De ce se poartă Iohannis de parcă nu ar fi câștigat alegerile

Scris de **Admin** Sam Dec 07, 2019 12:31 am

https://www.marginaliaetc.ro/dan-cristian-turturica-de-ce-se-poarta-iohannis-de-parca-nu-ar-fi-castigat-alegerile/

/*/

https://universul.net/de-ce-se-poarta-iohannis-de-parca-nu-ar-fi-castigat-alegerile/

Cei care erau convinși că Iohannis se va retrage în bârlog sau va pleca în vacanță, ca să-și savureze victoria în alegeri, ar trebui să-și revizuiască prognoza. Președintele nu doar că nu s-a tolănit pe lauri, dar este la fel de activ și de virulent ca în campanie. Ai spune că mai urmează o rundă de alegeri prezidențiale. Ținta principală este aceeași: PSD. De parcă Dăncilă nu s-ar fi întors deja la ocupația de bază, shoppingul.

”În conducerea instituțiilor statului nu mai este loc pentru PSD. PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani. Oamenii mi-au cerut ”domnule președinte, să ne scăpați de PSD.” Să nu așteptați de la mine o schimbare de atitudine în această privință. Președintele României trebuie să fie deasupra politicii partidelor, dar asta nu înseamnă că președintele trebuie să fie în afara politicii românești.”

Dar au apărut și primele mesaje avertisment, învelite în mult staniol, la adresa PNL: ”Aștept de la PNL și de la noul Guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună deja, o implicare totală în așa fel încât la sfârșitul anului 2020 să putem să le oferim românilor ceea ce își doresc: O Românie fără PSD. Ca să fiu bine înțeles: o Românie fără PSD în conducerea statului.”

De ce nu are liniște Klaus Iohannis, după ce a câștigat al doilea mandat cu un scor confortabil, în condițiile în care PSD e țăndări? Pentru că știe că există un risc mare ca victoria să nu îi folosească la nimic. Știe că dacă guvernul PNL nu livrează și nu va obține un scor bun la locale și la parlamentare, astfel încât, alături de alte partide, USR și PMP, să își asigure o majoritate solidă în Parlament, nu va putea face nimic din ce și-a propus.

Victoria sa la prezidențiale este una de etapă. La fel și instalarea guvernului Orban. Dacă nu vor fi duse până la capăt și consolidate prin obținerea Majorității lui în Parlament, vor fi fost aproape în van. Se va regăsi anul viitor, pe vremea asta, în același blocaj în care s-a aflat o bună parte din primul mandat. Izolat la Cotroceni, obligat să recurgă la tactici de gherilă pentru a salva ce se poate salva, condamnat să înainteze lent, cu pași mărunți, care nu îi pot aduce decât victorii minore.

Fraza cheie rostită de Iohannis, luni dimineața, este aceasta: ”Autosuficiența după aceste alegeri ar fi cea mai mare greşeală a PNL.” Și chiar dacă a pus-o în contextul forței pe care PSD încă o are în Parlament și în administrație, atenționarea sa vizează faptul că ”în societate sunt discutate intens câteva teme majore, iar ele trebuie rezolvate de guvernul și parlamentarii PNL.” Teme precum recursul compensatoriu, legile justiției și multe altele care compun pachetul de așteptări ale electoratului PNL și al președintelui.

De ce reprezintă avertismentul privind autosuficiența mesajul cheie? Pentru că și atunci când vorbește de pericolul revenirii PSD, președintele vorbește de fapt de adevăratul risc care stă în fața PNL: acela de a-și dezămăgi propriul electorat. Nevoia de a scoate PSD de la putere este stringentă în primul și în primul rând pentru că rămânarea sa la butoane poate fi un obstacol în îndeplinirea promisiunilor făcute de președinte și de liberali în campanie.

Temerile unor comentatori că voturile obținute de Viorica Dăncilă în turul, trei milioane și ceva, reprezintă deja baza electorală cu care PSD va intra în alegerile locale, este nefundamentată. E ca și cum ai spune că scorul PSD în decembrie 2009 era de peste 40% pentru că Geoană luase aproape 6 milioane de voturi în finala cu Băsescu. Sau că acceași cotă politică o avea PSD și în noiembrie 2014, pe baza voturilor obținute de Ponta. Fals! Cota PSD a rămas neschimbată de la europarlamentare, 20%, cât a luat Dăncilă în turul întâi, dacă nu cumva chiar mai scăzută, după începerea răfuielilor interne.

