Adopția Sorinei și Traficul de Copii
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: GUVERNARE CU HOTI , CURVE SI HANDICAPATI
Pagina 1 din 1
Adopția Sorinei și Traficul de Copii
Jurnalista Sorina Matei blocată pe Facebook pentru că a scris despre cazul Sorinei din perspectiva traficului de organe.
Dacă o persoană spune ceva trăznit, complet sărit de pe fix, improbabil și ridicol înseamnă că se face de râs în ochii lumii sau cel puțin îi afectează credibilitatea într-o măsură mai mare sau mai mică, așadar de ce să fie cenzurată?
Duminică, Liviu Belulescu, avocatul familiei Săcărin din SUA, a publicat pe Facebook filmulețe în care se vede că Sorina, fetița luată din familie vineri cu mascații, interacționează liniștită cu noua familie, cea de adopție. Însă semnele de întrebare persistă. De ce a fost nevoie de forțarea adopției, cu încălcarea legii?Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, și-a șters conturile de pe rețelele de socializare după ce jurnaliștii au aflat că lucrează la firma multinațională Roche, care activează în domeniul biotehnologiei și transplantului.
E ca și cum ar avea ceva de ascuns…
Astfel, se alimentează zvonul pre-existent că familia din New York are nevoie de un rinichi pentru unul din copiii biologici. Zvonul se răspândise după ce familia socială a Sorinei, cei care au crescut-o șapte ani, au aflat că fetei i se făcuseră și niște analize mai neobișnuite în cadrul procedurii de adopție.
Ce fel de analize neobișnuite?
De asemenea, jurnalistul Narcis Daju, de la Gorj News, se întreabă de ce, pe tot parcursul „extragerii” Sorinei cu mascații, părinții adoptivi au așteptat impasibili într-o mașină cu geamuri fumurii, în loc să iasă în întâmpinarea fetei speriate, care urla de ți se ridica părul măciucă. Care este de fapt motivația acestor oameni: iubirea, sau interesul?Este credibilă o astfel de presupoziție? Un răspuns posibil l-a dat Sorina Matei într-o serie de postări pe Facebook înainte să îi fie blocat accesul în această rețeaua de socializare.Într-una din postări, Sorina Matei a scris (sublinierile aparțin redacției):
„O persoană care este pe Facebook şi poate vedea ce scriu, chiar o am în mica mea listă de prieteni (încă), vine într-o zi la mine. Îmi spune aproape desfigurată şi uimită că a fost la Kovesi la DNA alături de o altă persoană şi i-a prezentat un caz despre trafic de organe şi persoane. Persoana o ştia pe Codruţa cum o ştiam şi eu, era prin 2013-2014. Io îi zic: aşa şi? Îmi descrie cazul, era ceva horror, cu oameni ciopârţiţi, şi îmi spune că madam Codruţa nu vrea să se bage. Mai trece ceva timp, persoana îmi spune că a fost şi la Bica la DIICOT pe care o ştia (io pe Bica nu o ştiam cum nu o ştiu nici acum) şi i-a povestit, tot aşa, neoficial, şi ăleia de caz, era ceva cu Olanda, şi nici aia n-a făcut nimic. La un moment dat când mă prind io despre ce e vorba, când îmi dau seama că aici e un rahat cât casa, îi zic: măi, adu-o pe doamna la mine sau dă-mi un număr, dă ceva, că mă ocup eu cât pot de subiectul ăsta. Nu mi-a dat nimic. Şi staţi liniştiţi, de 5-6 ani nimeni n-a scris nimic, nu s-a aflat absolut nimic, nu există anchetă sau ceva. Totul a fost îngropat pe principiul for idiots că dacă nu s-a scris, nu există. Persoana e prietenă cu ambasadele. Deşi ştie exact că se face trafic de organe în şi din ţara asta, cu nişte complicităţi uriaşe, deşi ştie exact cazul, doar pentru că este în relaţie bună cu ambasadele, inclusiv şi în special şi SUA, mă uit de 24 de ore cu aceeaşi uimire pe care o avea pe faţă când mi-a zis prima oară de caz. Acum n-a dat niciun share pe facebook la subiect [răpirea Sorinei cu mascații – n.n.]. Nu-l vede, nene. A dat în schimb la un k.k.. cu titlu de sindrom post-Dragnea. Ăştia sunt. Hai, curaj, dă un share la oameni cu informaţiile de oriunde despre cazul fetiţei ăsteia!”
