For the Love of Jews

Scris de **Admin** Joi Dec 12, 2019 6:49 pm

https://www.unz.com/ishamir/for-the-love-of-jews/

England and France, two antagonists, two mainstays of European civilisation, are simultaneously engulfed in paroxysm of Judeophilia. The result of the forthcoming very important parliamentary elections in Britain hinges on this issue, with Labour and Tories competing who will express their love of Jews more profusely, while the Jews can’t decide whom they loath less. France, after a year of the middle-class Yellow Vests rebellion, enters the fresh working class uprising with million strikers rioting on the streets, but its parliament finds prime time to ponder and rule how Frenchmen should love Jews and hate those who hate them. What is the meaning of this charade?

Surely they do not argue about Jewish cuisine. While palatable, it is rarely more than that. A proof can be found in Israel, where Arab food rules, Japanese is recognised, Italian cherished but Jewish cuisine shines by its absence. It is not Jewish noses, though a significant feature of facial anatomy, they are not more elaborate or prominent than, say, Sicilian. It is all about ideas.

Judeophilia, love of Jews is a troublesome symptom of a dangerous malady, of elites’ estrangement from its working classes, the malady presently in full bloom in France and England. Judeophilia strikes divided societies and could lead to their collapse much faster than its Siamese counter-twin, antisemitism. It did so in the past, most famously in Kingdom of Poland, where the szlachta (nobility) loved Jews and despised ordinary folks, the bydlo (rednecks), until their state collapsed. In a Christian, or post-Christian society, Jews are a symbol, a signifier of a certain attitude and behaviour that is profoundly non-Christian.

Jews are a small minority that defies the large society and opposes it. Jews care for themselves and disregard the majority and its needs; they have no scruples beyond prescribed by the criminal law; they feel no communality with the majority. Jews do not share communion with majority, and do not appeal to the same deity. Jews prosper when the majority regresses. They are fast to see a break and use it for their advantage.

We won’t enter a discussion whether the real Jews fit the description, and to what extent. That is how they are perceived by those who love them and who hate them. There were Jews who acted against the paradigm, and they weren’t considered ‘good for Jews’. Bruno Kreisky, the Austrian Chancellor, Lazar Kaganovich, the Soviet official, Leon Trotsky or Torquemada weren’t ‘good for Jews’. And there are plentiful Gentiles who were considered ‘good for Jews’, like Hillary Clinton or Tony Blair. Usually they were bad for everybody else. So, while we shall defer our judgment on ‘real Jews’, there is no doubt that philo-Semites are bad for your health.

The dominant economic and political paradigm, Neo-Liberalism claims that Jewish attitude is the right one, and that we all should emulate Jews. This is an impossible claim; a majority can’t emulate a minority. A society whose members relate to each other as Jews-to-Gentiles is a cannibals’ cabal, and that is exactly what happens in our world. Jews prosper because they are few; if all emulate Jews, the result is misery, not prosperity. An all-Jewish society can’t exist; Israel is a place where Thai, Chinese, Ukrainians and Palestinians work, the Russians and Druze guard them, while Jews do usual Jewish things.

In England, the Jews are divided about Boris Johnson. They do not want Brexit to succeed, but the access of Corbyn scares them even more. Corbyn is an avowed enemy of … no, not of Jews, but of neo-liberalism. Combine it with his rejection of Israeli politics, and you come to the sum of anti-Jewish attitudes. Yes, Corbyn is anti-Jewish, if you wish, even anti-Semite, i.e. a man whom Jews hate, for he is against both Jewish modes of operation, the capitalist and the Zionist. He is perfectly ok with people of Jewish origin, he has no prejudice, he is no racist, but it is irrelevant. His victory won’t be ‘good for Jews’, neither for Jews who bleed Palestine, nor for Jews who prosper at the expense of the British worker. Perhaps Corbyn would be wonderful for Jewish workers, but they are not represented in the Board of Deputies, and the Chief Rabbi does not care for them.

On the international scene, Corbyn is not a friend of NATO. If he could he would take the UK out of this obsolete military alliance. So would President Trump, who is looking for a justification to steer the US out of NATO. Jews do not like this attitude. For them, the US and the UK should stay in NATO, for NATO is a strong defender and supporter of the Jewish state.

