Adrian Cioflâncă zice că suntem toţi legionari. El nu

Scris de **Admin** Lun Aug 24, 2015 1:10 am

http://www.stareapresei.ro/adrian-cioflanca-zice-ca-suntem-toti-legionari-el-nu/#ziuaveche

Legea Antilegionară naşte noi monştri. Istoricul Adrian Cioflâncă zice că suntem toţi legionari codaţi cultural, pe diferite filiere, dacă vorbim despre sfinţii închisorilor.

Cioflâncă este un istoric respectat pe care-l urmărim de mult timp cu plăcere, iar acum, în mod regretabil, se poziţionează politic, din motive poate nevăzute public care ne scapă.

Aşadar, într-un interviu acordat unui post de radio, Adrian Cioflâncă, istoric la CNSAS, având rang de secretar de stat la această instituţie publică, afirmă o serie de lucruri şocante.

Le vom cita, cu observaţiile noastre, mai jos.

Măcar la nivel de mainstream, la nivel de autoriăţi publice a existat o autocenzură. Ne aducem aminte cazul Şova, cel care a negat la o oră de maximă audienţă producerea Pogromului de la Iaşi, din vara anului 1941.

Astfel de negări sunt normale într-o societate democratică. Dezbaterea asupra momentelor negre, gri şi albe ale istoriei noastre trebuie să continue mereu, pentru că altfel vom uita cine suntem şi ce s-a întâmplat în trecut. Uitând, vom repeta greşelile trecutului. Şova s-a autocondamnat prin declaraţia sa.

Este preferabil, în loc să învăţăm noile generaţii de români reţete automate despre istoria noastră, să problematizăm, astfel încât viitoarele generaţii să înţeleagă ce s-a întâmplat.

Prefer ca X să îmi spună că în România nu a fost Holocaust (e dreptul lui democratic să o facă), ca să pot să îl contrazic cu argumente logice, decât astfel de aberaţii. Dacă generaţiile viitoare de români nu vor înţelege acest lucru, vom fi victimele extremismelor.

Or, reacţia opiniei publice a fost una extrem de virulentă, iar prin creaţia acestei norme publice care face inacceptabilă negarea Holocaustului a ajutat.

Adrian Cioflâncă vorbeşte despre stabilirea normei publice că Holocaustul a existat în România.

Implicit, el îi ameninţă pe românii care nici nu se gândesc la asta (pentru că nu îi interesează şi nu îi preocupă asta, pentru că subiectul nu există pe agenda publică decât pentru o minoritate insignifiantă) că, dacă se vor manifesta public altfel, vor fi pasibili de pedepse penale.

Stabilirea de norme publice obligatorii este un act antidemocratic. Dictatura carlistă, dictatura legionară şi apoi dictatura comunistă exact asta au făcut: au stabilit norme de discurs public şi au legiferat că acela care le încalcă va fi condamnat. O ţară întreagă s-a transformat într-un ghetou, o puşcărie.

Ceea ce s-a mai întâmplat a fost faptul că s-au codat cultural multe dintre manifestările pro-legionare, cum ar fi campania extraordinară de promovare a cultului „sfinţilor închisorilor”, care are mai multe surse, sociologic vorbind: grupuri ortodoxiste, oameni care scot bani din promovarea acestora, dar şi multe grupuri neolegionare.

Cioflâncă face nişte afirmaţii destul de grave, încercând poate să pună bazele unui reflex public de gândire colectivă de tip includere-excludere, astfel: citeşti pe un website despre sfinţii închisorilor, valeleu! – asta e propagandă pro-legionară; la o televiziune, un vorbitor pomeneşte despre Nichifor Crainic şi foloseşte sintagma „sfinţii închisorilor”? bip-bip! propagandă legionară!

Telespectatorul trebuie să reacţioneze, din reflex mental, gândind aiurea că asta e propagandă extremistă. Nu, este exprimarea democratică a unui punct de vedere. Vine altul şi îl contrazice, şi gata. Dacă vom gândi iar toţi la fel, va fi sfârşitul, suntem condamnaţi.

Următorul pas, dacă se edifică această nenorocire din mintea lui Adrian Cioflâncă, ar fi ca – tot în logică concentraţionară – cine vorbeşte cu cineva şi foloseşte sintagma „sfinţii închisorilor”, oriunde, pe stradă, la birou, în familie, acasă la el, să fie acuzat că încearcă să facă prozeliţi extremişti.

Acestea sunt lucruri extrem de periculoase, de care trebuie să ne ferim. Până în decembrie 1989 exact aşa îi controla pe români regimul comunist.

Ca din întâmplare, între sfinţii închisorilor promovaţi găsim în mare majoritate personaje care aveau un profil nedemocratic, care aveau o simpatie pentru această mişcare criminală, nedemocratică care era mişcarea legionară.