Sorina Matei pe Facebook
În acest context, merită poate reamintită întrebarea cuiva care se mira pe Facebook cum de Consulatul SUA îi emisese pașaport Sorinei înainte ca definitivarea adopției să îi confere fetei acest drept. De altfel, Ministrul Muncii, apoi și Premierul au declarat că vor ține legătura cu ambasada americană în acest caz, cu toate că Sorina este încă cetățean român și cel mai probabil se află încă pe teritoriul României.Jurnalista a reluat tema într-o postare ulterioară:
„Am scris mai devreme ca cineva care acum in mod absolut uluitor tace a venit la mine acum câțiva ani sa-mi zică de un caz. De care nu mi-a mai zis pana la urma ca sa pot scrie ceva.Am postat o captura mai jos ca am găsit din greșeala un contact comun. Legătura cu precedenta situație e indirecta.Am aflat chiar acum de la cineva ca urma cu câțiva ani s-au făcut presiuni la un ziar sa se oprească niște articole pe fix teme d’astea. Legătura e directa cu prima situație.La mine e din ce in ce mai clar. E horror. E big. Și suntem efectiv toți nebuni dacă lăsam sa se întâmple in România asta. Acum înțeleg disperarea lor perfect. #atat”Sorina Matei pe Facebook
Înainte de a fi blocată pe Facebook, Sorina Matei a mai scris:
„Nu stiu de ce am un sentiment foarte tampit ca practic asist la ceva absolut infiorator, intamplandu-se in tacere, in direct, cu participarea intregului sistem judiciar si de putere din Romania.”Sorina Matei pe Facebook
Pe noul cont de avarie, Sorina Matei continuă să documenteze ilegalitățile și conflictele de interese care înconjoară cazul Sorinei.
Presa mincinoasă a început campania de calomniere a comentariilor ce menționează un posibil complot pentru recoltarea de organe, numind persoanele care au comentat “troli”.
Nu știu dacă știați, dar Sorina are grupa de sânge Bombay. De unde am aflat? De la această postare (ștearsă acum, dar distribuită în delir de diverși cetățeni pe grupuri și prin comentarii).
Ce legătură are grupa de sânge cu povestea de la Baia?Are. Grupa de sânge și transplantul de organe sunt elementele explozive, adăugate în mix-ul de social media pentru ca mămăligă să sară în aer. E un apel la spaimele noastre cele mai adânci. Sânge. Furt de organe. Teroare.Sunt false, firește, dar lumea le crede, căci stomacul se strânge mai repede decât se îndoiește creierul.Le crede pentru că sunt create special, de oameni care știu tainele sufletului uman: cum să-l scoți din amorțire, cum să-l sperii și cum să-l faci să dea mai departe.Aceste povești nu sunt inventate de amatori din Baia de Aramă – chiar dacă de acolo a pornit ideea cu transplantul. Sunt construite de profesioniști din altă parte, care nu binele fetiței îl au în cap, ci răul poporului român, care trebuie să-și consume energiile în lupte interne.
După ce a fost cenzurată și pe al doilea cont, jurnalista Sorina Matei a anunțat că va posta pe pagina Manciu Media Group:
Acum, jurnalista a anunțat că va posta pe pagina Manciu Media Group, deținută de jurnalistul Romeo Manciu:„Numele meu este Sorina Matei, sunt jurnalist, și având în vedere situația cu totul excepțională din ultimele zile care a continuat cu mult mai multă putere astăzi și cu o viteză nemaiîntâlnită pentru mine în 23 de ani de presă, voi scrie pe această pagină, fiind găzduită de Manciu Media Group. Din motive pe care sper să le înțelegeți cu toții, nu pot să dau mai multe detalii de ce mă găsiți aici, însă fundamental, important și esențial este ca informația corectă, reală și verificată să ajungă în timp real la oameni. Pentru că aceasta ne este meseria. Să informăm corect și să aflăm adevărul.
Constat că este o atenție sporită, excesivă și direcționată asupra a ceea ce scriu și public în legătură cu speța micuței Sorina, cumva o înțeleg, având în vedere conexiunile și implicațiile pe prea multe paliere. Însă nu este deloc normal ceea ce se întâmplă, trăim totuși într-o democrație, o țară liberă, cu drepturi și libertăți fundamentale constituționale garantate, cu o Justiție al cărui act de înfăptuire trebuie să fie bazat pe principiile legal universale- echidistanță, imparțialitate și independență, altfel nu se poate numi Justiție.
