ANA PAUKER NU E INTERZISA IN ROMANIA. TUTEA SI VULCANESCU SUNT INTERZISI. Ana Pauker este direct responsabila de sutele de mii de victime ale comunismului si ale bolsevismului sovietic facute in Romania. MRU un mare admirator al Anei Pauker.

Scris de **Admin** Joi Aug 13, 2015 2:32 am

NOTA REDACTIEI: ANA PAUKER NU E INTERZISA IN ROMANIA. TUTEA SI VULCANESCU SUNT INTERZISI

Ana PAUKER (n. 1 decembrie 1893, com. Codăeşti, jud. Vaslui – d. 3 iunie 1960, Bucureşti).

Militantă comunistă, membru de elită al P.C.R. Fiica lui Herş Kaufmann şi a Surei Rabinsohn, o familie de evrei ortodocşi din Moldova, a urmat cursurile şcolii primare „Frăţia Sionului” (1905) şi şcoala profesională „Raşela şi Filip Focşăneanu” din Bucureşti, pentru ca, ulterior, să se îndeletnicească cu predarea limbii şi religiei ebraice (1910–1917).

În timpul primei conflagraţii mondiale a tatonat cercurile socialiste, asumându-şi diverse roluri, de la distribuirea de manifeste la înjghebarea unei tipografii puse la dispoziţia mişcării sau participarea la întruniri clandestine.

Influenţată decisiv de linia ideologică aleasă de Marcel Pauker, soţul ei (s-au căsătorit la 1 iunie 1921), se implică activ în profilarea nou formatului Partid Comunist, participând intens la viaţa internă a acestuia.

Arestările succesive şi perioadele de detenţie (noiembrie 1923 – februarie 1924, decembrie 1924 – iunie 1925) au fost aşezate sub semnul acţiunilor subversive de subminare a statului burghez.

Împreună cu Marcel Pauker părăseşte România, fiind condamnată, în urma procesului derulat în 1928, la 20 de ani de închisoare.

După o perioadă de circa 1 an de instrucţie la Şcoala de Cadre de Conducere a Cominternului „V. I. Lenin” (1927–1928), sprijină eforturile Uniunii Sovietice de coagulare a mişcării comuniste de pe continent.

Astfel, Ana Pauker a intrat în contact cu o serie de lideri ai partidelor comuniste din diferite ţări europene, cum ar fi Germania, Cehoslovacia, Franţa sau Austria. Decretul de amnistie emis de guvernul ţărănist la începutul anului 1929 îi permite revenirea în ţară şi reluarea acţiunilor conspirative, menite să revigoreze firava activitate comunistă.

Concomitent, îşi păstrează o poziţie privilegiată şi în mişcarea comunistă internaţională, pe filieră cominternistă. În 1935 îşi deschide la Bucureşti un atelier de croitorie, care, în realitate, „servea” întrunirile tovărăşeşti şi interesele mişcării comuniste. Reacţia autorităţilor nu a întârziat, la 12 iulie 1935 fiind arestată şi condamnată la 10 ani de închisoare (alături de Liuba Chişinevschi şi Donca Simo). În timpul detenţiei îi parvin informaţii despre executarea soţului său ca trădător, fiind mandatată de Comintern să se folosească de acest episod în vederea consolidării muncii de propagandă printre deţinute.

Ana Pauker nu şi-a ispăşit pedeapsa în întregime, eliberarea ei a făcut obiectul unui târg între guvernul României şi cel al U.R.S.S., Bucureştiul reuşind astfel să-l elibereze din prizonieratul sovietic pe unul dintre liderii Partidului Naţional Ţărănesc din Bucovina. În U.R.S.S., continuă să se ocupe de propagandă, de această dată printre soldaţii români prizonieri, demers soldat cu înfiinţarea, la finele anului 1943, a Diviziei „Tudor Vladimirescu”. La 16 septembrie 1944 revine la Bucureşti cu misiunea expresă de a ajuta la afirmarea Partidului Comunist ca partid de guvernământ.