Brits have a difficult choice in the coming elections. Johnson is not too bad, and his stand against EU should be applauded. Corbyn is likely to seek compromise on every position, including Brexit, immigration, NATO, but his initial stand is good. For a working man, he is the right choice. And the Jewish attitude to him is a strong indicator: of the two contenders, Corbyn would be better for those who do not emulate Jews.

France

In France, the Jews are very close to power, and it is usually a sign that things do not go well for native middle and working classes. Indeed things go from bad to worse. While a million of French workers demonstrated against Macron’s government, the French parliamentarians discussed antisemitism. Not surprisingly, they accepted the definition produced by a Jewish organisation. Demurring against this definition caused a lot of trouble for Corbyn; Macron had learned a lesson.

I am all for such definitions; their scope is too narrow, if anything. I’d prefer a broad definition that would describe as anti-Semite any person who attends a church or a mosque; who does not contribute to Jewish settlements; who does not believe in God-chosen Jewish nation being above all mortal laws. Maybe then the Gentiles would be healed of their fear of being labelled ‘anti-Semite’. This fear kills their souls more than the accusation. Though, best of people, Shakespeare, St John the Divine, Dostoyevsky and Chesterton are considered anti-Semites, and it did not diminish their fame and glory.

You can’t escape this label; if they want they will attach it to your name. Likewise, a man can’t avoid being called a male chauvinist and accused of harassment by a radical feminist. Anna Ardin, the Swedish feminist who accused Julian Assange of rape and destroyed his life as surely as if she’d knifed him, also accused a student of harassment because he avoided looking at her. Such accusations should be shrugged off.

France is not doing well because its elites are engaged in the rip-off and sale of their country’s industrial, political, and cultural assets. In the last few years, France had lost Alstom, Pechiney, Technip, Alcatel. These premium assets were lost to US companies. French businessmen and officials who were supposed to care about French heirlooms, betrayed their trust and defrauded their country, that’s why France is not doing well.

Not all of these treacherous men are Jewish, not by a long chalk. But Jews are invaluable partners in such publicity-shy schemes, and that’s why: “The Shoah Memorial is a secular temple for the entirety of France’s post-Christian elite. Holocaust foundations, Jewish communal projects, Jewish benevolent societies and Jewish philanthropies allow the Jewish community to discourage reporting affairs they are involved in. They can facilitate the deals in obscurity” – I was told by a knowledgeable Jewish person, well versed with goings-on within the French Jewish community and in the higher business, banking and political circles of the Republic. I’ll call him JT (I shall share more of his knowledge in the next essay – ISH). – “Jewishness has once again become a way of avoiding scrutiny and accountability. Only anti-Semites dare to see a link between the sale of Alstom, Macron’s career, the Rothschilds, and the Jewish community.” Wink wink.

“At two crucial moments Jewish communal support was decisive to Macron’s political career; first, at the second tour of the French elections, in which major Jewish organizations unanimously cajoled and preached the Macron vote to all and sundry; second, to suppress the Yellow Vests Uprising. Only anti-Semites dare to think the Rothschilds had anything to do with either.”

JT is very critical with France and French people: “French White gentiles are ashamed of their past and identity, flee into hedonism, profligacy, drugs, anti-depressants, libertinism, pornography, and homosexuality. Their Stockholm syndrome is driven by an extra-European-birth-cohort whose numbers now exceed that of the native population. Unwilling to fight for their land and heritage, ignorant of their past and increasingly illiterate, their love of France is futile, superfluous, and incoherent at best.

“As France increasingly resembles a North African backwater, its Jews, the chief facilitators of this demographic shift, have become its chief losers, and a process of Jewish de-assimilation from the Republic has began. French Jews cannot identify with a society on its last legs, and a spineless native population. In such circumstances, French Jews shift their focus to survival and opportunism, not to national defence. Israel, Miami, New York have become second homes. France’s Jewish patricians (all to the last dual-citizens since the fifties), are helpless. Their ties to an increasingly hard-up Israel and to the powerful Jewish American community make them leaders of the fire-sale of France’s industrial, political, and cultural assets. France is sliding into failed nation status in which everyone is abandoning ship.”