Tocmai asta-i faza, nu mai trăim într-o democrație. Am trăit vreodată într-una? Când dreptul fundamental la liberă exprimare ți-e interzis, firește că nu mai putem vorbi despre democrație.
Mulțumesc tuturor colegilor din presă care s-au mobilizat și m-au ajutat, mulțumesc jurnalistei Ana Maria Roman, jurnalistului Romeo Manciu, domnului George Șerban, și dacă puteți să spuneți oamenilor că sunt aici, v-aș rămâne din nou, recunoscătoare. #HaidețiSăOSalvăm #Putem”.
Ca să înțeleg mai bine situația fetiței Sorina, este relevantă emisiunea din 23 iunie în care se prezintă documente, cereri de adopție, rezultate medicale și intră în direct cele două familii care se războiesc pentru Sorina:
Emoția colectivă este IMENSĂ, similară cu cea în cazul Colectiv. Opinia publică este absolut ultragiată, iar în Baia de Aramă a fost organizat un protest.
Câteva măsuri au fost luate de către autoritățile statului, mai exact procurorul general a făcut o adresă prin care solicită interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.
Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat, luni, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina, minora luată de acasă de către mascați și o procuroare pentru a fi adoptată de un cuplu din America.De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinței prin care a fost încuviințată adopția și a cerut suspendarea executării sentinței, informează Parchetul General.„În vederea îndeplinirii rolului constituțional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societății, de apărare a ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, a transmis, luni, Parchetul General.
De cealaltă parte, latura viciată a justiției a respins apelurile împotriva deciziei judecătorești care spune că Sorina trebuie să fie adoptată de americani:
Mai mult, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviințarea adopției internaționale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri.
Noroc cu secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, care a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu:
La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopție internațională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziție la domiciliul asistentului maternal. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis Parchetul General.…Ministrul Justiției, Ana Birchall, a spus și ea că Sorina nu trebuie să părăsească țara înainte de clarificarea situației.Sute de persoane au protestat la Baia de Aramă și la Craiova împotriva deciziei de a o înstrăina pe Sorina. Cazul a strâns zeci de mii de reacții pe rețelele socializare, majoritatea cerând oprirea adopției de către cuplul american.Între timp, încercând să atenueze imaginea execrabilă a luării copilului cu forța, cuplul american a făcut publice mai multe fotografii pentru a demonstra ca fata se simte bine.Avocatul Adrian Toni Neacșu anunță duminică, într-o postare pe Facebook, că a revizuit o plângere penală pe care un ONG o va depune la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție împotriva procurorului Maria Pițurcă, de la Parchetul Curții de Apel Craiova,.care a preluat-o de la asistentul maternal pe Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie de români stabilită în SUA. El spune că există indicii că procurorul a folosit un mandat de percheziție în mod abuziv și, sub pretextul acestuia, a luat cu forța și ilegal fetița.
Fiind un caz de așa mare importanță pentru opinia publică, noi informații au apărut mulțumită jurnaliștilor de investigații care au descoperit legături de amiciție și rudenie între autoritățile care se ocupă de caz, rezultă imparțialitate și conflict de interese:
NOI informaţii privind „independenţa Justiţiei” în cazul adopției internationale a Sorinei
Soţul preşedintei de complet care a luat decizia de adopţie internaţională în cazul Sorinei este bunul prieten şi fostul şef al lui Dănuţ Volintiru, în prezent şeful Secţiei I a DNA
După aproape 7 ani de condus PCA Craiova, procurorul Lăloianu, soţul judecătoarei, a devenit adjunct al PCA Craiova, şi şeful direct al procuroarei Piţurcă
În trecut, în structura de conducere a PCA Craiova, aceeaşi funcţie ocupată acum de procuroarea Maria Antoaneta Piţurcă a fost ocupată şi de Dănuţ Volintiru
Informaţiile sunt următoarele:
Procurorul Constantin Lăloianu de la PCA Craiova, soţul Luciei Maria Lăloianu, preşedintele de complet al Curţii de Apel Craiova care a dat decizia definitivă de admitere a adopţiei internaţionale în cazul micuţei Sorina, întorcând astfel decizia de fond a Tribunalului Mehedinţi de respingere a cererii de adopție, dată cu doar 2 luni înainte, este bunul prieten al lui Dănuţ Volintiru, șeful Secţiei I a DNA, învestit recent de CSM ca procuror şef al Secţiei de combatere a Corupţiei.