Conferinţa Naţională a partidului din 16–21 octombrie 1945 este un moment propice pentru accederea sa ca membru al Biroului Politic şi secretar al C.C. al P.C.R. Ascensiunea sa politică s-a datorat în mare măsură sprijinului sovietic, astfel încât, la 7 noiembrie 1947, devine ministru de Externe al României, prima femeie din lume care a deţinut această funcţie. Poziţia politică i-a permis să joace un rol esenţial în punerea la dispoziţia Moscovei a infrastructurii militare româneşti, în procesul de colectivizare a agriculturii şi în politica de cadre a partidului.

La 16 aprilie 1949 îşi asumă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Intrată în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniştilor români, abandonată de Moscova, este exclusă în mai 1952 din partid, acuzată de „deviaţionism de dreapta” (alături de vechii săi colaboratori Teohari Georgescu şi Vasile Luca), pierzându-şi astfel funcţiile politice deţinute în stat.

La 19 februarie 1953 este arestată şi supusă unui dur interogatoriu. Este atent supravegheată după eliberarea sa, la 20 aprilie 1953, ba chiar silită să-şi pledeze „nevinovăţia” trei ani mai târziu. Ana Pauker a fost subiectul unui deşănţat cult al personalităţii în variantă cominternistă, asumat în primă instanţă de Partidul Comunist.

Ana Pauker este direct responsabila de sutele de mii de victime ale comunismului si bolsevismului sovietic facute in Romania

A închis zeci de mii de oameni Practic, ruşii ar fi vrut să o pună în fruntea ţării pe Ana Pauker, însă au fost obligaţi să ţină cont şi de sentimentele naţionale ale românilor.

Ana a condus, însă, din umbră cu multă eficacitate şi şiretenie, îndeplinind acţiuni, în aparenţă, ciudate , cum a fost apelul de colaborare către legionari pe care, apoi, câţi i-au căzut în plasă i-a executat sau i-a băgat în închisori.

Cele mai mari crime ale sale au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime.

Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe.

În primăvara anului 1949, în cadrul unei plenare a Partidului Munictoresc Român (PMR), se hotărăşte colectivizarea agriculturii după modelul sovietic al colhozului. Asupra satelor se declanşează o adevărată teroare.

Pentru a-i şantaja pe oameni, se introduc cotele obligatorii, adică anumite cantităţi de cereale exagerat de mari care trebuiau date statului.

Cine nu le dădea ori mergea la închisoare, ori scăpa înscriindu-se în gospodăria colectivă.

Chiar în documentele de partid s-a vorbit de circa 50.000 de ţărani arestaţi, în realitate numărul lor fiind mult mai mare.

În sudul şi nordul Moldovei, la Vadu Roşca, Suroaia, Furceni sau Bosanci au izbucnit răscoale ţărăneşti, înăbuşite cu mitraliere.

În aceste momente, Gheorghiu Dej pregăteşte debarcarea Anei Pauker, luând legătura chiar cu Moscova, acolo unde adversara sa avusese o poziţie foarte puternică.

Învingându-şi unele nostalgii după Ana, care era o veche cominternista stalinista cu lungi sejururi la Moscova, Stalin îi dă mână liberă lui Dej, iar Ana Pauker va fi exclusă din orice funcţii şi condamnată la un perfect anonimat în care se va stinge.

Şi-a păstrat, însă, fanatismul convingerilor până la moarte şi nu s-a exprimat niciodată împotriva partidului pe care, din punctul ei de vedere, l-a slujit cu credinţă, deşi a înfăptuit nenumărate crime care nu i-au zdruncinat în niciun fel conştiinţa.

Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef SIE, mare admirator al criminalei Ana Pauker, i-a pus tabloul pe perete Ministerului Roman de Externe pe 28 iunie 2006

Ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si-a declarat ieri (n.red. pe 28 Iunie 2006) sustinerea pentru portretul Anei Pauker, asezat langa biroul sau, in cadrul galeriei fostilor ministri de Externe ai Romaniei, informeaza un comunicat al Asociatiei Academice de Administratie Publica EUROPA (AAAPE)

Ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si-a declarat ieri sustinerea pentru portretul Anei Pauker, asezat langa biroul sau, in cadrul galeriei fostilor ministri de Externe ai Romaniei, informeaza un comunicat al Asociatiei Academice de Administratie Publica EUROPA (AAAPE).

Reprezentantii AAAPE i-au cerut ieri in public ministrului Ungureanu sa indeparteze tabloul Anei Pauker, insa acesta a refuzat spunand ca din punct de vedere istoric nu poate renunta la nici unul dintre tablourile afisate pe holurile MAE. Ungureanu a declarat ca initiativa afisarii tabloului Anei Pauker ii apartine.

Vladimir Tismaneanu: "Dincolo de infrangerile temporare: Ana Pauker si mistica politica stalinista"

Nota Redactiei: Observati ca Vladimir Tismaneanu vorbeste "de toti si toate" dar trece sub tacere orice detaliu concret referitor la crimele facute de Ana Pauker si de regimul bolsevic din Romania anilor '50

In memoria Oanei Orlea, plecată dintre noi acum un an, și a tuturor victimelor totalitarismelor veacului XX

Supranumită “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat in Comintern (Internaționala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fără rezerve. “Devierea de dreapta”, soldată cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca și a lui Teohari Georgescu din vârful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferențe de optiuni tactice, iar nu a unui conflict de strategii. Niciodată, sub nici o formă, Ana Pauker nu a exprimat vreo urma de căință, vreo remușcare pentru uzurparea violentă a puterii, pentru lichidarea opoziției politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist intemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualității care refuza inregimentarea. Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.

Ca atâția alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slánsky și Bedřich Geminder la Jakub Berman și Zygmunt Modzelewski, de la Mátyás Rákosi la József Revai, de la Iosif Chișinevschi și Leonte Răutu la Ernő Gerő, si Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnațională a bolșevismului, a imbrățișat teza lui Stalin conform căreia “piatra de incercare a internaționalismului proletar este atitudinea față de Uniunea Sovietică”. Alinierea totală la aceasta poziție quasi-mistică (politică, dar și psihologică) a insemnat ieșirea din condiția originară, părăsirea deliberată a identității evreiești (nu neapărat doar a celei religioase), identificarea pasională cu “patria socialismului”. Erau, cu formula istoricului Isaac Deutscher, non-Jewish Jews. A-i atribui secrete aspirații sioniste Anei Pauker ar insemna să proiectăm asupra ei lumina inșelătoare a mitului. Nu, nu a fost o sionistă, a fost o stalinistă (chiar daca, in unele privințe, mai ales dupa 1950, a dovedit o oarecare moderație–mă refer la ceea ce a probat istoricul american Robert Levy, pe bază de documente de arhivă, in legătură cu poziția rezervată a Anei Pauker, numărul doi in PMR pană in iunie 1952, in chestiunea ritmului colectivizării agriculturii și a anchetării lotului Pătrășcanu). Cartea lui Levy a aparut in traducere româneasca la Polirom. Tot la Polirom a aparut in traducerea semnata de Cristina Petrescu și Dragos Petrescu volumul meu “Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc”.

La un moment dat, in Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratării diferențiate a evreilor in malaxorul “luptei de clasă”. Spunea ea că nu trebuie uitat că in timpul razboiului evreii fusesera victime colective, fără un regim special pentru burghezia evreiască. Ulterior, această poziție a fost invocată de către Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare impotriva Anei Pauker, stigmatizată pentru “naționalism evreiesc”. De asemenea, Ana Pauker a incurajat, in 1949-1950, tendințele de emigrare către Israel. Dar a făcut-o, neindoios, in consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiată de ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei (Sergo) Kavtaradze, urmărea cu mare atenție meandrele politicii sovietice.

Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin, de după 1948, impotriva Polinei Jemciujina, soția lui Viaceslav Molotov (exclusă din PCUS, arestata si deportata in Kazahstan). Nu cred că Ana Pauker a fost animata de vreun patriotism evreiesc. Dar nu și-a ascuns originea si nu a făcut un secret din faptul că avea rude in Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa instituțiilor evreiești precum un Chișinevschi, o Ofelia Manole ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legată de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestată in februarie 1953, anchetată de către ofițerul de securitate Vasile Negrea (ulterior general si adjunct al lui Alexandru Drăghici in fruntea MAI). A refuzat să-și recunoasca imputatele păcate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej și de consilierii sovietici (intre care generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski), ulterior sef al diviziei externe a KGB). Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a impiedicat-o să izbucneasca in plâns atunci cand a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioroș, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre si fărădelegi imaginabile, intre care asasinarea propriului ei soț, Marcel Pauker, in timpul Marii Terori. Mai putin fanatizat decat Ana Pauker (cu care fusese impreună, pe banca acuzaților, in procesul de la Craiova din 1936), fostul ei protejat Moghioroș i-a spus: “Dacă el nu murea, tu n-ai mai fi fost in viață”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmasii de familie ai Anei Pauker, sintetizează o biografie marcată de devotament, orbire, intransigență, iluzii și multe, mult prea multe crime.

După 1953, exclusă din PMR (fără insă a i se confirma vreodată oficial acest lucru), Ana Pauker a fost ținută intr-un fel de domiciliu obligatoriu in locuinta din Cotroceni unde trăia alaturi de fiica ei Tania, de soțul acesteia, dr. Gheorghe Brătescu (care a publicat, la Humanitas, o interesantă carte de memorii) și de copiii acestora, Stela si Tudor. Nu o vizita aproape nimeni, cu excepția avocatului ei din ilegalitate, Radu Olteanu si a foarte putini ilegaliști. Era, asemeni celor osandiți in timpul domniei ei, o pestiferată. Anatema partidului era totală si de nedisputat. In 1956, dupa Raportul Secret al lui Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, s-a adresat cu memorandumuri si apeluri Biroului Politic. Nu și-a recunoscut vina de a fi complotat contra conducerii de partid, nu s-a spășit, nu s-a spovedit, tonul era mai degraba unul revendicativ si infuriat. Era mândră de trecutul ei comunist si nu ințelegea cum de acești pigmei incercau să i-l nege. Astfel a vorbit si cu emisarii lui Dej in discuțiile purtate pe parcursul anului 1956 (Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Alexandru Moghioroș, Constantin Parvulescu si Janos Vincze). Cea acuzată de “deviere de dreapta” se ocupa de traduceri din rusa, franceză și germană la Editura Politica (tatăl meu, pe atunci director adjunct, era cel care, din insăarcinarea Biroului Politic, o vizita cu propunerile de cărți si recupera manuscrisele traducerilor).

In 1951 fusese diagnosticată cu cancer la sân. S-a tratat in URSS până la prăbușirea politică din 1952 (vizite prelungite care au izolat-o de fapt de ceea ce se petrecea in țara). Apoi, a fost tratată la Spitalul Elias. A murit in 1960 si a fost incinerată la Crematoriul Cenușa (nu a fost publicat nici un fel de comunicat oficial, nici măcar cateva randuri semnate “un grup de tovarasi”, candva mult-slăvita militanta disparea ca o anonimă). In 1968, dupa reabilitarea postumă, urna a fost dusă la monumentul din Parcul, Libertatii (Parcul Carol). Dupa prăbusirea comunismului, urna a revenit la Cenușa…

A fost reabilitată post mortem in 1968, dar comunicatul Plenarei din aprilie, care vorbea despre alte victime ale lui Dej (Lucrețiu Pătrășcanu, Stefan Foris), dar și despre victimele Marii Terori din URSS, nu a menționat-o. Numele ei a mai apărut sporadic, intotdeauna in context negativ, in romanele cu voie de la stapanire care deplorau excesele “obsedantului deceniu”. Singularizarea Anei Pauker drept principala responsabilă pentru ororile stalinismului dezlănțuit ținea de strategia de disculpare a echipei Dej (din care Nicolae Ceaușescu a făcut parte, chiar dacă ulterior a preferat să minimalizeze ori chiar să nege acest lucru). Pe de altă parte, sub numele Anca Vogel, o aflam convertită in personaj al fabuloasei nuvele Pe strada Mantuleasa de Mircea Eliade (in anii ’70 istoricul religiilor s-a intalnit la Paris cu Tania și Gheorghe Brătescu si le-a oferit un exemplar cu dedicatie). Nepoata ei, Stela (numită astfel in cinstea comunistei bulgare Stela Blagoieva, prieten ă a Anei Pauker din tinerete) trăieste acum la Barcelona (maritata cu un catalan), nepotul ei Tudor Brătescu trăiește in Franta. Tot doctorul Brătescu a publicat in anii 90 o carte fascinantă despre lichidarea lui Marcel Pauker (nom de guerre Luximin) la Moscova. Din cate știu, Ana Pauker nu a lăsat niciun manuscris, nu și-a exprimat niciodată regretul pentru optiunea ei politică.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

(FLUIERUL)