Şi președinții mor, dragă Klaus. Câteva păreri de rău şi o veste bună.

Scris de **Admin** Mier Noi 20, 2019 12:25 pm

https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/11/si-presedintii-mor-draga-klaus-cateva.html

Preşedinţii mor, PREŞEDINŢII nu.

Indiferent de ceea ce îți spun cei din jur, șefii tăi de afară, șefii tăi din țară, soţia, linguşitorii, președinții, ca toți ceilalți oameni, mor; de boală, de bătrânețe, de accident, de întâmplare neprevăzută. Într-o zi, într-o clipă, cad şi gata; nu mai sunt oameni, sunt cadavre. Și ajung și ei, plini de formol, țepeni, urât mirositori, într-o cutie mai simplă sau mai dichisită, pe fundul unei gropi, unde se descompun mâncați de bacterii și viermi, sau într-un cuptor de unde se scoate o mână de cenuşă. În urma lor rămân, mai mult sau mai puţin timp, mai luminoase, sau mai întunecate, amintirile. Şi o judecată dreaptă a istoriei: au fost PREŞEDINŢI, sau preşedinţi. Dar, asupra temei morţii voi reveni la final.

Tu ai ales să fii preşedinte şi îmi pare neasemuit de rău pentru PREŞEDINTELE care ai fi putut să fii (săraca Românie, nici nu tine nu a nimerit-o, nu a avut încă, în 31 de ani de „democraţie”, niciun PREŞEDINTE, numai preşedinţi). Pentru că, orice altceva ţi-ai închipui tu, orice altceva îţi spun viermii umanoizi din jur, care te descompun ca fiinţă umană, nu eşti PREŞEDINTE, acea persoană vie, care dă tot ce are ţării sale; eşti preşedinte, un cuvânt golit de conţinut, o realitate birocratică, denumirea unui post, eticheta de pe un jilţ. O expresie a unor interese, a îngemănării unor interese personale cu ale celor care te-au pus acolo; şi nu, nu la votanţi mă refer. Şi un orgoliu monstruos, pe măsura pustiului care se aşează biruitor în tine.

A fi PREŞEDINTE e mai mult decât a te cocoţa pe un scaun înalt, a te îndesa temeinic în el şi a privi de acolo dispreţuitor şi supărat spinările celor care, prin aceeaşi „tiranie a majorităţii”, pe care astăzi o critici vehement, te-au votat sperând că vei fi, în sfârşit, o excepţie.

Ca PREŞEDINTE nu poţi dispreţui ţara pe care o conduci, chiar dacă nu este totuna cu neamul tău, nu poţi respinge arogant şi incult-suficient, nu poţi condamna, "înapoierea" ei ideologică, tradiţiile, obiceiurile, morala ei „învechite”, nu o poţi certa pentru că preferă familia naturală, pentru credinţa în Dumnezeu a majorităţii, modestia ei liniştită, confundată de iubitorii globalismului cu arhaism; nu poţi schimba forţat, împotriva voii poporului, după voia unor stăpâni mai mult sau mai puţin oculţi, ţara, de care, se presupune, trebuie să ai grijă, dacă se poate cu drag, dacă nu măcar cu respect, obligatoriu cu responsabilitate. Evident, ca preşedinte poţi chiar şi mai mult.

Ca PREŞEDINTE, nu poţi trata cu dispreţ şi critica o iniţiativă care a adunat peste 3 milioane de semnături şi care, conform tuturor sondajelor este susţinută de peste 70 % din populaţie, adică de majoritate, şi cu atât mai puţin pe cei care au iniţiat-o şi semnat-o. Ca preşedinte poţi să o tipărești pe hârtie igienică și să o privești rânjind satisfăcut la gândul ștergerii cu ea a dosului tău generos.

Mulţi dintre cei care au semnat, sau care susţin această direcţie de existenţă a României, te-au votat şi pe tine; între timp, ei, au devenit pentru preşedintele Iohannis nişte fundamentalişti, nişte stupizi, nişte retrograzi, adică nişte reziduuri tâmpe şi nocive ale unor vremuri revolute. Pentru PREŞEDINTELE Iohannis, ei ar fi fost fraţii săi, poporul său, glasul de care ar fi trebuit să asculte.

Mai mult, după ce i-ai certat, constatându-le lipsuril şi defectele înfiorătoare, le-ai propus o medicaţie, care a pus pe butuci Vestul: multiculturalism, diversitate, incluziune, lgbtism, căsătorie homosexuală, pedofilie, ideologia genului, poligamie, eutanasie şi tot restul care vin la pachet odată cu acceptarea triadei de la începutul acestei enumerări. Şi asta, deşi nu eşti atât de obtuz, de lipsit de capacitatea de a înţelege, încât să nu-ţi dai seama de distrugerile de profunzime, iremediabile, pe care această dictatură ideologică, de coloratură neo-marxistă, şi de origine globalistă, le-a adus Occidentului.