Lucia Maria Lăloianu, preşedintele de complet al Curţii de Apel Craiova care a dat decizia definitivă de admitere a adopţiei internaţionale în cazul micuţei Sorina.
Potrivit mai multor surse din Justiţie, relaţia de prietenie dintre procurorul Constantin Lăloianu şi Dănuţ Volintiru este veche, având în vedere că procurorul Constantin Lăloianu, soţul şefei de complet în cazul Sorinei, a fost chiar şeful lui Dănuţ Volintiru atunci când acesta activa la PCA Craiova.
Dănuţ Volintiru, în prezent şeful Secţiei I a DNA, a fost în trecut, şeful Secţiei de Urmărire Penală din PCA Craiova, când Lăloianu era procuror general al PCA, aşadar chiar pe locul ocupat acum de procuroarea Maria Antoaneta Piţurcă.
Surse din Justiţie susţin că ulterior având în vedere şi relaţia de prietenie dintre Volintiru şi Lăloianu, după ce lui Constantin Lăloianu i-a expirat mandatul de procuror general al PCA Craiova, acesta a devenit adjunct al acestei structuri, funcţie pe care o ocupă şi în prezent, fiind şeful direct al procuroarei Piţurcă, cea care a ridicat-o la percheziţie şi târât-o pe asfalt pe micuţa Sorina.
După ce a condus aproape 7 ani PCA Craiova, Constantin Lăloianu, soţul judecătoarei, a devenit anul acesta, chiar în urmă cu câteva luni, adjunct al structurii, făcând practic un schimb de funcţii de conducere. Rocada: Vechea sa adjunctă, Tena Tulitu, a devenit procurorul general al PCA Craiova, iar Lăloianu a devenit din procuror general al PCA adjunct.
Înainte să ajungă în structura DNA Centrală, Dănuţ Volintiru a fost şeful DNA Târgu Jiu timp de 2 mandate, fiind de loc din Târgu Jiu.
Link CSM/Lăloianu, adjunct PCA Craiova, Link DNA Volintiru, secţia I DNA:
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI CARE A APROBAT ŞI EMIS MANDATUL DE PECHEZIŢIE prin care a fost ridicată Sorina ESTE FOST PROCUROR, CHIAR COLEGUL PROCUROAREI PIŢURCĂ de pe vremea când amândoi activau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
Noi informaţii ies la iveală în cazul percheziţiei domiciliare făcută vineri de către procuroarea Maria Antoaneta Piţurcă, şefa secţiei de urmărire penală din PCA Craiova, în urma căreia a fost ridicată micuţa Sorina. Datele publice arată că judecătorul de drepturi şi libertăţi Florin Marius Grecu, de la Judecătoria Craiova care a încuviinţat şi emis percheziţia miercuri, 19 iunie 2019, la ora 12.00, este chiar fostul coleg de parchet al procuroarei care a efectuat percheziţia ridicând-o pe Sorina, vineri, 21 iunie 2019, de dimineaţă.
Mandatul emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi Florin Marius Grecu, de la Judecătoria Craiova.
Şi asta pentru că judecătorul de drepturi şi libertăţi de la judecătoria Craoiva, Florin Marius Grecu, este un fost procuror, care prin decretul prezidenţial nr. 473 din 2013, s-a făcut acum 6 ani din procuror- judecător.
Astfel, pe 29 Aprilie 2013, Florin Marius Grecu a fost eliberat prin decret din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a fost numit judecător la Judecătoria Craiova, cu păstrarea gradului profesional corespunzător.
În aceeaşi perioadă, când Florin Marius Grecu activa ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, tot ca procuror, şi tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, activa şi colega lui, procuroarea Maria Antoaneta Piţurcă, care fusese în trecut procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea.
Din 2013 însă nu au mai fost colegi de aceeaşi structură de parchet: Florin Marius Grecu a devenit judecător la judecătoria Craiova, iar Maria Antoaneta Piţurcă – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ajungând şefa secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Cert este că miercuri, 19 iunie 2019, totul s-a petrecut cu o viteză neobişnuită. Potrivit documentelor, dosarul privind “lipsirea de libertate în mod ilegal” a fost preluat de la Parchetul judecătoriei Baia de Aramă la PCA Craiova, tot miercuri, 19 iunie 2019 se cere mandat pe percheziţie şi miercuri, 19 iunie 2019, la ora 12 deja, mandatul de percheziţie este emis.
