APROPO DE andrei muraru : SI CACATII CONSILIAZA IN DEALUL COTROCENILOR ?

Scris de **Admin** Joi Aug 20, 2015 1:29 pm

SI CACATII CONSILIAZA IN DEALUL COTROCENILOR ? ( 1) : Lupul paznic la stână: pionul penalului Fenechiu pus șef la Patrimoniu

http://www.curentul.info/2013/index.php/2013041885688/Actualitate/Lupul-paznic-la-stana-pionul-penalului-Fenechiu-pus-sef-la-Patrimoniu.html

Ieri a apărut vestea că la șefia Institutului Național al Patrimoniului e fost instalat un copil de mingi de-al marelui combinator Relu Fenechiu, unul dintre cei mai penali miniștri ai actualei guvernări. Alexandru Muraru, pionul lui Fenechiu, are de-a face exclusiv cu politica, mai exact este absolvent de studii politice iar întreaga sa carieră politică este concentrată în zona multifuncțională de țutăr al servilor lui Fenechiu. Adică un fel de sluga slugilor. Cv-ul lui Muraru zice că în perioada 2005 - 2009 a fost consilier la cancelaria premierului României, în intervalul aprilie - decembrie 2007 a fost consilier personal al ministrului Justiției – Tudor Chiuariu, cel care-i lipea cu limba timbrele pe plicuri lui Fenechiu, pe vremuri, la firmă - iar în perioada 2011 - 2013 a fost consilier pentru Parlamentul României. Gașca de la Iași, controlată la vârf de Fenechiu s-a înfiltrat și ea pe unde a putut, pe unde a găsit câte un locșor gol.
Cu toate că, inclusiv organismele Uniunii Europene atenționează asupra faptului ca un membru al Guvernului României are grave probleme cu legea, acesta continuă să-și planteze oamenii la nivelul conducerii instituțiilor statului, de unde pot fi scoși bani publici. Relu Fenechiu a susținut numirea ieșeanului Alexandru Muraru, ca director general la conducerea Institutului Național al Patrimoniului (INP). Acest organism
decide modul în care se alocă fondurile într-un domeniu extrem de bănos. Toate acestea vin pe fondul în care, recent, la deschiderea Palatului de la Ruginoasa, Fenechiu afirma public că: "Daniel (Daniel Barbu, actualul Ministru al Culturii - n.r.), este prietenul meu și vreau să fie lângă mine... ".
INP-ul este o instituție de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în directa subordine a Ministerului Culturii. În fapt, atât Alexandru cât și Andrei (frați gemeni - n.r.), deși sunt betonați de CV-uri stufoase, sunt considerați uneltele secrete ale lui Fenechiu, în pregătirea unor afaceri dubioase. Miraculos, Alexandru a ocupat, în perioada 2005-2009, și postul de consilier la Cancelaria Prim-Ministrului al României, Calin Popescu Tariceanu, iar în intervalul aprilie-decembrie 2007, și de consilier personal al Ministrului Justiției de la acea vreme, Tudor Chiuariu, tot unul dintre acolitii penali ai lui Relu Fenechiu. Fratele acestuia, Andrei, ocupă funcția de conducere la Centrul de Studii asupra Comunismului si Postcomunismului, în buna tradiție a nepotismului clientelar romanesc.