Nu este deloc adevărat. Aceasta este imaginea pe care încearcă să o creeze mişcările extremiste. Printre aceşti „sfinţi ai închisorilor” există oameni de toate orientările politice, inclusiv comunişti, foarte mediatizaţi.

Atunci când a fost condamnat, Nicu Steinhard avea convingeri comuniste. Ţărănistul Iuliu Maniu, liberalul Gheorghe Brătianu, Monseniorul Vladimir Ghika sunt alţi martiri ai închisorilor comuniste şi nu au fost legionari. Ei sunt bine cunoscuţi românilor.

Lucrurile nu se opresc aici. Există sute de mii de români, oameni simpli, fără orientare politică, pe care Tribunalul Poporului i-a condamnat aiurea, sub comandă politică, fără nici o bază faptică, pentru crime contra umanităţii, pentru subminarea economiei, ori că ar fi fost legionari sau fascişti, duşmani ai poporului, pentru că ar fi atentat la ordinea de drept sau pentru că ar fi făcut parte din Divizia Sumanelor Negre (organizaţie de rezistenţă anticomunistă, în care s-au mixat foşti membri ai armatei regale şi foşti membrii ai Mişcării Legionare).

Lunar, la CNSAS ne vin cereri de acreditare pentru a mai studia în cadrul unei tematici de tip „sfinţii închisorilor” vreun personaj care este cultivat intens pe site-urile pro-legionare.

Foarte bine, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Ce facem acum? Dacă se duce cineva la CNSAS şi vrea să studieze cazul lui Mircea Vulcănescu, să îl suspectăm că are convingeri extremiste?

În schimb, pe domnul Alexandru Florian sau pe domnul Adrian Cioflâncă, vectori publici ai acestor aberaţii, nu-i bănuieşte nimeni pentru că ar avea convingeri extremiste?

===

Este destul de greu de înţeles ce l-a făcut pe respectatul istoric să turbeze brusc şi să afirme astfel de lucruri care dau direcţie politică („este obligatoriu să gândeşti astfel, altfel eşti legionar sau simpatizant legionar”) unui şir de întâmplări istorice.

Acestea sunt reşapate inexplicabil de un grup eteroclit de indivizi, fără nici o explicaţie logică aparentă. Astfel, noi credem că nu există în prezent nici un pericol ca vreo grupare neolegionară sau neofascistă să ajungă la putere în România. Formaţiunile politice de această factură sunt interzise.

Pe de altă parte, puţinii simpatizanţi ai familiei acestor mişcări ultranaţionaliste nu au aderenţă la noile generaţii, în afară de o minoritate nesemnificativă de tineri români.

De-abia victimizarea acestora astfel, prin asemenea luări de poziţie, agregate unor legi antidemocratice ca Legea Antilegionară, poate duce la formarea mitului, legendei urbane şi la revigorarea acestor mişcări.

Logic, se pun unele întrebări:

cine are interes ca astfel de curente extremiste de gândire să fie resuscitate în România?

cum se explică faptul că oameni de factură complet diferită (comunistoidul Alexandru Florian, băiatul lui tata, parcă pus să dea cu bomba; un istoric respectabil ca Adrian Cioflâncă, având parcă misiunea să problematizeze intelectual; politicieni oportunişti, ce rostesc fraze-tip, cu ochii goi, magnetizându-se după cum simt că e orientarea polilor problematicii) susţin aceleaşi idei antidemocratice, costumându-le în haine aparent democratice, într-o ţară în care şi Ursul Baloo poate fi costumat în haine democratice?

ce fac intelectualii ţării, în afară de reacţiile moi, de tip „să alegem a treia cale, ca să evităm să luăm taurul de coarne”, ale lui Andrei Pleşu sau Radu Preda? De ce nu se manifestă pentru respingerea acestei campanii deşănţate?Se tem să nu fie etichetaţi drept neolegionari? Vor veni, dacă nu reacţionează, vremuri mult mai complicate, în care exact ei vor fi acuzaţi de cele mai aberante lucruri, fără să aibă nici o culpă. Să-şi amintească domnii aceştia ce au păţit unii dintre ei cu Antena 3 şi USL.

Teoretic, după regulile sugerate, exprimate sau, de la caz la caz, strigate public de aceşti domni, în România cam toţi suntem suspecţi de neolegionarism, în afară de ei şi de aceia care gândesc ca ei. Foarte grav.

Noi credem că ar fi bine să nu mai legiferăm despre cum a fost trecutul nostru şi să continuăm să discutăm, când este momentul potrivit, natural, pe argumente – contraargumente, despre istoria noastră. Plină de tragedii, de care ar trebui să ne distanţăm, pentru a putea să le privim cu înţelepciune, învăţând din ele, pentru a nu le mai repeta.