Mandatul de percheziţie domiciliară a fost cerut de procuroarea Maria Antoaneta Piţurcă şi a fost încuviinţat şi emis de fostul coleg al acesteia din 2012, fostul procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în prezent judecător de drepturi şi libertăţi la judecătoria Craiova, Florin Marius Grecu.
Mandatul a fost emis de fostul coleg al procuroarei cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea măsurilor de încredinţare a minorului, înşelăciune, fals privind identitatea, uz de fals, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu şi rele tratamente aplicate minorului, urmând a se face percheziţia la adresa unde stătea micuţa Sorina, presupunându-se că se găsesc “bunuri sau înscrisuri cu valoare probatorie în cauză”. După 2 zile, vineri, pe 21 iunie 2019, dimineaţa, fosta colegă a lui Florin Marius Grecu a efectuat percheziţia prin care a ridicat-o pe micuţa Sorina şi a târât-o pe asfalt.
Link decret judecătorul Grecu, fost procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi coleg la acea vreme în aceeaşi structură de parchet cu procuroarea Piţurcă
Sorina MATEI
Sursa: Presa Curata
Notă „Justițiarul”: Jurnalistul Narcis Daju despre tatăl „adoptator”: „Stiti unde lucreaza „taticul” care statea ieri pitulat la Baia de Arama, intr-o masina prin ale carei geamuri negre privea cum era tarata pe jos Sorina, de duamna prim-procuror Piturca, si adusa la el ca un colet pe care platise 30.000 USD? La compania ROCHE. Cu ce se ocupa compania ROCHE, printre altele? Cu transplanturi de organe. Cum se zice la Romania? In regie proprie???
Dacă, legal, etapele premergatoare adoptiei fuseseră parcurse si Sorina era pregatita psihologic de transferul la noii „parinti”, daca in zona erau forte de ordine ca la capturarea lui Bin Laden, de ce dracului nu s-au dat jos „parintii” din masina cu geamuri negre in care au stat pitulati, asteptand sa le fie servită micuța, si de ce n-au preluat-o omeneste, ca niste parinti cu doi copii care isi doresc un al treilea ca sa-l crească, si nu pentru piese de schimb???”
Acest caz vine să înlăture orice urmă de dubiu că „justiția” a fost tot timpul implicată în adopțiile internaționale de copii, judecători și procurori corupți fiind mână în mână cu traficanții de copii, care s-au îmbogățit din traficul internațional de carne vie.
După cum vedeți și aici, cam 30.000 de dolari se dădeau ca mită și în anii ’90 pentru fiecare copil achiziționat! Ticăloșii dovediți ca fiind implicați în aceste mârșăvii săvârșite cu aproape trei decenii în urmă, nu doar că nu au fost pedepsiți, dar unul a ajuns președintele României, un altul a fost ministru al Justiției și altul e mare om de afaceri și proprietar al unui trust de presă. Publicăm mai jos, spre reamintire, cazul soților Iohannis, împreună cu toate probele care dovedesc că aceștia au fost direct implicați în acest fel de activități ilegale și criminale.
Interesant este că atât „adoptatorii” din SUA ai fetiței de opt ani, cât și canadienii care au adoptat patru copii (!!!) prin intermediul familiei Iohannis, au propriii lor copii acasă, ambele familii de „buni samariteni” având câte doi copii născuți în cadrul căsătoriei!
Subiecte similare
» Doctoriţa” Koveşi, traficul de arme şi extrădarea lui Ghiţă „Iscarioteanul”
» Lista de NU-uri ale Sorinei Matei
» Familia adoptivă a Sorinei, plângere pe numele procurorului general Bogdan Licu
» Nuți Udrea, știu că poți: fă copii și la alți hoți!
» Petitie ca medicii din scoli sa poata emite bilete de trimitere gratuite. Raspunsul Sorinei Pintea, asteptat de luni de zile
» Lista de NU-uri ale Sorinei Matei
» Familia adoptivă a Sorinei, plângere pe numele procurorului general Bogdan Licu
» Nuți Udrea, știu că poți: fă copii și la alți hoți!
» Petitie ca medicii din scoli sa poata emite bilete de trimitere gratuite. Raspunsul Sorinei Pintea, asteptat de luni de zile
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: GUVERNARE CU HOTI , CURVE SI HANDICAPATI
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|