Relu Fenechiu, o bijuterie a Sistemului, un șef de clan infracțional

Institutul Național al Patrimoniului este o vacă de muls la greu. Deja de numele acestei instituții se leagă percheziții ale organelor de poliție, dosare penale, scandaluri legate de licitații trucate. Spui „licitații trucate“ spui Fenechiu – dacă ne amintim că încă de prin 2007, DNA-ul îi făcuse niște dosare atât baronului de Iași cât și șefului Finanțelor Iași, Anton Doboș, cel care i-a înlesnit niște licitații lui Fenechiu. Degeaba a încercat Fenechiu să mătrășească dosarele de la DNA prin toate mijloacele prin intermediul lui Chiuariu, pus ministru la Justiție cu unicul scop de a-l scoate basma curată pe patronul său. Anul trecut Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna iunie, în dosarul cunoscut sub numele „Transformatorul“ – prejudiciu de 75 de miliarde de lei vechi - unde el este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, infracțiuni pe care, conform actului de acuzare, le-ar fi comis pe vremea când era acționar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iași și SC Tehnorom SRL Iași. Doar în acest dosar Fenechiu s-ar putea alege cu vreo 15 anișori de pușcărie. Mai sunt și alte dosare.
Dar mai sunt și alți bani de furat și alte locuri din care se pot bobina afaceri dubioase. Institutul Național al Patrimoniului administrează bani publici, - delicatesa preferată a lui Relu Fenecheiu – și avizează deschiderea unor șantiere de restaurare, organizează licitații și are în gestiune averi fabuloase, nu doar din domeniul imobiliar în care este intromisionat până în gât Fenechiu, cu clanul său de la Iași, cu alde Nechita și Iulian Dascălu, interpusul lui Daniel Ciobotea în afaceri cu bani via Cipru.
Numai dacă te uiți la câteva dintre atribuțiile Institutului pe care îl controlează acum Fenchiu și înțelegi cu ușurință miza:
„INP: - gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de la bugetul de stat;
- administrează, în numele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, monumentele istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituții publice;
- gestionează, prin acordarea de credite, sumele provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum și din alte surse cu aceeași destinație;
- elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, și supune spre aprobare acestuia Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice și asigură atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare, conservare, protecție și punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta;
- verifică și propune spre avizare, potrivit legii, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările contractate“
Bani, contracte, avize, bugetul de stat. Cuvinte magice pentru Fenechiu și a sa gașcă de hoți.

„Distrugerea sistematică și sălbatică a Patrimoniului românesc“

Patrimoniul românesc a fost lovit din răsputeri încă din anii 90. Prin „grija“ specială a lui Andrei Pleșu, unul dintre educatorii actualului șef pus de Fenechiu la Patrimoniu, vreme de un deceniu România nu a avut o lege a Patrimoniului, iar în intervalul respectiv s-a furat la rupere. În ianuarie 1990 Pleșu a abrogat Legea Patrimoniului Cultural, măsură care nu a făcut decât să încurajeze acțiunile de jaf din toate siturile arheologice și care a adus multe alte monumente de importantă istorică într-o stare avansată de degradare. Au fost distruse, sistematic și perseverent, urme ale trecutului antic și medieval ale poporului român, s-a mers pe un program general de subminare și distrugere a reperelor identitare românești.
Instituția de astăzi a Patrimoniului intrată pe mâinile unei haite de bandiți purta pe vremuri numele de Comisiunea Monumentelor Istorice înființată în anul 1892 sub autoritatea Ministerului Instrucțiunii Publice. În fruntea Comisiunii s-a aflat un Nicolae Iorga. Acum avem pe scaunul lui Iorga unarendaș pe ogorul penalului Fenechiu.
În 2008, s-a organizat sub conducerea președinției o trecere în revistă sistematică a situației actuale a Patrimoniului românesc. Concluziile sunau ca un semnal de alarmă. Din păcate un semnal de alarmă în gol.
Astfel se sublinia faptul că „administrațiile locale văd în patrimoniu un obstacol în calea dezvoltării și nu îl abordează ca un factor de identitate și un potențial de dezvoltare pentru comunitate. De multe ori, neglijența la nivel local, incompetența și încălcarea legii au dus la degradarea ireversibilă a patrimoniului.“
Patrimoniul național, care înseamnă moștenire istorică, memorie, identitate este devastat iar protejarea și conservarea sa care ar fi trebuit să constituie o prioritate națională nu face obiectul unei politici naționale coerente și susținute, dimpotrivă, s-a perpetuat o politică sălbatică de distrugere a patrimoniului.
ÎÎn Raportul Comisiei formate din vârfurile specialiștilor în domeniu se evidențiează
“carențe legislative și disfuncțiilor instituționale care permit sau chiar fac posibilă degradarea și distrugerea patrimoniului.
Raportul oferă această diagnoză, pecare oilustrează prin analiza științifică a numeroase cazuri. Din cuprinsul lui reiese clar că, deși România a adoptat documente internaționale în domeniul conservării patrimoniului, acest fapt nu este asumat deplin la nivelul legislației, al politicilor și al deciziei administrative. Cauzele degradării și ale distrugerii patrimoniului pe care le semnalează Comisia se referă la:
• nerespectarea legii sau aplicarea ei defectuoasă;
• lipsa de unitate și de coerență între legislația primară și cea secundară;
• necorelarea protecției șiapunerii în valoare apatrimoniului construit șiazonelor protejate cu planurile de dezvoltare;
• necorelarea alocărilor bugetare cu planificarea și execuția;
• lipsa bugetelor multianuale;
• lipsa Cadastrului general;
•existența competențelor și responsabilităților paralele de decizie, avizare, sancțiune și control;
• existența unui regim sancționator lax și lacunar;
• gestiunea ineficientă a programelor de finanțare, mai ales a fondurilor de post-aderare;
• carențe de formare și pregătire a celor care activează în domeniu;
•lipsa monitorizării intervențiilor asupra monumentelor, siturilor istorice și arheologice sau a imobilelor din zonele protejate din spațiul urban și rural;
• insuficiența personalului specializat.
Pe lângă toate aceste carențe, pe lângă deficitul general legat de proasta administrare și cretinismul local, se adaugă tagma jefuitorilor, clanurile ticăloșilor și rețelele organizate de infractori care scot sitematic din țară obiecte de patrimoniu și vestigii arheologice inestimabile.
“Distrugerea sau degradarea patrimoniului construit și natural înseamnă dispariția memoriei și a identității culturale a cetățenilor României și, în consecință, incapacitateade a transmite această moștenire generațiilor următoare - este probabil ca în scurt timp, din cauza motivelor deja semnalate, localitățile din România să își piardă – definitiv și irevocabil – identitatea“ – așa sună o frază de debut a Raportului elaborat cu cinci ani în urmă de specialiștii patrimoniului cultural românesc.
Relu Fenechiu are o experiență bogată pe aria distrugerii, jafului și degradării. Este binecunoscută capacitate sa în întreaga Moldovă. Acum, are șanse serioase să-și extindă capacitățile la nivel național, că tot a mai rămas câte ceva de jefuit, distrus și demolat. Nu de alta dar prietenii lui Fenechiu știu să facă mall-uri, la o adică, și pe Sarmisegetuza.