French Jews help the US to rob France, says JT. The American companies supported by all-powerful DoJ are the main reason why France does not prosper. When France attempted to tax American Internet companies (Amazon, Google, Facebook) Trump threatened to slap 100% custom duties on French wine. The right choice for France is to part the company with the Yankee predator, to cease paying billions of fines for breaking unjustifiable unilateral American ‘sanctions’, to part with NATO and to laugh at Trump’s demands to pay more for unnecessary American protection. But France, and other European nations are hesitant. They do not jump at the opportunity offered by Trump’s stupidity and arrogance, though the Orange man did everything he could to free the Europeans. He opened the gates, he insulted them and kicked them, but they refused to leave the stables.

An Excellent American expert in International relations, Prof Michael Brenner of Pittsburgh U, has noted:

“Europe’s political class is psychologically unable to break free of its dominant/subordinate relationship with America. This pattern endures despite the presence of a mentally impaired man in the White House. The prognosis, therefore: ‘Wither thou goest, we go!” American leaders have exploited this compulsive deference ruthlessly. It allows Washington to ensure European fealty at virtually no cost. Moreover, they can extract compliance across a wide array of non-security issues – commercial, financial, IT (warring against Huawei), political, diplomatic – by drawing on the same free-floating loyalties.
Europe has been obedient to the siren call of Uncle Sam in following it over the cliff time after time – in Afghanistan, in Iraq (France excepted), on Russia, on Iran (by acquiescing in severe sanctions), on Saudi Arabia, in Yemen, in embracing Bolsonaro (invited Keynoter at Davos), even on Venezuela and Bolivia. The ultimate test will come were Washington to pick a fight with China that it, and the West, cannot win; will Europe then take the final, fatal leap hand-in-hand?”

It appears that love of Jews is an integral element of this fealty, together with LGBT nonsense and other peculiar American imports. Love of Jews and love of America – are they separable at all? If and when France and England regain their independence, their Jews would recover their normal place in their societies. Admittedly, it won’t be a place at the top, but it would be a respectful place of equals in a healthy society, rather than a place of a symbol and a facilitator of foreign influence on the ruins of Europe, as it is now.

Israel Shamir can be reached at adam@israelshamir.net

This article was first published at The Unz Review

Pentru Dragostea Evreilor

Anglia și Franța, doi antagoniști, două elemente fundamentale ale civilizației europene, sunt simultan cuprinși de paroxismul iudeofiliei. Rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare foarte importante în Marea Britanie este legat de această problemă, cu Muncii și Toriile în concurență care își vor exprima mai profus dragostea față de evrei, în timp ce evreii nu pot decide pe cine urăsc mai puțin. Franța, după un an de rebeliune a clădirii galbene de clasa mijlocie, intră în noua răscoală a clasei muncitoare, cu milioane de atacanți care se revoltă pe străzi, dar parlamentul său găsește timpul de a reflecta și de a stabili modul în care francezii ar trebui să iubească evreii și să-i urască pe cei care îi urăsc. Care este sensul acestei sfinte?
Cu siguranță că nu se ceartă despre bucătăria evreiască. Deși este plăcut, rareori este mai mult decât atât. O dovadă poate fi găsită în Israel, unde regulile alimentare arabe, japoneza este recunoscută, italiană prețuită, dar bucătăria evreiască strălucește prin absența sa. Nu este vorba de nasuri evreiești, deși o caracteristică semnificativă a anatomiei faciale, ele nu sunt mai elaborate sau proeminente decât, să zicem, sicilianul. Este vorba despre idei.
Iudeofilia, iubirea de evrei este un simptom tulburător al unei maladii periculoase, al înstrăinării elitelor de la clasele sale de lucru, boala aflată în plină floare în Franța și Anglia. Iudeofilia lovește societățile împărțite și ar putea duce la prăbușirea lor mult mai rapid decât contra-gemenul său siamez, antisemitismul. A făcut acest lucru în trecut, cel mai faimos în Regatul Poloniei, unde szlachta (nobilimea) i-a iubit pe evrei și a disprețuit oamenii obișnuiți, bydlo ( rednecks), până la prăbușirea statului lor. Într-o societate creștină sau post-creștină, evreii sunt un simbol, un semnificativ al unei anumite atitudini și comportamente care este profund necreștin.

