10 august: misterele marii desecretizări

Scris de **Admin** Sam Noi 16, 2019 12:48 am

https://www.dw.com/ro/10-august-misterele-marii-desecretizări/a-51261433

Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la Mitingul Diasporei, din 10 august 2018, de la București, a fost desecretizat iar parchetul antimafia, DIICOT, îl poate folosi integral în cercetarea penală.Desecretizarea raportului privind intervenția în forță a Jandarmeriei la Mitingul Diasporei, din 10 august 2018, poate grăbi ancheta dar poate și da dreptul celor suspectați să se apere , spune ministrul Internelor, Marcel Vela. Anumite persoane numite politic în fruntea ministerului par a face subiectul acestor suspiciuni. Ministrul Vela a și dat exemplul unui subsecretar de stat care va fi trimis, deocamdată, înapoi la secția de poliție de unde fusese detașat în funcția guvernamentală. Este vorba despre un ofițer care, sugerează surse apropiate anchetei pe care ministrul pare să le confirme, ar fi avut în ziua de 10 august misiunea să îl țină la curent cu evenimentele din fața Guvernului pe patriarhul din epocă al scenei politice românești și al Guvernului, liderul PSD Liviu Dragnea. Puține informații, așadar, după desecretizare, și mult spațiu de speculat.

Premierul de paie

Șefa Guvernului României din ziua de 10 august 2018 este liniștită pentru că nu știe nimic despre ce s-a întâmplat în acea zi în fața clădirii în care își are biroul. Era plecată în concediu. Este alibiul folosit, 15 luni mai târziu, de Viorica Dăncilă, premierul de atunci al României. Același fost înalt demnitar român care nu știe astăzi nimic despre cele petrecute atunci scria instituțiilor europene, cu un an în urmă, că în România, la 10 august 2018, s-a încercat o lovitură de stat.

Cu o zi înainte de acel 10 august 2018, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a plecat în concediu pentru patru zile. Instituții aflate în subordinea ei știau că se pregătește cea mai mare manifestație din istoria recentă a României. Iar cel puțin televiziunile prietene partidului din care premierul provine, frecventate de pensionari ai structurilor secrete ale statului, avertizau că situația va degenera, cu un accent pus pe violența iminentă a civililor. Informații similare aveau să fie vehiculate în orele dinaintea mitingului și de voci avizate din instituțiile de ordine publică ale statului român, conduse de oameni numiți de același partid.

Dăncilă, însă, a părăsit comanda Guvernului și controlul administrativ al țării. Acum nu are „absolut nimic” să îşi reproșeze: „Numele meu nu va apare în acest dosar, nu am nici un amestec cu acest dosar”. „Nu am de unde să știu” a fost răspunsul cu care Dăncilă parează întrebările legate de acea zi. E ca și cum subordonații premierului, mai ales ministrul de Interne din acea perioadă, nu au catadicsit să îi dea vreun raport cu privire la cel mai grav incident de ordine publică petrecut în România, de la ultima mineriadă. Și, se vede treaba, nici premierul nu a avut vreun interes să întrebe și să afle ce s-a întâmplat cu câteva sute de mii dintre cetățenii țării în fruntea căreia guvernează. Asta nu a împiedicat-o, însă, pe Viorica Dăncilă să scrie instituțiilor europene acele mesaje în care s-a plâns de o tentativă eșuată de lovitură de stat.

Situațiile speciale cer norme speciale

Nu sunt singurele fotograme neclare din ansamblul de cadre care, laolaltă, compun filmul acelei zile triste. Dar este un prim bun motiv să ceri instituțiilor statului să proiecteze public ceea ce acum este ținut secret sub scuza poate justificată a anchetei penale aflată în desfășurare. Miercuri, 13 noiembrie 2019, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului de Interne să faciliteze accesul tuturor celor interesați la conținutul dosarului. Adică să îl facă public. Ministrul a anunțat, a doua zi, desecretizarea completă a documentației însă conținutul acestuia rămâne tăinuit, pe motiv că este mai întâi treaba procurorilor să îl studieze și să formuleze acuzațiile ce se impun.

Nu ne aflăm în fața unui caz de răpire, nu vorbim despre o omucidere sau despre act de corupție, ci despre o agresiune a statului împotriva propriilor cetățeni, soldată cu victime colective. Dovadă stau cele peste 800 de plângeri strânse deja la parchetele civile și militare care au început să investigheze subiectul și care, de un an și trei luni, ba își cer unul altuia, ba, dimpotrivă, își pasează unul altuia dosarul. Ce lipsește este un semn, oricare ar fi acesta, că ancheta ar progresa.

Prim urmare, pentru ca lucrurile să nu sfârșească precum în cazul altor mari dosare de acest gen din România ultimilor trei decenii, întreaga instrumentare de până acum a evenimentelor din 10 august 2018 trebuie să primească o derogare de la normele clasice ale statului de drept, pentru ca atât cei direct afectați de agresiunea de atunci cât și opinia publică aflată în situația de a-și înțelege mai bine clasa politică, să cunoască faptele, așa cum rezultă din însumarea rapoartelor de activitate și ordinele de zi ale instituțiilor de forță care au operat în acea zi. Cel mai probabil, asta s-ar putea întâmpla în baza unei decizii a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Doar așa se poate pune capăt scenariilor, suspiciunilor și zvonurilor croite în jurul acestui subiect. Dacă președintele din 10 august 2018 al partidului de guvernământ, Liviu Dragnea, a avut sau nu un amestec în reprimarea violentă a protestului pașnic și în deciziile miniștrilor care îi erau subordonați politic. Dacă acel concediu al premierului Dăncilă are vreo semnificație ascunsă. Dacă cineva a comandat o izbucnire brutală a unor grupuri de provocatori ai forțelor de ordine, organizați și infiltrați să genereze violențe și să provoace reacția primitivă a trupelor de jandarmi. Dacă a fost justificată înzestrarea acestora cu arsenal represiv și în baza căror informații. Dacă a existat diversiune planificată. Dacă misiunea instituțiilor de siguranță publică a fost coordonată profesionist sau s-a operat în virtutea unui imperativ politic. Dacă șeful de atunci al Internelor, Carmen Dan, a interferat cu dispozitivul operativ. Dacă a fost sau nu vorba despre o ingerință străină căreia serviciile de informații și securitate națională nu i-au putut face față.