George Roncea

APROPO DE andrei muraru : SI CACATII CONSILIAZA IN DEALUL COTROCENILOR ? ( 2) :

DESPRE ANDREI MURARU ȘI ATACUL SĂU MIZERABIL LA MIHAIL NEAMȚU, DOCTOR AL KING'S COLLEGE

http://www.curentul.info/politic/11960-despre-andrei-muraru-si-atacul-sau-mizerabil-la-mihail-neamtu-doctor-al-king-s-college

Intelectual rasat și fost ministru al Culturii, Theodor Paleologu a ripostat atacului imbecil al consilierului prezidențial Andrei Muraru la adresa lui Mihail Neamțu: „Nu știu dacă este cazul ca un consilier al președintelui să spună cine are voie să intre pe ușa grupului PNL de la Camera Deputaților (iar sala respectivă fusese a PDL-ului pînă la fuziune). Or is it his master's voice?
Oricum, Mihai Neamțu nu pare a avea de gînd să intre în PNL. De ce și-ar dori o astfel de afiliere?
Îl aștept oricînd la Casa Paleologu pentru a vorbi despre chestiunile care țin de pregătirea sa academică. Casa Paleologu este un loc al dialogului și al schimbului de idei (încă de la construirea sa în 1932 și chiar înainte, cînd aveam casa noastră din strada Paleologu).”

Andrei Muraru postase anterior pe contul său de facebook: "Am aflat cu surprindere că domnul Mihail Neamțu a fost invitat să le vorbească membrilor PNL despre doctrina liberală. Nu cred că domnia sa are ce să caute în acest partid. Opinia mea despre domnul Neamțu a rămas aceeași, exprimată în urmă cu câțiva ani într-un editorial". În editorialul invocat, Muraru scrisese că Neamțu (care e teolog) ar fi ca fata lui Gheorghiu-Dej pentru că nu a scris niciodată un articol științific despre comunism. Ce, nu e amuzant? Acum era vorba de liberalism dar ce contează asta de pe deal? Nici eu n-am scris niciun articol științific despre comunism deci sunt la fel și nu fac două parale în ochii lui Muraru. Dreptul lui. Așa că voi vorbi pe limba sa invocând un autor ce și-a dedicat viața articolelor științifice despre comunism ce i-a creionat portretul lui Andrei Muraru: Marius Stan, Politolog și redactor-șef al revistei History of Communism in Europe:

Despre Andrei Muraru. Exerciții de uimire
http://www.contributors.ro/editorial/despre-andrei-muraru-exerciții-de-uimire/