Evreii sunt o mică minoritate care sfidează marea societate și se opune acesteia. Evreii au grijă de ei înșiși și ignoră majoritatea și nevoile acesteia; nu au scrupule decât cele prevăzute de legea penală; ei nu simt nici o comunitate cu majoritatea. Evreii nu împărtășesc comuniunea cu majoritatea și nu apelează la aceeași zeitate. Evreii prosperă atunci când majoritatea regresează. Sunt repezi să vadă o pauză și să o folosească în avantajul lor.

Nu vom intra într-o discuție dacă adevărații evrei se potrivesc descrierii și în ce măsură. Așa sunt percepute de cei care îi iubesc și care îi urăsc. Au existat evrei care au acționat împotriva paradigmei și nu au fost considerați „buni pentru evrei”. Bruno Kreisky, cancelarul austriac, Lazar Kaganovich, oficialul sovietic, Leon Troțki sau Torquemada nu erau „buni pentru evrei”. Și există neamuri abundente care au fost considerate „bune pentru evrei”, cum ar fi Hillary Clinton sau Tony Blair. De obicei, erau răi pentru toți ceilalți. Deci, în timp ce vom amâna judecata noastră asupra „evreilor adevărați”, nu există nicio îndoială că filosemitele sunt rele pentru sănătatea ta.
Paradigma economică și politică dominantă, neo-liberalismul susține că atitudinea evreiască este cea corectă și că toți ar trebui să imităm evreii. Aceasta este o cerere imposibilă; o majoritate nu poate imita o minoritate. O societate ai cărei membri se raportează între ei ca evrei-la-neamuri este un cabal al canibalilor, și asta este exact ceea ce se întâmplă în lumea noastră. Evreii prosperă pentru că sunt puțini; dacă toți imită evreii, rezultatul este mizeria, nu prosperitatea. O societate evreiască nu poate exista; Israelul este un loc în care lucrează thailandezi, chinezi, ucraineni și palestinieni, rușii și druzii îi păzează, în timp ce evreii fac lucruri obișnuite evreiești.
În Anglia, evreii sunt împărțiți despre Boris Johnson. Ei nu doresc ca Brexit-ul să aibă succes, dar accesul lui Corbyn îi sperie și mai mult. Corbyn este un dușman avizat al ... nu, al evreilor, ci al neoliberalismului. Combinați-l cu respingerea sa de politica israeliană și ajungeți la suma atitudinilor anti-evreiești. Da, Corbyn este anti-evreu, dacă doriți, chiar și antisemit, adică un om pe care evreii îl urăsc, căci el este împotriva ambelor moduri de funcționare a evreilor, capitalistul și sionistul. El este perfect în acord cu oamenii de origine evreiască, nu are prejudecăți, nu este rasist, dar este irelevant. Victoria lui nu va fi „bună pentru evrei”, nici pentru evreii care sângerează Palestina și nici pentru evreii care prospera în detrimentul muncitorului britanic. Poate că Corbyn ar fi minunat pentru muncitorii evrei, dar aceștia nu sunt reprezentați în Consiliul Deputaților, iar rabinul șef nu are grijă de ei.
Pe scena internațională, Corbyn nu este prieten cu NATO. Dacă ar putea, ar scoate Marea Britanie din această alianță militară învechită. La fel și președintele Trump, care caută o justificare pentru a scoate SUA din NATO. Evreilor nu le place această atitudine. Pentru ei, SUA și Marea Britanie ar trebui să rămână în NATO, pentru că NATO este un apărător și un susținător puternic al statului evreu.

