AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Culisele întâlnirii Donald-Klaus: Un agent Secret Service a leşinat, alţi doi au căzut în şemineu. După Groenlanda, urmează Sfinxul Micul Pentagon. Casa de nebuni (64)

In jos

Culisele întâlnirii Donald-Klaus: Un agent Secret Service a leşinat, alţi doi au căzut în şemineu. După Groenlanda, urmează Sfinxul Micul Pentagon. Casa de nebuni (64) Empty Culisele întâlnirii Donald-Klaus: Un agent Secret Service a leşinat, alţi doi au căzut în şemineu. După Groenlanda, urmează Sfinxul Micul Pentagon. Casa de nebuni (64)

Mesaj Scris de Admin Vin Aug 23, 2019 1:56 am

https://www.gandul.info/puterea-gandului/culisele-intalnirii-donald-klaus-un-agent-secret-service-a-lesinat-alti-doi-au-cazut-in-semineu-dupa-groenlanda-urmeaza-sfinxul-18307355
Vizita la Spitalul Happy Days din Washington îi dăduse mari bătăi de cap. Sfătuit să renunţe la pijamalele de protocol în favoarea unora cu steagul american, Klaus alesese o variantă de compromis: pantaloni albi călcaţi la dungă şi bluză cu sigla emisiunii TV Ucenicul – The Apprentice.
După ce reporterii plecară din Salonul de Reanimare Oval, preşedintele Donald îi puse oaspetelui său perfuzii cu gaze de şist (un medicament cu efect psihotrop aflat în perioada de testare).