În aceeaşi linie, deşi populaţia este zdrobitor împotrivă, ne aduci, slugarnic, iesmenist, migratori. Chiar dacă România nu a avut niciodată activităţi coloniale, nu a distrus textura altor continente, nu a lăsat în urmă state artificial trasate (pline de contradicţii etnice, tocmai pentru a perpetua stăpânirea şi exploatarea lor cu mijloacele mai perfide ale neocoloniasmului), nu a provocat interminabile războaie, masacre, deplasări de populaţii, genocid prin foamete, însetare, boli şi, mai nou, terorism. Chiar dacă eşti conştient că acest amestec va duce la alte conflicte, distrugeri, victime nenumărate şi aici, în Europa, şi, în final, la distrugerea actualelor popoare, a ceea ce a fost şi încă mai este, într-o diversitate reală a culturilor, acest continent.

Dar eşti doar un preşedinte, cum ai putea face altfel?

Ai pierdut procese, ţi s-a luat o casă dobândită, zice actul de justiţie, fraudulos, sunt aşezate sub semnul întrebării diverse lucruri pe care le-ai făcut ca primar al Sibiului. Din păcate, refuzi să le clarifici, ataci justiţia atunci când funcţionează împotriva intereselor tale. Se afirmă că eşti şantajabil cu dosare pe temele respective, dosare care te privesc pe tine şi, unele, pe soţia ta. Poate e adevărat, poate nu. Dar dacă este, dacă din cauza acestora funcţionezi ca un preşedinte şi nu ca un PREŞEDINTE, fii bărbat, nu cârpă, ieşi la bătaie cu şantajiştii, spune ce ai de spus, taie-le posibilitatea de a te manipula. Poporul, oamenii te vor înţelege şi te vor sprijini. Iar dacă în mod real ai făcut oarece blestemăţii, atunci acceptă ca un OM şi ca un PREŞEDINTE plata pentru ele. Vei fi onorat şi admirat pentru asta. Şi vei fi iertat. De oameni şi, cu atât mai mult, de Dumnezeu. Care a zis că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (adică să se căiască pentru faptele lui) şi să fie viu.

Şi aşa ajungem la discuţia despre esenţa, semnificaţia vieţii şi, din nou, la moarte.

Aici îmi pare rău, în primul rând, pentru tine ca profesor de fizică. Nu se poate să nu ştii că oamenii de ştiinţă au stabilit cert că informaţia, care organizează energia şi materia, este indestructibilă şi se răspândeşte instantaneu în întreg universul.

Nu poţi să nu cunoşti experimentele de bază ale cuanticii, care au dovedit dualitatea undă-corpuscul a particulelor elementare (unda de probabilitate) şi faptul că acestea devin una sau alta funcţie de existenţa unui observator (adică a actului de observare), altfel nefiind altceva decât o infinitate de posibilităţi fără finalitate. Sau faptul că toate particulele din Univers sunt înlănţuite unele cu altele şi comunică instantaneu (cuantic entanglement). Prima descoperire implică existenţa unui observator din afara Universului pentru ca acesta să existe sub formă materială; al doilea că tot ceea ce există este unit într-o infinită Memorie aferentă unei Raţiuni, că are nevoie de informaţie ca semnal, model, instrucţiune, iar transmiterea şi organizarea informaţiei ca energie şi materie, implică o Inteligenţă. Vorbesc, evident, despre confirmarea lui Dumnezeu de către ştiinţe (şi mai sunt multe altele de spus în acest sens) şi despre tot restul care decurge de aici.

Nu ţi se pare, domnule profesor de fizică Iohannis, că toate acestea sunt o bună bază ştiinţifică pentru a lua în calcul nemurirea pe baza păstrării tuturor informaţiilor despre noi, de la ultimul electron la orice gând, trăire, faptă, sentiment? Că sunt şanse excepţional de ridicate ca să nu se termine viaţa ta într-o groapă, devorat de viermi, ci să continue într-o altă formulare după? Şi acolo să fii analizat (judecat) şi aşezat mai confortabil, sau mai puţin confortabil (ştiu că iubeşti confortul), după cele ce ai făcut aici?

Am ajuns la ultima părere de rău: cea pentru omul Iohannis, cu perspective covâşitoare, spune ştiinţa actuală confirmând religia, de a exista şi după această viaţă efemeră. Cu perspective certe, spune Dumnezeu, de a se mântui oricând. Doar să vrea. Nu se poate să nu te gândeşti la moarte. Nu se poate să nu speri, chiar numai în subconştient, că lucrurile nu se termină aici, complet absurd, iraţional. Că trebuie să fie şi un dincolo. Dacă ai crede…

Dacă ai crede! Dar nu crezi. Te închini, ţii mâna pe piept, dar nu crezi; arborezi o figură sobră, pătrunsă, trăitoare, dar totul pare a fi de faţadă. Dacă ai crede ai ştii, ai simţi că nu poţi minţi, înşela, trăda, nesocoti, dispreţui oamenii, lucra împotriva lor, nu te poţi pune în slujba răului. Ai ştii că sensul existenţei este acela de a te dărui celorlalţi, de a îţi jerfi orgoliile, poftele, mândria, comoditatea, plăcerile, trăind pentru ceilalţi.

Dacă ai crede ai putea fi un PREŞEDINTE!

Vestea bună: Încă mai poţi.