Britanicii au o alegere dificilă la alegerile următoare. Johnson nu este prea rău, iar poziția sa împotriva UE ar trebui aplaudată. Corbyn este probabil să caute compromisuri pentru fiecare poziție, inclusiv Brexit, imigrație, NATO, dar poziția sa inițială este bună. Pentru un om muncitor, este alegerea potrivită. Iar atitudinea evreiască față de el este un indicator puternic: dintre cei doi pretendenți, Corbyn ar fi mai bine pentru cei care nu imită evreii.
Franţa
În Franța, evreii sunt foarte aproape de putere și, de obicei, este un semn că lucrurile nu merg bine pentru clasele de mijloc și muncitoare autohtone. Într-adevăr, lucrurile merg de la rău la rău. În timp ce un milion de lucrători francezi au demonstrat împotriva guvernului Macron, parlamentarii francezi au discutat despre antisemitism. Nu este surprinzător că au acceptat definiția produsă de o organizație evreiască. Demiterea împotriva acestei definiții a provocat multe probleme pentru Corbyn; Macron învățase o lecție.

Sunt cu toții pentru astfel de definiții; domeniul lor de aplicare este prea restrâns, dacă este ceva. Aș prefera o definiție largă care să descrie ca antisemită orice persoană care participă la o biserică sau la o moschee; cine nu contribuie la așezările evreiești; care nu crede în națiunea evreiască aleasă de Dumnezeu fiind mai presus de toate legile muritoare. Poate atunci neamurile vor fi vindecate de frica lor de a fi etichetate „antisemite”. Această teamă își omoară sufletele mai mult decât acuzația. Deși, cel mai bun dintre oameni, Shakespeare, Sf. Ioan cel Divin, Dostoievski și Chesterton sunt considerați antisemiti și nu le-a diminuat faima și gloria.
Nu puteți scăpa de această etichetă; dacă vor, îl vor atașa de numele tău. De asemenea, un bărbat nu poate evita să fie numit șovin bărbat și acuzat de hărțuire de către o feministă radicală. Anna Ardin, feminista suedeză care l-a acuzat pe Julian Assange de viol și i-a distrus viața la fel de sigur ca și cum l-ar fi înțepat, a acuzat și o studentă de hărțuire pentru că a evitat să o privească. Astfel de acuzații ar trebui să fie ridicate din umeri.
Franța nu merge bine deoarece elitele sale sunt angajate în extragerea și vânzarea bunurilor industriale, politice și culturale ale țării lor. În ultimii ani, Franța pierduse Alstom, Pechiney, Technip, Alcatel. Aceste active premium au fost pierdute pentru companiile americane. Oamenii de afaceri și oficialii francezi, care trebuiau să le pese de moștenirile franceze, și-au trădat încrederea și i-au defraudat țara, de aceea Franța nu merge bine.
Nu toți acești oameni trădători sunt evrei, nu de o cretă lungă. Însă evreii sunt parteneri de neprețuit în astfel de scheme timide de publicitate, și de aceea: „Memorialul Shoah este un templu secular pentru întreaga elită post-creștină a Franței. Fundațiile Holocaustului, proiectele comunale evreiești, societățile evreiești binevoitoare și filantropiile evreiești permit comunității evreiești să descurajeze raportarea afacerilor în care sunt implicați. Ele pot facilita tranzacțiile în obscuritate ”- mi s-a spus de o persoană evreiască pricepută, bine versată cu experiență. în cadrul comunității evreiești franceze și în cercurile de afaceri, bancare și politice superioare ale Republicii. Îl voi numi JT (voi împărtăși mai multe cunoștințe în eseul următor - ISH). - „Evreia a devenit din nou o modalitate de a evita controlul și răspunderea.

„În două momente cruciale, sprijinul comunitar evreiesc a fost decisiv pentru cariera politică a lui Macron; în primul rând, la cel de-al doilea tur al alegerilor franceze, în cadrul căruia organizațiile evreiești majore au înconjurat în unanimitate și au predicat votul Macron tuturor și diverselor; în al doilea rând, pentru a suprima Revolta galbenă a jaluzelor. Doar antisemitii îndrăznesc să creadă că Rothschild-urile au vreo legătură.

JT este foarte critică cu Franța și cu francezii: „gentilienii albi francezi le este rușine de trecutul și identitatea lor, fug în hedonism, prolej, droguri, antidepresive, libertinism, pornografie și homosexualitate. Sindromul lor de la Stockholm este determinat de o coortă extraeuropeană-naștere a cărei cifră o depășește acum pe cea a populației autohtone. Nevoind să lupte pentru pământul și moștenirea lor, ignoranți de trecutul lor și din ce în ce mai analfabeți, iubirea lor față de Franța este zadarnică, de prisos și incoerentă în cel mai bun caz.