Încă de când am auzit pentru prima dată ipoteza numirii lui Andrei Muraru pe post de consilier prezidențial pentru relația cu societatea civilă, m-a cuprins o uimire vecină cu râsul irepresibil. Să vă spun și de ce (mi se pare absolut important să cunoaștem în amănunt tânăra generație de politicieni ori de oameni ce se visează la cârma treburilor cetății, într-o formă sau alta): în primul rând, pentru că îl cunosc mult prea bine. Aș spune ca pe propriul meu buzunar, dar până și acolo se întâmplă să mai găsesc lucruri de a căror existență pur și simplu uitasem. În al doilea rând, pentru că personajul Muraru mi-a pricinuit cea mai dezagreabilă interacțiune umană de până în prezent.
Nu o să reiau aici scrisorile publice (al căror semnatar am fost la acea dată ca expert al IICCMER) prin care semnalam abuzurile lui Andrei Muraru în calitate de președinte executiv al instituției cu pricina. Nu s-a întâmplat nimic atunci, n-o să se întâmple nici acum. În instituțiile de stat din România nu poți avea decât o atitudine hirschmaniană: abandon, contestare, sau loialitate! Am ales contestarea, urmată de abandon (adicădemisia). Consider că am făcut bine. La fel și ceilalți colegi ai mei care între timp și-au găsit proiecte serioase de cercetare, în România sau în străinătate. Cei care au alesloialitatea, se află și azi la IICCMER. E dreptul lor, nu judec tăria de caracter a unor oameni care n-au dorit să-și riște creditele la casă, veniturile imediate, etc. Atât au putut atunci, so be it…
O să mă întorc, în schimb, la ideea numirii lui Andrei Muraru într-o poziție cu rang de ministru care l-ar obliga să intre în contact cu și să înțeleagă mecanismele de funcționare ale societății civile. Trebuie spus din capul locului că morala lui Muraru este încununarea felului de a fi al lui Muraru, deoarece ea proclamă respectivul fel de a fi ca principiu. Domnul viitor consilier (după toate zvonurile și predicțiile) instituie astfel iluzia ca realitate. Într-un limbaj — dacă vreți — kantian, imperiul murariot al libertății nu este încercarea de a da o anumită expresie naturii murariote, ci, dimpotrivă, este încercarea de a masca natura murariotă, de a instituționaliza decalajul dintre vorbe și fapte.
Prezint în cele ce urmează, cât se poate de succint, două episoade edificatoare, cred eu, cu privire la capacitatea lui Andrei Muraru de a înțelege mecanismele de funcționare ale societății civile:
2010: La Biblioteca Centrală Universitară (BCU) este organizat un concurs “cu cântec” în urma căruia șefia instituției îi revine doamnei Mireille Rădoi. Mai multe ONG-uri organizează un protest în fața BCU la care fiecare dintre participanți citește, în liniște, câte o carte, iar alții afișează bannere prin care ironizează amenajarea concursului respectiv. Câteva zeci de persoane sunt suficiente pentru a crea un mic blocaj în ușa de acces a Bibliotecii. Aflându-mă acolo, printre protestatari, constat la un moment dat apariția surprinzătoare a lui Andrei Muraru care, după câteva minute, începe să vocifereze împotriva “cititorilor” și pleacă, în cele din urmă, condamnând într-un acces de furie naturală dreptul celor prezenți de a reclama un abuz administrativ și o numire dubioasă. Au curs multe râuri de cerneală, de atunci încolo, despre Mireille Rădoi și conducerea BCU. Îmi rămâne însă proaspătă în memorie reacția virulentă a lui Andrei Muraru și idiosincrasia lui nedisimulată față de tot ceea ce înseamnă protest, activism, contact cu jandarmi, revendicare de drepturi, acțiune de stradă și așa mai departe. Andrei Muraru contesta pur și simplu dreptul sacrosanct al unor cetățeni de a contesta! Pentru Andrei Muraru, atât cât îl cunosc (și, spuneam, cred că îl cunosc foarte bine), tot ce iese din cadrele și limitele legii (de pildă, un protest neautorizat sau un flash mob), indiferent de cât de strâmbă ar fi legea, devine un gest reprobabil. Ceea ce se cheamă civil disobedience îl înspăimântă, îi dă frisoane, îl exasperează. Este secretarul UTC pe liceu, obedient în sus, tiranic în jos. Personajul nostru este genul de ipochimen care trăiește în litera normei, nu în spiritul ei. Pentru astfel de oameni, protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană au fost cel mai probabil expresia agravantă a unei mari fărădelegi. Domnul Muraru nu s-a întrebat niciodată dacă o lege, un regulament sau un concurs sunt corecte, ci, din contră, le-a acordat orbește statut de poruncă. Să-l numim, deși poate îi acordăm un prea înalt ștaif musilian, omul fără însușiri…
2012: Andrei Muraru participă surprinzător la protestele din luna ianuarie a acelui an, timp de câteva zile, lăsând la o parte proverbiala-i precauție și, înarmat cu un fes banal, atent îndesat pe cap, scandează din toți rărunchii doar acele sloganuri îndreptate împotriva guvernului Boc sau a președintelui Băsescu. Umblă febril printre protestatari, iscodește, ia pulsul, sugerează lozinci anume țintite și, în cele din urmă, răgușește în punctul de maxim al antibăsismului său. Așadar, cel care la BCU avusese o problemă de fond cu ideea de protest, se găsea acum, în ianuarie 2012, în ipostaza paznicului de gimnaziu prins în vestiarul fetelor cu mâna pe lenjeria intimă a nesupunerii civice. Între timp am aflat și de ce o făcea: a fost uns peste IICCMER, a vituperat sălbatic în studiourile Antenei 3 împotriva fostei conduceri a institutului (și, trebuie subliniat: fără urmări de natură penală, pentru că, desigur, toată “greaua moștenire” nu fusese altceva decât o excelentă performanță instituțională, documentată, validată intern și extern, ireproșabilă din punct de vedere administrativ), a împins jumătate din corpul angajaților spre demisie, a făcut din cazul torționarului Vișinescu un spectacol mediatic superficial și s-a antepronunțat cu caractere juridice de-o șchioapă, în primă fază, pentru o încadrare aberantă pe genocid. Însă noi, foștii lui colegi, cei care îl știam atât de bine încă de pe vremea când se bătea la propriu pe holurile institutului cu fratele său geamăn (Alexandru, fostul director al Institutului Național al Patrimoniului, un om de o precocitate politică identică), misiunea lui era cât se poate de clară: carieră politică și ascensiune vijelioasă, cu orice preț! Nu conta cine era patronul politic, putea fi vorba de Relu Fenechiu, de Crin Antonescu, Victor Ponta, Radu Duda sau de Papa Francisc, importante erau protecția și sinecurile.
Și iată-l acum, apărut ca o sirenă neprihănită direct din spuma mării, gata să asume (pasămite) o poziție de mediator pe relația Cotroceni-Societate Civilă. De se va întâmpla, va fi interesant. Îl asigur că reprezentanții ONG-urilor abia așteaptă să-l cunoască și că nu-i va fi deloc ușor. Forma lui mentală refuză dialogul, hybrisul său îl orbește. Președintele va avea cel mai prost sfătuitor cu putință pe un subiect atât de sensibil și în raport cu cel mai activ segment al populației. Riscurile sunt mari. Iar de nu se va întâmpla, atunci va fi la fel de interesant. Pentru că Andrei Muraru nu are domenii de competență, ci doar o sete exagerată de a controla lucruri, oameni, situații. Nu-l văd complet ieșit din joc, după cum nici nu-l văd refuzând indiferent ce încredințări. De la consilier de relații externe la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, în 2005 și 2006, deci la doar 23-24 de ani, și până la consilier pentru relația cu societatea civilă sub viitorul președinte Iohannis, Andrei Muraru le-a bifat aproape pe toate. Nu există practic niciun domeniu al vieții sociale, politice și economice în care acest domn să nu poată emana autoritate, seriozitate, feromoni. O spun cu invidia celui care nu știe ce să mai facă spre a refuza proiecte și piste de cercetare pentru a putea să se concentreze pe biografii intelectuale. Și până și această schiță de portret în negrul cărbunilor pe care a trebuit să-i înghit pentru a scăpa de toxiinfecția murariotă de la IICCMER mi se pare o abatere de la calea propriilor competențe și preocupări. Dar, cum spuneam, multe lucruri se nasc din uimire. Acea uimire care nu mă va părăsi, cel mai probabil până în ziua morții, ori de câte ori voi constata că fotosinteza politică se produce pe bază de întuneric și nu de lumină…
Sugestii de lectură:
http://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/scrisoare-deschisa-semnata-de-sapte-angajati-ai-iiccmer/