Pe urmă intră direct în miezul problemei.
― O să fiu sincer cu tine, prietene. I-am analizat pe contracandidaţii tăi. De departe eşti cel mai nimerit.    
― Mulţumesc.
― Nu mie să-mi mulţumeşti. Mulţumeşte-i Vioricăi şi lui Dan. Greu de găsit alţii mai slabi. Nişte comunişti. Să se ia de mână cu Angela, Justin şi Emmanuel.
― Îmi place că ai simţul umorului, Donald. Sper să râzi şi la gluma mea.
― Care glumă?!
Şeful Statului Paralel îşi suflecă mâneca bluzei de pijama lăsând să i se vadă portretul Melaniei tatuat cu vopsea lavabilă.
― I love America! You have a lot of classy chicks.
Deloc surprins, Donald zâmbi ca la un banc cu mexicani incluşi în programul Visa Waiver. Îşi dădu jos pantalonii şi-i arătă lui Klaus tatuajul său: un avion F16 cu însemnele Forţelor Aeriene Române.
Undeva lângă uşă, agentul Secret Service leşină pe fondul unei crize de glicemie. Nimeni nu schiţă vreun gest.
― Am prins mesajul, îi spuse Klaus în timp ce gazda îşi strânse cureaua de la pantaloni. Imediat după ce pleacă Viorica din fruntea spitalului luăm încă zece avioane F16. Numai să fie Euro 6, să putem circula cu ele şi prin centrul Europei.
― Propaganda cu încălzirea globală este un mare bullshit, prietene. Eu merg prin spital cu trotinetă diesel Euro 4. Mi-a dat-o Mary, şefa de la General Motors. Melania e foarte supărată. O înţeleg, peste tot e numai fum negru. Duhneşte a motorină până şi lenjeria de pat... Prietene, avem rezerve uriaşe de petrol şi gaze. U-ri-a-şe! Trebuie să le consumăm. Cui să le vând? Ruşilor?! Apropo, le-am dat polonezilor gaze pentru spitalul lor. Îţi fac şi ţie un preţ bun, dacă vrei.
Preşedintele Donald scoase din buzunar un avion de hârtie şi-i făcu vânt spre fereastră. Klaus îl urmări fascinat. Îşi imagină că avionul lansează în curtea spitalului afişe electorale cu Viorica şi Dan în ipostaze compromiţătoare (spre exemplu, cumpărând rachete S-400 de la ruşi).
Agentul Secret Service care leşinase se ridică, în sfârşit. Părea buimac. Îşi verifică revolverul Glock de 9 mm. Trase un foc în şemineu, vertical pe coşul de fum, iar după câteva secunde se auzi o bufnitură. Colegul său aflat pe acoperişul clădirii căzuse în gol ca un sac de cartofi. Din nou, Klaus îl ignoră complet.
Melania intră pe neaşteptate şi-i strecură soţului un bileţel. Era echipată de jogging şi ţinea în lesă un pitbull cu capul mare şi fundul mic. Animalul îl muşcă pe Klaus înainte de a ieşi cu stăpâna, iar bărbatul îşi înăbuşi cu greu urletul de durere.
Probabil câinele fusese dresat să-l provoace, îşi spuse plin de mânie.
Pe urmă se linişti subit când Donald îi întinse o bluză de pijama albă cu inscripţia ”Let's do it again!”.
― Cadou din partea mea, Klaus. Te-aş întreba ceva, dacă nu te deranjează.
― Deloc!
― În afară de videochat, cu ce-i puteţi ajuta voi pe americani, efectiv?
― Lista e foarte lungă. Dă-mi voie să enumăr: Deveselu, Kogălniceanu, Afganistan, avioane F16, reţeaua 5G, specialişti IT, rachete Patriot, agenţi şi expertiză în Orientul Mijlociu, petrol şi gaze, Marea Neagră, nudişti, Vama Veche, ruşi, Cernavodă. Şi legislaţie cinstită, dar favorabilă pentru investitori. Nu în ultimul rând, piramida energetică din Munţii Bucegi.
― Care piramidă, bro?
― Cum, nu ştii?!
― Nu...
― Nu te-au informat pacienţii de la NSA?!
― Habar n-am. Zi-i mai repede!
Agentul Secret Service căzut în şemineu se ridică dintre lemne, se scutură de funingine, îşi aprinse ţigara şi pufăi. Îl dureau oasele.
Klaus îl privi suspicios. Se temea să nu-l muşte mai tare decât pitbull-ul Melaniei.
― Lasă-l pe agent, îi spuse Donald. E cuminte. Zi-mi despre piramidă.
― Mda... OK. Deci în fiecare an pe 28 octombrie, fix la asfinţit, razele blânde ale soarelui formează o piramidă deasupra Sfinxului de pe platoul Bucegi...
― Aha. Şi?
― Şi dacă în momentul ăla eşti femeie şi te afli acolo, piramida îţi stimulează puternic punctul G. Te duce practic la extaz.
― Fa-bu-los! Foarte tare! Am să-i povestesc Melaniei... Şi dacă eşti bărbat? Devii mai potent?
― Eu n-am simţit nimic, deşi am urcat trei ani la rând cu bicicleta şi de două ori cu schiurile. Se spune că energia cosmică generată în zona piramidei te face să devii vizionar. Să ghiceşti viitorul!
― Fantastic! Ai vreun caz concret? M-ar încânta o confimare.
― Sigur că da... Consilierul meu pe probleme de politică externă a fost la Sfinx în 2018. Mi-a spus încă de atunci despre vizita la Casa Albă în august 2019. Unde urmează să discutăm, la mişto, despre vize. Iar doi agenţi de la Secret Service or să cadă prin coşul de la şemineu.
― Greşit! A picat doar unul!
Nici nu apucă să-şi termine fraza când în spatele lui se auzi o altă bufnitură. Al doilea agent tocmai se prăbuşise în gol.
Bărbatul se ridică instantaneu, se şterse de funingine pe faţă şi-i înmână lui Donald un mesaj urgent. Preşedintele îl citi cu voce:
― Mai sunt două locuri libere la Sfinx pentru 28 noiembrie 2019, orele 16:30. Rezervare la Klaus.
Şeful spitalului din Washigton se uită, sceptic, în ochii oaspetelui său.
― Crezi c-o să aflu, acolo la Sfinx, cine câştigă prezidenţialele din 2020?
― Cum mă vezi şi cum te văd! îi răspunse Klaus.
― OK atunci. Cât mă costă Sfinxul ăla, prietene?
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10860
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum