Dragnea nu renunţă la planul său de dizolvare a PSD. Emoţii pentru Viorica Dăncilă?
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: „Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit" :: PSD :: Dragnea
Pagina 1 din 1
Dragnea nu renunţă la planul său de dizolvare a PSD. Emoţii pentru Viorica Dăncilă?
Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea ar putea afla, joi, decizia Curţii de Apel Bucureşti în dosarul prin care cere dizolvarea PSD-ului. Acesta invocă dosarul angajărilor fictive, cel care l-a dus în spatele gratiile 3 ani şi 6 luni la Penitenciarul Rahova şi mai cere judecătorilor anularea alegerilor prin intermediul cărora Viorica Dăncilă a ajuns preşedintele al social-democraţilor.
În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti i-a respins solicitarea lui Liviu Dragnea care a contestat decizia la Curtea de Apel şi astăzi aşteaptă un verdict. Din puşcărie, Liviu Dragnea se foloseşte de condamnarea sa în dosarul angajărilor fictive şi spune că dacă PSD Teleorman a menţinut angajarea celor două femei, angajare care a dus la pedepsirea sa, înseamnă că şi PSD Teleorman a participat, de fapt, la infracţiunea pentru care el a fost închis.
Astfel, acesta susţine că dacă PSD Teleorman a greşit, tot partidul a greşit. De asemenea, la Congresul la care a fost aleasă Viorica Dăncilă preşedinte al PSD, în locul acestuia, au participat şi social-democraţi de la Teleorman, ceea ce ar pune sub semnul întrebării validitatea acelui vot, subliniază Liviu Dragnea.
Argumentele acestuia nu ar avea temei, spun avocaţii care explică faptul că prin această cerere Liviu Dragnea îşi arogă drepturi de procuror, deoarece doar un procuror ar putea face o astfel de solicitare în Instanţă. Astfel, doar Ministerul Public poate face cerere de dizolvare a unui partid, nu o persoană fizică, indiferent de motivele pe care acesta le invocă, scrie Digi 24.
Fostul preşedinte al PSD a formulat apel la decizia Tribunalului București care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.
În sesizarea depusă la fond, fostul lider invoca chiar dizolvarea formaţiunii. Concret, Tribunalul București a admis cererea PSD, a încuviinţat modificările de statut şi a respins toate cererile de intervenţie, printre acestea numărându-se şi cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.
Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel București, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive – statut – organe de conducere”.
Dragnea cere sesizarea CJUE în procesul cu PSD
Liviu Dragnea cere sesizarea Curtii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în procesul în care fostul președinte social democrat solicită dizolvarea PSD. În plus, Dragnea vrea ca CCR să analizeze o prevedere din legea partidelor despre care susține că ar fi neconstituțională.
Judecata în proces a fost amânată pentru date de 31 octombrie. Procesul a ajuns la Curtea de Apel după ce tribunalul a respins demersul fostului președinte PSD.
Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD
Liviu Dragnea s-a adresat instantei tribunalului București printr-o cerere în care spune că PSD ar trebui dizolvat întrucât și-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman referitor la angajările fictive ale celor două femei de la DGASPC, cauză pentru care fostul președinte social democrat a fost condamnat și încarcerat în penitenciarul Rahova, în luna mai.
Dragnea susţine, în cererea de intervenţie adresată Tribunalului Bucureşti, că, având că vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia. În condiţiile în care la votarea modificărilor de statut din 29 iulie au participat inclusiv reprezentanţi ai PSD Teleorman, Liviu Dragnea susţine că PSD şi-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia Teleorman, ceea ce ar putea duce chiar la dizolvarea întregii formaţiuni.
Subiecte similare
» Dragnea nu renunţă la planul său de dizolvare a PSD. Emoţii pentru Viorica Dăncilă?
» Planul lui Liviu Dragnea. Soluțiile pentru a opri căderea României în autocrație
» Ponta, despre planul PSD-ului pentru remaniere: Dragnea i-a dus în pragul dezastrului, acum se sinucid cu Dăncilă. Blestemul Teleormanului
» Dragnea nu o iartă pe Dăncilă! PSD, un pas mai aproape de dizolvare
» Restructurarea guvernului, un test decisiv pentru Viorica Dăncilă și pentru PSD. Indiferent de rezultat, scorul va fi strâns. De ce?
» Planul lui Liviu Dragnea. Soluțiile pentru a opri căderea României în autocrație
» Ponta, despre planul PSD-ului pentru remaniere: Dragnea i-a dus în pragul dezastrului, acum se sinucid cu Dăncilă. Blestemul Teleormanului
» Dragnea nu o iartă pe Dăncilă! PSD, un pas mai aproape de dizolvare
» Restructurarea guvernului, un test decisiv pentru Viorica Dăncilă și pentru PSD. Indiferent de rezultat, scorul va fi strâns. De ce?
AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA :: „Nec audiendi qui solent dicere, Vox populi, vox Dei, quum tumultuositas vulgi semper insaniae proxima sit" :: PSD :: Dragnea
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|