„Întrucât Franța seamănă din ce în ce mai mult cu fundul nord-african, evreii săi, facilitatorii principali ai acestei schimbări demografice, au devenit principalii ei pierduți și a început un proces de asimilare a evreilor din Republica. Evreii francezi nu se pot identifica cu o societate aflată pe ultimele picioare și cu o populație autohtonă fără spin. În astfel de circumstanțe, evreii francezi își orientează atenția către supraviețuire și oportunism, nu spre apărare națională. Israel, Miami, New York au devenit a doua locuințe. Patricienii evrei din Franța (toți până la ultimii dublă cetățeni din anii cincizeci), sunt neputincioși. Legăturile lor cu un Israel din ce în ce mai greu și cu puternica comunitate evreiască americană îi fac lideri ai vânzării de foc a bunurilor industriale, politice și culturale ale Franței. Franța se orientează către statutul de națiune eșuată în care toată lumea abandonează nava. "

Evreii francezi ajută SUA să jefuiască Franța, spune JT. Companiile americane susținute de DoJ-ul atotputernic sunt principalul motiv pentru care Franța nu prosperă. Când Franța a încercat să impoziteze companiile americane de internet (Amazon, Google, Facebook), Trump a amenințat că va plăti taxe vamale 100% pe vinul francez. Alegerea potrivită pentru Franța este să împartă compania cu prădătorul Yankee, să înceteze plata a miliarde de amenzi pentru încălcarea „sancțiunilor” americane unilaterale nejustificate, să se alăture NATO și să râdă de cerințele lui Trump de a plăti mai mult pentru protecția americană inutilă. Dar Franța și alte țări europene ezită. Nu sar la oportunitatea oferită de prostia și aroganța lui Trump, deși bărbatul Orange a făcut tot ce a putut pentru a-i elibera pe europeni. El a deschis porțile, i-a insultat și i-a lovit, dar au refuzat să părăsească grajdurile.

Un excelent expert american în relații internaționale, prof. Michael Brenner de la Pittsburgh U, a remarcat:

„Clasa politică a Europei nu este capabilă din punct de vedere psihologic să se desprindă de relația sa dominantă / subordonată cu America. Acest model rezistă în ciuda prezenței unui om cu deficiențe mintale la Casa Albă. Așadar, prognosticul: „Unde mergi, mergem!” Liderii americani au exploatat această nemărginire compulsivă nemilos. Permite Washingtonului să asigure sănătatea europeană fără costuri. În plus, acestea pot extrage conformitatea într-o gamă largă de probleme non-securitate - comerciale, financiare, IT (în luptă împotriva Huawei), politice,
Europa a fost ascultătoare de apelul de sirenă al unchiului Sam, urmărind-o pe faleză o dată după timp - în Afganistan, în Irak (Franța cu excepția), Rusia, Iran (prin sancțiuni severe), Arabia Saudită, Yemen , în îmbrățișarea lui Bolsonaro (invitat Keynoter la Davos), chiar și în Venezuela și Bolivia. Cea mai recentă probă va fi Washington-ul pentru a alege o luptă cu China, că ea și Occidentul nu pot câștiga; Europa va face apoi ultimul salt fatal în mână? ”

Se pare că dragostea față de evrei este un element integrant al acestei fețe, împreună cu prostii LGBT și alte importuri americane deosebite. Dragostea evreilor și dragostea Americii - sunt ele deloc separabile? Dacă și când Franța și Anglia își vor recăpăta independența, evreii și-ar recupera locul normal în societățile lor. Desigur, nu va fi un loc în vârf, dar ar fi un loc respectuos al egalilor într-o societate sănătoasă, mai degrabă decât un loc al unui simbol și un facilitator al influenței străine pe ruinele Europei, așa cum este acum .

Israel Shamir poate fi accesat la adresa adam@israelshamir.net

Acest articol a fost publicat pentru prima dată la The Unz Review