Ce înseamnă asta? Că riscul ca PNL să nu ia un scor bun la locale și la parlamentare și ca președintele să rateze ocazia de a-și pune amprenta pe schimbări importante, de profunzime, nu vine de la PSD. Vine chiar de la PNL. De la relația PNL cu electoratul anti-PSD mai precis. Dacă nu livrează corecții ale mega-golăniilor din guvernarea Dragnea – Tăriceanu, dacă nu livrează reformă, va fi penalizat la ambele tururi de alegeri, oricât de bine se vor descurca primarii săi să ia voturi de la primarii PSD. Asta i-a avertizat, de fapt, Iohannis că se va întâmpla dacă sunt ”autosuficienți.”

Președintele a luat hățurile în mână pentru că știe cât de ridicate sunt așteptările alegătorilor săi, cât de pretențioși sunt prin comparație cu alegătorii PSD și cât de ușor sunt de dezamăgit, dacă vor sesiza că PNL mimează schimbarea. Recursul compensatoriu, Secția de investigare a magistraților, pensiile speciale, alegerile în două tururi sunt doar primele teste pe care guvernul Orban și parlamentarii PNL trebuie să le treacă. Dar vor urma și altele, mai dificile. Și nu este exclus ca tonul președintelui să se înăsprească dacă partenerii săi politici ezită sau dau greș. Urmează un an de foc pentru Iohannis, Orban și echipele lor.

Cu toții se regăsesc în aceeași situație în care Iohannis a mai fost o dată, la finalul lui 2015, când a reușit instalarea guvernului Cioloș. Dar azi, patru ani mai târziu, președintele nu își mai permite să rateze. Nu mai are timp. Orice întârziere îi poate compromite și al doilea mandat. Un scor slab al PNL la locale și la parlamentare ar fi o lovitură năpraznică, din care greu și-ar mai putea reveni.

Ca și pentru guvernul Cioloș, provocarea principală pentru Ludovic Orban este confruntarea cu realitatea cruntă că aproape totul trebuie schimbat, din temelii, în administrația românească. Greu găsești un domeniu sau o instituție în care să nu fie nevoie de o reformă profundă.

Cu toate acestea, cel mai mare risc pentru noul guvern este să încerce să schimbe totul și să nu reușească să schimbe mai nimic. Iată o listă de acțiuni, valabilă la începutul guvernării Cioloș, valabilă și azi, care ar trebui să prevină un potențial eșec, cauzat de multitudinea și complexitatea corecțiilor ce se impun.

Prioritizarea. Noul guvern nu ar putea să schimbe tot ce e de schimbat chiar dacă ar avea un mandat de patru ani. Dar chiar și într-un an se pot face multe. Plecăm de la ipoteză că există, în sfărșit, voință și mult mai puțină frică de politic. Decizia cheie va fi alegerea acelor bătălii importante în care executivul se va angaja și care trebuie să combine un impact major asupra vieții cetățenilor sau a economiei și o probabilitate ridicată de a fi câștigate într-un timp scurt.

Partenerii. Atât din perspectiva prioritizării cât și din cea a șanselor de reușită este esențial ca guvernul să-și atragă alături parteneri instituționali care să-l ajute să ducă la îndeplinire proiectele rapid, cu minimum de ezitare și de erori. Există câteva organizații din mediul de afaceri, think-tank-uri și ONG-uri care au demonstrat de ani buni că știu ce vorbesc. Este esențial ca guvernul să le ceară punctul de vedere și să țină cont de el atunci când vor să afle care sunt cele mai mari trei probleme cu care se confruntă companiile private în relația cu statul. Sau care sunt principalele trei obstacole care blochează construcția de autostrăzi. Sau cele trei măsuri care se impun pentru a opri risipa în cheltuirea fondurilor pentru sănătate, educație și toate celelalte domenii esențiale.

Consultarea. Este esențial ca primele canale de comunicare cu organizațiile descrise mai sus dar și cu asociațiile care grupează un număr larg de cetățeni să fie deschise cât mai rapid și ca feed-back-ul să fie asimilat într-un mod realmente folositor. Adică, procesul de adunare a ideilor și propunerilor să fie extreme de scurt iar energiile să fie canalizate pe șlefuirea celor două-trei proiecte esențiale care vor rezulta în urma prioritizării.

