microfoane. Răsturnă veioza de pe noptieră cu fundul în sus, pe urmă îl chemă pe Jean-Claude să-l urmeze în baie. Trase apa la veceu şi deschise robinetul.

- Acum e OK, conchise doctorul Frans. Ia zi, Jane, cum stăm? E groasă?

Preşedintelui îi dădură lacrimile. Goli paharul de whisky şi îl prinse de după gât pe tovarăşul său.

- Suntem ca şi morţi, Frans. Noua mea asistentă, pocnitoarea de Kamy, lucrează pentru ei. Am informaţii că mi-a furat fişierul video din laptop. E o dovadă irefutabilă.

- Nu pot să cred!

- Cum auzi... E chestiune de ore până...

- Ahh! Şi asta numai din cauza noului procuror şef. Am bănuit-o dintotdeauna de duplicitate, nu degeaba ne-au băgat-o pe gât americanii. Trebuia să-l fi ascultat pe banditul de Liviu.

- Aşa-i, prietene Frans. Ce folos că eşti inteligentă şi profesionistă, dacă n-ai caracter? Ne-a vândut ca la talcioc. Unde să fugim acum? În Costa Rica?! În Venezuela, în pat cu dictatorul Maduro?! Mor de nervi! Îmi vine s-o strâng de gât pe nenorocită!

Nu apucară să discute despre alte variante. Uşa se dădu de perete şi în cameră năvăliră patru agenţi înarmaţi până-n dinţi. În urma lor veni doctoriţa Codruţa, procurorul şef de la spitalul din Bruxelles. Le aduse la cunoştinţă acuzaţiile:

- În numele legii, sunteţi reţinuţi 24 de ore pentru deturnare de fonduri. Din probele strânse la dosar reiese că, în perioada 1-8 martie 2018, aţi plătit cash două europaciente din Ungaria cu suma totală de 958 de euro şi 50 de cenţi pentru a întreţine relaţii intime normale şi perverse. Banii provin din fondul UE de coeziune pentru dezvoltarea rurală şi din fondul de protocol al spitalului. Aveţi dreptul la avocat din oficiu, dacă nu vă permiteţi unul.

Când ieşiră afară cu cătuşele la mâini, o duzină de reporteri declanşară blitz-urile. Jean-Claude se aplecă să intre în maşina Poliţiei, însă dădu cu capul de caroserie suficient de tare încât să se trezească...

Aţipise. Visase urât în fotoliul biroului său de la etajul cinci al spitalului, în timp ce se uita la gala premiilor Oscar dedicată filmelor corecte din punct de vedere politic.