Transparența. Faptul că premierul a făcut deja o referire la importanța transpartenței este un semn bun. Dar nu vor fi suficiente câteva declarații de bune intenții pentru a zgâlțâi din temelii o adevărată cultură a secretomaniei care domină instituțiile statului. Va fi nevoie ca toți miniștrii să ia măsuri drastice împotriva tuturor celor care refuză să aplice Legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. De ce este atât de importantă transparența pentru misiunea noului guvern? Pentru că publicarea listelor cu prețuri de achiziții, de exemplu, dar și a altor informații care ascund înțelegerile murdare dintre șefii de instituții și firmele de casă care le furnizează produse și servicii va avea același efect ca liberalizarea accesului la Registrul Comerțului, acum aproape douăzeci de ani. Pentru jurnaliști și ONG-uri va fi un imens rezervor de date care vor evidenția anomaliile profunde din anumite instituții și canalelele de drenaj a banilor publici. Iar toate dezvăluirile societății civile vor deveni resursă extra, gratis, spre folosința executivului. Cu ajutorul ei, pot fi impuse rapid corecții mecanismelor de achiziții publice dar, mai ales, pot fi economisiți bani.

Reactivarea Corpurilor de control. Fiecare minister are un Corp de Control. A căror activitate este atât de discretă încât uităm adesea că mai există. Motivul discreției lor programatice este, de cele mai multe ori, faptul că sunt conduse de oameni a căror principală misiune era să țină de șase înalților funcționari și să închidă ochii la toate afacerile dubioase derulate în instituții. Doar când mai anunță DNA anchetarea unui ministru, secretar de stat și director ne amintim că altcineva ar fi trebuit să sesizeze primul suspiciunile de corupție. Guvernul ar trebui să treacă rapid la evaluarea tuturor Corpurilor de Control din ministere, începând cu cel al premierului și să le primenească rapid pe cele mai ineficiente. Un criteriu esențial pentru evaluare, care ar releva instantaneu complicitatea cu mafia, este numărul de sesizări către DNA sau Parchetul General. Ca și transparența, reactivarea Corpurilor de Control ar permite Executivului să identifice destul de ușor și punctele nevralgice în mecanismele decizionale și de control din administrație, dar și să concedieze nodurile din rețelelor de corupție din aparatul central.

Evaluarea proiectelor de informatizare. Acestea reprezintă poate cea mai mare resursă de eficientizarea a administrației dar și una dintre țintele principalele ale rețelelor mafiote cu complici în fostele guverne. Din nou, cu ajutorul partenerilor din societatea civilă ar putea fi inventariate fără prea mare efort cele mai mari tunuri date prin devalizarea proiectelor IT. O dată sesizați anchetatorii privind suspiciunile de fraudă și anulate contractele oneroase, ar putea fi relansate unele dintre programele de informatizare care ar avea un impact direct și imediat asupra performanțelor administrației.

Curățenie totală în companiile publice. Ele reprezintă cel mai important bastion al mafiei transpartinice. Trebuie începută urgent o evaluare onestă a cheltuielilor, a contractelor încheiate și a echipelor de management. Iar concluziile trebuie urmate de măsuri ferme de extragere a rețelelor de firme căpușe și de destituire a șefilor numiți politic. Fără o intervenție dură împotriva lor, nu există nici o șansă de a anihila găurile negre ale economiei și de a înlătura din circuitul economic factori perturbatori care influențează negativ și economia privată. Reluarea procesului întrerup abrupt de numire a unor manageri privați este deasemenea o pritoritate. Degeaba faci curățenie dacă după aceea numești directori din aceeași specie ca și cei ce tocmai au fost demiși.

Recrutarea profesioniștilor. Nimic din toate cele de mai sus nu poate fi dus la bun sfârșit fără oameni competenți. Ei există. Trebuie doar căutați și recrutați în mod profesionist. Evident, va fi nevoie și de o regândire a sistemului de remunerare, astfel încât să fie tentați să își părăsească chiar și un post într-o firmă privată. Împreună, însă, cu un pachet atractiv de beneficii, va face ca misiunea unei firme de recrutare să nu fie una imposibilă. Nu în ultimul rând, merită reluat programul de aducere în țară a unor absolvenți de școli străine, compromis și închis de guvernul Tăriceanu.

Chiar și doar aceste inițiative, finalizate cu succes, ar face din noul guvern cel mai performant din istoria recentă. Nici una dintre ele nu este sortită eșecului dacă se vor investi în ele interesul și energia care până acum le-am observat la majoritatea miniștrilor doar când era vorba de a se îmbogăți sau a se ține departe de închisoare.